Părintele Ilarion Argatu -Familia

 

Familia

188.- O doamnă, cam la 52 de ani, cu o fată de 18 ani vine la părintele şi-l întreabă:

-Părinte, eu nu mă mai înţeleg cu soţul, e nervos, ceartă copiii şi face mereu scandal!

-Dacă-i întorci spatele, te culci cu spatele la el, are nevoie de soţie, de asta e nervos.

-Nu e nervos numai pe mine, şi pe copii îi ceartă !

-Tot din cauza asta îşi varsă nervii pe copii şi de nu te schimbi matale, tot aşa o să facă. Fata care era de faţă a început să-i reproşeze mamei:

-Ai văzut mamă ca tu eşti de vină? Ţi-am spus eu că tu eşti de vină !

-Părinte, nu mai sunt tânără, am 52 de ani !

-După cum spui că e soţul matale, el nu-i de aceeaşi părere, împacă-te cu el.

189.- O femeie i se adresează părintelui astfel:

-Părinte, soţul meu are 72 de ani şi încă mai vrea dragoste, sunt şi eu bătrână, aş vrea să ţin şi eu rânduielile bisericii, să merg la Biserică, să mă împărtăşesc şi nu pot că nu mă lasă să fiu curată trupeşte, ce să fac părinte?

-Mai ai până la 90 de ani, atunci o să te lase în pace el. Femeia a plecat plângând. Ne spunea părintele celor care am rămas în cameră că sunt bărbaţi care acceptă ca femeile lor să se consulte cu preotul, dar alţii nu, se supără şi spun vorbe grele împotriva preotului.

190.– A venit la mine o tânără şi mi-a spus că are impresia că soţul ei trăieşte cu mama ei şi se temea să nu greşească cu acest gând şi să-l supere pe Dumnezeu. I-am spus :

-Te duci acasă, dimineaţa pleci de acasă la serviciu ca de obicei, încui uşa cu cheia şi peste o jumătate de ora te întorci, descui fără zgomot şi intri uşor şi să fii tare pentru ce ai să vezi. Eu ştiam dar aşa ceva nu-ţi vine să crezi până ce nu vezi. Îmi descoperise Dumnezeu în timp ce ea îmi povestea necazul. Aşa a făcut şi i-a găsit în pat pe amândoi, soţul cu mama ei în fapt. Auziţi dumneavoastră ce poate să facă o mamă! Ce timpuri grele !…

191.- Părinte, soţul dă vina pe mine la tot ce se întâmplă rău în casa noastră!

-Aşa sunt unii oameni. Şi Adam când a fost certat după ce a mâncat din fructul oprit, a spus: “ nu eu Doamne, ci femeia pe care mi-ai dat-o mi-a dat să mănânc”, iar când i-a zis Evei de ce a mâncat şi ea a zis: “ nu eu Doamne, şarpele m-a îndemnat“.

192.– Când eram preot de mir la Boroaia, a venit la mine o femeie foarte credincioasă cu 4 fete şi acum era din nou gravidă, şi-mi zice :

-Părinte, soţul meu mă bate şi mi-a spus că, dacă şi de data asta nasc o fată, mă lasă cu copiii şi pleacă de la mine. Ce mă fac ?

-Lasă că de data asta, ai să naşti matale un băiat. Mergi acasă că ce porţi în pântece e băiat, pentru că Dumnezeu nu vrea să vă despărţiţi. După ce a plecat femeia m-am aşezat la rugăciune şi am zis: Doamne, şi dacă a fost zămislită o fată, Tu poţi să schimbi să fie băiat, pentru că Tu nu vrei ca cei pe care Tu I-ai unit să se despartă“. Au urmat cele 9 luni de sarcina şi diavolul venea tot timpul la urechea mea şi-mi spunea: “ba fată o să fie“. Nimeni nu auzea decât eu, dar mă mâniam şi spuneam cu voce tare: ba e băiat ! Şi iar auzeam: “ba fată!”, iar eu îi răspundeam: nu, cum am spus eu, aşa va fi, va fi băiat! Preoteasa mă vedea nervos şi auzea uneori ce spuneam şi se plângea tatălui ei ca, am ajuns să vorbesc singur. Îi era milă de mine pentru că mă iubea, i se rupea sufletul pentru mine. După cele 9 luni, femeia a născut un băiat după cum îi spusesem. A fost mare bucurie în casa lor. După ce au trecut cele 40 zile de lehuzie, au venit amândoi la mine cu copilul în braţe şi bărbatul, mi-a zis :

–Părinte, e băiatul matale! La aceste vorbe, eu ştiam, dar biata preoteasa care mă ştia om serios, ce-a simţit ea când l-a auzit? Bărbatul a explicat despre ce era vorba şi s-a liniştit. S-a dus vorba despre mine că sunt prooroc şi că ştiu ceea ce nasc femeile. A venit o gravidă în luna a 9-a şi m-a întrebat :

-Părinte , eu ce-o să nasc ?

-Pe matale te bate soţul  ?

-Nu.

-Ei, dacă nu te bate soţul, mergi matale acasă şi-o să naşti ce-a fost zămislit. Pe aceea căreia i-am spus o bătea soţul şi voiau să se despartă.

193.– Părinte, la noi în casă e mereu ceartă, soţul e nervos, nu ştiu ce are !

-Dacă-l refuzi matale, de aia e nervos, e neliniştit, îşi varsă nervii pe copii. Femeia trebuie să asculte de soţul ei, să nu-i facă program pentru că-i ia bărbăţia. Într-o căsnicie totul e numai ca el, chiar dacă greşeşte, nu-i nimic, din greşeli învaţă omul. Unii bărbaţi sunt mai înţelepţi, ştiu de la început să conducă, alţii învaţă pe parcurs, mai greşesc şi capătă experienţă. Ştiţi cum se spune: “dacă unui bărbat îi cade pălăria, se apleacă, o ia, o scutură, o pune pe cap şi merge mai departe “.

Bărbatul are misiune înaintea lui Dumnezeu, răspunde de soţia şi copiii lui. Soţii se completează unul pe altul. La căsătorie, se uneşte unul iute şi unul moale ca să dea naştere la copii sănătoşi. Într-o căsnicie acela iute îl duce în spate pe cel moale şi cel moale îi suportă nervii şi iuţimea celuilalt. Viaţa în doi e frumoasă.

194.- A venit la părintele soţia unui profesor universitar şi i-a zis :

-Părinte, ce sfat îmi daţi, că soţul meu care e profesor universitar, trăieşte cu o studentă, stă la ea acasă? Am avut o căsnicie bună, ne-am înţeles bine până ce a apărut această femeie.

-Uite ce faci, afli adresa fetei, iei un lăutar cu matale, nişte rachiu şi câteva femei să chiuie şi când ajungi la uşa aceleia, începeţi să cântaţi, matale spui că ai bărbat de însurat până ies ei din casă. Părintele a binecuvântat-o, iar ea s-a dus şi a făcut aşa cum a învăţat-o părintele. S-a dus la uşa aceleia cu toţi, lăutarii au început să cânte, femeile să chiuie şi ea să strige că are bărbat de însurat. La auzul acestora, fata din casă s-a enervat, a deschis uşa şi l-a dat afară pe domnul profesor şi i-a spus să nu-l mai prindă pe acolo că a făcut-o de râs în bloc. Aşa şi-a putut recăpăta femeia soţul înapoi.

195.– Doi soţi au venit la părintele, erau în genunchi  şi-i spuneau:

-Părinte, noi nu ne mai înţelegem deloc, ne certăm tot timpul!

-Da de ce vă certaţi, când unul vorbeşte, celălalt tace şi invers şi nu mai este ceartă.

-Binecuvântaţi-ne ca să reuşim să facem aşa.

Părintele i-a binecuvântat, i-a sărutat pe cap pe fiecare în parte, strângându-i la pieptul dânsului pe amândoi odată. Cei doi au plecat înlăcrimaţi de gestul care a făcut părintele cu ei, nu au mai scos nici un cuvânt, erau copleşiţi de atâta dragoste, mergeau şi tot se uitau înapoi la dânsul.

196.– O doamnă zice :

-Părinte, şi noi ne certăm, soţul meu face ce vrea el, ce să fac?

