Sinaxar 12 Iunie

 

 

Sinaxar 12 Iunie

 

În această lună, în ziua a douăsprezecea, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Onufrie egipteanul.

Acest cuvios Onufrie era din Egipt, petrecând viaţa de obşte, în pustia numită Ermupol a Tiveilor. Şi auzind de viaţa pustnicească a lui Ilie şi a lui Ioan înaintemergătorul, a ieşit din obşte şi a locuit în pustiu, nevăzând om nicidecum timp de 60 de ani. Pe acesta l-a aflat marele Pafnutie, când a mers în pustiul cel mai dinăuntru, ca să ia binecuvântare de la sfinţii bărbaţi. Căci umblând Pafnutie 17 zile, şi sosind la locul acela unde era sfântul Onufrie şi mergând la dânsul l-a rugat să-i spună numele şi toată petrecerea vieţii sale.

Pentru aceasta, Pafnutie, cunoscând toate acestea din însăşi gura aceluia, a povestit mai pe urma monahilor celor ce se pustniceau, nu numai despre acest dumnezeiesc Onufrie, ci şi de alţi cuvioşi pe care i-a aflat umblând în pustie. Fiindcă s-a mutat Preacuviosul Onufrie către Domnul, atunci când se afla acolo Pafnutie, care şi-a rupt rasa în două: cu o jumătate a acoperit sfintele moaşte ale Preacuviosului Onufrie (că era gol, fiind acoperit numai cu părul său cel alb) iar cealaltă jumătate de rasă a oprit-o ca să se acopere pe sine. Deci a îngropat Pafnutie sfintele lui moaşte în locul acela, şi îndată a căzut coliba sfântului şi s-a uscat finicul ce era acolo sădit, şi a secat şi apa. Se face soborul lui în sfânta sa casă de rugăciune, ce este în Mănăstirea Sfântului Alipie.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Petru, cel ce în Sfântul Munte al Athosului s-a pustnicit.

Acest fericit se afla cinstit cu lumească vrednicie, şi luptându-se în război cu agarenii a fost biruit şi fiind prins viu, a fost băgat în temniţa din Samara, ferecat fiind cu grele lanţuri şi cu cătuşe. Iar de acolo peste nădejde scăpând prin mijlocirea Sf. Nicolae făcătorul de minuni, tot prin povăţuirea acestuia s-a dus la Roma, unde îmbrăcat fiind cu schima îngerească, de către papa cel de atunci, s-a rugat lui Dumnezeu cu stăruinţă, ca să fie povăţuit spre oarecare loc liniştit, ca să petreacă acolo restul vieţii sale în linişte desăvârşită precum se şi făgăduise Domnului. Aşadar într-una din nopţi, a văzut fericitul pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu şi pe dumnezeiescul Nicolae, în urma ei, şi rugând-o zicea: "Unde porunceşti, Stăpână, ca să-şi petreacă robul tău Petru restul vieţii, precum s-a făgăduit?" Iar apărătoarea lumii a răspuns: "În muntele Athosului am plăcerea să rămână el, căci pe el l-am ales spre moştenirea mea şi pe cei ce scapă la el îi voi ocroti". Deşteptându-se cuviosul, a mărturisit darurile cele mari ale Maicii lui Dumnezeu şi ale adevăratului ei rob Nicolae. Pentru care s-a şi dus la Sfântul Munte al Athosului, şi cercetând toate cele de acolo, şi aflând o peşteră întunecoasă plină de târâtoare otrăvite, cu rugăciunea pe toate le-a izgonit de acolo, şi a petrecut după aceea în acea peşteră, ca un fără de trup, neavând nimic cu sine, în afară de trupul său şi hainele cu care era îmbrăcat, dar cu vremea şi acestea tocindu-se, petrecea gol. Hrana sa din început erau ierburile care odrăsleau în preajma peşterii şi ghinda. Mai pe urmă însă, prin ajutorul Născătoarei de Dumnezeu, s-a învrednicit de hrana cerească, ce i se aducea de înger la 40 de zile. Deci în această netrupească petrecere vieţuind fericitul pe pământ 53 de ani, şi multe ispite suferind de la urâtorul binelui, satana, şi deci toate mai presus arătându-se cu puterea lui Dumnezeu, s-a mutat către El. Pe care l-a aflat un oarecare vânător, viu încă şi aproape de sfârşit fiind. Şi fiind povăţuit de Dumnezeu, a luat cinstitele sale moaşte şi le-a adus la Mănăstirea numită a lui Climent, şi acolo a aşezat această comoară. Iar de acolo le-au luat nişte monahi în vremea nopţii, şi urcându-se într-o corabie, plutind s-au pogorât la un oarecare sat în preajma Traclei, numit Ficomon, şi acolo a rămas această mare şi necheltuită comoară, fiind bine primită şi cinstită şi de episcop şi de popor, şi izvoare de minuni pururea izvorând celor ce cu credinţă se apropie de ea.

Tot în această zi, pomenirea Sfintei Muceniţe Antonina.

Aceasta a trăit în cetatea Niceii din Bitinia, pe vremea împăraţilor Diocleţian (284-305) şi Maximian şi a lui Priscilian guvernatorul. Către acest din urmă a fost adusă pentru mărturisirea în Hristos şi bătută cu toiege peste sâni şi pusă în temniţă. Apoi iarăşi fiind scoasă, a fost chinuită în felurite chipuri: au ars-o cu foc, au pus-o pe o platformă înroşită, i-au găurit palmele şi tălpile cu cuie înroşite în foc. Şi băgată iarăşi la închisoare, a zăcut acolo două zile, rău chinuindu-se.

Cu toate acestea chinuri pe care le-a îndurat, sfânta nu s-a lăsat zdrobită duhovniceşte, mărturisindu-L pe Hristos până în clipa morţii sale.

Şi apoi a fost scoasă, şi iarăşi chinuită în multe feluri, iar la urmă i s-a tăiat capul şi aşa prin mucenicie şi-a primit cununa.

După moarte trupul ei a fost aruncat în mare.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Ioan ostaşul.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Zinon.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Iulian, cel prăznuit în biserica Dagat (Daguta) din Constantinopol, care cu pace s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Luna iunie în, 12 zile, pomenirea Preacuviosului, 

Părintelui nostru Onufrie Egipteanul (+400)

          Cuviosul Onufrie a fost un mare sihastru din Egipt şi a trăit pe la anii 350-400. La început a petrecut, o vreme, într-o mânăstire cu viaţă de obşte, din părţile Tebaidei, mânăstire ce se află în pustia numită Ermopole. Chemat, însă, la viaţă pustnicească după pilda Sfântului Ilie şi a Sfântului Ioan Botezătorul, a ieşit din viaţa de obşte şi a locuit în pustie, nevăzând faţă de om, vreme de şaizeci de ani. Pe Onufrie l-a aflat Marele Pafnutie, care a călătorit în toată pustia, cea mai adâncă, dorind să cunoască şi să scrie viaţa celor mai mari bărbaţi ai pustiei. Şi, umblând el şaptesprezece zile prin pustie şi ajungând la locul unde era Sfântul Onufrie, a mers Pafnutie la el şi l-a rugat să-i spună numele său şi toată petrecerea vieţii sale. Cunoscând, deci, Pafnutie toate acestea, din însăşi gura sihastrului, a povestit, mai pe urmă, monahilor dornici de pustnicie, nu numai cele despre acest dumnezeiesc Onufrie, ci şi despre alţi cuvioşi, pe care i-a aflat el, umblând prin pustie. "Că, în viaţa de obşte," zicea ava Onufrie, "trăim laolaltă şi unul este altuia pildă, îndemn şi sprijin la nevoie, acolo săvârşim împreună cântarea bisericii, iar de flămânzim, găsim pâinea făcută şi de însetoşăm, avem apă din belşug. De se întâmplă unuia a se îmbolnăvi, fraţii ceilalţi îl mângâie şi-l îngrijesc şi toţi slujim, unii altora, din dragoste pentru Hristos. Dar noi, cei ce pătimim în pustie, suntem lipsiţi de toate acestea. Căci cine să-l mângâie, de i se întâmplă vreo mâhnire? La boală, cine să-i poarte de grijă şi să-i slujească? Iar de-l vor încerca ispite şi îndoieli, cine să-l povăţuiască? Şi de va flămânzi, unde va afla hrană? Şi de va înseta, unde va găsi izvor? Pentru aceea, fără de asemănare este osteneala acestora, care trăiesc singuratici în pustie. Dar s-a aprins în sufletul meu," zise Onufrie, "dorinţa neclintită de a merge în pustie şi de a duce acolo o asemenea viaţă, plină de lipsuri şi de grele osteneli pentru Hristos. Şi, luându-mi puţină pâine, pentru patru zile, şi după îndelungată cale, am văzut o peşteră. M-am apropiat şi am zis la uşă: "Binecuvântează, părinte." Şi a ieşit un bătrân cu chip sfinţit. Am făcut metanie, iar el m-a îmbrăţişat cu dragoste. Iar, după câteva zile, mi-a zis: "Scoală-te, fiule, să te duc în altă peşteră, ca într-însa să vieţuieşti singur." Şi aici, în acest loc, vieţuiesc de şaizeci de ani." Iar singurătatea i-a pregătit sufletul pentru cele mai scumpe descoperiri ale Duhului Sfânt. Acolo el a găsit pacea inimii şi acele bucurii, rupte din bucuria cerească. Nemulţumit a se ruga numai pentru nevoile sale, el făcea rugăciuni fierbinţi pentru Biserică şi pentru necazurile oamenilor din lume. Trăia din osteneala mâinilor sale, hrănindu-se din roadele unui smochin din apropiere. Şi a murit chiar atunci când Pafnutie era acolo. Deci, l-a îngropat Pafnutie la locul acela şi, îndată, a văzut prăbuşindu-se coliba, uscându-se smochinul, şi secând apa izvorului.

