Ritualul fanuropitelor pentru pomenirea mamei Sfântului Fanurie. Durează 10 zile şi îndeplineşte cele mai arzătoare dorinţeDe sărbătoarea Sfântului Fanurie, credincioşii care îşi doresc îndeplinirea dorinţelor pot face ritualul fanuropitelor, turtiţele de pomenire ale Sfântului Fanurie pentru mama sa.Potrivit unei tradiţii populare răspândite, mama Sfântului Fanurie era o foarte mare păcătoasă şi cu toate eforturile sfântului, acesta nu a reuşit să o facă se întoarcă cu faţa către credinţă.
Sfântul Fanurie a fost ucis de păgâni pentru că nu a vrut să renunţe la credinţa creştină. În momentul chinurilor sale, acesta L-a împlorat pe Dumnezeu să-i ajute pe cei care se vor ruga pentru mântuirea mamei sale.
De sărbătoarea Sfântului Fanurie cei care îşi doresc îndeplinirea
tuturor credinţilor, trebuie să pregătească nouă turte, pe care să le
împartă săracilor.Fanuropitele, turtiţele care se împart pentru pomenire mamei Sfântului Fanurie
Ritualul fanuropitelor durează 10 zile şi se poate face oricând. În zilele de luni, miercuri şi vineri, aluatul va fi de post, în timp ce în zilele de marţi, joi şi sâmbătă turtiţele pot fi de dulce. Duminica se face pauză de la ritualul turtiţelor Sfântului Fanurie.
Turtiţele se fac din lei de măsline, scorţişoară şi suc de portocale. Fanuropitele se fac dimineaţa şi se împart calde, la trei persoane. Acestea trebuie să spună "Bogdaproste", iar cel care împarte să aibă în gând: "Să fie pentru mama Sfântului Fanurie".
După îndeplinirea dorinţei, se va pregăti o plăcintă cu ou şi brânză. Şi aceasta se împarte la trei persoane sărace, iar cel care împarte rosteşte în gând "Mulţumesc, Sfinte Fanurie, pentru ajutorul primit!"
Mai mult decât atât, turtele se pregătesc de persoana care îşi doreşte îndeplinirea dorinţei.
Totodată, persoana respectivă va citi zilnic, de trei ori, acatistul Sfântului Fanurie, spunând la finalul acestuia dorința.
Fanuropita sau prăjitura Sfântului Fanurie este o prăjitură foarte populară în Grecia, aromată și foarte simplu de făcut. În timpul preparării acestei rețete, se spun rugăciuni către Sfântul Fanurie și pentru mântuirea mamei sale, pe care sfântul a iubit-o foarte mult și care a murit nepocăită pentru păcatele ei. Puteți pregăti oricând această prăjitură, și în special de ziua sfântului, împărțind-o săracilor și făcând milostenie.
Deși există mai multe varietăți cu nuci, stafide și afine uscate, sau cu unt, ouă și coniac, noi am ales să vă oferim următoarea rețetă.
Pentru început, se preîncălzește cuptorul la 350 de grade. Se unge cu puțin ulei o tavă rotundă, se presară puțină făină și se lasă deoparte.
Într-un bol de mărime medie, se amestecă:
- 4 căni de făină
- o linguriță și jumătate de bicarbonat de sodiu
- o linguriță și jumătate de praf de copt
- o linguriță de scorțișoară
- o cană de nuci măcinate și o cană de stafide.
Într-un bol mai mare, se amestecă:
- o cană de suc de portocale
- un sfert de cană coniac sau whisky (sau, dacă este zi de post, înlocuiți cu un sfert de cană de apă sau suc de portocale)
- o cană de zahăr
- amestecați până când zahărul se dizolvă complet, apoi adăugați o cană de ulei (de măsline, ca în rețeta originală grecească, sau de floarea-soarelui).
Se toarnă aluatul puțin câte puțin în preparatul cu suc de portocale, amestecând până la omogenizare. Tradiția spune să se amestece manual timp de 7-9 minute, pentru ca făina să se incorporeze, timp potrivit pentru a mulțumi Sfântului Fanurie pentru ajutorul primit. De asemenea, este și timpul necesar ca reacția chimică să aibă loc în aluat pentru ca prăjitura să crească.
Atenție: Aluatul va fi foarte gros și lipicios.
