În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care
pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi
Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte
de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne,
curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte,
cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se
numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe
pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă
nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne
duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este
Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor.
Amin.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!
Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor
Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase,
Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.
Tropar
Ca la un izvor purtător de vindecare venim la tine, Ambrozie,
Părintele nostru. Căci pe calea mântuirii ne călăuzeşti, prin
rugăciunile tale de necazuri şi suferinţe ne aperi, în suferinţe
trupeşti şi sufleteşti ne mângăi, şi îndeosebi smerenia, răbdarea şi
dragostea ne înveţi. Roagă-te Iubitorului de oameni Hristos şi
Mijlocitoarei noastre neadormite să mântuiască sufletele noastre.
Condacele şi icoasele:
Condac
Poruncile începătorului preoţiei împlinindu-le, ai moştenit harul
stareţiei, dăruindu-ţi inima pentru toţi care cu credinţă veneau la
tine. Pentru aceasta şi noi, fiii tăi duhovniceşti, cu dragoste îţi
strigăm ţie: Părinte Sfinte Ambrozie, roagă-L pe Hristos Dumnezeu să
mântuiască sufletele noastre.
Condac 1
Drept ales al lui Dumnezeu şi făcător de minuni, Mare stareţ
Ambrozie, lauda Optinei şi îndrumătorul minunat al întregii Rusii,
lăudând viaţa ta plină de nevoinţe, îţi aducem cinstita cântare de
laudă. Tu însă, ca unul care îndrăzneala către Domnul ai căpătat,
roagă-te pentru noi toţi, fiii tăi duhovniceşti, care cu umilinţă te
chemăm: Bucură-te, Cuvioase Ambrozie, întru Dumnezeu înţelept învăţător
al credinţei şi evlaviei!
Icos 1
Viaţa îngerească urmând, ai lepădat toate frumuseţile trecătoare
ale lumii acesteia şi paşii ţi i-ai îndreptat spre învăţătorul
duhovnicesc şi înainte-văzătorul stareţ Ilarion, ca să te călăuzească pe
calea adevăratei vieţuiri şi să te binecuvânteze pentru nevoinţele
mântuirii. El însă, văzând înainte cu duhul viitoarea ta viaţă plăcută
lui Dumnezeu, te-a trimis la Sihastria Optina, şi acolo ai găsit ţie
liman bun. Văzând această purtare de grijă a lui Dumnezeu pentru tine,
îţi cântăm:
Bucură-te, vlăstar de Dumnezeu ales al evlaviei părinţilor tăi;
Bucură-te, că din copilăria ta pe Domnul l-ai iubit;
Bucură-te, că spre înţelepciunea cărţii din tinereţe râvnă ai avut;
Bucură-te, că învăţătura Sfinţilor Părinţi ai cunoscut;
Bucură-te, renunţare la bunurile grabnic pieritoare ale lumii acesteia;
Bucură-te, iubire cu dor necontenit a comorilor nestricăcioase;
Bucură-te, căutare a voii lui Dumnezeu spre mântuire;
Bucură-te, că binecuvântare pentru calea monahală ai primit;
Bucură-te, Cuvioase Ambrozie, întru Dumnezeu înţelept învăţător al credinţei şi evlaviei.
Condac 2
Văzând inima ta plină de buna dorire, Hristos ţi-a orânduit spre
mântuire o cale strâmtă şi plină de spini. Şi pe patul de moarte al
bolii fiind, i-ai făgăduit Domnului, de te va vindeca, să te închini cu
totul Lui, prin monahiceştile nevoinţe. Atunci te-ai ridicat din mila
lui Dumnezeu de pe patul pătimirii, şi L-ai slăvit pe dată pe Preabunul
Dumnezeu, Doctorul sufletelor şi al trupurilor, cântând Lui: Aliluia!
