Părintele Ilarion Argatu

 

Părinţii

 347.- Părinte, ce se întâmplă cu copiii care-şi bat părinţii?

-Cei ce şi-au bătut părinţii, mâna sau piciorul cu care au lovit pe părinţi nu vor putrezi. La dezgroparea morţilor s-au întâlnit cazuri, în care mâna dreaptă sau palma, sau degetele sau un picior au rămas neputrede. Aceasta este din cauza lovirii părinţilor. Acea mână, palmă sau picior care au lovit pe părinţi nu va putrezi până ce va merge la Judecata Înfricoşată ca mărturie că, au lovit pe părinţii şi au călcat porunca a 5-a din cele 10 porunci date de Dumnezeu.

348.-Părinte, ce se întâmplă cu copiii care-şi lasă părinţii neajutoraţi atunci când cad la boală şi la neputinţele bătrâneţilor?

-Aceştia vor ajunge mai rău decât părinţii lor, de care şi-au bătut joc, vor ajunge să suporte şi ei de la copiii lor acelaşi tratament şi chiar mai rău. Dumnezeu îţi pregăteşte răzbunarea pentru păcatul împotriva părinţilor chiar prin copiii tăi.

Sfatul lui Isus Sirah, spune aşa: „Fiule, sprijină pe tatăl tău la bătrâneţe şi nu-l mâhni în viata lui/../pentru că milostenia arătată tatălui tău nu va fi uitată şi în pofida păcatelor tale se va zidi casa ta”. (Isus Sirah 3,12,14).

Părticele

349.- Părinte, e bine ca preotul să scoată cu uşurinţă părticele şi să le dea credincioşilor?

-Nu este bine ca preotul să scoată cu uşurinţă şi să dea credincioşilor părticele din mai multe motive:

a.-Nefiind o rânduială scrisă în cărţile de slujbă, unii preoţi nu ştiu cum să scoată părticele, ceea ce-i pune în situaţia de a greşi lăsând părticelele să fie sfinţite la epicleză ca pe Trupul şi Sângele Mântuitorului şi atunci nu se mai pot da credincioşilor ci trebuie să le consume însuşi preotul odată cu toate miridele.

b.-Vin unele persoane şi cer părticele cu gânduri necurate. Sunt persoane care au chipul credinţei smerite şi adevărate îţi inspiră încredere, dar vin şi cer părticele de a le folosi pentru: răzbunări, farmece şi practici oculte. Sunt persoane care folosesc părticele la vrăjitoare, la descântătoare, unii le aruncă pe apă ca vrăjmaşul să se înece, le aruncă în foc ca să ia foc casa vrăjmaşului, le aruncă pe stradă pentru ca vrăjmaşul să fie lovit de maşină, s.a.m.d. Deci, le folosesc pentru răzbunare. În situaţia aceasta intră la judecată preotul care le-a scos împreună cu răzbunătorul. Preotul se încarcă de păcatul uciderii, de păcatul vrăjitoriei, de păcatul răzbunării prin astfel de slujire.

Sfatul meu pentru preot este, să nu scoată nici un fel de părticele pe care mai apoi să le dea la credincioşi, decât, să pună rugăciuni la Proscomidie (rugăciunile din Liturghier), rugăciune curată prin care să ceară ajutorul lui Dumnezeu pentru cei ce se află în necazuri, scoţând miride (numite părticele) pentru vii, pe care le va consuma, el-preotul, după terminarea Sfintei Liturghii, odată cu cele sfinte. Astfel nu va greşi şi va fi de mare folos sufletesc pentru credincioşi. Să lămurească pe credincioşii care doresc părticele că ele sunt miride şi nu se pot da în mâna mirenilor ci vor fi consumate de preot după Sfânta Liturghie.

Pedeapsa

350.- Pedeapsa unui avocat din Boroaia.

-Era în Boroaia un avocat care băga în puşcărie oameni nevinovaţi, în schimbul unor bani. Veneau soţiile celor închişi şi mă rugau să le scap de acest om fără frică de Dumnezeu. Eu le-am spus să ţină post negru vinerea, să facă 40 de metanii, să ardă lumânări. Femeile au făcut întocmai cum le-am spus. Acest avocat, întrecuse măsura răutăţilor şi dintr-un nouraş, singurul care era pe cer, a trăznit, a pornit o săgeată care s-a dus direct la avocat. Acesta era într-un restaurant, mânca şi bea bine pe banii câştigaţi în mod necinstit, se îmbătase şi spunea cu voce tare:

-Ce Dumnezeu? Eu sunt Dumnezeu! Ce popa Argatu..?

În timp ce vorbea acestea, săgeata aceea l-a trăznit pe loc şi a murit. După aceea a urmat înmormântarea. Drumul până la biserică se făcea pe jos şi din acelaşi nor a început să plouă, a plouat aşa de tare de s-au înmuiat colacii, s-a împrăştiat coliva, iar cât s-a stat în biserică pentru slujba înmormântării, din nor a plouat tot timpul deasupra gropii lui de s-a umplut de apă. Când să-l bage în mormânt, sicriul plutea şi s-a aruncat pământ peste el încât a rămas mai mult afară. Acest semn arată că atâtea fărădelegi făcuse că nici pământul nu-l înghiţea. S-a dus vestea prin împrejurimi. N-ai voie să asupreşti şi să-ţi foloseşti puterea făcând rău la alţii.

Peşte

351.- Părinte, în săptămâna brânzei, se mănâncă  peşte ?

-Da, în afară de miercuri şi vineri.

352.- Părinte, la noi la ţară, preotul ne-a spus că,  putem să mâncăm peşte miercurea şi vinerea de la Paşti şi până la Duminica Pogorârii Sfântului Duh, e păcat?

-În Tipicul cel Mare sau Tipicul Sfântului Sava, am citit şi eu că scrie aşa: „Iar în miercuri şi vineri din toată perioada Cincizecimii se dezleagă pentru monahi la untdelemn şi vin, iar pentru mireni şi la peşte”. Săptămâna după Pogorârea Sfântului Duh până la Duminica Tuturor Sfinţilor este săptămână cu harţi şi se mănâncă de toate inclusiv peşte. Comuniştii au ars cărţile şi pravilele, ca să nu mai ştie credinciosul când să mănânce şi când nu; când să postească şi cum să postească. Vroiau să distrugă rânduielile Sfinţilor Părinţi şi pe credincioşi să-i dezrădăcineze de tradiţii şi trăiri şi să nu mai ştie ce este bine şi ce e rău. După ce au distrus pravilele şi cărţile cu canoane, dacă un preot învăţa după ele pe credincioşi era luat la întrebări că de unde scoate rânduieli noi? Acum după revoluţie, o bucată de vreme biserica şi credincioşii, pot reveni la tradiţii şi la trăirea după pravile şi canoane.