Dumnezeului nostru, slavă!

Întru această zi, pomenirea Preacuviosului nostru Petru, 

cel ce s-a pustnicit în Sfântul Munte al Atonului (+734)

        Acest fericit a fost de neam grec, cu rânduiala ostaş. Şi, luptându-se în război cu turcii, a fost biruit, prins viu şi dus în temniţa din Samara, ferecat cu grele lanţuri. Şi, scăpând el, prin mijlocirea Sfântului Nicolae, făcătorul de minuni, tot prin a lui povăţuire, s-a dus la Roma, unde papa l-a îmbrăcat în schimă îngerească. Deci, se ruga lui Dumnezeu, cu de-adinsul, ca să fie povăţuit la un loc liniştit, spre a petrece acolo rămăşiţa vieţii sale, cu liniştea cea desăvârşită, precum se făgăduise Domnului. Deci, într-una din nopţi, a văzut fericitul pe Preacurata Născătoare de Dumnezeu şi pe dumnezeiescul Nicolae, în urma ei, adeseori rugând-o şi zicând: "Unde porunceşti Stăpână, ca să-şi petreacă robul tău, Petru, rămăşiţa vieţii, precum a făgăduit?" Deci, Apărătoarea lumii a răspuns: "În Muntele Atonului îmi este plăcut să rămână el, căci, pe acest munte l-am ales, spre moştenirea mea, şi pe cei ce trăiesc acolo îi voi ocroti." Deci, deşteptându-se, Cuviosul a mărturisit darurile cele mari ale Maicii lui Dumnezeu şi ale Sfântului Nicolae. Pentru care s-a dus el în Sfântul Munte al Atonului şi, cercetând toate cele de acolo, a aflat o peşteră întunecoasă, plină de târâtoare veninoase, pe care, numai cu rugăciunea, le-a izgonit de acolo. Şi a petrecut în ea, ca un om fără de trup, neavând cu sine nimic, decât hainele cu care era îmbrăcat. Dar, cu vremea, şi acestea stricându-se, petrecea gol. Deci, hrana sa, la început, erau ierburile, care odrăsleau în preajma peşterii şi ghinda. Mai în urmă, însă, prin folosinţa Născătoarei de Dumnezeu, s-a învrednicit de hrana cerească, aducându-i-se aceasta de către îngeri, la patruzeci de zile. Deci, fericitul cu această netrupească petrecere, vieţuind pe pământ cincizeci şi trei de ani şi multe ispite suferind de la urâtorul de bine, satana, s-a mutat către Domnul. Pe acesta, un oarecare vânător, aflându-l viu încă, dar aproape de sfârşit, a luat cinstitele sale moaşte, după adormirea sa, şi, povăţuit de Dumnezeu, le-a adus la mănăstirea numită a lui Clement şi acolo a aşezat această comoară. De aici, luându-le nişte monahi şi urcându-se pe o corabie, s-au dus pe mare, la un oarecare sat din preajma Traciei, numit Ficoman, şi acolo, a rămas această mare şi nepreţuită comoară, fiind bine primită şi cinstită, şi de episcopi şi de popor, izvor de minuni fiind de-a pururea, celor ce, cu credinţa se apropie de ele.

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Vasilie, despre viaţa lumii acesteia

       Viaţa lumii acesteia este plină de multe griji şi de suspinuri şi nici unui om nu-i este fără de necaz, ci, plină este de înşelăciune şi de toată răutatea. Cei ce, adică, nu-s însoţiţi cu nuntă, se luptă cu poftele cele spurcate, iar cei însoţiţi, multă neînţelegere au pentru trebuinţele caselor şi, după naşterea de copii, vine grija de a-i hrăni pe ei, grija de a păzi credinţa în căsnicie, sfada cu vecinii, procese pe la judecătorii. Şi fiecare zi, venind îşi aduce a sa întunecare. Începând de la cel ce poartă porfira şi coroana până la cel ce poartă zdrenţe de pânză, socotim grijile, ziua şi noaptea, cu care şi în somn ne amăgesc dracii. Că omeneştile treburi sunt asemenea cu marea cea tulbure, numai că, întru aceasta te îneci pe uscat. Unul, adică, are destul pământ ca să are, altul, căruia nu i s-a dat, vrea să ia, iar altul, pe cât a luat, se întăreşte, să nu dea. Încă, unii, şi la camătă sunt nesăţioşi, iar alţii, şi de avuţia cea adevărată se lipsesc. Iarăşi, cei ce n-au nimic, se supără pe ei înşişi, iar cei ce au mai mult, decât nevoia lor, se ceartă. Săracul cel ce nu are, este ocărât, iar celuia ce are, i se întind curse. Cei ce sunt în dregătorii, se înalţă, adeseori se sfădesc şi se bat între ei, cu nesăturare jefuiesc şi din greu se ostenesc. Minciuna s-a preaînălţat, dragostea a fugit, adevărul a părăsit pământul, făţarnicii şi clevetitorii sunt cinstiţi şi vameşii stăpânesc cetăţile. Deci, acestea toate adunându-se, Proorocul le zicea: "În deşert se tulbură tot cel ce  vieţuieşte cu nedreptate." Drept aceea, fraţilor, să ne îngrijim de a noastră mântuire şi milostiv spre noi să facem pe Dumnezeu, prin fapte bune.

Întru această zi, cuvânt al Preacuviosului Părintelui nostru Efrem Sirul, despre luarea aminte de sine

        Doi oameni călătoreau la o cetate, care era departe, ca la treizeci de stadii. Şi, după ce au făcut ei două sau trei stadii, au aflat pe cale un loc, întru care era pădure de copaci deşi, care umbreau şi pâraie de ape. Şi multă veselie era în locul acela. Iar ei, văzând acestea, unul a trecut în fugă prin locul acela, silindu-se să ajungă în cetate, ca să o vadă, iar celălalt, întorcându-se, lua aminte la frumuseţea locului şi a rămas în urmă. Apoi, vrând el să iasă din umbra copacilor, s-a temut de arşiţă şi, pe când zăbovea în locul acela, veselindu-se, a ieşit din acea pădure o fiară care, apucându-l pe el, l-a tras în vizuina sa. Iar cel dintâi, nelenevindu-se şi nici îndeletnicindu-se cu frumuseţea copacilor şi a locului, a ajuns la cetate. Iar, dezlegarea acestei pilde, este aceasta: Acei doi oameni sunt cei ce au început a călători şi a se nevoi pe drumul evlaviei. Iar vrăjmaşul, vrând să-i oprească din drum, îi sătura pe ei cu pofte drăceşti, de slavă deşartă, de iubire de arginţi, de mândrie şi de câte sunt asemenea acestora. Şi cel ce s-a silit a lua plata chemării celei de Sus, de la Hristos, acesta nu s-a poticnit. Iar cel ce s-a îndeletnicit cu frumuseţea copacilor şi a locului, acesta este cel care şi-a abătut mintea sa, de la cele ce nu se văd, către cele ce se văd. Arşiţa este osteneala faptelor bune, iar zăbava lui, în locul acela, şi răpirea lui de către o fiară, este zăbavă gândului în pofta celor pământeşti, poftă care, ieşind ca o fiară cumplită, naşte păcatul, ce îl apucă pe el, după cum stă scris: "Pofta, zămislind, naşte păcatul, iar păcatul săvârşindu-se, naşte moartea"(Iacov 1,15). Drept aceea, iubiţilor, să fugim de poftele cele lumeşti, ca nu cumva să ne facem, iarăşi, robi ai păcatelor. Că zice Mântuitorul: "Amin, zic vouă, tot cel ce face păcatul, rob este al păcatului"(Ioan, 8,34). Deci, să slujim cu bună plăcere lui Dumnezeu. Celui ce ne-a slobozit pe noi şi să nu ne amăgim de patimile stricăciunii, nici să luăm aminte la înfăţişarea împodobirii, a culionului, a brâului sau a paramanului, celui lucrat cu iscusinţă ci, pe cele smerite şi fără de slavă deşartă, să le căutăm, precum se cuvine Sfinţilor. Că necuviincios lucru este, ca cei ce au supus pe cele mari să fie biruiţi de cele de nimic. Şi de-a pururea să ne sârguim, ca omul nostru cel dinlăuntru, să fie bine plăcut, Celui ce cearcă inimile, iar pe cele nefolositoare să le defăimăm. Că nimeni nu poate să slujească la doi domni, după glasul Stăpânului. Căci, ce teslar, învăţând meşteşugul, voind a-şi agonisi smerita cugetare, se luptă pentru slava deşartă. Sau cine, poftind cele cereşti, nu defaimă pe cele pământeşti? Iar Domnul să ne dea nouă, cele plăcute Lui a le cugeta şi a le face. Că Lui I Se cuvine slava, în veci ! Amin.

Luna iunie in, 12 zile, pomenirea Preacuviosului, Parintelui nostru Onufrie Egipteanul (+400).

    Cuviosul Onufrie a fost un mare sihastru din Egipt si a trait pe la anii 350-400. La inceput a petrecut, o vreme, intr-o manastire cu viata de obste, din partile Tebaidei, manastire ce se afla in pustia numita Ermopole. Chemat, insa, la viata pustniceasca dupa pilda Sfantului Ilie si a Sfantului Ioan Botezatorul, a iesit din viata de obste si a locuit in pustie, nevazand fata de om, vreme de saizeci de ani. Pe Onufrie l-a aflat Marele Pafnutie, care a calatorit in toata pustia, cea mai adanca, dorind sa cunoasca si sa scrie viata celor mai mari barbati ai pustiei. Si, umbland el saptesprezece zile prin pustie si ajungand la locul unde era Sfantul Onufrie, a mers Pafnutie la el si l-a rugat sa-i spuna numele sau si toata petrecerea vietii sale. Cunoscand, deci, Pafnutie toate acestea, din insasi gura sihastrului, a povestit, mai pe urma, monahilor dornici de pustnicie, nu numai cele despre acest dumnezeiesc Onufrie, ci si despre alti cuviosi, pe care i-a aflat el, umbland prin pustie.