Icos 2
Inţelepciunea Dumnezeieştilor Scripturi dobândind, cugetai cu frică
de Dumnezeu cum îţi va orândui El calea mântuirii tale şi cum vei merge
pe calea grea şi plină de suferinţă a nevoinţei monahale. Noi însă, de
gândul tău bun minunându-ne, îţi cântăm:
Bucură-te, nădejde pusă întreagă în Pronia lui Dumnezeu;
Bucură-te, căutare doar a voii Lui celei bune;
Bucură-te, pregătire de a îndura orice încercare pentru mântuirea sufletului;
Bucură-te, urmare a îndemnului conştiinţei;
Bucură-te, urare a desfătării lumeşti;
Bucură-te, nealipire de bogăţiile pământeşti;
Bucură-te, că rob a lui Dumnezeu te-ai făcut;
Bucură-te, dorire de a-I bineplăcea Lui mai presus de toate;
Bucură-te, Cuvioase Ambrozie, întru Dumnezeu înţelept învăţător al credinţei şi evlaviei!
Condac 3
Întărit în credinţă de puterea dragostei, ai năzuit să dobândeşti
viaţa Evanghelică după pilda Preacuvioşilor părinţi ai Bisericii vechi.
Şi când ţi-a dat Dumnezeu priceperea vieţuirii bineplăcute Lui, cu
umilinţă ai cântat: Aliluia!
Icos 3
Având credinţă puternică în purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru
mântuirea omului, ai căzut la Cinstita icoană a Prea Curatei Născătoare
de Dumnezeu „Tambovskaia”, care îţi era binecuvântare părintească, şi
ai rugat-o cu smerenie pe Stăpână, să-ţi îndrepte calea. Noi însă,
văzând nădejdea ta neclătinată în mila împărătesei Cerului, cu veselie
îţi cântăm:
Bucură-te, fiu credincios şi preaiubit al Maicii Domnului;
Bucură-te, cunoscător al sfântului ei acoperământ;
Bucură-te, bun păstrător al binecuvântării părinteşti prin icoana ei;
Bucură-te, cinstitor evlavios al Mijlocitoarei;
Bucură-te, înălţare de rugăciuni cu lacrimi către dânsa în vremea nopţii;
Bucură-te, primire de la ea a ajutorului ceresc neruşinat;
Bucură-te, dobândire în inimă a mângâierii sale preadulci;
Bucură-te, aflare a umilinţei aducătoare de linişte;
Bucură-te, Cuvioase Ambrozie, întru Dumnezeu înţelept învăţător al credinţei şi evlaviei!
Condac 4
Mânat de furtuna patimilor ai venit la Mănăstirea Cuviosului
Serghie de Radonej, pentru că Marele Făcător de minuni al întregii Rusii
şi învăţătorul ostenelilor monahale să-ţi întărească inima pentru
nevoinţele monahiceşti care vor urma. Şi ai primit ajutor minunat de la
racla cu cinstitele sale moaşte, pentru care umilindu-se inima ta, cu
bucurie ai strigat: Aliluia!
Icos 4
Auzind despre viaţa minunată şi evlavia întelepţilor întru Dumnezeu
Părinţi şi Stareţi de la Sihastria Optina, lumea şi toate cele din ea
în taină le-ai părăsit, şi ai venit degrab în mănăstire cu inima
smerită, ca să te mântuieşti şi bineplăcut lui Dumnezeu să fii. Iar noi,
văzând râvna sufletului tău, cântare de laudă îţi aducem:
Bucură-te, lepădare a bunurilor pieritoare ale acestei lumi;
Bucură-te, cunoştinţă a dulceţii bisericeşti;
Bucură-te, sălăşluire în lacaşul cel Sfânt;
Bucură-te, deplină încredinţare de sine lui Dumnezeu;
Bucură-te, împlinire osârdnică a poruncilor lui Dumnezeu;
Bucură-te, gustare din roadele dulci ale învăţăturii lui Hristos;
Bucură-te, următor al nevoinţelor Sfinţilor Părinţi;
Bucură-te, apărator neadormit al curăţiei sufleteşti;
Bucură-te, Cuvioase Ambrozie, întru Dumnezeu înţelept învăţător al credinţei şi evlaviei!
