Acestea sunt făpturi feminine supranaturale din mitologia românească, foarte răspândite în superstiții, cărora nu li se poate stabili însă un profil precis, din cauza inconsecvenței folclorului; totuși, forma mitologică preferată este a unor fecioare zănatice, cu mare forță de seducție și cu puteri magice, cumulând atributele nimfelor, naiadelor, driadelor, întrucâtva și a sirenelor. Se sugerează că ar fi posibil ca în trecut sa fi fost preotesele unei zeități dacice. Se crede că apar mai ales noaptea la lumina lunii, în hore, în locuri retrase (poieni, iazuri, maluri de râuri, răscruci, vetre părăsite sau chiar în văzduh), dansând goale, mai rar cu veșmânt de zale, sau înfășurate în văluri transparente și cu clopoței la picioare; fostul lor ring de dans rămâne ars ca de foc. Uneori doar cu trup aparent, alteori sunt doar năluci imateriale, cu aspect iluzoriu de femei vesele. Numărul în care ielele își fac apariția e sau nelimitat, sau redus la 7, uneori chiar 3, în ultimul caz (Oltenia) legenda considerându-le pe fiicele lui Alexandru Macedon și numindu-le: Catarina, Zalina și Marina. Locuiesc în cete, în aer, pe stânci singuratice sau în munți, prin păduri sau anumiți copaci ca paltinul și nucul (preferați și pentru horele lor), rareori la răspântii. De obicei, nu sunt socotite genii rele: se răzbună doar când sunt stârnite, ofensate, sau văzute în timpul dansului, iar atunci pedepsesc pe culpabil pocindu-l, după ce l-au adormit cu cântecul și cu vârtejul horei jucate în jurul acestuia de 3 ori. În această ipostază, au similitudini cu fecioarele Erinyes din mitologia greacă. Ielele sunt nemuritoare, frumoase, acorporale, voluptoase și seducătoare, excelente dansatoare și cântărețe corale; își poartă despletit părul lung și se îmbracă în veșminte vaporoase de mătase ori in, de obicei translucide sau chiar străvezii; invizibile ziua, pot fi văzute noaptea, cu mari riscuri pentru observator; deși adesea cu aripi, pot zbura și prin levitație, cu viteze teribile (într-o noapte, nouă mări și nouă țări), dar alteori călătoresc în trăsură cu cai de foc. Potrivit folclorului ielele sunt surorile rele ale Sânzienelor, alte creaturi magice din mitologia românească.
ACEST BLOG ARE ZERO VENIT FINANCIAR -Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos: Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
duminică, 11 septembrie 2022
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor
-
Infectia cu virus hepatitic C (VHC) reprezinta o importanta problema de sanatate publica globala. Prevalenta viremica actuala estimata ...
-
Pielita de ou pentru prepararea acidului hialuronic natural Domnul Ioan Marcus din Aiud, cititorul nostru fidel, ne-a trimis spre publicar...
-
Am primit reteta unui nou preparat natural din partea domnului Ioan Marcus din Aiud, cititorul nostru fidel. Cu siguranta, vor fi multi di...
-
"1. FRICA micsoreaza diametrul vaselor de sange, ca urmare a unei varsari excesive de adrenalina in sange. Acest fapt duce la o subali...
-
Cred ca nu mai trebuie sa va spun cat de gustoase si de sanatoase sunt aceste uleiuri. Le folosesc in bucatarie cu drag . Atat salate...
-
RO.aliment organizeaza , in premiera nationala, campania de informare, educare si constientizare a beneficiilor consumului inteligent ...
-
In perioada 2-5 aprilie 2020, in cadrul Centrului Expozitional Romexpo , se desfasoara 5 manifestari cu tematica home & deco: Const...
-
Majoritatea oamenilor privesc boala fie ca pe un ghinion în viaţa lor, o nedreptate, fie ca pe ceva ereditar, o moștenire genetică nemer...
-
Chiar daca nu ati vazut sau nu ati cultivat niciodata un rodiu ( Punica granatum ), cu siguranta ati gustat, macar o data, din fructul sau...
-
Conacul boieresc cunoscut localnicilor sub numele de Stupina lui Christoph este situat la marginea Brasovului, intr-o zona linistita ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.