Întâlnirea cu Dumnezeu

 Autor: Pr. prof. Dumitru Stăniloae

Întâlnirea cu Dumnezeu  

L-am căutat pe Dumnezeu în oamenii din satul meu, apoi în cărți, în idei și în simboluri. Dar acesta nu-mi dădea nici pace și nici dragoste.  

Într-o zi am descoperit în scrierile Sfinților Părinți ai Bisericii că este posibil să-L întâlnești pe Dumnezeu cu adevărat în rugăciune.  

Atunci, cu multă răbdare, m-am așezat pe treabă. Astfel, am înțeles, puțin câte puțin, că Dumnezeu este aproape, că mă iubește și că, lăsându-mă umplut de iubirea Lui, inima mea se va deschide celorlalți.  

Am înțeles că iubirea este comuniune cu Dumnezeu și cu cel de lângă tine. Și că fără această comuniune lumea nu este decât tristețe, rușine, dezolare, masacre. Numai dacă va voi să trăiască în această iubire, lumea va cunoaște viața veșnică.

 

 

 

A-L întâlni pe Dumnezeu faţă către faţă în rugăciune reprezintă un moment critic în vieţile noastre, şi slavă Lui că nu se face întotdeauna prezent în vieţile noastre de fiecare dată când o dorim, pentru că s-ar putea să nu fim în stare să îndurăm o asemenea întâlnire.

O  întâlnire faţă către faţă cu Dumnezeu este întotdeauna un moment de judecată pentru noi. Nu-L putem întâlni pe Dumnezeu în rugăciune, în meditaţie sau în contemplaţie fără să fim fie mântuiţi, fie osândiţi. Nu am în vedere aici termenii gravi precum cel de osândă veşnică sau cel de mântuire veşnică, deja dăruită şi primită, ci mă refer la acel moment care este întotdeauna unul critic, unul de criză. „Criză” vine din greacă şi înseamnă „Judecată”. A-L întâlni pe Dumnezeu faţă către faţă în rugăciune reprezintă un moment critic în vieţile noastre, şi slavă Lui că nu se face întotdeauna prezent în vieţile noastre de fiecare dată când o dorim, pentru că s-ar putea să nu fim în stare să îndurăm o asemenea întâlnire. Amintiţi-vă de nenumăratele pasaje din Scriptură în care ni se spune cât de greu este pentru cineva să stea faţă către faţă cu Dumnezeu, de vreme ce El este Putere, El este Adevăr, El este Sfinţenie. De aceea, se cuvine ca primul gând pe care trebuie să-l avem atunci când nu percepem în mod tangibil prezenţa divină să fie unul de recunoştinţă. Dumnezeu este milostiv; El nu vine înainte de vreme, ci ne dă şansa să ne judecăm pe noi înşine, să ne înţelegem şi să nu venim înaintea Lui în acele momente în care aceasta nu ne-ar aduce decât osândă.

(Mitropolitul Antonie de Suroj, Școala rugăciunii, Editura Sophia, Bucureşti, 2006, pp. 35-36)

• Între noi şi Dumnezeu, între noi şi celelalte făpturi există bariere pentru că, mai întâi de toate, suntem speriaţi; ne temem de întâlnire, căci a te întâlni înseamnă a te întâlni pentru totdeauna; a te întâlni o dată pentru vecie.

  Omul nu a învăţat până la capăt să se întâlnească nici cu Dumnezeu, nici cu sine, nici cu aproapele său. Nu ştim să ne întâlnim; între noi şi Dumnezeu, între noi şi făptură există bariere; suntem orbi, suntem surzi, suntem lipsiţi de simţuri.

  Dar mai întâi de toate suntem speriaţi, ne temem de întâlnire, căci a te întâlni înseamnă a te întâlni pentru totdeauna; a te întâlni o dată pentru vecie; întâlnirea pune asupra noastră obligaţii şi responsabilitate.

  (Antonie Bloom, Mitropolitul Surojului, Despre întâlnirea cu Dumnezeu, traducere de Mihai Costiș, Editura Cathisma, București, 2007, pp. 16-17)