Părintele Ilarion Argatu

 

Împărtăşania

242.- Părinte, un preot din oraş, la împărtăşanie, are un borcan plin cu linguriţe şi împărtăşeşte pe fiecare cu altă linguriţă.

-Preotul acela nu are credinţă. Nu e bine ce face, aduce sminteală şi dă idei omului. Un adevărat creştin nici nu se gândeşte la aşa ceva. Dacă în Potir e Trupul şi Sângele  Mântuitorului, de ce se teme el, unde e credinţa lui?

243.- Părinte, am văzut pe nora mea că săruta copilul pe fund, nu e păcat?

-Ba da, nu poţi cu gura cu care iei Sfânta Împărtăşanie să săruţi fundul copilului, pentru că oricât de mic ar fi, părţile ruşinoase tot părţi ruşinoase sunt. Părinţii care fac asta n-au mintea întreagă, vai de capul  lor.

244.– Părinte, când te împărtăşeşti, câte zile de curăţenie trupească trebuie să ţii ?

-Pentru cei tineri 3 zile înainte şi 3 zile după împărtăşanie. Ziua de împărtăşanie nu se socoteşte. Pentru cei mai în vârstă 7 zile înainte şi 7 după, iar pentru bătrâni tot postul şi 7 după.

245.- Copilul mic până la 7 ani.

Copilul mic merge la împărtăşanie după credinţa mamei şi deşi e mic simte Taina Sfintei Împărtăşanii. Când se apropie de Sfântul Altar suspină uşor sau plânge uşor. Când se fac rugăciunile pentru Sfânta Împărtăşanie la fel, suspină sau oftează uşor, e emoţionant momentul, o impresionează şi pe mama. Mama are emoţii ca şi cum  s-ar împărtăşi ea.

246.– Părinte, câte zile trebuie să ţii post, ca să te poţi împărtăşi?

-7 zile. Se socoteşte că, după 7 zile de post se elimină toate grăsimile din corp. Să ne asemănăm la trup cu Mântuitorul. El nu a mâncat decât peşte.

247.- Părinte, te poţi împărtăşi în fiecare duminică?

-Nu, e prea des şi devine obicei, nu este voie, cel  mai des la 40 zile, aşa săptămânal trebuie să ţii post, împărtăşania nu se dă oricum.

248.– Părinte, uneori Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, ţine trei zile cum se procedează ca să te poţi împărtăşi ?

-Când postul ţine doar 3 zile, începi cu 4 zile mai înainte ca până în ziua aceea să fie 7 zile de post, să te poţi împărtăşi, de nu, iei doar aghiazmă.

249.– Părinte, cum trebuie să vină femeia la Sfânta Împărtăşanie? Este bine să vină rujată şi machiată şi cu capul descoperit?

-Femeia nu se poate ruga, nu se poate spovedi şi nu se poate împărtăşi având capul descoperit, după cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Orice femeie care se roagă sau prooroceşte, cu capul neacoperit îşi necinsteşte capul, femeia este datoare să aibă semn de supunere asupra capului ei, pentru îngeri” (I.Cor.11,5,10). Femeia care vine la Sfânta Împărtăşanie cu ruj pe buze, trebuie mai întâi să-şi spele rujul de pe buze şi apoi să se împărtăşească. Pentru că, rujul de pe buze rămâne pe linguriţa cu care a fost împărtăşită, iar linguriţa fiind introdusă din nou în  Sfântul Potir, rujul de pe ea se amestecă cu Sfânta Împărtăşanie. Dacă se întâmplă acest lucru, atunci, se fac vinovaţi de cele sfinte, atât femeia care s-a împărtăşit cât şi preotul care nu a păzit  sfintele.

250.- Se poate împărtăşi omul de două ori într-o singură zi, aşa cum e la catolici?

-Nimeni nu se poate împărtăşi în aceeaşi zi de două ori, decât o singură dată şi la interval de cel puţin 40 de zile. Nu se poate împărtăşi nimeni după ce a mâncat.

251.– De ce se foloseşte la Sfânta Împărtăşanie prescura şi nu ostia ca la catolici?

-În Biserica Ortodoxă se foloseşte la Sfânta Împărtăşanie pâinea dospită sau „artos”. Cu pâinea dospită compară Mântuitorul Împărăţia lui Dumnezeu atunci când spune că: „Asemenea este Împărăţia cerurilor aluatului pe care, luându-l, o femeie l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s-a dospit toată” (Mat.13,33), adică precum aluatul care dospeşte, creşte şi sporeşte, tot aşa creşte şi Împărăţia lui Dumnezeu prin propovăduirea Sfintei Evanghelii în lume. La Cina Cea de Taină Mântuitorul a luat pâinea şi o frânge, nu azima.

252.– Părinte, este corect să aruncăm pe apă curgătoare dacă se alterează Sfânta Împărtăşanie?