Se adaugă aluatul în tava pregătită.
Prăjitura se lasă la cuptor până când partea de sus se rumenește – aproximativ 40 de minute. Faceți „testul scobitorii” (introduce-ți o scobitoare în mijlocul prăjiturii și, dacă scobitoarea iese curată, atunci prăjitura este coaptă).
Se scoate prăjitura din cuptor și se lasă 5 minute la răcit în tavă.
Se scoate apoi prăjitura din tavă și se lasă la răcit complet.
Când se răcește, se presară zahăr pudră. Prăjitura se va usca repede, așa că asigurați-vă că o veți pune într-un vas etanș sau acoperit bine cu folie de plastic.
Poftă bună și Sfântul Fanurie să vă răsplătească rugăciunile și milostenia!
Sfântul Fanurie este unul dintre sfinții mai puțin cunoscuți în tradiția ortodoxă, dar este recunoscut pentru ajutorul său grabnic în probleme pierdute sau uitate, în special în găsirea obiectelor sau a soluțiilor în situații complicate
Prăznuit în fiecare an pe 27 august, Sfântul Fanurie este venerat cu evlavie în multe țări ortodoxe, inclusiv în Grecia, Cipru și România. Numele său, „Fanurie”, derivă din cuvântul grecesc „faneróō”, care înseamnă „a dezvălui” sau „a face cunoscut”.
Viața Sfântului Fanurie - O istorie pierdută
Din păcate, nu există multe detalii concrete despre viața Sfântului Fanurie. Majoritatea cunoștințelor noastre provin din tradiția populară și descoperirile arheologice. Se presupune că Sfântul Fanurie a trăit în perioada creștinismului timpuriu, în vremea persecuțiilor împotriva creștinilor, undeva între secolele III și IV d.Hr. Se spune că a fost un martir care a refuzat să renunțe la credința sa creștină, ceea ce i-a adus moartea într-un mod tragic.
Legenda spune că Sfântul Fanurie a fost descoperit pentru prima dată atunci când niște monahi au găsit, în secolul XIV, o biserică în ruină pe insula Rodos, în Grecia. Acolo, printre ruine, aceștia au găsit o icoană intactă, care îl reprezenta pe Sfântul Fanurie în diferite ipostaze de martiriu. În cele 12 scene din icoană, Sfântul este înfățișat suferind chinuri cumplite pentru credința sa, dar refuzând să se lepede de Hristos. Icoana era singurul indiciu despre viața lui, iar de atunci, el a devenit cunoscut drept un protector și ajutător al celor care îl cheamă în rugăciune.
Sfântul Fanurie - Ajutor în găsirea lucrurilor pierdute
Una dintre cele mai cunoscute tradiții legate de Sfântul Fanurie este ajutorul său în găsirea obiectelor pierdute. De aceea, creștinii ortodocși îi cer adesea ajutorul atunci când pierd lucruri importante sau au probleme care par fără soluție. Se spune că, după o rugăciune sinceră adresată Sfântului, el poate ajuta nu doar la găsirea obiectelor pierdute, ci și la găsirea păcii sufletești sau a căii de urmat în viață.
În tradiția populară, este obișnuit ca oamenii să coacă o pâine specială sau o plăcintă, cunoscută sub numele de „plăcinta Sfântului Fanurie”, ca ofrandă pentru a primi ajutorul său. Această plăcintă este de obicei împărțită între săraci sau apropiați, ca un gest de milostenie și recunoștință.
Rugăciunea către Sfântul Fanurie
Rugăciunile către Sfântul Fanurie sunt simple și sincere, cerându-i ajutorul în momentele de pierdere sau confuzie:„Sfinte Fanurie, cel grabnic ajutător al celor aflați în nevoi, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine, cel care am pierdut [obiectul/situația] și ajută-mă să îl redobândesc, dacă este spre binele meu. Fii alături de mine și luminează-mi calea. Amin.”
De asemenea, în timpul rugăciunii, mulți credincioși promit că vor face o faptă bună sau că vor coace o plăcintă în numele său, ca mulțumire pentru ajutorul primit.
