Lupta cu patimile sufleteşti şi trupeşti nu este chiar aşa simplă.

 

Ritualul gestului iconic – Avva Ghelasie Gh.

În legătură cu ritualul gestului iconic, părintele Ghelasie arată:

 

– Ritualul Gestului Iconic, ca Specific al Pustnicului Neofit (Sfântul Neofit Pustnicul, Purtătorul de Icoană) este tocmai Recâştigarea Chipului de Personalitate.
Zilnic fă Închinarea la Icoana Maicii Domnului.
Ca specific al Pustnicului Neofit, nu fă Rugăciune Mentală, ci mai întâi intră în Duhul Iconic, în Genunchi şi cu Închinare.
Să ai răbdare până vei câştiga Duhul Icoanei, de care vorbeşte Pustnicul Neofit.Duhul se Primeşte.
Gestul Închinării şi Metaniei, precum şi zicerea rugăciunii „Tatăl Nostru” să devină ceva firesc. Nu este Meditaţie şi Concentrare de Minte.
Fă Practica Gestului Iconic chiar mecanic.Nu te dezamăgi că faci cu răceală şi în silă, important este să Practici zilnic. Ai grijă însă, să nu cazi în „instrumentalism”, considerând că în Repetarea Rugăciunii, sau în a face Gestul Iconic, este însăşi Mistica.
Neofit Pustnicul ca şi Sfântul Ioan Scărarul, nu pornesc direct de la Rugăciunea „Doamne Iisuse”, ci de la Acatistul Maicii Domnului. Neofit Pustnicul începe cu Ritualul Acatistului, ca „intrarea” în Sacrul Mistic. Maica Domnului este Uşa spre Hristos.
Începătorul să facă întâi Ritualul Icoanei, şi apoi să treacă la Rugăciune. Gestul Sacru să fie Rugăciunea începătorilor.
Unii se întreabă „unde este pocăinţa, unde sunt Virtuţile” în această modalitate Iconică? Gestul de Închinare este deja un chip al pocăinţei, şi deja o Virtute, chiar mai mult, o bază de pornire a acestora. 
Practică Gestul Închinării neîncetate, şi acesta este Chipul Rugăciunii.
Fiule, fă Rugăciunea neîncetată a Ritualului Icoanei, având permanent înaintea Conştiinţei, Prezenţa Icoanei, în faţa căreia tu eşti cu metanie şi închinăciune.
Moş-Avva al meu mă întreba: „vezi la fiecare pas Icoana Întrupării lui Hristos?” Eu nu puteam minţi şi mereu mă punea la „canon-pedeapsă”, să fac în plus metanii şi închinăciuni la Icoana Maicii Domnului. Mă punea adesea să fac şi de trei ori pe zi ACATISTUL. „Până nu vezi Lumea toată, o Icoană, să nu îndrăzneşti să intri în Biserica de Taină a Isihiei”… Cu timpul, mai mult mă silea la Închinăciuni şi Metanii. Eram adesea obosit de la lucrările obişnuite, dar nu mă scutea. „Tânărul şi începătorul trebuie să se nevoiască peste fire, altfel nu va progresa”.
Un ucenic firav al Pustnicului Neofit spunea: „o zi dacă nu fac canonul metaniilor şi al închinăciunilor, în acea zi sunt mort cu Duhul”.
Neofit Pustnicul spunea Ucenicilor săi că pot folosi şi Invocările unor Cuvinte-Rugăciuni, dar numai prin condiţia să fie totodată cu Gestul Iconic de Închinare. „Invocările singulare” produc la cei mai mulţi o „aparentă liniştire” şi unele „funcţii corporale în exces sau în anihilare”. Invocările singulare sunt auto-sugestionabile care declanşează alte „auto-sugestii ascunse, nocive”. Păcatul este cea mai mare „auto-sugestie patologică”. Neofit Pustnicul are o „frică mistică” de tot complexul mental în care sunt „auto–sugestiile”. De aici Mistica sa de Gest–Persoană, în care Mentalul însuşi face Gest de Închinare, tocmai ieşirea din „auto-sugestii”. Zisele „concentrări” prin Mental, sunt „respinse” de Neofit Pustnicul. Adunarea–Centrarea pe Forma-Chipul- Persoană este considerată de Neofit ca singura Integralizare nedistructivă.
Aşa că, Fiule, pentru mine Neofit este cel mai indicat astăzi, când majoritatea sunt „debili mental şi psihopatizaţi” de „hiperenergismul păcatelor”.
