Iertarea păcatelor însemnează şi încetarea lor

 Iertarea păcatelor însemnează şi încetarea lor

 Rugaciune de iertare (model)

”...si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri...”
Am inceput acest articol cu un extras din rugaciunea ”Tatal nostru”.
O conditie necesara pentru a fi iertati presupune ca la randul nostru, sa iertam. Nu se cade sa indraznim a cere ceva ce nu putem oferi.
Neiertarea otraveste sufletul, apoi atrage in corp numeroase boli.
Iertarea reprezinta un pas mare in evolutia spirituala a unui om.
Un prim pas ar fi sa luam o coala de hartie ( chiar acum,de ce sa mai astepti?) si sa incepem a nota numele persoanelor cu care am fost in conflict la un moment dat. Acest exercitiu nu necesita graba, lista se poate completa si maine,si poimaine, chiar si saptamana viitoare. Va voi invata cum sa faceti rugaciunea de iertare cu persoanele din lista (le luati pe rand).
Azi incepem sa lucram cu persoana nr.1 din lista, maine poate tot cu nr.1 si tot asa, pana ce simtim ca putem sterge acea persoana de pe hartie, acest lucru putandu-se realiza doar in momentul in care simtim din tot sufletul, iertarea fata de acea persoana. Apoi trecem la urmatoarea si tot asa. Nu conteaza momentul zilei cand va faceti iertarea, nici locul si nici de cate ori (de cate ori simtim). Conteaza sa faceti rugaciunea din tot sufletul!
Sa nu va mirati daca pe de o parte stergeti persoane din lista, iar pe de alta adaugati nume noi. Inseamna ca procesul de iertare da roade si Universul va reaminteste chiar si cele mai vechi conflicte.
Rugaciunea de iertare presupune cei trei pasi, dupa cum urmeaza:
1.Rog sufletul lui (numele) sa ma ierte pentru tot ce i-am gresit de acum si de alta data, cu vorba, cu gandul sau cu fapta, cu stiinta sau fara stiinta.
2.Iert sufletul lui (numele) pentru tot ce mi-a gresit de acum si de alta data, cu vorba, cu gandul sau cu fapta, cu stiinta sau fara stiinta si-i daruiesc din tot sufletul, toata iubirea mea, tot ce am mai bun si mai frumos in mine.
3.Rog Sfanta Treime sa ne ierte pentru tot ce am gresit fata de intreaga Creatie Divina si pentru toata dizarmonia produsa in jurul nostru, cu voie sau fara de voie, de acum si de alta data. Amin.
Nota: Nu conteaza daca voi sau cealalta persoana a gresit, conteaza conflictul existent intre voi, de aceea este nevoie sa iertam si sa rugam a fi iertati.
Dupa ce veti incepe a lucra cu aceasta rugaciune de iertare, sufletul vostru se va elibera de o mare greutate si veti intelege ce vreau sa spun.
Sa va fie spre folos, oameni frumosi!

Darul iertarii pacatelor

Nouă preoţilor, Iisus nu ne-a dat şi darul tămăduirii minunate, cum îl avea El şi cum îl dă la puţini dintre sfinţi, din vreme în vreme, dar ne-a dat darul mai mare: al iertării păcatelor. Nu l-a dat îngerilor, dar l-a dat oamenilor. Darul iertării păcatelor e mai mare decât darul minunilor, întrucât priveşte sufletul; pe când minunile privesc de obicei trupul. O iertare a sufletului, o curăţire a lui, uneori e o adevărată înviere din morţi, şi-i mai de preţ aceasta decât tămăduirea unui picior.

Fără darul minunilor între oameni ne putem mântui, dar fară darul preoţilor, al iertării păcatelor, nimeni nu se mântuieşte.

Ce n-a dezlegat preotul pe pământ, aşa rămâne: nedezlegat nici în Cer. Şi preotul nu te poate dezlega dacă nu vii să-ţi mărturiseşti păcatele. De asemenea preotul nu te poate dezlega – ca oarecum cu sila – dacă nu-ţi dai însuţi toată silinţa de-a te dezlega tu de năravurile tale rele.

Iertarea păcatelor însemnează şi încetarea lor. Iertarea păcatelor nu înseamnă că le spovedeşti mereu şi le iei de la capăt – că iarăşi le vei spovedi. Creştinismul mai e şi chestiune de refacere a voinţei. Ne trebuie bunăvoinţa voastră – ca s-o facem voinţă; tărie de caracter şi simţire de obraz. Oamenii umblă după făcători de minuni – fie ei şi vrăjitori. Dar vă spun că minunea cea mai mare e înnoirea vieţii tale pe temelia ei Iisus Hristos; e încreştinarea voinţei tale: asta-i minunea cea mai mare, care ne stă cu adevărat la îndemână şi ni s-a dat nouă poruncă: „înviaţi pe cei morţi !” După învierea ta tânjeşte Iisus. Ce însemnează aceasta n-ar putea să ţi-o spună mai bine decât înşişi cei ce au înviat din moarte sigură, ca dintr-un vis urât.

