Până la câte cuvinte se socotește vorbire deșartă? Sfântul Vasile cel Mare

 Sfântul Ignatie Briancianinov – Vederea păcatului meu
 
 
Cine va declara război păcatului, smulgând cu sila păcatul din mintea, inima şi trupul lui, aceluia îi dă Dumnezeu un mare dar: „vederea păcatului său”!
 
Fericit este sufletul care şi-a văzut păcatul cuibărit în sânul său!
 
Fericit este sufletul care a văzut în sine căderea strămoşilor, vechimea vechiului Adam!
 
O asemenea vedere a păcatului său este vederea duhovnicească, este vederea minţii, vin­decată de orbire prin darul dumnezeiesc. Sfânta Biserică învaţă să cerem de la Dumnezeu vederea păcatului nostru prin post, rugăciune şi îngenunchere.
 
Fericit este sufletul care neîncetat se învaţă în Legea Domnului! Căci într-însa el poate ve­dea chipul şi frumuseţea Omului Nou, iar prin comparaţie cu el, îşi poate cerceta şi îndrepta neajunsurile sale.
 
Fericit este sufletul care şi-a cumpărat ţarina pocăinţei prin omorârea sa cu privire la înce­puturile păcătoase! În această ţarină el îşi va găsi o nepreţuită comoară de mântuire.
 
Dacă ţi-ai dobândi ţarina pocăinţei, predă-te plânsului de copil faţă de Dumnezeu. Dacă poţi să nu ceri nu cere nimic de la Dumnezeu, lasă-te în voia Lui, cu lepădare de sine.
 
Înţelege şi simte, că tu eşti făptură, iar Dumnezeu este Făcătorul. Predă-te prin urmare fără să mai stai pe gânduri în voia Ziditorului, adu-I numai lacrimile de prunc, adu-I o inimă tăcută, gata să-I urmeze voia şi să-şi sigileze voia Lui.
 
Dacă însă din pricina prunciei tale, nu te poţi cufunda în tăcere deplină, în rugăciune şi în plânsul în faţa lui Dumnezeu, atunci rosteşte înaintea Lui o rugăciune smerită pentru iertarea păcatelor şi pentru vindecarea de patimile cele păcătoase, de aceste groaznice neputinţe morale, care se compun din greşalele săvârşite de bună voie în decursul unei vremi destul de însemnate.
 
Fericit este sufletul care şi-a dat seama că este pe deplin nevrednic de Dumnezeu, care s-a judecat ca unul ce se află ticălos şi păcătos! Un astfel de suflet se află pe calea mântuirii, într-în­sul nu este înşelare de sine.
 
Pravila de rugăciune și vederea păcatului meu, Editura Credința Strămoșească, 2003, pp. 53-55Sfântul Simeon Noul Teolog – Despre împărtășirea conștientă
 
 
Dar să nu te tulburi, iubitule, ascultând adevărul arătat ție de către noi.
 
Căci dacă mărturisești că Trupul Domnului este Pâine a vieții care dă viață și știi că Sângele Său dă viață celor ce se împărtășesc cu el, și se face în cel care-l bea izvor de apă curgătoare spre viață veșnică (In. 4, 14), cum – spune-mi! – împărtășindu-te de acestea nu adaugi nimic mai mult sufletește, ci, chiar dacă vei simți poate puțină bucurie, după scurt timp rămâi iarăși așa cum erai mai înainte, neavând în tine niciun adaos de viață sau izvor țâșnitor, sau văzând vreo lumină oarecare? Căci celor ce n-au ajuns să treacă dincolo de simțire, pâinea aceasta li se arată în chip simțit ca o simplă bucătură, dar în chip spiritual (inteligibil) ea este lumină necuprinsă și neapropiată; tot așa și vinul e și el în chip asemănător lumină, viață, foc și apă vie.
 