353.-Părinte, este bine să mâncăm peşte sâmbetele şi duminicile din Postul Crăciunului şi a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, şi chiar în unele zile de peste săptămână din aceste posturi, că în calendar nu scrie?

-Într-adevăr, în calendar nu scrie(era in perioada imediat după revoluţie) şi nu va scrie atât timp cât ierarhii nu vor face lucrul acesta ca să ştie credincioşii. În Pravila Bisericească scrie că sâmbetele şi duminicile din Postul Crăciunului este dezlegare la peşte precum şi în anumite zile mai însemnate din săptămână când în mănăstiri se face slujbă cu priveghere şi slavoslovie şi dacă nu este miercuri sau vineri.

Pictura

354.- Părinte, am fost în vizită la o mănăstire şi am intrat în paraclisul mănăstirii. Acolo, am văzut o icoană cu chipul Mântuitorului, chiar la Catapeteasmă şi mi s-a părut…, am avut o ispită, se vedea în icoană, asta din ce cauză, am vreun păcat de am văzut aşa, sau ce-a fost ?

-Nu matale eşti de vină, cine a pictat icoana avea păcatul desfrânării şi nu trebuia să picteze icoane. Astăzi, pictorii bisericeşti nu mai sunt ca cei de pe timpul lui Ştefan Cel Mare: pioşi, credincioşi, postitori şi rugători. Când pictau chipurile sfinţilor ţineau post negru, ajunare, adică nu mâncau nimic şi se rugau ca Dumnezeu să-i ajute. Astăzi, îi vezi cu ţigara în gură şi afumând chipurile sfinţilor pe care-i pictează. Fac batjocoră şi necinstesc pe sfinţi şi biserica unde pictează. Pe lângă păcatul fumatului, mai au pe cel al desfrânării. Plini de bălăciune curvărească după o noapte de desfrânare, se urcă a doua zi pe schelă şi pictează pe sfinţii a căror viaţă a fost plină de virtuţi şi de sfinţenie. De aceea, diavolii care i-au stăpânit cu aceste păcate pe pictori în timpul cât au pictat, n-au plecat de acolo, au rămas să ispitească pe cei ce vor privi pictura ce a rămas întinată de păcatele pictorilor. Unii diavoli sunt atât de îndărătnici şi neruşinaţi, încât nu ascultă să plece atunci când se sfinţeşte biserica. De aceea, preotul care s-a jertfit a ridica o biserică să fie cu luare aminte când angajează un pictor şi să cerceteze moralitatea persoanelor care vor picta biserica şi să refuze aceste persoane. Dumnezeu nu se uită la categoria pictorului ci la curăţenia lui sufletească şi la credinţa cu care lucrează cele care vor urma să fie sfinte.

355.  O fată prezentă în cameră a auzit dialogul, şi pentru că de mult o preocupa o discuţie pe tema picturii, dar nu îndrăznea, acum a prins curaj:

-Preacuvioase, eu sunt pictoriţă şi am pictat în multe biserici, dar nu ştiu de la o vreme nu mai pot să pictez pe Mântuitorul, şi sfânt de parte bărbătească, pentru că mă tulbură, ce să fac Preacuvioase? Părintele o cunoştea de mult pe fată.

–Nu mai pictezi, te măriţi şi mai încerci după, acum te laşi de pictură.

Pomelnice

356.- Părinte, cum puteţi să citiţi atâtea pomelnice dacă tot timpul sunteţi cu lumea?

-Acelea se citesc dimineaţa devreme înainte să vină lumea la rugăciune, şi-apoi, eu, nu le citesc aşa cum sunt scrise pentru că-mi era foarte greu. Am pus rugăciune înaintea lui Dumnezeu şi prin descoperirea ce mi-a dat, mi-am făcut nişte foi cu rubrici speciale, uitaţi-vă cum arată, aici sunt trecuţi toţi cei care      mi-au dat pomelnice după dorinţa pe care au avut-o: căsătorie, înţelegere, procese, examene, farmece, patimi, blesteme şi pentru cât timp mi-au spus să mă rog. Părintele, primea pomelnice cu bani şi fără bani. Cunoştea omul nevoiaş şi nu-i lua banii, pentru că simţea că acela n-are de unde să dea, citea pentru cât scria pe pomelnic şi-i dădea banii înapoi, pentru nevoile de zi cu zi ale fiecăruia.

357.– Părinte, spun unii că, cu banii pe care-i primiţi pe pomelnice aţi luat maşini la copii şi nepoţi.

-Oamenii pot să spună câte vor, există un Judecător. Aceluia îi dăm socoteală toţi. Dar, vă spun dumneavoastră aşa, ca să ştiţi că, un preot are voie  să-şi însuşească din banii primiţi de la oameni 1/3 pentru interes personal. Cu acea 1/3, el poate să facă ce vrea cu ei şi eu, îmi ajut copii şi nepoţii ca orice părinte care–şi ajută copiii lui. Restul merg la alte biserici sărace, o parte la mănăstire, aici dau lunar o parte cât îmi cer ei, la săraci sau la alţi preoţi nevoiaşi cu greutăţi familiare sau în parohia lor, îi ajut cum pot.

358.- Părinte, după ce pomenesc pomelnicele ce se fac cu ele?

-Pomelnicele trebuiesc arse. Nu este voie să fie aruncate la gunoi sau în altă parte, din respect pentru numele înscrise şi pentru rugăciunile cerute în ele.

359.- Părinte, ce se întâmplă dacă vreun preot nu pomeneşte pomelnicele?

-Acel preot va merge la judecata lui Dumnezeu ca o slugă rea şi vicleană. Preotul care nu-şi face datoria nu are mântuire. Dacă din comoditate pune numai rugăciuni la proscomidie zicând: „pomeneşte Doamne şi pe cei ce m-au rugat să mă rog pentru dânşii” fără să-i mai pomenească, va fi aruncat afară, ca şi cum ar fi dat sarcina pe Dumnezeu s-o facă.

Să vă spun o întâmplare. Era un preot care nu pomenea pomelnicele şi le punea în Sfântul Altar într-un sac, cu gândul că odată o se le pomenească. A venit moartea şi a rămas sacul cu pomelnicele nepomenite. Noul preot care a venit, a căutat să scape de sacul acela cu pomelnice însă, aude un glas: „nu sunt pomenite” şi le lasă. După un oarecare timp a încercat din nou să facă acelaşi lucru şi tot aşa aude. Atunci, îşi pune în gând să pomenească el pomelnicele din sac. Când a fost la ultimul pomelnic i se arată îngerul păzitor al acelui preot în chipul preotului, zicându-i „Îţi mulţumesc că le-ai pomenit, că din cauza aceasta nu am aflat odihnă de la Creatorul”. Fiecare preot este dator să ducă rugăciunile credincioşilor lui Dumnezeu.

