Rugăciunea îl face pe om să-și biruiască firea căzută
Rugăciunea îl face pe om să se lepede încetul cu încetul de lume și de sine însuși. Căci, așa cum arată Sfântul Isaac Sirul, „rugăciunea este omorârea gândurilor voinței după viața trupului. Cel care se roagă este întru totul deopotrivă cu cel ce a murit lumii”. Iar a stărui în rugăciune este una cu „a se făgădui cineva pe sine însuși”.
Rugăciunea îl face pe om să-și biruiască firea căzută și duce la omorârea omului celui vechi; și unindu-se prin ea cu Dumnezeu se îmbracă în omul nou. Prin lucrarea care-i este proprie, adică vorbirea cu Dumnezeu, rugăciunea ne duce la unirea în chip tainic cu Dumnezeu cunoscând din nou starea de apropiere și familiaritate cu El pe care o avea Adam în Rai.
Jean-Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, Editura Sofia, p. 313-314Rugăciunea îl face pe om să-și biruiască firea căzută
Cauzele gândurilor rele
Sfântul
Talasie observă că trei sunt căile prin care primim gândurile:
„simţirea (lucrarea simţurilor), amintirea şi starea mustului
(amestecarea) din trup [provocată de temperamentul omului]. Dar cele mai
stăruitoare sunt cele [gândurile] din amintire”.
Sfântul
Isaac Sirul ne aşază pe calea clarificării cauzelor care nasc gândurile
rele: „Mişcarea gândurilor în om se săvârşeşte din patru pricini. Întâi,
din voinţa trupului natural. Al doilea, din închipuirea de către
simţuri a lucrurilor lumii, pe care le aude şi le vede.
Al treilea,
din obişnuinţele pătimaşe şi din înclinările sufletului, pe care le are
în minte. Al patrulea, din atacurile (momelile) dracilor ce ne
războiesc prin toate patimile, din pricinile pe care le-am arătat mai
înainte. De aceea, omul nu poate până la moarte să nu aibă gânduri şi
război, cât timp se află în viaţa trupului acesta”.
Cauza
principală care provoacă cugetările rele este războirea dracilor cu cei
ce se nevoiesc întru virtute. În mare parte, relele cugetări vin de la
diavol, al cărui scop este să-l ducă pe om în păcat – fie cu gândul, fie
cu lucrul. El a încercat să se războiască chiar şi cu Mântuitorul
Hristos, fireşte, fără să reuşească să-şi atingă ţinta. Dracii, care
„caută pururea sufletul nostru, îl caută prin cugetări pătimaşe, ca să-l
împingă la păcatul cu gândul, sau la cel cu lucrul” (Sf. Maxim
Mărturisitorul). Cel ce gândeşte răul păcătuieşte cu gândul, iar cel ce
face voia diavolului şi îşi satisface poftele păcătuieşte cu lucrul; a
făptui păcatul înseamnă, deci, a păcătui cu lucrul. În timp ce dracii
însămânţează în noi necontenit gândul păcatului, pentru a ne subjuga
mintea, sfinţii, „cunoscând sămănăturile dracilor”, îi povăţuiesc pe
oameni cum să se ferească de unele ca acestea.
Sfântul Grigorie
Sinaitul consideră că gândurile păcătoase sunt cuvintele demonilor şi
„înainte-mergătoarele patimii”; mai întâi vine gândul cel rău, şi apoi
se făptuieşte păcatul. Iar Ilie Ecdicul observă: „Dracii războiesc
sufletul mai ales prin gânduri, nu prin lucruri; în timp ce „pricina
lucrurilor este auzul şi vederea”, pricina gândurilor este „obişnuinţa
şi dracii” (Ilie Ecdicul, Capete morale, cap. 18, p. 304). Dracii pun
mereu în noi sămânţa cugetărilor necurate şi neruşinate; fiecărei patimi îi corespunde dracul patimii respective.
Mitropolit
Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți,
Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pp. 248-249
ACEST BLOG ARE ZERO VENIT FINANCIAR -Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos: Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
marți, 28 martie 2023
Faptul că inima nu iubeşte rugăciunea se datorează diferitelor păcate
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor
-
Infectia cu virus hepatitic C (VHC) reprezinta o importanta problema de sanatate publica globala. Prevalenta viremica actuala estimata ...
-
Pielita de ou pentru prepararea acidului hialuronic natural Domnul Ioan Marcus din Aiud, cititorul nostru fidel, ne-a trimis spre publicar...
-
Am primit reteta unui nou preparat natural din partea domnului Ioan Marcus din Aiud, cititorul nostru fidel. Cu siguranta, vor fi multi di...
-
"1. FRICA micsoreaza diametrul vaselor de sange, ca urmare a unei varsari excesive de adrenalina in sange. Acest fapt duce la o subali...
-
Cred ca nu mai trebuie sa va spun cat de gustoase si de sanatoase sunt aceste uleiuri. Le folosesc in bucatarie cu drag . Atat salate...
-
RO.aliment organizeaza , in premiera nationala, campania de informare, educare si constientizare a beneficiilor consumului inteligent ...
-
In perioada 2-5 aprilie 2020, in cadrul Centrului Expozitional Romexpo , se desfasoara 5 manifestari cu tematica home & deco: Const...
-
Majoritatea oamenilor privesc boala fie ca pe un ghinion în viaţa lor, o nedreptate, fie ca pe ceva ereditar, o moștenire genetică nemer...
-
Chiar daca nu ati vazut sau nu ati cultivat niciodata un rodiu ( Punica granatum ), cu siguranta ati gustat, macar o data, din fructul sau...
-
Conacul boieresc cunoscut localnicilor sub numele de Stupina lui Christoph este situat la marginea Brasovului, intr-o zona linistita ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.