Sinaxar 11 Iunie

 

 

Sinaxar 11 Iunie

 

În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea Sfinţilor Apostoli Bartolomeu şi Barnaba.

Dintre aceştia Sfântul Bartolomeu a fost unul din cei doisprezece ucenici, şi a propovăduit Evanghelia la indieni, scriindu-le Evanghelia lui Matei. A fost răstignit de cei necredincioşi în Alvanupoli, şi a primit sfârşitul cu cinste. Şi fiind băgat într-o raclă de plumb a fost aruncat în mare; iar din voia lui Dumnezeu fiind adusă racla până în Sicilia, la ostrovul Liparia, şi arătându-se, a fost îngropat acolo, multe minuni izvorând din sfântul şi cinstitul său mormânt, şi dând la toţi care merg cu credinţă grabnică tămăduire, şi întoarcere cu bucurie şi cu veselie la casele lor.

Iar Sfântul Barnaba, care este numit şi Iosi în Faptele Apostolilor, fiind unul din cei 70, a călătorit împreună cu Pavel, fiind hirotonit. Şi se tâlcuieşte numele acesta: fiul mângâierii. Şi era din neamul lui Levi, născut şi crescut în ostrovul Ciprului. Acesta întâi a propovăduit Evanghelia lui Hristos în Ierusalim şi în Roma şi în Alexandria. Şi mergând la Cipru, a fost ucis cu pietre şi băgat în foc de elini şi de iudei; pe care luându-l Marcu Apostolul şi Evanghelistul, l-a pus într-o peşteră. Şi mergând la Efes către Pavel, i-a vestit moartea lui Varnava; şi l-a plâns pe el Pavel mult. De Varnava se spune că a fost îngropat cu Evanghelia lui Matei, cea scrisă de dânsul, care pe urmă a fost aflată împreună cu trupul apostolului. De aceea şi făcură obicei credincioşii, să nu fie acest ostrov supus la nici unul din episcopi, ci să fie chivernisit de un episcop al său. Şi se săvârşeşte soborul acestor sfinţi apostoli, în cinstita biserică a Sfântului Apostol Petru, ce se află aproape de preasfânta şi marea biserică.

Tot în această zi, pomenirea soborului Arhanghelului Gavriil din Adin.

Soborul şi praznicul Arhanghelului Gavriil a început a se face în Sfântul Munte al Athosului, la o chilie a Mănăstirii Pantocrator, ce se numeşte "Axion estin", la locul cel numit Adin. Şi a început a se face din cauza minunii pe care o vom povesti acum: La Schitul Protatos ce se află lângă Careia, aproape de locul Mănăstirii Pantocrator, este o vale mare, care are multe chilii. Deci la una din chiliile acelea, ce era cinstită în numele Adormirii de Dumnezeu Născătoarei, locuia un ieromonah bătrân şi îmbunătăţit, împreună cu un ascultător al său. Şi fiindcă era obicei a se face priveghere în fiecare duminică la acest schit Protatos, între-una din sâmbete, seara, vrând să meargă bătrânul la priveghere, a zis ucenicului său: "Fiule, eu mă duc ca să ascult privegherea după obicei, iar tu rămâi la chilie şi precum vei putea citeşte-ti rânduiala ta"; şi aşa s-a dus. După ce a trecut seara, iată că bate cineva în uşa chiliei; iar fratele a alergat şi a deschis, şi a văzut că era un monah străin, necunoscut lui, care intrând a rămas în chilie în noaptea aceea. La vremea Utreniei sculându-se, au cântat amândoi rânduiala Utreniei. Şi când au ajuns la "Ceea ce eşti mai cinstită..." monahul cel de loc cânta numai: "Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii..." şi celelalte până la sfârşit, adică obişnuita şi vechea cântare a Sfântului Cosma, făcătorul de cântări. Iar monahul cel străin făcea alt început al cântării, cântând aşa: "Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Domnului nostru". Apoi a împreunat şi: "Ceea ce eşti mai cinstită...", până în sfârşit. Auzind aceasta monahul cel de loc, s-a minunat şi a zis către cel ce se părea străin: Noi cântăm numai "Ceea ce eşti mai cinstită", iar: "Cuvine-se cu adevărat..." niciodată n-am auzit, nici noi, nici cei mai dinainte de noi. Deci, te rog fă dragoste şi scrie-mi şi mie cântarea aceasta, pentru ca să o cânt şi eu Născătoarei de Dumnezeu"; iar acela răspunzând, a zis: "Adu-mi cerneală şi hârtie ca să scriu".

Şi cel de loc a zis: "Nu am nici cerneală, nici hârtie". Iar monahul cel ce se părea străin, i-a zis: "Adu-mi o lespede"; deci monahul alergând, a aflat lespedea şi i-a adus-o. Şi luând-o străinul, a scris pe ea cu degetul său zisa cântare, adică: "Cuvine-se cu adevărat...", şi, o minune! atât de adânc s-au săpat literele pe lespedea aceea vârtoasă, ca şi cum s-ar fi scris în ceara moale. Apoi a zis fratelui:

"De acum înainte, aşa să cântaţi şi voi ortodocşii"; şi acestea zicând s-a făcut nevăzut. Căci era sfântul înger, trimis de la Dumnezeu, ca să descopere cântarea aceasta îngerească şi care este preacuviincioasă Maicii lui Dumnezeu. Şi mai vârtos a fost Arhanghelul Gavriil, precum se arată aceasta din titlul ce este deasupra; întru această zi adică: "Soborul Arhanghelului Gavriil în Adin". Căci părinţii de atunci făceau sobor, praznic şi liturghie în fiecare an la chilia Adin întru pomenirea minunii, cinstind şi mărind pe Arhanghelul Gavriil, care precum din început până în sfârşit a stat dumnezeiesc cântăreţ al Născătoarei de Dumnezeu şi hrănitor, slujitor şi vesel binevestitor al ei. Aşa a servit şi spre a descoperi cântarea aceasta a Maicii lui Dumnezeu, căci numai lui i se cuvine această slujbă.