Credincioşii care duc pomelnice iar preotul nu le pomeneşte, sunt pomeniţi de înger înaintea lui Dumnezeu şi li se vor împlini rugăciunile, pentru că Dumnezeu se uită la credinţa lor, dar preotul va fi judecat.

360.– Părinte, cum trebuie să scriem un pomelnic, ce trebuie să cuprindă el pentru a fi corect?

-Când scrii un pomelnic nu te treci pe tine primul, ci, primul este duhovnicul la care te spovedeşti şi care, are grijă de sufletul tău şi care, va răspunde pentru tine la Judecata Înfricoşată; al doilea şi al treilea nume, sunt părinţii, apoi naşii de botez şi de cununie şi după aceea urmezi tu şi familia ta. Este valabil şi când scrii pomelnic pentru cei morţi.

361.– Părinte, eu sunt hirotonit de curând în preot şi am o parohie undeva la ţară, acolo am găsit obiceiul ca atunci când ieşi cu Sfintele Daruri să pomeneşti anumite pomelnice şi nu sunt puţine, stau câte o jumătate de oră cu Sfintele Daruri în mână, iar pălimarul îmi ţine pomelnicele pentru a le pomeni şi un alt obicei, de a citi tot ce scrie pe pomelnic nu numai numele. De multe ori mă jenez să rostesc ce scriu unii credincioşi, ce să fac?

-Pentru că eşti nou acolo, ai datoria de a îndrepta ceea ce ţi se pare că nu este bine, să îndrepţi anumite obiceiuri, cu toate că oamenii te vor întreba şi unii se vor supăra. Ieşi la predică şi le spui cu mult curaj şi convingător ce ţi se pare că nu este corect şi de ce nu este corect. Să ştii că lumea va înţelege dacă le explici şi mai târziu vor înţelege şi cei mai tari la cerbice care se vor arăta potrivnici. În felul acesta, ţi-ai făcut datoria şi ţi-ai îndeplinit misiunea, nu stai degeaba în mijlocul credincioşilor şi-i laşi să-i conducă obiceiurile.

Pomenirea la Sfintele Daruri a pomelnicelor, nu este corect. Nu este momentul potrivit şi nici situaţia nu-ţi permite având Sfintele Daruri în mână, să pomeneşti un braţ de pomelnice. În afară de cererile pe care preotul le rosteşte când iese cu Sfintele Daruri şi care sunt scrise în Liturghier, te sfătuiesc să nu zici nimic în plus. Trebuie să-i lămureşti pe oameni că, în cadrul Sfintei Liturghii sunt momente speciale unde pot fi pomeniţi. Ai datoria să îndrepţi.

                De asemenea, trebuie să lămureşti pe credincioşi că nu este bine ca cererile lor să fie rostite cu voce tare şi să le asculte cei ce vin la biserică, pentru că pot râde unii de alţii, pot să se judece unii, se pot certa unii cu alţii şi se pot duşmăni o viaţă unii cu alţii pentru că s-au auzit pomeniţi ca duşmani la Sfânta Biserică. Nu-i corect să se audă în biserică: „Ioana se roagă pentru îndepărtarea vrăjmaşei Maria” sau „Gheorghe se roagă pentru ca Vasile să-i întoarcă găinile pe care i le-a furat” sau „Ileana se roagă pentru întoarcerea soţului ei Ilie de la desfrânata Rodica” s.a.m.d. Am mai auzit în unele părţi pomenindu-se la morţi aşa: „Încă ne rugăm pentru sufletul adormitului robului lui Dumnezeu Ioan, ce i se face pomenire de 40 de zile”, pomenindu-i sorocul de: un an, de doi ani sau de şapte ani. Nu este corect. La fel nu este corect ca la numele mortului să-i pui şi funcţia pe care a avut-o cât a trăit, de exemplu: „Încă ne rugăm pentru sufletul adormitului robului lui Dumnezeu Inginerul Constantin…”. La citirea pomelnicelor, la slujbe, se pomenesc numai numele şi atât, nimic mai mult, pentru că ştie Dumnezeu pe fiecare şi cererea şi trebuinţa lui. Îndreaptă obiceiul !

362.- Părinte, la Taina Sfântului Maslu putem pomeni morţii?

-Nu se pomenesc morţii la Sfântul Maslu. Nu se pomenesc morţii la nici una din cele şapte Sfinte Taine. Sfintele Taine nu sunt pentru morţi ci numai pentru cei vii, spre deosebire de Sfânta Liturghie care se poate face atât pentru cei vii cât şi pentru cei morţi, Sfintele Taine sunt numai pentru vii. Prin Sfintele Taine se primeşte lucrarea Sfântului Duh şi nu o pot primi decât numai cei vii, pe când prin Sfânta Liturghie se primeşte lucrarea Jertfei de Răscumpărare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, jertfă, care răscumpără atât pe cei vii cât şi pe cei morţi.

Oastea Domnului

 335.- Părinte, este bună Oastea Domnului? De unde a apărut această organizaţie în sânul Bisericii noastre?

