29 august - Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul (zi de post).

 Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul (sinaxar)

Este bine să postim în această zi, pe de o parte că să nu ne asemănăm cu Irod care din cauza ospățului fără măsură, a cerut ca Salomeea să-i danseze și drept răsplată i-a oferit capul Sfântului Ioan Botezătorul, iar pe de altă parte, că să ne asemănăm cu viața înfrânată a lui Ioan, serbând această pătimire a sa prin rugăciune și postire.

Există persoane care au susținut că ziua Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul prefigurează Vinerea Patimilor. Și după cum postim în fiecare vineri, ca zi a răstignirii Domnului, tot astfel se cuvine să postim și în această zi.

Iată cum este exprimat în Minei motivul pentru care a fost rânduit acest post: "… în tot chipul se cuvine să fim noi în această zi cu întristare și mâhnire, și nu a avea plăcerea pântecelui, pentru viața cea înfrânată a Sfântului și pentru vărsarea lui de sânge, cea prin necurata ucidere de către Irod. Căci capul Înaintemergătorului a fost tăiat la ospăț datorită jocurilor desfrânatei dansatoare și datorită îmbuibării pântecelui și junghierii și vărsării de sânge de diferite vietăți; iar nouă nu se cuvine a mânca nici una din aceste vietăți… că să nu ne arătam a urma îmbuibărilor lui Irod. Căci cum vom putea cinsti slăvita tăiere a Botezătorului, dacă mâncam carne sau alte feluri de mâncăruri scumpe? Pentru că el a viețuit în pustie, unde nu numai roade de poame sau alte legume, ci nici apă, nici iarbă nu era. Și este dovedit că nici pâine nu mânca, nici masă nu avea. Vin să bem? Însă el niciodată n-a gustat vin, nici alte băuturi lumești… Pentru aceasta, fraților, cu sârguință să cinstim ziua aceasta, cu rugăciuni și cu post petrecând în întreagă înțelepciune și fugind de obiceiul cel prea rău al beției".
Sfântul Ioan Botezatorul

Ziua tăierii capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul face parte din categoria posturilor de o zi din cursul anului bisericesc, alături de "Înălțarea Sfintei Cruci", prăznuită la 14 septembrie și de Ajunul Botezului Domnului, cinstit pe 5 ianuarie. Sigur, cele mai cunoscute zile de post de o zi, sunt miercuri și vineri, cu excepția celor în care este dezlegare (miercuri s-au sfătuit cărturarii și arhiereii iudei să-L prindă pe Hristos, iar vineri a fost răstignit pe cruce). Sunt și persoane care postesc și lunea, în ziua închinată sfinților îngeri. Postul înseamnă abținerea de la mâncarea "de dulce", adică lapte, ouă, carne, pește și derivate ale acestora, dar și o înfrânare a faptelor și a gândurilor noastre păcătoase.

Pentru liniștea acelor creștini care din motive binecuvântate nu pot posti în această zi și nici nu pot urma recomandarea Bisericii de a mânca fără ulei, adică o mâncare cât mai uscată, Sfântul Ioan Gura de Aur spune: "Stăpânul nostru e blând și cu omenie, nu ne cere nimic peste puterile noastre."

Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este o sărbătoare cu semnificație eshatologică, precum este și Schimbarea la Față a Domnului (6 august) și Adormirea Maicii Domnului (15 august). Prin Schimbarea la Față ni se descoperă chipul pe care îl va avea omul unit cu Hristos - chip de slavă, prin Adormirea Maicii Domnului se arată că cel care L-a purtat pe Hristos se mută de la stricăciune la nestricăciune, în vreme ce prin această sărbătoare ni se revelează că toți cei care nu au fost străini de pocăință vestită de Sfântul Ioan Botezătorul vor ajunge în rai.

Din acest motiv, Sfinții Părinți au rânduit ca cele trei sărbători să fie prăznuite în luna august, ultima lună din anul bisericesc, ca semn că acest chip al lumii va trece, ca cer nou și pământ nou vor fi (Apocalipsa cap 21).

Faptul că în luna august avem aceste trei sărbători, i-a făcut pe Sfinții Părinți să vorbească despre această lună august ca o lună a evenimentelor ultime legate de cea de-a doua venire a Domnului, când va avea loc judecata întregului neam omenesc. Să nu uităm ca în icoana Deisis (a Judecății de Apoi), Maica Domnului stă de-a dreapta lui Hristos, iar Ioan de-a stânga, amândoi mijlocind pentru mântuirea noastră.