După ce a venit bătrânul de la priveghere, şi a intrat în chilie, a început ascultătorul lui a cânta: "Cuvine-se cu adevărat...", după cum îngerul îi poruncise, şi a arătat bătrânului său şi lespedea cu îngerească scrisoare săpată. Iar el, acestea auzind şi văzând, a rămas uimit de această minune. Deci luând amândoi lespedea aceea scrisă de înger, au mers la Protatos şi au arătat-o la cel mai întâi al Sfântului Munte, şi la ceilalţi bătrâni ai obştescului Sinod, povestindu-le toate cele ce se făcuseră. Iar ei au slăvit cu un glas pe Dumnezeu şi au mulţumit Doamnei noastre de Dumnezeu Născătoarei, pentru această preamărită minune. Şi îndată au trimis lespedea în Constantinopol, la patriarhul şi la împăratul, însemnându-le prin scrisori toată cuprinderea acestei minuni ce s-a făcut. De atunci cântarea aceasta îngerească s-a dat în toată lumea ca să se cânte Maicii lui Dumnezeu, de către toţi ortodocşii. Iar sfânta icoană a Născătoarei de Dumnezeu ce se afla în biserica chiliei aceleia, în care s-a făcut această minune, a fost adusă de către părinţii Sfântului Munte în biserica Protatos, şi acolo se află pâna astăzi, aşezată în sfântul altar deasupra sfinţitului scaun cel de sus. Pentru că înaintea icoanei acesteia s-a cântat întâi de către Arhanghelul Gavriil cântarea aceasta. Iar chilia aceea, a început a se numi: "Axion estin", adică "Cuvine-se cu adevărat...", şi valea aceea, în care se afla chilia, se numeşte de către toţi până astăzi, Adin, care însemnează "a cânta" sau "cântare". Pentru că în acesta s-a cântat întâi cântarea aceasta îngerească Maicii lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Mucenic Teopempt împreună cu alţi patru, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Neanisi, preaînţeleptul mucenic.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Sfântul Luca al Crimeei – doctor fără-de-arginţi şi mărturisitor al Ortodoxiei în prigoana comunistă

„Calea lui Dumnezeu este o cruce de zi cu zi. Nimeni, dar, nu s-a suit la cer fără osteneală”. (Cuviosul Isaac Sirul) Pe 11 iunie, Biserica îl prăznuieşte pe Sfântul Luca, Arhiepiscopul Crimeei şi Simferopolului, om de ştiinţă valoros şi vestit, profesor de chirurgie, apreciat în lumea medicală pentru descoperirile sale, dar şi un mare propovăduitor şi pătimitor pentru dreapta credinţă în vremea stăpânirii bolşevice din Rusia. Sfântul Ierarh Luca s-a născut în familia lui Felix Voino-Iaseneţki, în Kesţ, Crimeea răsăriteană, pe 27 aprilie 1877, şi a primit din botez numele Valentin. Credinţa sa a fost înrâurită de apropierea Lavrei Peşterilor(familia se mutase în Kiev), precum şi de o Sfântă Scriptură, primită cu prilejul absolvirii liceului. Avea un mare talent artistic, precum şi dorinţa de a şi-l cultiva, însă asupra acestuia a predominat dorinţa sa de a-i ajuta pe ţăranii săraci din jur, aşa că s-a înscris la cursurile şcolii medicale din Kiev, pe care a absolvit-o în 1903. În 1904, războiul ruso-japonez l-a adus pe Valentin în Orientul Îndepărtat ca şi chirurg. Acolo îşi va întâlni viitoarea soţie, Anna Vasilievna Lanskaia. S-au căsătorit şi au avut patru copii. În acest răstimp, Valentin s-a specializat în operaţiile chirurgicale oftalmologice, împreună cu anestezia locală şi tratarea infecţiilor piogenice(care au devenit mai târziu pentru el un subiect de studiu). Valentin avea şi o credinţă uriaşă pentru acele vremuri grele – familia sa găzduia lunar o maică de la mănăstirea Fiodorovski, şi mergea regulat la biserică. El refuza să opereze fără să se roage mai înainte în faţa unei icoane a Maicii Domnului din sala de operaţie, şi apoi să-l însemneze pe pacient cu iodină, în semnul crucii. La un moment dat, oficialităţile comuniste au dat jos icoana; atunci, Valentin a refuzat să mai opereze până ce icoana nu va fi aşezată la locul ei. După puţină vreme, soţia unui oficial al Partidului a avut nevoie de operaţie, şi l-a cerut în mod anume pe Valentin. El însă s-a ţinut neclintit de hotărârea sa. Atunci, autorităţile s-a supus cererii sale, au aşezat la loc icoana, iar el a intrat în sala de operaţie. Soţia lui Valentin s-a îmbolnăvit de tuberculoză şi a murit prematur. Deşi Valentin şi-a plâns mult soţia, a izbutit totuşi să vadă mâna Domnului ce-l călăuzea chiar şi-n aceste clipe grele – Dumnezeu i-a trimis o infirmieră care să-l ajute cu creşterea copiilor, şi l-a chemat la preoţie. Făcând ascultare de Arhiepiscopul Innochentie, Valentin a răspuns degrabă acestei dumnezeieşti chemări, fiind hirotonit diacon pe 26 ianuarie şi preot pe 2 februarie 1921. Apoi, fiindcă în acele vremuri de prigoană Biserica ducea lipsă de păstori, părintele Valentin s-a supus chemării norodului şi a intrat în monahism(a luat numele Luca, după Sfântul Evanghelist pe care-l urma în lucrarea apostolească şi de tămăduitor al trupurilor şi sufletelor), fiind hirotonit episcop. Era o perioadă foarte grea pentru Biserica Rusă, care era atacată şi de-a dreapta, de zeloţi şi fanatici, precum şi de-a stânga, de guvernarea atee şi „biserica vie” pe care o odrăslise. Din pricina mărturisirii credinţei sale, în ciuda uriaşelor sale realizări medicale şi ştiinţifice, Sfântul Luca a fost aruncat în temniţe, chinuit şi surghiunit vreme de 11 ani, prin Siberia şi alte locuri cumplite. Virtuţile, luptele şi realizările Sfântului Luca sunt copleşitoare. Acest arhiereu plin de har a izbutit să redeschidă multe biserici închise de comunişti, a dat naştere unor lucrări teologice de mare profunzime, i-a întărit pe credincioşi şi a adus pe mulţi alţii la Ortodoxie. Pe lângă toate acestea, dragostea, iscusinţa şi dăruirea sa pentru pacienţi au salvat mii de vieţi(îndeosebi ale soldaţilor răniţi în război), iar tehnicile sale medicale au câştigat multe premii ştiinţifice, fiind preţuite de colegii săi chirurgi decenii la rând. După o viaţă de realizări medicale şi lupte duhovniceşti în mărturisirea dreptei credinţe, Sfântul Luca a trecut la Domnul pe când se afla în scaunul de Arhiepiscop al Simferopolului, pe 11 iunie 1961. Uimitoarele virtuţi ale Sfântului Luca, precum şi nemărginita sa dragoste pentru Domnul şi aproapele au întărit din preaplin turma credincioşilor în acele vremuri grele, ale statului ateu. După moartea sa, Partidul Comunist s-a folosit de propagandă şi de intimidare pentru a zădărnici izbânzile sfântului arhiepiscop, dar dragostea şi dăruirea copleşitoare ale credincioşilor au năruit aceste uneltiri. Deşi s-a vrut ca procesiunea de îngropare să ţină doar câteva minute, fără cinstiri şi cântări bisericeşti, ea s-a sfârşit după ore bune, căci credincioşii s-au aşezat în jurul dricului şi l-au împiedicat să gonească spre cimitir. Un stol uriaş de porumbei a urmat în chip minunat cortegiul, de la biserică până la cimitir. Pe 17 martie 1996, osemintele Sfântului Luca au fost dezgropate, în prezenţa a aproape 40.000 de oameni. Moaştele sale răspândeau o mireasmă negrăită, iar inima sa rămăsese nestricată, ca o mărturie a marii iubiri pe care a avut-o pentru Hristos şi aproapele său. După trei zile, pe 20 martie, moaştele sale au fost mutate în Biserica Sfintei Treimi. În noiembrie 1995, Biserica Ucraineană l-a canonizat ca sfânt, hotărâre încuviinţată de întreg sinodul Patriarhiei Ruse la 25 mai 1996. Semnele sfinţeniei sale s-au arătat şi prin darul facerii de minuni, cu care Dumnezeu l-a proslăvit pe sfântul Său.

