Practică Gestul Închinării neîncetate, şi aceasta este CHIPUL Rugăciunii.

357
Fă această practică zilnică a Gestului Închinării, nu numai în faţa
Icoanei de Naştere, ci şi în toate împrejurările, ca o rugăciune de toată
vremea. Gestul Închinării este „Iconizarea-Hristificarea-Naşterea
permanentă din Nou” a Vieţii.
IUBIREA Lui DUMNEZEU este să Coboare mereu în Lume şi
Iubirea Lumii este să Primească mereu Întruparea Divinului în sine şi
aceasta este Veşnica Naştere din Nou, este Rugăciunea, Chipul
LITURGHIEI...
Practică Gestul Închinării neîncetate, şi aceasta este CHIPUL
Rugăciunii.
Pleacă Capul, Mintea şi orice simţire în Gestul ÎNCHINĂRII, orice
formă şi orice chip fă-le să se ÎNCHINE şi aşa totul se face
„ICOANA- CHIPUL” unde se ÎNTÂLNEŞTE DUMNEZEU cu Lumea
şi Lumea cu DUMNEZEU şi se fac „ACELAŞI TRUP-ICOANĂ”.
Începe să te „Rogi” cu „Gesturi Ritualice”, care ne „Rememorează”
Sacrul din noi. Ridică mîinile în sus cu rugăciune către Dumnezeu Cel
din „Înălţime”, din care „curge” Viaţa lumii. Pleacă în închinare capul
în jos, Gest prin care-L „recunoşti” pe Dumnezeu ca pe Dătătorul
Vieţii. Pune mâinile la piept în dreptul inimii şi fă-te ca un „altar”
propriu, pe care să Vină Dumnezeu şi la tine. Desfă braţele lateral, ca
preînchipuire că Divinul Se „ÎNTRUPEAZĂ” în toată Fiinţa ta, Suflet
şi Corp. Faceţi aceste simple „Gesturi Sacre” şi „Memoriile Sacre” se
vor „trezi”.
Persoana Omului are în primul rînd „primirea”, de unde partici-
parea sa la toate. Trebuie să-şi „reia” „stăpânirea conştientă” asupra
memoriilor; nu trebuie să fie „robul” memoriilor sale. Nu fă auto-
sugestie, nici logică-raţiune, ci Volitiv, ca „Auto-Stăpânire” şi auto-
orientare în Sine, prin care să se „orienteze” tot memorialul tău. Nu
„admite” psihic nici o „memorie rea şi anormală”, ci respinge-o şi
înlocuieşte-o cu una bună.
Nu fi fixist (adică să faci doar ce crezi tu); cu voinţă ascultă şi de
alţii. Astfel te vei vindeca de propriile iluzii şi de încăpăţânare. Te vei
bucura de unire şi comunicare. Fii în dialog (păcatul demonic face

358
tocmai un gol de dialog). Viaţa este comunicabilitatea. Fii comunicabil
chiar dacă te forţezi. Fii vesel chiar dacă nu te simţi bine, pentru că
fondul Vieţii este Bucuria-Lumina. Nimic nu poate copleşi Bucuria
Vieţii în sine, tu trebuie s-o cultivi şi peste propriile suferinţe. Impune-
ţi un zâmbet permanent. Suportă şi ce nu-ţi place la alţii şi treci peste
toate defectele lor (care sunt legate de caracterul propriu). Nu mustra
direct, nu spune greşelile, fii delicat când faci totuşi câte o observaţie.
Nu te enerva că alţii nu sunt ca tine şi-ţi stau chiar împotrivă. Astfel te
vei vindeca de contrarietate şi te vei bucura de convieţuire în tot
momentul. Încearcă să ai afecţiunea mai tare decât respingerea. Nu
admite frica, timorarea, grija zilei de mîine; nu-ţi fă iluzii, lasă totul la
momentele lor. Timorarea este slăbănogirea Sufletului. Fii optimist,
chiar dacă lucrurile par total încurcate; crezi în rezolvarea miraculoasă.
Toate simptomele de boală, toate certurile, toate contradicţiile, greşe-
lile tale şi ale altora, consideră-le trecătoare şi tu astfel vei rămâne
neatins. Chiar dacă ai avut şi mai ai crize violente, toate vor trece; nu
admite teama că va fi mai rău, ci mai bine. Nu admite tristeţea după
greşeli şi conflicte, lasă-le la momentul când te vei analiza pe tine (la
spovedanie mai ales). Mulţi fac o scrupulozitate patologică din toate.
Nu abandona activitatea, chiar dacă nu te simţi bine şi dai randament
puţin. Cât ai fi de bolnav, nu renunţa la un ceva activ, cât de cât.
