Mâinile care fac bine trebuie să nu aibă mai multe cicatrici decât cele pe care le vindecă, altfel atingerea lor va deveni rană pentru sine şi ceilalți.

Problema cu binele făcut dincolo de limitele tale este că el nu merge dincolo de limitele celuilalt. În clipa în care te sacrifici, automat apare în mintea ta o aşteptare, că şi celălalt ar face la fel, că devotamentul şi sacrificiul tău sunt primite cu înțelegerea completă a efortului cu care sunt făcute. Poate nu spui cât de greu îți este, doar ca celălalt să nu refuze ajutorul, pentru că intenția ta este bună şi dezinteresată. Şi aşa ar trebui să rămână intenția ta, dar să fie vegheată de nişte limite emoționale precise, non-negociabile. Dacă de fiecare dată din dorința de a face bine îți sacrifici sănătatea mintală, fizică, emoțională, vei ajunge epuizat şi te vei simți abandonat. Celālalt poate spune, în mod perfect legitim:" Te-am pus eu să faci toate astea?" Şi într-un fel, are dreptate: tu ai ales să faci tot, sacrificiul este întotdeauna o alegere personală, nu se poate sacrifica nimeni pentru că îi este impus din afară. De aceea, da, avem puterea de a face bine, de a ajuta, şi este divin sā faci asta dar trebuie administrat binele făcut de aşa manieră încât să nu devină o ignorare completă a corpului, sufletului, minții, vieţii tale. Pentru că mai apoi, din starea acea de epuizare, nu vei mai putea să faci bine, iar din starea de aşteptări neîmplinite nu te vei mai putea bucura de binele făcut.
Echilibrul te poate ajuta să menții în viața ta limite ferme( suporți umilința, trădarea, manipularea până într-un prag peste care, dacă se trece, şi tu şi celălalt ştiți că nu mai există disponibilitate din partea ta) dar şi puterea de a fi deschis emoțional, implicat, prezent, în vieţile celorlalţi.
Un bine care înseamnă reprimarea ta completă, anularea nevoilor tale pentru satisfacerea şi împlinirea nevoilor celuilalt, duce întotdeauna la dezamăgire, durere, furie. Mâinile care fac bine trebuie să nu aibă mai multe cicatrici decât cele pe care le vindecă, altfel atingerea lor va deveni rană pentru sine şi ceilalți.

“De multe ori, nefericirea oamenilor provine din faptul ca le pasa prea mult de ceea ce gandesc altii despre ei.

Ii afecteaza barfa, remarcile rautacioase sau negative, invidia celor din jur, neacceptarea din partea unor persoane care de fapt nici nu conteaza, se chinuie efectiv sa placa altora renuntand la propria lor autenticitate.

Opreste-te din a mai lua lucrurile la modul personal, adica intelege faptul:
- ca ceilalti te percep pe tine in functie de cat si cum sunt ei, nu de cat si cum esti tu;
- ca ei te judeca, de dezaproba sau te eticheaza atunci cand nu corespunzi dorintelor si nevoilor lor egoiste, cand nu esti asa cum se asteapta ei;
- ca ar fi nevoiti sa depuna un efort ca sa te inteleaga, iar oamenilor nu le place sa depuna niciun efort in plus;
- ca pe ei ii sperie faptul ca tu esti diferit pentru ca asta le da un anumit sentiment de nesiguranta;
- ca fiecare om are o anumita viziune asupra vietii, punctul lui de vedere care este cat un punct, insa pe care il considera universal valabil, iar daca nu corespunzi viziunii lui limitate va crede ca este ceva in neregula cu tine, fara sa-si puna problema ca de fapt el poarta "ochelari de cal" s.a.m.d.

Elibereaza-te de povara de a te stradui sa le faci altora pe plac, sa fii asa cum vor ei si da-ti voie sa traiesti in acord cu singurul adevar valabil pentru tine: autenticitatea ta.

Lasa-i pe ceilalti sa vorbeasca (asta le da ceva de facut, atunci cand vietile lor sunt plictisitoare sau cand vor sa-si exteriorizeze propriile frustrari si nemultumiri existentiale) si mergi cu fruntea sus si cu incredere pe calea ta.”