Răzbunarea- momeala Satanei

 

De ce este răzbunarea păcat?

Când ne răzbunăm dezonorăm pe Dumnezeu. Deşi nu ne dăm seama, de fapt, ne purtăm ca şi cum am fi în locul lui Dumnezeu. Este ca şi cum, aflat în faţa judecătorului la tribunal, dai buzna în boxa acuzatului şi-ncepi să aplici pedeapsa celui ce ţi-a făcut rău, ignorând prezenţa autorităţilor care sunt mandatate să hotărască şi să aplice pedeapsa.

Te-ai răzbunat vreodată? Simţi sau ai simţit vreodată dorinţa de răzbunare?

Trăim într-o lume în care oamenii au devenit tot mai mândri şi autosuficienţi; sfidează pe Dumnezeu şi au îmbrăţişat păcatul cu plăcerile lui de o clipă. Vorbim despre „drepturile omului”, am uitat „drepturile lui Dumnezeu” şi de aceea se încalcă tot mai mult „drepturile semenilor” noştri. Aşa se explică faptul că nu ducem lipsă de motive şi ocazii de răzbunare.

Din propria experienţă ştiu că dorinţa de răzbunare erupe ca un vulcan alimentat de un spirit de dreptate amestecat cu mânie, frustrare şi răutate. Dacă persoana care ţi-a făcut rău persistă în răutate, te sfidează şi nu dă nici un semn de părere de rău, atunci mânia este cu atât mai mare, iar faptul răzbunării este aşteptat ca o refulare.

Din fericire, pentru toţi cei care vor să facă Voia lui Dumnezeu, Biblia are ceva de spus şi în domeniul aceasta. Iosif este un tânăr corect. Fraţii lui îl invidiază şi-l urăsc pentru că era favoritul tatălui lor. Doresc să-l omoare, dar în cele din urmă îl vând ca sclav în Egipt în timp ce tatălui lor îi spun că a fost mâncat de animale sălbatice. Peste ani, Dumnezeu face ca Iosif să-şi întâlnească fraţii. Avea motive să se răzbune? David şi soldaţii lui dau ajutor unor ciobani în pustie. Vine vremea când David, aflat într-o mare încercare, urmărit în pustie de duşmani de moarte, cere hrană pentru soldaţii lui de la Nabal, stăpânul turmelor respective. Acesta refuză, întoarce rău pentru binele lui David. Şi David vrea să se răzbune… Chiar şi Domnul Isus a fost tratat pe nedrept. A avut atâtea ocazii să se răzbune. A avut chiar şi puterea şi autoritatea s-o facă. Dar n-a făcut-o. Care dintre noi am fost mai nedreptăţiţi decât Domnul Isus? Suntem noi mai justificaţi să ne îndreptăţim prin răzbunare mai mult decât Domnul Isus?!

Ce este răzbunarea?

Răzbunarea este atunci când vrem să (ne) facem dreptate pedepsind cu rău pe cel ce ne-a făcut rău.

Abigail, soţia înţeleaptă a lui Nabal, iese înaintea lui David ca să prevină dezastrul răzbunării acestuia. Iată ce spunea ea lui David şi oastei lui înarmate pentru răzbunare: „Domnul te-a oprit să verşi sânge şi să te ajuţi cu mâna ta” (1Samuel 25.26, 31). „Preaiubiţilor nu vă răzbunaţi singuri…”-spune apostolul Pavel (Romani 12.19).

Da, în fiecare dintre noi este implementat simţul acesta al dreptăţii şi vrem neapărat ca răul să fie pedepsit. Oh, de am fi mânaţi de acest spirit de dreptate şi atunci când noi întoarcem lui Dumnezeu rău pentru tot binele de care ne face parte…!

„Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău!”- spune Biblia (Romani 12.17). Cineva spunea că a întoarce rău pentru rău este omeneşte. A întoarce rău pentru bine este diabolic. Dar a întoarce bine pentru rău este divin. Da, fără să ne dăm seama, răzbunarea ne pune în situaţia în care noi înşine să facem răul ca să pedepsim răul. Oare scopul scuză mijloacele?

De ce este răzbunarea o cursă?