ODIHNEŞTE-TE! Viaţa are o Supralege, a ODIHNEI SACRE,
indiferent de stare. În această ODIHNĂ nu mai contează nicio
evaluare, este DARUL Lui DUMNEZEU peste toate considerentele.
Bucură-te şi tu cu adevărat de acest miracol.
„Practica Lucrării Sfinte este doar a celor ce muncesc ziua şi
noaptea, fără încetare, peste toate piedicile şi slăbiciunile şi care se
învăpăiază mereu de DUMNEZEIESCUL DOR”.
Şi practica iconică are două aspecte, unul „static” şi unul „dinamic”,
ce nu se contrazic, ci se Unesc în Comunul Iconic.
Sunt mulţi debili fizic, sclerozaţi, intelectuali anemici, tocmai din
lipsa de mobilitate-mişcare. Mai mult, sunt împiedicări şi înfundări
energetice pe diferite zone organice şi funcţionale, care produc scurgeri
şi explozii energetice permanente, ce secătuiesc şi ultimele rezerve. Unii
au nişte hiperfuncţii (sau hipofuncţii) în anumite organe, tot din această

359
cauză. Datorită sedentarismului, noi avem părţi ale Corpului aproape
fără mişcare, unde se depun majoritatea reziduurilor alimentare. Mobi-
litatea este pentru noi ca şi respiraţia, în activul vieţii. Noi, creştinii,
suntem învinuiţi că neglijăm „îngrijirea” corpului. În sensul nostru
mişcarea este o „capacitate” a vieţii, ce nu are „scop” în sine, ci este
doar o modalitate de activ. Nu are scop de a „stăpâni funcţii şi organe”,
ci ca să fie o trecere liberă a mişcării prin tot corpul. Nu faceţi din
mişcările corpului „religie”, că este patologic, ci consideraţi-le propriile
dumneavoastră mişcări, ce nu au de-a face cu religiosul. Ritualul nu este
„mişcare”, ci „Gest Sacru”, ce înseamnă altceva. Mişcarea este o
„dăruire de hrană” organelor izolate şi blocate de boli, care singure nu
mai pot primi. Unii prea „religioşi” resping aceasta, ce este o „refuzare
de ajutor celor ce nu se mai pot mişca”. Celor fără mâini şi picioare le
dai posibilităţi de mişcare sau îi poartă altcineva. Mişcarea este tot aşa
de necesară şi „terapeutică” precum „hrana alimentară”. „Energiile
corporale”, în natura lor, nu pot fi Sacralizate”, ci doar folosite în
vederea Ritualului Sacru. Nu vă concentraţi pe trasee energetice, că este
periculos, noi nu avem în vedere decât „mişcarea ca atare”, restul să se
facă după fiziologia propriu-zisă; noi trebuie să păstrăm cu atenţie doar
„capacitatea de mişcare”, doar aşa „memorialul în sine” se va trezi
(dacă intervenim noi cu diferite concentrări, putem preface şi denatura şi
mai rău „memorialul fiziologic adevărat”).
Obişnuiţi-vă să aveţi o „poziţie de rememorare mobilă perma-
nentă”, după propriul specific şi propria boală (de cap, de trunchi sau
de membre). Sunt forme de „mobilitate din stare statică” (poziţii diferite
fixe ale unor părţi organice); „mobilitate semistatică”; „mobilitatea
activă”, prin mişcări directe şi repetative (cum sunt mişcările forţate).
Mai este o mobilitate „psiho-mentală directă”, prin concentrări mentale
directe. Noi ne ferim de „pericolul magic” al „mobilităţilor energtice”,
dar nu excludem „normalul mobil” al energiilor, care este „mişcarea
obişnuită” a noastră. Folosiţi mişcarea în practica gestului, ca mobili-
tatea memorialului propriu. Ridicarea capului, plecarea, întinderea
mâinilor-braţelor, închiderea sau deschiderea ochilor, etc. sunt des
folosite în rugăciune. Aplecaţi-vă cu fruntea la podea, şi staţi aşa un
timp, este modul de rugăciune al Sfântului Moise arapul. Sfântul
Pahomie cel Mare se ruga doar cu mâinile în sus. Alţii în genunchi,
după specificul propriu.