        „Am iubit pătimirea, fiindcă minunat curăţeşte sufletul!”, îi scria Sfântul Luca fiului său. Prigoanele, calomnierile, suferinţele, păţaniile de necrezut, anchetele istovitoare, întemniţările, torturile, deportările, exilările – chipul lui sfinţit şi viaţa mucenicească – au multe de oferit creştinului zilelor noastre. Ca mulţi dintre noi, el s-a aflat în faţa dilemei de a-L alege pe Hristos şi a urma căii Sale pătimitoare sau de a urma duhului acestui veac, căldicel, care fuge de suferinţă, de jertfă, de mărturisire – şi, în cele din urmă, de dragoste. Însă „Dumnezeu dragoste este, şi cel ce rămâne în dragoste rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru dânsul”(I Ioan 4:16); fiindcă a ales acel „singur lucru care trebuieşte”(Luca 10:42), Domnul l-a numărat în ceata sfinţilor pe Sfântul Ierarh Luca, a cărui pildă să ne învrednicim toţi a o urma, pentru rugăciunile sale.

Troparul Sf. Ierarh Luca, glasul al 3-lea - „Nou sfânt al Mângâietorului te-a arătat pe tine, Luca, harul, în vremuri de necazuri şi prigoană, că bolile ca un doctor le-ai tămăduit şi sufletele ca un păstor le-ai călăuzit, Părinte cinstite, pildă călugărilor şi mirenilor, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.” „Am iubit pătimirea, fiindcă minunat curăţeşte sufletul! ” „Cuvinte ale vieţii veşnice” rostite de Sfântul Luca. „Cel ce şi-a închinat viaţa Domnului nu poate fi niciodată orb, fiindcă Dumnezeu îi dă lumină la fel cu cea de pe Tabor”. „De pe Crucea lui Hristos se revarsă nemăsuratul şuvoi al dragostei dumnezeieşti, dragoste minunată, ce nimiceşte în chip tainic răutatea şi vrăjmăşia, ce vindecă durerea şi tulburarea inimii, ce întăreşte puterile noastre trupeşti şi sufleteşti…” „Niciodată nu vor afla mângâiere în necazuri cei ce n-o caută unde trebuie. Unde să căutăm mângâiere în necazuri? Despre aceasta Sfântul Proroc David spune: «De la Domnul e mântuirea mea» (Ps. 61:1). Fericiţi cei ce află mângâiere adâncă în rugăciunea fierbinte, care ţâşneşte din inimă, în împărtăşirea duhovnicească cu Dumnezeu!” Cele din urmă cuvinte ale Sfântului Luca au fost: „Copiii mei, cu mare stăruinţă vă îndemn, înarmaţi-vă cu pavăza dată de la Dumnezeu, ca să vă puteţi păzi de uneltirile diavolului. Nici nu vă închipuiţi ce viclean este. Nu trebuie să luptăm cu oamenii, ci cu stăpâniile şi puterile, adică cu duhurile rele. Aveţi grijă! Diavolului nu-i este de folos să gândească şi să simtă cineva că îi stă aproape. Un vrăjmaş ascuns şi necunoscut e mai primejdios decât unul văzut. O, cât de mare şi de groaznică e oastea dracilor! Fără de număr este hoarda lor întunecată! Neschimbată, neobosită, zi şi noapte căutând a ne face să cădem pe noi, toţi cei ce credem în numele lui Hristos, să ne ademenească pe calea necredinţei, a vicleniei şi a necuviinţei. Aceşti vrăjmaşi nevăzuţi ai lui Dumnezeu au ca singur rost, zi şi noapte, nimicirea noastră. Însă nu vă temeţi, luaţi putere din numele lui Iisus!”

Luna iunie în 11 zile: pomenirea Sfinţilor Apostoli Vartolomeu şi Varnava

        Sfântul Vartolomeu a fost unul din cei doisprezece Apostoli, aleşi de Mântuitorul şi trimişi de El, ca martori şi mărturisitori ai faptelor şi învăţăturilor Lui, în lume. Deci, după primirea Duhului Sfânt, sorţii au căzut asupra lui şi asupra Sfântului Apostol Filip, să meargă împreună în Siria şi în Asia de Sus, pentru propovăduirea cuvântului. Şi umblau, uneori, împreună, iar alteori se despărţeau prin cetăţi şi apoi, iar se întâlneau şi întorceau pe oameni la Dumnezeu. Mai târziu li s-a alăturat şi fecioara Mariami, sora Sfântului Apostol Filip şi toţi străbăteau drumurile Libiei şi Moesiei, binevestind Evanghelia lui Hristos. S-au dus apoi în Frigia ajungând în cetatea Ierapole şi propovăduiau acolo, cu multă sârguinţă pe Hristos, de vreme ce închinarea la idoli în acea cetate era în mare cinste. Lucrarea lor a atras mânia stăpânitorilor, care au hotărât să-i piardă. L-au prins mai întâi pe Sfântul Apostol Filip, care fiind spânzurat cu capul în jos şi bătut cu pietre, datorită mulţimii loviturilor şi-a dat duhul. Sfântul Vartolomeu şi fecioara Mariami au scăpat ca prin minune. Şi a mers fecioara să binevestească pe Hristos în ţara Licaoniei, unde a murit pentru credinţă, iar Sfântul Apostol Vartolomeu, învăţând în Arabia şi Persia a ajuns până în ţara îndepărtată a Indiei, purtând cu el Evanghelia lui Matei şi întemeind acolo biserici. De acolo s-a întors în părţile Mării Negre. Deci ducându-se în Armenia cea Mare a creştinat mult popor, dregători şi pe însuşi împăratul locului, Polimie. Şi uneltind păgânii au dobândit de la Astiagis, fratele împăratului poruncă pentru prinderea Sfântului Vartolomeu. Pe acesta l-au chinuit cu multe cazne şi răstignit fiind cu capul în jos i-au tăiat capul în cetatea Albana din Armenia cea Mare. Sfântul Apostol Varnava a fost unul din cei şaptezeci de Apostoli ai Domnului ai Domnului, născut şi crescut în insula Cipru şi numele lui se tâlcuieşte "fiul mângâierii". Se istoriseşte că în tinereţe el ar fi învăţat la şcoala vestitului dascăl Gamaliel, unde a avut coleg de învăţătură pe Saul, cel care mai târziu a devenit marele Apostol Pavel. Sfântul Varnava se mai chema şi Iosif, dar când a fost primit de Hristos , între cei 70 i s-a schimbat numele în Varnava. După ce Saul a cunoscut pe Hristos Sfântul Varnava a dat bună mărturisire despre el Apostolilor şi creştinilor, care se temeau de Saul, fostul lor prigonitor, dându-se pe sine chezaş pentru el. Şi aşa a fost primit Saul printre creştini. A propovăduit apoi Evanghelia împreună cu Pavel, însoţindu-l în Antiohia, în Cipru, în Frigia şi la Sinodul Apostolic din Ierusalim, unde păgânii care veneau la credinţă au fost scutiţi de rânduielile mozaice. Sfântul Varnava şi-a sfârşit viaţa în slujba Evangheliei, fiind ucis cu pietre de păgâni în insula Cipru, patria sa, către anul 64. Pentru ale căror rugăciuni Doamne miluieşte-ne pe noi ! Amin.