Condac 5
Sihastria dată de Dumnezeu primindu-te ca în braţele-i Părinteşti,
te-ai aşezat într-însa cu traiul. Acolo ţi-ai purtat primele osteneli
ale ascultării în chilia marelui Stareţ iluminat de Dumnezeu, Leon, şi
spre duhovniceasca nevoinţă de el ai fost îndrumat. Iar noi văzând
dulceaţa renunţării la voia ta, strigăm lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 5
Văzând sporirea ta în nevoinţele monahiceşti, Părinţii pustiei în
hainele schimei mari te-au îmbrăcat. Şi te-a învrednicit începătorul
nevoinţelor Hristos să te împărtăşeşti de harul cinului îngeresc, pentru
care îţi cântăm:
Bucură-te, iubire de Dumnezeu din toata inima;
Bucură-te, slujire a Lui din tot sufletul;
Bucură-te, cel prin multe osteneli întărit în credinţă;
Bucură-te, înarmare cu nădejde în ajutorul de Sus;
Bucură-te, iubire a comorii Evangheliei;
Bucură-te, potir al Duhului Sfânt;
Bucură-te, ostaş neînfricat al nevoinţelor monahiceşti;
Bucură-te, viaţă în asemănare cu a îngerilor lui Dumnezeu;
Bucură-te, Cuvioase Ambrozie, întru Dumnezeu înţelept învăţător al credinţei şi evlaviei!
Condac 6
Propovăduitor al credinţei ortodoxe şi al adevăratei vieţi întru
Hristos Iisus te-ai arătat, risipind învătăturile potrivnice Evangheliei
şi Bisericii. Şi pe mulţi de pe calea rătăcirii la Hristos dătătorul de
Viaţă întorcându-i, cântai cu mulţumire: Aliluia!
Icos 6
Strălucind în pământul Rusiei ca un mare luminător, cu razele
adevărului pe toţi care la tine veneau îi luminai. Oamenii împovăraţi de
multe păcate şi suferinţe ca pe un înţelept îndrumător al dumnezeieştii
evlavii te-au cunoscut şi părinte bun ai fost celor neputincioşi,
suferinzi şi necăjiţi. Pentru aceasta îţi cântăm:
Bucură-te, luminător al Rusiei ortodoxe;
Bucură-te, oglindă a iubirii dumnezeieşti;
Bucură-te, stâlp al credinţei apostolice;
Bucură-te, piatră a nădejdii vieţii veşnice;
Bucură-te, îndrumător insuflat de Dumnezeu în toate încercările;
Bucură-te, propovăduitor al pocăinţei;
Bucură-te, doctor al neputinţelor trupeşti;
Bucură-te, tămăduitor al bolilor sufleteşti;
Bucură-te, Cuvioase Ambrozie, întru Dumnezeu înţelept învăţător al credinţei şi evlaviei!
Condac 7
Vrând lui Hristos să-I urmezi, i-ai fost Lui credincios întru
toate, drept care jugul Său asupra ta ai luat. Şi de la El învăţând
blândeţea şi smerenia, ai dobândit linişte sufletului tău, neîncetat
strigând: Aliluia!
Icos 7
Nouă şi minunată stea a sfinţeniei te-ai arătat pe cerul Bisericii,
şi pe scară duhovnicească la desăvârşirea cea după îngerească asemănare
urcându-te, ţi-ai împrăştiat razele dragostei tale pe faţa întregului
pământ rusesc. Aşa ai atras la tine pe nobili şi pe ţărani, pe
înţelepţii veacului acestuia şi pe cei mai puţin înţelepţi, care-ţi
strigă:
Bucură-te, cetate aflată în vârful muntelui;
Bucură-te, luminător care risipeşti întunericul necunoştinţei;
Bucură-te, tămăduitor a toată neputinţa;
Bucură-te, izbăvitor din toate nenorocirile şi ispitirile vrăjmaşilor;
Bucură-te, mângâietor al celor întristaţi;
Bucură-te, izvor duhovnicesc al celor însetaţi;
Bucură-te, văditorul vicleniei acestui veac;
Bucură-te, întoarcere a multor rătăciţi la calea adevărului;
Bucură-te, Cuvioase Ambrozie, întru Dumnezeu înţelept învăţător al credinţei şi evlaviei!
Condac 8
Ca un străin şi călător în această lume te-ai arătat, căutând
cetatea cerească. Greutăţile şi nepuţintele celor care veneau la tine
le-ai purtat, şi aşa ai împlinit poruncile lui Hristos, cu mulţumire
cântând: Aliluia!
