MAICA DOMNULUI – CEA MAI MINUNATĂ COPILĂ A LUMII. SF. GRIGORIE PALAMA

 Sf. Grigorie Palama,marele teolog al Bisericii, ne pune înainte unul dintre cele mai frumoase cuvinte închinate Preasfintei Stăpâne de Dumnezeu Născătoare și pururea Fecioara Maria. Astăzi, la nașterea Maicii Domnului, sf. Grigorie ne explică de ce este cel mai important moment de a pune început bun oricărui lucru. Dacă vrei să începi o lucrare nouă, începe azi! MAICA DOMNULUI – CEA MAI MINUNATĂ COPILĂ A LUMII. SF. GRIGORIE PALAMA

Zi potrivită pentru un nou început duhovnicesc, bun

Orice vreme este potrivită pentru a pune început unei petreceri mântuitoare. Arătând aceasta, marele Pavel zicea: Iată vreme potrivită, iată ziua mântuirii, (și) să lepădăm lucrurile întunericului și să lucrăm faptele luminii. Să umblăm cuviincios, ca ziua”. (Rom. 13, 12-13)

Căci, după cum atunci când răsare pe pământ soarele cel sensibil (începe) pentru oameni vremea lucrării trupești – precum spunea și David: Răsărit-a soarele și va ieși omul la lucrul său și la lucrarea sa până seara-, la fel și când ni S-a arătat prin trup Soarele dreptății, toată vremea de după arătarea Lui este potrivită pentru lucrarea cea duhovnicească.

Iar dacă trebuie să spunem că o vreme este mai potrivită decât altele și, (pe lângă aceasta), așa cum este o vreme pentru a semăna și o vreme pentru a secera și o vreme pentru a sădi și o vreme pentru a strânge roadele, și e o vreme pentru orice alt (lucru)… La fel, dacă cauți un ceas potrivit în chip deosebit al începutului pentru facerea de bine, acesta este toamna, și mai ales luna aceasta, care este prima dintre luni și început al anului, în care au luat început și cele ale mântuirii noastre, lucru pe care îl prăznuim astăzi.

Importanța sărbătorii de azi. Înnoirea lumii prin Maica Domnului

Căci sărbătoarea cea sfântă și prăznuirea pe care o facem (azi) este prima a chemării noastre din nou și a replăsmuirii după har, în care toate au început să devină noi și (în care au început) să intre în locul legilor celor trecătoare cele dăinuitoare, în locul literei Duhul și în locul umbrelor Adevărul.

Căci astăzi s-a arătat o lume nouă și un rai străin, întru care și din care s-a născut un nou Adam, Care îl plăsmuiește din nou pe vechiul Adam și înnoiește lumea întreagă, Care nu a fost amăgit, ci l-a amăgit El pe amăgitorul, și dăruiește slobozire celor ajunși sclavii păcatului prin amăgire”.

Toiag de reazăm al firii omenești și sprijin către cer

Astăzi a odrăslit profețitul toiag fin rădăcina lui Iesei, din care a răsărit o floare, Care nu primește veștejire. Ci cheamă din nou firea noastră, care se ofilise și care, din această pricină, căzuse din locul cel neveștejit al desfătării. O conduce înapoi la înflorire, îi dăruiește înflorirea cea veșnică, o urcă la cer și o face să intre în rai. Toiag prin care Marele Păstor a condus turma cea rațională către pășunile cele veșnice. Toiag în care, rezemându-se firea noastră, leapădă vechimea și bătrânețea cea neputincioasă și pășește cu ușurință spre cer, lăsând pământul jos celor care sunt purtați spre (cele) de jos, ca unii care nu au sprijin.

Succesiunea neamului, fecioria și veșnicia

Căci, de vreme ce încă nu exista nădejdea nemuririi, succesiunea neamului părea de cea mai mare trebuință. Acum însă, născându-se astăzi această Fecioară, care prin nașterea cea întru feciorie ne-a dăruit veșnicia, nu ne mai este necesară succesiunea care vine din facerea de copii. Dar israeliților de atunci a avea mulți copii li se părea ceva mai bun și decât virtutea. Iar a nu avea copii li se părea ceva atât de rău, încât și drepții aceștia nu erau lăudați pentru virtute, cât mai degrabă erau batjocoriți pentru lipsa copiilor.

Rugăciunea sfinților Părinți Ioanchim și Ana

Întristați fiind, așadar, drepții aceștia din pricina ocărilor și amintindu-și de Avraam și de Sarra și de alții care au încercat întristarea pentru lipsa de copii. Iar apoi gândindu-se și la leacul găsit de unii pentru vindecarea unei asemenea întristări, au hotărât și ei să alerge la rugăciune.

Și Ioachim cel înfrânat pleacă în pustie și locuiește în ea și se nevoiește cu postirea, înălțând lui Dumnezeu rugăciunea de a deveni tată. Și nu a întrerupt rugăciunea, nici nu s-a întors de acolo înainte de a primi încredințarea (că i-a fost ascultată) cererea.

Iar Ana, în același cuget cu el, se închide aproape, în grădină, și cu inima plină de durere strigă către Domnul: Auzi-mă, Dumnezeul părinților mei, și binecuvintează-mă, după cum ai binecuvântat pântecele Sarrei. Și a auzit-o Domnul, și i-a binecuvântat pe ei, și a făgăduit să le dea (cele cerute).

Cea mai minunată copilă a lumii

Iar făgăduința a fost adusă la plinire acum și le-a dat lor o copilă, cea mai minunată dintre toate minunile care-au fost vreodată, însăși Născătoarea Ziditorului a toate. Cea care a îndumnezeit neamul omenesc și a făcut pământul cer. Cea care L-a făcut pe Dumnezeu Fiu al omului, iar pe oameni, fii ai lui Dumnezeu. Ca una care a zămislit în ea fără de sămânță și L-a pus înainte în chip de negrăit purtător de trup pe Cel care pe cele ce sunt le-a făcut din (cele) ce nu sunt și le-a preschimbat spre existența cea bună și nu le-a lăsat să cadă în ceea ce nu este.

(Extras din cartea „Omilii, Sfântul Grigorie Palama”, Doxologia)