– Nu este corect a arunca în foc şi a arde, sau de a arunca pe o apă curgătoare sfintele!  În foc nu le putem arunca, deoarece nu avem voie să ardem Trupul şi Sângele Mântuitorului. Pe apă curgătoare nici atât, pentru că apele în ziua de astăzi nu mai sunt curate, aşa cum erau mai demult, ci sunt poluate. În râuri se aruncă zilnic toate rezidurile de pe la fabrici, toată murdăria oraşelor şi satelor, iar sfintele s-ar amesteca cu acestea. Singura posibilitate este de a le îngropa în curtea Bisericii, în cimitir, la piciorul Sfintei Mese sau într-un loc curat şi ferit.

253.- Cât de des se pot împărtăşi cei bolnavi şi pe patul de suferinţă?

– Cel ce este bolnav, se poate împărtăşi mai des, din 40 în 40 de zile.

254.- Este bine ca femeia însărcinată să se împărtăşească mai des pe perioada sarcinii sau numai când trebuie să meargă şi să nască?

– Femeia însărcinată se poate împărtăşi mai des , din 40 în 40 de zile, pentru întărire şi ajutor de la Dumnezeu pentru ea şi pentru pruncul pe care-l poartă.

255.- Femeia însărcinată şi care are canon să nu se împărtăşească, se poate împărtăşi înainte de a naşte?

– Da. Fără oprire trebuie împărtăşită. Femeia care are canon şi este oprită de a se împărtăşi timp mai îndelungat dar este însărcinată şi trebuie să nască, trebuie împărtăşită înainte de a merge să nască, întrerupându-se pentru acel timp oprirea (canonul) pe care o are. Trebuie împărtăşită, pentru că la naştere femeia îşi pune în pericol de moarte viaţa, iar cel ce este în pericol de moarte i se socoteşte împărtăşania ca în ultima clipă a vieţii sale de care nu trebuie să-l păgubim pe om, fie cât de păcătos. Canonul nu-i este dezlegat, după naştere rămâne în acelaşi canon. După naştere femeia intră înapoi în canonul pe care l-a avut şi pe care trebuie să-l împlinească, deci, îşi continuă canonul cu oprire de la Sfânta Împărtăşanie chiar dacă înainte de naştere a fost împărtăşită.

256.- Este bine să fie împărtăşiţi copiii mici? Unii preoţi se feresc de a împărtăşi copiii mici.

-Copiii după botez, pot fi împărtăşiţi cât mai des, se poate în fiecare duminică. Unii preoţi se feresc deoarece este cel mai dificil de a împărtăşii copii mici, care de frica medicamentelor resping Sfânta Împărtăşanie. Oricât de dificil ar fi, nu trebuie respinşi copiii de la Sfânta Împărtăşanie. Preotul să se înarmeze cu răbdare, cu atenţia mărită şi plin de dragoste pentru că Mântuitorul a spus: „Lăsaţi copiii să vină la Mine!”

257.- Este voie să săruţi icoanele în biserică după ce te-ai împărtăşit?

-După ce te-ai împărtăşit şi te duci acasă, care-i primul lucru pe care-l faci? Nu-i aşa că te aşezi la masă şi mănânci?

-Da.

-Când mănânci nu te foloseşti de furculiţă şi lingură, pe care le bagi în gură şi le atingi cu buzele?

-Da,

-Atunci, care sunt mai sfinte: icoanele din Biserică sau  lingura şi furculiţa cu care mănânci?

-Icoanele din biserică.

-Deci icoana care este sfinţită şi stă numai în biserică n-o săruţi, de teamă să nu pângăreşti Sfânta Împărtăşanie, iar de lingura care atinge nu numai buzele ci şi limba nu ţi-e teamă că poate pângări Sfânta Împărtăşanie? Acesta este un obicei pornit din râvna şi evlavia poporului, nu vei găsi în cărţile sfinte scrisă această interdicţie de a nu săruta sfintele icoane după  Sfânta Împărtăşanie. Dacă ar fi să rămână Sfânta Împărtăşanie pe lingura cu care mănânci, ai săvârşit deja păcatul, pentru că spălând lingura s-a dus Sfânta Împărtăşanie la canal şi a fost aruncată. Dacă ar rămâne Sfânta Împărtăşanie pe sfintele icoane, rămâne în biserică şi pe loc sfinţit  şi nu e tot una cu lingura. Aceasta-i diferenţa.

Împrumutul

               258.- Părintele Ilarion a primit o scrisoare pe care ne-a cerut s-o deschidem noi şi s-o citim cu voce tare. In scrisoare scria un domn de vreo 53 de ani, că a dat cu împrumut cuiva 30 milioane lei. Acela, căruia i-a împrumutat, i-a promis să-i dea dublu înapoi pentru că avea nevoie urgentă de bani. Acum, nu mai vroia să-i dea nici pe cei 30 milioane împrumutate. Îl întreabă pe părintele ce să facă? Părintele, la auzul  acestora, ne zice:

-Acum mă întreabă ce să facă, când i-a dat, înainte de a-i da trebuia să mă întrebe, ce să facă, să-i facă milostenie că nici n-o să-i mai vadă. Nu ne-a mai spus nimic, dar rămânea pe gânduri şi zicea :

-Ce cap, om la 53 de ani să facă aşa ceva !!! De ce îşi amintesc unii de preot numai după ce dau de necaz?  Ba se mai înfundă în necazuri de nu-i mai poţi scoate, ca să spună mai apoi că nu-i bun preotul, nu a ştiut ce să mă înveţe, să râdă diavolul.