Surse: Crestin Ortodox, Basilica.
Martiriul Sfântului Ioan Botezătorul

Așa cum Domnul Hristos a pătimit pentru păcatele oamenilor, tot așa și Înaintemergătorul Său a îndurat moartea mucenicească, pentru fărădelegile lui Irod. În anul 31, tetrarhul Irod Antipa al IV-lea, fiul lui Irod cel Mare, s-a dus la Roma la împăratul Tiberiu.
Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul 29 august - a

Pe drum, Irod s-a oprit în casa fratelui său Filip. Aici s-a aprins de patimă pentru soția fratelui său, Irodiada, care i-a promis că se va căsători cu el dacă se va despărți de soția sa, adică de fiica lui Areta, împăratul Arabiei cu care era căsătorit de mult timp. Când s-a întors la Roma, Irod Antipa și-a alungat soția lui legitimă și s-a căsătorit cu Irodiada, împotriva legii.

Pentru această nelegiuire, Ioan Botezătorul, păzitorul Legii lui Dumnezeu și propovăduitorul pocăinței, îl mustra pe Irod înaintea tuturor: "Nu ți se cade să ții pe femeia fratelui tău" (Marcu 6, 18). Irod, nesuferind mustrările prorocului și îndemnat de Irodiada, care, plină de mânie, voia să-l ucidă, dar nu putea, oprind-o chiar Irod însuși.

Temându-se chiar că poporul îl va ucide pe Ioan, Irod a poruncit totuși să-l prindă și să-l închidă pe acesta în temniță. Sosind ziua sa de naștere, Irod a poruncit să se facă ospăț mare. La acest ospăț, fiica Irodiadei, Salomeea, jucând și plăcând lui Irod și celor ce ședeau cu el, acesta i-a făgăduit, amețit de băutură, ca-i va da orice îi va cere, până chiar la jumătate din împărăția sa. Irodiada și-a sfătuit fiica să ceară Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.

Irod s-a tulburat auzind aceasta, căci îl prețuia pe Ioan, dar a dat totuși poruncă să fie tăiat capul lui Ioan și adus pe tipsie. Fapta lui Irod nu a rămas nepedepsită, deoarece Areta, pentru a se răzbuna de supărarea adusă fiicei lui a cucerit castelul Maherus și o parte din pământul Iudeii. După ceva timp, Irod s-a dus la Roma ca să obțină titlul de rege de la împăratul Caligula, ca și fratele său, Agripa.

Împăratul însă aflase că se unise cu parții (imperiul Persan), că uneltea împotriva romanilor și că se pregătea să înarmeze 70.000 de oameni. Pentru acestea i-a luat stăpânirea tetrarhiei Iudeii, i-a confiscat averea și l-a exilat (în anul 38) împreună cu Irodiada, mai întâi la Lugdun (Lyon) în Galia și apoi la Ilard în Spania.

Astfel, Irod s-a sfârșit acolo în mizerie și boală, după ce mai întâi a văzut groaznica moarte a Salomeei.

Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul

Capul Sfântului Ioan a avut, după tradiția Bisericii, o istorie aparte. El a fost de trei ori pierdut și de trei ori aflat. Prima și a doua aflare a capului este sărbătorită pe 24 februarie, iar a treia aflare a capului Sfanțului Ioan Botezătorul este prăznuită pe 25 mai.

Potrivit tradiției, Sfânta Ioana, femeia dregătorului lui Irod, este cea care a luat capul Sfântului Ioan Botezătorul din curtea Irodiadei și l-a îngropat la Ierusalim, în muntele Eleonului, într-un vas de lut.

După un timp, un proprietar bogat și slăvit a crezut în Hristos, și lepădând poziția socială și toată deșertăciunea acestei lumi, s-a făcut monah, luându-și numele de Ioanchentie. Ca monah, el s-a sălășluit chiar la locul unde se afla îngropat capul Botezătorului Ioan. Dorind să-și zidească o chilie și o bisericuță, el a săpat adânc și a descoperit un vas de pământ în care se afla un cap. Prin descoperire dumnezeiască a aflat că este al lui Ioan Botezătorul. Când s-a apropiat însă de trecerea la cele veșnice, spre a nu fi găsit și pângărit de păgânii ce se înmulțiseră în zonă, el l-a luat și l-a ascuns din nou în pământ, în același loc.