Tot minte slabă dovedesc şi aceia ce nu vor să vie la ştergerea păcatelor; aceia n-au ce aştepta tămăduirea bolilor. Ajută doctorii, dar minţii îi ajută Dumnezeu. Dacă oamenii şi-ar potrivi purtările după poruncile lui Dumnezeu, care sunt poruncile firii, şi n-ar face din legi fărădelegi, ar ocoli, ar preveni toate pacostele necazurilor; dar aşa, drept în ele-şi sparg capul; – şi apoi umblă plângând…

Lasă-te frate condus de un sfat dumnezeiesc, că de nu, capul care n-ascultă, odată se sparge şi n-are cine-l lega. Oare de ce vin oamenii aşa de în silă la spovedit? – Fiindcă ştiu că li se cere lepădarea de păcate; ori lor le plac mai mult păcatele decât înfrânarea de la ele.

E o poveste ştiută pretutindeni, totuşi v-o spun şi de-aci. Ştiţi că sunt şerpi care sug lapte. Şi sunt vaci, care, odată supte de şarpe, aleargă nebune după şarpe să le sugă iarăşi. Se întâmplă că vaca se apropie de înţărcat, dar de nărav nu înţărca, ci se duce mereu la şarpe. Şarpele îi suge sânge şi în sfârşit o muşcă. Iată prostie de vacă osândită la moarte.

Dar şi prostia omului tot la moarte-i osândită. Toată tinereţea ta o dai dracului, şi vezi pe urmă că ai ales rău. Dar întrebare dacă-ţi mai rămân zile să le dai lui Dumnezeu şi întrebare dacă-ţi mai primeşte o grămadă de hârburi, în loc de un vas frumos, cum puteai să fii. Aspre vorbe. Ăsta e răspunsul la întrebarea de ce nu vin oamenii la spovedanie în primăvara şi vara vieţii lor: îşi dau vlaga s-o sugă şarpele!

„In toată lumea nu găseşti un lucru mai uşor de făcut decât păcatul. Şi iarăşi: nimic nu pricepe omul mai greu, ca: ce-i acela, păcatul? De aceea păcătuim cu uşurinţă, dar ne pocăim cu anevoie” (Ilie Miniat, „Didahii” p. 113).

Altă pricină care te împiedică de la spovedanie e că judeci preoţii; eşti nemulţumit de preot; iar de care-ai fi mulţumit ţi-e frică. La unul nu te lasă păcatele lui, la altul nu te lasă păcatele tale.

Orice duhovnic – indiferent de bogăţia, sărăcia, cultura mai puţină, sau chiar şi sărăcia morală – este reprezentantul lui Dumnezeu, trimisul lui Dumnezeu, şi credincioşii n-au nici un motiv de-a-l ocoli. Darul acesta e în atârnare de Dumnezeu, nu în atârnare de omul care-l poartă. Prin glasul slugii Sale Dumnezeu te iartă, Lui te mărturiseşti în faţa altarului. Nu de la tine se cer calităţile preotului; de la tine se cere căinţa din inimă şi voinţa de-a te îndrepta.

Sunteţi nemulţumiţi de preoţi? Dar oare ce-aţi făcut pentru preoţi, ca să fiţi mai mulţumiţi Cerut-aţi de la Dumnezeu un copil măcar, pe care să-l închinaţi slujirii lui Dumnezeu? Credeţi că vina o poartă numai ei? – Ei sunt fiii voştri; cum i-aţi născut aşa-i aveţi, ca oameni! Ce le băgaţi de vină? Vă trebuie preoţi mai buni? – Naşteţi-i!

Iată vă spun că tot poporul e răspunzător că nu are slujitori mai străvezii spre Dumnezeu, mai ai împărăţiei lui Dumnezeu. Poporul îşi are, în toate privinţele, povăţuitorii care-i merită. Repet: vă trebuie preoţi mai buni? – Naşteţi-i! Nu mai staţi cu gânduri ucigaşe împotriva copiilor, că nu ştii în calea cărui mare dar de la Dumnezeu te-ai găsit împotrivă – şi ai să dai seama – de aceea mai bine gândiţi-vă şi rugaţi-vă lui Dumnezeu, ca, copiii voştri să-I fie slujitori între oameni!

Parintele Arsenie Boca
Cuvinte Vii, Deva 2006