                 259.-Numai într-un singur caz eşti îndreptăţit să nu dai cuiva împrumut: bani, haine, alimente, diferite lucruri din gospodărie, dacă ştii că persoana care-ţi cere în împrumut se ocupă de farmece, vrăji şi descântece. La aceste persoane să nu dai cu împrumut pentru că pot să-ţi aducă înapoi lucrul pe care i l-ai împrumutat cu vrăji şi aşa îţi bagă diavolul şi necazul în casă. La aceste persoane, dacă nu poţi refuza, dă-le de pomană fără pretenţia de a ţi le întoarce cândva înapoi şi de la ele niciodată să nu iei nimic. În rest, este păcat să nu împrumuţi pe cineva care are nevoie de ajutorul tău. Ce spune Mântuitorul în Sfânta sa Evanghelie: „Celui care cere de la tine, dă-i; şi cel ce vrea să se împrumute de la tine, nu-l îndepărta”(Mat.5,42)

Înfierea de copii

260.- Părinte, e bine să înfiezi un copil ?

-Da, e foarte bine. Cine înfiază un copil, in clipa aceea a devenit copilul lor, pentru aceasta li se iartă multe din păcatele care le-a făcut până atunci, dar se va sili diavolul să dea multă bătaie de cap părinţilor cu creşterea copilului până ajung unii de spun: ce mi-a trebuit copil, de ce mi-am luat belea pe cap, mai bine îmi vedeam de treabă, şi au pierdut toată plata. Deci, trebuie: răbdare, luptă şi credinţă când înfiezi un copil.

Îngerul păzitor

261.– Părintele ne povăţuieşte:

-Să ştiţi dumneavoastră că fiecare om are un înger, după faptele pe care le face omul, îngerul e tare sau mai slab. El însoţeşte omul peste tot. Atunci când omul nu merge la Sfânta Liturghie îngerul se duce şi omul rămâne singur acasă, doar cu vrăjmaşul, care-i dă putere să facă treabă cât mai multă, atunci are spor la treabă în zi de duminică şi de sărbătoare. În cursul săptămânii, când poţi face treabă câtă vrei n-ai chef, n-ai timp, ai piedici, dar de sărbători poţi să faci oricât de multă ar fi. Îngerul nostru păzitor merge în fiecare seară, când noi ne culcăm şi raportează lui Dumnezeu tot ce am făcut în ziua aceia, cu ruşine şi părere de rău: Doamne n-am reuşit să fac decât atât cu sufletul pe care mi l-ai dat să-i port de grija şi arată faptele cele bune pe care le-a făcut omul în ziua aceea (toate sunt scrise). Vine apoi şi diavolul şi spune batjocoritor: „Creatorule! ce făptură ticăloasă ai mai făcut şi Tu. Ia te uită ce-a făcut el azi !”, şi arată toate relele pe care le-a scris. Îngerul păzitor abia găseşte câteva fapte bune, dar diavolul are multe pentru că aşa e omul, pe cele rele le face mai repede decât pe cele bune. Atunci când se face acest raport despre sufletul respectiv, omul este într-un somn foarte profund, nu aude nimic, e timpul acela când adormi un sfert de oră, o jumătate de oră, cât lipseşte îngerul de lângă trup, apoi se întoarce şi-i veghează somnul.

262.- Să vă spun o întâmplare.

-A venit la mine o fată foarte supărată că o părăsise prietenul şi de supărare se rugase s-o părăsească îngerul ei păzitor, să plece de la ea că tot n-o ajută cu nimic. După aceea a avut necazuri şi mai multe. I-am spus: cum ai putut să faci aşa ceva, mergi matale acasă şi te roagă, citeşte „Acatistul Îngerului Păzitor” să vină îngerul înapoi, şi ai grijă ce faci că râde diavolul de matale. Aveţi grijă când vorbiţi, gândiţi-vă înainte, nu daţi drumul la gură la întâmplare.

Înjurăturile

263.- Părinte, ce se întâmplă cu cei ce înjură de lucruri sfinte şi de tot felul de prostii?

-Prin înjurături se duce numele lui Dumnezeu în deşert şi se calcă porunca a III-a din cele 10 porunci. La acest păcat îl îndeamnă diavolii pe om cu multă insistenţă şi îi strecoară în obişnuinţă, pentru ca Dumnezeu să fie hulit.

Prin acest păcat, omul devine mai rău decât diavolul. Diavolul nu înjură pe Dumnezeu, pe când omul o face. Diavolul aduce necazul prin care îl face pe om să înjure. În loc ca omul să înjure pe cel care-i aduce necazul, adică pe diavol, îl înjură pe Dumnezeu.