Mi s-a întâmplat de multe ori ca soţia să mă vadă căzut pe gânduri, noaptea înainte de culcare şi mă întreba: „Ce faci? Cu cine vorbeşti?” Era adevărat- în gândurile mele vorbeam şi-mi apăram dreptatea în faţa celor care-mi făcuseră rău. Cel mai probabil ei dormeau liniştiţi.

John Bevere numea răzbunarea cursa Diavolului. Şi mi-am dat seama că avea dreptate. Spiritul dreptăţii este unul bun şi curat- dar asta este doar momeala. Diavolul mă atrăgea în cursa lui: „Tu ai dreptate! Trebuie să mergi înainte! Răul trebuie demascat şi pedepsit!” dar asemenea şoarecelui ce se-ndreaptă în capcană nu-mi dădeam seama că ajunsesem captiv amărăciunii interioare, resentimentelor, mâniei, neiertării, neliniştei… toate aceste păcate îmi prinseseră sufletul şi mintea. Şi uite aşa, îmi criticam duşmanii pentru răul comis faţă de mine, dar acum eu ajunsesem să comit aceste păcate faţă de Dumnezeu. Şi starea mea lăuntrică era jalnică.

Oh, cât de mulţi oameni se zbat astăzi în capcana diavolului!!!  Ajung să-şi vândă sufletul şi mintea diavolului din dorinţa de a-şi face singuri dreptate. Umplem buzunarele avocaţilor, divorţăm, ameninţăm, ne îmbolnăvim, ne tulburăm liniştea personală şi a familiilor. Şi diavolul se distrează că ne-a dat de lucru.

Există totuşi răzbunare

Biblia spune: „Preaiubiţilor nu vă răzbunaţi singuri ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: Răzbunarea este a Mea, Eu voi răsplăti- zice Domnul” (Romani 12.19). În timp ce Dumnezeu interzice răzbunarea din partea noastră, ne asigură că răzbunarea aparţine lui Dumnezeu. Trebuie să ne amintim că Dumnezeu este Judecătorul cel drept, că El vede şi cunoaşte totul mult mai bine şi mai profund decât noi dar şi faptul că El va interveni şi va face dreptate.

Este adevărat că datorită mâniei noastre am vrea să vedem dreptatea lui Dumnezeu imediat, dar Dumnezeu are alte planuri. El chiar mai acordă şansa pocăinţei, dar cei care nu se pocăiesc în mod inevitabil vor fi judecaţi: Nabal a murit peste zece zile, Saul împăratul lui Israel, duşmanul de moarte al lui David este pedepsit după doispreze ani, Iuda şi evreii care L-au crucificat pe Domnul Isus şi-au primit pedeapsa.

Totul este o chestiune de credinţă? Am eu încredere în Dumnezeu că ştie, că se va implica şi va face drepate? Dacă da, atunci Îl voi lăsa pe El, şi primesc pace în suflet. Dacă nu, atunci voi încerca să fac eu dreptate şi-mi voi pierde pacea, liniştea şi voi ajunge sclav în cursa diavolului făcând mai mult rău decât mi s-a făcut.

De ce este răzbunarea păcat?

Când ne răzbunăm dezonorăm pe Dumnezeu. Deşi nu ne dăm seama, de fapt, ne purtăm ca şi cum am fi în locul lui Dumnezeu. Este ca şi cum, aflat în faţa judecătorului la tribunal, dai buzna în boxa acuzatului şi-ncepi să aplici pedeapsa celui ce ţi-a făcut rău, ignorând prezenţa autorităţilor care sunt mandatate să hotărască şi să aplice pedeapsa.

Deşi Iosif a fost vândut ca sclav în Egipt, după mai bine de zece ani şi-a revăzut fraţii care îl vânduseră. Acum el era prinţul Egiptului şi avea putere să se răzbune şi chiar fraţii lui se temeau de asta. Dar iată ce le spune el: „Fiţi fără teamă, sunt eu oare în locul lui Dumnezeu?” (Geneza 50.19).

