Niciodată n-apucă să-şi facă somnul..

 "Un câine bătrân, care arăta groaznic de obosit, s-a strecurat într-o zi la mine în curte, păşind şovăielnic. Zgarda de la gât şi blana lucioasă de animal bine hrănit, arătau clar că nu este un câine vagabond. A venit încet la picioarele mele gudurându-se şi s-a lăsat mângâiat, scâncind uşor. Apoi s-a luat după mine, a intrat în casă şi cum am ajuns pe hol s-a dus într-un colţ, s-a încolăcit şi s-a pus pe somn. După vreun ceas s-a dus la uşă şi l-am lăsat afară. Nu l-am mai văzut în ziua aceea.
A doua zi a venit din nou. Ne-am salutat în curte, apoi s-a dus la somn, pe hol. Şi tot aşa, zi de zi, vreo două săptămâni, câinele cel obosit venea să doarmă la mine pe hol...
Ros de curiozitate, am scris un bilet şi i l-am legat de zgardă: "Mi-ar plăcea să ştiu cine este stăpânul acestui câine blând şi frumos şi sunt curios dacă ştiţi că în fiecare după masă vine în casa mea ca să tragă un pui de somn!"
În ziua următoare a venit, ca de obicei, să-şi facă somnul, dar avea un bilet de răspuns lipit de zgardă: "Câinele acesta blând locuieşte într-o casă cu şase copii, dintre care doi sunt sub trei ani! Niciodată n-apucă să-şi facă somnul... Oare, mâine după masă, n-aţi putea să mă primiţi şi pe mine?"