Pomenirea soborului Arhanghelului Gavriil din Adin.

         Soborul şi praznicul Arhanghelului Gavriil a început a se face în Sfântul Munte al Athosului, la o chilie a Mănăstirii Pantocrator, ce se numeşte "Axion estin", la locul cel numit Adin. Şi a început a se face din cauza minunii pe care o vom povesti acum: La Schitul Protatos ce se află lângă Careia, aproape de locul Mănăstirii Pantocrator, este o vale mare, care are multe chilii. Deci la una din chiliile acelea, ce era cinstită în numele Adormirii de Dumnezeu Născătoarei, locuia un ieromonah bătrân şi îmbunătăţit, împreună cu un ascultător al său. Şi fiindcă era obicei a se face priveghere în fiecare duminică la acest schit Protatos, într-una din sâmbete, seara, vrând să meargă bătrânul la priveghere, a zis ucenicului său: "Fiule, eu mă duc ca să ascult privegherea după obicei, iar tu rămâi la chilie şi precum vei putea citeşte-ti rânduiala ta"; şi aşa s-a dus. După ce a trecut seara, iată că bate cineva în uşa chiliei; iar fratele a alergat şi a deschis, şi a văzut că era un monah străin, necunoscut lui, care intrând a rămas în chilie în noaptea aceea. La vremea Utreniei sculându-se, au cântat amândoi rânduiala Utreniei. Şi când au ajuns la "Ceea ce eşti mai cinstită..." monahul cel de loc cânta numai: "Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii..." şi celelalte până la sfârşit, adică obişnuita şi vechea cântare a Sfântului Cosma, făcătorul de cântări. Iar monahul cel străin făcea alt început al cântării, cântând aşa: "Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Domnului nostru". Apoi a împreunat şi: "Ceea ce eşti mai cinstită...", până în sfârşit. Auzind aceasta monahul cel de loc, s-a minunat şi a zis către cel ce se părea străin: Noi cântăm numai "Ceea ce eşti mai cinstită", iar: "Cuvine-se cu adevărat..." niciodată n-am auzit, nici noi, nici cei mai dinainte de noi. Deci, te rog fă dragoste şi scrie-mi şi mie cântarea aceasta, pentru ca să o cânt şi eu Născătoarei de Dumnezeu"; iar acela răspunzând, a zis: "Adu-mi cerneală şi hârtie ca să scriu". Şi cel de loc a zis: "Nu am nici cerneală, nici hârtie". Iar monahul cel ce se părea străin, i-a zis: "Adu-mi o lespede"; deci monahul alergând, a aflat lespedea şi i-a adus-o. Şi luând-o străinul, a scris pe ea cu degetul său zisa cântare, adică: "Cuvine-se cu adevărat...", şi, o minune! atât de adânc s-au săpat literele pe lespedea aceea vârtoasă, ca şi cum s-ar fi scris în ceara moale. Apoi a zis fratelui: "De acum înainte, aşa să cântaţi şi voi ortodocşii"; şi acestea zicând s-a făcut nevăzut. Căci era sfântul înger, trimis de la Dumnezeu, ca să descopere cântarea aceasta îngerească şi care este preacuviincioasă Maicii lui Dumnezeu. Şi mai vârtos a fost Arhanghelul Gavriil, precum se arată aceasta din titlul ce este deasupra; întru această zi adică: "Soborul Arhanghelului Gavriil în Adin". Iar părinţii de atunci făceau sobor, praznic şi liturghie în fiecare an la chilia Adin întru pomenirea minunii, cinstind şi mărind pe Arhanghelul Gavriil, care precum din început până în sfârşit a stat dumnezeiesc cântăreţ al Născătoarei de Dumnezeu şi hrănitor, slujitor şi vesel binevestitor al ei. Aşa a servit şi spre a descoperi cântarea aceasta a Maicii lui Dumnezeu, căci numai lui i se cuvine această slujbă. După ce a venit bătrânul de la priveghere, şi a intrat în chilie, a început ascultătorul lui a cânta: "Cuvine-se cu adevărat...", după cum îngerul îi poruncise, şi a arătat bătrânului său şi lespedea cu îngerească scrisoare săpată. Iar el, acestea auzind şi văzând, a rămas uimit de această minune. Deci luând amândoi lespedea aceea scrisă de înger, au mers la Protatos şi au arătat-o la cel mai întâi al Sfântului Munte şi la ceilalţi bătrâni ai obştescului Sinod, povestindu-le toate cele ce se făcuseră. Iar ei au slăvit cu un glas pe Dumnezeu şi au mulţumit Doamnei noastre de Dumnezeu Născătoarei, pentru această preamărită minune. Şi îndată au trimis lespedea în Constantinopol, la patriarhul şi la împăratul, însemnându-le prin scrisori toată cuprinderea acestei minuni ce s-a făcut. De atunci cântarea aceasta îngerească s-a dat în toată lumea ca să se cânte Maicii lui Dumnezeu, de către toţi ortodocşii. Iar sfânta icoană a Născătoarei de Dumnezeu ce se afla în biserica chiliei aceleia, în care s-a făcut această minune, a fost adusă de către părinţii Sfântului Munte în biserica Protaton, şi acolo se află până astăzi, aşezată în sfântul altar deasupra sfinţitului scaun cel de sus. Pentru că înaintea icoanei acesteia s-a cântat întâi de către Arhanghelul Gavriil cântarea aceasta. Iar chilia aceea, a început a se numi: "Axion estin", adică "Cuvine-se cu adevărat...", şi valea aceea, în care se află chilia, se numeşte de către toţi până astăzi, Adin, care însemnează "a cânta" sau "cântare". Pentru că în aceasta s-a cântat întâi cântarea aceasta îngerească Maicii lui Dumnezeu.

