duminică, 10 noiembrie 2024

PUTEREA GANDULUI - Sfantul Ioan din Kronstadt


 
Stii din viata ca gândul poate sa se înalte de oriunde, ca nici un fel de ziduri nu-i pot atine zborul. Într-o clipita poate sa se avânte din odaia în care te afli, sa zboare pe deasupra norilor, dintr-o parte a lumii într-alta, dintr-un oras într-altul, dintr-o tara într-alta. Iar sufletul, acest nucleu gânditor, este chip al lui Dumnezeu, minuscula icoana a nemarginitului Duh al lui Dumnezeu. Daca gândul nu-ti poate fi oprit între patru pereti, nu-l stinghereste nici spatiul, nici timpul, cine sau ce l-ar putea opri pe Dumnezeu, Cel care a creat toate câte sunt? Ar putea oare sa-I stea în cale peretii, sa-I impuna limite spatiul si timpul, oricât ar fi ele de infinite, dupa masura noastra omeneasca? Stapânirea Sa se întinde peste tot locul! Ochiul Sau vede tot si pe toti. Pe cei ce se ascund în locuri tainice – în creierul muntilor sau în cetati inaccesibile – El îi vede ca-n palma. Uneori Domnul îsi ascunde fata de la tine, de parca ar vrea sa te lase în bezna sufleteasca, sa te chinui în ea, ca sa nu uiti niciodata lumina lui Dumnezeu, cea prin care si sufletul tau viaza si ca daca Dumnezeu îsi va întoarce fata de la tine si îl va lua de la tine pe Duhul Sfânt, atunci vei ramâne definitiv în bezna iadului, în chinurile iadului, si vei cunoaste, fie si într-o mica masura, ce va însemna cândva pentru tine iadul.
Sfantul Ioan din Kronstadt, Viata mea in Hristos, traducere de Boris Buzila, Ed. Sophia, Bucuresti, 2005, p. 91

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor