Sinaxar 29 Martie

 n această lună, în ziua a douăzeci şi noua, pomenirea sfinţilor mucenici Marcu, episcopul Aretuselor, Chiril diaconul şi alţi mulţi, împreună cu ei.

Sfântul Marcu, episcopul Aretuselor, a trăit pe vremea împăratului Constantin cel Mare. Plin fiind de dumnezeiască râvnă a dărâmat la pământ multe temple ale idolilor şi a zidit nenumărate biserici. Când, după Constantin cel Mare, în fruntea împărăţiei a venit Iulian Apostatul, iar credinţa în idoli a fost ridicată din nou la mare cinste, a avut de suferit nu numai sfântul Marcu, ci şi mulţi alţii, care luaseră parte la dărâmarea templelor idoleşti. La început sfântul Marcu s-a ascuns de cei ce îl căutau; dar înţelegând că unii dintre credincioşi erau traşi la răspundere pentru el, a venit şi s-a predat lor. Iar ticăloşii aceia de păgâni luându-l, l-au dezbrăcat şi după ce i-au acoperit trupul de răni, l-au aruncat în nişte locuri pline de murdărie.

După aceasta l-au scos de acolo şi l-au dat pe mâna unor slugi, ca să-l înţepe cu andrelele.

Apoi i-au acoperit tot trupul cu saramură şi în cele din urmă ungându-l cu miere, l-au ridicat în aer cu nişte frânghii, în toiul verii, ca să fie ars de razele soarelui care cădeau asupra capului şi trupului său gol cu desăvârşire, în arşiţa cea mare a prânzului, şi să fie hrană viespilor şi albinelor. În tot timpul cât a pătimit acestea însă, acest minunat bărbat a răbdat cu tărie, nu numai din pricina evlavie lui, ci şi pentru ca să nu se mai dea chinuitorilor lui şi alţi bani pentru zidirea din nou a templelor idoleşti dărâmate. Biruind cu gândul său, a biruit şi cu fapta. Căci, văzându-l toţi că suferă chinurile cu bărbăţie şi cu putere, păgânii din jur în cele din urmă s-au schimbat şi au învăţat prin pocăinţă credinţa cea adevărată.

Tot pentru îndrăznirea de a sfărma templele idoleşti, un lucru asemănător cu acesta s-a întâmplat şi în Fenicia. Aici, un diacon, anume Chiril, din dragostea de adevăr îndrăznind să doboare la pământ nişte statui de ale idolilor, a fost prins şi i s-a despicat pântecele, scoţându-i-se măruntaiele şi fiind lăsat aşa, ca să fie văzut de toţi. Şi se zice că ticăloşii aceştia bătându-şi joc de ficaţii lui şi-au primit răsplata bine meritată, căci le-au căzut dinţii, limba li s-a topit în gură şi au pierdut puterea vederii.

Dar cine ar fi în stare să povestească, precum se cuvine, chinurile suferite în Ascalon şi Gaza de femeile fecioare şi de bărbaţii cei sfinţiţi, cărora spintecându-li-se pântecele şi umplându-li-se măruntaiele cu orz, au fost puşi în troacele porcilor spre mâncare?

Acestea au fost faptele păgâneşti ale împărăţiei lui Iulian şi ale celor de sub poruncile lui. Dar cei ce au pătimit, în locul chinurilor de aici, au dobândit fericirea cea nesfârşită; pe când lucrãtorilor nedreptăţii li s-a pregătit pedeapsa focului şi chinul cel veşnic.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Iona, Varahisiu şi a celorlalţi nouă mucenici, împreună cu dânşii.

Sfinţii Iona şi Varahisiu erau din Persia şi au trăit pe vremea lui Sapor al Perşilor şi a împăratului Constantin cel Mare al romanilor. Ei erau călugări şi, părăsind mănăstirea lor, au venit într-o cetate care se numea Marmiavoh. Aici au aflat închişi în temniţă pe sfinţii mucenici: Zaniat, Lazãr, Maruta, Narsin, Ilie, Marin, Aviv, Savelt şi Sava, pe care i-au mângâiat şi i-au îndemnat spre pătimire. Dar fiind şi ei prinşi, au fost aduşi înaintea mai-marilor: Masdrat, Siro şi Marmisi, care mai întâi i-au sfătuit, apoi i-au ameninţat şi pentru că nu au voit să se lase înduplecaţi, mai întâi i-au pus în lanţuri, după legea persană.

