Sinaxar 4 Februarie
În această lună, ziua a patra, pomenirea cuviosului părintelui nostru Isidor Pelusiotul.
Sfântul Isidor era egiptean de neam, şi era cunoscut ca fecior de părinţi binecredincioşi şi iubitori de Dumnezeu, fiind totodată rudenie cu Teofil şi cu Chiril, arhiepiscopii Alexandriei. Înaintând el mult în învăţătura de carte şi în înţelepciunea dumnezeiască şi în cea lumească, a lăsat iubitorilor de învăţătură multe scrieri minunate şi vrednice de pomenire. Şi lăsându-şi avuţia lui de tot felul şi strălucirea neamului ca şi fericirea vieţii, a venit la muntele Pelusion şi s-a făcut monah. Acolo nevoindu-se şi cugetând la Dumnezeu, a luminat cu dumnezeieştile lui cuvinte toată lumea, întărind pe cei ce săvârşeau fapte bune, şi dojenind pe cei neascultători cu ascuţişul cuvintelor dumnezeieşti, îi întorcea spre fapta cea bună; încă şi pe împăraţi către folosul lumii îi povăţuia şi îi sfătuia. Şi ca să spunem pe scurt, tuturor celor ce-l întrebau, cuvintele dumnezeieştii Scripturi. Şi astfel bine trăind, şi dumnezeieşte purtându-se, şi-a sfârşit viaţa sa, la adânci bătrâneţi.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Nicolae Mărturisitorul, studitul.
Acest cuvios s-a născut în insula Creta, şi vrând ca să vadă pe o rudenie a lui cu numele Teofan, s-a dus la Constantinopol. Aflându-l pe acesta în Mănăstirea Studiţilor, unde trăia laolaltă cu ceilalţi fraţi, s-a îmbrăcat şi el în schimă. Şi dobândind toată duhovnicească învăţătură şi învăţând cu de-amănuntul care sunt semnele petrecerii călugăreşti şi ajungând prin viaţa lui la cele mai înalte fapte bune, a fost hirotonit după aceea preot. Nu a trecut însă prea multă vreme şi acest fericit Nicolae a fost condamnat la surghiun împreună cu sfântul Teodor, igumenul Mănăstirii Studiţilor. În urmă au fost chemaţi din surghiun amândoi, şi au fost bătuţi cu vine de bou, din porunca împăratului Leon Armeanul, luptătorul împotriva sfintelor icoane, deoarece se închinau sfintelor icoane; după aceea au fost aruncaţi în temniţă. Apoi fiind din nou întrebaţi şi mărturisind cu aceeaşi hotărâre închinarea la sfintele icoane, iarăşi au fost bătuţi, puşi în lanţuri şi aruncaţi în temniţă. Rămânând acolo trei ani, luptându-se cu foamea şi cu setea şi cu goliciunea, de acolo au fost trimişi la Smirna, unde iarăşi au fost bătuţi şi aruncaţi în temniţă, unde li s-au pus picioarele în butuci. După trecere de douăzeci de luni de la aceasta, a murit Leon Armeanul şi atunci fericiţii fiind sloboziţi din temniţă, s-au dus la Calcedon şi acolo întâlnindu-se cu fericitul Nichifor, patriarhul Constantinopolului, au petrecut împreună cu el. Dar când după Leon Armeanul a venit la împărăţie Mihail Travlul, luptător împotriva sfintelor icoane, atunci sfinţii au fost din nou izgoniţi la Prusa şi de acolo la Acrita, ce se află lângă Calcedon, unde mult pătimitorul Teodor s-a mutat către Domnul. Iar după ce a murit Mihail Travlul şi a ajuns la împărăţie Teofil, fiul său, iarăşi s-a pornit prigoanî asupra dreptcredincioşilor închinători la sfintele icoane. După ce s-a stins din viaţă şi Teofil, a ajuns la împărăţie drept credincioasa împărăteasă Teodora, împreună cu fiul Mihail. Şi atunci s-a făcut pace statornică între dreptcredincioşi. Mai târziu, ajungând împărat Vasile Macedon, acesta, cu multe îndemnuri, a înduplecat pe cuviosul şi mult pătimitorul Nicolae şi l-a aşezat igumen la Mănăstirea Studiţilor. Deci într-acest fel şi cu atâtea lupte petrecându-şi viaţa timp de şaptezeci şi cinci de ani, acest sfinţit părinte, şi de multe rele pătimiri fiind chinuit, s-a odihnit în pace.