Chinul celor care înjură Sfânta Cruce, este de a duce în spate Crucea grea a Mântuitorului şi să urce cu ea dealul Golgotei de atâtea ori de câte a înjurat. Pe toţi hulitorii, diavolul îi va chinui spânzurându-i de limbă, şi vor sta pe jumătate în foc. Acest păcat este frecvent şi intră în obişnuinţă. Atunci când omul este obişnuit cu păcatul, devine a doua natură a sa. Nu mai sesizează că este păcat, că este urât, nu se mai păzeşte de nimeni, înjură de faţă cu toată lumea şi chiar unii fac o grozăvie din aceasta.

Cel ce înjură pe Dumnezeu şi lucrurile sfinte, nu are iertare, potrivit cuvintelor Mântuitorului: „Orice păcat şi orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului Sfânt nu se va ierta, nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie”(Mat.12,31-32).

Icoane

 

229.– Părinte, am văzut o icoană cu Cina cea de Taină şi m-a impresionat că unul dintre Apostoli ţine capul pe pieptul Mântuitorului, parcă se răsfăţa, fără griji, cine este acela ?

-Acela este Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan – Fiul Dragostei, pe acela l-a iubit Mântuitorul cel mai mult, şi toţi ceilalţi ştiau aceasta. Când voiau ucenicii să spună sau să-i ceară ceva Mântuitorului, îi spuneau lui Ioan şi apoi îi zicea: “Spune-i tu că pe tine te ascultă“, nu erau invidioşi pe el, ci se bucurau că există acesta.

Să vă povestesc o întâmplare din vremea aceea. Se spune că acest Apostol, după ce a murit şi s-a înălţat la ceruri Mântuitorul, nu a putut suporta despărţirea, a chemat pe toţi apostolii şi  i-a rugat să sape o groapă sub formă de Cruce şi să-l îngroape pe el aşa de viu. Pentru că toţi îl iubeau şi ştiau durerea lui, despărţirea de Mântuitorul, nu au spus nimic, ci au săpat după cum i-a învăţat el. S-a aşezat în groapa aceea, au pus pământ pe picioarele lui, Sfântul Ioan i-a sărutat pe toţi ca la despărţire, apoi le-a spus să mai pună pământ până la brâu, i-a sărutat a doua oară pe toţi şi iar a pus pământ până la gât, i-a sărutat a treia oară pe toţi şi gata era acum acoperit de tot. Sfântul Apostol Toma, care a lipsit, era plecat în India să propovăduiască Evanghelia, s-a întors în ţară şi s-a întâlnit cu toţi ceilalţi mai puţin cu Ioan. A întrebat unde este Ioan şi când a auzit ce i-au povestit ceilalţi apostoli, s-a mâniat şi a cerut să fie desfăcut mormântul că poate n-a murit, încă îi certa, spunându-le: “Cum aţi putut să faceţi aşa ceva, să îngropi un om de viu, desfaceţi-l repede, să-l găsim în viaţă”. Au desfăcut mormântul şi spre mirarea lor Ioan nu mai era, mormântul era gol, fusese răpit cu trupul la cer, pentru că dragostea lui n-a îndurat moartea. Acest Apostol este alături de Maica Domnului, de Sfântul Ilie şi Enoh cu trupul la cer. Sfântul Apostol Toma este apostolul care confirmă cele întâmplate în vremurile acelea. La Înviere, el iarăşi nu a fost de faţă şi se îndoia că Mântuitorul cu care vorbea este Acela căruia i-a spus: “dă-mi degetul tău şi mâna ta şi pune-o în coasta Mea“. Toma face ce a spus Mântuitorul şi ruşinat, spune: ”Domnul meu şi Dumnezeul meu“. Toată lumea a auzit. Aţi văzut că şi azi, când cineva nu crede, noi spunem “Toma necredinciosul!” Sunt oameni cărora, dacă le vorbeşti despre Dumnezeu, cred, nu comentează nimic, alţii vor să vadă cu ochii lor o minune să simtă ei ceva ca să creadă. Deci Sfântul Apostol Toma, ne convinge că Mântuitorul e Acela, că Ioan n-a murit şi nici furat n-a putut să fie, pentru că apostolii erau încă lângă mormânt, nu s-au îndepărtat şi că Maica Domnului e cu trupul la Cer.

El n-a fost la înmormântarea ei, a ajuns mai târziu şi a cerut să se deschidă mormântul să vadă dacă mai este acolo, pentru că el primise în văzduh omoforul ei şi o văzuse înălţându-se la cer. Au deschis mormântul, era gol. Toma le-a povestit celorlalţi cum a văzut-o el înălţându-se şi le-a arătat şi omoforul pe care-l primise în văzduh. Apostolii se deplasau pe nori, nu erau mijloace de transport, erau distanţe mari. Toma mărturiseşte că Maica Domnului s-a înălţat cu trupul la cer şi mărturia lui este adevărată.