Apoi au fost supuşi, fiecare în parte, la felurite chinuri în timpul cărora şi-au dat duhul în mâna lui Dumnezeu. Moaştele lor au fost adunate şi au fost îngropate împreună cu ale celorlalţi nouă mucenici, care s-au săvârşit din viaţă în ziua de douăzeci şi şapte a lunii martie, în timp ce sfinţii Iona şi Varahisiu s-au săvârşit din viaţă în ziua de douăzeci şi nouă ale aceleiaşi luni.

Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru şi mărturisitorului Eustaţiu, episcopul Bitiniei.

Sfântul Eustaţiu Mărturisitorul, episcopul Bitiniei, era de la începutul nevoinţelor sale duhovniceşti un călugăr evlavios, smerit, blajin şi cu dragoste faţă de aproapele.  Pentru viaţa sa virtuoasă a fost numit episcop al oraşului Bitinia (o provincie romană din Asia Mică) şi şi-a condus turma mulţi ani, dând exemplu de viaţă sfântă şi perfecţiune.

În timpul ereziei iconoclaste Sf. Eustaţiu i-a înfruntat cu curaj pe eretici apărând cinstirea sfintelor icoane. Urâtorii de icoane l-au denunţat împăratului iar sfântul a fost închis şi bătut crunt. În cele din urmă a fost înlăturat de la scaunul episcopal şi închis din nou. 

Sfântul mărturisitor a murit în exil în timpul secolului al XIX-lea, după ce a pătimit timp de trei ani insulte, privare de libertate, foamete şi alte chinuri.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor apostoli, dintre cei şaptezeci: Sosten, Apolo, Chifa şi Epafrodit.

Tot în această zi, pomenirea celui întru sfinţi părintele nostru Diadoh, episcopul Foticeii, în Epir, al cărui "Cuvânt ascetic" se găseşte în Filocalia românească, volumul 1.

După Diadoh scopul vieţii duhovniceşti este unirea sufletului cu Dumnezeu prin dragoste. El face deosebirea între ''chipul'' lui Dumnezeu în om şi ''asemănarea'' cu El. Prin păcatul strămoşesc ''chipul'' dumnezeiesc s-a întinat, s-a spălăcit. Harul Botezului curăţă ''chipul'', îl spală de întinarea păcatului. Dar prin aceasta încă nu avem şi ''asemănarea''. Spălarea chipului se face fără colaborarea noastră; lucrarea aceasta a harului încă n-o simţim. ''Asemănarea'' începem să o câştigăm pe măsură ce ne sporim sforţările noastre pentru o viaţă virtuoasă şi o atingem deplin când a crescut în noi dragostea de Dumnezeu în mod covârşitor. Abia după ce am sporit în ''asemănare'', în dragoste, ni se face şi harul ''simţit''. ''Harul, cum am zis, chiar din clipa în care ne botezăm se ascunde în adâncul minţii. Dar îşi acoperă prezenţa faţă de simţirea minţii. Din moment ce începe însă cineva să iubească pe Dumnezeu cu toată hotărârea, o parte din bunătăţile harului intră în comuniune într-un chip tainic, cu sufletul prin simţirea minţii. Căci pe măsură ce sporeşte sufletul, şi darul dumnezeiesc îşi arată dulceaţa sa minţii''. ''Două bunuri ne aduce nouă sfântul har al Botezului renaşterii, dintre care unul covârşeşte pe celălalt în chip nesfârşit. Cel dintâi ni se dă îndată. Căci ne înnoieşte chiar în apă şi luminează toată trăsăturile sufletului, adică ''chipul'', îndepărtând toată zbârcitura păcatului nostru. Iar celălalt aşteaptă ca să înfăptuiască împreună cu noi, ceea ce este ''asemănarea''. Când începe deci mintea să guste întru multă simţire dulceaţa Prea Sfântului Duh, suntem datori să ştim că începe harul să zugrăvească aşa zicând peste chip, ''asemănarea''.

