Rugăciunea o învățam cand suntem in iad

 Ce faci?, cum ești? Ești flamand?, însetat?, apăsat de durere? Te iubesc. Acestea sunt cuvinte teologice. Restul, flecareli și indiscreții ale minții! Rugăciunea o învățam in iad Rugăciunea, ca întâlnire cu Dumnezeu Cel Viu, începe cu mersul pe brânci pe dușumea! Rugăciunea este strigăte și țipete din iadul nostru cel mai adânc! În cuptorul durerii și al singuratatii Crucii sa nu uiti ca fiecare patima ascunde o virtute, fiecare scădere, o harisma și, întotdeauna, o umbra poarta cu sine un dar pentru existenta ta! Patimile slujesc pe post de substitute, nevoi profunde ale sufletului, de aceea nici nu pot fi dezrădăcinate dacă in locul lor nu vom așeza ceva mai puternic, care sa ne hrănească existenta! Patimile și păcatul sunt o lipsa, nu infracțiuni penale. Au nevoie de terapie, nu de pedeapsa! “N-am admirat niciodată o maturitate care sa nu se fi clădit pe Nebunie” “ Când ai plâns, ai strălucit, când durerea te apăsa, deveneai tot mai frumos. Când ai fost rănit, te-ai eliberat, când ai sângerat, te-ai Sfințit. În cele din urmă, moarte dă naștere învierilor!”