„Nu ți-e rușine, eu muncesc de mă spetesc ca să ai de toate, și tu?”

 

Nu vă mai mințiți copiii că v-ați sacrificat pentru ei

Vă sună cunoscut, ați auzit pe undeva părinți folosind replici de genul ăsta?
„Am muncit ca să nu-i lipsească lui nimic.”
„Tot ce-am câștigat am investit în educația lui.”
„Nu mai am timp de nimic, mă ocup numai de copil.”
„Mi-am rupt de la gură ca să aibă el ce mânca.”
Și, desigur, vestita: „Am rămas împreună, ne-am sacrificat, doar ca să aibă el/ea o familie.”
După capul meu, dacă ai luat decizia să aduci pe lume un copil (sau mai mulți), ai luat-o pentru tine, nu pentru el. Iar dacă tot ai binevoit să mai îmbogățești populația planetei cu încă un cetățean, atunci ai obligația morală (cred că și legală) să-l crești asigurându-i toate condițiile materiale, emoționale și de ce-o mai avea el nevoie. Toate astea sunt responsabilitatea ta de părinte, nicidecum un sacrificiu. Faprul că tu, părinte, consideri un sacrificiu ceea ce e de la sine înțeles c-ar trebui să faci pentru copilul tău, spune multe despre tine, să știi.
Motiv pentru care mă enervez bine de tot când aud părinți din ăștia care au impresia că se „sacrifică” pentru copiii lor.
Cu foarte rare excepții, dacă auzi replicile de mai sus, sau variațiuni pe aceeași temă, poți să fii sigur că ai de-a face cu un părinte nefericit care a ales să trăiască prin copiii lui fără să țină cont dacă ei își doresc sau nu asta.
Și cam care credeți că vor fi reacțiile atunci când „sacrificiile” nu-i vor fi recunoscute sau când copilul nu se conformează așteptărilor părintelui cu vocație de martir? Evident, la fel de cunoscutele reproșuri:
„Nu ți-e rușine, eu muncesc de mă spetesc ca să ai de toate, și tu?”
„Îmi rup de la gură ca să nu-ți lipsească nimic și ție nu-ți pasă, nesimțitule.”
„Am renunțat la tot ca să mă ocup numai de tine și recunoștința ta unde e?”
Ți-a cerut copilul să faci toate astea pentru el? Mda, pentru că nu se înghesuie nimeni să-i valideze sacrificiile nesolicitate, părintele se transformă în victimă și aruncă pe spatele copilului vina pentru propria-i nefericire.
Iar ăsta, dragii mei, nu este niciun sacrificiu, este doar egoism în stare pură. Dacă-l întrebi pe copilul pentru care s-au făcut toate „sacrificiile”, o să constați că de fapt nu avea nevoie decât de multă atenție și foarte multă iubire. Pentru că, da, ăsta este singurul lucru pe care un copil îl așteaptă de la parinții lui: iubire necondiționată. În rest, i se fâlfâie voios de toate sacrificiile lor