Diadoh arată că, dacă până la Botez înăuntrul sufletului se află diavolul, de la Botez înăuntrul lui se sălăşluieşte harul, iar diavolul e scos afară. De aici înainte sufletul este influenţat de har dinăuntrul său; iar diavolul îl influenţează numai din afară, prin mustul trupului şi prin simţurile lui. ''Unii au născocit cu atât harul cât şi păcatul, adică atât Duhul adevărului cât şi duhul rătăcirii se ascund în mintea celui ce se botează. De aceea zic că o persoană îmbie mintea spre cele bune, iar cealaltă îndată spre cele potrivnice. Eu însă am înţeles din dumnezeieştile Scripturi şi din însăşi simţirea minţii că înainte de Sfântul Botez harul îndeamnă sufletul spre cele bune din afară, iar Satana foieşte în adâncurile lui, încercând să stăvilească toate ieşirile minţii înspre dreapta. Dar din ceasul în care renaştem, diavolul e scos afară, iar harul intră înăuntru. Ca urmare aflăm că, precum odinioară stăpânea asupra sufletului rătăcirea, aşa după Botez stăpâneşte asupra lui adevărul. Lucrează, ce e drept, Satana asupra sufletului şi după Botez, ca şi mai înainte, ba de multe ori chiar mai rău. Dar nu ca unul ce se află la un loc cu harul, să nu fie, ci învăluind oarecum mintea în fumul dulceţurilor neraţionale, prin mustul trupului''. Cu alte cuvinte, până nu se sălăşluieşte harul în adâncul sufletului, lucrează chiar din el dracii cei mai subţiri, oprindu-l de la dorirea binelui şi îndemnându-l la patimi sufleteşti. Dar după ce se sălăşluieşte harul în minte, vin la rând dracii mai materiali, care aţâţă trupul spre patimi trupeşti, ca să despartă mintea din comuniunea cu harul. ''Harul lui Dumnezeu se sălăşluieşte în însuşi adâncul sufletului. De aceea din însuşi adâncul inimii simţim oarecum izvorând dragostea de Dumnezeu, când ne gândim fierbinte la El. Iar dracii de aici înainte se mută şi se încuibează în simţurile trupului, lucrând prin firea uşor de influenţat a trupului asupra celor ce sunt încă prunci cu sufletul. De aceea harul, prin simţirea minţii înveseleşte trupul cu o bucurie negrăit la cei ce sporesc în cunoştinţă; iar dracii, prin simţurile trupului, robesc sufletul, îmbiindu-l, ucigaşii, cu sila spre cele ce nu vrea, când ne află mai ales umblând fără grijă şi cu nepăsare pe calea credinţei''.

Viaţa duhovnicească începe cu frica de Dumnezeu. ''Nimeni nu poate iubi pe Dumnezeu din toată inima, dacă nu se teme mai întâi de El întru simţirea inimii''. Prin frică începe să se cureţe sufletul de păcate. Dar chiar înainte de aceasta trebuie să se desfacă de grijile lumeşti. Până ce sufletul e nepăsător şi dornic de plăceri nu simte frica de Dumnezeu. Dar când începe să se cureţe cu luare aminte, atunci simte frica de Dumnezeu ca pe un medicament al vieţii. Curăţindu-se astfel tot mai mult, ajunge la dragostea desăvârşită, în care nu mai este frică, ci nepătimire. ''Cel ce iubeşte pe Dumnezeu crede cu adevărat în El şi împlineşte cu evlavie poruncile. Iar cel ce crede numai şi nu este în iubire, nu are nici credinţa pe care crede că o are''.

După curăţirea de patimile trupeşti, lucrarea în care rol mare are ascultarea şi înfrânarea, trebuie să se facă şi curăţirea minţii de gânduri rele, lucru care cere o liniştire a minţii. ''Cei ce se nevoiesc trebuie să-şi păzească pururi cugetul neînviforat, ca mintea deosebind gândurile ce intră în ea, pe cele bune şi trimise de Dumnezeu să le aşeze în cămările memorie, iar pe cele urâte şi drăceşti să le arunce afară din vistieriile firii''. ''Dar numai Duhul Sfânt poate curăţa mintea cu adevărat. Căci strălucind El necontenit în cămările sufletului, nu numai că se fac arătate în minte micile şi întunecoasele năvăliri ale dracilor, ci se şi slăbesc, fiind vădite de lumina aceea sfântă şi slăvită. De aceea zice Apostolul: ''Duhul să nu-l stingeţi''.

