În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Simeon, episcopul Ierusalimului, ruda Domnului.
Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Traian, fecior al logodnicului Iosif şi frate al lui Iacov; pe acesta luându-l Însuşi Hristos şi Dumnezeul nostru, şi primind a i se numi frate, l-a uns preot, ca să-i propovăduiasră preamărita venire. Drept aceea trudindu-se cu tot felul de osteneli şi sudori, a împodobit scaunul Ierusalimului ca un păstor, iar nu ca un năimit şi făcându-se pe sine locaş Sfântului Duh, a surpat şi a stricat capiştile idolilor, şi îndreptând la lumină pe cei rătăciţi, răbdând pedepse cu multe dureri pentru dreapta credinţă a fost şi răstignit, fiind de o sută şi douăzeci de ani, şi de acolo s-a întors către cel dorit al său Mântuitoul Hristos. Acest fericit s-a învrednicit a avea două nume, că se cheamă şi Simon şi Simeon, şi era frate al lui Iacob şi al lui Hristos.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Ioan Mărturisitorul, egumenul Mănăstirii ce se numeşte Cataron.
Acest fericit Ioan s-a născut în Irinopole care era una din cetăţile Decapolei, fiu de părinţi creştini şi iubitori de Dumnezeu, cu numele Teodor şi Grigoria. Făcându-se de nouă ani s-a dus la chinovie, unde s-a călugărit, şi fiind osârduitor şi smerit şi ascultător, a fost iubit de dascălul său. Şi a mers împreună cu el la Sinodul al şaptelea ecumenic, ce s-a adunat a doua oară în Niceea, apoi, mai pe urmă şi în Constantinopol.
Dascălul său s-a făcut arhimandrit, şi egumen al mânăstirii lui Dalmat; iar el s-a făcut schimnic şi preot şi de acolo a fost trimis de împăratul Nichifor egumen al Mănăstirii Cataron. Aci cu plăcere de Dumnezeu şi apostoleşte a ocârmuit turma lui Hristos mai mult de zece ani şi era iubit de toţi oamenii. Şi s-au descoperit fericitului încercări a toată lumea iscodite de diavolul urâtor al binelui şi adunând şi sfătuind pe toţi fraţii, îndemnându-i şi la cele de cuviinţă, a zis către ei: "Privegheaţi părinţilor şi fraţilor, să nu fiţi furaţi de diavolul şi să nu vă lepădaţi de închinarea la sfintele icoane; căci pe mine nu mă veţi mai vedea între cei vii."
Şi în vremea când el vorbea acestea, venind unii îndârjiţi trimişi de Leon luptătorul împotriva icoanelor, au împrăştiat toată turma, şi cele ce au găsit în mănăstire pe la părinţi, ca pe ale lor le-au împărţit. Iar pe păstorul lor cu lanţuri legat, l-au dus la Bizanţ, lăsând mănăstirea în pradă. Mergând sfântul la împărat, şi numindu-l pe el păgân şi osândit şi altele multe fără de sfială zicându-i, l-a pornit spre mânie. Pentru care şi cumplit a fost bătut peste obraz cu vine de bou. Iar fericitul se bucura pătimind pentru Hristos; şi după aceea fiind închis, în metocul său trei luni, a fost surghiunit la o cetate numită Pentadactilon în hotarele Lambei. Acolo legând picioarele lui cu lanţuri, l-au pus într-o închisoare întunecoasă, lăsându-l acolo optsprezece luni. Iar după aceasta l-au adus gol în cetate, înaintea împăratului spre batjocură. Şi după multe pricini de cuvinte, a fost dat lui Ioan, cel ce cu nevrednicie era atunci patriarh al Bisericii Mari, care multă cruzime a arătat sfântului, strâmtorându-l pe el cu foame în multă vreme, după care apoi l-a înfăţişat iarăşi la împărat, şi împăratul l-a trimis la un lagăr numit Criotavron al Bucelarilor, şi acolo l-a închis doi ani întregi. Unde de multă rea pătimire se uscase cu totul carnea de pe trupul lui; însă sfântul pe toate suferindu-le, cu mulţumire slăvea pe Dumnezeu.
