Limba: când prieten, când dușma

 Un stăpân cu mari bogății avea în ascultare o mulțime de sclavi. Între aceștia se afla și unul, renumit între ei pentru înțelepciunea lui. Într-o zi, stăpânul îi spune ca pentru a doua zi să îi pregătească o masă cu cea mai bună mâncare posibilă. A doua zi, stăpânul a ramas fără cuvinte când, pe masă, a văzut mai multe mâncăruri făcute numai din limbi. Sclavul cu pricina se scuză, zicând: - Ce poate fi mai bun ca limba? Cu limba ne rugăm, vestim pacea, mângâiem pe cei întristați, certăm pe cei răi, comunicăm adevărul, înțelepciunea și dreptatea. Stăpânul casei îl iertă, însă numai cu condiția ca în ziua următoare să-i pregătească mâncare cu ceea ce este mai rău posibil. A doua zi, stăpânul găsi la masă iarăși toate mâncărurile gătite din limbă. Mâniindu-se tare, stăpânul aproape că porunci slugilor să-l bată pe sclav, gândind că acela a râs de el. Sclavul însă se scuză, zicând: - Ce poate fi mai rău decât limba? Cu limba înjurăm pe Dumnezeu, ne certăm, stricăm pe cei nevinovați, semănăm ură, nedreptate, tăgăduim adevarul și multe altele asemenea. Atunci, stăpânul a înțeles înțelepciunea sclavului. Limba este când cea mai bună, când cea mai rea slugă.