Bătrâna dusese cu greu crucea
vieții. Cei peste optzeci de ani ai săi fuseseră însemnați cu nenumărate
poticniri și umilințe, cu nesfârșite speranțe neîmplinite, cu sărăcie,
cu muncă și cu răbdare de sfânt. Crescuse în casa ei săracă șapte copii.
Toți ajunseseră oameni cu stare, cu școli absolvite, cu meserii
învățate, într-un cuvânt, oameni care puteau merge în viață pe
picioarele lor. Bătrânul se stinsese de timpuriu și doar dânsa rămăsese
să ducă povara ultimilor ani. A rămas în casa ei până n-a mai putut
să-și muncească grădina, până n-a mai putut să iasă afară, până a fost
țintuită la pat. Atunci s-au adunat copiii de pe unde-i împrăștiase
viața și au hotărât s-o ia îngrijire, prin rotație, fiecare câte trei
luni.
Zis și făcut. Cel dintâi a lut-o feciorul cel mare. A dus-o la
el în sat și câteva săptămâni s-au comportat toți destul de bine față de
dânsa. Într-o zi, feciorul a venit cu cineva străin în cămăruța babei
și au pus-o să-și pună degetul pe mai multe hârtii, spunându-i că
,,semnează” că a primit pensia. În realitate, semna un act de
vânzare-cumpărare, prin care feciorul ei cel mai mare primea, contra
cost, de la mama sa, casa și petecul de pământ părintesc.
După ziua
aceea situația s-a schimbat. Bătrâna a început să fie persecutată și
învinuită. O lăsau nemâncată zile în șir, o băteau când se murdărea, ba
au mai încercat și s-o sufoce cu perna. Într-o zi, când bătrâna
rămăsese singură, i-a venit un gând salvator. Cu ultimele puteri, și-a
luat câteva haine pe ea, a ieșit în drum și a rugat pe un vecin s-o ducă
cu mașina în alt sat, unde locuia o fiică a ei. I s-a împlinit dorința,
mai ales că vecinii începuseră să priceapă ce se întâmplă în casa
consăteanului lor. Ajunsă la fiică, a povestit toate pățaniile, iar
printre altele a vorbit și de hârtiile pe care pusese degetul. Fiind
femeie umblată prin lume, fiica a bănuit mârșăvia fratelui. S-a
interesat și a aflat adevărul. A deschis proces, a prezentat pe babă în
instanță și aceasta a anulat actul de vânzare-cumpărare.
Feciorul a
turbat de furie. A vrut să arate el tuturor cât este de deștept. I-a
intentat bătrânei proces. Pentru ce? Desigur, nu veți ghici ușor! Cerea,
pur și simplu, să-l despăgubească pentru hrana și întreținerea ce i-o
dăduse bătrânei timp de trei luni. Pentru a fi mai credibilă pretenția
sa pentru despăgubire de…. trei milioane lei, a adus lista de meniu a
celui mai bun restaurant din oraș și a folosit prețurile de acolo pentru
socotelile sale.
Bătrâna fusese săracă, într-adevăr, dar nu rămăsese
datoare nimănui, niciodată. Își plătise până la ultimul bănuț toate
datoriile. De data aceasta n-a mai putut.
Când a avut loc prima
înfățișare la proces, bătrâna a lipsit. Tocmai în ziua aceea o
înmormântau! Nici feciorul cel mare nu s-a dus la înmormântare. Nu putea
să lipsească de la proces! Păi, nu?
ACEST BLOG ARE ZERO VENIT FINANCIAR -Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos: Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
joi, 14 aprilie 2022
Datoria
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor
-
Infectia cu virus hepatitic C (VHC) reprezinta o importanta problema de sanatate publica globala. Prevalenta viremica actuala estimata ...
-
Pielita de ou pentru prepararea acidului hialuronic natural Domnul Ioan Marcus din Aiud, cititorul nostru fidel, ne-a trimis spre publicar...
-
Am primit reteta unui nou preparat natural din partea domnului Ioan Marcus din Aiud, cititorul nostru fidel. Cu siguranta, vor fi multi di...
-
"1. FRICA micsoreaza diametrul vaselor de sange, ca urmare a unei varsari excesive de adrenalina in sange. Acest fapt duce la o subali...
-
Cred ca nu mai trebuie sa va spun cat de gustoase si de sanatoase sunt aceste uleiuri. Le folosesc in bucatarie cu drag . Atat salate...
-
RO.aliment organizeaza , in premiera nationala, campania de informare, educare si constientizare a beneficiilor consumului inteligent ...
-
In perioada 2-5 aprilie 2020, in cadrul Centrului Expozitional Romexpo , se desfasoara 5 manifestari cu tematica home & deco: Const...
-
Majoritatea oamenilor privesc boala fie ca pe un ghinion în viaţa lor, o nedreptate, fie ca pe ceva ereditar, o moștenire genetică nemer...
-
Chiar daca nu ati vazut sau nu ati cultivat niciodata un rodiu ( Punica granatum ), cu siguranta ati gustat, macar o data, din fructul sau...
-
Conacul boieresc cunoscut localnicilor sub numele de Stupina lui Christoph este situat la marginea Brasovului, intr-o zona linistita ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.