Semnificația spirituală a Sfântului Fanurie
Dincolo de ajutorul său concret în găsirea lucrurilor pierdute, Sfântul Fanurie are o semnificație spirituală profundă. El este considerat un simbol al speranței și al credinței neclintite în fața adversităților. Viața sa de martir, păstrată în icoanele descoperite, arată o putere interioară care refuză să fie înfrântă de greutățile lumii. În acest sens, Sfântul Fanurie devine un model de curaj și rezistență spirituală pentru toți cei care se confruntă cu dificultăți.
Sfântul Fanurie în cultura populară
În multe sate din Grecia și România, Sfântul Fanurie este considerat și un protector al caselor și al familiei. Oamenii își îndreaptă rugăciunile către el nu doar pentru problemele cotidiene, ci și pentru protecția împotriva răului și pentru binecuvântarea vieților lor. În mod tradițional, icoana Sfântului este adesea pusă în colțul cel mai înalt al casei, ca un simbol al protecției divine.
Rețeta prăjiturii Sfântului Fanurie (Fanuropita)
Potrivit Doxologia.ro, Fanuropita sau prăjitura Sfântului Fanurie este o prăjitură foarte populară în Grecia, aromată și foarte simplu de făcut. În timpul preparării acestei rețete, se spun rugăciuni către Sfântul Fanurie și pentru mântuirea mamei sale, pe care sfântul a iubit-o foarte mult și care a murit nepocăită pentru păcatele ei. Puteți pregăti oricând această prăjitură, și în special de ziua sfântului, împărțind-o săracilor și făcând milostenie.
De ce apare Sfântul Fanurie în icoane ținând o lumânare aprinsă în mână?
În data de 27 august a fiecărui an, creștinii ortodocși de pretutindeni îl cinstesc cu mare evlavie pe Sfântul Fanurie, Marele Mucenic, Marele Tămăduitor, Grabnicul Ajutător întru toate nevoile și Marele Făcător de minuni, ajuns astăzi unul dintre cei mai cunoscuți sfinți ai Bisericii noastre Ortodoxe.
Așa cum bine știți, prin articolele pe care le publicăm în mod constant aici, pe blogul Bizanticons Art, încercăm să vă oferim idei lămuritoare și clarificări despre viața și minunile sfinților, dar și informații legate de arta bisericească, pentru a ne ajuta pe toți, ca și creștini, să ne formăm și să ne însușim o „cultură generală” iconografică. De această dată, cu prilejul prăznuirii Sfântului Fanurie, pentru că mulți dintre dumneavoastră cunoașteți deja, cu siguranță, viața, minunile și faptele alese ale sale, am hotărât să dedicăm prezentul editorial unui fapt mai puțin cunoscut publicului larg, dar cu siguranță de mare interes: de ce este reprezentat Sfântul Fanurie în majoritatea icoanelor sale ținând o lumânare aprinsă (de obicei) în mâna stângă? Aflați râspunsul în rândurile de mai jos!
Sfântul născut într-o familie de păgâni
Înainte de a explica motivul acestei reprezentări inedite, se cuvine să reținem câteva detalii legate de biografia Sfântului Fanurie. Astfel, Sinaxarul ne spune că Sfântul Fanurie s-a născut în Rodos într-o familie bogată de păgâni, fiind cel mai mare dintre cei 13 copii. După moartea neașteptată a tatălui său, familia a căzut în sărăcie, iar mama Sfântului Fanurie a început a duce, în secret, o viață păcătoasă. După ce fiul ei a descoperit acest lucru, ea a murit, iar Fanurie a părăsit orașul, retrăgându-se în locuri pustii. Acolo, prin rânduiala lui Dumnezeu, a întâlnit un pustnic care l-a învățat despre Sfintele Evanghelii și l-a botezat, îndrumându-l să trăiască după poruncile lui Hristos. După un timp, simțind chemarea lui Dumnezeu, Sfântul Fanurie a început să predice despre Hristos în cetățile păgâne din apropiere, unde a fost capturat de idolatri și supus la torturi.