360
În rugăciune unii folosesc respiraţia. Şi unii Sfinţi Filocalici o
recomandă. Pentru lumea de astăzi, cu atâtea „păcate corporale”,
respiraţia este un punct de mare valoare. Respiraţia deschide, desface şi
uşurează mişcarea memorialului atît corporal, cât şi sufletesc. Respiraţia
este corespondenţa „mişcării neîncetate” a vieţii în general. Respiră
adânc mai ales dimineaţa şi seara (pe nemâncate), cu încordarea
diafragmei abdominale şi dilatarea întregii zone viscerale (cât mai mult
timp) şi foloseşte această stare în gestul tău. Isihaştii filocalici erau
învinuiţi că se concentrează în „buric”. Abdomenul este „locul
patimilor” şi al „stricăciunii”, şi de aceea trebuie „spălat” zilnic, deci ca
mobilitate, nu ca scop în sine. Intrarea minţii în inimă, de asemenea, este
o „mobilitate” a „locului gîndurilor rele”, că inima este „memorialul
minţii”, care trebuie „spălat şi curăţat” pentru a te putea ruga „curat”. La
fel, desfacerea şi dilatarea zonei pieptului, ca şi întinderea membrelor,
sau îndreptarea coloanei vertebrale, toate ca „mobilităţi” de „igienizare”,
folosite în Gestul Iconic, pentru facilizarea lui.40
Se zice despre Pustnicul Neofit că şi la bătrâneţe făcea închinăciuni
şi metanii şi le indica ucenicilor săi această practică de mare importanţă.
Spălarea cu apă este importantă pentru noi, cei de astăzi, intoxicaţi
de toate murdăriile. Pustnicii care aveau aer curat şi mîncarea naturală
şi minte tot curată nu „miroseau a hoit”.
Cine nu face practică intensă, nu va fi un adevărat mistic. Atenţie şi
în privinţa „mâncării”, considerându-se, mai ales la tineri, că mâncarea
şi desfrânarea sunt direct legate. Aşa se exclud toate dulciurile directe,
chiar şi fructele dulci şi doar la boală se dă voie la cantităţi minime. La
fel, se exclud lactatele-brânzeturile, fiind îngăduite doar sâmbăta şi
duminica şi în zile de mare praznic. Se exclud fasolea boabe şi alte
boabe fierte. Se insistă pe Pâinea Pustnicească Necoaptă, care în
Tradiţionalul Pustnicului Neofit Carpatinul este însăşi emblema chipului
pustnicesc. Este şi dictonul: „Cine nu mănâncă Pâinea Pustnicească, să
40 Aceste relatări „aparent” psiho-fizice, fac pe unii să considere Practica
Pustnicului Neofit în analogie cu yoga sau alte mistici. Atenţie la deosebirea
netă dintre ICONIC („scoaterea” psiho-fiziculu i în Sacralitatea dincolo de
acestea) şi misticile psiho-fizice care „introduc” Sacrul în acestea).
Suspicioşii să fie mai atenţi la aceste repere.

361
nu îndrăznească să fie Pustnic” 41. O altă regulă strictă este să nu se facă
nicio activitate până nu se îndeplineşte mai întâi Practica Rugăciunii
Iconice, precum şi metaniile şi închinăciunile.
O atenţie deosebită se dă „sănătăţii mistice”. Neofit respingea
„extremismele”. Era exigent în privinţa practicii persistente, dar fără
„patologii”. Mulţi din false „nevoinţe” cad în erori cu urmări
vătămătoare. Nu se admit nici frigul şi nici căldura, dar să se facă o
„aclimatizare” cât mai pustnicească, de „rezistenţă” şi la frig şi la
căldură. Majoritatea misticilor se îmbolnăvesc datorită „mâncării
neselective”. Postul este o condiţie permanentă, dar să nu fie
„vătămare de trup”. Mulţi au pierdut „tradiţionalul sănătos de post”.
De aceea Neofit Pustnicul insistă pe pâinea pustnicească, fiind baza
unei hrane ce acoperă cerinţele esenţiale ale biologicului nostru.
Pâinea coaptă şi mai ales albă îl îmbolnăveşte rapid pe postitor;
dulciurile şi fierturile, de asemenea. Mulţi fac carenţe de vitamine
(scorbut şi anemii), din lipsa de verdeţuri crude. Neofit Pustnicul îl
obliga pe ucenic să mănânce zilnic pâinea pustnicească şi urzicile
sălbatice, crude sau uscate, care au toate elementele hrănitoare. Semin-
ţele ca jirul, alunele, nucile, seminţele de dovleac, acopereau necesarul
de aşa-zise grăsimi. Se admitea şi câte o mâncare fiartă, ca mămăliguţă
pripită, cir de grâu, unele verdeţuri cu bureţi, dar în general se mânca
doar crud şi natural. Mulţi postesc incorect, cu ceaiuri şi dulciuri, cu
fierturi de fasole, cu exces de ulei etc. ce îmbolnăvesc.42
Cel ce aspiră la Viaţa de Taină să înceapă cu insistenţa pe Practica
Rugăciunii Iconice Statice-NEMIŞCATE, ca şi mobile-mişcătoare.
Practica ta Individuală este cea mai importantă. Vezi când poţi sta cât
mai mult timp NEMIŞCAT, ca Rugăciune, dimineaţa, spre seară,
noaptea, ca şi mişcarea cu metanii, închinăciuni, mişcările igienice.