-Faci ca el, chiar dacă nu e bine ce face. Să ştii matale că bărbaţii sunt de două feluri, bărbaţi care ascultă de femeile lor şi bărbaţi care nu ascultă, să ştii că al matale e din cei care nu ascultă de femeia lui. Nu-ţi răci gura de pomană, că niciodată nu o să ai dreptate, poţi să ai doar scandal.

-Binecuvântaţi-mă, că nu e uşor să stai în casă cu un om şi să nu ai voie să ai nici o idee.

-Aşa este. E tare greu, dar asta e soarta matale pe care ţi-ai ales-o, nu mai poţi da înapoi. Când l-ai luat ţi-a plăcut?

-Da, părinte ! Dar era altfel, nu era aşa căpos! (toţi cei care eram de faţă, ne-am amuzat).

-Acum dacă te-a păcălit, te-a păcălit, ce să mai faci?!

-Chiar că m-a păcălit părinte, era ca un miel înainte de căsătorie şi să-l vedeţi acum !

Doamna a luat binecuvântare şi a plecat mai veselă, îi plăcuse dialogul cu părintele şi atmosfera din cameră, ne privea pe toţi ca pe nişte prieteni.

197.- Părinte, soţul meu se duce toată ziua la mă-sa s-o vadă !

-De ce l-ai luat de bărbat dacă nu era înţărcat?

-Să ştiţi părinte că aşa e, tot ce vrea să facă întreabă mai întâi pe mă-sa, eu parcă sunt mumie în casă, n-are treabă cu mine. Toţi câţi eram prezenţi eram în hohot de râs şi părintele râdea şi el împreună cu noi.

-Râd eu părinte, că mă simt bine aici, dar când mă duc acasă şi-l văd îmi vine să-l iau la palme.

-Ne te sfătuiesc, că dacă-ţi întoarce palma, mâna lui nu e ca a matale şi de drept femeia nu dă în bărbat.

-Aveţi dreptate părinte, dacă-mi dă el una, nu mai sunt om! Binecuvântaţi-mă să nu mă mai enervez, facă ce-o vrea! A luat binecuvântare de la părintele, dar a rămas pe loc să prindă o rugăciune împreună cu ceilalţi.

198.– O mamă bolnavă şi copilul ei.

-Părinte, am şi eu o rugăminte, să mă învăţaţi ce să fac că sunt bolnavă, nu mai aud bine, copilul e şi el bolnav şi nici cu bărbatul nu mă mai înţeleg?

-Iubeşte-ţi soacra.

-Părinte, e rea soacra, vrea pe soţ la ea toata ziua şi eu mă cert cu el că se duce.

-Duceţi-vă împreună, cumpăraţi-i ceva prăjituri şi mergeţi să vedeţi ce mai face, cum se simte.

-Părinte, eu am venit să-mi spuneţi ce să fac, ce rugăciuni?

-Nu e nevoie de rugăciune, trebuie doar să-ţi iubeşti soacra.

-Părinte, eu mai sunt supărată că mi-a murit mama, şi soacra cred că face vrăji.

-Soacra nu face vrăji, dar dacă nu vă înţelegeţi o să facă vrăji ca să vă înţelegeţi. Spui că ţi-a murit mama, ai văzut, ţi-a luat-o Dumnezeu ca să fie loc în inima matale pentru soacră. Iubeşte-ţi  soacra, acesta este sfatul pe care ţi-l dau, şi o să-ţi fie bine. Femeia a plecat nemulţumită, se aştepta la altceva, vina era a ei pentru că o ura pe soacră cu patimă. După ce a plecat femeia, părintele ni se adresează tuturor femeilor care ne aflam în cameră şi am asistat la acest dialog:

-Iubiţi-vă soacrele, cumpăraţi-le bomboane, faceţi-le cadouri, că de n-ar fi fost ele să vă crească băieţi pentru căsătorie, n-aveaţi pe cine să luaţi de bărbat. Ele i-au şters la fund când erau mititei, ele le-au purtat de grijă până s-au făcut mari, ca să-i vedeţi bărbaţi cu cravată la gât şi costum. Faceţi-le pe plac, că v-au crescut feciori şi i-aţi luat de lângă ele, sunt ca mamele dumneavoastră după căsătorie.

199.-Cineva întreabă:

-Părinte, copiii nu mă ascultă, ce să fac ?

-Spune-i soţului, e treaba tatălui.

-El nu se bagă, părinte, mă lasă pe mine.

-Foarte rău, cât sunt mititei copiii, mama-i ceartă, îi pedepseşte, când se fac mari, tata are responsabilităţile şi copilul îi ştie de frică. Când face o prostie copilul, mama îl ceartă şi dacă nu ascultă, ea îl ameninţă: “am să te spun la tata!”, doar atât şi copilul se linişteşte ca să nu fie spus tatei. Aşa era pe vremea mea. Cu mama mai făceam noi ce mai făceam, dar când era vorba de tata ne temeam, nu suflam o vorbă. Acum e la moda să-i spui “ tu “ în loc de “tată” sau să-i spui mamei pe nume. Cum să asculte un copil de părinţi şi mai ales că sunt şi încurajaţi. De aici începe lipsa de respect. Fiecare soţ are o misiune în căsnicie, nu se lasă pe seama mamei totul, ce e mai greu face tata. În timpurile astea s-a întors totul pe dos nu mai e nimic din ce a fost.

200.- Un bărbat cu probleme de sănătate şi soţia lui.

-Părinte, eu nu mai sunt bărbat cu soţia mea, ce ne sfătuiţi să facem?

-Acum eu fac rugăciuni cu moliftele Sfântului Vasile Cel Mare şi dezlegare de blesteme, staţi la rugăciune şi apoi mergeţi la Biserică la Sfântul Maslu, să fiţi de la început când se dă binecuvântarea. Uleiul şi făina să fie pe masă (sticla deschisa). Mai staţi la 2-3 Masluri şi apoi mergeţi acasă. I-a binecuvântat şi acela s-a făcut sănătos.

201.- Părinte, am o femeie care se ţine de bărbatul meu şi nu ştiu ce să fac! Lucrează cu el în birou şi nu mă mai înţeleg cu el, ce să fac?

-Uite ce să faci, iei într-o zi toate lucrurile intime murdare ale soţului şi te duci în birou când mai sunt şi alţii de faţă şi îi dai pe la nas în batjocură şi îi spui: Uite, astea-s lucrurile bărbatului meu şi dacă la tine vine curat înseamnă că eu i le spăl, dar dacă iţi place de el spală-le tu! Şi insişti pe la nasul ei, apoi o iei şi puţin de păr şi-i spui: “să-mi laşi bărbatul în pace ca asta e doar începutul, iţi pregătesc şi altceva”. Să nu o laşi până nu plânge de ciudă sau de ruşine că o văd ceilalţi. Să ţineţi minte de la mine: căsnicia se ţine cu dinţii! Şi i-a mai spus încă o dată, aşa să faci ! Ea a  spus :

-Binecuvântaţi-mă să pot şi vă rog spovediţi-mă şi pe mine, că nu m-am spovedit niciodată.

-Eu nu mai spovedesc, mergi mata la alt preot.

-Pe cine îmi recomandaţi ?

-Căutaţi preoţi în vârstă, cu răbdare…

-Binecuvântaţi-mă să găsesc unul bun.

-Aşa să-ţi ajute Dumnezeu, şi a binecuvântat-o. Când omul se sileşte şi Dumnezeu îl ajută.

202.– Părinte, nu mă mai înţeleg cu soţul meu, parcă suntem nişte străini!