În ceea ce privește martiriul său, în acatistul închinat Sfântului, la icosul al 9-lea, citim astfel: „Bucură-te, că pe tiran l-ai înspăimântat; Bucură-te, că fiarelor mâncare ai fost dat; Bucură-te, că ai fost numit noul Daniel al darului […]”. Într-adevăr, se pare că, după ce a fost schingiuit în multe feluri, înțepat cu sulița și lovit cu palmele, fiecare păgân dintre cei prezenți la momentul martiriului său propuneau cum să-l chinuiască călăii mai rău, iar Sfântul se ruga Domnului ca și întâiul Mucenic Ștefan spunând: „Iartă-le lor păcatul acesta, că nu știu ce fac, că mai mult îmi este mie cununa mucenicească, pentru care eu le mulțumesc”. A fost bătut cu pietre, i s-au smuls dinţii din gură, a fost înţepat cu suliţa şi apoi i s-au turnat sare şi oţet pe răni. I-au fost tăiate mâinile şi degetele de la picioare, precum şi urechile. Iar poporul, văzând aceste imagini atât de dureroase, se mira de ce sfântul nu le spune să înceteze. În cele din urmă, s-a hotărât să i se aplice pedeapsa capitală: Sfântul Fanurie și-a plecat capul pe un butuc și un călău i l-a retezat fără milă.
Se spune că, înainte să primească mucenicia, Sfântul Fanurie a cerut voie să-şi facă ultima rugăciune și a zis: „Doamne, Dumnezeule, Cel ce ai miluit pe cei care au strigat către Tine, fă ca tot cel ce va face o turtă cu ulei şi zahăr sau o plăcintă şi o va da săracilor să fie ascultat în orice durere dreaptă va avea. Aceasta să fie pentru iertarea păcatelor mamei mele, care a murit păcătoasă”. Atunci s-a auzit glasul Domnului: „Fie, Fanurie, după cuvântul tău şi tot cel ce te va chema pe tine în ajutor să fie ascultat de Mine şi tu vei fi ajutorul celor din nevoi”. Astfel, credincioșii au ținut minte și au perpetuat obiceiul de a împărți turte săracilor de ziua Sfântului Fanurie, care mereu făcea milostenie pentru iertarea sufletului mamei sale.
Sfântul cu o lumânare în mână
Revenind la subiectul editorialului nostru, tradiția păstrează un episod aparte legat de viața Sfântului Fanurie, care a servit drept fundament pentru câteva reprezentări iconografice ulterioare. Se spune, deci, că nimeni nu a știut ce s-a întâmplat cu sfintele moaște ale Sfântului Mucenic Fanurie până când, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, pe când insula Rodos din Marea Mediterană era sub controlul cavalerilor ioaniți, autoritățile au inițiat lucrări de restaurare a zidurilor cetății. În timpul săpăturilor, au descoperit o veche biserică în care, sub pământ, se aflau mai multe icoane, dintre care una era într-o stare excelentă de conservare. Câțiva credincioși mai evlavioși au dus această icoană la arhiepiscopul Nil (1355-1369), care a descifrat inscripția de pe ea și a descoperit că era, de fapt, icoana Sfântului Mucenic Fanurie, despre care nu se știa nimic până atunci. Icoana înfățișa un tânăr ostaș, cu o cruce și o lumânare aprinsă în mâna dreaptă, înconjurat de 12 scene reprezentând suferințele din timpul martiriului său. Înțelegând că Dumnezeu le-a descoperit un sfânt din vechime, care fusese uitat, credincioșii au reconstruit biserica în cinstea Sfântului Fanurie, care a devenit ocrotitorul insulei Rodos.
Apoi, în jurul anului 1500, într-o zonă muntoasă și greu accesibilă, cațiva păstori, în timp ce își pășteau turmele de oi, au observat că noaptea, pe muntele din apropiere, se vede o lumină care arde până dimineața. Curioși, s-au întrebat ce ar putea fi acolo și s-au gândit că ar trebui să urce să verifice, gândindu-se că a dat norocul peste ei și că ar putea găsi acolo o comoară.
Timpul a trecut, ei s-au luat cu treburile zilnice, însă și-au amintit de lumina strălucitoare odată cu venirea toamnei, când se pregăteau să coboare în vale, iar drumul lor spre sat trecea prin apropierea acelui munte. Astfel, cei mai curajoși dintre ei au decis să urce pe munte și, după mari eforturi, au ajuns la o peșteră. Apropiidu-se, au observat acolo o făclie aprinsă, ca un soi de lumânare, care ardea neîncetat. Lângă lumânare, păstorii au găsit moaştele Sfântului şi o piele de animal pe care era scrisă viaţa sa. O bucată de piele pe care era relatat tot binele pe care Sfântul Fanurie l-a adus oamenilor și animalelor, cum le-a fost alături în suferință și cum s-a rugat Domnului în nopțile de priveghere și în Liturghiile de zi pentru vindecarea lor. Astfel, întorși în sat, păstorii s-au mirat că în icoana care exista deja și pe care mulți o știau, Sfântul Fanurie ținea o lumânare în mână – și au înțeles că, nu întâmplător, lumânarea din icoane era, de fapt, făclia pe care au văzut-o aprinsă atâtea nopți la rând și că, prin rânduiala Bunului Dumnezeu, ei au fost aleșii care au adus la lumină moaștele Sfântului Fanurie și le-au lăsat ca moștenire duhovnicească întregii creștinătăți.