-De la Mitropolitul Nicolae Balan al Ardealului. După război, moralul credincioşilor era foarte scăzut, mai ales în Ardeal, unde sunt secte şi formaţiuni religioase de tot felul. Pentru a trezi sentimentul religios şi de   a-l face să fie mai puternic, Mitropolitul Nicolae Balan a iniţiat o mişcare în sânul Bisericii, numită Oastea Domnului. Prin aceasta, urmărea să-i adune pe credincioşi la rugăciune, la cântări religioase, în fiecare duminică după-amiază în Sfintele Biserici şi să-i încurajeze la o viaţă şi trăire moral-religioasă mai puternică. Această mişcare urmărea şi contracararea prozelitismului sectar, care după război luase amploare. Cei ce au fost pe front în Germania, au venit de acolo unii dintre ei, alteraţi de neoprotestanţi. Până la război, nu s-a pomenit în România de sectari. Toţi erau ortodocşi. Astfel, de organizarea şi animarea credincioşilor în acţiuni de Oastea Domnului, se ocupa un preot pe nume Iosif Trifa. De la un moment dat, activitatea mişcării, a început să se denatureze şi să devieze de la linia pur ortodoxă. Adunările, începeau să semene tot mai mult cu adunările sectarilor, unde laicul să treacă înaintea sacerdotului. Cântarea tradiţională şi bisericească să semene cu cea laică, textele cântărilor să fie înlocuite cu textele unor poezii religioase compuse de laici şi unele să fie împrumutate de la sectari. Cuvântul de învăţătură să fie rostit şi de laici şi treptat, preotul trecuse pe ultimul loc, s.a.m.d. Văzând aceasta, Mitropolitul şi-a dat seama că, Oastea Domnului se transformase în ceva periculos. Atunci l-a chemat pe Preotul Iosif Trifa şi i-a pus în vedere să revină la linia şi trăirea ortodoxiei şi să înceteze de a mai anima gruparea Oastea Domnului. Preotul Iosif Trifa, în loc să dea ascultarea ierarhului său, orbit de succesul pe care-l avea în rândul adepţilor, a căzut sub neascultare şi se spune că a fost caterisit şi chiar blestemat de Mitropolit. Acest duh al încăpăţânării, al neascultării de Biserică şi preot, separarea şi ieşirea de sub tradiţia Bisericii îi conduc şi astăzi. S-au aşezat mirenii în locul preotului, oaia în locul păstorului. Îi stăpâneşte duhul mândriei considerându-se a fi mai evlavioşi şi mai râvnitori în păstrarea credinţei şi fac ca şi sectarii, în adunări, cumătrii şi nunţi, se urcă mireanul la amvon şi încep să înveţe de acolo cuvântul lui Dumnezeu. Canonul 64 al Sinodului  VI Ecumenic, spune aşa: „Nu se cuvine laicului să ţină cuvântări, sau să înveţe în public, însuşindu-şi prin aceasta dregătorie de învăţător, de ce te faci pe tine păstor oaie fiind; de ce te faci cap, picior fiind; de ce îndrăzneşti să conduci oaste, fiind pus între soldaţi? Şi de se va dovedi a călca cineva acest canon să se afurisească 40 de zile”. Sfântul Apostol Petru, zice: „…nici o proorocie a Scripturii nu se tâlcuieşte după socotinţa fiecăruia” (II Petru, 1, 20). Mântuitorul a trimis numai pe Sfinţii Apostoli la propovăduire, zicându-le: „mergând învăţaţi toate neamurile..” nu şi pe mireni. Pe preoţi îi ajută harul preoţiei lucrător şi sfinţitor, la propovăduirea cuvântului şi a învăţăturilor de credinţă, fiind luminaţi de acesta în cunoaşterea tainelor lui Dumnezeu, pe când pe mirean îl poate încurca vrăjmaşul cu neştiinţa şi nepriceperea.

Organe

336.- Părinte, este voie să se doneze organe?

-Nu, trebuie să le ai pe toate la judecată.

Odihna şi osteneala părintelui

337.-  Minutele de odihnă ale părintelui, erau 10.

-Mă lăsaţi 10 minute şi mă sculaţi ! Aşa spunea de fiecare dată când se culca ziua. Rudele sau cei care erau în preajma dânsului, abia aşteptau să-l lase mai mult pentru că-l ştiau foarte obosit şi se gândeau că, dacă se odihneşte mai mult se va reface mai bine. Cine rămânea să supravegheze ca să nu intre cineva brusc şi să deranjeze, se gândea să-l lase mai mult dar, spre surprinderea lor, când se făceau 10 minute, părintele se ridica şi spunea:

-Gata! M-am odihnit! Se insista să mai stea, minţindu-l că nu este lume, să stea liniştit. Uneori, reuşeau să-l convingă, dar, de cele mai multe ori îşi dădea seama şi-i dojenea glumind:

-Nu mă lăsaţi să dorm mai mult că destul am să mă odihnesc dincolo! Mă aşteaptă oamenii, au necazuri şi-au lăsat casele, şi-au lăsat copiii, că mulţi vin de departe. Dacă mă lăsaţi mai mult, nu mă mai pot trezi, sunt somnoros. Să vă spun o întâmplare: Eram în biserică aici la Cernica şi era lume foarte multă, ca de obicei. Fiecare vroia să vorbească cu mine cât mai repede. O doamnă care venise pentru prima oară, văzând câtă lume este a început să plângă şi s-a dus lângă Sfântul Calinic, la raclă,  să-i spună lui s-o ajute, să poată vorbi cu mine. Eu am auzit-o plângând şi    m-am dus să văd de ce plânge.

-Părinte, m-am învoit de la servici numai pentru 2 ore şi vreau să vorbesc cu dumneavoastră, dar, e lume multă şi nu pot să mai stau mult.

-Spune matale ce necaz ai şi apoi mergi la servici.

Altădată tot aşa, am auzit suspinând lângă raclă, o doamnă care-şi lăsase copii închişi în casă şi se grăbea să vorbească, erau mici şi trebuia să se întoarcă repede. Deci, oricât de mult ar vrea să fie înţelegători şi să aştepte, nu pot mai mult timp.

Ouăle roşii

338.- Părinte, în ce zi din săptămâna Patimilor se fac ouăle roşii?

-Ouăle roşii se fac numai în Vinerea Mare, pentru că atunci a curs sângele Mântuitorului pe Cruce. Nu se roşesc joi, pentru că încă nu a fost răstignit şi nici Sâmbătă pentru că în această zi era în mormânt. Această zi este ca o sărbătoare, cu post negru, cu lucrul uşor. (Vezi la ”necurat-necurăţie”)

Păcatul

339.- Părinte, e adevărat că păcatele noastre vă apasă pe dumneavoastră?

-Nici vorbă, eu doar le duc mai departe, sunt mijlocitor între om şi Dumnezeu.

340.– Părinte, am făcut ceva rău, n-am ştiut că e păcat, ce fac?

-Uite ce e, când omul greşeşte din neştiinţă, îl iartă Dumnezeu, când omul păcătuieşte cu ştiinţă îl pedepseşte Dumnezeu. Matale n-ai ştiut, te iartă, dar pe viitor fii atentă să nu mai greşeşti, că ai aflat acum.

341.-Ascultaţi!