-Să ştiţi de la mine că atunci când diavolul pierde un om, se luptă din răsputeri să-l câştige. Aşa se întâmplă şi cu cei căsătoriţi, care duc viaţă curată şi trăiesc cu frica lui Dumnezeu. Diavolul i-a pierdut prin taina Sfintei Cununii, cei doi sunt un trup. Diavolului i-ar fi plăcut să trăiască în curvie să nu facă copii, să nu meargă la Biserică şi acum e turbat de mânie. Nu vă grăbiţi să divorţaţi chiar dacă uneori căsnicia nu merge aşa bine. (Aşa ne sfătuia Părintele când venea cineva şi se plângea că a divorţat şi acum e căsătorită a-2-a sau a-3-a oară şi nici acum n-o duc bine). Să vă spun o întâmplare cu o fată care ajunsese la a-7-a căsătorie. Mi-a povestit cum primul ei soţ era beţiv, venea beat şi vorbea mult dar nu făcea nici un rău. A divorţat de el. A luat altul care era curvar, aducea femei în casă, nu venea mereu acasă, a divorţat şi de acela. A luat altul care era foarte mămos, nu ţinea cont de ce spunea soţia, făcea numai ce spuneau părinţii lui. A ajuns până la 7 bărbaţi. Al-7-lea era beţiv, o bătea de nu mai putea să suporte şi-atunci a ajuns la mine. După ce mi-a povestit totul, am întrebat-o dacă ar fi să-i pui în flanc pe toţi, pe care l-ai alege, care a fost mai bun dintre toţi? Primul părinte şi m-a rugat să-i fac rugăciune să se împace cu el că şi el e tot singur. Vedeţi ce facem, Dumnezeu ne dă o Cruce la fiecare şi dacă nu vrem s-o ducem, fugim de ea, dăm peste necazuri şi mai mari. Primul soţ era beţiv dar nu făcea nici un rău, trebuia doar, să se roage pentru el să se poată lăsa de băutură. A crezut că o să găsească altul mai bun. Dar de unde, din rău în mai rău a fost. Aşa a ajuns să facă şi curvie şi ucidere de prunci, ea ştie ce alte păcate a mai făcut. Primul o luase fecioară, ea trebuia doar să nu-l înşele, să nască toţi copii şi se mântuia. Acum e mai greu are mai mult de luptat, pentru că a intervenit păcatul.

203.- Era în ziua de Paşti, o familie cere binecuvântare.

-Părinte, vă rog să ne binecuvântaţi şi pe noi că vrem să mergem la părinţi …

-Aşa să faceţi, foarte bine, mergeţi sărutaţi mâna mamei şi a tatei şi voi la fel (se adresa copiilor) spuneţi sărut mâna mamaie sau bunico cum spuneţi voi şi bunicule şi le-o sărutaţi. Spuneţi am venit să vă vedem şi să ne bucurăm împreună de sărbători iar când o fi de treabă, să ne chemaţi să vă ajutăm. Bucuria părinţilor sunt copii, vor să-i vadă, să-i ştie sănătoşi şi când sunt şi nepoţii mai mare bucurie este. Dacă vor să mai lăsaţi nepoţeii pe la ei lăsaţi-i un timp dar nu prea mult că, de obicei bunicii îi strică pe copii, din prea multă dragoste nu-i ceartă, nu-i pedepseşte, le face toate poftele. Copilul e bine să-l crească mama şi tata nimeni altcineva.

204.-  Să vă mai spun o întâmplare:

-Era un bărbat pe care-l muncea vrăjmaşul, nu putea să stea la câmp la muncă pentru că-i venea în gând că soţia îl înşeală, se ducea repede acasă şi o lua la bătaie.

Ea a venit la mine, mi-a spus şi eu am sfătuit-o să ardă candela pentru înţelegerea în casă, să ţină post negru miercurea pentru izbăvirea de năpastă şi să ardă 7 lumânări în 4 timpuri (dimineaţa, la prânz, seara şi la miezul nopţii). De fiecare dată cînd apride lumânările să facă 10 metanii şi să spună: „Doamne iartă-mi păcatele mele şi ale bărbatului meu şi descoperă adevărul”

Într-o zi când s-a întors soţul s-o verifice ce face, s-a uitat pe fereastră şi a vazut-o cum se ruga plângând, făcea metanii şi ardea candela şi aşa s-au împăcat cei doi soţi.

Fecioria

205.– Sfat:

-Fetelor, păziţi-vă fecioria. Pe vremea mea, când te întâlneai cu o fată, se roşea toată când te vedea, dacă o ţineai de mână tremura de emoţie, se întâmpla să o săruţi după ce era soţia ta deja. Toate aveau farmecul lor. Nu-mi amintesc să se fi plâns bărbaţii că s-au plictisit de soţiile lor, că nu le mai plac. Era multă decenţă şi-n ţinută. Bărbatul vedea femeia dezbrăcată doar când se unea cu ea, aşa erau rochiile lor făcute. Acum nu mai trebuie să dezbraci o femeie că e aproape goală de la început. Unde este bunul simţ de altă dată ?!

206.– Ascultaţi!

-Fata care nu se păstrează fecioară până la căsătorie, nu are dreptul să poarte rochia de mireasă şi nici voalul pe cap, ci o rochie obişnuită şi batic, pentru că i-a plăcut să fie femeie. Rochia de mireasă şi voalul mărturisesc neprihănirea fetei şi castitatea ei. Dacă le-a pierdut şi îmbracă totuşi rochia de mireasă şi poartă voal este o mincinoasă. Diavolul curviei care a împins-o la păcat îşi bate joc de rochia şi voalul ei şi o ia în râs. Din cauza păcatului se scârbeşte şi Sfântul Duh să se coboare în timpul cununiei peste cei doi întinaţi. Stă deasupra departe. Nu poate revărsa în acel moment darurile căsătoriei care se cer prin rugăciunile de la slujba Cununiei de către preot. Fata care nu-şi păstrează fecioria până la căsătorie calcă două porunci: porunca a 5-a, pentru că n-a ascultat sfatul mamei de a se păstra curată şi porunca a 7-a „să nu trăieşti în desfrânare”. În căsnicie va avea mult de suferit din cauza păcatului. La reproşurile soţului niciodată nu va putea să spună că a fost cuminte.

Epilepsia

181.- Părinte, cum se face epilepsia ?

-Unele femei care o duc rău cu bărbaţii lor, când sunt gravide au prostul obicei să spună: „al dracului să fie copilul pe care l-oi naşte„. Intră diavolul în copil după cum a spus mama şi se naşte epileptic. Epilepsia este o boală drăcească, mai este cunoscută în popor de „boala copilului”. În Sfânta Scriptură se vorbeşte de această boală, când la Mântuitorul vine un părinte cu un copil lunatic, de-l trântea jos, făcea spume la gură, îl arunca în foc şi îl arunca în apă. Mântuitorul îl vindecă dar dă explicaţie Sfinţilor Apostoli că „acest soi de diavol numai cu post şi cu rugăciune iese din om”(Matei 17,15-21). Părinţii care au copii epileptici, degeaba caută pe la medici vindecare. Vindecarea copilului va veni, dacă din timp vor ţine post negru, se vor spovedi şi vor face  copilului 3, 7 ,9 Sfinte Masle, aghiazmă cu Moliftele Sfântului Vasile Cel Mare. După credinţă vor primi şi vindecarea copilului lor.

Examene, şcoală, învăţământ

182.– Părinte, eu vreau să dau examen şi nu prea pot să reţin tot ce învăţ pentru că este multă materie, ce să  fac ?

-Te duci matale acasă şi deschizi cartea aşa la întâmplare. Unde se va deschide să înveţi, pentru că aceea-ţi va cădea! A binecuvântat-o! După examene a venit la părintele să-i mulţumească că a luat examenul şi că i-a căzut lecţia la care s-a deschis cartea, aşa cum i-a spus părintele. I-a dat acest răspuns şi s-a întâmplat aşa pentru că părintele a văzut cu duhul când a fost întrebat. Să nu creadă cineva că aceasta este metoda de a lua un examen, fără să înveţe cineva toată materia, pe cel leneş nici Dumnezeu nu-l ajută.

183. – Elevii să nu împrumute cărţile când au examene! Aşa a spus părintele când la dânsul a venit o mamă şi a povestit ce a păţit fata ei:

-Părinte, am o fată şi învăţa foarte bine. A avut examen şi nu a putut să spună nici un cuvânt, cînd ieşea din sala de examen se gândea să se sinucidă. Am văzut-o că e foarte absentă şi am luat-o pe urma ei. Am putut s-o salvez că am prins-o dar e încă tristă şi abătută.

-Nu cumva a împrumutat cărţile înainte de examen?

-Da părinte, i-a cerut cineva cartea şi am găsit în ea o aţă cu 7 noduri, ce-o fi?