Curăţindu-se mintea, se pune în lucrare simţirea ei, care este un organ prin care mintea se raportează la cele nevăzute şi dumnezeieşti, ca simţurile trupului la cele văzute. ''Simţirea aceasta a minţii'', sau a ''inimii'', sau a ''sufletului'', nu trebuie înţeleasă însă ca o vedere materială a lui Dumnezeu. ''Nimeni să nu nădăjduiască, auzind de simţirea minţii că i se va arăta în chip văzut slava lui Dumnezeu. Spunem numai că cel ce şi-a curăţit sufletul simte printr-o gustare negrăită mângâierea dumnezeiască, dar nu că i se arată ceva din cele nevăzute. Pentru că acum umblăm prin credinţă, nu prin vedere, zice fericitul Pavel. Dacă deci i se va arăta vreunui nevoitor fie vreo lumină, fie vreo formă cu chip de foc, fie glas, să nu primească nicidecum o astfel de vedere. Căci este amăgire vădită a vrăjmaşului''. ''Că mintea, când începe să fie lucrată cu putere de lumina dumnezeiască, se face întreagă străvezie, încât îşi vede în chip îmbelşugat lumina sa, nimeni nu se îndoieşte. Căci aşa devine când puterea sufletului biruieşte cu totul asupra patimilor. Dar că tot ce i se arată într-o formă oarecare, fie ca lumină, fie ca foc, vine din reaua uneltire a vrăjmaşului ne învaţă limpede dumnezeiescul Pavel, spunând că acela se preface în înger al luminii''.

Dar înaintarea aceasta în viaţa duhovnicească, spre nepătimire, dragoste şi vedere tainică, nu se face fără lupte. ''Când mintea începe să simtă harul Preasfântului Duh, atunci şi Satana mângâie sufletul printr-o simţire dulce, în timpul odihnei de noapte, când vine ca o adiere de somn uşor peste el''. Ceea ce ajută atunci sufletului să alunge adierea dulce a Satanei este numele Domnului Iisus. ''Dacă deci mintea va fi aflată ţinând în amintire fierbinte numele sfânt al Domnului Iisus şi se va folosi ca de o armă de numele acela preasfânt şi preamărit, va pleca amăgitorul viclean''.

Cu cât se îmbogăţeşte sufletul mai mult de darurile lui Dumnezeu, cu atât ''îngăduie Domnul mai mult să fie supărat de draci, ca să înveţe tot mai mult să facă deosebire între bine şi rău şi să se facă mai smerit''.

Diadoh are comună cu mulţi scriitori din Răsărit teoria deosebirii dintre ''teolog'' şi ''gnostic''. Teologul este propovăduitorul, cuvântătorul tainelor dumnezeieşti, care a primit darul cuvântului, al învăţăturii, care e totodată şi darul înţelepciunii. Spre deosebire de el, gnosticul a primit darul ''cunoştinţei'', al unirii cu Dumnezeu şi al trăirii acestei uniri. Drumul gnosticului este mai ales acela al rugăciunii, al însingurării în adâncurile trăirii mistice, departe de orice grijă.

După: http://filocalia.ro/referate/16/Scrieri/Diadoh_al_Foticeei

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Canon de rugăciune către Sfinţii Sfinţiţi Mucenici Marcu, Episcopul Aretuselor, Chiril, diaconul şi către cei împreună cu dânşii

Troparul Sfinţilor Sfinţiţi Mucenici Marcu, Episcopul Aretuselor, Chiril, diaconul şi al celor împreună cu dânşii, glasul al 4-lea

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

Cântarea 1

glasul 1

Irmosul

Lui Dumnezeu, Celui Ce a ajutat în Egipt lui Moise şi printr-însul pe Faraon cu toată oastea l-a înecat, cântare de biruinţă să-I cântăm, că S-a preaslăvit.

Stih: Sfinţilor Sfinţiţi Mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Pe luminătorul cel străluci­tor al Bisericii lui Hristos să-l lăudăm, credincioşilor, ca pe cel ce cu lumina credinţei a lu­minat pe neamurile care slă­vesc pe Făcătorul tuturor.

Stih: Sfinţilor Sfinţiţi Mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

În grădina credinţei lui Hristos crescut fiind şi sporind duhovniceşte, ierarhe, către Dânsul ai alergat plin de stră­lucire, fericite, prin înălţimea pătimirii.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Marcu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Propovăduitor şi învăţător tainic al lui Hristos şi slujitor curat fiind, sufletul ţi-ai pus pen­tru El şi ai adus Lui ca jertfe pe cei ce au pătimit împreună cu tine, Sfinte Părinte Marcu.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Neamul oamenilor, dobân­dind izbăvire din stricăciune şi moştenind prin tine cinstea nestricăciunii şi a vieţii celei nemu­ritoare te măreşte, Ceea ce eşti de Dumnezeu cu har dăruită.