Gasirea Capului Sfântului Ioan Botezătorul

Capul Sfântului Ioan Botezătorul a fost prezent aici până în vremea Sfinților Împărați Constantin și Elena, când Sfântul Ioan Botezătorul s-a arătat la doi călugări și le-a poruncit să dezgroape cinstitul său cap. Aceasta e socotită cea dintâi aflare a sfântului cap.

În vreme ce călugării călătoreau cu capul sfântului într-un sac, au întâlnit un olar și i-au dat acestuia să ducă sacul. Din cauza lenevirii lor, Sfântul Ioan i-a cerut olarului să fugă de cei doi călugări. Ajuns acasă, olarul s-a bucurat de multe binefaceri datorită prezenței capului prorocului. Când și-a simțit sfârșitul, olarul a pus capul sfântului într-o raclă și l-a dăruit surorii sale. Racla va ajunge în grija lui Eustatiu, un monah arian, care locuia într-o peșteră. Multe minuni se vor petrece la această peșteră. Din nefericire, Eustatiu spunea că datorită puterilor sale sunt prezente minunile, oamenii neștiind ce ascunde în peștera sa. După un timp, Eustatiu, știind că vă fi trimis în exil, îngroapă capul Sfântului Ioan Botezătorul.

Peștera va fi locuită de niște monahi credincioși, care vor ridica în apropierea ei o mănăstire. În anul 452, arhimandritul Marcel, starețul acelei mănăstiri, a văzut un foc mare la peștera de lângă orașul Emesa, în timpul cântării psalmilor. Așa a aflat în chip minunat capul sfântului. Aceasta este socotita a doua aflare a cinstitului cap al Sfântului Ioan Botezătorul.

În timpul luptei împotriva sfintelor icoane, capul Sfântului Ioan a fost îngropat la Comane, de unde a fost adus în Constantinopol, de către Sfântul Ignatie (860), în vremea împăratului Mihail. Aceasta este cea de-a treia și cea din urmă aflare a cinstitului cap.

Sursă: Basilica.

Minune săvârșită la sărbătoarea de Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul

În anul 1961, la praznicul Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, la 29 august, când mănăstirea noastră (Mănăstirea Dionisiu, Sfântul Munte Athos) săvârșește, după obicei, priveghere de toată noaptea, au participat, împreună cu noi, arhimandritul Heruvim Karabelas, ierodiaconul Pavel și doi teologi, toți din Pireu.

Spre sfârșitul privegherii, când se cântă exapostilariile (exapostilarie – tropar care se canta inainte de "Laude"), se scoate de obicei prin ușa diaconească de miazănoapte Sfânta Mâna Dreaptă a Sfântului Ioan Botezătorul, ținută pe cap de preotul de rând. De data aceasta, preotul de rând era ieromonahul Pavel, înaintea căruia mergea paracliserul cu o lumânare aprinsă și diaconul care o cădea. În acest timp, toți cei patru amintiți mai sus au simțit o bună mireasmă cerească, care se răspândea în valuri de la Sfânta Dreapta și care le-au îndulcit sufletele și inimile.

Copleșit de această umbrire a harului Înaintemergătorului, au căzut în genunchi toți și au sărutat cu multă evlavie și bucurie Sfintele Moaște, mulțumindu-i și proslăvindu-l din adâncul sufletelor lor pe cel mai mare născut din femei, pe slăvitul Înaintemergător și Botezător al Domnului nostru. Fie ca, prin mijlocirile lui, să ne învrednicească Domnul de Împărăția Sa cea cerească! Amin.

Sursă: Doxologia.

Unde se găsesc sfintele moaște ale Sfântului Ioan Botezătorul

Pentru a citi depre locul unde se află moaștele Sfântului Ioan Botezătorul APĂSAȚI AICI.

Mai multe informații despre Sfintele Moaște ale Sfântul Ioan Botezătorul puteți citi în link-urile de mai jos:

• Întâia și a doua aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul;
• A treia aflare a Capului Sfântului Ioan Botezătorul.

Etimologia / semnificația numelui Ioan, Ioana

Pentru a citi despre etimologia numelui Ion - Ioana APĂSAȚI AICI.