Deci, dacă mâncând și bând pâinea dumnezeiască și vinul veseliei, nu vei cunoaște că viețuiești viața cea stricăcioasă, că ai primit înlăuntrul tău pâinea ca o lumină sau ca pe un foc, și că ai băut Sângele Stăpânului ca o apă curgătoare și vorbitoare, dacă n-ai ajuns la vederea și împărtășirea cu nimic din toate acestea, cum socotești că te-ai făcut părtaș al vieții? Cum crezi că te-ai atins de focul cel neaprins sau presupui că te-ai împărtășit de lumina cea veșnică? Negreșit, nicidecum nu s-a făcut aceasta cu tine, care ești nesimțitor față de unele ca acestea. Lumina te luminează, și tu ești orb; focul te încălzește, și nu te aprinzi; viața te-a adumbrit, dar nu s-a unit cu tine; apa cea vie a trecut prin sufletul tău ca printr-o trestie, fiindcă nu te-ai găsit vrednic de primirea ei.
 
Deci, primind și atingându-te astfel de cele neatinse și părându-ți-se că mănânci, de fapt nu primești, nu mănânci, nici nu ai în tine însuți nimic din acestea. Căci Cuvântul cel neapropiat, Pâinea care se coboară din cer (In. 6, 33), nu se cuprinde în chip simțit, ci mai degrabă El Însuși cuprinde și Se atinge și se unește fără amestecare cu cei vrednici și cu cei bine pregătiți pentru primirea ei.
 
Dacă vei prăznui așa, și așa te vei împărtăși de dumnezeieștile Taine, toată viața ta va fi o sărbătoare, și nu numai o sărbătoare, ci și un prilej de sărbătoare și un Paște, trecere și ieșire din cele văzute spre cele spirituale (inteligibile), unde încetează orice umbră, orice închipuire și toate simbolurile de acum și unde ne vom desfăta veșnic curați în chip curat de Jertfa cea preacurată în Dumnezeu Tatăl și în Duhul Cel de-o- ființă, privind pururea pe Hristos și fiind văzuți de către El, fiind împreună cu Hristos, împărățind împreună cu Hristos, decât care nimic nu e mai mare în împărăția cerurilor. Căruia I se cuvine toată slava, cinstea și închinăciunea împreună cu Tatăl și Preasfântul și de-viață-făcătorul Său Duh acum și pururea și în vecii nesfârșiți. Amin.
 
Sfântul Simeon Noul Teolog, Împărtășirea continuă cu lacrimi și străpungerea inimii (din cartea Împărtășirea Continuă cu Sfintele Taine, p. 424-425)De ce este viaţa atât de chinuitoare? De ce nu ne putem răbda unii pe ceilalţi?
 
 
V-aţi pus vreodată întrebarea de ce este atât de înăbuşitor în lume, de ce este viaţa atât de chinuitoare? De ce nu ne putem răbda unii pe ceilalţi?
 
Răspunsul este următorul: pentru că păcatul a otrăvit atmosfera vieţii. Cu toţii suntem bolnavi de păcat. Şi dacă rănile nevindecate ale trupului răspândesc o duhoare greu de îndurat, cu atât mai grea este miasma păcatului!
 
Aşa cum bolile trupului pot fi în afară (văzute) şi în lăuntru (ascunse), aşa şi păcatele, ca boli ale sufletului, pot fi văzute şi nevăzute. Adesea ne amăgim cu gândul că putem ascunde de ochii celor din preajmă rănile păcatului din sufletul nostru. Trecem drept oameni buni şi cumsecade, însă de Dumnezeu nimic nu putem ţine ascuns.
 
Ochii Săi sunt mai strălucitori decât Soarele şi pătrund pretutindenea. Dacă, cu ajutorul a ceva asemănător razelor Röentgen, am putea cumva vedea tainica stare sufletească a fiecăruia dintre noi sau a întregului neam omenesc – căci Dumnezeu vede acestea –, ne-am îngrozi!
 
Arhimandritul Serafim Alexiev, Viața duhovnicească a creștinului ortodox, Editura Predania, București, 2010, p. 81