Întru această zi cuvânt din Evanghelia de la Luca, despre bogatul cel fără de nume şi despre săracul Lazăr 

      Bogaţilor, milostivi să fiţi, ca să nu moşteniţi toate câte le-a moştenit bogatul acela. Iar voi, cei săraci, lăudând pe Dumnezeu, să răbdaţi necazurile, ca prin ele, să vă învredniciţi de cele ale lui Lazăr săracul. A fost, zice Scriptura, acest Lazăr în Ierusalim, foarte sărac, cuprins de o boală grea şi pe aceasta, Domnul, ca pildă l-a adus. Era, deci, un om bogat, îmbrăcându-se în porfiră şi avea, întotdeauna, la masă, multe bucate şi pahare aurite şi făcea ospeţe în toate zilele. Dar unde este numele bogatului aceluia ? Că nicăieri în Scriptură, nu se poate afla. Că omul, fără milostenie e ca omul fără nume. Iar zgârcenia celor bogaţi este pricina. Atâta slavă şi bogăţie avea, iar numele nu i se poate afla, că era ca un pom cu multe frunze, dar fără de roadă. Iar săracul acela, Lazăr, zăcea bolnav pe gunoaie, înaintea porţilor bogatului, dorind să se sature din fărâmiturile pe care le mâncau câinii lui. Nici doctor nu avea, doar câinii îi lingeau rănile lui. Însă întru unele ca acestea fiind, Lazăr n-a cârtit împotriva nemilostivirii şi neomeniei şi zgârceniei bogatului. Iar la moarte, de atâta cinste s-a învrednicit, încât a fost dus de îngeri în Împărăţie. Dar a murit şi bogatul şi l-au îngropat. Este adevărat că viu fiind el, îngropat era sufletul lui, că îşi purta trupul ca un mormânt, iar după ce a murit s-a pogorât în iad. Deci ridicându-şi ochii să din iad, fiind în osândă, a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr cu dânsul şi strigându-l a zis: "Părinte Avraam, miluieşte-mă şi trimite pe Lazăr, ca să-mi răcorească limba cu vârful degetului său, că mă ard în văpaia aceasta."  Dar, oare, pentru ce n-a văzut pe Lazăr, lângă alt Drept, ci lângă Avraam ? Pentru aceea că Avraam a fost iubitor de străini, şi pe cei ce treceau îi aducea în casa sa. Iar bogatul acela, nici pe străinul ce zăcea în curtea sa nu l-a văzut. Dar Avraam a răspuns: "Fiule, adu-ţi aminte că tu ţi-ai luat cele bune în viaţa ta." Iată ce înţelepciune avea Dreptul, că nu i-a zis: "Nemilostivule şi răule la inimă.", ci i-a răspuns: "Adu-ţi aminte, că tu, în viaţa ta, pentru puţinul bine ce ai făcut, multă îndestulare şi slavă ai luat. Iar Lazăr, pentru puţinele lui păcate, a răbdat relele acelea şi acum, se mângâie, iar tu eşti ars în văpaie. Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare." Prin aceasta se arată despărţirea păcătoşilor de cei drepţi, pentru că despărţite au fost şi voile lor. Încă şi aceasta să se ştie, că cel ce a asuprit, vede pe cel asuprit de el în ce fel de slavă se află este. Iarăşi a zis: "Rogu-mă ţie, părinte Avraame să-l trimiţi în casa tatălui meu, căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în osânda aceasta." N-a primit ce a cerut, pentru sine, bogatul cel zgârcit, pentru aceea face acum mijlociri pentru fraţii săi. La care Avraam a zis: "Au legea şi proorocii şi învăţătorii cei mulţi." Iar bogatul a zis: "Nu părinte. De vreme ce şi eu însumi, auzind Scripturile, nu le credeam, ci le socoteam basme." Că el însuşi nu ascultase Scripturile. Dar a zis: "De va învia cineva din morţi, vor crede." Ca şi cum sunt unii ca aceştia, care zic: "Cine ştie cele din iad ? Sau cine ne-a spus nouă, venind de acolo ? Dar să auzim cuvintele lui Avraam: "Dacă nu ascultă învăţăturile Scripturii, apoi nici de-ar veni cineva din morţi, nu vor crede." Că aceasta, cu adevărat, au făcut şi cei necredincioşi, de vreme ce nu ascultau Scripturile, apoi, nici pe cei înviaţi din morţi, nu i-au crezut. Că, şi pe Lazăr, vroiau să-l ucidă, pe care Hristos îl înviase din morţi. Şi în vremea răstignirii, deşi mulţi morţi au înviat, ei au făcut lucruri mai cumplite. Pentru că, pe Apostolii cei ce credeau în Hristos, i-au bătut. Că de ar fi fost venirea aceasta din morţi de folos pentru credinţă, apoi adeseori, ar fi făcut Domnul aceasta. Însă, acum, mai de folos decât toate, este ca să cunoaştem adevărul din Scriptură, că altfel i-ar fi înşelat diavolul cu nălucirile sale, dar nouă ne-a dat Domnul Scriptura, spre întărire. Precum lumina pe toţi îi luminează, aşa şi Scriptura, pe noi, pentru că Scriptura toate cursele vrăjmaşului le dezgoleşte şi de aceea, ascultând-o ne vom mântui. Dumnezeului nostru, slavă !

Întru această zi cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur despre alegerea episcopilor

       Deci, să urmăm şi noi pe cei ce fug de dregătorii. Căci, acum, nu mai îndrept cuvântul meu către toţi, ci numai către cei ce doresc dregătorii. Dacă crezi că lui Dumnezeu este alegerea, apoi, să nu cârteşti, pentru că împotriva Lui cârteşti şi împotriva Lui te mânii, că El este cel ce a ales, şi, dacă El a ales, iar tu cârteşti împotriva Lui, faci acelaşi lucru ca şi Cain. Pentru că i se cădea lui să primească ceea ce era plăcut lui Dumnezeu. Iar el, în loc să cinstească mai întâi jertfa fratelui său, mâniindu-se, a cârtit, deci i se cădea să se umilească. Însă eu, nu pentru aceasta voi grăi astăzi. Ci, precum ştie Dumnezeu, să rânduiască spre folos, după purtarea Lui de grijă. Că, de multe ori, cu obiceiurile tu eşti mai blând, dar n-ai fost ales. Iarăşi, îţi este ţie viaţa fără de prihană şi inima largă, dar în Biserică nu numai de aceasta este trebuinţă. Mai este, încă, şi într-alt chip, că unii, şi la alte lucruri sunt destoinici. Au, nu vezi câte descoperiri, de acestea, a făcut Dumnezeiasca Scriptură? Pentru care pricină, s-a cercetat lucrul acesta? Pentru că, adică, nu ca la o dregătorie şi folosire venim, fraţilor, la vrednicia de episcop, sau ca la o cinste şi odihnă. Că de ai fi ştiut că episcopul este dator tuturor, purtând sarcinile tuturor, căci alţii au iertare când se mânie, iar el, nicidecum; căci, alţii greşind, au îndreptăţire, iar el nu are. Aceasta, de ai fi ştiut, apoi, nu te-ai fi sârguit la dregătoria aceasta, nici nu ai fi alergat după ea. Pentru că, de episcop vorbesc toţi şi de toţi este el judecat, şi de înţelepţi şi de cei de rând. Cu griji, în fiecare zi, se scoală, şi le are pe ele în fiecare noapte. Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

Acatistul Sfinţilor Apostoli Bartolomeu şi Barnaba

 

CONDACUL 1

Veniţi să încununăm cu laude pe stâlpii Apostolilor, pe cei ce s-au nevoit până la sânge întru mărturisirea Cuvântului, ca păziţi fiind cu scutul rugăciunilor lor de toate săgeţile ispitelor, să cântăm Domnului cu mulţumire: Aliluia!