    Ca, in viata de obste, zicea ava Onufrie, traim laolalta si unul este altuia pilda, indemn si sprijin la nevoie, acolo savarsim impreuna cantarea bisericii, iar de flamanzim, gasim painea facuta si de insetosam, avem apa din belsug. De se intampla unuia a se imbolnavi, fratii ceilalti il mangaie si-l ingrijesc si toti slujim, unii altora, din dragoste pentru Hristos. Dar noi, cei ce patimim in pustie, suntem lipsiti de toate acestea. Caci cine sa-l mangaie, de i se intampla vreo mahnire? La boala, cine sa-i poarte de grija si sa-i slujeasca? Iar de-l vor incerca ispite si indoieli, cine sa-l povatuiasca? Si de va flamanzi, unde va afla hrana? Si de va inseta, unde va gasi izvor? Pentru aceea, fara de asemanare este osteneala acestora, care traiesc singuratici in pustie. Dar s-a aprins in sufletul meu, zise Onufrie, dorinta neclintita de a merge in pustie si de a duce acolo o asemenea viata, plina de lipsuri si de grele osteneli pentru Hristos. Si, luandu-mi putina paine, pentru patru zile, si dupa indelungata cale, am vazut o pestera. M-am apropiat si am zis la usa: "Binecuvanteaza, parinte." Si a iesit un batran cu chip sfintit. Am facut metanie, iar el m-a imbratisat cu dragoste. Iar, dupa cateva zile, mi-a zis: "Scoala-te, fiule, sa te duc in alta pestera, ca intr-insa sa vietuiesti singur." Si aici, in acest loc, vietuiesc de saiezeci de ani.

    Iar singuratatea i-a pregatit sufletul pentru cele mai scumpe descoperiri ale Duhului Sfant. Acolo el a gasit pacea inimii si acele bucurii, rupte din bucuria cereasca. Nemultumit a se ruga numai pentru nevoile sale, el facea rugaciuni fierbinti pentru Biserica si pentru necazurile oamenilor din lume. Traia din osteneala mainilor sale, hranindu-se din roadele unui smochin din apropiere. Si a murit chiar atunci cand Pafnutie era acolo. Deci, l-a ingropat Pafnutie la locul acela si, indata, a vazut prabusindu-se coliba, uscandu-se smochinul, si secand apa izvorului.

    Dumnezeului nostru, slava!

Luna iunie în 11 zile: pomenirea Sfinţilor Apostoli Vartolomeu şi Varnava

    Sfântul Vartolomeu a fost unul din cei doisprezece Apostoli, aleşi de Mântuitorul şi trimişi de El, ca martori şi mărturisitori ai faptelor şi învăţăturilor Lui, în lume. Deci, după primirea Duhului Sfânt, sorţii au căzut asupra lui şi asupra Sfântului Apostol Filip, să meargă împreună în Siria şi în Asia de Sus, pentru propovăduirea cuvântului. Şi umblau, uneori, împreună, iar alteori se despărţeau prin cetăţi şi apoi, iar se întâlneau şi întorceau pe oameni la Dumnezeu. Mai târziu li s-a alăturat şi fecioara Mariami, sora Sfântului Apostol Filip şi toţi străbăteau drumurile Libiei şi Moesiei, binevestind Evanghelia lui Hristos. S-au dus apoi în Frigia ajungând în cetatea Ierapole şi propovăduiau acolo, cu multă sârguinţă pe Hristos, de vreme ce închinarea la idoli în acea cetate era în mare cinste. Lucrarea lor a atras mânia stăpânitorilor, care au hotărât să-i piardă. L-au prins mai întâi pe Sfântul Apostol Filip, care fiind spânzurat cu capul în jos şi bătut cu pietre, datorită mulţimii loviturilor şi-a dat duhul.

    Sfântul Vartolomeu şi fecioara Mariami au scăpat ca prin minune. Şi a mers fecioara să binevestească pe Hristos în ţara Licaoniei, unde a murit pentru credinţă, iar Sfântul Apostol Vartolomeu, învăţând în Arabia şi Persia a ajuns până în ţara îndepărtată a Indiei, purtând cu el Evanghelia lui Matei şi întemeind acolo biserici. De acolo s-a întors în părţile Mării Negre. Deci ducându-se în Armenia cea Mare a creştinat mult popor, dregători şi pe însuşi împăratul locului, Polimie. Şi uneltind păgânii au dobândit de la Astiagis, fratele împăratului poruncă pentru prinderea Sfântului Vartolomeu. Pe acesta l-au chinuit cu multe cazne şi răstignit fiind cu capul în jos i-au tăiat capul în cetatea Albana din Armenia cea Mare.

    Sfântul Apostol Varnava a fost unul din cei şaptezeci de Apostoli ai Domnului ai Domnului, născut şi crescut în insula Cipru şi numele lui se tâlcuieşte "fiul mângâierii". Se istoriseşte că în tinereţe el ar fi învăţat la şcoala vestitului dascăl Gamaliel, unde a avut coleg de învăţătură pe Saul, cel care mai târziu a devenit marele Apostol Pavel. Sfântul Varnava se mai chema şi Iosif, dar când a fost primit de Hristos , între cei 70 i s-a schimbat numele în Varnava. După ce Saul a cunoscut pe Hristos Sfântul Varnava a dat bună mărturisire despre el Apostolilor şi creştinilor, care se temeau de Saul, fostul lor prigonitor, dându-se pe sine chezaş pentru el. Şi aşa a fost primit Saul printre creştini. A propovăduit apoi Evanghelia împreună cu Pavel, însoţindu-l în Antiohia, în Cipru, în Frigia şi la Sinodul Apostolic din Ierusalim, unde păgânii care veneau la credinţă au fost scutiţi de rânduielile mozaice. Sfântul Varnava şi-a sfârşit viaţa în slujba Evangheliei, fiind ucis cu pietre de păgâni în insula Cipru, patria sa, către anul 64.

    Pentru ale lor rugăciuni, Doamne miluieşte-ne și ne mântuiește pe noi ! Amin.

Pomenirea soborului Arhanghelului Gavriil din Adin.

    Soborul şi praznicul Arhanghelului Gavriil a început a se face în Sfântul Munte al Athosului, la o chilie a Mănăstirii Pantocrator, ce se numeşte "Axion estin", la locul cel numit Adin. Şi a început a se face din cauza minunii pe care o vom povesti acum: La Schitul Protatos ce se află lângă Careia, aproape de locul Mănăstirii Pantocrator, este o vale mare, care are multe chilii. Deci la una din chiliile acelea, ce era cinstită în numele Adormirii de Dumnezeu Născătoarei, locuia un ieromonah bătrân şi îmbunătăţit, împreună cu un ascultător al său. Şi fiindcă era obicei a se face priveghere în fiecare duminică la acest schit Protatos, într-una din sâmbete, seara, vrând să meargă bătrânul la priveghere, a zis ucenicului său: "Fiule, eu mă duc ca să ascult privegherea după obicei, iar tu rămâi la chilie şi precum vei putea citeşte-ti rânduiala ta"; şi aşa s-a dus. După ce a trecut seara, iată că bate cineva în uşa chiliei; iar fratele a alergat şi a deschis, şi a văzut că era un monah străin, necunoscut lui, care intrând a rămas în chilie în noaptea aceea. La vremea Utreniei sculându-se, au cântat amândoi rânduiala Utreniei. Şi când au ajuns la "Ceea ce eşti mai cinstită..." monahul cel de loc cânta numai: "Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii..." şi celelalte până la sfârşit, adică obişnuita şi vechea cântare a Sfântului Cosma, făcătorul de cântări. Iar monahul cel străin făcea alt început al cântării, cântând aşa: "Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Domnului nostru". Apoi a împreunat şi: "Ceea ce eşti mai cinstită...", până în sfârşit. Auzind aceasta monahul cel de loc, s-a minunat şi a zis către cel ce se părea străin: Noi cântăm numai "Ceea ce eşti mai cinstită", iar: "Cuvine-se cu adevărat..." niciodată n-am auzit, nici noi, nici cei mai dinainte de noi. Deci, te rog fă dragoste şi scrie-mi şi mie cântarea aceasta, pentru ca să o cânt şi eu Născătoarei de Dumnezeu"; iar acela răspunzând, a zis: "Adu-mi cerneală şi hârtie ca să scriu". Şi cel de loc a zis: "Nu am nici cerneală, nici hârtie". Iar monahul cel ce se părea străin, i-a zis: "Adu-mi o lespede"; deci monahul alergând, a aflat lespedea şi i-a adus-o. Şi luând-o străinul, a scris pe ea cu degetul său zisa cântare, adică: "Cuvine-se cu adevărat...", şi, o minune! atât de adânc s-au săpat literele pe lespedea aceea vârtoasă, ca şi cum s-ar fi scris în ceara moale. Apoi a zis fratelui: "De acum înainte, aşa să cântaţi şi voi ortodocşii"; şi acestea zicând s-a făcut nevăzut. Căci era sfântul înger, trimis de la Dumnezeu, ca să descopere cântarea aceasta îngerească şi care este preacuviincioasă Maicii lui Dumnezeu. Şi mai vârtos a fost Arhanghelul Gavriil, precum se arată aceasta din titlul ce este deasupra; întru această zi adică: "Soborul Arhanghelului Gavriil în Adin". Iar părinţii de atunci făceau sobor, praznic şi liturghie în fiecare an la chilia Adin întru pomenirea minunii, cinstind şi mărind pe Arhanghelul Gavriil, care precum din început până în sfârşit a stat dumnezeiesc cântăreţ al Născătoarei de Dumnezeu şi hrănitor, slujitor şi vesel binevestitor al ei. Aşa a servit şi spre a descoperi cântarea aceasta a Maicii lui Dumnezeu, căci numai lui i se cuvine această slujbă.