Tradiții si obiceiuri de Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul

În ziua de 29 august, când prăznuim Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, există credință în popor că nu trebuie să se folosească cuțitul, totul se rupea cu mâna. În popor se vorbea și de începerea unui post, numit "de la cruce până la cruce", un post care ținea până pe 14 septembrie (Înălțarea Sfintei Cruci), neconsemnat în calendarul creștin, care avea rolul de a-i curăți pe cei care au săvârșit omoruri sau alte păcate grave. Tot în popor era întâlnită și interdicția de a tăia și mânca fructe și legume cu formă rotundă, de exemplu pepenele nu era consumat în această zi. Aceste obiceiuri nu au legătură cu Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, deci, nu trebuie respectate.

Sursă: Crestin Ortodox.

Icoana Sfântului Ioan Botezătorul

Pentru a citi despre Icoana Sfântului Ioan Botezătorul APASĂ AICI.

Scrieri despre Sfântul Ioan Botezătorul

Mărturia Teologului Paul Evdochimov

Teologul Paul Evdochimov subliniază că ceea ce nu se obține decât la deplina maturitate duhovnicească îi este dat lui Ioan de la venirea sa în lume, iar "de nașterea lui mulți se vor bucura" (Luca 1, 14). Pe când era încă nenăscut din Elisabeta, la salutarea Mariei, Maica Domnului, Scriptura Noului Testament consemnează că pruncul (Ioan) a săltat în pântecele mamei sale. Iată cum se adeverește că Ioan apare ca proroc și prieten al Mirelui, iar ca Înger al întrupării el depășește timpul. Ioan este mesager, el este trimisul care vine din pustie și arată lumii pe Hristos, Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii. Însăși venirea Sfântului Ioan Botezătorul este însoțită de semne, "căci mâna Domnului era cu el", și Ioan devine această mână, degetul lui Dumnezeu care arată și vorbește oamenilor despre Hristos, Lumina lumii.

Nașterea lui Ioan vestește nașterea lui Hristos, căci binecuvântarea lui Zaharia poate fi considerată ca un imn mesianic. În persoana lui Zaharia, evidențiază Paul Evdochimov, vremea Vechiului Testament se prosternează înaintea venirii Domnului și-l salută pe Înaintemergătorul ce vine să dea poporului "cunoștința mântuirii" (Luca 1, 77), să vestească "cercetarea Răsăritului celui de Sus" (Luca 1, 78).

Mărturia Părintele Nicolae Steinhardt

Părintele Nicolae Steinhardt, monahul de la Rohia, a sintetizat în următoarele cuvinte calitățile excepționale ale Sfântului Ioan: absoluta smerenie, capacitatea de a iubi pe altul, nu numai ca pe sine, ci mai mult decât pe sine, capacitatea de a recunoaște superioritatea altuia, capacitatea de a șterge și anula sinea proprie, înlocuind-o cu a altuia.

Viața Sfântului Ioan Botezătorul ne este cunoscută în toată simplitatea și rigoarea ei. Moartea lui, timpurie, constituie o dovadă a ceea ce istoricilor contemporani și ilustrului nostru compatriot Mircea Eliade, în special, le place a numi absurditate a istoriei", sublinia monahul Nicolae Steinhardt. Sfântul Ioan Botezătorul, prin acele vorbe fără ascunziș, a fost un toiag aprig de mustrare pentru nefericitul rege Irod Agripa.

Tot părintele Nicolae Steinhardt arată că smerenia lui Ioan reiese cu prisosință din textul celor patru Evanghelii, care folosesc aproape aceleași cuvinte centrate în jurul a cinci idei: Iisus Hristos este mai puternic decât Ioan, Ioan nu este vrednic să-I dezlege cureaua încălțămintei, Ioan nu poate boteza decât cu apă, pe când Iisus va boteza cu Duh Sfânt și cu foc, Iisus este mai înainte de a fi Ioan, Iisus este Cel ce va să vină.

