SF. ISIDOR PELUSIOTUL – RĂSPUNSURI FILOCALICE

Aflați câteva răspunsuri filocalice la probleme și întrebări dificile din Sf. Scriptură, și despre virtuți. SF. ISIDOR PELUSIOTUL – RĂSPUNSURI LA PROBLEME DUHOVNICEȘTI

Despre cugetarea cea înaltă, despre părerea de sine şi despre smerita cugetare

Cine nu va zice despre tine că e lucru nebunesc ca, trecând tu cu vederea şi bogăţia, şi neamul, şi această cinste [lumească] – care e asemenea umbrei… Și făcându-te pentru mulţi cale de smerenie, să cazi acum, dispreţuind, ca şi cum ai uita-o, dumnezeiasca lege care porunceşte ca cel ce vrea să se înalţe să se smerească (cf. Lc. 14, 11)?

Aşadar, dacă nu te-ai udat cu totul de valurile lăudăroşeniei, trezeşte-te spre făgăduinţa ce ai făcut-o. Căci nu acest lucru[1] te face uitat. Pentru că smerenia care creşte împreună cu virtuţile[2] îi face următori ai lui Dumnezeu pe cei ce vieţuiesc astfel, pe când cugetarea cea înaltă nu numai că nu ştie să fie stăpână peste cele din veacul acesta, ci chiar din cele cereşti îl coboară pe cel semeţ – lucru ce l-a suferit Luceafărul care răsare dimineaţa.

Ce înseamnă că Elisei a prefăcut cu sare curgerile de demult cele neroditoare ale Ierihonului (cf. IV Rg 2, 21)?

Elisei a tămăduit cu sare curgerile cele neroditoare ale Ierihonului ca unul ce a fost mişcat evagheliceşte spre tămăduire. De vreme ce vedea cele ce urmau să fie. Căci acelea erau o preînchipuire. Apele sterpe [închipuiau] toată omenirea ce era stearpă din pricina necunoştinţei virtuţilor şi a lipsei rodului dreptei credinţe. Iar sarea închipuia învăţătura Domnului, care are puterea şi calitatea de a umezi toate, după cum El zice către apostolii Săi: „Voi sunteţi sarea pământului” (Mt. 5, 13). Iar Elisei închipuie pe Însuşi Făcătorul şi Stăpânul. Căci cei ce păzesc curat chipul Făcătorului dobândesc de la El şi harul de a lucra împreună cu El minuni.

Tâlcuire la „Vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi” (Mt. 8, 20)

„Vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi” i-a răspuns Domnul celui care L-a rugat să-L urmeze. [Şi i-a spus aşa] pentru că era cunoscător al inimilor, ca Cel Ce de unul singur a plăsmuit inimile oamenilor. Şi s-a spus „de unul singur” pentru că le-a făcut fără să aibă nevoie de altcineva care să-L ajute. Şi a spus astfel pentru că l-a văzut pe omul acela că era stăpânit de gânduri viclene şi locuit de duhuri rele şi că se ţinea de ticăloşie fără să se întoarcă de la ea.

Pentru aceea l-a îndepărtat de la petrecerea împreună cu Sine ca nu cumva stăruinţa aceluia în răutate să se facă pricină de poticnire pentru cei credincioşi. Care ar fi privit la el şi ar fi socotit puterea Stăpânului neputincioasă, de vreme ce nu ar fi putut să schimbe pe ucenic spre virtute.

Tâlcuire la ceea ce s-a spus despre Născătoarea de Dumnezeu: „Şi nu a cunoscut-o”, şi cele următoare (cf. Mt. 1, 25)

Fiindcă ai spus că sminteală se socoteşte pentru iudei ceea ce s-a spus în dumnezeieştile Scripturi că: „Nu a cunoscut-o până ce a născut pe Fiul ei”. Ca şi cum după aceea s-ar fi unit logodnicul cu Fecioara, să cunoască poporul cel hulitor şi nemulţumitor că [particula] „până ce” aflăm că este pusă adesea în dumnezeiasca Scriptură în loc de „neîncetat” [continuu]. „Până ce voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale” (Ps. 109, 1) înseamnă [vei şedea] neîncetat [de dreapta Mea].

„Şi nu s-a întors porumbelul la Noe până ce s-a uscat pământul” (Fac. 8, 12), adică nu s-a întors nicidecum. Şi: „Până ce veţi îmbătrâni Eu sunt, zice Domnul” (Is. 46, 4), adică necontenit. Şi multe altele ca acestea se află împrăştiate în dumnezeiasca Scriptură.

Fecioria Maicii Domnului

Dar dumnezeiasca minte, [voind] să îndrepte, o, iudeilor, reaua voastră cugetare, a celor care aţi socotit şi aţi spus că Domnul S-a născut din curvie, s-a sârguit să arate naşterea cea închinată ca neatinsă şi săvârşită în afara oricărei pofte şi uniri trupeşti. Ca una ce este cuvenită lui Dumnezeu şi necuprinsă cu mintea. Căci faptul că cei bănuiţi de curvie ar fi petrecut după aceea unul cu altul l-a oprit şi arătarea îngerului. Care a zis că Cel întrupat în Fecioara e din Duhul Sfânt. Nu l-a îngăduit nici măreţia minunilor de la naştere (adică fecioria de după naştere, cântarea îngerilor, darurile aduse de magi, călăuzirea luminoasă a stelei, călătoria în Egipt, înrobirea idolilor). Dar nici dreptatea acelora înşişi, dreptate mărturisită de dumnezeiasca Scriptură.

Şi o arată şi dragostea Domnului cea de la sfârşit, când a pus împreună pe Născătoarea de Dumnezeu cu feciorelnicul Ioan. Și a unit fecioriile fiecăruia din cei doi. În vreme ce, fiind pe cruce, răbda moarte făcătoare de viaţă. Iar dacă acestea nu-l conving pe cârtitorul şi iubitorul de răutate popor, căruia îi stă în fire să se lupte cu Dumnezeu, atunci semeni pe piatră şi scrii pe ape. Și [mai bine] odihneşte-te de ostenelile cele deşarte.

[1] Faptul de a fi smerit.

[2] Consistenţa smereniei e dată de practicarea virtuţilor. Doar luptându-se să le dobândească îşi dă omul seama de neputinţa lui ontologică şi simte nevoia acută de har.

(Text extra din Sf. Isidor Pelusiotul, Epistole, publicate și în Revista Atitudini)