Iar după ce a fost junghiat Leon Armeanul, şi a împărăţit în locul său Mihail Travlul, fiind liberaţi toţi cei de prin surghiunuri, s-a dus şi sfântul până la Calcedon neavând voie ca să intre în cetate. Iar după aceea împărăţind Teofil, a voit cuviosul să se aşeze în oarecare mănăstire împreună cu alţi părinţi; apoi fiind prinşi de patriarhul din acea vreme şi cumplite necazuri suferea fericitul, a fost surghiunit la insula Afusiei unde împlinind doi ani şi jumătate, a văzut oarecare vedenie, şi vestind celor împreună cu el mutarea sa, după trei zile, s-a dus la Domnul.
Tot în această zi, pomenirea sfinţilor apostoli Aristarh, Marcu şi Zinon.
Aceşti sfinţi erau din cei şaptezeci; şi Aristarh este acela de care Pavel pomeneşte în Epistola către Romani, şi care a fost episcop al Apamiei celei din Siria, supusă cu scaunele apostolilor celor dintâi. Acesta mai întâi decât toţi a propovăduit pe Hristos Dumnezeu adevărat.
Iar Marcu este acela pe care şi Ioan obişnuia a-l numi. De care pomeneşte Luca în Faptele Apostolilor şi care a fost pus episcop de apostoli în Vivlopole.
Iar Zinon este acela, pe care apostolul îl scrie în Epistola către Romani legiuitor, şi care a fost făcut întâi episcop de apostolul Petru, în Diospole; el învăţa propovăduind pe Hristos Dumnezeu adevărat.
Aceştia multe rele pătimiri suferind de la necredincioşi pentru zidirea din nou a bisericilor, şi pentru surparea idolilor, şi înşişi făcându-se lucrători de minuni şi de vindecări, s-au mutat la Domnul.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Puplie, care prin sabie s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului Evloghie primitorul de străini, care cu pace s-a săvârşit.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Lolion cel nou, care fiind târât pe pământ, s-a săvârşit.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Simeon, ruda Domnului, Episcopul Ierusalimului
Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Simeon, ruda Domnului, Episcopul Ierusalimului, glasul 1
Pe tine rudenia lui Hristos, Sfinte Simeon, ierarh şi mucenic tare, cu sfinţenie te lăudăm, cel ce ai pierdut înşelăciunea şi ai păzit credinţa. Pentru aceasta prăznuind astăzi preasfântă pomenirea ta, dezlegare de păcate luăm prin rugăciunile tale.
Cântarea 1
glasul al 4-lea
Irmos: Cânta-voi Ţie, Doamne...
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Preasfinţite Simeon, care stai înaintea Stăpânului purtând cunună, cere dezlegare păcatelor, pentru cei ce cu dragoste săvârşesc sfântă pomenirea ta.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu vela Crucii cu adevărat într-aripându-te, cu adierile Duhului, de Dumnezeu fericite, ai trecut valurile înşelăciunii, preafericite.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Învrednicindu-te, preafericite, a fi rudă după trup Celui Ce cu Trupul S-a sărăcit din milostivire, te-ai îmbogăţit cu harul îndumnezeirii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ca Una ce eşti mai presus de toată zidirea, ai cuprins în pântecele tău pe Ziditorul şi Dumnezeu, şi L-ai născut, Fecioară, pentru mântuirea oamenilor.
Cântarea a 3-a
Irmos: Arcul celor puternici...