Referatul Evangheliei după Matei relatează: "Cel Care vine după mine este mai puternic decât mine. Nu sunt vrednic să-I duc încălțămintea. Eu vă botez cu apă spre pocăință. El vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc." Iar când Iisus vine la repejunile Iordanului spre a primi botezul, Ioan exclamă uimit și copleșit: "Eu am trebuință să fiu botezat de Tine și Tu vii la mine?" Părintele Nicolae spune că la Ioan 3, 20 se regăsește una din cele mai emoționante, mai neașteptate, mai răscolitoare și mai ieșite din comun fraze din câte se află în Sfânta Scriptură; este declarația-mărturisire a nobilului Ioan Botezătorul: "Eu trebuie să mă micșorez, iar El trebuie să crească". "Firesc îi era omului raționamentul cu totul invers: să voiască a crește și a propăși el pe seama și în dauna celorlalți. Ceilalți? Să-l admire, să-l slujească. Să-l răsfețe, să-l ridice în slăvi! Oricât de mult, de fără întrerupere, de nereticent. Sătul de laude, de complimente, slujiri și plecăciuni nu se va declara niciodată. Convins de perfecta superioritate nu va înceta în veac a fi." Egocentrismul și idolatrizarea sinelui sunt cererile și dorințele sufletului omenesc obișnuit câtuși de puțin cu ștergerea și înfrânarea sinelui. Ioan s-a înfrânat și s-a smerit până la capăt, arătând că a fost Înaintemergător al Domnului tocmai prin această calitate. Sfântul Ioan Botezătorul a fost un smerit mergător-înainte al Celui care spunea că este "blând și smerit cu inima". "Și totuși Ioan Botezătorul aceasta chiar face, lucrul acesta de necrezut, de potrivnic firii, de scandalos pentru orice psihie normală: pe sine se vrea micșorându-se, pe celălalt crescând, biruind, afirmându-se, împlinindu-se! De aceea și este fraza de la Ioan 3, 30 atât de nepământească, de fără de pereche, de anevoie asimilabilă minților noastre.

Sursă: Basilica.

Pasaje Biblice în legătură cu Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul

Irod trimițând, prinsese pe Ioan și-l legase în temniță, din pricina Irodiadei, femeia lui Filip fratele său, pe care o luase de soție. Însă Ioan îi zicea lui Irod: nu-ți este îngăduit să ai de nevastă pe femeia fratelui tău. De aceea Irodiada îl pizmuia și voia să-l omoare, dar nu putea pentru că Irod se temea de Ioan, știindu-l om drept și sfânt, și îl ocrotea; și când îl asculta sta mult pe gânduri și era bucuros să-l asculte. Dar s-a ivit o zi cu bun prilej: când Irod de ziua sa de naștere, făcea ospăț dregătorilor și căpeteniilor oștirii și fruntașilor din Galileea. Atunci fata Irodiadei intrând și jucând, a plăcut lui Irod și celor care ședeau cu el la ospăț. Iar împăratul a zis fetei: cere de la mine orice voiești, și-ți voi da. Și s-a jurat fetei zicând: orice vei cere de la mine voi da ție, până la jumătate din împărăția mea. Iar ea ieșind a întrebat pe mama sa: ce să cer? Iar Irodiada a zis: capul lui Ioan Botezătorul. Atunci, îndată a intrat grăbită la împărat și i-a cerut, zicând: vreau să-mi dai numai decât pe tipsie capul lui Ioan Botezătorul. Și împăratul s-a întristat adânc, dar din pricina jurământului și din pricina celor care ședeau împreună cu el la ospăț nu a vrut să-i nesocotească cererea. Și trimițând îndată pe paznicul temniței, împăratul a poruncit să aducă capul lui Ioan. Iar acela mergând; i-a tăiat capul în temniță, l-a adus pe tipsie și l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale (Marcu 6, 17-28)

Cartea în format fizic ➡ Biblia/Sfânta Scriptura

Rugăciune către Sfântul Ioan Botezătorul

Sfinte Prorocule Ioan, Înaintemergătorule și Botezătorule al lui Hristos, neputincioasă este mintea noastră în a-ți aduce laude după cuviință. Ci destul îți este ție lauda Mântuitorului Hristos, lângă al Cărui Tron mijlocești împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Pentru aceasta, îți mulțumim și cu umilință te rugăm: tinde mâna cea îngerească și risipește norul gândurilor rele care ne copleșesc pe noi. Adu pace în inimile, casele și obștile noastre. Împacă-ne cu Dumnezeu și cu aproapele nostru. Spre fapte bune ne îndeamnă și cu boldul pocăinței trezește inimile noastre ca să pricepem prețul mântuirii noastre.
Învățătorule al pocăinței, dă-ne darul străpungerii inimii și lacrimi prin care să ne curățim de păcate și sufletele noastre mai albe ca zăpada să le albim. De fărădelegi și de cei puternici ai pământului, care strică rânduiala lui Dumnezeu, scapă-ne, prin rugăciunile tale. Sfinte Ioan Înaintemergătorule, tu despre care Scriptura spune: "Înainte de a te fi zămislit în pântece, te-am cunoscut și, înainte de a ieși din pântece, te-am sfințit și te-am rânduit proroc pentru popoare", fii cu noi și ne luminează calea în acest veac întunecat și vrăjmaș cerului, ca, prin rugăciunile tale fiind păziți, înaintea lui Hristos, la Judecată, să dobândim partea cea de-a dreapta, împreună cu toți casnicii Săi. Amin.

