Cursele diavolului

 

Este cunoscută întâmplarea din Pateric, în care ni se povesteşte cum sfântul Macarie l-a întâlnit pe diavol, sub înfăţişarea unui om îmbrăcat într-un veşmânt găurit, iar „din fiecare gaură a lui atârna un mic vas. Fiecare vas conţinea un anumit fel de ispită, pe care diavolul le-o oferea monahilor.”  Astfel afla spre care dintre ispite înclină fiecare mai mult şi continua să le-o ofere...

Exemplifica sfânta Singlitichia:

„Atunci când diavolul nu poate înrobi sufletul prin sărăcie, îi oferă ca momeală bogăţia. Dacă nu izbuteşte prin injurii şi calomnii, aduce laude şi slavă. Când nu-l poate birui pe omul sănătos, îi îmbolnăveşte trupul.

Când, în general, nu poate amăgi prin plăceri, se străduieşte să ne răvăşească prin suferinţe.”

Sfântul Ioan Scărarul detalia mai multe dintre lucrările şi cursele vrăjmaşului:

1. Când vede că omul vrea să înceapă o lucrare duhovnicească, sapă în faţa sa trei gropi:

a. Prima groapă: se străduieşte să ne împiedice să începem acea lucrare;

b. A doua groapă: dacă nu izbuteşte să ne oprească, atunci încearcă să ne determine să nu făptuim lucrarea aceea după voia lui Dumnezeu;

c. A treia groapă: dacă nu reuşeşte nici aşa, atunci vine şi ne laudă, că lucrăm după voia lui Dumnezeu, ca să ne arunce în trufie şi să ne piardă.

2. Dacă nu reuşeşte să ne facă să păcătuim, ne îndeamnă să îi judecăm şi să îi clevetim pe cei ce păcătuiesc.

3. Inainte să cădem într-un păcat, ne spune că Dumnezeu este iubitor de oameni şi ne va ierta păcatul. După ce cădem, încearcă să ne ducă la deznădejde, şoptindu-ne că Dumnezeu este drept judecător şi ne va pedepsi.

4. Când reuşesc să ne facă să păcătuim, se silesc să ne convingă să nu mergem la duhovnic, sau cel puţin să ascundem unele păcate la spovedanie. Sau, dacă nu
reuşesc nici aşa, ne împing să dăm vina pe alţii pentru păcatele noastre. Sau ne conving să amânăm spovedania, de la o zi la alta, de la un post la altul, până când ne
prinde moartea în păcate nespovedite. In general, nimic nu îi întăreşte mai mult pe demoni decât păcatele nemărturisite sincer şi complet şi, deci, neiertate în scaunul spovedaniei.

5. O altă uneltire a demonilor este să se ascundă pentru o vreme şi să nu ne ispitească, pentru a ne face să slăbim vigilenţa şi să credem că i-am biruit, pentru ca mai apoi să ne atace pe neaşteptate şi să ne facă să cădem.

6. Diavolii sunt capabili să ne inducă şi false stări duhovniceşti. Ne pot da lacrimi, o falsă evlavie sau alte stări aparent cucernice. Astfel de stări ni le pot insufla după ce ne-am îmbuibat cu multă mâncare, în timp ce atunci când postim ne pot da somn şi împietrire a inimii, ca să ne facă să credem că putem să ne desfatăm nestingheriţi de toate plăcerile lumeşti fără ca aceasta să ne împiedice să avem trăiri duhovniceşti - o mare înşelare.

7. Oamenilor plini de trufie şi slavă deşartă, diavolii le pot descoperi înţelesuri adânci din Sfânta Scriptură, iar atunci când oamenii se obişnuiesc să se încreadă cu
totul în ceea ce cred că sunt izvodirile minţii lor, demonii le dau tâlcuiri greşite, care îi fac să cadă în blasfemii şi erezii.

8. Sunt cunoscute în cărţile duhovniceşti aşa-numitele „ispite de-a dreapta" Demonii ne pot împinge spre nevoinţe care ne depăşesc puterile (de exemplu, să postim foarte aspru, să facem mii de metanii etc.), până când ajungem într-o stare de slăbiciune care nu ne mai permite să facem nici cele mai uşoare nevoinţe (de exemplu, să mâncăm de dulce în zile de post, să facem câteva metanii etc.).

9. Cum demonii se tem mult de rugăciunile noastre, se silesc în toate chipurile să ne împiedice să ne rugăm curat. De exemplu:

a. Ne dau atâta oboseală, încât de-abia ne putem ţine ochii deschişi.

b. Ne fac să căscăm şi chiar să aţipim în timp ce ne rugăm.

c. Când este vremea să ne trezim din somn să mergem la biserică, ne îndeamnă să mai dormim puţin - până când pierdem o mare parte din slujbă.

d. Când suntem la slujbă, ne pot da dureri de stomac, ca să ne facă să ieşim din biserică.

e. Tot în biserică, ne distrag atenţia, ne fac mintea să rătăcească, ne îndeamnă să vorbim cu ceilalţi şi să râdem.

f. Pe cei care cântă îi îndeamnă să se mândrească cu vocea lor şi cu felul în care psalmodiază.

10. Dacă nu reuşesc să ne „fure” rugăciunea, îşi vor concentra lupta după ce ieşim de la slujbă, sau după ce terminăm rugăciunea personală, şi ne războiesc cu gânduri şi pofte păcătoase, ca să ne risipească toate roadele pe care le-am adunat în urma rugăciunilor.

conf. dr. Andrei Dragulinescu

Fragment din cartea "Lumea nevazuta a duhurilor", Editura Agaton