Tot în această zi, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Avramie, episcopul Arvilului din Persia.
În anul al cincilea al prigoanei ce s-a făcut în Persia împotriva credincioşilor, a fost prins de mai marele magilor, şi sfântul Avramie, care era episcopul uneia din cetăţile Persiei, numită Arvil, şi a fost silit să se lepede de Hristos şi să se închine soarelui. Dar fericitul Avramie, zicea mai marelui magilor: nenorocitule şi ticălosule, cum nu te temi a mă îndemna să fac cele ce nu se cuvin? Este, oare, cu putinţă să las pe Făcătorul soarelui şi al tuturor făpturilor şi să mă închin soarelui, care este făcut de Dumnezeu? Aceste cuvinte au tulburat foarte pe tiran împotriva sfântului; şi îndată a poruncit să fie bătut cu toiege. Şi mai-marele magilor văzând că suferea vitejeşte şi că se şi ruga pentru cei ce-l băteau, zicând: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta, că nu ştiu ce fac", a poruncit să i se taie capul cu sabia. Şi s-a săvârşit sfântul Avramie, în satul ce se zice Telman, tăindu-i-se capul cu sabia.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului părintelui nostru Ioan cel din Irinopole, unul din sfinţii părinţi de la Sinodul din Niceea.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Teoctist.
Tot în această zi, pomenirea cuviosului şi făcătorul de minuni Iasim, care în pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Iosif de la Halep, care a mărturisit la anul 1686, când prin sabie s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Isidor Pelusiotul
Troparul Sfântului Cuvios Isidor Pelusiotul, glasul al 8-lea:
Întru tine, Părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Isidor, duhul tău.
Cântarea 1, glasul al 6-lea. Irmos: Ca pe uscat umblând Israel...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Suspinul inimii mele celei zdrobite ascultându-l, Stăpâne, vindecă cumplita zdrobire a sufletului meu, Hristoase, cu rugăciunile cuviosului Tău, ca un Atotputernic.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ridicându-te cu înţelepciune dumnezeiască de la lucrarea faptei celei bune la curgerea cea curată de Dumnezeu, Sfinte Isidor, stând înaintea lui Dumnezeu de-a pururea, te-ai îmbogăţit în chip lămurit cu arătarea cea plină de desfătare.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Apropiindu-ţi gura de paharul înţelepciunii, preaînţelepţeşte, ai scos de acolo curgere de daruri, cântând lui Dumnezeu cântare de biruinţă.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ca un nor uşor a venit la tine Ziditorul, Stăpână preacurată, ca să surpe, ca un Atotputernic, cele făcute de mână ale Egiptului, Hristos, Cel Ce este Atotputernic.
Cântarea a 3-a. Irmos: Nu este sfânt precum Tu, Doamne...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu mintea cea pătrunzătoare luând aminte, prealăudate, în chip lămurit la cunoştinţa celor ce sunt, printr-însa ai priceput fără de rătăcire Pricina Cea Începătoare, ca un adevărat teolog.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Făcând din viaţa ta în chip vădit o necontenită cugetare la moarte, purtătorule de Dumnezeu de trei ori fericite, ai omorât pricinile patimilor celor trupeşti, fiind cuprins de dragostea nepătimirii.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Bucurându-te ai urmat lui Hristos purtând crucea, Părinte, cu nevoinţă tare; şi cu Dânsul te-ai asemănat, pe cât a fost cu putinţă, prin curăţirea vieţii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Mai presus de Legile firii născând pe Stăpânul, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ai stricat blestemul neascultării celei de demult, făcând să ţâşnească Izvorul Binecuvântării.
Irmosul:
Nu este sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu, Care ai înălţat fruntea credincioşilor Tăi, Bunule şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.
Cântarea a 4-a. Irmos: Hristos este Puterea mea...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Supunându-te lui Hristos, Cuvioase, cu mână largă ai împărţit averea care ţi s-a dat, ca un rob ascultător şi Stăpânul te-a învrednicit pe tine de bucuria cea de negrăit.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Străbătând noianul înţelepciunii, ai câştigat ca un bun neguţător mărgăritarul cel frumos şi te-ai îmbogăţit numai cu această comoară nesfârşită.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Luminat de dumnezeiescul Duh fiind, tuturor ai trimis ca un soare razele cuvintelor tale, dorind mântuirea credincioşilor, descoperitorule de cele dumnezeieşti.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cu adevărat de negrăit şi de nepriceput sunt pentru cei de pe pământ şi pentru cei din cer Tainele Naşterii tale nelei dumnezeieşti, Născătoare de Dumnezeu pururea Fecioară.