Întocmită de către Preasfințitului Părinte Macarie Dorohoi, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord.Pomenirea dreptului cu laude, iar ție destul îți este mărturia Domnului, Înaintemergătorule. Că te-ai arătat cu adevărat mai cinstit și decât proorocii. Că te-ai învrednicit a boteza în repejunile Iordanului pe Cel Propovăduit. Drept aceea, pentru adevăr nevoindu-te, bucurându-te, ai binevestit și celor din iad pe Dumnezeu, Cel Ce S-a arătat în trup: pe Cel Ce a ridicat păcatul lumii și ne-a dăruit nouă mare milă.Mărita tăiere a Înaintemergătorului, rânduială Dumnezeiască a fost, ca și celor din iad să propovăduiască venirea Mântuitorului. Să se tânguiască Irodiada, care a cerut ucidere fărădelege, că nu Legea lui Dumnezeu, nici viața cea vie a iubit, ci pe cea amăgitoare și vremelnică.

Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul (Viețile Sfinților)

Sfântul Ioan, Înaintemergătorul Mântuitorului, precum a fost înaintea Domnului său cu nașterea, tot așa i se cădea să fie înainte și cu moartea cea de bună voie a Aceluia pe Care L-a propovăduit pe pământ, zicând: Vine Cel mai tare decât mine, în urma mea. Astfel a propovăduit venirea Domnului și sufletelor care erau ținute în iad ale sfinților strămoși, căci acum S-a arătat în lume Mesia Cel așteptat. Și precum Iisus Domnul Hristos avea să pătimească pentru păcatele oamenilor, tot așa și Mergătorul Său înainte a suferit moarte mucenicească pentru fărădelegea lui Irod.

Deci, aceasta s-a început astfel: Irod, care se numea Antipa, fiul lui Irod cel Mare, care a ucis pe pruncii cei din Betleem, fiind a patra odraslă rea a rădăcinii celei rele, care a stăpânit în Galileea, a luat mai întâi de soție pe fiica lui, Areta, împăratul Arabiei, și a petrecut cu ea multă vreme. Apoi, rănindu-se de frumusețea Irodiadei, femeia fratelui său, Filip, a luat-o pe ea de soție, învoindu-se astfel la pofta lui necurată. El, după dorința acelei desfrânate, a gonit pe femeia sa cea dintâi după lege și a luat-o pe ea, femeia fratelui său – împotriva legii; căci chiar de ar fi murit fratele lui, tot nu i se cădea s-o ia pe dânsa, fiindcă rămăsese fiica fratelui său cea născută dintr-însa. Legea poruncea ca numai pe femeia fratelui cea rămasă văduvă, s-o ia fratele cel viu, dacă fratele cel mort nu ar fi lăsat după sine fii. Însă sunt cei ce vorbesc cu dovedire, că pe când trăia Filip, fratele său, Irod i-a luat pe femeia lui și mare rău i-a făcut, făcându-se ca un răpitor desfrânat și amestecător de sânge.

