Datoria

 Bătrâna dusese cu greu crucea vieții. Cei peste optzeci de ani ai săi fuseseră însemnați cu nenumărate poticniri și umilințe, cu nesfârșite speranțe neîmplinite, cu sărăcie, cu muncă și cu răbdare de sfânt. Crescuse în casa ei săracă șapte copii. Toți ajunseseră oameni cu stare, cu școli absolvite, cu meserii învățate, într-un cuvânt, oameni care puteau merge în viață pe picioarele lor. Bătrânul se stinsese de timpuriu și doar dânsa rămăsese să ducă povara ultimilor ani. A rămas în casa ei până n-a mai putut să-și muncească grădina, până n-a mai putut să iasă afară, până a fost țintuită la pat. Atunci s-au adunat copiii de pe unde-i împrăștiase viața și au hotărât s-o ia îngrijire, prin rotație, fiecare câte trei luni.
Zis și făcut. Cel dintâi a lut-o feciorul cel mare. A dus-o la el în sat și câteva săptămâni s-au comportat toți destul de bine față de dânsa. Într-o zi, feciorul a venit cu cineva străin în cămăruța babei și au pus-o să-și pună degetul pe mai multe hârtii, spunându-i că ,,semnează” că a primit pensia. În realitate, semna un act de vânzare-cumpărare, prin care feciorul ei cel mai mare primea, contra cost, de la mama sa, casa și petecul de pământ părintesc.
După ziua aceea situația s-a schimbat. Bătrâna a început să fie persecutată și învinuită. O lăsau nemâncată zile în șir, o băteau când se murdărea, ba au mai încercat și s-o sufoce cu perna.  Într-o zi, când bătrâna rămăsese singură, i-a venit un gând salvator. Cu ultimele puteri, și-a luat câteva haine pe ea, a ieșit în drum și a rugat pe un vecin s-o ducă cu mașina în alt sat, unde locuia o fiică a ei. I s-a împlinit dorința, mai ales că vecinii începuseră să priceapă ce se întâmplă în casa consăteanului lor. Ajunsă la fiică, a povestit toate pățaniile, iar printre altele a vorbit și de hârtiile pe care pusese degetul. Fiind femeie umblată prin lume, fiica a bănuit mârșăvia fratelui. S-a interesat și a aflat adevărul. A deschis proces, a prezentat pe babă în instanță și aceasta a anulat actul de vânzare-cumpărare.
Feciorul a turbat de furie. A vrut să arate el tuturor cât este de deștept. I-a intentat bătrânei proces. Pentru ce? Desigur, nu veți ghici ușor! Cerea, pur și simplu, să-l despăgubească pentru hrana și întreținerea ce i-o dăduse bătrânei timp de trei luni. Pentru a fi mai credibilă pretenția sa pentru despăgubire de…. trei milioane lei, a adus lista de meniu a celui mai bun restaurant din oraș și a folosit prețurile de acolo pentru socotelile sale.
Bătrâna fusese săracă, într-adevăr, dar nu rămăsese datoare nimănui, niciodată. Își plătise până la ultimul bănuț toate datoriile. De data aceasta n-a mai putut.
Când a avut loc prima înfățișare la proces, bătrâna a lipsit. Tocmai în ziua aceea o înmormântau! Nici feciorul cel mare nu s-a dus la înmormântare. Nu putea să lipsească de la proces! Păi, nu?