-Farmece, ce să fie, îi nodase pe aţă cele 7 daruri ale omului şi de acum pentru ea viaţa nu mai avea nici un sens. Ia matale aţa şi o stropeşte cu aghiazmă apoi o arunci. Aşa şi-a revenit fata. Diavolul nu vrea ca omului să-i fie bine. Dacă ar putea el să ne facă răul pe care-l doreşte ne-ar lua viaţa la toţi, atunci ar fi fericit, dar Dummnezeu nu i-a dat această putere. Încă de la botez, omul are înger păzitor care să-l păzească de toate ispitele diavoleşti dar, omul păcătuieşte şi îngerul scade în putere. Aşa se explică cum unii mor în accidente groaznice sau ajung de se sinucid.

184.– Părinte, vor să introducă în şcoală ore de educaţie sexuală…!

-Vezi, ce face dracul!? Mergi matale la directoarea şcolii şi spune-i aşa din partea mea: ”V-a rugat părintele, ca în măsura în care puteţi, să respingeţi acest lucru diavolesc, să nu permiteţi ca în şcoala dumneavoastră să se predea educaţie sexuală” şi să-i mai spuneţi că lucrul cel mai scârbos înaintea lui Dumnezeu vor să-l pună în fruntea şcolii. A transmis întocmai cuvintele părintelui directoarei şi pentru că era o femeie credincioasă care îl cunoştea pe Dumnezeu, a spus:

-Are dreptate părintele, cum să predai tu ca profesor, care înveţi pe copii lucruri noi şi frumoase şi ei te ascultă şi te respectă, să apari în faţa lor vorbindu-le despre sex?! Asta-i culmea, se va duce de râpă şcoala! Şi aşa nu mai este în şcoli materia care a fost, ci una superficială şi greoaie şi copii obraznici. Eu personal, de voi fi întrebată mă voi opune, sau de ne vor obliga voi sta împotrivă cât voi putea. Vă mulţumesc pentru cuvintele frumoase pe care mi le-aţi transmis, sunt spuse din suflet pentru că se simte.

185.- Părinte, ce să fac ca să reuşească copilul la examene?

-Pentru examene copilul învaţă, face 17 metanii pentru înţelepciune, se roagă, iar în perioada examenelor ţine post negru lunea, face 40 de metanii şi citeşte „Acatistul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril”. Sfatul l-a dat cu voce tare ca să se folosească mai mulţi, toţi care erau în cameră cu aceeaşi problemă.

Exorcisme

186.– Un preot de la Cernica, spunea despre părintele că, a transformat mănăstirea în spital de nebuni. Spuneau aceasta pentru că erau bolnavii care, din cauza farmecelor, ţipau sau vorbeau la rugăciunile dânsului. O îndrăcită striga la Părintele când făcea rugăciune şi-o atingea cu Crucea :

-Nu mă lovi cu Crucea că mi-ai făcut o gaură în cap….  a a a coarnele! Nu mi le rupe ! Aaa….. mă doare !

-Dar tu ai coarne ?

-Da, am coarne şi coadă şi nu vreau să plec de la Maria.

-Ba ai să pleci !

-Nu vreau să plec, ai tu putere că ai 2 Cruci una în mână şi alta pe epitrahil dar eu tot nu plec.

-Cine te-a trimis la Maria ?

-Mătuşa ei m-a trimis, de 20 de ani o chinuiesc, eu nu am lăsat-o să înveţe pentru că vreau să fie proastă, eu nu am lăsat-o să se mărite cu un popă că nu vreau să fie preoteasă.

-Ba o să se mărite !

-Nu, nu, nu! şi ţipa foarte tare, nu vreau, nu vreau…! Tu eşti cel mai tare dintre preoţi dar eu tot nu plec.

-Mincinosule, ticălosule, lăudărosule, urâciunea pustiiri în focul cel veşnic să te duci.

-Nu vreau că mă arde.

-Lasă să te ardă că acolo e locul tău.

–Nuu..!, nuu…! , nu vreau..! (ţipa foarte tare) nu vreau acolo, mă duc la mătuşa ei care m-a trimis!

-Du-te şi să nu te mai întorci niciodată (bolnava a liniştit, duhul rău o părăsise).

Când simţea vrăjmaşul că trebuie să plece din cauza rugăciunilor părintelui, se linguşea şi îl lăuda pe părintele: că e cel mai tare dintre preoţi, că e ca şi Sfântul Calinic, că cine vine la dânsul se mântuieşte. Părintele-i spunea:

-Mincinosule, ştiu eu cât sunt de păcătos aşa că, ieşi şi te depărtează, du-te la cine te-a trimis ca să vadă cât de bine este. (După ieşirea duhurilor necurate din bolnavi, ei cădeau într-un leşin, tremurau sau erau foarte slăbiţi şi apoi îşi reveneau). Părintele Ilarion Argatu avea putere asupra duhurilor necurate pentru că era mare postitor, ducea viaţă curată şi smerită.

187.– Părinte, este bine ca preoţii de mir să citească Moliftele Sfântului Vasile Cel Mare? Unii le citesc, alţii refuză să le citească şi alţii argumentează că numai preoţii călugări au voie să citească.

-Moliftele şi orice fel de rugăciune preotul le poate citi indiferent dacă este călugăr sau preot de mir. Preoţii au aceiaşi putere. Odată ce ai puterea harică, puterea preoţiei, poţi citi şi trebuie să citeşti orice rugăciune pentru credincioşii în mijlocul cărora ai fost pus. Prin preot fiecare credincios trebuie să găsească rezolvarea problemelor spirituale, altfel nu este de folos comunităţii. Unii credincioşi din parohia ta pătimesc foarte greu şi cumplit de la diavol şi de la oamenii vrăjmaşi cum sunt vrăjitorii, descântătorii şi fermecătorii, ai fost trimis în mijlocul lor şi investit cu puterea Duhului Sfânt pentru a le veni în ajutor şi a-i scăpa de chinuirea pe care o au. Dacă de frică nu foloseşti harul preoţiei şi predai armele cu care trebuie să lupţi atunci treci în rândul mirenilor şi lasă locul aceluia care poate lupta şi apăra turma încredinţată.

Frica preoţilor de a citi moliftele (exorcismele) sau alte rugăciuni asemănătoare vine de la puţina pregătire duhovnicească, lipsa de întărire şi încredere în puterea pe care o au în lupta pe care trebuie s-o dea cu vrăjmaşii diavoli. Diavolii luptă pe omul pe care l-a cuprins şi se luptă cu preotul care vrea să-l scoată şi-i porunceşte să plece. Preotul trebuie să fie pregătit, curat sufleteşte şi trupeşte, întărit cu post pentru a face faţă atacurilor pe care le primeşte de la diavoli. De multe ori diavolii se răzbună pe cei din casa preotului, chinuind copiii şi soţia. Din această cauză unii spun că e bine ca numai preoţii călugări să citească exorcismele ca cei ce nu au familie. Nu trebuie să se teamă. Preotul poate să-şi păzească familia de atacurile vrăjmaşe punând la rugăciune pe toţi cei din casa sa. Cel mai bun moment pentru citirea moliftelor este duminică la amiază după terminarea Sfintei Liturghii, pentru că atunci preotul este pregătit şi împărtăşit nu se pot vrăjmaşii apropia de el şi nici de familia lui.

Cea mai mare greşeală pentru un preot este, să se arate în faţa diavolului fricos şi fără putere. In loc să se teamă diavolul de puterea preoţiei pe care o poartă preotul se teme de falsa puterea pe care o are diavolul. Exact cum s-ar duce un lup la stână şi în loc să fie alungat de cioban şi câinii care păzesc stâna, fug de frica lupului şi atunci „lupul răpeşte şi risipeşte oile”, aşa se întâmplă  şi cu turma preotului fricos.De ce să se teamă preotul când glasul lui este ca un tunet şi fulger pentru orice duh necurat?! Chiar de la începutul preoţiei este bine ca preotul să se arate curajos, întărit de Duhul Sfânt şi vrednic urmaş a Mântuitorului şi a Sfinţilor Apostoli.