    După ce a venit bătrânul de la priveghere, şi a intrat în chilie, a început ascultătorul lui a cânta: "Cuvine-se cu adevărat...", după cum îngerul îi poruncise, şi a arătat bătrânului său şi lespedea cu îngerească scrisoare săpată. Iar el, acestea auzind şi văzând, a rămas uimit de această minune. Deci luând amândoi lespedea aceea scrisă de înger, au mers la Protatos şi au arătat-o la cel mai întâi al Sfântului Munte şi la ceilalţi bătrâni ai obştescului Sinod, povestindu-le toate cele ce se făcuseră. Iar ei au slăvit cu un glas pe Dumnezeu şi au mulţumit Doamnei noastre de Dumnezeu Născătoarei, pentru această preamărită minune. Şi îndată au trimis lespedea în Constantinopol, la patriarhul şi la împăratul, însemnându-le prin scrisori toată cuprinderea acestei minuni ce s-a făcut.

    De atunci cântarea aceasta îngerească s-a dat în toată lumea ca să se cânte Maicii lui Dumnezeu, de către toţi ortodocşii. Iar sfânta icoană a Născătoarei de Dumnezeu ce se afla în biserica chiliei aceleia, în care s-a făcut această minune, a fost adusă de către părinţii Sfântului Munte în biserica Protaton, şi acolo se află până astăzi, aşezată în sfântul altar deasupra sfinţitului scaun cel de sus. Pentru că înaintea icoanei acesteia s-a cântat întâi de către Arhanghelul Gavriil cântarea aceasta. Iar chilia aceea, a început a se numi: "Axion estin", adică "Cuvine-se cu adevărat...", şi valea aceea, în care se află chilia, se numeşte de către toţi până astăzi, Adin, care însemnează "a cânta" sau "cântare". Pentru că în aceasta s-a cântat întâi cântarea aceasta îngerească Maicii lui Dumnezeu.

Întru această zi cuvânt din Evanghelia de la Luca, despre bogatul cel fără de nume şi despre săracul Lazăr

    Bogaţilor, milostivi să fiţi, ca să nu moşteniţi toate câte le-a moştenit bogatul acela. Iar voi, cei săraci, lăudând pe Dumnezeu, să răbdaţi necazurile, ca prin ele, să vă învredniciţi de cele ale lui Lazăr săracul. A fost, zice Scriptura, acest Lazăr în Ierusalim, foarte sărac, cuprins de o boală grea şi pe aceasta, Domnul, ca pildă l-a adus. Era, deci, un om bogat, îmbrăcându-se în porfiră şi avea, întotdeauna, la masă, multe bucate şi pahare aurite şi făcea ospeţe în toate zilele. Dar unde este numele bogatului aceluia ? Că nicăieri în Scriptură, nu se poate afla. Că omul, fără milostenie e ca omul fără nume. Iar zgârcenia celor bogaţi este pricina. Atâta slavă şi bogăţie avea, iar numele nu i se poate afla, că era ca un pom cu multe frunze, dar fără de roadă. Iar săracul acela, Lazăr, zăcea bolnav pe gunoaie, înaintea porţilor bogatului, dorind să se sature din fărâmiturile pe care le mâncau câinii lui. Nici doctor nu avea, doar câinii îi lingeau rănile lui. Însă întru unele ca acestea fiind, Lazăr n-a cârtit împotriva nemilostivirii şi neomeniei şi zgârceniei bogatului. Iar la moarte, de atâta cinste s-a învrednicit, încât a fost dus de îngeri în Împărăţie. Dar a murit şi bogatul şi l-au îngropat. Este adevărat că viu fiind el, îngropat era sufletul lui, că îşi purta trupul ca un mormânt, iar după ce a murit s-a pogorât în iad.

    Deci ridicându-şi ochii să din iad, fiind în osândă, a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr cu dânsul şi strigându-l a zis: "Părinte Avraam, miluieşte-mă şi trimite pe Lazăr, ca să-mi răcorească limba cu vârful degetului său, că mă ard în văpaia aceasta." Dar, oare, pentru ce n-a văzut pe Lazăr, lângă alt Drept, ci lângă Avraam ? Pentru aceea că Avraam a fost iubitor de străini, şi pe cei ce treceau îi aducea în casa sa. Iar bogatul acela, nici pe străinul ce zăcea în curtea sa nu l-a văzut. Dar Avraam a răspuns: "Fiule, adu-ţi aminte că tu ţi-ai luat cele bune în viaţa ta." Iată ce înţelepciune avea Dreptul, că nu i-a zis: "Nemilostivule şi răule la inimă.", ci i-a răspuns: "Adu-ţi aminte, că tu, în viaţa ta, pentru puţinul bine ce ai făcut, multă îndestulare şi slavă ai luat. Iar Lazăr, pentru puţinele lui păcate, a răbdat relele acelea şi acum, se mângâie, iar tu eşti ars în văpaie. Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare." Prin aceasta se arată despărţirea păcătoşilor de cei drepţi, pentru că despărţite au fost şi voile lor. Încă şi aceasta să se ştie, că cel ce a asuprit, vede pe cel asuprit de el în ce fel de slavă se află este. Iarăşi a zis: "Rogu-mă ţie, părinte Avraame să-l trimiţi în casa tatălui meu, căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în osânda aceasta." N-a primit ce a cerut, pentru sine, bogatul cel zgârcit, pentru aceea face acum mijlociri pentru fraţii săi. La care Avraam a zis: "Au legea şi proorocii şi învăţătorii cei mulţi." Iar bogatul a zis: "Nu părinte. De vreme ce şi eu însumi, auzind Scripturile, nu le credeam, ci le socoteam basme." Că el însuşi nu ascultase Scripturile. Dar a zis: "De va învia cineva din morţi, vor crede." Ca şi cum sunt unii ca aceştia, care zic: "Cine ştie cele din iad ? Sau cine ne-a spus nouă, venind de acolo ? Dar să auzim cuvintele lui Avraam: "Dacă nu ascultă învăţăturile Scripturii, apoi nici de-ar veni cineva din morţi, nu vor crede." Că aceasta, cu adevărat, au făcut şi cei necredincioşi, de vreme ce nu ascultau Scripturile, apoi, nici pe cei înviaţi din morţi, nu i-au crezut. Că, şi pe Lazăr, vroiau să-l ucidă, pe care Hristos îl înviase din morţi. Şi în vremea răstignirii, deşi mulţi morţi au înviat, ei au făcut lucruri mai cumplite. Pentru că, pe Apostolii cei ce credeau în Hristos, i-au bătut.

    Că de ar fi fost venirea aceasta din morţi de folos pentru credinţă, apoi adeseori, ar fi făcut Domnul aceasta. Însă, acum, mai de folos decât toate, este ca să cunoaştem adevărul din Scriptură, că altfel i-ar fi înşelat diavolul cu nălucirile sale, dar nouă ne-a dat Domnul Scriptura, spre întărire. Precum lumina pe toţi îi luminează, aşa şi Scriptura, pe noi, pentru că Scriptura toate cursele vrăjmaşului le dezgoleşte şi de aceea, ascultând-o ne vom mântui.

    Dumnezeului nostru, slavă!

Întru această zi cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur despre alegerea episcopilor.

    Deci, să urmăm şi noi pe cei ce fug de dregătorii. Căci, acum, nu mai îndrept cuvântul meu către toţi, ci numai către cei ce doresc dregătorii. Dacă crezi că lui Dumnezeu este alegerea, apoi, să nu cârteşti, pentru că împotriva Lui cârteşti şi împotriva Lui te mânii, că El este cel ce a ales, şi, dacă El a ales, iar tu cârteşti împotriva Lui, faci acelaşi lucru ca şi Cain. Pentru că i se cădea lui să primească ceea ce era plăcut lui Dumnezeu. Iar el, în loc să cinstească mai întâi jertfa fratelui său, mâniindu-se, a cârtit, deci i se cădea să se umilească. Însă eu, nu pentru aceasta voi grăi astăzi. Ci, precum ştie Dumnezeu, să rânduiască spre folos, după purtarea Lui de grijă. Că, de multe ori, cu obiceiurile tu eşti mai blând, dar n-ai fost ales. Iarăşi, îţi este ţie viaţa fără de prihană şi inima largă, dar în Biserică nu numai de aceasta este trebuinţă. Mai este, încă, şi într-alt chip, că unii, şi la alte lucruri sunt destoinici. Au, nu vezi câte descoperiri, de acestea, a făcut Dumnezeiasca Scriptură? Pentru care pricină, s-a cercetat lucrul acesta? Pentru că, adică, nu ca la o dregătorie şi folosire venim, fraţilor, la vrednicia de episcop, sau ca la o cinste şi odihnă. Că de ai fi ştiut că episcopul este dator tuturor, purtând sarcinile tuturor, căci alţii au iertare când se mânie, iar el, nicidecum; căci, alţii greşind, au îndreptăţire, iar el nu are. Aceasta, de ai fi ştiut, apoi, nu te-ai fi sârguit la dregătoria aceasta, nici nu ai fi alergat după ea. Pentru că, de episcop vorbesc toţi şi de toţi este el judecat, şi de înţelepţi şi de cei de rând. Cu griji, în fiecare zi, se scoală, şi le are pe ele în fiecare noapte.

    Dumnezeului nostru slavă, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin.

Acatistul Sfântului Cuvios Onufrie de la Vorona

Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist

De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.

Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).

Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.

Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.

Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.

Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:

Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.

Slavă...

Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.

Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:

Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.

Apoi:

Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.

Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu fă-cut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;

Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;

Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi, după Scripturi.

Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;

Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.

Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;

Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;

Aștept învierea morților.

Și viața veacului ce va să fie. Amin.

Doamne, miluiește (de 12 ori).

Apoi:

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).

(Troparul)

Doamne, miluiește (de trei ori).

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.

