Mi-e dor de rai

 

Mi-e dor de rai! Mi-e dor de ceruri! Mi-e dor de veşnicie! Privesc spre cer. Văd nori negri, plumburii, alergând spre răsărit; pe deasupra munţilor pustii pluteşte o ceaţă deasă. Aş vrea să zbor sus, sus de tot, acolo undeva, unde nu mai sunt oameni, nici griji, nici tulburări. Caut cu ochii în sus şi vreau să răzbat cu privirea printre nori spre cerul cel senin şi albastru al păcii lui Iisus. Mi-e dor de Iisus. Mi-e dor de Fiul Fecioarei. Mi-e dor de Cel ce a pătimit atâta pentru mine. Mi-e dor de Cel ce a murit pe cruce pentru păcatele mele. Mi-e dor de Cel ce s-a înălţat pe nori la ceruri pentru a noastră mântuire. Mi-e dor de Iisus cel răstignit. Mi-e dor de Iisus cel flămând şi însetat pentru mântuirea mea.

Simt în inima mea un gol puternic. Simt o lipsă mare ce mă apasă pe inimă. Mă doare inima. Şi nu ştiu pentru ce. Sunt sătul şi totuşi mi-e foame de ceva. Sunt adăpat şi totuşi o sete cumplită mă chinuie. Sunt odihnit şi totuşi o osteneală lăuntrică mă doboară. Sunt bine îmbrăcat şi totuşi un vânt nevăzut bate fară milă peste sufletul meu. O lipsă mare, un gol puternic, o foame şi o sete ce le simt, sunt toate pentru că nu-L am în mine încă pe Iisus. Osteneala, vântul, frigul, durerea inimii sunt pentru că trăiesc în păcate de atâţia ani.

 

Marea greşeală din partea noastră este că nu vrem să ne supunem voii Atotbunului Dumnezeu care ne arată după împrejurări drumul folositor pentru suflet. Toţi căutăm un drum liniştit, care există numai în visele noastre, iar nu în realitate pe pământ. Nu tuturor, ci doar câtorva le e dat să se liniştească atunci când se cântă: „Cu sfinţii odihneşte“. Vieţuirea omului pe pământ înseamnă mâhnire, muncă, boli, nevoinţe, tristeţe, nedumerire, strâmtorare, pierderea cuiva sau a altuia, necazuri, tulburări, revolta patimilor, lupta cu ele, epuizare sau biruinţă, deznădejde şi altele asemănătoare cu acestea. Nu degeaba a spus proorocul David: „Nu există pace în oasele mele de la faţa păcatelor mele“. Iar dreptul Iov cerea ajutor: „Să nu fie ispită omului viaţa aceasta“. Noi toţi gândim aşa; nu se poate oare să se aranjeze totul în linişte şi pe linişte. Şi deseori gândim: dacă n-ar exista asemenea neajunsuri şi dacă n-ar fi asemenea împrejurări şi dacă n-ar fi omul potrivnic, atunci poate că ar fi şi pentru mine mai comod şi mai liniştit traiul. Însă uităm că aceste neajunsuri deseori provin dinlăuntrul nostru, ca şi gândurile rele. De unde locuiesc patimile, (de acolo) provin toate neajunsurile noastre, neînţelegerile, neplăcerile şi haosul. Însă dacă toate acestea îi mântuiesc pe cei păcătoşi la Parousie atunci să ne ridicăm să ne pocăim, să ne smerim şi să fim supuşi.