Cântarea a 5-a. Irmos: Cu dumnezeiască strălucirea ta...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu omorârea patimilor preaînţeleptule, te-ai aflat în afară de trup; prin dragoste ai vorbit cu Dumnezeu, Cel Ce este Lumina Cea Preacurată şi Prealuminată, Care cere de la om numai curăţire.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu dumnezeiasca Ta Lumină, Bunule, luminându-se acum purtătorul de Dumnezeu, s-a făcut stâlp cu totul luminos, trimiţând tuturor dumnezeieştile raze ale dumnezeieştii lumini şi alungând întunericul necunoştinţei.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cel Ce voieşte, ca un Bun, să se mântuiască toţi, te-a arătat pe tine, preaînţeleptule, povăţuitor celor rătăciţi ca să întorci pe mulţi spre calea mântuirii, de trei ori fericite, Părinte Isidor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cel Ce poartă toate cu putere dumnezeiască şi le ţine împreună ca un Milostiv, întrupându-Se, Preacurată, este ţinut ca un Prunc în braţele tale, Cel împreună veşnic şi de o Fiinţă cu Tatăl.
Cântarea a 6-a.
Irmosul:
Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la Limanul Tău cel Lin alergând strig către Tine: Scoate din stricăciune viaţa mea, Mult Milostive.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu engolpionul cercărilor împodobindu-te ca un preot, purtătorule de Dumnezeu, cu trupul şi cu sufletul, cu aceeaşi socotinţă înţelepţeşte ai hotărât a supune pe cel rău celui mai bun, vrednicule de laudă.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Egiptul patimilor şi al desfătării cercându-l, tare l-ai bătut, mărite, cu loviturile înfrânării, Părinte, lauda sihaştrilor, netezind petrecerea credincioşilor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cel Ce poartă toate cu putere dumnezeiască şi le ţine împreună ca un Milostiv, Întrupându-Se, Preacurată, este ţinut ca un Prunc în braţele tale, Cel împreună veşnic şi de o Fiinţă cu Tatăl.
Irmosul:
Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând strig către Tine: Scoate din stricăciune viaţa mea, Mult Milostive.
CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...
Alt luceafăr aflându-te pe tine Biserica, întru sine şi luminându-se cu strălucirile cuvintelor tale, strigă ţie: Bucură-te preafericite, de Dumnezeu Înţelepţite Părinte Isidor.
Cântarea a 7-a. Irmos: Dătător de rouă cuptorul...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
La întărirea credinţei te-a pus Stăpânul pe tine, Părinte, ca pe un soare, ca să luminezi cu făclie duhovnicească sufletele celor ce neîncetat strigă: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Spălat-ai întinăciunea trupului şi a sufletului tău, fericite, cu curgerile lacrimilor; şi făcându-te lumină celor de pe pământ, purtătorule de Dumnezeu, pe toţi ai învăţat să strige: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Stând pe temeiul cel neclintit al credinţei, pe tine, Maica lui Dumnezeu cea fără de prihană, te mărturisim Născătoare de Dumnezeu; că ai născut pe Cuvântul lui Dumnezeu fără de sămânţă, Preamărită. Binecuvântat este Rodul pântecelui tău, Preacurată.
Cântarea a 8-a. Irmos: Din văpaie cuvioşilor...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca o jertfă cuvântătoare ai înfăţişat toată viaţa ta, Părinte şi cu miros de bună mireasmă lui Hristos Dumnezeu, Care a fost spânzurat pe Cruce; pe Acela Îl preaînălţăm întru toţi vecii.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Lăsând în urmă ca o moştenire de mult preţ cuvintele tale cele însufleţite, înmulţeşti avuţia şi după moarte, la toţi credincioşii, care înalţă pe Hristos întru toţi vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Înfrumuseţatu-te-ai, preafericite, cu frumuseţea cuvintelor tale; că te-ai arătat condei al Duhului Sfânt, scriind cu evlavie cunoştinţa Lui cea dumnezeiască, celor ce preaînalţă pe Hristos întru toţi vecii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Către Acoperământul tău năzuiesc, ceea ce eşti cu totul fără de prihană şi apărătoare a vieţii mele acum te pun înainte pe tine, care mai presus de minte ai născut pe Dumnezeu Cuvântul; pe Acela Îl preaînălţăm întru toţi vecii.