Icos 8
Plin de dragoste dumnezeiască, crucea mult-pătimitoare a bolilor
trupeşti întreaga ta viaţă ai purtat-o, în răbdare dobândindu-ţi
sufletul tău, după cuvintele Evangheliei lui Hristos. Şi pe noi toţi
ne-ai învăţat a purta fără murmur crucea vieţii, pentru care îţi cântăm:
Bucură-te, călăuzitor al celor ce caută mântuirea;
Bucură-te, chip al adevăratei ascultări;
Bucură-te, rădare a neputinţelor grele până la sfârşit;
Bucură-te, învăţător al răbdării pentru cei mult întristaţi şi bolnavi ce veneau la tine;
Bucură-te, bun iconom al turmei tale;
Bucură-te, hrănitor al celor ce flămânzesc după viaţa veşnică;
Bucură-te, apărător al celor necăjiţi;
Bucură-te, înţeleptitor al celor potrivnici voii lui Dumnezeu;
Bucură-te, Cuvioase Ambrozie, întru Dumnezeu înţelept învăţător al credinţei şi evlaviei!
Condac 9
Toate bolile şi neputinţtele trupeşti le-ai încercat,
răstignindu-ţi patimile şi plăcerile trupului, iar prin rugăciune
neîncetată asupririle şi ispitirile duhurilor viclene le-ai alungat.
Prin aceasta pe toţi îi învăţai să se ridice împotriva uneltirilor
diavoleşti, cu credinţă strigând: Aliluia!
Icos 9
Mrejele falşilor înţelepţi, care n-au cunoscut puterea credinţei
ortodoxe, prin cuvântul lui Dumnezeu şi viaţa ta curată le-ai rupt. Şi
cu adevărat ca un luminos stâlp al evlaviei şi păstrător al tradiţiei
Părinţilor ai strălucit, ostenindu-te a tipări scrierile Părinţilor
într-un limbaj uşor de înţeles. Pentru aceasta, minunându-ne de roadele
nevoinţelor tale, îţi cântăm:
Bucură-te, piatră neclintită a credinţei adevărate;
Bucură-te, viaţă întemeiată pe piatra credinţei;
Bucură-te, insuflător al duhului evlaviei;
Bucură-te, semănător al virtuţilor creştine;
Bucură-te, lucrător harnic al nevoinţelor stareţiei;
Bucură-te, luminător duhovnicesc al multor călugări;
Bucură-te, călăuzire a lor la limanul mântuirii;
Bucură-te, minunată aducere a multor păcătoşi la pocăinţă;
Bucură-te, Cuvioase Ambrozie, întru Dumnezeu înţelept învăţător al credinţei şi evlaviei!
Condac 10
Ajutându-i să se mântuiască pe cei ce caută împărăţia Cerului, bun
îndrumător te-ai arătat, orânduindu-le pe cele lumeşti şi pe cele
duhovniceşti; spre sfârşitul anilor tăi multe osteneli ai depus,
Mănăstirea Şamordino frumos orânduind-o. Iar maicile linişte sufletească
şi mântuire au dobândit, înalţând cântare de laudă: Aliluia!
Icos 10
Apărător şi adăpost fiilor tăi duhovniceşti te arăţi, şi prin
rugăciuni neîncetate ocrotitor în faţa năvălirilor vrăjmaşe; în lupta
împotriva duhului răutăţii îi insufleţeşti, mândria şi iubirea de sine
prin smerenie biruind. Pentru aceasta, cu bucurie îţi strigăm:
Bucură-te, stingere a săgeţilor arzătoare ale vrăjmaşului;
Bucură-te, biruire a legiunilor de demoni;
Bucură-te, slobozire a celor robiţi de duhul răutăţii;
Bucură-te, izbăvire a multor suflete din temniţa deprinderilor pătimaşe;
Bucură-te, întoarcere la Dumnezeu prin dragoste şi rugăciune a multor suflete rătăcite;
Bucură-te purtătorule de grijă al orfanilor şi văduvelor;
Bucură-te, purtătorule de Dumnezeu, îndrumător al cetelor monahiceşti;
Bucură-te, cinstit propovăduitor al fecioriei şi blândeţii;
Bucură-te, Cuvioase Ambrozie, întru Dumnezeu înţelept învăţător al credinţei şi evlaviei!
Condac 11
Cântare de umilinţă îţi aducem ţie, ca unui grabnic ajutător în
nevoi şi mâhniri al tuturor celor care cu credinţă şi dragoste vin la
tine. Căci până la sfârşitul vieţii ai fost un părinte iubitor al fiilor
tăi duhovniceşti şi al celor împovăraţi, care aşteaptă mângâierea
sufletului. Şi cu dreptate se proslăveşte prin tine Dumnezeu, Cel
minunat întru sfinţii Săi, care îl slăvesc şi cântă neîncetat: Aliluia!