Noi, cu bagajul păcatelor noastre, avem foarte multe patologicuri şi anormalităţi Psiho- Fizice.
Complexul acesta pătimaş este foarte mare, şi noi nu mai avem acele capacităţi de a ne lupta cu ele. Noi trebuie să folosim nişte Modalităţi de a ne Opri şi de a putea noi să ne dăm puţin la o parte din iureş, din furtună, din distructivitatea acestora.
Opriţi-vă! Opriţi-vă!
Opriţi toate negativităţile!
Mâinile au o Taină. Prin mâini se neutralizează negativităţile şi totodată se transmit aceste negativităţi. De aceea nu faceţi prin Mâini, gesturi nocive.
Fă Gest de Închinare.
Toată răutatea neutralizeaz-o în Gest de Închinare.
Păcatul în care suntem este iad al nostru şi n-avem unde să mai stăm. Stăm în iadul păcatului nostru, dar cu stăruinţa ca-n iadul păcatului nostru să aprindem şi o scânteioară de Rai, şi aşa să putem ieşi din iad. Noi nu facem propriu-zis ieşirea, ci Transformarea, până când însuşi iadul ne scoate afară. Nu ieşim noi, iadul ne scoate.
Lupta cu patimile sufleteşti şi trupeşti nu este chiar aşa simplă. De aceea în Practica Iconică se exclude lupta Mentală şi lupta Sentimentală. Îi dăm însă orientarea de Închinare, prin Închinare să se elibereze de Propriile tensiuni, să găsească Liniştea şi rezolvarea. 
În căutarea Vieţii noastre Duhovniceşti, am încercat această modalitate de a Opri orice războire.
Şi ca Duhovnic, am încercat cu mulţi să-i fac să Oprească acest război contrar, care este iadul nostru permanent, care este lucrarea permanentă a păcatului din noi.
De aceea, cel care a căzut într-o răutate, primul lucru care trebuie să-l facă este să nu dea voie amărăciunii, otrăvii, că aceasta produce cea mai mare distrugere de Putere Duhovnicească.
Lasă totul la scaunul Spovedaniei.
Lasă totul sub Epitrahilul Părintelui Duhovnicesc.
Otrava, cu trecerea timpului, începe să scadă din puterea ei de distrugere. De aceea spun şi unii Sfinţi Părinţi, că atunci când se cade într-o greşeală mare, să laşi un timp fără să gândeşti pre mult la urmări sau la ceea ce de fapt ai făcut.
Să opreşti totul pe loc, să laşi ca lucrurile să se limpezească de la sine, să treacă trei zile, cum spun Sfinţii Părinţi, şi după trei zile evaluează situaţia la rece.
În Viaţa Duhovnicească, eu, din puţina şi nevrednica mea experienţă, am învăţat că această Oprire a războirii şi această Oprire de trei zile a otrăvii războirii, ar aduce acea trezire a Conştiinţei Duhovniceşti.
Unii sunt înclinaţi să facă un fel de Psihanaliză, să intre într-un fel de complex de amănunţire, să disece şi mai mult atât căderea în antagonism, cât şi efectul otravei, considerând că aceste evaluări de amănunt ar fi o descărcare.
Eu, cel puţin, consider că Psihanaliza, cum spune un Părinte Duhovnicesc (Avva Arsenie Boca), este o modalitate care şi mai mult, şi mai mascat, şi mai subtil te otrăveşte.
Iertarea este Taina Opririi războirii.
Tu să nu admiţi prostia, ci Deşteptarea. Deşteptarea se face doar sub Epitrahilul şi în Spovedania faţă de Duhovnicul Spoveditor, în totodată căutarea şi a Învăţăturilor-Povăţuirilor Duhovniceşti pe care trebuie să le culegi ca Albina din Floare în Floare, până la găsirea Mierii celei Duhovniceşti.
Aşa cum spune Părintele Cleopa, în zilele noastre nu se mai poate găsi în aceeaşi persoană şi Duhovnicul Spoveditor şi, totodată, Duhovnicul Povăţuitor.