Irmosul:
Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Din văpaie cuvioşilor rouă ai izvorât şi jertfa dreptului cu apă ai ars-o; că toate le faci, Hristoase, cu singură voirea. Pe Tine Te preaînălţăm întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a. Irmos: Pe Dumnezeu a-L vedea...
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca o rază a luminii a strălucit cuvântul harului în sufletul tău, preafericite şi prin tine tot pământul s-a umplut de lumina lui; de care împărtăşindu-ne, lăudăm comoara înţelepciunii tale, Părinte.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Urmând învăţăturile împărăteşti, cugetătorule de Dumnezeu, Sfinte Preacuvioase Părinte Isidor, cu dumnezeiască înţelepciune ne-ai învăţat a ne închina Unei Singure Firi în Trei Feţe; şi ai teologhisit să O cinstim ca fiind Nezidită şi fără de început Preasfânta Treime, Care izvoreşte lumină tuturor credincioşilor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Aflând răsplătirile ostenelilor tale şi dobândind în ceruri viaţa nesfârşită, cere mântuire pentru cei ce laudă sfântă pomenirea ta, preaînţeleptule, împreună cu îngerii, înaintea Scaunului Mântuitorului.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cuvântul lui Dumnezeu Cel fără de stricăciune, luând chip stricăcios, pe oameni i-a îmbrăcat întru nestricăciune, sălăşluindu-Se cu bunăvoirea Tatălui întru tine, cea plină de har. Pentru aceasta, împreună cu Oştile cereşti, pe tine, cea cu totul fără de prihană, te mărim.
Irmosul:
Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta Oştile îngereşti; iar prin tine, Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul Întrupat, pe Care slăvindu-L cu Oştile îngereşti pe tine te fericim.
SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...
Carte de cunoştinţă a învăţăturii, alcătuită cu bogăţia credinţei prin Duhul Cel Preasfânt, te-ai arătat, descoperind lucrurile dumnezeieşti celor ce au trebuinţă de ele şi viaţă vistiernicind celor ce o voiesc pe dânsa. Părinte cuvioase, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.
SEDELNA Praznicului Întâmpinării Domnului, glasul al 8-lea. Podobie: Înviat-ai din morţi...
Născutu-Te-ai din Maică, Cuvântule fără de început, adusu-Te-ai la Templu, Împăratul Slavei; iar bătrânul bucurându-se, Te-a primit în braţe, strigând: Acum slobozeşte pe cel ce l-ai păzit după cuvântul Tău, Cel Ce ai binevoit să mântuieşti, ca un Dumnezeu, neamul omenesc.
Rugaciuni catre Sfantul Cuvios Isidor Pelusiotul
Sfantul Cuvios Isidor este cinstit pe 4 februarie. Sfantul Isidor a fost ruda cu Teofil si Chiril, arhiepiscopii Alexandriei. Intra in monahism si petrecand o viata aleasa, s-a facut pilda pentru toti monahii. De la el ne-au ramas peste 2.000 de scrisori.
Troparul Sfântului Cuvios Isidor Pelusiotul, glasul al 8-lea:
Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând
crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la
trup, căci este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel
nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase
Părinte Isidor, duhul tău.
Cântarea 1, glasul al 6-lea. Irmos: Ca pe uscat umblând Israel.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Suspinul inimii mele celei zdrobite ascultându-l, Stăpâne, vindecă
cumplita zdrobire a sufletului meu, Hristoase, cu rugăciunile cuviosului
Tău, ca un Atotputernic.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ridicându-te cu înţelepciune Dumnezeiască de la lucrarea faptei celei
bune la curgerea cea curată de Dumnezeu, Sfinte Isidor, stând înaintea
lui Dumnezeu de-a pururea, te-ai îmbogăţit în chip lămurit cu arătarea
cea plină de desfătare.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Apropiindu-ţi gura de paharul înţelepciunii, preaînţelepţeşte, ai scos
de acolo curgere de daruri, cântând lui Dumnezeu cântare de biruinţă.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ca un Nor Uşor a venit la Tine Ziditorul, Stăpână Preacurată, ca să
surpe, ca un Atotputernic, cele făcute de mână ale Egiptului, Hristos,
Cel Ce este Atotputernic.
