“Dar acum se pune o problemă cu aspect tehnic.
Când ne impărtăşim?
...Decide intensitatea credinţei tale, văpaia din inima ta.
Cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur: «Ani să-i dai? Vindecă-i rana!» Acesta-i scopul duhovnicului.
...Si, dacă ii vindeci rana, il faci capabil de intalnirea cu Hristos prin impărtăşire.
...Nu ne impărtăşim pentru că au venit Paştile sau Craciunul.
Ne impărtăşim ca să fim mereu cu Hristos, pentru că nu exista numai o împărtăşire cu Sfintele Taine ci şi o împărtăşire duhovnicească, adică această continua prezenţă a inimii noastre la Dumnezeu.
...S-a discutat foarte mult in lumea trăitorilor, a oamenilor de credinţă şi a duhovnicilor când sa te impartaşeşti.
Unii spun că la patruzeci de zile.
....Dar nu timpul decide, ci pregătirea ta interioară, pentru că la un eveniment aşa de mare, ca să-L primeşti pe Dumnezeu, cu adevărat iţi trebuie o pregătire.
Numărul acesta de patruzeci nu trebuie ignorat. Ce inseamnă numaidecât acest patruzeci???
...Dragă, mai intâi de toate, un timp ales de Dumnezeu, un timp suficient ca să te pregăteşti pentru marele eveniment ce are in vedere Veşnicia.
Patruzeci de zile a durat potopul lui Noe.
Patruzeci de zile a stat Moise in Muntele Sinai.
Patruzeci de zile a postit MântuitoruI.
Patruzeci de zile durează postul Crăciunului si Postul Paştelui.
E un timp suficient ca să te pregătesti pentru marele eveniment care urmează, eveniment bisericesc, mântuitor.
A patruzecea zi după zămislirea pruncului se formează inima. A patruzecea zi după moarte putrezeşte inima.
...Noi am rămas la patruzeci de zile intr-o formă traditională, care nu e atât de recomandată.
Te împartaşeşti continuu cu Hristos, duhovniceşte, iar când te pregateşti şi printr-o postire… Nu numaidecât postirea este o condiţie.
Nu o faci pentru că ţi s-a spus s-o faci, ci ca să te smerească trupeşte, să renunti la o serie întreagă de porniri spre rau: lăcomii, curvii, judecăţi.
Posteşti cu procese, cu certuri, cu procurori şi cu avocaţi? Asta nu. Si atunci, impărtăşirea este in funcţie de curătirea inimii tale.
...Inima e adâncul cel mai adânc din noi.
Aş putea să spun că inima e o fiinţă in fiinţă.
De ce spune Dumnezeu: «Am făcut inima ta ca să locuim in ea?»
El nu locuieşte oriunde. Dumnezeu, Care Se simte atât de lăudat in slăvile Cerurilor, are placerea să locuiască intr-o inimă de om.
Este locul pe care L-a făcut special ca să fie găzduit El.
...Mintea e subordonată inimii.
... Fiinţa noastră de răspundere şi de adevărată bucurie prin unire cu Dumnezeu e inima.
...Curăţirea inimii ar fi deci un motiv care trebuie respectat in vederea primirii Sfintei Impărtăşanii cu Trupul şi Sangele Mântuitorului.
...A te impărtăşi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului înseamnă, repet, să fii una cu El, să fii cu adevărat un implinitor al cuvintelor Lui şi să recunoşti cu adevărat că pierdut ai fost şi te-ai aflat.
Pentru că, da, e nevoie să, te pierzi.
Dar nu in sensul de a părăsi invăţătura adevărată, ci de a renunţa la o identitate moleşită, sau strict omenească şi de a te regăsi intr-o personalitate ingerească.
...Aşa cum am spus, impărtăşirea nu trebuie considerată după idei fixe, numaidecât deasă sau rară.
...Rară, pentru că e prea mare Dumnezeu, prea mare harul Său.
... Si iţi trebuie o pregătire.
...Dacă n-ai haină de nuntă…!?
....Păi, Scriptura spune că te leagă şi te dă afară.
...Deci trebuie să fii pregătit.