Irod făcând o fărădelege ca aceasta, n-a suferit Sfântul Ioan Botezătorul, râvnitorul Legii lui Dumnezeu, defăimătorul păcatelor omenești și propovăduitorul pocăinței; ci mustra pe față pe Irod înaintea tuturor, ca pe un desfrânat și răpitor – apucătorul soției fratelui său –, și zicea: Nu ți se cade ție să ai de soție pe femeia lui Filip, fratele tău. Irod, nesuferind mustrările, a poruncit să arunce pe Ioan în temniță, legat cu lanțuri. Dar mai ales Irodiada se mânia asupra sfântului și voia ca îndată să-l ucidă; dar nu putea, oprind-o însuși Irod și păzind pe cel legat de femeia care sufla cu ucidere. Irod n-a voit să-l omoare, știind pe Ioan că este bărbat drept și sfânt, și pe care mai înainte îl asculta cu plăcere și luând aminte la cuvintele lui, multe le făcea bine și se temea să-l ucidă. El însă nu se temea așa de Dumnezeu, precum se temea de oameni, fiindcă evanghelistul Matei zice: Vrând să-l ucidă pe el, se temea de popor, căci îl avea ca pe un proroc. Ca poporul să nu se scoale asupra lui și să ridice tulburare, de aceea nu îndrăznea să dea la arătare spre moarte pe prorocul Ioan Botezătorul, cel iubit și cinstit de toți, ci îl chinuia pe dânsul numai prin închisoare, vrând să închidă gura cea netăcută a mustrătorului său.

Sfântul Ioan a stat în temniță multă vreme și se adunau la dânsul ucenicii lui, pe care el, învățându-i mult la viața cea îmbunătățită și după Legea lui Dumnezeu, îi încredința pe ei despre Mesia, Care venise acum în lume și la Care îi și trimitea pe dânșii, precum se povestește în Evanghelie. Ioan, auzind din închisoare despre lucrurile lui Hristos, a trimis pe doi din ucenicii săi ca să-L întrebe pe El: Tu ești Cel ce va să fie, sau să așteptăm pe altul? Nu doar că neștiind de El, a trimis ca să-L întrebe, căci cum nu-L știa pe Acela pe Care el L-a botezat? Cum nu știa el pe Sfântul Duh pe Care L-a văzut pogorându-se peste Iisus și a auzit glasul Tatălui mărturisindu-L, și el însuși L-a mărturisit, arătându-L cu degetul și zicând: Iată mielul lui Dumnezeu. Ci ca ucenicii lui să vadă minunile cele preaslăvite pe care le făcea Domnul Hristos și să se încredințeze despre El, că Acela este Cel ce a venit ca să mântuiască neamul omenesc.

După aceea a sosit ziua în care Irod se obișnuise a săvârși ziua nașterii sale. El a adunat pe boierii săi, pe voievozi, pe cei mai mari și pe toate căpeteniile Galileei, și le-a făcut un ospăț mare. La acest ospăț, fiica Irodiadei, jucând și placând lui Irod și celor ce ședeau cu dânsul, a cerut de la dânsul – după povața maicii sale cea rea – capul Sfântului Ioan Botezătorul. Deci, ea a câștigat ce a cerut, căci Irod se jurase ei să-i dea orice va cere, chiar și jumătate din împărăție. Ticălosul, nevrând să-și calce jurământul, nici să mâhnească pe jucătoare și pe nelegiuita ei mamă, a lepădat frica prin care se temea să ucidă pe Ioan, și, uitând sfințenia aceluia, s-a umplut de îndrăzneală spre vărsarea sângelui cel nevinovat; și, trimițând îndată pe călău în temniță, a poruncit să-i taie capul lui Ioan și să-l aducă pe tipsie.

Astfel, Mergătorul Înaintea lui Hristos a fost tăiat în temniță, noaptea târziu, pentru mustrarea fărădelegii lui Irod cu Irodiada. Sfântul Evanghelist Marcu povestește că acel ospăț urât s-a numit cină. Că zice: A făcut cină boierilor săi, care s-a prelungit până noaptea târziu, și după ce s-au îmbătat și s-au desfătat destul prin jucarea fetei celei fără de rușine, atunci s-a săvârșit acea nedreaptă ucidere. Deci, aducându-se pe tipsie capul Sfântului Ioan în mijlocul acelui ospăț, picurând încă sângele – precum spun unii –, acel cap a grăit aceleași cuvinte mustrătoare: Nu ți se cade să ai de soție pe femeia lui Filip, fratele tău! O, ce frică s-a făcut atunci celor ce erau de față la ospățul acela, când au văzut capul de om, aducându-se pe tipsie ca o mâncare și, curgând sângele, că mișcă încă buzele și grăiește cuvinte!