În preajma prăznuirii Sfântului Mucenic Fanurie, am pregătit pentru dumneavoastră atât Viața și Acatistul Sfântului (la preț simbolic), cât și o colecție minunată de trei icoane închinate lui. Alegeți-o pe cea potrivită, care să încununeze colțul dumneavoastră de rugăciune, iar în momentele de încercare să ne plecăm genunchii înaintea ei, având nădejdea în purtarea de grijă a Sfântului Fanurie.
Când vine vorba despre armonia dintre sfinții lui Hristos și natura înconjurătoare, mereu îmi amintesc de un cuvânt al Sfântului Nicolae Velimirovici, numit și „Gură de Aur al secolului XXI”, care spunea că nu este privelişte mai mişcătoare pe pământ decât prietenia dintre sfânt şi fiarele sălbatice și cu adevărat așa și este. Iar sfântul a cărui pomenire o face Biserica noastră în ziua de 27 august a fiecărui an, înainte cu doar câteva zile de începutul anotimpului ruginiu, este încă o confirmare a acestor cuvinte. Nu este vorba despre despre Sfântul Cuvios Pimen, nici despre ceilalți mucenici, Eutalia sau Cucşa, pomeniți în Sinaxarul Mineiului de pe luna august, la ziua a 27-a, ci despre un sfânt care a pătimit pentru credinţa creştină, însă care este menţionat doar în calendarul bisericesc – Sfântul Mucenic Fanurie. De ce este considerat el ocrotitorul animalelor sălbatice și cum a reușit să le îmblânzească și să se înțeleagă cu ele ca și cu un om? Aflați în rândurile de mai jos!
Îmblânzitorul fiarelor sălbatice
Se întâmplă deseori să auzim la sinaxarul citit în stranele bisericilor noastre că martirii și mucenicii Bisericii primelor secole creștine au servit drept hrană fiarelor sălbatice. Sau că acest fel de tortură era unul dintre cele mai plăcute de către împărații persecutori și că dușmanii creștinilor „savurau” cu entuziasm și uimire continuă modul în care fiarele mușcau cu nesaț din trupurile „vinovate” – după părerea lor – de o altfel de închinare. Cea în duh și adevăr, înaintea Dumnezeului celui Bun. Ei bine, în cazul Sfântului Fanurie lucrurile n-au stat așa. Deși a avut sfârșit mucenicesc, povestea martiriului său nu este legată de cruzimea animalelor, ba dimpotrivă.
Înainte să ajungem, însă, la ultimele momente din viața sfântului, trebuie să spunem că prietenia aceasta cu animalele pădurilor a fost una „cultivată” încă din timpul vieții. Deși martirologiile şi sinaxarele vechi nu pomenesc detalii despre minunile pe care le-a săvârșit, tradițiile locale mărturisesc despre el că este patron al celor păgubiți, ocrotitor al preoților și ajutător la descoperirea obiectelor și a animalelor pierdute. Astfel, retras într-o colibă veche fără acoperiș, undeva în munte, Sfântul Fanurie, știind că rugăciunea și milostenia sunt aripile cu care sufletul oricărui creștin se înalță la ceruri fără niciun fel de piedică, dar neavând acolo cui să dea, a hotărât să-și îndrepte atenția și mila sa către animale.