(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)

Condac 1

Iubitorului de viață sihăstrească și duhovnicescului povățuitor către mântuire, rugătorului fierbinte și luminător al Sihăstriei Voronei, pilduitorului monahilor și prietenului îngerilor, cu evlavie să-i cântăm: Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povățuitor al sihaștrilor!

Icos 1

Făcătorul îngerilor te-a chemat, Cuvioase Părinte, din pruncie să slujești Domnului și să fii candelă luminoasă pentru neamul tău dreptcredincios, căci viață cuvioasă ai arătat, pentru care și noi îți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, că din pruncie ai fost ales vas al Duhului Sfânt;
Bucură-te, curată copilărie, plăcută lui Dumnezeu;
Bucură-te, că mintea ți-a fost pururea la Dumnezeu;
Bucură-te, floare aleasă răsădită în pământul Moldovei;
Bucură-te, că ai urmat lui Hristos;
Bucură-te, că puterea harului te-a umbrit;
Bucură-te, că tinerețea ta Domnului ai închinat-o;
Bucură-te, că prin acestea calea adevărului ai aflat-o;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povățuitor al sihaștrilor!

Condac 2

Pentru curata-ți viață, înzestrat fiind cu strălucită înțelepciune, ai ajuns, Cuvioase Părinte, să slujești în înalte dregătorii, căutând ca prin acestea să împlinești și datoriile cele lumești, fără a uita însă vreodată de Dumnezeu, Căruia mereu I-ai cântat: Aliluia!

Icos 2

Auzind, Sfinte Părinte, îndemnul Mântuitorului, Care zice: „cel ce voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea sa și să-Mi urmeze Mie”, și aflând de viața monahală cu bună rânduială din binecuvântata țară a Moldovei, ai lăsat patria ta și dregătoria lumească și ai venit la Mănăstirea Dragomirna din părțile Sucevei. Pentru aceasta și noi îți cântăm așa:
Bucură-te, doritor al vieții desăvârșite;
Bucură-te, împlinitor al chemării lui Hristos;
Bucură-te, că nu te-a robit slava omenească;
Bucură-te, că ai căutat viață pustnicească;
Bucură-te, că ai dorit cele netrecătoare;
Bucură-te, că ai urmat calea smereniei;
Bucură-te, că ai găsit liman duhovnicesc;
Bucură-te, că la Mănăstirea Dragomirna ai fost binecuvântat;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povățuitor al sihaștrilor!

Condac 3

Cine nu te va ferici, Părinte Onufrie, pe tine cel care cu înțelepciune ai hotărât să alungi din viața ta toate ispitele măririi deșarte și prin viață neîntinată să te faci plăcut lui Hristos. De aceea, te-ai străduit să fii înger în trup, cântând lui Dumnezeu neîncetat: Aliluia!

Icos 3

Cuviosul Paisie Starețul, venind din Sfântul Munte Athos la Mănăstirea Dragomirna, te-a aflat, Cuvioase Părinte, și foarte mult s-a folosit de viața ta și de adânca ta smerenie. De aceea, statornică prietenie duhovnicească v-a unit, căci și tu, sfinte, de la el ai deprins alese virtuți monahicești. Iar noi, minunându-ne de aceasta, te lăudăm cântându-ți:
Bucură-te, că pe Starețul Paisie duhovnic l-ai ales;
Bucură-te, că el cu folositoare sfaturi te-a întărit;
Bucură-te, că pentru viața ta aleasă Cuviosul Paisie mult te-a prețuit;
Bucură-te, că și tu sfetnic de nădejde i-ai fost;
Bucură-te, că adesea cu el te-ai sfătuit;
Bucură-te, că împreună ați strălucit prin virtuți;
Bucură-te, că și pe Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului l-ai întâlnit;
Bucură-te, că și cu acesta duhovnicească prietenie ai statornicit;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povățuitor al sihaștrilor!

Condac 4

Vrednic lucru este să te cinstim, Cuvioase Părinte, cel care, cu osârdie, ai căutat monahi cu viață îmbunătățită și de la dânșii ai învățat să biruiești valurile mării învolburate ale acestei vieți. Așa, Sfinte, ai cunoscut pe Cuvioșii Paisie de la Neamț și pe Vasile de la Poiana Mărului și împreună ați lăudat pe Dumnezeu cântându-I: Aliluia!

Icos 4

Auzind de marii sihaștri din părțile Voronei, Sfinte, și mistuit de dorul păcii duhovnicești, te-ai închinoviat în Mănăstirea Vorona cu sete nestinsă de a spori în cele sfinte. Iar de aici, Cuvioase Părinte, te-ai retras în liniștea codrului din apropiere, unde ai petrecut vreme de un sfert de veac în aspră nevoință și neîncetată rugăciune. Minunându-ne de această neobosită nevoință, cu evlavie îți cântăm:
Bucură-te, podoaba obștii Mănăstirii Vorona;
Bucură-te, lumină a sihăstriei codrilor;
Bucură-te, crin preafrumos sădit în grădina virtuților;
Bucură-te, mult nevoitorule în cele duhovnicești;
Bucură-te, că în liniștea pădurii pe Hristos L-ai găsit;
Bucură-te, sfințitor al locurilor tainice;
Bucură-te, rugător pentru mântuirea multora;
Bucură-te, slujitor al virtuților creștinești;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povățuitor al sihaștrilor!

Condac 5

În codrii Voronei, candelă luminoasă te-ai arătat, mult nevoitorule părinte, căci, prin pilda vieții și mireasma învățăturilor tale, ai fost vrednic îndreptător multor călugări pe care i-ai călăuzit către viața cea sfântă, pe toți povățuindu-i a cânta neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 5

Chemat la sfânta taină a Preoției, cinstitorule de Dumnezeu, te-ai înfricoșat foarte, căci, prin adânca ta smerenie, nevrednic te socoteai. Însă Cunoscătorul inimilor, Dumnezeu, te-a învrednicit cu acest mare dar, pentru care și noi îți zicem așa:
Bucură-te, viețuitor al pustiei;
Bucură-te, rugător fierbinte;
Bucură-te, om duhovnicesc;
Bucură-te, sfătuitor înțelept;
Bucură-te, povățuitor luminat;
Bucură-te, purtător al harului ceresc;
Bucură-te, lumină mare a Voronei;
Bucură-te, candelă a sfințeniei;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povățuitor al sihaștrilor!

Condac 6

Luminându-te cu pilda vieții sfinte a părinților atoniți, ai rânduit și monahilor Mănăstirii Vorona aceeași pravilă de trăire îmbunătățită, îndemnându-i a cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 6

Viețuire îngerească petrecând, Sfinte Onufrie, icoană vie de rugăciune, post și îndelungi privegheri te-ai făcut ucenicilor tăi și așa te-ai învrednicit a primi schima cea mare de la duhovnicul tău, Starețul Paisie, care te-a chemat la Mănăstirea Dragomirna, unde te-a făcut schivnic. Pentru această sporire duhovnicească, Sfinte, îți cântăm:
Bucură-te, că nimic din cele trecătoare nu ai iubit;
Bucură-te, că pe cele nestricăcioase le-ai dobândit;
Bucură-te, cel ce ai primit cunună nepieritoare;
Bucură-te, că pe Maica Domnului ai avut-o mereu rugătoare;
Bucură-te, prietenul îngerilor;
Bucură-te, luminător al monahilor;
Bucură-te, cunoscător al tainelor sfinte;
Bucură-te, călăuză a nevoitorilor;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povățuitor al sihaștrilor!

Condac 7

Vestea viețuirii sfinte și puterea rugăciunilor tale, Cuvioase, în toată Moldova s-a răspândit. De aceea, din locuri îndepărtate mulți credincioși au venit la tine, iar tu, Cuvioase, ca un preabun părinte pe toți cu multă dragoste i-ai primit, dând mângâieri, mijlocind cu rugăciunile și tămăduind prin acestea multe boli ale celor suferinzi. Pentru aceasta, cei care s-au învrednicit de mari daruri prin rugăciunile tale au cântat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 7

Urmând pilda marilor sihaștri din pustia Egiptului, Cuvioase, ai întemeiat obște monahală la Sihăstria Voronei, unde mulțime multă de călugări s-a adunat, toți voind a-ți fi prin preajmă și a te avea ca doctor sufletesc, căci pentru toți ai fost un pilduitor călugăr, duhovnic și stareț. Pentru aceasta cu dragoste cinstim Sfintele tale moaște și zicem:
Bucură-te, întemeietorul obștei de la Sihăstria Voronei;
Bucură-te, viețuitor pilduitor;
Bucură-te, milostiv și blând păstor;
Bucură-te, povățuitor înțelept;
Bucură-te, rugător fierbinte;
Bucură-te, cărturar duhovnicesc;
Bucură-te, cunoscător al Filocaliei;
Bucură-te, ostenitor al răspândirii scrierilor sfinte;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povățuitor al sihaștrilor!

Condac 8

Către apusul vieții, depărtându-te de tulburările lumești, Cuvioase Onufrie, ai viețuit într-o peșteră pe malul pârâului Vorona, făcându-ți din ea poartă a cerului, cu alese rugăciuni, te-ai luminat de dorul pentru Hristos până la cel din urmă ceas al vieții tale, cântându-I neîncetat: Aliluia!

Icos 8

Văzând trăirea ta în netulburata liniște sihăstrească, Sfinte Părinte, cu adevărat înțelegem că viața pustnicilor fericită este. Căci, luminându-te cu dumnezeiescul dor, nerodirea pustiului ai preschimbat-o în grădină de viață duhovnicească. Pentru aceasta și noi zicem:
Bucură-te, că pe diavol cu postul și rugăciunea l-ai rușinat;
Bucură-te, că din învățăturile Sfintei Scripturi te-ai adăpat;
Bucură-te, că ai iubit Sfintele Scripturi;
Bucură-te, că ai cercetat scrierile sfinților;
Bucură-te, că ai urmat sfatul duhovnicilor tăi;
Bucură-te, că de cuvântul lui Hristos te-ai pătruns;
Bucură-te, odorul de mare preț al Voronei;
Bucură-te, rugător fierbinte al Moldovei;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povățuitor al sihaștrilor!