 

230.– Cineva cu mai multe fotografii a venit să le sfinţească. Avea unele cu un Înger cu un beculeţ în frunte, 2 copilaşi care vroiau să treacă o apă. Doamna spunea că este icoană cu Îngerul păzitor dar Părintele nu a vrut s-o sfinţească :

-Acela nu e Îngerul păzitor îi lipseşte aureola, poţi s-o ţii matale în casă ca un tablou, nu ca icoană, eu nu pot s-o sfinţesc. Sfinţii şi Îngerii sunt reprezentaţi cu o aureolă în jurul capului, aşa îi recunoaştem că sunt Sfinţi.

 

231.– Părintele ne povesteşte:

-Când aveam vreo 9 anişori, eram în Biserică la Icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe. Priveam cu atâta drag la bebeluşul Acela, mi se părea că e atât de frumos, mai frumos decât toţi copii. Deodată, am văzut cum mama Lui, Maica Domnului, mi-L dă mie să-L ţin în braţele mele. Am întins mâinile şi l-am luat în braţe. Mi se umplu pieptul de o putere mare, parcă mi se mărea. L-am dat înapoi mamei Lui, dar, ea mi L-a dat din nou să-L ţin. Mă simţeam aşa de bine, de puternic şi aş fi vrut să-L ţin tot timpul în braţele mele. Cât am stat eu acolo în faţa icoanei, n-am observat că lumea plecase, rămăsesem singur în biserică. Paraclisierul a venit la mine să mă scoată afară pentru că vroia să facă curăţenie. Am ieşit afară dar, când s-a dus să ducă gunoiul, am intrat din nou în Biserică să văd dacă mi-L mai dă pe Bebeluşul Acela Frumos, şi din nou mi L-a dat. Paraclisierul vroia să închidă biserica şi m-a scos afară. Mult timp nu am putut să uit ce-am văzut şi am simţit eu atunci.

 

232.– Părinte, de ce într-o icoană cu Maica Domnului sunt 3 mâini?

-Aceea e mâna Sfântului Ioan Damaschin. Sfântul Ioan scria foarte frumos despre Maica Domnului, pentru asta diavolul îl ura, avea necaz pe scrisul lui şi i-a tăiat mâna. Atunci Maica Domnului pe care el o iubea atât de mult i-a pus mâna la loc şi  l-a vindecat.

 

233.- Părinte, mai este o icoana cu sânge pe obrazul Maicii Domnului, de ce?

-Păgânii nu credeau în sfinţenia icoanelor, le socoteau ca pe nişte tablouri şi ca să-şi bată joc, au înfipt cuţitul în obrazul Maicii Domnului, iar din obrazul rănit a ţâşnit sânge, semn că e vie. S-au speriat păgânii şi mulţi s-au întors la credinţă.

Pe vremea când se dăduse dispoziţie să se scoată icoanele din şcoli, în Moldova s-a întâmplat o minune: O profesoară tânără care a vrut să demonstreze colegilor că icoanele n-au nici o putere, le-a arătat icoana cu chipul Maicii Domnului şi le-a spus: “

-O vedeţi ! Eu am s-o scuip si o să vedeţi că nu-mi face nimic. Aşa a şi făcut şi n-a păţit nimic. Apoi a zis:

-Am s-o înjur şi nu va zice nimic! Aşa a şi făcut. Apoi a zis:

-Am s-o iau acum de pe perete şi am s-o trântesc de podea şi o să vedeţi că nu se întâmplă nimic. Aşa a şi făcut. A luat-o de pe perete şi când s-o trântească icoana nu s-a mai desprins de mâna ei. S-a speriat profesoara, a început să ţipe, au aflat copiii şi s-au adunat şi ceilalţi profesori care n-au îndrăznit să dea icoanele jos din clasele lor, a venit salvarea şi când a socotit Dumnezeu că s-au lămurit oamenii în privinţa icoanelor s-a desprins icoana din mâna profesoarei. Această profesoară trăieşte şi azi când vă povestesc, dar a înnebunit.

 

234.- Ştiaţi că şi unii dintre turcii, care sunt păgâni şi nu cred în Dumnezeu şi sfinţii Lui, au icoana Sfântului Ierarh Nicolae şi i se închină lui? Să vă povestesc cum s-a întâmplat această minune:

-Când a căzut cetatea Constantinopolului, de au intrat turcii călare în Bisericile ortodocşilor, în piaţă se afla un negustor de icoane. Vine la el un soldat turc şi-l întreabă:

-Ce vinzi acolo?

-Icoane, răspunde negustorul. Atunci turcul ia pe rând câte o icoană şi-l întreabă pe negustor ce reprezintă fiecare:

-Acesta cine-i?

-Acesta este Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Turcul aruncă icoană şi spune:

-Allah e Dumnezeu nu Acesta! Pe Acesta nu-l cunosc. Apoi ia icoana Maicii Domnului şi-l întreabă:

-Aceasta cine-i?