În viața sa se spune că atâta milostenie avea, încât și pe fiarele care se atacau între ele le împăca, îngrijindu-le dacă erau rănite cu leacuri bune. Apoi, tot în viața sa citim că, nu de puține ori l-a găsit părintele lui duhovnicesc culcat alături de un șarpe mare și bătrân, care în timp ce Sfântul Fanurie dormea, îl păzea să nu fie atacat de vreo altă fiară. De asemenea, sfântul avea darul de a alunga și certa furnicile care îi atacau pe cei care locuiau prin pustietăți, poruncindu-le să se sălășluiască în locuri îndepărtate, în prăpăstii, și să nu mai supere pe vreun om; până și fiarele cele mai de temut, când erau atacate de oameni sau de alte animale mai puternice, deși fără să aibă conștiință așa cum avem noi, oamenii, își îndreptau ochii spre coliba lui Fanurie și imediat scăpau din primejdie. Astfel, se spune că „Fanurie s-a făcut foarte iubit în toate pustiile de prin împrejurimi și în cele mai îndepărtate, toți cei care locuiau acolo mulțumind lui Dumnezeu, Care le trimisese pe acest tânăr foarte îmbunătățit, care și fiarele le îmblânzea și pe oameni îi tămăduia”.
În ceea ce privește martiriul său, în acatistul închinat Sfântului, la icosul al 9-lea, citim astfel: „Bucură-te, că pe tiran l-ai înspăimântat; Bucură-te, că fiarelor mâncare ai fost dat; Bucură-te, că ai fost numit noul Daniel al darului […]”. Într-adevăr, se pare că, după ce a fost schingiuit în multe feluri, înțepat cu sulița și lovit cu palmele, fiecare păgân dintre cei prezenți la momentul martiriului său propuneau cum să-l chinuiască călăii mai rău, iar Sfântul se ruga Domnului ca și întâiul Mucenic Ștefan spunând: „Iartă-le lor păcatul acesta, că nu știu ce fac, că mai mult îmi este mie cununa mucenicească, pentru care eu le mulțumesc”. Între dânșii, unul a propus să fie chiar dat ca hrană animalelor sălbatice, însă prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, a scăpat fără să pățească nimic. Spre uimirea tuturor, fiarele, deși lăsate flămânde multe zile la rând ca să mănânce, după instinct, orice le era aruncat în cușca lor, dintr-o dată au devenit cuminți și pașnice, ca și cum l-ar fi așteptat de atâta timp să le mai fie iarăși alături, ca mai demult. În cele din urmă, fiind scos din cușca fiarelor, Sfântul Fanurie și-a plecat capul pe un butuc și i-a fost tăiat capul. După tăiere, se spune că din trupul lui nu a curs sânge, ci lapte, capul s-a rotit în jurul trupului, iar limba sa a grăit astfel: „Așa cinstește Hristos pe cei ce cred în El”.
Nimeni nu a știut ce s-a întâmplat cu Sfintele Moaște ale Sfântului Mucenic Fanurie, până când, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, pe când insula Rodos din Marea Mediterană, era sub stăpânirea cavalerilor ioaniți, conducătorii insulei au început câteva lucrări de refacere a zidurilor cetății. Astfel, săpând, au descoperit o veche biserică în care se aflau, sub pămând, mai multe icoane, dintre care una era foarte bine păstrată – cea a Sfântului Fanurie. Apoi, în jurul anului 1500, călăuziți de o lumină cerească, câțiva păstori au descoperit, pe un munte din apropiere, o peșteră în care era mormântul și moaștele Sfântului. Alături de acestea, au gasit și o piele de animal pe care era scrisă viața sa.
Și cum la Dumnezeu nimic nu este întâmplător, lângă sfintele moaște era așezată o piele de animal, pe care era scrisă viața Sfântului. O piele de animal care avea să povestească tuturor cât bine a făcut Sfântul Fanurie oamenilor și animalelor, cum le-a fost sprijin în suferință și cum s-a rugat Domnului în privegheri de noapte și Liturghii de zi pentru vindecarea lor. Un om care s-a pus în slujba aproapelui fără vreo condiție. Un om care, la doar 19 ani, a hotărât să nu se lepede de Hristos, ci să șadă alături de ceilalți prieteni ai Săi în Grădina cea de Sus a Raiului.
În preajma prăznuirii Sfântului Mucenic Fanurie, am pregătit pentru dumneavoastră atât Viața și Acatistul Sfântului (la preț simbolic), cât și o colecție minunată de trei icoane închinate lui. Alegeți-o pe cea potrivită, care să încununeze colțul dumneavoastră de rugăciune, iar în momentele de încercare să ne plecăm genunchii înaintea ei, având nădejdea în purtarea de grijă a Sfântului Fanurie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.