Faptul că inima nu iubeşte rugăciunea se datorează diferitelor păcate

 Rugăciunea îl face pe om să-și biruiască firea căzută
 
Rugăciunea îl face pe om să se lepede încetul cu încetul de lume și de sine însuși. Căci, așa cum arată Sfântul Isaac Sirul, „rugăciunea este omorârea gândurilor voinței după viața trupului. Cel care se roagă este întru totul deopotrivă cu cel ce a murit lumii”. Iar a stărui în rugăciune este una cu „a se făgădui cineva pe sine însuși”.
Rugăciunea îl face pe om să-și biruiască firea căzută și duce la omorârea omului celui vechi; și unindu-se prin ea cu Dumnezeu se îmbracă în omul nou. Prin lucrarea care-i este proprie, adică vorbirea cu Dumnezeu, rugăciunea ne duce la unirea în chip tainic cu Dumnezeu cunoscând din nou starea de apropiere și familiaritate cu El pe care o avea Adam în Rai.
 
Jean-Claude Larchet, Terapeutica bolilor spirituale, Editura Sofia, p. 313-314Rugăciunea îl face pe om să-și biruiască firea căzută
Cauzele gândurilor rele
                                                                                                                                                        Sfântul Talasie observă că trei sunt căile prin care primim gândurile: „simţirea (lucrarea simţurilor), amintirea şi starea mustului (amestecarea) din trup [provocată de temperamentul omului]. Dar cele mai stăruitoare sunt cele [gândurile] din amintire”.
  
Sfântul Isaac Sirul ne aşază pe calea clarificării cauzelor care nasc gândurile rele: „Mişcarea gândurilor în om se săvârşeşte din patru pricini. Întâi, din voinţa trupului natural. Al doilea, din închipuirea de către simţuri a lucrurilor lumii, pe care le aude şi le vede.
Al treilea, din obişnuinţele pătimaşe şi din înclinările sufletului, pe care le are în minte. Al patrulea, din atacurile (momelile) dracilor ce ne războiesc prin toate patimile, din pricinile pe care le-am arătat mai înainte. De aceea, omul nu poate până la moarte să nu aibă gânduri şi război, cât timp se află în viaţa trupului acesta”.
Cauza principală care provoacă cugetările rele este războirea dracilor cu cei ce se nevoiesc întru virtute. În mare parte, relele cugetări vin de la diavol, al cărui scop este să-l ducă pe om în păcat – fie cu gândul, fie cu lucrul. El a încercat să se războiască chiar şi cu Mântuitorul Hristos, fireşte, fără să reuşească să-şi atingă ţinta. Dracii, care „caută pururea sufletul nostru, îl caută prin cugetări pătimaşe, ca să-l împingă la păcatul cu gândul, sau la cel cu lucrul” (Sf. Maxim Mărturisitorul). Cel ce gândeşte răul păcătuieşte cu gândul, iar cel ce face voia diavolului şi îşi satisface poftele păcătuieşte cu lucrul; a făptui păcatul înseamnă, deci, a păcătui cu lucrul. În timp ce dracii însămânţează în noi necontenit gândul păcatului, pentru a ne subjuga mintea, sfinţii, „cunoscând sămănăturile dracilor”, îi povăţuiesc pe oameni cum să se ferească de unele ca acestea.
Sfântul Grigorie Sinaitul consideră că gândurile păcătoase sunt cuvintele demonilor şi „înainte-mergătoarele patimii”; mai întâi vine gândul cel rău, şi apoi se făptuieşte păcatul. Iar Ilie Ecdicul observă: „Dracii războiesc sufletul mai ales prin gânduri, nu prin lucruri; în timp ce „pricina lucrurilor este auzul şi vederea”, pricina gândurilor este „obişnuinţa şi dracii” (Ilie Ecdicul, Capete morale, cap. 18, p. 304). Dracii pun mereu în noi sămânţa cugetărilor necurate şi neruşinate; fiecărei patimi îi corespunde dracul patimii respective.
                                                                                                                                             Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pp. 248-249