„De ce să fac asta?”

 Acele nesfârșite întrebări „de ce?” , care ne apucă pe toți uneori: „De ce să fac asta?”, „De ce să gândesc așa?”, „De ce să spun acest lucru?”, „De ce să procedez așa?”, „De ce nu am gândit așa?”, „De ce am spus-o?”, „De ce am făcut-o?”; sau, să gândim despre alții: „De ce să-mi spună acest lucru?”, „De ce să gândească așa?”, „De ce să-mi vorbească așa?”, „De ce să facă acest păcat împotriva mea?”, „De ce să mă trădeze?”, „De ce să mă părăsească?”…

Ce-ți trebuie toate aceste întrebări?
Există ceva mai deosebit decât omul însuși?
Ai de-a face cu un om. Și cu tine, care ești om, și cu celălalt, care e om și el!
Adică, ce aștepți de la un om? Un om este o ființă limitată, este o existență cu posibilități restrânse. Oricât de desâvârșit ar fi omul, este nedesăvârșit! Oricât de desăvârșit ar fi!

Așadar, de ce te vaiți pentru ce ți-a făcut? Pentru că om este și el! Și cu asta basta!
Acest răspuns spune totul! Și tu ești om, și poți face mâine la fel. Și poate că le-ai făcut și tu de multe ori, și nu ai băgat de seamă. Făcându-ți alții aceleași lucruri, gândește-te că poate și tu ai rănit pe alți oameni. Și tu, vrând-nevrând, ai traumatizat, ai trădat, ai dezamăgit pe alții.
De câte ori nu ai făcut-o? Însă, nu vedem inima celuilalt, [ca să știm că l-am rănit].

Când te uiți în inima ta, pricepi că ai fost rănit. Bine, tu nu ai rănit pe alții?
Din păcate, aceste lucruri sunt în firea noastră și se întâmplă. Așadar, acceptăm cu smerenie sinele nostru în manifestările lui umane și îl acceptăm în același timp și pe fratele nostru, în același fel. Și, dacă am devenit deja oameni maturi duhovnicește, nu vom absolutiza de dinainte vreun om.

Atunci când iubesc pe cineva, [sau] fie că vreau să am o relație serioasă cu el, să mă căsătoresc cu el, nu fac din el un idol. Acei idoli pe care ni-i plăsmuim, devin totul pentru noi și, ce pățim la sfârșit? Cade cerul pe noi!
Și-l nenorocim și pe celălalt pentru că-i cerem lucruri pe care nu ni le poate da. Oricât de bine intenționat ar fi – și este -, îți va dărui tot ceea ce poate.
Tot sinele lui să-ți dea, tu vei cere mai mult și decât asta. Cum e posibil? Cum e posibil să faci acest lucru? Cum e posibil ca cineva să-ți dea ceva ce nu există în firea lui?
Ce se întâmplă? Iubiri nesănătoase, atașamente bolnăvicioase, așteptări bolnăvicioase.
Și toate aceste lucruri nesănătoase vor cădea într-o zi. Se vor prăbuși!

ÎPS Athanasie de Limassol
Este greu a trăi cu aproapele dacă pornim cu el un război al cugetelor. Nu ajunge doar să ne înfrânăm de la războiul deschis-prin cuvinte și prin fapte. Nu intrați cu el nici măcar într-un război cu gândul. Din această pricină se pierde pacea sufletului și dragostea către aproapele. Nu trebuie nici să ne împotrivim, nici să-l convingem pe aproapele nostru. Nu folosește la nimic: puteți să stați și în cap înaintea lui, nu veți câștiga nimic! Pe aproapele trebuie doar să-l iubiți pentru Domnul. Domnul este și întru ei (în cei necredincioși), căci, de n-ar fi într-înșii, ar mai putea fi ei vii?!

Sarețul Tadei de la Vitovnița
Războiul cugetelor

Când dragostea este prezentă, teama nu-și are loc! Când dragostea lipsește, domnește teama.
De unde provine teama? Din lipsa dragostei. Și dragostea, din ce este constituită? Să-l lăsăm pe Apostol să vorbească: Iisus Hristos cel Drept este jertfa de ispășire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru păcatele noastre, ci și pentru ale lumii întregi. Și întru aceasta știm că L-am cunoscut, dacă păzim poruncile Lui (I Ioan 2, 1-3).
Îndată ce porunca lui Dumnezeu este încălcată, dragostea fuge ca pasărea, zboară din inima celui care încalcă porunca, iar locul dragostei este ocupat de teamă. Teama nu este separată de neascultare, de păcat și de încălcarea poruncii.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Omilii despre pocăință, dragoste și optimism)