Post cu folos să îți petreci, suflete, și Bucuria să te însoțească!

 

Îngăduie-ți suflete, măcar acum, să te lași biruit de sete – de sete de Lumină.

Să nu uiți, suflete, că în vreme de post e voie și nevoie, totuși, și de îndulcire: ai Rugăciunea pentru asta. De-ai ști cât e de dulce... De poți, adăugă-i și puțină smerită Pocăință.

Amintește-ți, suflete, și de Speranță, de Adevăr și Puritate, ca să poți privi în oglindă fără teama că ea ar putea arăta la un moment dat un alt chip, înstrăinat de tine.

Adu-ți aminte, suflete, și de Răbdare. Cu ea să stai la sfat, să zăbovești și iar să zăbovești...

Iertarea-ți fie, suflete, mai mult decât oricând aproape! Caut-o bine prin toate ungherele, cu siguranță vei reuși să o întrezărești. Să cauți în și prin ea puterea de a-ți iubi aproapele. Și, dacă poți, încearcă să te ierți pe tine, pentru toate ce au fost și pentru toate câte stau a prinde formă. Și pentru ca încercarea-ți să nu rămână o simplă și amăgitoare mască, amintește-ți să și uiți ce a trebuit să ierți. Abia atunci va fi întreagă.

Să te pornești în căutarea Simplității. Știu, ai început de multe ori căutarea, dar de și mai multe ori ai reușit să faci ocoluri mari, să te mai și rătăcești. Dar nu-i nimic, timpul nu e pierdut, după cum nici simplitatea nu e. Tu caută doar și ia-ți aproape Nădejdea. Amintește-ți, suflete, că în ea îți vei afla puterea. Nădăjduiește, așadar, și tu! Nădăjduiește, suflete, în Iertare, în Mântuire, în Bucurie, în tămăduirea de neîndrăzneală! Și din când în când, și din gând în gând, oricând vei găsi un moment de răgaz sau de iscoditoare tulburare, repetă-ți lin: „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt!”.

Și... te mai rog ceva! Să macini tu, suflete, pietrele ce ți-ar putea ieși în cale, înainte de a le arunca în alții. Să le macini ușor, fără de zgomot și cutremurări! Nici ție nu ți-a fost ușor să le înduri când alții s-au grăbit să le ridice asupra ta.

Post cu folos să îți petreci, suflete, și Bucuria să te însoțească!