ICOSUL 1

Cu ce cuvinte vă vom întâmpina pe voi, Sfinţilor Apostoli, pe cărarea rugăciunii, căci voi cu adevărat aţi biruit toate vicleşugurile vrăjmaşilor, şi pe toţi aţi luminat cu darul lui Hristos, ca să vă cinstească pe voi aşa:

Bucuraţi-vă, porţi ale Împărăţiei cerurilor;
Bucuraţi-vă, vase de aur ale credinţei;
Bucuraţi-vă, stele ce înfrumuseţează cerul Bisericii;
Bucuraţi-vă, sălaşuri întru care a strălucit slava lui Hristos;
Bucuraţi-vă, luminători ai celor din întunericul neştiinţei;
Bucuraţi-vă, făclii vestitoare ale luminii lui Hristos;
Bucuraţi-vă, jertfe sfinţite aduse Împăratului ceresc;
Bucuraţi-vă, cei plini de mirul înţelepciunii de sus;
Bucuraţi-vă, candele nestinse ale dreptei credinţe;
Bucuraţi-vă, peceţi nestricate ale Cuvântului ceresc;
Bucuraţi-vă, odihna inimilor încercate în necazuri;
Bucuraţi-vă, bucuria celor ce caută comori duhovniceşti;
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Apostoli Bartolomeu şi Barnaba!

CONDACUL 2

Împreună cu Sfântul Apostol Filip te-ai nevoit, Sfinte Bartolomeu, alergând împreună pe cărările propovăduirii lui Hristos, Cel Ce v-a unit într-un gând al iubirii şi a umplut vasul inimilor voastre cu mirul cântărilor de: Aliluia!

ICOSUL 2

Bătăi şi temniţă ai răbdat, Sfinte Apostole Bartolomeu, pentru Cel Ce a deşertat temniţele iadului şi cu puterea Crucii ai spulberat valurile ispitelor, primind de la cei pe care i-ai luminat cununi de laude ca acestea:

Bucură-te, răbdătorule al multor prigoniri;
Bucură-te, soare înţelegător sfinţit de Soarele dreptăţii;
Bucură-te, înţelepciunea celor însetaţi de Adevăr;
Bucură-te, luminătorul celor din noaptea înşelăciunii;
Bucură-te, candela rugăciunii inimilor smerite;
Bucură-te, făclia ce aprinde dorul de Hristos;
Bucură-te, tânguirea taberelor diavoleşti;
Bucură-te, vederea încununată de bucurie a celui orb;
Bucură-te, luceafăr al minunilor uimind cugetele păgânilor;
Bucură-te, oglinda sufletelor iubitoare de înţelepciune;
Bucură-te, căci ai omorât vipera cu suliţa rugăciunii;
Bucură-te, cel întru care a strălucit puterea lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte Apostole Bartolomeu, strălucirea slavei Apostolilor lui Hristos!

CONDACUL 3

Prieten preaiubit al Sfântului Apostol Pavel fiind, te-ai veselit minunat cu duhul când acesta s-a alăturat turmei lui Hristos, Sfinte Apostole Barnaba, strigând împreună cu acesta întru mulţumire Domnului: Aliluia!

ICOSUL 3

În părţile Antiohiei Siriei te-ai nevoit, Sfinte Barnaba, scoţând multe suflete din groapa necredinţei şi aşezându-le pe piatra credinţei în Hristos, ca toţi cu mulţumire să-ţi cânte aşa:

Bucură-te, fluier al vestirilor dumnezeieşti;
Bucură-te, poartă a înţelepciunii celei de sus;
Bucură-te, întărirea sufletelor întru credinţa mântuitoare;
Bucură-te, că ai cules rod îmbelşugat de virtuţi din grădina sufletelor;
Bucură-te, mângâierea cea nerăpită a Apostolului neamurilor;
Bucură-te, iscusit propovăduitor al Cuvântului;
Bucură-te, chivernisitorul înţelept al darurilor Bisericii;
Bucură-te, candelă a rugăciunii văzătoare;
Bucură-te, că bine ai împărţit milostenia primită;
Bucură-te, mână a lui Hristos lucrătoare în lume;
Bucură-te, scânteia nădejdii celor întristaţi;
Bucură-te, pacea sufletelor tulburate de ispite;
Bucură-te, Sfinte Apostole Barnaba, carte sfinţită de Duhul şi veşnic deschisă spre propovăduirea lui Hristos!

CONDACUL 4

Împietrirea păgânilor şi groaza chinurilor puse înainte nu te-au înspăimântat pe tine, Sfinte Apostole Bartolomeu, ci cu nădejdea în Viaţa lumii te-ai aruncat în focul chinurilor, având sufletul aprins de focul iubirii dumnezeieşti, care te îndemna a cânta neîncetat: Aliluia!

ICOSUL 4

Pe soţia antipatului cetăţii ai vindecat-o cu untdelmnul rugăciunii, atrăgând asupra ta mânia soţului rău credincios, însă de la noi primeşte smerite cuvinte de mulţumire şi îmblânzeşte Sfinte Bartolomeu, patimile noastre, ca să te cinstim cu cântări de laude ca acestea:

Bucură-te, vistierie a darurilor lui Hristos;
Bucură-te, înţelepţirea tainică a cinstitorilor tăi;
Bucură-te, dezlegarea femeii din legăturile neputinţei;
Bucură-te, întărirea tuturor pe piatra credinţei;
Bucură-te, limanul celor din întunericul necazurilor;
Bucură-te, stea sădită de înţelepciunea dumnezeiască;
Bucură-te, carte purtătoare a tainelor Cuvântului;
Bucură-te, vasul cel sfinţit al Adevărului;
Bucură-te, că ai răbdat mânia asupritorilor;
Bucură-te, că ai rămas în corabia credinţei;
Bucură-te, diamant al răbdării nepreţuite;
Bucură-te, turn sfinţit al comorilor rugăciunii;
Bucură-te, Sfinte Apostole Bartolomeu, strălucirea slavei Apostolilor lui Hristos!