Când preotul învaţă pe credincioşi, îi apără şi-i conduce curajos, atunci credincioşii se întăresc şi-l urmează pe preot. Se simt în siguranţă alături de preotul lor. Atunci când preotul nu este aşa, credincioşii aleargă la alţi preoţi pe care-i vede mai întăriţi în credinţă şi mai curajoşi în lupta cu vrăjmaşii. Din cauza aceasta mai apare şi invidia, preoţii pe care-i caută credincioşii sunt pizmuiţi de ceilalţi. Am auzit pe unii preoţi în loc să meargă să facă unele rugăciuni  spunând credincioşilor : „să nu stârneşti pe diavolii care stau cuminţi în latura casei tale, ca şi cum ai zgândări un cuib de şoareci şi-ţi fug apoi prin toată casa”. Pe astfel de sfătuitori diavolii îi numesc „prieteni” şi în acelaşi timp le biciuiesc faţa.

Dacă ai început să citeşti moliftele nu ai voie să le întrerupi, să renunţi din frică sau constrâns de lupta grea cu vrăjmaşii, pentru că atunci ai fost biruit iar preot eşti numai cu numele.

Descoperire

162.- Părinte, mi-a dispărut fratele, s-a scufundat vaporul cu care călătorea. Unii s-au salvat. El a dispărut, nu ştiu de el, cum să mă rog ca Dumnezeu să-mi descopere?

-Ca să afli despre el dacă este mort sau viu, duci duminică la Sfântul Altar o prescură, un litru de vin, 3 lumânări aprinse şi un pomelnic pe care scrii: Liturghie Vii „Descoperă-mi Doamne mie, roabei Tale (N), unde este fratele meu (N), care a dispărut. Arată-mi de este viu, sau mort”. În timpul Sfintei Liturghii, preotul pune rugăciunea ta la Proscomidie. Acasă, ţii vinerea, post negru până la ora 24,00, faci 40 mătănii, Acatistul Mântuitorului şi rugăciuni de cerere. Se repetă, până primeşti visul de descoperire.

-Dacă îl visezi în întuneric este mort.

-Dacă îl visezi în loc cu noroi, sau murdar, sau boală, este mort şi este în iad.

-Dacă îl visezi că lucrează, este viu.

-Dacă îl visezi dimineaţa cu soare, este viu, sau este în Rai.

Dezgropămintea

(dezgroparea morţilor la 7 ani)

163.–Părinte, este bine ca să se dezgroape morţii la 7 ani?

            -Morţii nu trebuie să se mai dezgroape pentru că a fost pecetluit mormântul la înmormântare. Majoritatea preoţilor pecetluiesc groapa mortului după ce acesta a fost lăsat în groapă, zicând formula de pecetluire: „Se pecetluieşte groapa adormitului robului lui Dumnezeu (N) până la a Doua Venirea a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin” însemnând groapa în formă de cruce cu hârleţul pe fiecare latură a mormântului. Rostirea acestei formule nu-i mai dă dreptul nimănui să mai umble la acel mormânt, niciodată. Pecetea mormântului nu se strică, aşa cum nu a fost stricată pecetea mormântului Mântuitorului pusă de Pilat de nimeni şi nici de Invierea Sa. In al doilea rând, dezgroparea morţilor poate fi interpretată un gen de profanare a mormântului. Este un canon al Sfinţilor Părinţi care condamnă pe cei ce dezgroapă morţii sau profanează mormintele. Dacă ar fi fost bine să se dezgroape morţii s-ar fi trecut ca rânduială în cărţile de slujbă.

164.-Părinte, de unde vine obiceiul de a se dezgropa morţii la 7 ani?

            -Este un obicei nu o rânduială a bisericii. De unde vine acest obicei? Eu, când eram student la Cernăuţi, pe vremea aceea nu se ştia de obiceiul acesta. Când am devenit preot obiceiul era deja, nu chiar răspândit, atunci începuse a lua naştere şi în rândul mirenilor. Erau familii de credincioşi chiar şi în satul meu şi în satul unde am fost preot cereau preotului voie să dezgroape rudeniile mai apropiate. Atunci, ţin minte că se argumenta în faţa preotului de către membrii familiei că se face dezgroparea morţilor la Mănăstirea Neamţ. Acolo cum se poate iar la noi să nu se poată? La Mănăstirea Neamţ dezgroparea călugărilor nu era o noutate, era o practică de pe timpul stareţului Paisie Velcicovschi. Acest sfânt părinte, adusese obiceiul de la Muntele Athos din Grecia. Muntele Athos fiind mai mult stâncă şi piatră iar teren cu strat gros de pământ nefiind decât dacă aduceau pământ din alte părţi pentru o mică grădină de zarzavat sau pentru un mic cimitir la un momentdat nu mai erau locuri de morminte în cimitir. Atunci s-a luat hotărârea de a se dezgropa călugării în mormântaţi de la 7 ani în sus, iar osemintele lor să se aşeze într-o „gropniţă” săpată sub biserică, ca să rămână mormintele libere pentru alţi călugări care trebuiau înmormântaţi. Deci, era o situaţie limită. Aşa şi la Mănăstirea Neamţ, mănăstirea era cea mai mare din Moldova, cu pământuri multe, dar cimitirul este foarte mic. Sub biserica din cimitir s-a săpat o gropniţă, unde osemenitele călugărilor sunt scoase din mormânt şi aşezate aici. Lumea observând acest lucru, au cerut şi ei preoţilor să li se dezgroape morţii, dar nu din necesitate ci din pura curiozitate de a vedea cum arată oasele lui tata, oasele lui mama, s.a.m.d. Nefiind nici-o rânduială scrisă, ce slujbă să facă preotul pentru cel dezgropat? S-a recurs la slujba prohodului de înmormântare. Aşa cred eu că a ieşit acest obicei, care nu este tocmai bun pentru credincioşii ce au cimitirele la ţară cu teren slavă Domnului.

165.-Părinte ce ne sfătuiţi să facem acolo unde obiceiul dezgropării morţilor este împământenit şi nu se lasă credincioşii convinşi de preot să nu dezgroape, deseori se lasă cu ceartă între preot şi credincioşi pe această temă?

            –Eu, ce să vă zic? Întrebţi episcopul. El dacă vă dă pogorământ sunteţi sub ascultare faţă de el. Vedeţi ce zice, ce sfat vă dă şi ascultaţi de sfatul lui. Eu aş sfătui pe acel preot care are asemenea problemă în parohia lui să nu mai facă pecetluirea gropii după înmormântare. Mai  ales că şi pecetluirea nu este o rânduială ci un obicei, de aceea nici nu este prevăzută practica pecetluirii mormântului în slujba înmormântării. Nerostind formula pecetluirii, măcar nu te legi de a nu dezveli mormântul până la a Doua Venire a Mântuitorului.

166.-Părinte, ce ne puteţi spune despre  cei ce sunt găsiţi în mormânt neputerzi după dezgropare?

            -Aici sunt situaţii diferite. Unii nu putrezesc pentru că sunt blestemaţi de: preot, părinţi, văduve, fecioare, de cei ce le-a făcut rău şi supărare. Acestia după 7 ani dacă sunt dezgropaţi sunt găsiţi în mormânt la fel cum arătau în ziua înmormântării, nici faţa şi nici sângele nu şi-a schimbat culoarea. Pe aceştia când îi priveşti te trec fiorii şi te cuprinde o frică. Aceştia sunt blestemaţi fie că au bătut părinţii, fie că şi-au bătut joc de o fecioară, sau au violat o femeie, fie că au răpit casa, grădina şi avutul cuiva, fie că au ucis sau au condamnat pe cineva la moarte, fie că au îngreunat pe un sărac, fie că a torturat şi schingiuit pe cineva, fie că au chinuit animalele, fie că au profanat sau au jefuit o biserică, fie că au profanat sau au jefuit vre-un mormânt, s.am.d. Pentru aceştia, nu este de ajuns rostirea de către preot sau episcop rugăciunea de  iertare, ci trebuie adus la faţa locului persoana care a aruncat blestemul să zică: „te iert pentru tot ce mi-ai greşit” şi apoi să i se rostească rugăciunea de iertare de către preot sau episcop. Ştiu un caz întâmplat în satul meu natal. Cineva şi-a bătut joc de preoteasa părintelui din sat. Părintele cu suspin s-a rugat pentru cel ce a făcut această faptă, din cauza aceasta a trebuit să plece din satul acela. La dezgroparea celui ce a făcut fapta, a fost găsit neputred, părintele i-a citit rugăciunile de dezlegare şi l-au înmormântat. După alţi 7 ani l-au dezgropat din nou, l-au găsit la fel, de parcă ieri l-au înmormântat. Atunci, episcopul i-au sfătuit să-l găsească pe preotul care a fost în sat şi să-l ierte, dacă-l  mai găsească în viaţă. După îndelungi căutări prin toate satele Moldovei l-au găsit, avea peste 98 de ani, bolnav, neputincios, la pat. L-au rugat să dezlege de blestem pe cel mort şi neputred de 14 ani. Era într-o sâmbătă. Părintele le-a spus să se ducă acasă şi duminică la ora 9,00 va rosti rugăciunea de dezlegare de blestem. A doua zi la ora 9,00 mortul s-a transformat într-un pumn de ţărână în zgomot de prăbuşire.