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu plecarea către Dumnezeu îndumnezeindu-te, ierarhe, cu totul te-ai făcut în chip Dumnezeiesc, strălucind cu luminile muceniciei, Sfinte Preasfinţite Mucenice şi Ierarhe Simeon.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Strălucit-ai zori celor dintru întuneric, arătând oamenilor pe Soarele dreptăţii, Care a răsărit din Norul Fecioara Prunca.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cetatea Sionului te-a avut pe tine, Fericite Simeon, păstor şi Dumnezeiesc învăţător, pe care ai luminat-o cu Dumnezeieştile tale învăţături, ierarhe.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Toată rânduială laudelor este întrecută acum, Preacurată, în a te lăuda pe tine, Mireasă a lui Dumnezeu: căci născând pe Cuvântul lui Dumnezeu, pe îngeri i-ai întrecut.
Irmosul
Arcul celor puternici a slăbit şi cei neputincioşi s-au încins cu putere; pentru aceasta s-a întărit întru Domnul inima mea.
Cântarea a 4-a
Irmos: Pentru dragostea chipului...
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Slujit-ai jertfele cele fără de sânge, Celui Ce pentru tine S-a jertfit ca un Miel şi jertfindu-te, te-ai adus Lui pe tine însuţi prinos, de Dumnezeu cugetătorule, preafericite.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu strivirea feţei tale, ierarhe, munţii necredinţei şi dealurile demonilor toate s-au topit, întărindu-te pe tine Hristos.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Rudă după har primindu-te Dumnezeu Cuvântul, te-a arătat cinstit ierarh al Sfintei Cetăţi şi mucenic preacinstit, Sfinte Părinte Simeon.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Fiind învăţat în taină despre naşterea ta, proorocul Avacum, te însemnează pe tine Fecioară de mai înainte, Munte Umbros, din care a venit Dumnezeul nostru.
Cântarea a 5-a
Irmos: Lumina Ta, Doamne...
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
De bunăvoie te-ai dat pe tine însuţi a pătimi cu osârdie, fericite, urmând lui Hristos, Celui Ce pentru noi a pătimit cu trupul şi a micşorat patimile.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca o jertfă fără de prihană te-ai dat pe tine să te ardă de tot cu focul chinurilor, fiind păzit cu bun miros de Taină, Sfinte Preafericite Simeon.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Pironindu-te pe cruce, Fericite Simeon, ai urmat Dumnezeieştii Patimi a lui Hristos. Drept aceea mutându-te către El, te-a mărit împreună cu Dânsul.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Roagă-te pentru noi lui Hristos, Celui Ce din Curate sângiurile tale S-a îmbrăcat cu Trup de materie şi pe oameni din nou i-a făcut, Născătoare de Dumnezeu, Preacurată.
Cântarea a 6-a
Irmos: Strigat-a mai înainte...
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Învăţatu-te-ai din Minunatele Străluciri Cele Dumnezeieşti, care te-au povăţuit pe tine către Dumnezeiasca Viaţă; şi te-ai făcut plin de mărire de negrăit, preafericite ierarhe.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Avându-te pe tine, Părinte Simeon, Biserica cea Dumnezeiască, plină de apele Duhului cele curgătoare de viaţă, ca de un alt râu ce iese din Eden se bucură, ierarhe.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Clătinat-ai şi ai sfărâmat idolii înşelăciunii, fiind întărit cu însuflarea Duhului şi ai zidit biserici întru Slava lui Dumnezeu, Sfinte Simeon.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Vindecă patimile cele fără vindecare ale sufletului meu, Mireasă a lui Dumnezeu, Ceea ce ai născut pe Doctorul şi Mântuitorul, Care prin Patimile Lui vindecă patimile oamenilor.
Irmosul
Strigat-a mai înainte închipuind îngroparea ta cea de trei zile Proorocul Iona în chit, rugându-se: din stricăciune mă scapă, Iisuse, Împărate al Puterilor.
CONDAC
glasul al 2-lea
Podobie: Căutând cele de sus...
Sionului celui de sus făcându-te cetăţean, scaunul Sionului celui de jos ai luat şi bine turma ţi-ai povăţuit la Staulul cel Ceresc. Te-ai răstignit lui Hristos, Sfinte Simeon, urmând Patimii Lui celei Dumnezeieşti.