CONDACUL 5

Prin viforul multor prigoniri călătorind, Sfinte Apostole Barnaba, ai păstrat în suflet nestinsă flacăra credinţei în Hristos şi în toată vremea te-ai ostenit a aduce cu îngerii jertfa cântării de: Aliluia!

ICOSUL 5

Pe bărbatul cel şchiop l-ai vindecat numai cu cuvântul rugăciunii tale, Sfinte Barnaba, iar acum sufletele noastre cele ce şchioapătă pe calea poruncilor dumnezeieşti le întăreşte, ca bine să săvârşim alergarea credinţei, şi să te mărim pe tine cu dragoste aşa:

Bucură-te, întărirea picioarelor neputincioase;
Bucură-te, încununarea celor ce bine aleargă pe cărarea mântuirii;
Bucură-te, întâmpinarea celor osteniţi de multele ispite;
Bucură-te, bucuria moşenitorilor Împărăţiei lui Hristos;
Bucură-te, bunul povăţuitor al Sfântului Apostol Marcu;
Bucură-te, mângâierea sufletelor istovite de arşiţa necazurilor;
Bucură-te, piatra poruncilor lui Hristos;
Bucură-te, că ai risipit toată întunecimea necredinţei;
Bucură-te, vas întru care s-a păstrat mirul înţelepciunii;
Bucură-te, că ai băut paharul pătimirilor pentru Hristos;
Bucură-te, că mânia păgânilor nu te-a înspăimântat;
Bucură-te, întărirea aşezământului credinţei;
Bucură-te, Sfinte Apostole Barnaba, carte sfinţită de Duhul şi veşnic deschisă spre propovăduirea lui Hristos!

CONDACUL 6

Răstignit ai fost Sfinte Bartolomeu, asemenea Mântuitorului pe Care L-ai urmat pe Golgota prigonirilor, dar cutremurul cel mare s-a arătat a fi semn dumnezeiesc, ca toţi să se închine Celui pe Care cu cutremur îngerii Îl slăvesc în cântări de: Aliluia!

ICOSUL 6

În părţile Indiei ai fost chemat să semeni sămânţa credinţei, dar vânturile prigonirilor nu au reuşit să te dezrădăcineze din pământul Adevărului, ci însuţi ai întărit pe mulţi întru dreptate, ca să te cinstească cu evlavie cu cântări de laudă ca acestea:

Bucură-te, stâlp al credinţei pe meleagurile Indiei;
Bucură-te, tămăduire grabnică a celor neputincioşi;
Bucură-te, vedere dulce a celor orbi;
Bucură-te, liniştea sufletelor tulburate de ispite;
Bucură-te, răbdarea celor din necazuri;
Bucură-te, uşurarea poverii celor necăjiţi;
Bucură-te, auzire scumpă a celor întristaţi;
Bucură-te, deschizătorule al porţilor credinţei;
Bucură-te, cheie ce ne descui uşile Împărăţiei;
Bucură-te, mângâierea celor încercaţi în focul ispitelor;
Bucură-te, lumina ce a strălucit celor din umbra necredinţei;
Bucură-te, pom plin de roadele Înţelepciunii Tatălui prin lucrarea Duhului;
Bucură-te, Sfinte Apostole Bartolomeu, strălucirea slavei Apostolilor lui Hristos!

CONDACUL 7

În insula Cipru, patria ta, bine te-ai nevoit pentru întărirea dreptei credinţe şi ai răbdat defăimarea celor îndărătnici, aducând Domnului jertfe neîncetate de rugăciune împodobite cu cântări: Aliluia!

ICOSUL 7

Cu ochii cei duhovniceşti mai înainte ai văzut Sfinte Barnaba, sfârşitul cel gătit ţie de cei rău credincioşi, dar nu te-ai înspăimântat de chinuri, ci cu răbdare ai suferit durerile cele cumplite, ca să te bucuri în veac de odihna lui Hristos şi de laude ca acestea:

Bucură-te, că Sfânta Liturghie ai slujit mai înainte de moarte;
Bucură-te, că ai întărit pe cei ce te iubeau mai înainte de sfârşitul tău;
Bucură-te, că legea iubirii desăvârşit ai plinit;
Bucură-te, căci cu pietre ai fost ucis de rău credincioşi;
Bucură-te, că te-ai asemănat întru moarte întâiului mucenic;
Bucură-te, că pietrele ţi-au zidit scară către cer;
Bucură-te, că întăreşti pe toţi pe piatra credinţei;
Bucură-te, că te veseleşti acum în palat îngeresc;
Bucură-te, că întinzi tuturor mână de ajutor în primejdii;
Bucură-te, luminarea celor ce te cinstesc pe tine;
Bucură-te, că focul nu a suferit atingerea de trupul tău;
Bucură-te, că ai lăsat lumii comoara moaştelor tale;
Bucură-te, Sfinte Apostole Barnaba, carte sfinţită de Duhul şi veşnic deschisă spre propovăduirea lui Hristos!

CONDACUL 8

Toate părţile Indiei ai luminat cu strălucirea propovăduirii lui Hristos, iar acum luminează şi întunericul sufletului meu, ca să mă îndrept cu pas grăbit către ziua cea nesfârşită a bucuriei celor ce laudă pe Stăpânul cu cântări neîncetate de: Aliluia!

ICOSUL 8

Sfânta Evanghelie a Sfântului Apostol Matei ai tălmăcit-o în limba celor din părţile Indiei şi le-ai dăruit-o lor ca moştenire a credinţei, ca pururea să cinstească amintirea ta şi să te cheme în ajutor, aducându-ţi mulţumiri ca acestea:

Bucură-te, pecete a Evangheliei Adevărului;
Bucură-te, luminătorul cel mare al Indiei;
Bucură-te, că ai rupt legăturile neştiinţei;
Bucură-te, că vălul păcatului celor întunecaţi l-ai ridicat;
Bucură-te, că pe toţi i-ai împăcat cu Hristos;
Bucură-te, că ai trecut peste groapa necazurilor cu bucurie;
Bucură-te, că ai dăruit hrană sufletească inimilor încercate;
Bucură-te, că ai dăruit tuturor comoara Evangheliei;
Bucură-te, înţelepţitorul minţilor celor umbrite de gânduri rele;
Bucură-te, că ai făcut să înceteze potopul patimilor;
Bucură-te, că ai dispreţuit toată bogăţia trecătoare a lumii;
Bucură-te, visterie a rugăciunii neîncetate;
Bucură-te, Sfinte Apostole Bartolomeu, strălucirea slavei Apostolilor lui Hristos!

CONDACUL 9

Bine săvârşind calea muceniciei, ai aflat în ceruri pe Cel Dorit, Care primind osteneala ta pentru adevăr, te-a încununat cu slavă netrecătoare, ca să te veseleşti neîncetat întru lumina cântărilor de: Aliluia!

