Îmi amintesc definițiile orgoliului, așa cum ne sunt prezentate în Budism.

Primul nivel al orgoliului - să te crezi mai bun ca altul

Al doilea nivel al orgoliului - să te crezi mai bun ca mulți alții

Al treilea nivel al orgoliului - să te crezi mai bun ca toți

Al patrulea nivel al orgoliului - să te crezi mai rău decât altul

Al cincilea nivel al orgoliului - să te crezi mai rău decât mulți alții

Al șaselea nivel al orgoliului - să te crezi mai rău decât toți

Al șaptelea, cel mai înal nivel al orgoliului - să te crezi cineva

Ce înseamnă aceste definiții?

Cu cât există mai puțină iubire care, pentru orice om, înseamnă sprijin, protecție, scop și fericire, cu atât este mai mare nevoia lui de a se sprijini și pe altceva.

Și el încearcă să obțină fericire, armonie, bazându-se pe propriul lui „eu” uman, pe propriile dorințe și instincte.

Instinctele îți cer să supraviețuiești. Și pentru aceasta este nevoie să învingi pe cineva, să-l lași în urmă, să-l dai la o parte, să ieși în față

Și, în momentul în care un om uită de iubire, dorința lui de a călca pe altul în picioare, de a-l prejudicia, de a se pune deasupra unui alt om devine din ce în ce mai puternică. Iar apoi sentimentul de superioritate se transformă, în mod inevitabil, în sentimentul de inferioritate proprie.

O extremă va trece mereu în alta

Și, atâta timp cât omul își va pune propriul „eu” pe primul loc, adică propria viață și propriile instincte, el nu va putea să-și învingă propria agresivitate și depresie. El se va supăra, va invidia, se va mâhni, va urî, va disprețui, va cădea în deznădejde.