Si dacă te impărtăşeşti foarte des, incepi, ca fiinţă omeneasca nerodată, neşlefuită, s-o iei ca un obicei, nu cu teamă şi frică de Dumnezeu.
Dacă ai această teamă de Dumnezeu cu adevărat
...şi te gandeşti la importanţa acestui fapt,... atunci eşti bun de împărtăşit mai des.
...Dar dacă o iei din obişnuinţă sau zilnic, cum am auzit ca se face in unele părţi, este o greşeală extrem de mare.
...Pentru că nu postirea în sine decide, dar ea este necesară, ca să te mai strujească niţel trupeşte.
Trupul acesta trebuie să existe şi să implinească o serie de lucruri ale firii. Dar să fim impotriva exagerării lucrurilor. Si atunci e necesară postirea.
– Iarăşi e o primejdie mare, tocmai pentru ca-i foarte mare lucru – mai mare decât a te impărtăşi nu există nimic în viaţa cu Dumnezeu – să nu te impărtaşeşti.
Intervine şi Impărtăşirea duhovnicească, cu: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!»
Dar nu inlocuieşte impărtăşirea aceasta pipăită, simţită.
...Sfânta Impărtăşanie nu iartă pacatele.
...Sfânta Impărtăşanie desăvârşeşte.
...Iertarea pacatelor o primim in Taina Pocăinţei: «Te iert şi te dezleg…>>
...Deci nu se poate fără să mergi mai intâi la spovedanie, să primeşti dezlegarea păcatelor, pentru ca Sfânta Impărtăşanie poate să fie foc, să te ardă.
– Este întotdeauna necesară Spovedania înainte de Sfinta Impărtăşanie?
...ESTE , CA SA-TI IERTE PACATELE .
E nevoie să te spovedeşti nu numai când te impărtăşeşti, ci să te culci mereu cu linişte, spovedit.
Te duci la pansat de câte ori esti rănit.
Sau, intr-adevăr, să o faci pentru că sunt o serie intreagă de lucruri care ţi-au scăpat.
...Lumea e obişnuită să spună nişte păcate, dar să ştiţi că foarte puţini işi pun problema unor păcate pe care noi le numim PACATELE LIPSIRII,... adică faptele bune pe care le puteai face şi nu le-ai făcut.
...Vedeţi, şi asta inseamnă o curăţire.
...A vorbit de rău, nu s-a rugat suficient şi permanent…
Mai intâi de toate, «…cine ştie să facă ce e bine ....şi nu face păcat are» (Iacov 4, 17).
...Cât bine puteai să faci intr-o săptămână şi nu ai făcut?!
şi iată ai săvârşit PACATELE LIPSIRII .
... Nu prea văd la spovedanie: «…că puteam să fac un bine şi n-am făcut».
...Si eu recomand tuturor sa se spovedească bine, ceea ce inseamnă să te gândeşti la spovedit cu mult timp inainte, adicâ să-ţi faci mereu acest control, iar la spovedit să te duci pregâtit.
... Te-ajuta duhovnicul, căci s-ar putea să uiţi unele lucruri, dar in orice caz, nu te duce nepregătit sau din obişnuinţă.
Repet: nu se poate să mergi la impărtăşit fără dezlegare.
...Cu nevrednicie se impărtăşeşte un om impătimit, necuraţit, nespovedit, fără grijă, care merge din obicei sau care nu s-a spovedit cu adevărat.
....Pentru că o spovedanie bună este ca tu să fii pe poziţia de a nu mai face.
...Nu să te spovedeşti şi să spui că asa şi-aşa fac.
...Asta e o fraudă.
...Nu trebuie să te ingrijoreze marile păcate, pentru că toate se iartă, dar să fii pe o poziţie de mare căinţă.
...Te spovedeşti de pe poziţia de a nu mai face.
... Că se intâmplă, e accident, dar nu e deliberarea ta, nu-i nepăsarea ta, nu e pocăinţă falsă.
...Când te pocăieşti cu adevărat, te duci ca să nu mai faci. Altfel eşti vinovat de participare, nu de accidentare.
Deci, ca să poţi să fii pregâtit trebuie sa fii un om de jertfă. Aceasta-i poziţia creştina: jertfa.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.