Jucătoarea, luându-l în mâini, fără temere l-a dus la maică-sa. Irodiada, luându-l, înțepa cu acul limba care mustra fărădelegea lor. Și, batjocorindu-l din destul, nu l-a dat să-l îngroape împreună cu trupul, pentru că se temea să nu învieze când se va lipi capul de trup, și să nu-i certe din nou. Deci, ucenicii lui, luând în noaptea aceea trupul cel scos din temniță, l-au îngropat în Sevastia; iar capul l-a îngropat Irodiada în curtea sa, în pământ adânc, la un loc ascuns și necinstit. Iar cum a fost luat de acolo, s-a scris pe 24 februarie, când se prăznuiește aflarea cinstitului lui cap.

După uciderea Sfântului Ioan Înaintemergătorul, acel ticălos Irod a făcut o altă răutate și mai mare, pentru că a batjocorit pe Domnul nostru Iisus Hristos, în vremea pătimirii Sale cea de bună voie pentru noi, precum grăiește de aceasta Evanghelistul Luca. Irod, cu ostașii săi, ocărând și batjocorind pe Iisus, L-a îmbrăcat în haină luminoasă și L-a întors la Pilat.

După acestea n-a zăbovit izbândirea lui Dumnezeu asupra ucigașului de proroc și a batjocoritorului lui Hristos; pentru că pe de o parte sângele lui Ioan striga către Dumnezeu asupra lui - precum de demult al lui Abel asupra lui Cain -, iar pe de alta, pe lângă alte fărădelegi, și batjocora făcută de dânsul Domnului, trăgea asupra lui vrednică pedeapsă de la Dumnezeu, dreptul Judecător.

Deci, nu după multă vreme, s-a lipsit de împărăție și de viață cu Irodiada și cu jucătoarea, pentru că Areta, împăratul Arabiei, voind să-și răzbune pentru necinstea și batjocura care s-a făcut fiicei lui, a adunat putere de oaste și s-a dus asupra lui Irod. Asemenea și Irod, adunându-și puterea sa, a ieșit împotriva lui Areta. Deci, fiind război tare din amândouă părțile, ostașii arabilor au biruit pe ai lui Irod, și i-a biruit cu tăiere mare, cazând toată puterea lui Irod, abia scăpând numai el singur. După aceea a fost lipsit de Cezarul Romei, de stăpânirea tetrarhiei sale și de toate bogățiile. El a fost trimis în surghiun împreună cu desfrânata și cu fiica ei, mai întâi în Lugdunum, cetatea Galiei, apoi de acolo a fost dus la Ilard, cetatea Spaniei.

Acolo s-a sfârșit în strâmtoare și în rea pătimire, văzând mai întâi moartea jucătoarei sale fiice care a pierit în acest chip: fiind vreme de iarnă, ea a voit să treacă râul, care se numea Sicoris, pentru o trebuință oarecare și, mergând pe gheață, s-a rupt gheața sub dânsa și s-a afundat până la grumaz. Dar prin dumnezeiască răzbunare, gheața i-a strâns grumazul foarte tare, încât atârna cu trupul în apă, iar capul îl avea pe gheață. Ea a stat așa spânzurata, până ce gheața cea ascuțită i-a tăiat grumazul. Deci, apa ducând pe sub gheață stârvul ei cel necurat, nu s-a aflat; iar capul i-a fost adus lui Irod și Irodiadei, precum odată se adusese capul Mergătorului Înainte; dar nu tăiat de sabie, ci de gheață. Așa a măsurat judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu, jucătoarei care a fost pricinuitoare tăierii cinstitului cap al Sfântului Ioan.

După aceasta și acel nelegiuit ucigaș Irod cu spurcata Irodiada, au pierit cu zgomot; căci se povestește despre dânșii că i-au înghițit pământul de vii. Sfântul Ioan, precum în viața sa, tot așa și după sfârșit, a fost mergător înaintea lui Hristos, pentru că, apucând înainte de pogorârea în iad, a binevestit celor ce erau acolo pe Dumnezeu, Cel ce S-a arătat în trup și a veselit pe sfinții strămoși, cu care, după stricarea iadului, scoțându-se de acolo, după învierea lui Hristos, s-a învrednicit de multe cununi în cereasca Împărăție; ca un feciorelnic, ca un viețuitor în pustie, ca un învățător și propovăduitor, ca un proroc, ca un Mergător Înainte, ca un botezător și ca un mucenic. Cu ale cărui sfinte rugăciuni, să ne povățuiască și pe noi la calea adevăratei pocăințe și să ne învrednicească Împărăției cerești, Hristos, Domnul și Dumnezeul nostru, Căruia se cuvine slava împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh în veci. Amin.