-Este Maica lui Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. O aruncă turcul spunând că n-o cunoaşte. Apoi ia altă icoană şi-l întreabă pe negustor:

-Dar, acesta cine-i ?

-Acesta este Sfântul Ierarh Nicolae.

-Şi ce face el ? Îl întreabă mirat turcul.

-Ne păzeşte de hoţi.

-Păzeşte de hoţi?

-Da.

-Acesta da. Am nevoie de un paznic care să păzească casa de hoţi cât sunt eu plecat la oaste. Şi ce trebuie să-i dai ca să mă păzească?

-Să-l pui pe perete, să-i dai de mâncare, pui foc ca să se încălzească şi să aibă lumină, atunci nu se mai pot apropia hoţii de casa ta. După ce l-ai aşezat pe peretele dinspre Răsărit, că numai acolo îi place să stea, sub ea îi pui o candelă, îi arată negustorul şi o candelă, o umpli cu untdelemn, îi place untdelemnul curat şi cât de mult să fie, în care pui un fitil şi-i dai foc ca să se încălzească şi să aibă lumină, îi place să aibă tot timpul mâncare şi lumină şi aşa poţi fi liniştit că te păzeşte de hoţi.

-Da ?!!!…. întreabă mirat turcul. Atunci pe acesta îl iau la mine ca să-mi păzească casa. A luat turcul icoana Sfântului Ierarh Nicolae, candela cu ulei aprinsă de la negustor şi le-a dus acasă. A bătut un cui pe peretele de la Răsărit, a aşezat icoana, dedesubt i-a pus candela, zicând:

-Nicolae, te-am adus în casa mea ca să mă păzeşti de hoţi când sunt plecat la oaste. Ţi-am dat  mâncare şi lumină. Dacă mă păzeşti de hoţi şi eu am să fiu atent cu tine, am să-ţi pun mâncare multă, am să cumpăr un vas mai mare, dar să văd că faci treabă şi nu laşi să intre hoţii în casa mea. După ce i-a dat de grijă Sfântului Ierarh Nicolae, turcul a plecat la oaste. Când s-a întors, a văzut că, acasă era aşa cum a lăsat, cu toate lucrurile la locul lor. Atunci îi mulţumeşte Sfântului Ierarh Nicolae, zicându-i:

-Îţi mulţumesc Nicolae că ai făcut treabă bună şi nu ai lăsat hoţii să-mi intre în casă.

A doua zi, face acelaşi lucru, îi dă de grijă Sfântului Ierarh Nicolae să păzească casa. Seara la întoarcere, mulţumeşte din nou sfântului că i-a păzit casa de hoţi. Însă, în a treia zi întârziind la oaste s-a întâmplat să-l caute vecinul. A intrat vecinul în casa turcului, s-a mirat că a găsit-o deschisă şi turcul nicăieri. A observat şi icoana pe perete, însă n-a ştiut ce este. Când s-a întors turcul de la oaste, găseşte casa în bună rânduială şi îi mulţumeşte Sfântului Ierarh Nicolae. Într-un târziu îl caută vecinul, zicându-i:

-Vecine, te-am căutat mai devreme şi nu erai venit, m-am mirat că ai lăsat casa deschisă, dacă intra un hoţ şi te fura de tot ce ai în casă?

-N-ai observat vecine că am un paznic în casă?

-N-am văzut pe nimeni, unde ai pus paznicul să păzească?

-Pe perete, pe Nicolae, el de trei zile îmi păzeşte casa, îi dau de mâncare şi lumină, iar el nu lasă hoţii să intre în casă.

-Tabloul acela de pe perete îţi păzeşte ţie casa?

-Ho,ho şi încă cum!

-Cred că te-ai îmbolnăvit vecine.

-Nu ştii tu ce paznic bun e Nicolae !

A plecat vecinul, gândind despre turc că de atâta oaste s-a sclintit la minte şi a luat-o razna. Atunci diavolul îi dă în gând vecinului să facă o glumă cu turcul. A patra zi, pe la amiază, vine în casa turcului, vede că uşa este deschisă şi a zis: „Cu adevărat vecinul ăsta a înnebunit. Ce-ar fi să-i iau nişte lucruri şi să-i golesc o jumătate de casă, să vadă că un tablou de pe perete nu poate să-i păzească lui casa”. Aşa a şi făcut. A strâns într-un cearceaf lucruri încât a golit o jumătate de casă şi aştepta să vadă reacţia turcului când se va întoarce. Seara când s-a întors turcul de la oaste a văzut că jumătate din casă a fost golită. Atunci s-a mâniat şi a început să-l certe pe Sfântul Nicolae.