-Înainte ca omul să săvârşească păcatul, vine ispita. Ce este ispita? Este sfatul şi îndemnul diavolului de a săvârşi păcatul. Atunci se duce o luptă în mintea şi voinţa omului. Îngerul păzitor nu vrea să te lase să cazi în ispita diavolului şi apoi în păcat. Atunci se apropie şi el, te sfătuieşte şi te îndeamnă să nu asculţi de sfatul celui rău şi să respingi păcatul. Această luptă dintre bine şi rău o simte omul înainte de a face vreun păcat. Important este ca omul să nu se grăbească de a împlini gândul cel rău şi să asculte de sfatul cel bun. Pentru a te determina să-l asculţi, diavolul îţi prezintă dimensiunea păcatului mică şi îţi argumentează că şi alţii îl săvârşesc şi chiar marea majoritate a omenirii; că Dumnezeu nu ia în considerare toate păcatele pe care le face omul şi mai ales pe cele mai mici; că Dumnezeu este bun şi milostiv, nu vrea moartea păcătosului, ş.a.m.d. După ce ai făcut păcatul, te lasă la mustrarea conştiinţei şi dacă poate să te ducă şi la disperare. Aşa a păţit Iuda. El fiind stăpânit de un alt păcat cel al lăcomiei, diavolul îl îndeamnă să-l vândă pe Hristos şi-i argumentează că nu va face prea mult rău prin aceasta, pentru că evreii o să-l mustre şi o  să-l cuminţească. Nu s-a gândit niciodată Iuda că, s-ar putea ca fapta lui să aibă un asemenea deznodământ, de a-L da la osândă de moarte pe Învăţătorul său. După ce a fost judecat, bătut şi răstignit Hristos, Iuda parcă s-ar fi trezit dintr-un vis. Diavolul l-a părăsit. Argumentele pe care i le prezenta diavolul au dispărut. Acum vedea cu ochii şi analiza cu judecata adevărata dimensiune a faptei sale. Conştiinţa i s-a deşteptat şi a început să-l mustre foarte aspru, încât, s-a dus înapoi la iudeii cărora îL vânduse pe Hristos, ca să le întoarcă banii, spunând: „luaţi înapoi banii că am vândut sânge nevinovat!”. Iudeii l-au părăsit şi ei, spunându-i: „ce ne priveşte pe noi, tu vei da seama”, refuzând să mai primească înapoi arginţii. Iuda aflându-se într-o astfel de situaţie, i s-a părut că este fără de ieşire. Atunci s-a apropiat din nou diavolul de el şi-i spune:”Dacă l-ai vândut pe Însuşi Dumnezeu şi   l-ai dat la osândă de moarte, degeaba mai trăieşti, viaţa ta nu mai are nici un rost, nu vei fi iertat de Dumnezeu. Mai bine ar fi pentru tine să te spânzuri”. Diavolul fiind isteţ şi viclean, a ştiut să aleagă momentul în care să-l ducă pe Iuda la disperare, deznădejde şi la sinucidere, pentru a-l câştiga definitiv. De aceea, Mântuitorul înainte de Patima Sa îl numeşte „fiul pierzării”. Aşa se întâmplă cu fiecare dintre noi, atunci când avem o ispită şi săvârşim păcatul.

342.- Părinte, sunt păcate pe care să nu le ierte Dumnezeu?

-Toate! Pe toate nu le iartă Dumnezeu, fie mari fie mici, dacă nu le mărturisim şi nu ne căim. Pe toate le iartă Dumnezeu, dacă ne pare rău şi ne întoarcem de la ele cu căinţă în suflet. Şi Iuda găsea iertare la Mântuitorul pentru fapta sa, dacă, se întorcea cu părere de rău şi cerea iertare de la Dumnezeu. Numai un necredincios, ca Iuda, poate să spună că degeaba se mai căieşte că, Dumnezeu nu-l iartă. Este adevărat că păcatele se pot şterge prin spovedanie şi căinţă sinceră, dar urma păcatului rămâne, aşa cum rămâne urma creionului pe hârtie după ce a fost ştearsă. Însă şi această urmă va dispărea la judecata sufletului, când, Dumnezeu va porunci îngerului să îmbrace sufletul nostru cu o îmbrăcăminte nouă. Important este să fim conştienţi de starea păcatului în care ne aflăm, hotărâţi să fim de a ne întoarce de la păcat şi de a-l lepăda, şi de a ne spăla sufletul de păcat prin baia lacrimilor părerii de rău, pentru că săvârşirea păcatului ne-a despărţit de Dumnezeu.

             343.- Omul trebuie să vadă păcatul ca pe un noroi ce-l poate murdări şi ca pe un zid ce-l desparte de Dumnezeu, pe care cu greu, îl poate dărâma. Înainte de a accepta ispita şi a săvârşi păcatul, omul trebuie să se vadă îmbrăcat în hainele curate şi strălucitoare ale botezului şi pe „cineva” care, tendenţios l-ar îndemna zicându-i: „Vezi noroiul de acolo?  Mergi de te tăvăleşte în el, şi vei găsi dulceaţă, chiar dacă la prima vedere pare să te murdărească !”

              344.– Pentru fiecare păcat făcut de om, locuieşte pe el un diavol. Tartarul iadului a dat ca misiune diavolilor să stăpânească fiecare câte un păcat cu care să ispitească şi să amăgească lumea. La sfârşitul zilei, vin diavolii şi se laudă în fata tartarului pe câţi i-a câştigat în ziua aceea cu păcatul pe care-l are în stăpânire. Cei ce au câştigat suflete, au mare laudă în fata iadului, iar cei ce nu au reuşit sunt pedepsiţi.

               345.- Seara când te culci şi adormi, dacă în ziua aceea ai făcut păcate grele şi mai multe decât faptele bune, diavolul este primul care se duce la Dumnezeu şi te pârăşte, lăudându-se cu păcatele tale, că a lui voie ai împlinit, de el ai ascultat, pe el îl slujeşti şi al lui eşti. Îngerul păzitor pe care n-ai vrut să-l asculţi şi nu ai luat în seamă sfatul lui, vine în urmă plângând. Plânge atât pentru tine cât şi pentru el. Plânge pentru tine, pentru că prin păcatele pe care le-ai făcut te pierde şi plânge pentru el, pentru că nu a reuşit din cauza necredinţei şi încăpăţânării tale să te păzească să nu cazi şi pentru că nu a putut să-şi îndeplinească misiunea primită, de a te păzi.

Atunci când ai făcut faptele bune şi te-ai ferit de păcate, va merge înainte îngerul tău păzitor la Dumnezeu lăudându-se cu tine că ai împlinit pe pământ voia şi dreptatea Lui. Te laudă şi Dumnezeu în faţa sfinţilor, şi toate cetele cereşti se bucură şi dau slavă pentru această veste mare că, Împărăţia lui Dumnezeu în acea zi, a mai câştigat un suflet, după cum spune la Scriptură: „Bucurie se face îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se pocăieşte” (Luca 15,10). După cum ştim că, Dumnezeu se lăuda cu Iov în ceruri ca fiind om drept, fără prihană şi temător de Dumnezeu (Iov 1,8).