Condac 9

Săvârșind călătoria acestei vieți, Părinte Cuvioase, și cunoscând dinainte ceasul despărțirii sufletului de trup, ai mulțumit Preabunului Dumnezeu pentru darul vieții îndelungate pe care l-ai primit de la El. După ce ai petrecut pe pământ 89 de ani, Hristos a luat în brațele Sale fericitul tău suflet. Pentru aceasta, minunându-ne de viața ta preafrumoasă, Sfinte, împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 9

Înțelepții cei mult vorbitori nu pot arăta în cuvinte petrecerea ta din această viață. Chiar și firea îngerească s-a minunat de viețuirea ta, Cuvioase, căci, trup având, ai trăit ca un înger. De aceea, mutarea ta din această viață la cea veșnică a fost însoțită de multe minuni. Deci și noi, văzând puterea lui Dumnezeu arătată prin cei ce-L iubesc, îți cântăm așa:
Bucură-te, cunoscător al tainei sfârșitului tău;
Bucură-te, purtător al Sfântului Duh;
Bucură-te, primitor al darurilor cerești;
Bucură-te, luptător duhovnicesc neînfricat;
Bucură-te, sfințitor al codrilor;
Bucură-te, primitor al Euharistiei înainte de ceasul morții;
Bucură-te, viețuitor împreună cu sfinții;
Bucură-te, că așa ai ajuns la liman fericit;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povățuitor al sihaștrilor!

Condac 10

Împăratul David a glăsuit că „minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi”; iar viața ta, Cuvioase, a adeverit întru toate cele grăite de psalmist. Dumnezeu a arătat slava Lui prin tine, Sfinte, care ai mers pe calea cea strâmtă, purtând jugul vieții pustnicești, al neîncetatelor nevoințe, al rugăciunii stăruitoare, și așa, sfinte, suindu-te din putere în putere, te-ai mutat la locașurile cele veșnice cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 10

Lumină din lumina lui Hristos gustând în această lume trecătoare, după moartea ta, Cuvioase Onufrie, ai răsărit ca o lumină strălucitoare prin cinstitele tale moaște din care izvorăsc tămăduiri celor care se roagă ție, zicând:
Bucură-te, sfinte al lui Dumnezeu Cel Preasfânt;
Bucură-te, purtător al darului vindecării;
Bucură-te, făcător de minuni prin harul Sfântului Duh;
Bucură-te, luminător al închinătorilor;
Bucură-te, izvor al alinărilor;
Bucură-te, tămăduitor al bolilor grele;
Bucură-te, vindecător al celor neputincioși;
Bucură-te, ajutător grabnic al celor suferinzi;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povățuitor al sihaștrilor!

Condac 11

Multe și mari semne au fost la mormântul tău, Sfinte Onufrie, prin ele arătându-ți puterea cea dată ție de la Dumnezeu, ca să întorci pe mulți la adevărata credință, și să cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icos 11

Voievodul Mihail Sturza ajungând la mormântul tău, Cuvioase, a luat un fruct din mărul ce crescuse în apropiere, ca să-l ducă fiicei sale bolnave de epilepsie, iar aceasta, mâncându-l, în chip minunat s-a tămăduit. Atunci domnitorul, mirat de puterea lui Dumnezeu, s-a întors degrabă la Vorona pentru a se închina cu toată familia la mormântul tău. Și îndată sfintele tale moaște, Sfinte Onufrie, au fost strămutate în biserica Mănăstirii Vorona spre cinstire. Pentru aceasta noi îți cântăm așa:
Bucură-te, că pe fiica domnului Moldovei ai tămăduit-o;
Bucură-te, că te-ai arătat mai iscusit decât toți doctorii;
Bucură-te, că în biserica Mănăstirii Vorona ai fost strămutat;
Bucură-te, că și familia Voievodului ți s-a închinat;
Bucură-te, ocrotitor al ținutului Botoșanilor și al Moldovei;
Bucură-te, ajutător grabnic al credincioșilor;
Bucură-te, viețuitor împreună cu îngerii;
Bucură-te, candelă a Ortodoxiei;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povățuitor al sihaștrilor!

Condac 12

Iubind mai mult sihăstria, te-ai arătat în vis starețului Mănăstirii Vorona, Cuvioase, poruncindu-i să-ți aducă moaștele la schitul Sihăstria Voronei, pe care l-ai întemeiat. Dar starețul, neîmplinind porunca ta, greu s-a îmbolnăvit și, amintindu-și de vedenia avută, a strămutat cinstitele tale moaște la locul de tine mult dorit. Pentru aceasta și noi, slăvind puterea lui Dumnezeu arătată în sfinții Lui, Îi cântăm: Aliluia!

Icos 12

Lăudând viețuirea ta, te fericim, Cuvioase Părinte Onufrie, ca unul ce ești casnic și prieten al lui Dumnezeu și al nostru ocrotitor, rugându-te să mijlocești neîncetat înaintea lui Dumnezeu ca să ne păzească de necredință și dezbinare, de nevoi și de necazuri. Pentru aceasta îți cântăm:
Bucură-te, că toate uneltirile diavolului le-ai biruit;
Bucură-te, sfânt al Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, ocrotitor grabnic al creștinilor;
Bucură-te, dascăl al rugăciunii;
Bucură-te, schimonah pilduitor;
Bucură-te, luminător al vieții duhovnicești;
Bucură-te, tămăduitor al bolilor;
Bucură-te, cetățean al raiului ceresc;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povățuitor al sihaștrilor!

Condac 13

Sfinte Făcătorule de minuni, Cuvioase Onufrie, lauda sihaștrilor și podoaba Voronei, primește această cântare a noastră, a celor ce te cinstim, și du rugăciunile noastre smerite înaintea tronului Preasfintei Treimi, rugându-te neîncetat pentru noi ca să ne izbăvim de toată primejdia, de boli și de necazuri, și să cântăm lui Dumnezeu: Aliluia! (de trei ori)

Apoi icosul și condacul întâi.

Icos 1

Făcătorul îngerilor te-a chemat, Cuvioase Părinte, din pruncie să slujești Domnului și să fii candelă luminoasă pentru neamul tău dreptcredincios, căci viață cuvioasă ai arătat, pentru care și noi îți cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, că din pruncie ai fost ales vas al Duhului Sfânt;
Bucură-te, curată copilărie, plăcută lui Dumnezeu;
Bucură-te, că mintea ți-a fost pururea la Dumnezeu;
Bucură-te, floare aleasă răsădită în pământul Moldovei;
Bucură-te, că ai urmat lui Hristos;
Bucură-te, că puterea harului te-a umbrit;
Bucură-te, că tinerețea ta Domnului ai închinat-o;
Bucură-te, că prin acestea calea adevărului ai aflat-o;
Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povățuitor al sihaștrilor!

Condac 1

Iubitorului de viață sihăstrească și duhovnicescului povățuitor către mântuire, rugătorului fierbinte și luminător al Sihăstriei Voronei, pilduitorului monahilor și prietenului îngerilor, cu evlavie să-i cântăm: Bucură-te, Cuvioase Părinte Onufrie, povățuitor al sihaștrilor!

Rugăciune către Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona

O, Cuvioase Părinte Onufrie, vas ales al Domnului, iubitor de viață duhovnicească, aprinzându-te cu dumnezeiasca râvnă, ai urmat îndemnul Mântuitorului: „Cel ce voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie“; ai lăsat rudeniile, patria și dregătoria cea lumească, venind în țara Moldovei. Vrednic lucru este să te cinstim, Cuvioase Părinte, și să te rugăm: dă-ne răbdarea ta, Sfinte. Dă-ne curajul și voința ta; credința și iubirea ta către Dumnezeu. Ajută-ne să dobândim smerenia, pacea și lumina inimii tale curate. Pe tine, cel care viețuiești împreună cu îngerii, te rugăm, cu lacrimi și cu umilință, izbăvește-ne, prin sfintele tale rugăciuni, de mulțimea ispitelor și a necazurilor, de poftele cele vătămătoare ale trupului și de gândurile rele care se abat asupra noastră. Tu, care umpli de lumină pe cei credincioși, sădește în noi, cu rugăciunile tale, temelia statorniciei în credință și a sfințeniei vieții. Ajută-ne cu rugăciunile tale să viețuim, oriunde, ca frații întru Hristos și să căutăm sfințirea sufletelor noastre pustiite de păcate. Cel ce ai fost mult nevoitor și mult rugător, ajută pe cei ce se nevoiesc în împlinirea poruncilor lui Hristos în mănăstire sau în lume, spre slava Preasfintei Treimi și mântuirea sufletelor. Amin.

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona

Cântarea 1, glasul al 8-lea:

Voind să lăudăm pomenirea ta, Cuvioase Părinte Onufrie, te rugăm sa ne fii mijlocitor către Domnul ca să lumineze cugetele noastre cele întunecate de păcate, pentru ca, după vrednicie, să cântăm ostenelile şi nevoinţele tale din viaţa pustnicească.

Ca un înţelept cugetător, văzând firea celor ce sunt, ai ales pe cele veşnice în locul celor vremelnice, Cuvioase Părinte Onufrie. Pentru aceasta Hristos-Domnul te-a primit în ceata cuvioşilor.

Slavă…,

Chemarea lui Hristos auzind şi supunându-te poruncilor Lui, ai lăsat frumuseţea şi bogăţia lumească,  îndulcirea şi desfătarea cea trecătoare, şi ai urmat lui Hristos, purtându-ţi crucea ca pe jugul cel uşor şi bun, Cuvioase Părinte Onufrie.