 

Cântarea a 3-a

Irmosul

Întărire fii mie, Cel Ce ai în­temeiat pământul pe ape, că nu este sfânt afară de Tine, Doamne.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Marcu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu focul cuvintelor tale ai uscat pâraiele cele tulburi ale înşelăciunii şi ai izvorât apele cunoştinţei lui Hristos, Părinte Marcu.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Marcu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tabăra vrăjmaşului ai risi­pit-o, Sfinte Părinte Marcu, cu che­marea lui Hristos şi prin cu­vintele tale ai adunat pe nea­muri către dragostea Lui.

Stih: Sfinţilor Sfinţiţi Mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Adunarea mucenicilor, având ca Îndrumător pe Hristos Mân­tuitorul, a biruit războiul cel neîmpăcat al înşelăciunii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Întru necazuri având, Fecioară, ca acoperământ mijlocirea ta, noi, cei ce te cinstim pe tine, din primejdii suntem izbăviţi.

 

Cântarea a 4-a

Irmosul

Înţeles-am, Atotputernice, iconomia Ta şi cu frică Te-am preaslăvit, Mântuitorule.

Stih: Sfinţilor Sfinţiţi Mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Uscat-ai pâraiele cele tulburi ale înşelăciunii şi ai luptat îm­potriva minciunii, fericite.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Marcu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cufundat-ai în noianul înţe­lepciunii tale, Sfinţite Mucenice Marcu, prostia închinătorilor la idolii cei elineşti.

Stih: Sfinţilor Sfinţiţi Mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu tărie ai înarmat ceata împreună luptătorilor cu tine, ierarhe al Domnului, cu învăţă­turile.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Ca una care eşti apărătoarea noastră, a celor ce te lăudăm pe tine, Preacurată, doboară semeţia vrăjmaşilor noştri.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul

De noapte mânecând, Te lăudăm pe Tine, Hristoase Dumnezeule, Cel Ce ai sărăcit pentru noi şi crucea şi moartea ai răbdat în Trupul Tău.

Stih: Sfinţilor Sfinţiţi Mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Împotriva mâniei celor po­trivnici, ca un următor al lui Hristos, ai pus îndelungă răbdarea, cuvioase; prin care ai umilit semeţiile lor şi ai biruit.

Stih: Sfinţilor Sfinţiţi Mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu desele lovituri ale săge­ţilor fiind rănit, cuvioase, ai rănit pe cei ce te săgetau iar tu te-ai păstrat neatins, cu harul cel Dumnezeiesc.

Stih: Sfinţilor Sfinţiţi Mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ca nişte apărători tari ai dreptei credinţe şi neînvinşi, în­ţelepţilor, cu vitejie v-aţi împo­trivit celor ce nu se plecau şi luptau împotriva adevărului.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Firea omenească cea întinată de patimi luând-o asupră-şi din tine, Preacurată, Ziditorul, a spălat-o, a înnoit-o şi cu harul cel dumnezeiesc a îndumnezeit-o.

 

Cântarea a 6-a

Irmosul

Pe proorocul l-ai izbăvit din chit, Iubitorule de oameni; Te rog, scoate-mă şi pe mine din adâncul greşelilor.

Stih: Sfinţilor Sfinţiţi Mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Înşelăciunea închinării la idoli ai vădit-o, pururea fericite şi cu lumina cunoştinţei de Dum­nezeu ai luminat pe oameni.

Stih: Sfinţilor Sfinţiţi Mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Templele idolilor le-ai nimi­cit, fericite, iar pe oamenii cei ce se clătinau i-ai întărit întru Hristos.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Marcu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe cei cu tine împreună pătimitori i-ai înarmat şi pe vrăj­maşi ai biruit, Sfinte Sfinţite Părinte Marcu, împreună cu Sfântul Sfinţit Chiril, diaconul şi aţi luat semnele biruinţei.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Prin naşterea ta cea de ne­grăit şi dumnezeiască, Fecioară, pământenii ne-am înălţat, iar vrăjmaşul a fost umilit, Prea­curată.

 

CONDAC

glasul al 4-lea

Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Luminaţi fiind de harul cel adevărat, cu dreaptă credinţă îndreptaţi, în chip luminat, marginile pământului, sfinţiţi­lor şi măriţilor mucenici. Pentru aceasta, cu credinţă, vă fe­ricim pe voi.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul

Cel Ce Te-ai arătat în rug prin foc legiuitorului Moise şi naşterea Fecioarei într-însul mai înainte ai închipuit-o, Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri!