Papa – unirea cu catolicii

                 346.-Părintele a fost la Roma, să vorbească cu Papa despre unire dar, nu l-a găsit. I-a lăsat vorbă că doreşte să stea de vorbă şi a plecat. După un timp a venit în ţară un autocar cu italieni, trimişi de Papa, ca să stea de vorbă pe tema unirii. Ei au venit şi au transmis mesajul Papei: „ doresc unirea dar să veniti voi la noi”. Părintele Ilarion le-a explicat care sunt greşelile lor, că ei sunt de vină pentru că s-au rupt de noi, au luat-o pe un drum greşit. Turiştii italieni au înţeles tot ce a spus părintele Ilarion şi când dânsul   i-a întrebat dacă vor să se unească cu noi, ei au răspuns afirmativ şi au cântat „Tatăl Nostru” împreună cu Părintele Ilarion. Părintele i-a stropit cu aghiazmă, i-a binecuvântat şi le-a spus:

-Transmiteţi Papei din partea mea că unirea trebuie făcută şi că cine a greşit drumul, acela trebuie să se întoarcă, noi toţi trebuie să fim ca la început. După ce au plecat italienii, părintele a oftat şi ne-a spus:

-Unirea se va face când nu va mai fi acest Papă pentru că e foarte mândru şi nu cedează.

În ultimele zile ale vieţii sale, părintele era în spital şi un binevoitor i-a adus în rezervă un televizor ca să vadă tot ce făcea şi spunea Papa. Lacrimile îi curgeau pe obraz şi picurau din barbă. Aşa a fost părintele în ziua când Papa Ioan al II lea era în vizită la noi.

Necurat-necurăţia

 325.- Părinte, dacă eşti necurată, poţi lua lumina la Înviere?

– Nu! Nu poţi! Stai acasă.

326.- Dacă eşti necurată şi vin Paştele, poţi vopsi ouăle roşii ?

-Nu! Femeia când este necurată nu poate să facă ouă roşii ci o ajută cineva din familie, rudă sau o prietenă.

327.- Părinte, unele persoane au nişte pete roşii-vişinii pe faţă şi pe corp, de la ce sunt ?

-Petele acelea sunt la persoanele concepute în zilele oprite, la vreme de necurăţie, în cele 8 zile, când femeia nu are voie să aibă relaţii cu soţul. Dacă nu se respectă această rânduială, sângele care nu se elimină din organismul ei se aşează pe copilul care s-a conceput atunci. Aceste pete sunt mai mari sau mai mici, în funcţie de ziua în care s-a produs unirea celor doi. Dacă sunt la sfârşitul perioadei sunt mai mici, dacă sunt la început sunt mai mari şi urâte. Aceste pete nu ies cu nimic.

328.- Părinte, ai voie să aprinzi candela când nu eşti curată?

-Nu, de drept nu e voie. Candela reprezintă îngerul păzitor al casei. De fiecare dată când pui ulei faci 3 metanii şi-ţi pui dorinţa care o ai de rezolvat: căsătorie, sănătate, spor, examene, proces în care doreşti să reuşeşti. Dacă ai candela aprinsă şi mori fără lumânare se socoteşte că ai avut lumină.

329.- Părinte, eu sunt gravidă în luna a 3-a şi tot mai pierd câte puţin sânge în fiecare lună, să mă socotesc necurată şi să ţin ca zilele de necurăţie ?

-Da, oricât de puţin sânge ar pierde o femeie gravidă sau când e mai înaintată în vârstă şi nu mai are lunar vremea ei ca femeie, tot 8 zile de necurăţie ţine.

330.-A venit la părintele o persoană necăsătorită, nu avea mamă, nu avea pe nimeni.

-Părinte, ştiu că nu e voie să faci ouă roşii dacă nu eşti curată şi acum vin Paştele, ce fac ?

-Îţi face altcineva ouă roşii.

-Cine, părinte, că n-am pe nimeni ?

-Matale! şi o arată pe o bolnavă care era de faţă. Bolnava a început să ţipe. Era bolnava care ţipa la auzul, văzul şi atingerea lucrurilor sfinte. Am mai amintit de ea.

-De ce ţip, părinte ? Îl întreabă bolnava pe părintele.

-Păi, matale eşti curată ? Bolnava a început să ţipe şi mai tare, de i se înfundaseră urechile, ca un şuierat îndelung. Ne uitam unii la alţii şi nu ne dumiream ce se întâmplă. Bolnava care era gravidă cam în luna a 4-a, mai pierdea lunar câte puţin sânge şi nu mai socotea că ar fi ciclu, pentru că era gravidă. Părintele ne spusese că oricât de puţin am pierde şi oricât de în vârstă ar fi femeia, tot 8 zile trebuie să ţină.

331.- Părinte, dacă cele 8 zile de necurăţie ţin mai mult, ce fac?

-Dacă perioada de necurăţie e mai mare de 8 zile, se socoteşte boală şi trebuie să mergeţi la doctor, că la carte scrie: “ştiinţa doctorului să nu o nesocotiţi”.

332.– Părinte, dacă am intrat necurată în biserică sau am stat în pridvorul bisericii necurată spunând că acolo nu este păcat, am greşit mult?

-Vai de cel ce întinează Locaşul Cel Sfânt a lui Dumnezeu! Sfânta Scriptură în nenumărate locuri, atrage atenţia celor întinaţi, să nu se atingă de nimic sfânt şi de ceea ce este închinat lui Dumnezeu.

Cel întinat nu trebuie să se atingă de ceilalţi semeni din jurul lui, pentru a nu-i întina.

Femeii celei necurate, i se porunceşte să stea acasă şi să se roage.

Femeia necurată, să nu se atingă de nimic sfânt: nici de icoane, nici de aghiazmă, nici de preot, nici de biserică. Nu are voie să calce pământul din curtea bisericii, pentru că şi acesta este sfinţit de arhiereu înainte de a se zidi biserica. Nu are voie să intre în pridvorul bisericii, pentru că şi acesta a fost sfinţit de arhiereu odată cu biserica sau mai târziu şi face corp comun cu ea.

333.- Părinte, dascălul de la biserică de la noi şi chiar părintele, ne-au spus că nu este păcat de a intra necurată în pridvorul bisericii, că pridvorul nu face parte din biserică.

-Cei ce sfătuiesc că, în pridvorul bisericii este voie să stea femeia necurată, aducând argument că în pridvorul bisericii stau catehumenii, greşesc amarnic. Nu se compară starea de catehumen cu starea de necurăţie trupească a femeii şi nici starea de necurăţie a femeii cu starea de după necurăţie, când femeia poate intra în pridvorul bisericii pentru a lua molifta.