Şi acum…, a Născătoarei

Cine a văzut vreun prunc fără de tată? Sau unde s-a văzut vreo fecioară mamă? Cu adevărat mai presus de cuget sunt amândouă, Născătoare de Dumnezeu, Preacurată.

Catavasiile Sfintei Cruci: Cruce însemnând Moise…,

 

Cântarea a 3-a:

Deprinzându-te cu frica lui Hristos, Cuvioase Părinte Onufrie, pentru viaţa cea dumnezeiască ai supus duhului toată pornirea cea trupească şi curăţindu-ţi simţirile, sălaş al Duhului Sfânt te-ai făcut.

Trupul, sufletul şi mintea curăţindu-ţi de orice umbrire a păcatului, Părinte Onufrie, cu daruri luminoase te-ai îmbogăţit de la Hristos-Dumnezeul nostru. Ajută-ne şi pe noi să ne îmbogăţim cu darurile Duhului Sfânt.

Slavă…,

Sporirea duhovnicească prin post ai împlinit-o, hrănindu-te cu rugăciunea cea neîncetată a chemării numelui lui Hristos, Părinte Cuvioase, mare postitorule.

Şi acum…,

Pe Dătătorul de lumină şi Începătorul vieţii omeneşti născându-L, Preacurată Născătoare de Dumnezeu, te-ai arătat vistierie vieţii noastre şi uşă Luminii cele neapropiate.

Catavasie: Toiagul spre închipuirea tainei se primeşte…

Condacul si icosul Praznicului Naşterii Maicii Domnului

Ipacoi, glasul al 2-lea:

Uşă neumblată, păzită unuia Dumnezeului nostru, proorocul pe Sfânta Fecioară a numit-o, prin care a trecut Domnul cel preaînalt şi, ieşind, iarăşi pecetluită a lăsat-o, scăpând din stricăciune viaţa noastră.

Sedealna Cuviosului, glasul al 8-lea:

De cele lumeşti depărtându-te şi Crucea Domnului luând, înţelepte, Lui ai urmat, având gândul îndreptat către cele cereşti până la sfârşit. Cu smerenia, slava lumească ai alungat, cu înfrânarea si ostenelile, patimile le-ai omorât, cu tăcerea şi neosândirea, pacea sufletului dobândind, şi în rugăciune stăruind, darul vindecării de boli şi al alungării duhurilor ai primit, purtătorule de Dumnezeu Onufrie. Roagă-te lui Hristos-Dumnezeu  să dăruiască iertare de greşeli celor ce pomenesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

Slavă…, Şi acum…,

Fecioara Maria şi Născătoarea de Dumnezeu cu adevărat, ca un nor al Luminii astăzi a strălucit noua şi din cei drepţi a ieşit spre lauda noastră. Nu se va mai osândi Adam, că Eva din legături s-a dezlegat. Pentru aceasta, glăsuind, să  strigăm cu îndrăzneală, către cea singură curată: Bucurie vesteşte naşterea ta la toată lumea.

Cântarea a 4-a:

Ca unul ce privegheai cu gândul la judecătorul Hristos, Care vine fără veste să ia la Sine pe cei pregătiţi pentru Împărăţia cea veşnică, roagă-te ca în ceasul venirii Lui, să ne găsim si noi veghind.

Virtuţile pustniceşti, postul şi privegherea, te-au ajutat ca să te rogi neîncetat pentru tine si pentru fraţii tăi de aceeaşi credinţă. Acum, roagă-te şi pentru noi, cei care te cinstim cu dragoste, Cuvioase Onufrie.

Slavă…,

Ucenicii şi cunoscuţii tăi, toţi îţi cereau ajutorul şi mijlocirea prin rugăciuni. Şi noi, cei care cinstim acum pomenirea ta, te rugăm să mijloceşti la Domnul pentru mântuirea sufletelor noastre.

Şi acum…,

Plinitu-s-au, Preacurată, proorociile grăitorilor de Dumnezeu, ale celor ce cu credinţă te numesc pe tine cort, uşă şi munte înţelegător, rug şi toiag al lui Aaron, care ai răsărit din rădăcina lui David.

Catavasie: Auzit-am, Doamne, Taina rânduielii tale…

Cântarea a 5-a:

În toată vremea vieţii tale pustniceşti, cu înţelepciunea sfintelor cuvinte te-ai hrănit, Cuvioase Părinte. Roagă-te lui Dumnezeu să ne dăruiască înţelepciunea aceasta.

Cu blândeţea ai atras asupra ta darul Sfântului Duh,  iar cu lacrimile pocăinţei ţi-ai umplut de bucurie şi mângâiere duhovnicească sufletul. Roagă-te, Cuvioase Părinte Onufrie, ca şi noi să ne învrednicim de aceste daruri, spre bucuria şi mângâierea sufletelor noastre.  

Slavă..,

Smerit rugător ai fost, Cuvioase, de aceea Domnul te-a umplut de har şi te-a primit in locaşurile cereşti. Roagă-te Domnului pentru noi, sfinte, să se mântuiască sufletele noastre.

Şi acum…,

Făcutu-s-a pântecele tău masă sfântă, rămas-a curăţia ta ca şi mai înainte nevătămată, Fecioară, că Hristos, Soarele dreptăţii, din tine ca un mire din cămară a ieşit.

Catavasie: În pântecele fiarei celei din apă…

Cântarea a 6-a:

După îndelungate nevoinţe,când Domnul a binevoit să te cheme la Sine, a trimis un înger la preotul Nicolae să te împărtăşească cu Trupul şi Sângele lui Hristos, dăruindu-ţi arvuna vieţii veşnice. Roagă-te pentru noi, Cuvioase Părinte, să dobândim şi noi viaţa cea netrecătoare.

Tainică a fost lucrarea ta cea duhovnicească, aici, pe pământ, Cuvioase Părinte. Dar după mutarea ta la cereştile locaşuri au fost descoperite faptele tale, spre bucuria şi luminarea tuturor, ca tu să fii lăudat împreună cu sfinţii.

Slavă…,

Pe Cuviosul Paisie, tălmăcitorul Filocaliei,de multe ori l-ai povăţuit, fericite. Deci, nu ne uita nici pe noi, Cuvioase Părinte Onufrie, ci ne luminează cu rugăciunile tale.

Şi acum…,

Cădelniţă de aur ai fost, că Focul în pântecele tău s-a sălăşluit, Cuvântul de la Duhul Sfânt, şi cu chip de om din tine S-a văzut, Maica lui Dumnezeu.

Condacul Cuviosului, glasul al 3-lea:

De tulburările lumeşti depărtându-te, casa şi patria ai părăsit şi pe pământul Moldovei ai trăit viaţă sihăstrească. Asemenea marilor cuvioşi, ai ajutat pe mulţi cu rugăciunile şi poveţele tale, Cuvioase Părinte Onufrie.

Icos

Glasul şi chemarea lui Hristos auzind, ai urmat poruncilor Lui, de Dumnezeu purtătorule Părinte Onufrie. În locuri neumblate cu rugăciunea şi postul te-ai nevoit, şi în chip minunat de Sfintele Taine te-ai învrednicit. De aceea îţi cântăm: Bucură-te, Cuvioase Onufrie, mult nevoitorule.

SINAXAR

În luna septembrie, ziua a noua, pomenirea Sfântului Cuvios Onufrie de la Vorona.