Când ne răzbunăm dezonorăm pe Dumnezeu dovedind că nu credem în El. Dacă Dumnezeu vede, ştie, poate şi a promis că va face dreptate? Îl cred? Dacă Îl cred, voi dovedi asta lăsându-L pe El să facă dreptate, la timpul Lui şi nu după ceasul meu. După cum a promis, a făcut drepate lui David- Nabal a murit după zece zile, Saul a pierit în război; Ierusalimul care a cerut moartea Domnului Isus a fost distrus în anul 70 d.Hr. Când ne răzbunăm dovedim că avem un Dumnezeu mic, unul fals.

Când ne răzbunăm noi singuri comitem păcat. Doar Dumnezeu singur poate face răzbunare fără să păcătuiască, fără să urască. Doar El poate aplica dreptatea în mod obiectiv. Noi suntem deja greşiţi, dar vrem să pedepsim pe altul că este mai greşit decât noi, nu-i aşa? Noi nu putem să ne răzbunăm fără să păcătuim:ne umplem de răutate şi luptăm cu armele diavolului.

Când ne răzbunăm încălcăm învăţătura Domnului Isus şi nu ne asemănăm cu El. Era noaptea când Iuda trădătorul vine cu trimişii preoţilor să prindă pe Domnul Isus care nu făcuse nici un rău. Petru scoate sabia să-L apere pe Domnul Isus şi, din fericire, reuşeşte să taie doar urechea slujitorului Marelui Preot. Ce face Domnul Isus? Îl mustră aspru pe Petru: „Pune-ţi sabia la locul ei căci toţi cei ce scot sabia de sabie vor pieri!” (Matei 26.52).

Într-un cuvânt, răzbunarea este dovada necredinţei în Dumnezeu. Necredinţa duce la neascultare. De aceea răzbunarea este păcat. Şi ca orice păcat, el trebuie tratat cu pocăinţă: mărturiseşte-ţi păcatul lui Dumnezeu! Pentru că-L iubim pe Domnul Isus în mod automat vom urî acest păcat şi vom cere iertare. Dacă ne pocăim din toată inima, în mod sigur El ne oferă iertarea şi curăţirea prin Jertfa Domnului Isus.

Încurajare şi motive să NU te răzbuni

Şi eu căzusem în capcana răzbunării, dar Dumnezeu m-a eliberat. Istoria lui Iosif (Geneza 37-50), cazul lui David (1Samuel 25), atitudinea Domnului Isus faţă de răutatea oamenilor (Matei 26) precum şi alte învăţături asemănătoare (Romani 12.17-21) m-au făcut să-mi văd păcatul, să privesc la Dumnezeu şi să mă încred în El.

Iată câteva adevăruri care m-au determinat să renunţ la răzbunare:

* Există un singur Dumnezeu Judecător drept şi acela nu sunt eu. El nu doarme. El vede, ştie, poate şi a promis că va pedepsi păcatul celor care nu se pocăiesc.

*Un creştin care slujeşte Domnului nu trebuie să fie niciodată condus de răutate. „Domnul meu poartă războaiele Domnului şi niciodată nu va fi răutate în tine”– spunea Abigail lui David (1Samuel 25.28). Prin răzbunare deschidem porţile răutăţii în sufletele noastre.

*Chiar dacă pe moment răzbunarea poate da impresia de uşurare, mai apoi aduce regret. „Când va face Domnul domnului meu tot binele pe care ţi l-a făgăduit şi te va pune mai mare peste Israel, atunci nu va avea domnul meu nici mustrări de cuget şi nici nu-l va durea inima că a vărsat sânge degeaba şi că s-a răzbunat singur” (1Samuel 25.31). Când va fi trecut furia momentului, îţi vei fi dat seama că era mai bine să nu te fi răzbunat.