Cântarea a 3-a. Irmos: Nu este sfânt precum Tu, Doamne.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu mintea cea pătrunzătoare luând aminte, prealăudate, în chip lămurit
la cunoştinţa celor ce sunt, printr-însa ai priceput fără de rătăcire
Pricina Cea Începătoare, ca un adevărat teolog.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Făcând din viaţa ta în chip vădit o necontenită cugetare la moarte,
purtătorule de Dumnezeu de trei ori fericite, ai omorât pricinile
patimilor celor trupeşti, fiind cuprins de dragostea nepătimirii.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Bucurându-te ai urmat lui Hristos purtând crucea, părinte, cu nevoinţă
tare; şi cu Dânsul te-ai asemănat, pe cât a fost cu putinţă, prin
curăţirea vieţii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Mai presus de Legile firii născând pe Stăpânul, Născătoare de Dumnezeu
Fecioară, ai stricat blestemul neascultării celei de demult, făcând să
ţâşnească Izvorul Binecuvântării.
Irmosul:
Nu este sfânt precum Tu, Doamne Dumnezeul meu, Care ai înălţat fruntea
credincioşilor Tăi, Bunule şi ne-ai întărit pe noi pe piatra
mărturisirii Tale.
Cântarea a 4-a. Irmos: Hristos este Puterea mea.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Supunându-te lui Hristos, cuvioase, cu mână largă ai împărţit averea
care ţi s-a dat, ca un rob ascultător şi Stăpânul te-a învrednicit pe
tine de Bucuria Cea de Negrăit.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Străbătând noianul înţelepciunii, ai câştigat ca un bun neguţător
Mărgăritarul Cel Frumos şi te-ai îmbogăţit numai cu Această Comoară
Nesfârşită.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Luminat de Dumnezeiescul Duh fiind, tuturor ai trimis ca un soare razele
cuvintelor tale, dorind mântuirea credincioşilor, descoperitorule de
cele Dumnezeieşti.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cu adevărat de Negrăit şi de Nepriceput sunt pentru cei de pe pământ şi
pentru cei din cer Tainele Naşterii tale Celei Dumnezeieşti, Născătoare
de Dumnezeu pururea Fecioară.
Cântarea a 5-a. Irmos: Cu Dumnezeiască strălucirea ta.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu omorârea patimilor preaînţeleptule, te-ai aflat în afară de trup;
prin dragoste ai vorbit cu Dumnezeu, Cel Ce este Lumina Cea Preacurată
şi Prealuminată, Care cere de la om numai curăţire.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu Dumnezeiasca Ta Lumină, Bunule, luminându-se acum purtătorul de
Dumnezeu, s-a făcut stâlp cu totul luminos, trimiţând tuturor
Dumnezeieştile Raze ale Dumnezeieştii Lumini şi alungând întunericul
necunoştinţei.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cel Ce voieşte, ca un Bun, să se mântuiască toţi, te-a arătat pe tine,
preaînţeleptule, povăţuitor celor rătăciţi ca să întorci pe mulţi spre
calea mântuirii, de trei ori fericite, Părinte Isidor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cel Ce poartă toate cu Putere Dumnezeiască şi le ţine împreună ca un
Milostiv, întrupându-Se, Preacurată, este ţinut ca un Prunc în braţele
tale, Cel împreună Veşnic şi de O Fiinţă cu Tatăl.
Cântarea a 6-a.
Irmosul:
Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la Limanul Tău
cel Lin alergând strig către Tine: scoate din stricăciune viaţa mea,
Mult Milostive.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu engolpionul cercărilor împodobindu-te ca un preot, purtătorule de
Dumnezeu, cu trupul şi cu sufletul, cu aceeaşi socotinţă înţelepţeşte ai
hotărât a supune pe cel rău celui mai bun, vrednicule de laudă.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Egiptul patimilor şi al desfătării cercându-l, tare l-ai bătut, mărite,
cu loviturile înfrânării, părinte, lauda sihaştrilor, netezind
petrecerea credincioşilor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cel Ce poartă toate cu Putere Dumnezeiască şi le ţine împreună ca un
Milostiv, Întrupându-Se, Preacurată, este ţinut ca un Prunc în braţele
tale, Cel împreună Veşnic şi de O Fiinţă cu Tatăl.
Irmosul:
Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la Limanul Tău
cel Lin alergând strig către Tine: scoate din stricăciune viaţa mea,
Mult Milostive.
CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi.
Alt Luceafăr aflându-te pe tine Biserica, întru sine şi luminându-se cu
strălucirile cuvintelor tale, strigă ţie: bucură-¬te preafericite, de
Dumnezeu Înţelepţite Părinte Isidor.