Sunt unii dintre mireni şi dintre preoţi care, sfătuiesc foarte greşit pe femei, să intre în biserică, dar să aibă grijă să nu murdărească biserica. Este foarte greşit, pentru că însăşi natura sau starea de necurăţie a femeii întinează biserica. Aceştia confundă murdărirea bisericii cu întinarea ei. Or mai fi biserici murdare din lipsa de râvnă a celor ce sunt puşi să le îngrijească dar, sunt sfinte.

Întinarea nu are sens de murdărire ci sensul de necurăţie. Şi diavolii cu chip de lumină şi îmbrăcaţi în alb, numiţi şi teologii iadului, apar curaţi şi strălucitori, dar sunt spurcaţi şi necuraţi prin natura lor.

Cartea porunceşte ca atunci când va intra în Sfânta Biserică ceva necurat: animale, femeie necurată sau eretic, să se sfinţească din nou acea biserică.

334.– Părinte, femeia care a făcut avort are voie să intre în biserică?

-Nu are voie. Femeia care a făcut avort, este necurată timp de 40 de zile. Dacă lehuza care a purtat sarcina şi a născut, iar naşterea este o împlinire de poruncă şi o binecuvântare a lui Dumnezeu, rămâne necurată timp de 40 de zile, atunci, femeia care a ucis pruncul în pântece şi în loc să-l nască, a scos pruncul bucăţi din ea, cât de necurată s-a făcut şi cât de vătămat şi bolnav  este trupul ei?!

După 40 de zile, făcând post o săptămână, vine la preot pentru a i se citi molifta. După moliftă se spovedeşte şi îndeplineşte canonul dat de Sfinţii Părinţi. Pe tot timpul opririi de la Sfânta Împărtăşanie să facă următoarele:

-Nu va lipsi de la nici o Sfântă Liturghie din duminici şi sărbători, cu excepţia perioadei de necurăţie;

-Va posti toate posturile de peste an;

-În loc de Sfânta Împărtăşanie, preotul îi va da Aghiazmă Mare, care are rolul de a spăla întinăciunea păcatului, pe când Sfânta Împărtăşanie arde sufletul celui nevrednic. Preotul nu va da imediat Sfânta Împărtăşanie pentru a feri pe credincios de furia diavolilor.

Naşii

 316.– Părinte, e adevărat că naşii noştri de botez ne influenţează viaţa?

-Nu ne influenţează, moştenim din ce au ei mai bun sau rău, de aceea se aleg cu grijă naşii. Pe copiii mei   i-au botezat naşi diferiţi (aşa se şi face, să-ţi măreşti neamul). Deşi sunt preoţi şi preotese, fiecare are câte ceva din ce avea naşul; unul se pricepea la avocatură (botezat de avocat), unul la sculptură (botezat de un arhitect), una din fete preoteasă, foarte harnică îi merg mâinile încontinuu, aşa era naşa ei, frântă de oboseală, picotea de somn dar mâinile tot îi mergeau la curăţat de cartofi şi ce mai fac gospodinele, cealaltă fată de preoteasă, iubea foarte mult florile şi grădina, era bună gospodină dar cel mai bine se simţea în grădină cu florile, cu pomii, acolo era lumea ei.

317.– Părinte, pe cine trebuie să punem naşi la botez şi cât de important este acest lucru?

-Cu multă chibzuinţă trebuie aleşinaşii de botez. Din cauza naşilor la botez mulţi copii pătimesc, suferă şi unii nu se pot mântui. Naşii la botez sunt martori înaintea lui Dumnezeu pentru prunc. Naşii cu sufletul lor se pun garanţi pentru sufletul copilului. Dacă sufletul naşului este un suflet rău şi necredincios, lucrează mai mult faptele necredinţei, este plin de patimi şi păcate: ucigaş, bătăuş, beţiv, curvar, certăreţ, necredincios, lacom, răpitor, s.a.m.d., nu este cea mai bună garanţie pentru copil. Sufletul lui este alterat. De aceea, pentru că naşul s-a pus garant cu sufletul lui împătimit pentru sufletul copilului, diavolii care-l stăpânesc pe naş cu patimile, vor trece şi la copil, chinuindu-l cu aceleaşi patimi ca şi pe naş. Părinţii să bage de seamă când aleg naşul pentru copilul lor, să aleagă o persoană integră, cu un caracter moral bun, credincios şi iubitor de cele sfinte.

318.– Părinte, este bun obiceiul ca la botezul unui băiat să fie naşă o fată şi la botezul unei fete să fie naş un băiat?

-Naşul copilului trebuie să fie de acelaşi sex cu copilul, aşa cum spun canoanele bisericeşti, pentru a nu se face concubinaj prin taina Sfântului Botez. Este greşit obiceiul ca, pe un băiat să-l boteze o femeie şi pe o fetiţă s-o boteze un bărbat. Trebuie să se acorde atenţie acestui lucru pentru că este de mare importanţă. Diavolul, dă în gând omului să facă rânduieli după capul lui socotind că părerea lui nu are ce strica. Aceste rânduieli nevinovate devin foarte vinovate, pentru că prin ele îşi permit diavolii să ispitească, să se apropie, şi să strice  buna rânduială  care-l poate păzi pe om.

319.- Părinte, este bine ca, la botez să fie naşi copii ?

-Nu este bine. Să nu fie puşi să boteze copiii sub 16 ani. În primul rând copiii sub 16 ani ei înşişi sunt la şcoala părinţilor, a naşilor şi duhovnicilor de a învăţa din tainele credinţei ortodoxe în care au fost botezaţi şi au nevoie să fie învăţaţi, nu-i poţi pune pe ei să crească duhovniceşte şi să înveţe copilul.

320.- Părinte, unii naşi după ce botează copilul, uită de el, nu-şi mai aduc aminte de el, nu au grija lui. Ce datorii are naşul faţă de fin înaintea lui Dumnezeu?

-Naşul care nu are grijă de fin şi care nu se ocupă de creşterea duhovnicească a acestuia i se ia demnitatea de „părinte duhovnicesc” şi va fi judecat ca un părinte ce nu şi-a făcut datoria faţă de copiii săi. Degeaba a botezat că nu va avea plată  ci  osândă.

Naşul, care lasă pe finul lui să se rătăcească trecând la alte credinţe şi mărturisind o credinţă străină lepădând botezul ortodox în care a fost botezat, pierde plata. Va fi judecat ca un părinte netrebnic. Îşi va pierde şi el sufletul ca şi finul, pentru că a garantat cu sufletul lui pentru sufletul finului.

321.– Părinte, este un obicei ca finii de botez să ducă colaci naşului. Dacă finul nu duce colacii naşului, naşul se supără foarte tare. E bun obiceiul acesta?