            Cei ce s-au ocupat de vrăji, farmece, ghicit şi descântece, nu numai că nu putrezesc, dar trupul lor este ars în mormânt, sunt numai funingine şi tăciune. Diavolii ard trupurile lor pentru că sunt după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, le ard, pentru a-i trasforma pe acestia dupa chipul lor drăcesc. Pentru acestia nu este mântuire şi nici iertare nici la Judecata înfricoşată.

167.–Părinte, este bine să plantezi pomi fructifieri în cimitir, de exemplu la noi în cimitir sunt sute de pruni din care părintele face pălincă?

            –În cimitir, nu se plantează pomi fructifieri ci flori pe fiecare mormânt. Pomii fructifieri îşi întind rădăcinile prin morminte şi îşi trag seva de acolo. Trebuie să te sfieşti să mănânci fructe din acei pomi plantati în cimitir. În satul meu natal cineva după ce a îngropat-o pe mama lui i-a plantat la cap un cireş pentru că mamei lui mult i-au plăcut cireşele. Cireşul a crescut, a început să dea rod, altoindu-l făcea nişte cireşe mari şi gustoase. În fiecare an când se coceau cireşele, băiatul venea şi culegea cireşe şi pe o bancă lângă mormântul mamei stătea şi le mânca, spunând că mănâncă de la mama lui. După 7 ani când au dezgropat-o pe mama, a văzut că multe rădăcini ale cireşului au pătruns prin sicriu, însă o rădăcină i-a trecut mamei între craniu şi coloana vertebrală şi i-a ieşit prin burtă. Văzând aceasta, de abia atunci a realizat că el a mâncat cireşe din mama lui şi că de fapt a mâncat-o pe mama. L-a apucat un rău încât cu greu şi după un timp îndelungat şi-a revenit. Deci, nu-i bine să mâncaţi sau să beţi ceva din cimitir. Cimitirul este pentru morţi, livada este pentru vii.

            168.-Dezgroparea părintelui.

            Au fost multe  controverse şi păreri contradictorii cu privire la dezgropămintea Părintelui Ilarion Argatu. Unele justificate şi altele tendenţioase. Această tema va face obiectul unei cărţi separate pentru că sunt multe de spus şi multe de explicat. Se aduc multe critici şi învinuiri şi de aceea trebuiesc câteva lămuriri şi aici.

Una din lămuriri pentru înmormântarea părintelui la Boroaia ar putea fi aceasta, că, atunci când părintele Ilarion a ridicat biserica din Boroaia, mai exact la înmormântarea doamnei preotese Georgeta se hotărâse împreună cu fii lui să facă două locuri de înmormântare în pridvorul bisericii pentru ctitori: unul pentru înhumarea doamnei preotese şi unul pentru când va muri  părintele. Copii părintelui, au rămas cu ideia aceasta că părintele Ilarion când va muri va fi adus la Boroaia şi va fi înmormântat în locul pregătit de atunci în calitate de ctitor al bisericii. Nu numai copii ci şi oamenii din sat ştiau că în biserică Părintele îşi are pregătit mormânt. Dacă n-ar fi fost înmormântat părintele la Boroaia, l-ar fi acuzat lumea pe fiul său Părintele Alexandru că nu s-a îngrijit să-l aducă la Boroaia şi să-l înmormânteze în mormântul pregătit, l-ar fi acuzat de lipsă de interes pentru părinţii lui.

Pe lângă acest fapt, una din lămuriri pentru dezgropămintea părintelui mai poate fi, obiceiul îndătinat la Boroaia de a se dezgropa morţii la 7 ani, de a li se face slujba prohodului pentru reînhumare. Copii părintelui au rămas cu această hotărâre şi dorinţă de la deshumarea bunicului lor, a Monahului Atanasie Argatu, vieţuitor la Mănăstirea Neamţ, căruia la dezgropăminte i s-au găsit oasele curate de un frumos alb-gălbui. Tin minte expresia părintele Ilarion spunând despre culoarea oaselor tatălui său: „Tata s-a mântuit”.  Aşa au dorit şi copii părintelui Ilarion să vadă că tatăl lor s-a mântuit.

Însă, de atunci, timpul a trecut, părerile s-au mai schimbat, drumul vieţii părintelui a luat o altă direcţie – călugăria. Din mărturia P.V. care a asistat la o discuţie dintre cei mai apropiaţi ai părintelui şi Părintele Ilarion nu cu mult timp înainte de moartea sa, reiese că părintele şi-ar fi dorit altceva şi anume: „să fiu înmormântat la Cernica în cimitirul săracilor”. La insistenţele celor apropiaţi de a fi înmormântat în ctitoria sa de la Boroaia şi nu în cimitirul săracilor din Cernica, ar fi acceptat şi la Boroaia dar cu condiţia să nu fie în biserică ci afară: „ atunci, să mă înmormântaţi afară şi nu în biserică, ca să poată veni lumea şi să-mi aprindă o lumânare”. Ştia el ceva dar nu putea să spună, avea reţineri. Cum se poate acest lucru, ce vor zice oamenii că n-au vrut copii să-l înmormânteze şi pe el lângă soţia sa în mormântul pregătit de când s-a zidit biserica? Tot atunci a venit vorba şi despre dezgroparea sa, la care părintele s-ar fi exprimat: „nu vreau să mă dezgropaţi, să mă lăsaţi să mă odihnesc în mormânt, faceţi ceva deasupra şi atât” Cum să accepte cei apropiaţi acest lucru, ce vor zice oamenii că-i vor face numai ceva deasupra? Atunci părintele ar fi spus: „dacă tot o să mă dezgropaţi, s-o faceţi după 20 de ani nu înainte”. Ştia el părintele ceva de a dat acest termen?

Deznădejdea

169.- Ascultaţi fraţilor!

-Deznădejdea este cea mai periculoasă ispită pe care o aduce diavolul pentru a-l pierde pe om. Dacă reuşeşte să-l aducă pe om în pragul disperării, aşa de mult îi întunecă mintea încât omul nu mai vede nici o scăpare din situaţia în care se află. Cu deznădejdea îl câştigă pe om definitiv. La capătul ei nu există decât moartea. De aceea deznădejdea este păcat de moarte. Pentru a-l aduce pe om la deznădejde se foloseşte de păcat şi de mândrie. Pentru a-l tăvăli pe om în noroiul păcatului, în timpul ispitei îi prezintă păcatul foarte mic şi neînsemnat, după săvârşirea păcatului îi prezintă păcatul în cele mai mari dimensiuni şi în cea mai urâtă formă încât nici iertare nu va avea pentru un asemenea păcat. Aşa a păţit Iuda. L-a ispitit diavolul să-L vândă pe Hristos, spunându-i că nu va fi prea mare păcatul, iudeii o să-l mustre puţin, nici prin minte nu i-a trecut ce aveau de gând iudeii să-i facă Mântuitorului. După ce l-a vândut şi a fost răstignit, se apropie satana de Iuda şi-i spune: „Ai vândut sânge nevinovat! Dacă l-ai dat morţii pe însuşi Dumnezeu, atunci ce iertare mai poţi avea? Nici-o iertare! Vai de tine! Poţi să te spânzuri că degeaba mai faci umbră pământului!” Deci, după păcat ca să-l ducă în deznădejde şi să-l câştige de tot, i-a prezentat păcatul în cele mai mari dimensiuni şi de o vinovăţie fără de iertare. Dacă    s-ar fi întors Iuda şi s-ar fi căit în faţa Mântuitorului ar fi fost iertat. Tot aşa se întâmplă şi cu cei ce-şi pun capăt zilelor, din cauza necredinţei, sau a slabei credinţe în Dumnezeu, diavolul nu le mai lasă nici o portiţă de ieşire din situaţia în care i-a băgat.

