Mândria este capabilă de la sine să distrugă orice virtute a sufletului, fie că găsește milostenie, fie rugăciune, fie post, sau ceva asemănător.

 SFÂNTUL IOAN HRISOSTOM: Mândria este capabilă de la sine să distrugă orice virtute a sufletului, fie că găsește milostenie, fie rugăciune, fie post, sau ceva asemănător. Căci „mândria oamenilor, spune el, este necurată înaintea Domnului”. De aceea, nu numai curvia îi spurcă pe cei care se complace cu ea, nici adulterul, ci și mândria, și într-adevăr mult mai mult decât acestea. De ce; Pentru că curvia, deși este un rău de neiertat, are totuși drept justificare dorința. În timp ce aroganța nu poate găsi nici o scuză, nici vreun pretext, pentru care ar putea obține niște scuze umile. Nu este altceva decât o perversiune a sufletului și o boală foarte gravă care nu se naște din altundeva decât din prostie.
 Căci nimic nu este mai prost decât un om arogant, fie că este înconjurat de bogății, fie că posedă multă înțelepciune lumească, fie că este în putere, fie că are tot ceea ce oamenii consideră de invidiat.

dintre eroi, cine dintre marile spirite? Cu siguranță nimeni.
 
Numai „cunoașterea lui Hristos” dă omului singura cunoaștere adevărată a lui Dumnezeu, a lumii, a omului, a vieții, a morții, a răului, a diavolului, a păcatului, a adevărului, a dreptății, a dragostei; cunoașterea tuturor lucrurilor mici și mari, mari și obișnuit, etern și finit. De aceea sfântul cel mai înalt apostol, cu atâta paranoia iubirii și flacăra râvnei dumnezeiești, îl numește pe Hristos Domnul Său. Și într-adevăr nimeni nu este vrednic să fie Stăpân al omului decât Dumnezeu-omul. Acest lucru este simțit de oricine a fost cu adevărat chinuit de problema omului. Pentru că problema omului îl conduce la Dumnezeu, singurul Dumnezeu și Domn adevărat, Dumnezeu-omul Iisus Hristos.
 
A-L cunoaște pe Hristos înseamnă în primul rând a cunoaște puterea morții și a învierii Sale. Cum; Să trăiești și să experimentezi lucruri ca ale tale. Pentru că omul devine creștin trăind și trăind pe Hristos. Nu există nici o altă cale. Devii creștin și îl cunoști pe Hristos, dacă experimentezi tot ce este al lui Hristos ca pe al tău. Christognosia vine întotdeauna din cristobiozie și cristobiom. Veți cunoaște iubirea lui Hristos, dacă o experimentați; veți cunoaște adevărul lui Hristos, dacă îl experimentați. Veți cunoaște la fel, dreptatea și umilirea lui Hristos, și patima Sa și moartea Sa și învierea lui Hristos, numai dacă le veți experimenta ca pe ale voastre. Acest lucru este valabil pentru tot ceea ce este al lui Hristos, de la cel mai mic eveniment al economiei Sale până la cel mai mare. „Puterea învierii Sale” vei ști,
 
„Fie ca pacea veșnică a lui Dumnezeu să vă păzească inimile și mințile în Hristos Iisus.” „Înțelesuri în Hristos” înseamnă înțelesuri sfinte, care provin doar dintr-o minte sfințită de Hristos. Și cum este mintea sfințită? Când omul trăiește cu sfintele taine evanghelice și cu sfintele virtuți evanghelice. Această viață vindecă mintea de boala ei principală, aroganța, și o umple cu sănătate veșnică - smerenie. Din mintea sfințită vin înțelesuri sfinte, din mintea „în Hristos” provin „înțelesuri în Hristos”. Numai viața „în Hristos Isus” ne păstrează gândirea „în Hristos” și transformă fiecare gând în gândirea lui Hristos, în gândirea lui Dumnezeu. Gândurile și intelectul uman, în afară de Hristos, au fost orbiți și nu văd nimic așa cum ar trebui să vadă și nu știu nimic, așa cum ar trebui să știe. De aceea gândurile și „înțelesurile necredincioșilor” au fost orbite de necredință și de neacceptarea lui Hristos (Cf. 2 Cor. 4. 4; 3. 14).
 
Pentru că viața creștină este o viață în sfințire și virtuți dumnezeiești, „pentru aceasta” este necesar „să ți se plătească recunoașterea voinței Sale”. Pentru o astfel de viață divină, care este în tot ceea ce este nemuritor, infinit și etern, sunt necesare acțiunile nemuritoare, infinite și veșnice ale lui Dumnezeu. Progresul în această viață depinde atât de Dumnezeu, care dă puterile, cât și de noi, care folosim aceste puteri. Și Dumnezeu nu silește pe nimeni, ci dă fiecăruia după chemarea și râvna și credința lui. După râvna lui, adică în exercițiul evanghelic, în împlinirea voinței lui Dumnezeu și în păzirea poruncilor Sale. Oricât ne grăbim în viața evanghelică, cu atât Domnul ne dă putere să o realizăm, pentru ca lupta noastră să fie ușoară și veselă, precum ne mărturisesc Sfinții.
 
Sursă  https://eugenikos.blogspot.com/2023/06/blog-post_7.html