*Răul oamenilor nu poate compromite planurile binecuvântate pe care Dumnezeu le are pentru mine. Iată ce spune Abigail lui David: „Domnul va face domnului meu o casă trainică…. când va face Domnul domnului meu tot binele pe care ţi l-a făgăduit şi te va pune mai mare peste Israel…” (1Samuel 25.28, 30). De obicei ne doare când ştim că oamenii ne vor răul, că ne vor ruina viitorul, că ne vor compromite imaginea în faţa oamenilor. Totuşi, pentru cei care se încred în Dumnezeu, istoria dovedeşte că indiferent de cât rău au avut parte, Dumnezeu a ştiut să transforme chiar răul în bine. „Voi negreşit v-aţi gândit să-mi faceţi rău”- spunea Iosif fraţilor care-l vânduseră ca sclav „dar Dumnezeu a schimbat răul în bine” (Geneza 50.20). Şi Iosif a ajuns astfel prinţul Egiptului şi datorită lui toată familia copiilor lui Israel a ajuns să fie scăpată de la moarte.

Se spune că un măgar era căzut într-o fântână secată. După mai multe încercări, văzând că nu are nici o şansă, stăpânul se hotărî să-l omoare acolo ca să nu se mai chinuie. Aşa că a început să arunce pământ peste el şi astfel să moară mai repede. Spre uimirea lui însă, în loc să moară, se întâmpla altceva: măgarul se scutura de tot pământul ce cădea peste el şi apoi îl călca sub picioare. Astfel, în loc să moară, bietul animal ieşi din groapă călcând chiar peste pământul ce ar fi trebuit să-l acopere.

Nu uita, orice ţi-ar face omul nu poate compromite planul pe care Dumnezeu îl are pentru tine dacă Îl iubeşti şi te încrezi în El!

 

În locul răzbunării

Când Petru, din dorinţa de a-L apăra pe Domnul Isus, a tăiat cu sabia urechea slujitorului Marelui Preot, Domnul Isus nu doar că a mustrat pe Petru, a mai făcut ceva: „S-a atins de urechea omului aceluia şi l-a vindecat” (Luca 22.51). Tu ai fi făcut asta dacă ai fi putut? Oricum, cu siguranţă apreciezi şi admiri pe Domnul Isus- a făcut bine celui ce venise să-I facă rău!

Biblia spune: „Dacă îi este foame vrăşmaşului tău dă-i să mănânce, dacă-i este sete, dă-i să bea; căci dacă vei face astfel vei grămădi cărbuni aprinşi pe capul lui. Nu te lăsa biruit de rău ci biruie răul prin bine” (Romani 12.20-21).

Apropo- tu vrei să birui răul sau pe omul care a făcut răul? Dumnezeu în Biblie ne spune că răul se biruie prin bine. A trata răul cu rău este ca şi cum ai încerca să stingi focul cu paie sau cu benzină. Din păcate însă, de obicei, prin răzbunare omul nu caută să biruie răul, ci pe omul care a făcut răul. Dumnezeu însă ne cheamă să luptăm nu cu oamenii, ci cu răul din oameni. Să câştigăm omul şi să biruim răul din ei.

Dacă duşmanul tău te înjură, te bârfeşte, te sabotează sau poate chiar te loveşte, nu răspunde cu aceeaşi monedă! Roagă-te Domnului Isus să-ţi dea putere şi înţelepciune să ştii cum trebuie să răspunzi. Caută de asemenea sfatul şi ajutorul unor persoane de încredere care iubesc pe Dumnezeu!

Domnul Isus ne îndeamnă nu doar să nu ne răzbunăm, ci chiar să facem bine. Puterea aceasta nu este în noi ci în El. De aceea trebuie să privim la modelul Domnului Isus, de aceea trebuie să ne mărturisim păcatul dorinţei de răzbunare şi răutatea din noi şi să cerem Domnului Isus să trăiască El în noi. El poate să ierte în noi şi El poate să facă bine celor ce ne urăsc şi ne prigonesc…DOAR EL!

Gândurile de răzbunare ne vor mai da târcoale, unii şi alţii ne vor aţâţa la răzbunare, dar noi trebuie să ne înconjurăm cu oameni ce Îl iubesc pe Domnul Isus şi caută pacea, trebuie să ne amintim de modelul Domnului Isus şi al credincioşilor Lui; să nu uităm că El este Judecătorul cel drept şi că răzbunarea este a Lui. Pentru noi, prin puterea Domnului Isus a rămas doar datoria de a face bine celor ce ne fac rău. Doamne ai milă de noi şi ajută-ne!