Cântarea a 7-a
Irmos: Tinerii cei din Avraam...
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu osârdie dându-ţi trupul la chinuri pentru Hristos, nu te-ai abătut, nu te-ai slăbit Dumnezeiescule, strigând: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Aprinzându-ţi-se mintea de dragostea lui Dumnezeu, preafericite, te-ai făcut mai tare decât focul cel materialnic, strigând: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Înfierbântându-te cu râvnă Dumnezeiască, de tot ai stins nebunia idolilor, fericite şi ai învăţat pe credincioşi credinţa cea adevărată, cu cuget bine credincios, cugetătorule de Dumnezeu.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Fecioară Maică Preacurată, Ceea ce eşti rană diavolilor şi Mântuirea şi Paza oamenilor şi Podoaba îngerilor, izbăveşte smeritul meu suflet de înşelăciunea vrăjmaşului.
Cântarea a 8-a
Irmos: Pe Cel Ce S-a pironit...
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Toată Lumina Mângâietorului primind-o în inima ta cea curată, înţelepte, ai făcut să piară întunericul cel neluminos al demonilor, luminând pe credincioşi, Sfinte Simeon.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu râurile Dumnezeieştilor tale învăţături uscând marea cumplitei rele credinţe, ai adăpat tot sufletul, odrăslind spic roditor al credinţei.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe SfântulDuh,Domnul.
Pe Cuvântul Tatălui propovăduindu-L Dumnezeu Adevărat către toţi, felurite chinuri ai suferit şi suindu-te pe înălţimea Crucii, te-ai mutat către Cel pe Care L-ai dorit, ierarhe.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ca să te lăudăm cu glasuri de mulţumire pe tine, Preacurată, ca pe Una ce ai umplut cu har neamul nostru, ocroteşte-ne şi ne păzeşte pe noi de toată vătămarea, Mireasă a lui Dumnezeu.
Irmosul
Să lăudăm, bine sa cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Pe Cel Ce S-a pironit cu Trupul pe Cruce şi ne-a arătat nouă armă de mântuire, tineri preaînălţaţi pe Hristos Dumnezeul nostru în veci.
Cântarea a 9-a
Irmos: Naşterea Ta Nestricată s-a arătat...
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca un stâlp de foc te-ai arătat mergând înaintea poporului celui nou, aducându-l pe el prin învăţăturile tale cu adevărat, din Egiptul înşelăciunii, către pământul făgăduinţei cel Dumnezeiesc, fericite mucenice.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Simon Simeon îndoită numire ai avut, ca unul ce înaintea celor necredincioşi ai teologhisit pe Cuvântul în două firi, Dumnezeu şi Om. Pentru aceasta adunându-ne împreună, toţi te fericim.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Pământul s-a sfinţit cu pătimirea ta, mucenice, pironit fiind pe cruce şi sufletele drepţilor s-au veselit cu suirea ta; pentru aceea toţi credincioşii te fericim, Sfinte Părinte Simeon.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Luminează-mă cu Lumina Cea Dumnezeiască, Fecioară, care eşti Locaşul Luminii, alungând întunericul patimilor mele şi noaptea cea cu adevărat adâncă, cu mijlocirile tale, Născătoare de Dumnezeu.
Irmosul
Naşterea ta Nestricată s-a arătat, Dumnezeu din coapsele tale a ieşit. Că S-a arătat purtător de Trup pe pământ şi cu oamenii a petrecut. Pentru aceasta pe tine Născătoare de Dumnezeu toţi te mărim.
SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat...
Cu veşmintele ierarhiei te-ai împodobit şi cu frumuseţile muceniciei te-ai înfrumuseţat şi cu mărire înaintea lui Dumnezeu stând, străluceşti luminându-te cu Lumina Preasfintei Treimi. Pentru aceea te rugăm, Sfinte Ierarhe Simeon, ca pe cel ce ai îndrăznire la Dumnezeu, roagă-te pentru cei ce cu credinţă te cinstesc pe tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.