Între numeroşii părinţi ce au sfinţit pământul ţării noastre prin înalta lor viaţă duhovnicească se numără şi Cuviosul Onufrie, cel mai mare sihastru al ţinuturilor botoşănene, vieţuitor al Schitului Sihăstria Voronei. Despre viaţa acestui cuvios părinte se cunosc foarte puţine amănunte, el voind să fie cunoscut lui Dumnezeu, iar nu oamenilor. Din unele însemnări de pe manuscrisele copiate de el şi de ieroschimonahul Nicolae, care a vieţuit împreună cu el, ştim că s-a născut în jurul anului 1700 , în Rusia, probabil într-o familie nobilă, căci a ajuns să fie guvernator al unui ţinut. Dorind viaţă pusnicească şi aprizându-se cu dumnezeiasca râvnă, a lăsat familia, onoarea rangului şi patria sa, în jurul anului 1749, venind în ţinuturile Moldovei. Îl atrăsese aici renumele unor mari pustnici, nevoitori în osteneli tăcute şi smerite, ascunşi de ochii lumii în adâncul codrilor. A cercetat multe mănăstiri, culegând cu hărnicie, asemeni unei albine, sfaturi ziditoare de suflet, deprinzând lepădarea de sine şi urmarea lui Hristos , dar, mai ales, învăţând de la fiecare părinte întâlnit lucrarea cea plăcută lui Dumnezeu. Fără îndoială, se ocupa şi cu citirea Scripturii şi a altor cărţi folositoare, pe care le va copia mai târziu cu multă râvnă şi răbdare, împodobindu-le cu o scriere frumoasă. A vieţuit astfel timp de 15 ani, crescând duhovniceşte în preajma unor aleşi părinţi duhovniceşti, precum Vasile de la Poiana Mărului, Paisie Velicicovski. Acesta din urmă îl va afla pe Cuviosul Onufrie la Mănăstirea Dragomirna, în jurul anului 1763, la venirea sa din Muntele Athos. Între cei doi se va înfiripa o strânsă prietenie duhovnicească, povăţuindu-se unul pe altul pentru a deprinde desăvârşita rugăciune a inimii, Cuviosul Paisie fiindu-i şi duhovnic, iar după ce s-au despărţit, legătura lor sufletească a continuat prin scrisori, pentru că amândoi petreceau în acelaşi duh. Auzind de la alţi pustnici români şi ruşi sporiţi duhovniceşte, care vieţuiau în codrii Voronei, va intra în anul 1764 în obştea Schitului Sihăstria Voronei, retrăgându-se în pustie spre linişte. Timp de 25 de ani va vieţui într-o peşteră pe malul pârâului Vorona, într-o aspră nevoinţă, petrecând în smerenie, înfrânare, tăcere şi neîncetată rugăciune. Mânca doar o dată în zi, după apusul soarelui, iar noaptea o petrecea priveghind, aţipind doar două-trei ore pe un scaun, pentru odihna  trupului, după cum mărturiseşte Ieromonahul Nicolae, care vieţuia şi el în codrii Voronei. Făgăduindu-se întru totul Domnului Hristos, a îmbrăcat schima cea mare, pe care o va primi din mâna duhovnicului său, stareţul Paisie, în anul 1774, la Mănăstirea Dragomirna, revenind apoi în locul nevoinţelor sale, la peştera din preajma Sihăstriei Voronei. Astfel va stărui cuviosul fără odihnă în chemarea numelui preadulcelui Iisus, pentru a stinge toată patima trupului, învrednicindu-se de vederea luminii dumnezeieşti şi primind roua Duhului Sfânt. Făcând inima sa locaş neprihănit Mântuitorului Hristos, se va bucura întru adâncul ei de mari daruri şi mângâieri duhovniceşti, odihnindu-se cu lacrimile cele aducătoare de bucurie. Şi urcând în scurt timp pe treptele sfinţeniei, pe mulţi îi folosea cu vieţuirea sa aleasă, cu rugăciunea şi cu sfatul său, fiind binecuvântat de Dumnezeu cu darul deosebirii gândurilor. Şi atât monahii, cât şi credincioşii de rând îl căutau, minunându-se de blândeţea şi înţelepciunea sa. Astfel, pe mulţi i-a îndreptat pe calea cea bună, risipind cursele vrăjmaşilor şi arătându-se făcător de minuni încă din timpul vieţii sale. Iar când a săvârşit călătoria cea bună şi a sosit timpul să încredinţeze curatul său suflet Stăpânului Hristos, a fost vestit mai înainte de aceasta. În noaptea Sfintelor Paşti, dorind a se împărtăşi pentru ultima dată cu Trupul şi Sângele Mântuitorului, un înger s-a arătat preotului Nicolae Gheorghiu din satul Tudora, aflat în apropiere, şi i-a cerut să ia cu sine Sfintele taine şi să meargă la robul lui Dumnezeu Onufrie. Acelaşi înger îl va călăuzi până la peştera cuviosului, pe care îl va afla foarte slăbit. Şi cerând să meargă la Sihăstrie, după câteva zile a adormit întru Domnul, la 29 martie 1789, fiind înmormântat de către câţiva călugări în livadă, la rădăcina unui măr. Nu după mult timp, la mormântul cuviosului au început să se petreacă fapte minunate, care adevereau sfinţenia sa. Mulţi au văzut lumânări arzând şi au auzit glasuri cântând în acel loc, iar o dată, rătăcindu-se trei călugări prin pădurile din jur şi lăsându-se noaptea, au fost călăuziţi de o lumină puternică până la peştera unde s-a nevoit cuviosul. În iarna anului 1846 s-a arătat din puterea făcătoare de minuni a cuviosului Onufrie. Pe cânt domnitorul Mihail Sturza se afla la vânătoare, a găsit un fruct mare şu frumos la rădăcina mărului ce străjuia mormântul cuviosului, l-a luat cu sine şi l-a dat fiicei sale care era bolnavă de epilepsie. Cu harul lui Dumnezeu, aceasta s-a vindecat de boală. Minunându-se, domnitorul se va întoarce la Vorona şi, aflând despre viaţa nevoitorului pentru Dumnezeu, va porunci să se dezgroape osemintele lui şi să fie aşezate spre cinstire într-o raclă în altarul bisericii Mănăstirii Vorona. Zece ani mai târziu, în urma unui vis în care însuşi Cuviosul Onufrie s-a arătat stareţului Mănăstirii Voronei, arhimandritul Iosif Vasiliu, cerându-i să fie dus în Sihăstrie, racla cu sfintele sale moaşte a fost aşezată într-o firidă din pronausul bisericii „Bunavestire” din Sihăstria Voronei, unde se află şi astăzi. Aici vin să se închine mulţi credincioşi, Cuviosul Onufrie continuând să săvârşească numeroase minuni pentru cei care îi cer ajutorul cu multă credinţă şi smerenie.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!Amin!

Cântarea a 7-a:

Pildă şi povăţuitor te-ai făcut tuturor, Cuvioase Părinte Onufrie, viaţa ta fiind îndemn şi lumină celor care laudă pe Dumnezeu neîncetat.

„Ziua Învierii şi să ne luminăm cu prăznuirea”, răsunau cântările Învierii prin biserici, iar tu, Cuvioase, în pustie fiind, sufletul tău dorea „Ziua cea neînserată şi fără de sfârşit”. Aşa te-a aflat preotul Nicolae, care, povăţuit de îngeri, a venit si te-a împărtăşit, lăudând pe Dumnezeu, Cel ce face minuni.

Slavă…,

Cucernicul preot te-a împărtăşit cu Trupul şi Sângele lui Hristos, pe Care neîncetat L-ai chemat în rugăciunile şi nevoinţele tale, Sfinte Onufrie, ca să-ţi dăruiască bucuria mântuirii Sale.

Şi acum…,

Tu singură ai născut pe Dumnezeu, ceea ce eşti fecioară şi după naştere, tu firea ai înnoit cu naşterea ta, Marie, tu pe Eva ai dezlegat-o de blestemul cel strămoşesc, Născătoare de Dumnezeu curată.

Catavasie: Nebuna poruncă a tiranului…

Cântarea a 8-a

Mâini cucernice ţi-au dat pe Domnul din Potir, încredinţându-te lui Hristos Cel înviat, iar fraţii evlavioşi ţi-au pus trupul în mormânt, spre odihnă, până la obşteasca înviere. Dar, pentru întărirea noastră, Hristos-Domnul ne-a dăruit sfintele tale moaşte. Pentru aceasta te cinstim şi laude îţi cântăm, slăvind pe Domnul.

Nevoindu-te cu postul şi cu privegherea, cu rugăciunea şi cu milostenia, viaţa cu sfinţenie ţi-ai împodobit-o, iar prin săvârşirea faptelor minunate, ai întărit credinţa noastră. De aceea lăudăm pe Dumnezeu Cel minunat întru sfinţii Săi.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Domnul.

Dacă ai aflat că rugăciunea neîncetată îndepărtează gândurile rele şi alungă patimile, te-ai retras din lume, petrecând în rugăciuni şi postiri, toată viaţa lăudând pe Dumnezeu neîncetat.

Şi acum...,

O, străină auzire, naşterea fără de sămânţă! Maică fără bărbat şi Dumnezeu născut din Fecioară; o, înfricoşătoare vedere, o, zămislire minunată, o, nespusă naştere! Cu adevărat mai presus de gând şi de vedere sunt toate.

Stih: Să lăudăm, bine să cuvântăm...

Catavasie: Binecuvântaţi, tineri, cei întocmai cu numărul Treimii...

Se cântă: Ceea ce eşti mai cinstită...

Cântarea a 9-a

Precum cerbul care doreşte izvoarele apelor, aşa şi tu, părinte, ai iubit izvorul cel nesecat al Sfintelor Scripturi şi al scrierilor Sfinţilor Părinţi, din care te-ai adăpat, ca să fii izvor dătător de lumină pentru cei care caută mântuirea.

Dorind ca numele lui Dumnezeu să fie slăvit şi mulţi să se mântuiască, ai dăruit scrieri duhovniceşti părinţilor de la Schitul Poiana Mărului, unde s-a nevoit Cuviosul Părintele nostru Vasile, care împreună cu tine se roagă în ceruri pentru mântuirea credincioşilor.

Slavă...,

Pilda vieţuirii tale, Cuvioase Părinte Onufrie, au urmat-o ucenicii tăi, ierodiaconul Nicanor şi schivnicul Ioan, care au sfinţit acele locuri cu sfintele lor nevoinţe. Sfinţilor Cuvioşi mult nevoitori, rugaţi-vă să se mântuiască sufletele noastre.

Şi acum...,

Încăput-ai în pântecele tău, Fecioară Maică, pe Unul din Treime, pe Hristos Împăratul, pe Care-L laudă toată făptura şi de Care se cutremură cetele cele de sus. Pe Acela roagă-L, întru tot cinstită, să se mântuiască sufletele noastre.

Catavasie: Rai de taină eşti, Născătoare de Dumnezeu...

Rugăciune către Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona

O, Cuvioase Părinte Onufrie, vas ales al Domnului, iubitor de viață duhovnicească, aprinzându-te cu dumnezeiasca râvnă, ai urmat îndemnul Mântuitorului: „Cel ce voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie“; ai lăsat rudeniile, patria și dregătoria cea lumească, venind în țara Moldovei. Vrednic lucru este să te cinstim, Cuvioase Părinte, și să te rugăm: dă-ne răbdarea ta, Sfinte. Dă-ne curajul și voința ta; credința și iubirea ta către Dumnezeu. Ajută-ne să dobândim smerenia, pacea și lumina inimii tale curate. Pe tine, cel care viețuiești împreună cu îngerii, te rugăm, cu lacrimi și cu umilință, izbăvește-ne, prin sfintele tale rugăciuni, de mulțimea ispitelor și a necazurilor, de poftele cele vătămătoare ale trupului și de gândurile rele care se abat asupra noastră. Tu, care umpli de lumină pe cei credincioși, sădește în noi, cu rugăciunile tale, temelia statorniciei în credință și a sfințeniei vieții. Ajută-ne cu rugăciunile tale să viețuim, oriunde, ca frații întru Hristos și să căutăm sfințirea sufletelor noastre pustiite de păcate. Cel ce ai fost mult nevoitor și mult rugător, ajută pe cei ce se nevoiesc în împlinirea poruncilor lui Hristos în mănăstire sau în lume, spre slava Preasfintei Treimi și mântuirea sufletelor. Amin.