170.– Ascultaţi!

-Mândria este una din căile prin care diavolul intră în om şi-l duce la păcatul deznădejdii pentru a-l pierde. Să vă spun despre o femeie care a căzut în grea deznădejde din cauza mândriei. Era din Galaţi şi vine la mine disperată că ea este „mama lui antihrist”, îl are în pântece pe antihrist şi că prin ea va veni pieirea lumii. Ce a păţit această femeie? Era foarte credincioasă, ţinea toate posturile, mergea în fiecare duminică şi sărbătoare la Biserică, citea psaltirea şi acatiste zilnic, era un credincios model. Diavolului nu-i convine ca omul să aibă o credinţă curată şi o trăire adevărată, lui îi plac oamenii care au o credinţă amestecată şi fără prea multă trăire şi atunci se luptă cu acela ce este credincios cu adevărat. Îi aduce tot felul de ispite, ridică pe cei din jur împotrivă, creează situaţii de tulburare şi de nemulţumire s.a.m.d. Pe această femeie a ispitit-o cu mândria că este cea mai credincioasă femeie şi că rugăciunile ei sunt auzite de Dumnezeu. Într-o seară, pe când se îngâna ziua cu noaptea, femeia, venea pe jos de la serviciu. Întâlneşte o maşină, o Dacie, cu capota ridicată iar şoferul se necăjea mult s-o repare. Pentru o secundă se opreşte şi o cuprinde un sentiment de milă, zicându-şi: „Sărmanul şofer, cât necaz are cu maşina!”. Şoferul îşi ridică capul o priveşte şi cu „smerită rugăminte” îi spune:

-Ştiu că eşti o femeie credincioasă şi atunci când te rogi Dumnezeu te ascultă, roagă-te să-mi pornească maşina, că foarte mult mă chinuiesc cu rabla asta de maşină! Nici una nici două, femeia începe a se ruga. Maşina porneşte. Şoferul îi mulţumeşte, se urcă în maşină şi pleacă. Femeia era  bucuroasă că a făcut o faptă bună şi că rugăciunile ei sunt ascultate şi iată că poate ajuta cu ele şi pe alţii în necazuri. Nu a mers nici 500 de metrii, şi din nou îl întâlneşte pe acel şofer în aceeaşi situaţie. Ea se apropie şi-l întreabă:

-Iar ţi s-a stricat maşina? Aici nu-i decât coada sătănii! Şoferul o roagă, spunându-i:

-Femeie, ai dreptate, ai văzut că dacă te-ai rugat Dumnezeu te-a ascultat şi mi-a pornit maşina, roagă-te şi mai tare lui Dumnezeu ca să nu mi se mai strice niciodată maşina! Atunci, femeia începe a se ruga lui Dumnezeu cu mai multă putere, încât a pornit maşina. Şoferul, îi spune:

-Pentru că te-ai rugat atât de tare lui Dumnezeu şi mi-a pornit maşina, ştiu că stai la două staţii de tramvai, urcă să te duc acasă, e greu să mergi 2 km pe jos, măcar atât să fac şi eu pentru dumneata. Femeia fără să gândească, s-a urcat în acea maşină şi spunea că din acel moment, avea senzaţia că maşina mergea de parcă plutea, nu se simţeau roţile atingând pământul. Bulevardul, s-a făcut luminat, mai larg, mai lung şi mai drept. La un moment dat a dispărut bulevardul, şoferul a oprit s-a dat-o jos, a dat-o jos şi pe femeie şi şi-a bătut joc de ea. După care, femeia, s-a trezit într-o beznă şi în mijlocul unei tarlale ce era proaspăt arată. A început să se înfricoşeze şi să se întrebe, ce-i cu ea şi unde se află. Şi-a dat seama că ceva necurat s-a întâmplat cu ea. De departe cam la 20 km. se vedeau la orizont luminile oraşului. A pornit spre oraş, trecând prin văi şi mărăcinişuri care i-au brăzdat faţa şi i-au zdrenţuit hainele. Dimineaţă, pe când apăreau zorile a ajuns în oraş. S-a dus direct la Postul de Poliţie de a spus ce i s-a întâmplat. S-a crezut că cineva şi-a bătut joc de ea. O echipă de poliţişti s-a dus să constate la faţa locului dacă s-au petrecut acele fapte despre care mărturisea femeia. Au găsit pe arătură paşii femeii care veneau înspre oraş, dar urme de maşină nu erau deloc. Urmele au dus până în mijlocul tarlalelor arate, unde se vedea că ar fi existat o tăvălitură, dar alte urme în afară de ale femeii nu s-au găsit. Erau miraţi şi poliţiştii cum se explică existenţa urmelor numai de întoarcere şi cele de dus lipseau. Lipseau şi urmele de maşină, nici nu avea cum să ajungă acolo vre-o maşină, era imposibil. Au ridicat din umeri. Atunci femeia şi-a dat seama că şoferul şi maşina în care s-a urcat nu era decât diavolul, care a luat-o pe sus şi şi-a bătut joc de ea şi a început să intre în disperare. Diavolul i-a dat în minte că va rămâne însărcinată şi că ea va fi mama lui antihrist, şi că este mai bine să se omoare decât să se întâmple acest lucru. În halul în care se afla se duce direct la duhovnicul ei şi-i povesteşte întâmplarea şi-i mărturiseşte cu disperare că ea este mama lui antihrist. Preotul s-a cutremurat de cele întâmplate şi o îndeamnă:

-Trebuie să mergi la episcop să-i spui întâmplarea, că este de competenţa lui, pe mine mă depăşeşte această situaţie! Femeia, s-a dus la episcop iar episcopul i-a dat o listă de mari duhovnici la care să meargă, printre care eram şi eu trecut. Aşa a ajuns această femeie la mine. Am mai avut un caz similar la Boroaia cu moşul Gheorghe, pe care vroia diavolul să-l omoare spunându-i că trebuie să se spovedească, pentru că la 7 va muri. Îmi trebuia timp să pot şterge din conştiinţa femeii că ea ar fi mama lui antihrist. Îi ziceam:

-Nu eşti dumneata mama lui antihrist! Mama lui antihrist va fi altă femeie, mai hâdă decât matale! Cu asemenea mamă ca matale nu se poate lăuda diavolul în iad, râde tot iadul de el! A stat 3 săptămâni la rugăciune, până ce a plecat diavolul şi a lăsat-o să gândească liber şi să se liniştească. Vezi cum i-a dat în gând lucrul cel mai groaznic şi urât ca să se deznădăjduiască şi să se sinucidă? Deznădejdea duce la sinucidere.

Diavoli

(vezi şi vrăjitoria)

171.– Diavolii când reuşesc să ispitească pe cineva de a căzut omul în păcat, îl pârăşte lui Dumnezeu, zicându-i:

-Tu ai poruncit ca omul să nu facă asta şi ia te uită ce a făcut el! Pe mine m-a ascultat nu pe Tine! Al meu este, pentrucă pe mine  mă ascultă!

Totdeauna dracii te îndeamnă la păcat şi după aceea râd de tine şi te pârăsc. După ce-i spune lui Dumnezeu toate cele rele pe care le-ai făcut, merge apoi la scaraoschi, tartorul dracilor îl salută făcându-i plecăciune şi i se adresează frumos, spunând:

-Să trăiţi, măria ta, ia te uită ce-am reuşit să fac cu omul acesta astăzi.., şi, înşiră toate păcatele la care te-a îndemnat şi le-ai făcut. Scaraoschi, spune:

-Doar atât, mai mult, mai mult vreau, când ai să-mi aduci sufletul lui aici, atunci am să te avansez !

Pentru un post mai bun se luptă dracii din răsputeri. Te îndeamnă să faci păcate cât mai multe şi într-o zi te scoate înaintea unei maşini  şi-ai terminat cu viaţa sau îţi dă în gând să te sinucizi, ca să scapi de greutăţi şi-ai căzut în mâna vrăjmaşului pentru muncă veşnică. De se va găsi cineva să încerce să te scoată de acolo e bine, dacă nu, este greu de acel suflet. Dacă rămâne cineva în urmă: părinţi, soţ, soţie, copii sau vre-o rudă, cineva care să facă milostenie, parastase, până la judecata publică (sau de apoi) poate să te scoată din iad. Omul care moare este judecat imediat, acea judecată e particulară şi la sfârşitul veacului vine judecata publică când Mântuitorul face câte o amnistiere, ruşinând pe diavolii care te acuză:

-Eu pentru cine m-am răstignit, nu pentru păcătoşi? Prin mila lui Dumnezeu, atunci, multe suflete vor fi scoase de la chinuri, mai ales cei care au făcut păcate fără voia lor sau siliţi de anumite circumstanţe.