După ce l-a certat bine şi s-a răcorit, l-a cuprins o mustrare de conştiinţă şi o milă faţă de Sfântul Nicolae, zicându-i:

-Nicolae, iartă-mă că am fost rău cu tine, te-am ţinut zi şi noapte, 4 zile încontinuu, ca să-mi păzeşti casa şi nu te-am lăsat să te odihneşti. Îi fi fost obosit şi te-a cuprins somnul, de au putut să intre hoţii în casa mea şi să mă fure. În noaptea asta păzesc eu ca să te poţi odihni, da mâine să nu laşi pe nimeni să-mi intre în casă. În a cincia zi, umple turcul din nou candela cu untdelemn, îi dă de grijă sfântului să păzească şi pleacă. Dimineaţă, după ce a plecat turcul la oaste, vecinul vine să vadă dacă turcul şi-a băgat minţile în cap şi dacă a mai lăsat uşa deschisă. Uşa era deschisă, icoana pe perete şi uleiul ardea în candelă. Satana îi dă în gând să ia şi ce a mai rămas din casă şi să-i lase turcului casa goală. A strâns totul într-un cearşaf  în mijlocul casei. Înainte de a lua lucrurile să le ducă la el acasă, vrăjmaşul îi dă prin minte să fure şi icoana de pe perete cu tot cu candelă. Când s-a întins să apuce icoana, i-au înţepenit mâinile pe ea încât nu a mai putut să le desprindă toată ziua până ce a venit turcul seara de la oaste. Seara, când turcul intră în casă, vede în mijlocul casei adunate toate lucrurile, pe vecinul lui întins pe perete cu mâinile lipite de icoană gemând şi răcnind de durere:

-Vecine…., roagă pe Nicolae…., să-mi dea drumul că de dimineaţă mă ţine aşa, mă dor mâinile de parcă-mi sunt tăiate! Eu ţi-am luat lucrurile. Am vrut să fac o glumă, am crezut că ai înnebunit de ţi-ai pus paznic un tablou. Iartă-mă vecine, că bun paznic ţi-ai găsit! În acel moment i s-au desprins mâinile de pe icoană. Atunci turcul i-a mulţumit Sfântului Ierarh Nicolae:

-Îţi mulţumesc Nicolae, că ai prins hoţul şi l-ai pedepsit.

În ziua aceea şi vecinul a căutat la piaţă icoana Sfântului Ierarh Nicolae ca să-i păzească casa. Aşa s-a dus vestea întâmplării în rândul multor turci care cumpărau icoana Sfântului Ierarh Nicolae. Aşa se face că şi astăzi, găseşti prin casele unor turci icoana cu Sfântului Ierarh Nicolae.

 

Ierihon

–Mănăstire pentru pelerinii români-

 

235-Părinte, am văzut lista cu preoţii care au contribuit la construcţia Mănăstirii de la Ierihon şi nu eraţi printre ei, de ce?

-Nu trebuie să fiu pe listă, că ştie Dumnezeu totul, măcar să se facă biserica aceea, dar pentru cei care au donat obiecte şi bani, ar trebui să se ştie că Biserica de la Ierihon, este aceea despre care le-am spus eu c-o să se facă şi chiar dacă eu nu sunt pe listă. Banii pe care mi i-au dat mie şi darurile au fost depuse la Patriarhie şi ei se ocupă acum de lucrarea de acolo, că eu nu am putut, am avut piedici din ţară şi din afară.

 

236– Părinte, ce mai ştiţi despre Ierihon, m-au rugat oamenii de acolo să va întreb dacă mai veniţi pe acolo?

Întrebare pusă părintelui de cineva care venise de la Mrea Ierihon.

-Nu mai ştiu nimic…., doctorii spun că nu mai am voie să călătoresc din cauza piciorului şi a inimii.

-Nu puteţi trimite pe altcineva în locul dumneavoastră?

-Aşa vor băieţii mei Ducu şi Ionică, să meargă în locul meu dar, mă tem să nu păţească ceva, nu pot să-I trimit la moarte că au familiile lor, şi nu mi-aş ierta aşa ceva. Nu ştiu ce-am să fac pentru că, gândul meu e doar acolo. Eu ştiu că oamenii aşteaptă veşti de la mine, am să găsesc eu o soluţie să aduc veşti.

-Bine părinte, nu mai fiţi supărat că noi ştim că o să faceţi mănăstirea aceea. Binecuvântaţi-ne pe noi păcătoşii care am dat câte un bănuţ pentru zidirea ei şi să auzim de bine. A plecat acea persoană fericită că l-a văzut pe părintele, că a vorbit cu dânsul, că i-a binecuvântat. Părintele a oftat pentru că iar I s-a deschis această rană şi se mustra: „Ce fac eu cu Ierihonul ? Mă întreabă oamenii, eu nu i-am minţit niciodată…!”

 

Îmbrăcămintea

 

237.- Părinte e păcat ca femeie să porţi pantaloni ?

-Da, pentru că e haină bărbătească şi la carte spune : „Urâciune este înaintea lui Dumnezeu ca femeia să poarte hainele bărbatului şi bărbatul pe ale femeii„. Unele persoane, ca să se scuze că poartă pantaloni, spun că-i poartă de frig. Şi noi am avut soţii, bunicuţe dar ele nu purtau pantaloni bărbăteşti ca să nu le fie frig, purtau fuste groase şi ciorapi groşi de iarnă. Azi femeile poartă mai mult pentru că aşa e moda. Dar, dacă într-adevăr le e frig unora, să-şi pună pantaloni şi rochiţă pe deasupra, să acopere formele care ar putea fi ispită pentru bărbaţi. Eu am văzut femei cu pantaloni şi vara, deci nu purtau de frig.