-Naşul, care pretinde sau permite finului să-i aducă colacii pentru că a botezat, cu ocazia căsătoriei finului sau cu alte ocazii, pierde plata, deoarece întoarcerea colacilor la naşi înseamnă întoarcerea pomenii naşului că a botezat, Dumnezeu nu mai răsplăteşte jertfa lui, deoarece i-a plătit-o finul întorcându-i colacii. Finul poate aduce cât de mulţi colaci pentru naşul lui numai după moartea naşului. Numai după ce naşul şi-a luat plata de la Dumnezeu pentru încreştinarea finului, şi nimeni nu-i mai poate răpi plata. Atunci este dator finul să se roage pentru sufletul naşului.

322.– În unele părţi din Bucovina, este obiceiul ca la botez şi la nuntă, să se pună foarte mulţi naşi. Este bun  acest obicei?

-La botez sau cununie nu trebuie să fie mai mult decât un singur naş şi nu este bine să fie mai mulţi. Cel ce va zice că nu strică şi nu are ce strica să fie mai mulţi naşi, vorbeşte din neştiinţă şi necunoaştere şi după părerea capului său. Aşa cum trupeşte nu poţi avea decât un singur părinte, tată şi mamă, tot aşa şi spiritual nu poţi avea mai mulţi părinţi care să te nască în acelaşi timp duhovniceşte, prin taina Sfântului Botez. Devin rude spirituale naşul cu finul de gradul I, ca între tată şi fiu. La fel devin rude spirituale: finul şi copiii naşului, considerându-se fraţi spirituali, între copiii finului şi copiii naşului, ş.a.m.d. În acelaşi timp se stabileşte relaţie de rudenie spirituală între naşii care participă la botez, ca fiind împreună părinţi spirituali şi între copiii acestora, s.a.m.d. Finul nu se mai poate căsători luând fată din sat pentru că prin botez este rudă cu mai mult de o jumătate din sat.

323.– Părinte, este bine să boteze sau să cunune ca naşi, finii în familia naşilor lor?

-Nu este bine ca finii să boteze şi să cunune în familia naşilor, ca nu cumva din fiu spiritual, finul, să devină părinte spiritual naşului şi pentru descendenţii naşului. În al doilea rând, s-ar întoarce pomana pe care a făcut-o naşul botezându-l pe fin.

Naşterea de prunci

324.- Să vă povestesc un caz de naştere şi de vindecare şi cum ne-am împrietenit, eu, cu un doctor şi cu soţul unei doamne.

-A venit la mine o doamnă care avea deja 2 fete şi căreia doctorul îi spusese că nu mai are voie să aibă copii. Ea suferea de o boală genitală şi după părerea doctorului era în pericol, dacă mai năştea. Avea să nască copii cu malformaţii. Soţul ei, om cu studii superioare, a dus-o la mai mulţi doctori şi toţi i-au spus la fel. Deci, nu voia să mai audă de naşteri. Soţia era între ciocan şi nicovală. Doamne ce mă fac!?

Ea mai fusese la mine şi îşi rezolvase alte probleme din familie. Ştia că avortul era păcat mare şi a venit să-mi ceară părerea. Am sfătuit-o cum m-a luminat Dumnezeu în momentul acela. I-am spus să lase copilul, să ardă candela pentru sănătate, să facă 13 metanii zilnic la Maica Domnului şi să citească Acatistul Acoperemântul Maicii Domnului până la naşterea copilului. I-am spus că atunci când o să nască va fi complet sănătoasă şi va avea copil sănătos. I-am spus aceasta pentru că o ştiam credincioasă, ştiam că puterea lui Dumnezeu e mare şi că cel mai mare doctor este El. Dumnezeu ne spune că „ştiinţa doctorilor să nu o nesocotiţi”, dar când doctorul nu mai poate face nimic, intervine Dumnezeu cu puterea Lui pentru întărirea noastră în credinţă. În familia lor, soţul era foarte pornit împotriva preoţilor, a bisericii şi a mea în special. În casa aceea, trebuia să se vadă lucrarea lui Dumnezeu pentru cei doi soţi, unul să se întoarcă la credinţă şi altul să se întărească şi mai mult în credinţă. A început scandalul în casa lor pentru că soţia s-a încăpăţânat să lase copilul. Într-o zi, soţul a găsit-o pe soţie făcând metanii, s-a mâniat şi a spurcat pe toţi „popii” şi mai ales pe mine. El mă ştia pe mine dar, nu mă putea suferi. Când a văzut-o la metanii şi-a dat seama că eu am învăţat-o şi a început a râde de ea, de soţia lui:

-Nu vezi că eşti nebună, cu ce te poate ajuta o candelă şi nişte metanii, te-ai sonat, eşti inconştientă, vrei să mori, meregem imediat la doctor. Trecuseră vreo trei luni până acum. Soţia nu s-a împotrivit, pentru că, mai fusese la doctori de mai multe ori, iar acum deja se simţea mai bine. Doamna a stat mai mult înăuntru şi soţul care o aştepta afară a dat buzna în sala de consultaţie.

-Cum e doctore, crapă ori nu crapă? Doctorul i-a spus contrar aşteptărilor sale:

-Sarcina decurge normal, iar soţia dumneavoastră e mai sănătoasă. Soţul nu i-a povestit nimic doctorului despre soţia lui, cum a văzut-o el acasă dar, i-a promis doctorului că o mai aduce la control. Era acelaşi medic care-i spusese mai înainte că nu mai are ce să-i facă femeii. În luna a 9-a, femeia a fost consultată de doctor care a constatat că este sănătoasă şi ea şi copilul şi că naşterea va decurge normal. Soţul se bucura în sufletul lui, dar, mândria lui personală nu-l lăsa să recunoască în faţă adevărul.

Au început durerile de naştere şi femeia era singură acasă. A dat telefon la salvare, dar până a venit salvarea a născut singură acasă. După ce a dat telefon la salvare, a auzit un fâlfâit ca de aripi de porumbel şi pe uşa ei care o vedea în faţă, a apărut chipul Maicii Domnului, cât era uşa de mare. Spunea că, nu ştia ce să spună sau ce să facă. S-a sprijinit de un scaun şi privea la Maica Domnului care era atât de blândă. A născut cu ochii la ea şi după aceea a vrut să o sărute dar, pe măsură ce se apropia de ea, Maica Domnului se ridica tot mai mult şi a dispărut auzindu-se acelaşi fâlfâit ca la început când a apărut. Când a venit soţul de la servici, a găsit doi acasă. Născuse un băieţel sănătos şi frumos. Au venit la Mănăstirea Cernica să boteze copilul şi am cunoscut pe soţul doamnei şi pe doctorul lor. Ei m-au felicitat, ne-am strâns mâna şi ne-am împrietenit