41 Se macină Grâu, şi din Făina integrală necernută, cu tărâţe cu tot, se face o
Cocă tare cu puţină Apă şi ca un Cocoloş se lasă la dospit cel puţin 7-10 ore,
după care se poate mânca aşa cum este sau se mai usucă la aer, ca pesmet.
Această Pâine are toată „hrana”. Sfântul Antonie cel Mare mânca o astfel de
Pâine şi a trăit peste o sută de ani, având toţi dinţii. Mu lţ i Pustnici, trecând pe
„Pâinea coaptă”, s-au îmbolnăvit, făcând carenţe de hrănire.
42 Vezi şi lucrarea noastră „Reţetele Medicinii Isihaste”.

362
Vezi când poţi posti, cât timp, ori să mănânci la prânz şi seara mai
puţin, ori doar seara, dar să fie o mâncare sănătoasă şi selectivă, după
indicaţiile pustniceşti. Nu neglija cititul, câte puţin, dar cu memorare
chiar. Dacă se poate, redu toate celelalte preocupări şi dedică-te
practicii, care să fie toată preocuparea ta de bază. Cine nu are „Dorul
Practicii”, nu are „Dar de Mistică”. Adesea stai de vorbă cu duhovnicul
şi eventual cu un altul care de asemenea face Practica, altfel te închizi în
tine, cu „patologii fixiste” periculoase. Nu te crede „deştept”, că tu deja
înţelegi Tainele. De eşti încă între oameni mai mulţi, nu le arăta ce
practici tu; să fie în taină. Insistă pe Dialogul Rugăciunii Iconice, care
este Dialog de Altar-Ritual (nu de meditaţii mentale).
Fac ALTAR din Gestul meu, unde DOAMNE, Tu să VII, unde eu
Te-aştept mereu NEMIŞCAT, Chipul meu de Absolut Întrupat.362
Vezi când poţi posti, cât timp, ori să mănânci la prânz şi seara mai
puţin, ori doar seara, dar să fie o mâncare sănătoasă şi selectivă, după
indicaţiile pustniceşti. Nu neglija cititul, câte puţin, dar cu memorare
chiar. Dacă se poate, redu toate celelalte preocupări şi dedică-te
practicii, care să fie toată preocuparea ta de bază. Cine nu are „Dorul
Practicii”, nu are „Dar de Mistică”. Adesea stai de vorbă cu duhovnicul
şi eventual cu un altul care de asemenea face Practica, altfel te închizi în
tine, cu „patologii fixiste” periculoase. Nu te crede „deştept”, că tu deja
înţelegi Tainele. De eşti încă între oameni mai mulţi, nu le arăta ce
practici tu; să fie în taină. Insistă pe Dialogul Rugăciunii Iconice, care
este Dialog de Altar-Ritual (nu de meditaţii mentale).
Fac ALTAR din Gestul meu, unde DOAMNE, Tu să VII, unde eu
Te-aştept mereu NEMIŞCAT, Chipul meu de Absolut Întrupat.
Mai ales începătorilor în Practica Mistică Iconică li se recomandă
un „Gest prin respiraţie”, ca să adune şi să normalizeze „mişcarea cu
nemişcarea” din Fiinţialitatea Omului. Respiraţia este tot CHIPUL
FIULUI ca şi Gestul însuşi. Specificul Pustnicului este, însă, ca o
„Respiraţie a Persoanei-Formei-Chipului”, nu obişnuit, ca „Respiraţie
internă”.
Mai ales când stai mai liniştit, Conştientizează-ţi Persoana ca
Integralitatea ta, al cărei caracter este Chipul-Forma, în care sunt
Sufletul şi Corpul tău. Chipul-Forma ta este Asemănarea CHIPULUI
DIVIN, ce este PECETLUIT pe ea ca o SUPRAFORMĂ, încât Forma-
Chipul tău este o „Formă DIVINO-Umană”. Pe această Formă-Chip
este VIUL DIVIN şi Viul Fiinţei tale şi aici este „Respiraţia Vieţii”,
care apoi se introduce şi în Suflet şi în Corp.
Aşa, fă Practica „Respiraţiei VIULUI prin Forma-Chipul Persoanei”
tale Divino-Umane. Urmăreşte Respiraţia aici. Inspiră adânc VIUL din
ICONICUL Formei-Chipului ce te Îmbracă, care să intre până în Suflet şi
Corp, şi din Interiorul tău Expiră cu Gest de ÎNCHINARE tot ce este
Minte şi Simţire, care intră în Forma-Chipul ICONIC, unde se vor
ICONIZA, ca să se poată Reîntoarce Transfigurate. Şi după ce te
„linişteşti” prin aceasta, fă apoi DIALOGUL ICONIC propriu-zis cu
DUMNEZEU, dincolo de toate