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Marcu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pâraiele sângelui pătimirii tale, Sfinte Părinte Marcu, au înecat pe susţinătorii înşelăciunii şi au izvorât vindecare dumneze­iască tuturor celor ce laudă pe Hristos în veci.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Marcu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pornirile cele pline de meşte­şugire ale vrăjmaşului asupra ta au slăbit până la sfârşit, ne­biruite Părinte Marcu, căci tu ai primit de la Dumnezeu pu­tere nebiruită.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Chiril, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Jertfă cuvântătoare te-ai adus pe tine cu sfinţenie Domnului, fiind junghiat cu sabia muceniciei şi te-ai arătat, prin foc, ardere de tot a dumnezeieştii de­săvârşiri, Părinte Chiril.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Îmbracă-ne cu putere şi cu tă­rie, cu rugăciunile tale, Fecioară, împotriva patimilor şi a porni­rilor vrăjmaşilor celor înţelegă­tori, pe noi, cei ce te lăudăm pe tine, Stăpână, ca pe Născătoa­rea de Dumnezeu.

 

Cântarea a 8-a

Irmosul

Cântarea celor fără de trup aducem Ţie, ca şi tinerii în cuptor şi cântând, grăim: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Stih: Sfinţilor Sfinţiţi Mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cuvintele ai împodobit Bi­serica şi cu sângele ce ţi-a curs ai înfrumuseţat-o în chip lumi­nat, ierarhe, care laudă pe Hristos, Cel Ce ţi-a dat tărie.

Stih: Sfinţilor Sfinţiţi Mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Având ochii sufletului tău ne­adormiţi, păzeşti nevătămată turma lui Hristos, care neînce­tat cu cântări de laudă te mă­reşte pe tine.

Stih: Sfinţilor Sfinţiţi Mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Miruri cu miresmele bine mirositoare pătimitorii au adus sângele lor, care a curs Stăpâ­nului, zicând: Binecuvântaţi, toate lucrurile, pe Domnul!

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Avându-te pe tine, Născă­toare de Dumnezeu, ocrotitoare preabună a bunătăţii, prin tine dobândim ajutor de la Dătăto­rul de bine, Dumnezeu.

 

Cântarea a 9-a

Irmosul

Pe tine, uşa cea văzută de Prorocul Iezechiel, prin care nimeni nu a trecut, fără numai Singur Dumnezeu, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, cu cântări te cinstim.

Stih: Sfinţilor Sfinţiţi Mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Aducând Domnului slujbe cuvântătoare şi jertfe fără de sânge, cu inimă preacurată pe tine însuţi te-ai adus jertfă cu­rată, prin pătimire, părinte.

Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Marcu, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu sabia cea înţelegătoare a cuvintelor tale, tăind capetele cele cu multe chipuri ale min­ciunii, ai preamărit adevărul, propovăduindu-l tuturor oamenilor, Părinte Marcu.

Stih: Sfinţilor Sfinţiţi Mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Tu, cu rugăciunile pătimitorilor Tăi şi cu mijlocirile slu­jitorilor Tăi de Taină, Sfinţii Sfinţiţii Marcu şi Chiril şi ale celor împreună cu ei pătimitori, învredniceşte-ne şi pe noi, Făcătorule de bine, harurilor celor dumnezeieşti.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

De milostivirile Sale şi de iu­birea de oameni cea de negrăit înduplecându-Se Ziditorul, S-a născut din tine, Preacurată; şi pe oamenii cei stricaţi iarăşi i-a zidit şi i-a înnoit.

 

SEDELNA, glasul 1

Cu lauda pătimirii şi cu vred­nicia cununilor măriţii pătimitori s-au îmbrăcat întru Tine, Doamne. Căci, prin răbdarea chinurilor, au biruit pe cei nelegiuiţi şi cu putere dumnezeias­că, au primit din cer biruinţa. Cu rugăciunile lor, dăruieşte-ne nouă, Dumnezeule, mare mila Ta.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule...

Ceea ce ai zămislit fără de ardere Focul dumnezeirii şi ai născut fără de sămânţă pe Domnul, Izvorul vieţii, Născă­toare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Plină de har, izbăveşte pe cei ce te măresc pe tine.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule...

Cei ce am dobândit ocrotirea ta, Preacurată şi care am fost izbăviţi din nevoi cu rugăciu­nile tale, cu Crucea Fiului tău întru totul fiind păziţi, după datorie cu toţi pe tine cu dreap­tă credinţă te mărim.