Legenda florii ciuboțica-cucului

 În limbajul florilor, ciuboțica-cucului simbolizează drăgălășenia și grația cuceritoare. În Marea Britanie este numită și "cowslip" ori "cow dung" ("bălegarul vacii"), din cauza vechii credințe că apărea adeseori pe pajiștile unde pășteau vitele, deși acestea aveau o aversiune față de ea și refuzau să o mănânce. 

În mitologia norvegiană, floarea de Primula veris era un simbol reprezentativ al lui Freyja, zeița frumuseții, dragostei, fertilității și aurului, și se credea că prin intermediul acestei flori se putea ajunge la palatul său plin de bogății. Unii sunt de părere că, odată cu răspândirea creștinismului, atributele lui Freyja au fost transferate Maicii Domnului, planta ajungând să fie supranumită "Cheile Doamnei noastre" ("Our Lady's Keys"). De altfel, în Țara Galilor poartă denumirea de "dagrau Mair", cu semnificația "lacrimile Mariei".

Din cauza asemănării florilor sale cu niște chei, joacă un rol principal într-o legendă foarte populară despre Sfântul Petru, paznicul porților raiului. Se spune că, într-o zi, acesta ar fi auzit că unii oameni se strecoară în paradis printr-o ușă secretă, fără a mai da socoteală pentru păcatele lor. S-a înfuriat atât de tare încât a scăpat din mâini cheile sale, care au căzut pe pământ și au dat naștere, pe dată, ca prin minune, florilor de ciuboțica-cucului.

Într-o altă interesantă legendă englezească Primula veris era extrem de prețuită de zane, și florile sale erau folosite de unii muritori pentru a descoperi comorile ascunse ale acestora. De aici, o altă de numire a sa, "Fairycup" ("cupa zânelor").

În tradițiile din Anglia, florile de ciuboțica-cucului  sunt utilizate ca decorațiuni pentru nunți și pentru confecționarea ghirlandelor sărbătorii de Armindeni.

În superstiții, se zicea că trilurile, cântecele privighetorii se puteau auzi mai ales în locurile pline cu flori de ciuboțica-cucului. Tulpinile de Primula veris foarte scurte anunțau o vară secetoasă.

De asemeni, se credea că vremea nu se face cu adevărat caldă decât după uscarea florilor sale și că, în caz că acesteau ieșeau la iveală iarna, erau semn de moarte.

În folclor, anterele roșii din caliciul ciuboticii-cucului erau întrebuințate pentru menținerea și chiar regăsirea frumuseții și tinereții.

Legenda florii ciuboțica-cucului este una dintre acele povești populare pline de farmec și simbolism.

Se spune că, demult, într-o primăvară timpurie, cucul, vestitorul anotimpului cald, s-a trezit prea devreme din somn. Era încă frig, iar pădurea nu înverzise. În căutarea unui loc unde să se încălzească, cucul a bătut din aripă până la poarta primăverii.

Primăvara, zână blândă și luminoasă, l-a primit cu drag, dar i-a spus că florile care să-i țină de cald încă nu răsăriseră. Văzând cât de obosit și înfrigurat era cucul, zâna și-a scos ciuboțelele aurii de pe picioare și le-a așezat pe pajiște. În locul lor, au răsărit flori galbene și vesele, cu petale moi ca mătasea.

De atunci, această floare a fost numită "ciuboțica-cucului", amintind de ciuboțelele fermecate care l-au salvat pe cuc în acea primăvară timpurie.

Legenda mai spune că floarea are puteri vindecătoare, fiind adesea folosită în leacuri pentru a alina suferințele trupului și ale sufletului, ca un dar binecuvântat al primăverii.