Cântarea a 7-a. Irmos: Dătător de rouă cuptorul.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
La întărirea credinţei te-a pus Stăpânul pe tine, părinte, ca pe un
soare, ca să luminezi cu făclie duhovnicească sufletele celor ce
neîncetat strigă: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Spălat-ai întinăciunea trupului şi a sufletului tău, fericite, cu
curgerile lacrimilor; şi făcându-te lumină celor de pe pământ,
purtătorule de Dumnezeu, pe toţi ai învăţat să strige: Binecuvântat eşti
Dumnezeul părinţilor noştri.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Stând pe temeiul cel neclintit al credinţei, pe tine, Maica lui Dumnezeu
cea fără de prihană, te mărturisim Născătoare de Dumnezeu; că ai născut
pe Cuvântul lui Dumnezeu fără de sămânţă, Preamărită. Binecuvântat este
Rodul pântecelui tău, Preacurată.
Cântarea a 8-a. Irmos: Din văpaie cuvioşilor.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca o jertfă cuvântătoare ai înfăţişat toată viaţa ta, părinte şi cu
miros de bună mireasmă lui Hristos Dumnezeu, Care a fost spânzurat pe
Cruce; pe Acela Îl preaînălţăm întru toţi vecii.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Lăsând în urmă ca o moştenire de mult preţ cuvintele tale cele
însufleţite, înmulţeşti avuţia şi după moarte, la toţi credincioşii,
care înalţă pe Hristos întru toţi vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Înfrumuseţatu-te-ai, preafericite, cu frumuseţea cuvintelor tale; că
te-ai arătat condei al Duhului Sfânt, scriind cu evlavie cunoştinţa Lui
cea Dumnezeiască, celor ce preaînalţă pe Hristos întru toţi vecii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Către Acoperământul tău năzuiesc, Ceea ce eşti cu totul fără de prihană
şi Apărătoare a vieţii mele acum te pun înainte pe tine, care mai presus
de minte ai născut pe Dumnezeu Cuvântul; pe Acela Îl preaînălţăm întru
toţi vecii.
Irmosul:
Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Din văpaie cuvioşilor rouă ai izvorât şi jertfa dreptului cu apă ai
ars-o; că toate le faci, Hristoase, cu singură voirea. Pe Tine Te
preaînălţăm întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a. Irmos: Pe Dumnezeu a-L vedea.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca o rază a luminii a strălucit cuvântul harului în sufletul tău,
preafericite şi prin tine tot pământul s-a umplut de lumina lui; de care
împărtăşindu-ne, lăudăm comoara înţelepciunii tale, părinte.
Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Isidor, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Urmând învăţăturile împărăteşti, cugetătorule de Dumnezeu, Sfinte
Preacuvioase Părinte Isidor, cu Dumnezeiască înţelepciune ne-ai învăţat a
ne închina Unei Singure Firi în Trei Feţe; şi ai teologhisit să O
cinstim ca fiind Nezidită şi fără de început Preasfânta Treime, Care
izvoreşte Lumină tuturor credincioşilor.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Aflând răsplătirile ostenelilor tale şi dobândind în ceruri Viaţa
Nesfârşită, cere mântuire pentru cei ce laudă sfântă pomenirea ta,
preaînţeleptule, împreună cu îngerii, înaintea Scaunului Mântuitorului.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cuvântul lui Dumnezeu Cel fără de stricăciune, luând chip stricăcios, pe
oameni i-a îmbrăcat întru nestricăciune, sălăşluindu-Se cu bunăvoirea
Tatălui întru tine, cea Plină de har. Pentru aceasta, împreună cu Oştile
cereşti, pe tine, cea cu totul fără de prihană, te mărim.
Irmosul:
Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează
a căuta Oştile îngereşti; iar prin tine, Preacurată, S-a arătat
oamenilor Cuvântul Întrupat, pe Care slăvindu-L cu Oştile îngereşti pe
tine te fericim.
SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea.
Carte de cunoştinţă a învăţăturii, alcătuită cu bogăţia credinţei prin
Duhul Cel Preasfânt, te-ai arătat, descoperind lucrurile Dumnezeieşti
celor ce au trebuinţă de ele şi viaţă vistiernicind celor ce o voiesc pe
dânsa. Părinte cuvioase, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă
mare milă.
SEDELNA Praznicului Întâmpinării Domnului, glasul al 8-lea. Podobie: Înviat-ai din morţi.
Troparul Sfântului Cuvios Isidor Pelusiotul
Glasul 8
Întru tine, părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că, luând crucea, ai urmat lui Hristos; şi lucrând, ai învăţat să nu se uite la trup, căci este trecător; ci, să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Preacuvioase Părinte Isidor, duhul tău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.