ICOSUL 9

Lacrimi de iubire şi de milostivire a vărsat Sfântul Pavel pentru tine, prietenul său cel mult iubit, precum Mântuitorul a vărsat pentru Lazăr, iar noi te rugăm să ceri Domnului să dea ochilor noştri lacrimi de pocăinţă, ca plângându-ne păcatele, să îţi aducem ţie mulţumire pentru mijlocire întru acest chip:

Bucură-te, cel ce ai desăvârşit cartea prieteniei;
Bucură-te, că prin multe chinuri ai ajuns la odihnă;
Bucură-te, că eşti liman celor încercaţi în marea vieţii;
Bucură-te, că risipeşti tulburările celor rău credincioşi;
Bucură-te, că ai iertat pe prigonitorii tăi;
Bucură-te, căci cu mâna ta ai scris Evanghelia Sfântului Matei;
Bucură-te, căci cu aceasta ai poruncit a fi îngropat;
Bucură-te, că pentru adevăr viaţa întru primejdie ai pus-o;
Bucură-te, că pentru Hristos cu totul te-ai jertfit;
Bucură-te, că eşti cununa bucuriei mucenicilor;
Bucură-te, biruinţa cea nerăpită a Apostolilor;
Bucură-te, mângâierea celor cufundaţi în multe necazuri;
Bucură-te, Sfinte Apostole Barnaba, carte sfinţită de Duhul şi veşnic deschisă spre propovăduirea lui Hristos!

CONDACUL 10

Purtarea de grijă a lui Dumnezeu asemenea unui soare te-a însoţit în ziua mântuirii, Sfinte Apostole Bartolomeu, călăuzindu-ţi paşii spre părţile Armeniei celei mari, ca să propovăduieşti pe Soarele dreptăţii, Căruia toată suflarea Îi cântă: Aliluia!

ICOSUL 10

Diavolii nu mai sufereau strălucirea minunilor tale şi nici vindecarea fiicei împăratului, uneltind răstignirea ta pe cruce cu capul în jos, spre a arăta tuturor grabnica pregătire pentru alergarea către Împărăţia cerurilor, pe care roagă-te să o moştenească şi cei ce te cinstesc pe tine aşa:

Bucură-te, că ai orbit pe demoni cu strălucirea minunilor;
Bucură-te, mare neguţător de suflete omeneşti;
Bucură-te, că pe mulţi ai adus la Hristos mântuiţi;
Bucură-te, corabie a Împărăţiei cerurilor;
Bucură-te, vindecarea minunată a fiicei împăratului;
Bucură-te, căci sărăcia pentru Hristos ai iubit;
Bucură-te, că în dar ai dat cele primite de la Hristos;
Bucură-te, izvor nesecat al tămăduirilor;
Bucură-te, căci capul ţi s-a tăiat pentru Capul Bisericii;
Bucură-te, că ai slăvit pe Domnul şi în chinurile cele cumplite;
Bucură-te, căci prin dureri ai câştigat cununa veseliei veşnice;
Bucură-te, căci cu sângele tău ai pecetluit testamentul Adevărului;
Bucură-te, Sfinte Apostole Bartolomeu, strălucirea slavei Apostolilor lui Hristos!

CONDACUL 11

Moaştele tale ai descoperit arhiepiscopului celui ce cu lacrimi cerea semn dumnezeiesc şi l-ai înţelepţit pe el spre a birui pe potrivnici ca să cânte Domnului cu mulţumire: Aliluia!

ICOSUL 11

Pentru moaştele tale Sfinte Barnaba, s-a dat insulei Cipru a fi sub stăpânirea arhiepiscopului său, ca toţi să te cinstească cu adâncă evlavie, îndreptând către tine norul rugăciunilor lor şi picături de laude ca acestea:

Bucură-te, apărător nebiruit al insulei Cipru;
Bucură-te, podoaba drept măritorilor creştini;
Bucură-te, că ai luminat pe arhiepiscopul tulburat de îndoială;
Bucură-te, că luminezi ochii noştri sufleteşti;
Bucură-te, că întăreşti în credinţă sufletele încercate;
Bucură-te, că slujeşti cu slavă în ceata Apostolilor;
Bucură-te, că eşti nouă apărător la judecata lui Hristos;
Bucură-te, că reverşi tuturor izvoare de tămăduiri;
Bucură-te, mângâierea cea binecuvântată a Ciprului;
Bucură-te, că risipeşti tulburările vrăjmaşilor;
Bucură-te, vie mult roditoare a Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, că hrăneşti sufletele cu mierea înţelepciunii;
Bucură-te, Sfinte Apostole Barnaba, carte sfinţită de Duhul şi veşnic deschisă spre propovăduirea lui Hristos!

CONDACUL 12

Adâncurile nu au voit a înghiţi racla cu moaştele tale, Sfinte Bartolomeu, ci s-a dăruit nouă, pământenilor, spre mângâiere în necazuri şi spre a ne îndemna a cânta neîncetat Domnului cu mulţumire: Aliluia!

ICOSUL 12

O minune preaslăvită s-a arătat după zborul tău cu sufletul către cămările cereşti, Sfinte Bartolomeu, căci Cuviosul Iosif a primit prin rugăciunile tale cele stăruitoare darul scrierii cântărilor bisericeşti; iar noi, săraci fiind de înţelepciune, ca văduva cea necăjită, îţi aducem în dar la prăznuirea ta cei doi bani: evlavia şi nădejdea noastră în rugăciunile tale, ca să moştenim şi noi Împărăţia cea de sus, lăudându-te pe tine aşa:

Bucură-te, scară a dragostei dumnezeieşti;
Bucură-te, că te-ai ostenit a plini rugăciunile Cuviosului Iosif;
Bucură-te, înţelepciunea tainică a dulce cântătorului lui Hristos;
Bucură-te, că reverşi tuturor mirul darurilor Înţelepciunii;
Bucură-te, că ne ocroteşti sub aripile rugăciunii tale;
Bucură-te, podoabă sfinţită a Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, că vindeci rănile sufletelor încercate în necazuri;
Bucură-te, că în vedenii adesea te-ai arătat celui ce te iubea;
Bucură-te, că nu ai lepădat nici neputincioasă osteneala noastră;
Bucură-te, că reverşi darul Cuvântului celor ce te cinstesc;
Bucură-te, acoperământul sufletelor ce trec marea vieţii;
Bucură-te, ajutătorul tuturor la plinirea poruncilor lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte Apostole Bartolomeu, strălucirea slavei Apostolilor lui Hristos!

CONDACUL 13

O, Sfinţilor Apostoli Bartolomeu şi Barnaba, făclii înţelegătoare ale Soarelui dreptăţii, cei ce dăruiţi lumii lumina înţelepciunii lui Hristos, prin ale voastre sfinte rugăciuni luminaţi şi inimile noastre, ca să vedem strălucind în oglinda sufletului pe Hristos, Cel Ce dă tuturor îmbrăţişarea iertării, chemându-ne pe toţi într-un gând al iubirii neclintite spre a-I cânta cu puterile cereşti: Aliluia!