Icos 11
Sfeşnic al virtuţilor te-ai arătat, părintele nostru Ambrozie, în
răbdare şi smerenie călătoria pământească petrecându-o. Şi împlinind
toate cele pe care Hristos în Sfânta Sa învăţătură ni le-a poruncit,
te-ai strămutat de pe pământ la cer, intrând ca un rob credincios al lui
Hristos în bucuria Domnului tău. Pentru aceasta cu bucurie îţi cântăm:
Bucură-te, slugă credincioasă, care ai împlinit voia Domnului tău;
Bucură-te, ostaş a lui Hristos, care ai renunţat la deşertăciunea vieţii;
Bucură-te, slujire adusă unicului Dumnezeu;
Bucură-te, împlinire a tuturor poruncilor Sale;
Bucură-te, învrednicire de cămările cereşti;
Bucură-te, împărtăşire de slava de sus;
Bucură-te, moştenitor al vieţii veşnice;
Bucură-te, drept prealăudat al lui Dumnezeu;
Bucură-te, Cuvioase Ambrozie, întru Dumnezeu înţelept învăţător al credinţei şi evlaviei!
Condac 12
Moştenit-ai comoara nepieritoare a harului lui Dumnezeu şi liman
liniştit fără furtună în cer ai dobândit. Prin lucrarea Proniei lui
Dumnezeu în zilele prăznuirii a o mie de ani de la încreştinarea Rusiei
ai fost proslăvit şi in ceata sfinţilor înfrumuseţat te-ai arătat; iar
noi, sfânta ta pomenire cu bucurie cinstindu-o, cântăm: Aliluia!
Icos 12
Cântând proslăvirea ta, te mărim, ca pe o cadelniţă înmiresmată. Nu
uita rugăciunile smerite ale fiilor tăi duhovniceşti, care cinstesc
sfântul tău nume şi către tine cu mulţumire strigă:
Bucură-te, Ambrozie, moştenitor al nemuririi cereşti;
Bucură-te, laudă cinstită a Bisericii ortodoxe;
Bucură-te, învrednicire de a vedea chipurile Sfinţilor lui Dumnezeu;
Bucură-te, părtaş al păcii lui Hristos cu ceata Preacuvioşilor Părinţi;
Bucură-te, tare mijlocitor înaintea Altarului lui Dumnezeu Celui Atotţiitor;
Bucură-te, fierbinte mijlocitor înaintea judecătii lui Dumnezeu;
Bucură-te, îndrumător al nostru, celor ce în valea plângerii umblăm;
Bucură-te, neîncetat rugător pentru întreg pământul;
Bucură-te, Cuvioase Ambrozie, întru Dumnezeu înţelept învăţător al credinţei şi evlaviei!
Condac 13
Minunat drept al lui Hristos şi făcător de minuni, Cuvioase Stareţe
al nostru Ambrozie, primeşte acum smerita noastră rugăciune, a
nevrednicilor fiilor tăi duhovniceşti. Nu ne lăsa pe noi în suferinţe şi
boli, vino şi întinde-ne mână de ajutor, îndreptându-ne pe calea
pocăinţei şi mântuirii. Ca izbăvindu-ne de moartea cea veşnică, pe tine
pururea să te mărim, lui Dumnezeu cântând: Aliluia!(de 3 ori)
Apoi se citeşte
Icos 1
şi Condac 1.
Rugăciuni către Cuviosul Ambrozie de la Optina
Rugăciunea întâia
O, Mare Stareţ şi Drept al lui Dumnezeu, Cuvioase părinte al nostru
Ambrozie, lauda Optinei şi al întregii Rusii învăţător al evlaviei!
Cinstim viaţa ta smerită întru Hristos, pentru care Dumnezeu a preamărit
numele tău înca de aici de pe pământ, şi cu cinste cerească te-a
încununat după plecarea ta în cămara slavei veşnice.
Primeşte acum rugăciunea noastră, a nevrednicilor tăi robi, care te
cinstesc şi cheamă sfântul tău nume, şi ne izbăveşte prin mijlocirea ta
înaintea Altarului lui Dumnezeu de toate împrejurările pline de
suferinţă, de neputinţe sufleteşti şi trupeşti, de rele, de ispite
viclene şi înselătoare.