 

238– Părinte, am umblat dezbrăcată şi cu rochii transparente şi decoltate, ca să plac bărbaţilor, este păcat mare?

-Da, este foarte mare păcatul. Acest păcat sminteşte foarte mult partea bărbătească şi face parte din păcatul desfrânării. Canonul se dă ca pentru desfrânaţi.

 

239.– Părinte, m-am fardat, m-am vopsit, m-am rujat şi machiat. Mi-am făcut operaţie estetică la faţă, sânii i-am umplut cu silicon, ca să plac bărbaţilor, cum sunt eu înaintea lui Dumnezeu ?

-Acest păcat este stăpânit de un soi de diavoli numiţi „ceata măştilor”. Aceşti diavoli au misiunea de a ispiti pe femeile care nu se mulţumesc cu frumuseţea cu care le-a înzestrat Dumnezeu. Aceşti diavoli pun mască pe faţa acelora care se machiază. Prin aceasta, diavolii îndeamnă pe femei ca să-L sfideze pe Dumnezeu-Creatorul, că nu a fost destul de iscusit şi priceput când a creat lumea şi că nu a ştiut să le înzestreze cu frumuseţe.

Femeia care vine la Sfânta Împărtăşanie cu ruj pe buze, trebuie mai întâi să-şi spele rujul de pe buze şi apoi să se împărtăşească. Pentru că, rujul de pe buze rămâne pe linguriţă, iar linguriţa fiind introdusă din nou în Sfântul Potir, rujul de pe ea se amestecă cu Sfânta Împărtăşanie. Dacă se întâmplă acest lucru, atunci, se fac vinovaţi de cele sfinte, atât femeia care s-a împărtăşit cât şi preotul care nu a păzit  sfintele.

 

240.– Părinte este păcat să porţi podoabe: cercei, brăţări şi inele?

-Da, pentru că te îndeamnă la păcatul trufiei şi se canoniseşte ca atare.

 

241.– Părinte, tineretul de astăzi, mă refer la fete, toate se îmbracă în pantaloni, se tund scurt, umblă cu capul descoperit, intră aşa în biserică şi stau la rugăciune. Cât de mare este păcatul?

-Aici, este vina părinţilor şi apoi vina profesorilor din şcoli, pentru că nu educă şi-i lasă pe copii de capul şi la voia lor. La judecata copiilor, părinţii vor fi găsiţi vinovaţi. Sfânta Scriptură spune aşa: „Femeia să nu poarte veşminte bărbăteşti. Nici bărbatul să îmbrace haine femeieşti, căci tot cel ce face aceasta urâciune este înaintea Domnului Dumnezeului tău” (Deut.22,5). Iar pentru femeile care umblă cu capul descoperit şi se tund ca bărbaţii, Sfântul Apostol Pavel, spune: „…orice femeie care se roagă cu capul neacoperit îşi necinsteşte capul. Dacă o femeie nu-şi pune văl pe cap, atunci să se şi tundă/../,lucru ruşinos este pentru o femeie să se tundă ori să se radă”(I Cor.11,5-6). Femeia care intră în biserică îmbrăcată cu pantaloni, este sminteală pentru bărbaţii care ascultă Sfânta Liturghie, ca şi cum ar intra dezbrăcată. Prin pantaloni se văd toate formele corpului.

Homosexuali

227.– Părinte, ce e cu homosexualii, ce vor ?

-Să se căsătorească între ei, au înnebunit! Cu câţiva ani în urmă am fost în Suedia, am văzut pe stradă la braţ doi câte doi din ăştia. Bărbatul care era femeie avea cercei, era fardat, cu ruj pe buze şi mergea legănat, iţi făcea silă. Când se va vota la noi în ţară legea aceasta, va veni prăpădul, nu va îngădui Dumnezeu ca într-o ţară ortodoxă să se practice aşa ceva. Vor cădea toţi care practică, cei care au votat legea, cei care au semnat şi toţi care sunt de acord cu ei.

228.– Cei ce practică perversiuni sexuale, fac parte din această categorie?

-Păcatul desfrânării are mii de feţe, care mai de care mai hidoase. În Molitfelnic, este scris pentru fiecare păcat al desfrânării cum se canoniseşte şi câţi ani de oprire de la Sfânta Împărtăşanie. Pedeapsa pentru perversiuni sexuale este aceea a Sodomii şi a Gomorii, adică cu foc şi cu pucioasă. Femeile desfrânate vor sta cu picioarele până la brâu într-o apă foarte murdară, din care vor ieşii 2 şerpi ce le va muşca de sâni şi gângănii mari şi negre ce le vor muşca de părţile ruşinoase. Am văzut aceasta.