172.-Să vă povestesc!

-Când eram ascuns în podul casei la Boroaia, în timpul prigoanei comuniste. A apărut Maica Domnului, tânără şi frumoasă cam de vreo 15 anişori, înconjurată de lumină, cu un veşmânt foarte frumos. Eu când am văzut aşa minunăţie aş fi putut să cred că este adevărată, că a venit să mă mângâie cu chipul şi blândeţea ei, dar ceva îmi spunea că totuşi nu este ea şi i-am spus:

-Maica Domnului, dacă tu eşti cu adevărat, lasă-mă să-ţi sărut picioarele! M-am apropiat de ea, când am ridicat veşmântul, ce credeţi că am văzut, avea un picior de cal şi unul de pasăre. Atunci am spus:

– A..! Tu eşti!? Să te certe pe tine Domnul, tu care ai venit aici! A pocnit acea imagine, s-a făcut numai scântei şi s-a împrăştiat în tot podul. Atunci am zis:

-Aş vrea să văd şi eu foc aprins de tine în casa mea, dacă va îngădui Dumnezeu!Diavolul asta voia să măsperie că se aprinde casa. Atunci, s-a auzit un zgomot mare şi au dispărut toate scânteile, a ieşit pe poartă, a trântit-o tare de am auzit şi eu din pod şi preoteasa din casă şi ea s-a speriat foarte tare, nu ştia cine a fost.

173.– Părinte, am o colegă care se îmbracă discordant, cu toate că are multe lucruri frumoase, cu care să se îmbrace şi tot timpul este obosită. La Biserică nu merge, fiindcă nu crede că o poate ajuta.

-Când omul trăieşte departe de Dumnezeu, vin diavolii şi locuiesc pe el. Aceştia îl apasă, şi omul se simte obosit. Are dureri în tot corpul, zilnic te doare altceva. Suferinţa aceasta zilnică, face să nu mai ţii seamă cum te îmbraci. Starea de oboseală pe care o simţi, te face să nu poţi asculta aparatul de radio, să nu citeşti un ziar, să nu te poţi uita la televizor. Aceasta te izolează de lume. Deşi viu, eşti ca un mort. Persoana, trebuie să facă spovedanie generală şi să se împărtăşească. Să meargă la Sfânta Liturghie în toate duminicile şi sărbătorile. Să facă rugăciuni de zi, şi de seară, ca să aibă prin aceasta legătură cu Dumnezeu, şi să primească de la Dumnezeu Har (Putere). Lipsit de Putere – Harul Duhului Sfânt – omul devine neputincios, deşi se hrăneşte bine. Doar hrana, nu este de ajuns. Duhul Sfânt pe care-L primeşte din Sfânta Împărtăşanie, din timpul Sfintei Liturghii, şi din timpul rugăciunilor pe care le face, are rol tămăduitor, dă putere fizică, şi psihică. Luminează mintea, şi te învaţă să-ţi cârmuieşti bine viaţa.

174.- Părinte, vine sub geamul meu un câine, şi latră timp îndelungat. Alteori urlă ca lupul. Sau vine o pisică şi miaună, ca şi cum ar chinui-o cineva, alteori trosneşte în casă, fără motiv, uneori ţevile de apă fac zgomot în apartament, ce să fac?…

-Când auzi acestea, trebuie să zici: În numele Mântuitorului Iisus Hristos, piei, depărtează-te, fugi. Zici de 3 ori. După a treia rostire, lătratul, mieunatul, sau zgomotul din casă, încetează dacă este de la satana. La numele Mântuitorului Iisus Hristos, diavolii pleacă.

Divorţul

175.– Părinte, mama mea a fost martoră la divorţul meu, a spus despre soţ că e beţiv, a exagerat puţin ca să câştig eu.

-Vai de acea mamă care desparte copii căsătoriţi. Poate să ia împărtăşanie cu găleata, că nu se mântuieşte, de fapt nu se împărtăşeşte.

176.– Părinte, dacă divorţezi că nu te înţelegi, e păcat ?

-Da. La carte spune: ”Pentru nimic în lume să nu lase bărbatul pe femeia sa decât pentru păcatul curviei.” Nu divorţezi ca ai femeie mai leneşă sau rea de gură, că ai bărbat beţiv, leneş sau că te bate, fiecare trebuie să rabde dacă vrea să se mântuiască, să-şi ducă crucea.

177.- Sfat:

-După divorţul civil, trebuie să ceară cei doi foşti soţi şi divorţul religios de la episcopul locului, că altfel rămân încă cununaţi şi nu se pot cununa cu altcineva până nu desfac şi cununia religioasă. Cel ce nu-şi desface cununia religioasă şi are două cununii, este bigam în Taina Sfintei Cununii.

Doctor

178.- Eram la Boroaia la telefon şi tocmai atunci au venit nişte profesori din Suceava cu copilul lor şi mai era acolo şi un doctor. Am vorbit cu părinţii copilului şi mi-au spus că sunt foarte supăraţi că băiatul lor nu poate să vorbească. L-am întrebat pe copil cum îl cheamă şi el mi-a spus:

-Co-co-co-sti-ti-tică. Le-am spus părinţilor că de vor avea credinţă cu 7-9 Sfinte Masluri copilul va vorbi. Doctorul, care a auzit ce le-am spus, mi-a zis:

-Părinte, dacă acest copil va vorbi, eu vă dau certificat de sănătate prin credinţă. Am luat copilul la mine acasă şi preoteasa avea grijă de el. Părinţii copilului nu au putut să rămână cu el pentru ca să nu se vorbească în şcoală despre ei. După cele 7 masluri, eu eram din nou la telefon şi culmea că a venit şi doctorul, (aşa a fost voia lui Dumnezeu). Cum stăteam noi aşa de vorbă a venit Costică şi mi-a spus:

-Părinte, a spus preoteasa să vii grabnic acasă c-au venit nişte rude de departe şi nu pot să aştepte, trebuie să plece imediat. Doctorul s-a uitat lung la el şi mi-a zis:

-Nu cumva este fratele lui Costică ?!  Dar Costică   l-a întrerupt spunând că el nu are frate şi că este chiar el. Doctorul a rămas uimit de ce a văzut dar de certificat cum mi-a spus, n-a mai adus vorba. Eu nu am nevoie de aşa titluri cum spunea el, bucuria mea este când îmi împlineşte Dumnezeu rugăciunile şi văd oamenii fericiţi.

Drăcuirea

179.– Părinte, dacă drăcui copilul sau animalele din curte, e păcat ?

-Cum să nu fie? Dacă drăcui un copil intră diavolul în el şi mai rău face. Dacă drăcui vaca, mănânci laptele ei şi ai dureri de stomac. Dacă drăcui porcul, mănânci carnea lui şi tot aşa te doare stomacul, intră diavolul în ele.

180.- Părinte, ce să facem în cazul în care copilul este “drăcuit” şi pătimeşte din cauza aceasta? Parcă nu ne mai putem înţelege cu el nici într-un fel!

-Din cauză că unii părinţi îşi drăcuiesc copii, aceştia pătimesc şi se chinuiesc. Diavolul pune stăpânire pe sufletul copilului şi atunci copilul tău devine neliniştit, nu te mai poţi înţelege cu el, nu te mai ascultă, nu te mai aude, când vorbeşti cu el se uită în altă parte, priveşte aiurea, nu are astâmpăr, devine posedat. Atunci, părinţii să-şi dea seama şi să înceteze de a mai „drăcui”. Să meargă la duhovnic să mărturisească păcatul şi să se căiască. Apoi, să ducă copilul cât mai des pentru a-l Împărtăşi, deoarece flacăra Sfântului Duh din Sfânta Împărtăşanie îl linişteşte şi-i dă daruri printre care: blândeţea, răbdarea, bunătatea, înţelepciunea, ascultarea.