Maica Domnului – Comoara pământească şi Mamă adevărată(I) - de Michel Quenot -

  ,,Omule, parcurge în duh întreaga creaţie.
Şi vezi dacă este ceva care să egaleze sau care
să fie mai măreţ decât Maica Domnului Fecioară.
Cercetează pământul, străbate marea,
străpunge aerul, contemplă cu gândul cerurile,
amintindu-ţi de puterile nevăzute, şi vezi dacă există,
în întreaga creaţie, o altă minune decât Ea”
(Sf. Ioan Hrisostom, Omilia Maicii Domnului).
Un diamant acoperit de praf îşi pierde strălucirea şi frumuseţea. Ce minune, în schimb, să-l contempli proaspăt şlefuit! Expus razelor soarelui, se aprinde şi străluceşte în mii de lumini.
Comoara cea mai pură a omenirii, Fecioara Maria, reflectă lumina din Lumina purtată la sânul său. Poeţi, scriitori, pictori, sculptori, artişti de toate genurile s-au întrecut, de-a lungul timpurilor, să o mărească şi să încerce să exprime frumuseţea sa maternă. Atmosfera de indiferenţă şi de raţionalism, creată de omul modern îndopat de tehnologie şi ancorat în material, goleşte totuşi orice spaţiu de o Fecioară Maică, cu atât mai mult de o femeie considerată Maică a lui Dumnezeu. (…)
Multă cerneală a curs pe tema ei, şi chiar dacă totul pare a fi spus deja, ea depăşeşte într-atât inteligenţa omenească, că proslăvirea ei rămâne inepuizabilă. Nici o limbă omenească nu este de ajuns pentru a enumera minunile sale!
Maică a celor vii. Câte fiinţe umane nu suferă din lipsa unei adevărate mame? Se strică şi se încalcă acest rol vorbind de mame necăsătorite, de mame purtătoare (n. r. care dau naştere prin însămânţare artificială),
Adam o numeşte pe însoţitoarea sa „Eva”, ceea ce înseamnă „viaţă”, „pentru că ea este mama tuturor celor vii” (Fac. 3:20). Înălţată la gradul de mamă a creştinilor, urmaşă a lui Avraam care îi asigură paternitatea, Fecioara Maria a crezut, de asemenea, în îndeplinirea promisiunii Domnului (Lc. 1:45), devenind astfel preafericita Maică a celor cu adevărat vii. Importanţa sa în istoria mântuirii şi în viaţa fiecărui om de aici îşi trage izvorul. În felul primei Eve, a cărei căderi priveşte întreaga omenire, „da”-ul său la primirea în ea a Mântuitorului a unit dumnezeiescul şi omenescul.
Ne putem imagina un moment durerea sa când asistă, neputincioasă, la picioarele Crucii, la pierderea Fiului său muribund? Prima fiinţă omenească în ordinea sfinţeniei, ea ne reprezintă împotriva laşităţii noastre. Înainte de a muri, Iisus nu-şi încredinţează Mama rudeniei, ci apostolului Ioan, supranumit Teologul pentru că a pus un accent deosebit pe cuvântul Stăpânului în Evanghelia sa, înainte de a deveni el-însuşi cuvântul. Această maternitate îşi găseşte împlinirea în Golgota care o face să se ridice la o maternitate universală către poporul lui Dumnezeu.
În dragostea sa profundă pentru Maica celor vii, Sfântul Siluan Atonitul scrie: „Când sufletul este pătruns în întregime de dragostea lui Dumnezeu, oh!, totul este atât de bine, totul se umple de dulceaţă şi de bucurie! ”

•