Revarsă patriei noastre şi lumii întregi de la Dumnezeu cel Atotbun
pace, linişte şi bunăstare, fii mijlocitor neclintit a Sihastriei unde
te-ai nevoit şi ai bine-plăcut atotslăvitului Dumnezeu în Treime, Căruia
i se cuvine toată lauda, cinstea şi închinăciunea, Tatălui şi Fiului şi
Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
Rugăciunea a doua
O, Preacuvioase şi Purtătorule de Dumnezeu Părinte al nostru
Ambrozie! Dorind să devii rob al lui Dumnezeu, te-ai sălăşluit în
sihastria Optina, şi fără lene, în osteneli, în privegheri, în rugăciuni
şi postiri te-ai nevoit, fiind îndrumător monahilor şi tuturor
oamenilor zelos învăţător.
Astazi însă, după trecerea ta de la cele pământeşti înaintea
împăratului Ceresc stând, roagă-L să miluiască cu harul Său locul
nevoinţelor tale, Sfânta Mănăstire aceasta unde cu duhul neîncetat
petreci, şi tuturor oamenilor care cu credinţă cad la racla cu sfintele
tale moaşte, împlineşte-le cererile.
Roagă-L pe milostivul Dumnezeu să ne trimită prisosinţa de
bunătăţi, îndeosebi însă darurile cele spre folosul nostru sufletesc. Şi
învrednicindu-ne a sfârşi viaţa aceasta trecătoare în pocăinţă, în ziua
Judecăţii de moştenirea desfătărilor din împărăţia Lui să ne facă
părtaşi în vecii vecilor. Amin!
Rugăciunea a treia
O, Preacinstit Stareţ al Sfintei şi Minunatei Sihastrii Optina,
Cuvioase şi Purtătorule de Dumnezeu Părinte al nostru, Ambrozie! Podoaba
cinstită a Bisericii noastre şi sfeşnic luminos al harului, cu
dumnezeiasca strălucire pe toţi îi luminezi, şi ca un preafrumos rod
duhovnicesc al Rusiei, tuturor sufletelor credincioase cereasca
desfătare şi bucurie mare le reverşi!
Pentru aceasta, cu credinţă şi cutremur cădem acum înaintea raclei
cu sfintele şi făcătoarele de minuni moaşele tale, pe care spre mâgaiere
şi ajutor celor în suferinţă le-ai dăruit, şi cu smerenie ne rugăm ţie
cu gura şi cu inima.
Părinte sfinte, îndrumător al întregii Rusii şi evlaviei învăţător,
păstor şi doctor al sufletelor şi trupurilor noastre cuprinse de
neputinţe, priveşte spre fiii tăi duhovniceşti, care păcătuiesc mult cu
cuvântul şi cu fapta, şi acoperă-ne cu multa şi sfânta ta dragoste, cu
care te-ai proslavit încă în timpul vieţii pe pământ.
Şi mai vârtos după sfârşitul tău încununat, călăuzeşte-ne în
rânduielile Sfinţilor şi de Dumnezeu insuflaţilor Părinţi, învăţă-ne
poruncile lui Hristos, pentru a căror împlinire mult te-ai nevoit pe
pământ până în ultima clipă a vieţii tale monahale.
Roagă-te pentru noi, cei neputincioşi cu sufletul şi cuprinşi de
suferinţe, să dobândim vreme binecuvântată şi mântuitoare pentru
pocăinţă, îndreptare adevărată şi reînnoirea vieţii noastre, pentru
izbăvire de patimile aprige şi de fărădelegile fără număr.
Primeşte-ne, apară-ne şi ne păzeşte cu acoperamântul milei tale,
mijloceşte pentru noi ca să primim de la Domnul binecuvântare şi să
purtăm cu răbdare jugul blând al lui Hristos până la sfârşitul zilelor
noastre. Şi aşa să aflăm viaţa şi împărăţia viitoare, unde nu este
durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă şi bucurie veşnica, prin
darul Singurului, Atotsfântului şi Fericitului Izvor al nemuririi,
Dumnezeu Cel în Treime închinat, Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh, acum şi
pururea şi în vecii vecilor. Amin!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.