Nouă ne trebuie în primul rând Duhovnicul Spoveditor, în faţa căruia noi Oprim şi îi punem la Picioare şi lăsăm sub Epitrahil războirea noastră şi totodată putoarea drăcească a păcatului nostru. Iar Duhovnicul Povăţuitor nu se mai găseşte direct, ci trebuie să-l cauţi tu în sfatul unor Duhovnici şi Părinţi după căutările tale.
Este o tendinţă a multora care sunt ca vacile care nu ştiu nimic Duhovniceşte, nu s-au luptat şi n-au trăit cu nimic Duhovniceşte, şi li se urcă nasul în prăjină şi vor să ştie şi să fie în mare Trăire Duhovnicească, ca şi când Trăirea Duhovnicească este numai o tehnică, începi să o răsuceşti, să învârteşti şi o ai. O cumperi ca de la magazin, ţi-o spune cineva, ţi-o dă ca pe un instrument şi tu n-ai decât să o mănânci ca pe un medicament şi să-şi facă efectul. Nu este aşa. Nimănui să nu-i crească nasul, să-şi bage nasul în cele de Sus. Nimeni să nu se gândească cum este în Lună, dacă el nu poate şi să sară peste gard.
Doar o Practică insistentă dă cu adevărat roade.
Nu-l pune pe Ucenic la multă Rugăciune, ci pune-l să se mişte mult cu diferite lucrări fizice. Opreşte-l pe Ucenic să facă „extremismul” Rugăciunii multe la început, că va „întărâta” prea mult „îndrăcirea din el” şi, de asemenea, patimile.
Să facă în schimb multe metanii şi închinăciuni.
Unii Duhovnici fac greşeala de „aglomerează” pe Ucenici cu zise „Înduhovniciri”, care mai mult strică şi niciodată nu le mai „formează” un chip adevărat de Ucenici. Copilul nu poate fi dintr-o dată Bărbat, până nu Creşte. Ucenicul trebuie să Crească.
În prima Treaptă, Ucenicul trebuie să treacă strict prin „Focul Legii”, fără nici o altă adăugire. Duhovnicul este Legea Sfântă pe care nu o poate călca nici el, nici Ucenicul. Cine nu primeşte Legea întru totul, nu poate deveni niciodată un adevărat Ucenic.
Învierea în Har din Treapta a doua, este „Desfacerea Legii în Har” în care Legea – Hotarul Duhovnicesc se transfigurează şi se Deschide ca o Uşă de Taină spre Lumea de Dincolo.
Treapta a treia este cea mai Înaltă, a Ucenicului cu adevărat, când Harul Legii se face şi din Iubire de Fiu şi de Părinte.
Sunt Ucenici de curiozitate Trecătoare; sau care, când văd anumite greutăţi, renunţă; sau într-o fluctuaţie de renunţare şi revenire; mai puţin sau deloc Ucenici Înfocaţi care nu se împiedică de nimic şi caută fără încetare „Găsirea Duhovnicească”.
Această Găsire Duhovnicească nu ţi-o poate da nici un Duhovnic, cât de mare ar fi, ci trebuie să o câştigi tu direct şi Personal. Şi aşa vei putea fi şi tu un Urmaş al Tainei Duhovniceşti.
Este indicat ca fiecare să aibă un Duhovnic şi să nu treacă cu uşurătate de la un Duhovnic la altul, dar în Tradiţionalul nostru Ortodox li se dă voie a trece la alţi Duhovnici, dacă Duhovnicul respectiv nu-i cultivă şi nu-i foloseşte.
Iar a face un fel de idolatrie a Duhovnicului, nu este admis în Mistica Ortodoxă.
În Practica Creştină Ortodoxă baza cea mare este Taina Spovedaniei, a Pocăinţei, este Taina Opririi în Faţa Altarului Euharistic, a Postului, şi apoi Intrarea şi Primirea în Împărtăşire.
Pocăinţa Mistică Creştină trebuie să fie Închinare în primul rând.
Moda de a Împărtăşi oricum, fără Pocăinţa Creştină, fără Ieşirea din păcat, este un furt şi o batjocorire a Tainei Dumnezeieşti.
Canoanele Bisericii Ortodoxe ale Sfinţilor Părinţi nu trebuie considerate doar simple formalităţi. Fiecare Preot Duhovnic poate fi iconomul de Taină al Împărtăşirii Credincioşilor, dar nu poate fi distrugătorul şi batjocoritorul lor.
Iconomul este acela care dă fiecăruia după necesarul şi după vrednicia sa.

din volumul ***, Părintele Ghelasie de la Frăsinei. File de Pateric