Parastasele Postului Mare

Pomenirea celor plecați dintre noi este un ritual important, bine încadrat în tipicul bisericesc.

Iar în Postul Mare aceasta are o însemnătate aparte, respectată prin așa-numitele parastase ale postului.

Deși pomenirile morților se pot face în cadrul oricărei Sfinte Liturghii de peste an, Biserica Ortodoxă a rânduit ca, în toate cele şase sâmbete din Postul Mare, să fie pomeniţi de către familii toţi cei care au adormit întru nădejdea Învierii Domnului nostrum Iisus Hristos.

Ca orice rit bisericesc, parastasele se fac după o rânduială anume.

În general, se plătesc la biserică sărindare, adică pomelnice care urmează a fi citite în cadrul Sfintei Liturghii, timp de 40 de zile sau un an întreg.

Pe lângă parastasele care se fac, de obicei, după înmormântare, la 3, 9, 40 de zile și apoi în fiecare an, până la 7 ani de la deces, există și alte zile de pomenire stabilite de Biserică.

Dintre acestea, Parastasele Postului Mare sunt cele mai importante.

Prima sâmbătă din Post în care se face parastas pentru morți este cea a lui Teodor, cunoscută și sub numele de „Sâmbăta colivelor”.

Este vorba despre Sfântul Mare Mucenic Teodor Tiron, cel de la care s-a transmis până azi obiceiul de a se face și împărți colivă.

La un moment dat, împăratul Iulian Apostatul a poruncit să se stropească cu sângele animalelor sacrificate pentru idoli toate produsele din piaţa cetăţii, pentru a întina Postul Mare al creştinilor.

Atunci, i-a apărut în vis arhiepiscopului Eudoxie Sfântul Teodor, care i-a spus să fiarbă grâu şi să împartă tuturor locuitorilor, ca să nu mai fie nevoiți să meargă la piață.

Zis și făcut.

Astfel, credincioșii au fost feriți de a pica în păcat, motiv pentru care s-a hotărât ca Sfântul Teodor să fie pomenit la finele primei săptămâni din Postul Mare.

Denumirea de „parastas” își are rădăcinile în limba greacă, unde „paristemi” se traduce prin a se alătura, a fi apropiat cu cineva.

Iar Parastasul este slujba cu ajutorul căreia ne alăturăm, prin rugăciune, celor adormiți, cerându-i lui Dumnezeu iertarea păcatelor lor.

Din ritual sunt nelipsite prescura, coliva îndulcită cu miere, colacii, vinul, tămâia, untdelemnul și lumânările.

Este bine de știut că pomenirile nu se fac pentru fală, nici pentru a concura posibilitățile materiale ale altora.

Acestea se fac pentru sufletele celor dragi, motiv pentru care tot ce se dă de pomană trebuie împărțit la nevoiași, nu la prieteni, rude și cunoștințe.

Potrivit scrierii Mărturisirea Credinţei Ortodoxe, „păcătoşii care s-au căit în clipa de pe urmă, sunt scăpaţi din iad prin rugăciunile şi milosteniile celor vii”.

.Pomenirea celor adormiți în Domnul este un act de credință ortodoxă, întrucât ea se bazează pe credința că sufletul omului este nemuritor.

Taina vieţii, ca şi taina morţii, sunt taine mai presus de înţelegerea noastră.

Prin rugăciune, noi păstrăm legătura cu sufletele celor care au trecut la Domnul şi în acelaşi timp cerem ca ei să se odihnească sau sufletul lor să găsească pace şi odihnă, în lumina şi iubirea Preasfintei Treimi.

Avem în rugăciunea Bisericii cea mai corectă, luminoasă şi folositoare cale, aceea de a arăta iubirea faţă de cei trecuţi la Domnul prin rugăciune şi prin milostenie.

Cei adormiți ştiu ce facem pentru ei şi simt când îi pomenim cu dragoste, punem lumânări şi flori pe mormânt şi sărutăm sfânta cruce de cu nădejdea învierii celei de obşte.

Avem datoria morală și spirituală să-i pomenim în rugăciune pe cei trecuţi la Domnul şi mai ales să arătăm semne de iubire duhovnicească faţă de cei care au rămas îndoliaţi.

Cultul pomenirii morților a dat o cultură și o conștiință a continuității și a comuniunii peste timp.

Rugăciunile de pomenire a celor trecuți la Domnul sunt binefacere spirituală pentru sufletele acestora, dar şi consolare pentru familiile lor îndoliate.

Iubirea izvorâtă din credinţă şi rugăciune este mai tare decât moartea.

Când ne rugăm pentru cei adormiți în Domnul arătăm că îi iubim și după moarte, iar sufletul lor nemuritor simte iubirea noastră.

Pomenirea celor adormiți în Domnul este un act de speranță.

Lumânările pe care le aprindem pe morminte sunt lumânările credinței și ale nădejdii creștine că sufletul omului este nemuritor, iar trupul său va învia la cea de a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos.

https://basilica.ro/cei-adormiti-stiu-ce-facem-pentru-ei.../

Prima sâmbătă din Postul Mare are o dublă semnificație: începutul pomenirilor celor adormiți și comemorarea Sfântului Teodor Tiron, de numele căruia se leagă introducerea binecuvântării colivei.

Împăratul Iulian Apostatul a poruncit să fie stropite cu sângele animalelor sacrificate idolilor toate produsele vândute în piața cetății imperiale, pentru a întina astfel prima săptămână din Postul Mare al creștinilor.

Mucenicul Teodor s-a arătat în vis arhiepiscopului de atunci, Eudoxie (360-369), descoperindu-i planul lui Iulian și sfătuindu-l să fiarbă boabe de grâu (în greacă „kolva”, de unde și românescul „colivă”) și să le împartă locuitorilor Constantinopolului pentru ca aceștia să nu fie nevoiți să cumpere alimente de la piață.

Arhiepiscopul a stabilit ca în fiecare an, la încheierea primei săptămâni a Postului Mare, să se serbeze un praznic în memoria acestei minuni și a Sfântului Teodor.

Din acest motiv, în Tradiția Bisericii, această sâmbătă a mai fost numită Sâmbăta Sfântului Teodor sau Sâmbăta colivelor.