vineri, 4 iulie 2025

Acatistul Maicii Domnului Akhtyrskaya (din Ahtîr, Ucraina) (2/15 iulie)

 



Condacul 1

Celei alese din toate neamurile, Maicii lui Dumnezeu și Împărătesei, cantare de laudă să-i aducem; care, în chip minunat, a arătat icoana sa cea făcătoare de minuni, pe care este închipuită Apărătoarea noastră langa crucea lui Hristos răstignit privindu-L. Tu dar, Stăpînă atotmilostivă, cu mijlocirea ta cea caldă, din toate nevoile și neputințele ne slobozește, pe cei ce cu umilință te chemăm: Bucură-te, cea plină de har, care neîncetat te rogi lui Hristos pentru noi.

Icosul 1

Preacurată Fecioară de Dumnezeu Născătoare și a toată făptura Stăpînă, stînd langa crucea Fiului tău și privindu-I suferințele, cuprinsă ai fost de nespusă durere și sufletul de multă întristare; noi însă, privind la chipul tău cel îndurerat, cu umilință îți strigăm:

Bucură-te, Maica dumnezeiescului Cuvant;

Bucură-te, sălaș al Duhului Sfînt;

Bucură-te, vas ales al Celui Preacurat;

Bucură-te, palat neîntinat;

Bucură-te, mirarea oștirilor ingerești;

Bucură-te, înălțarea celor pămîntești;

Bucură-te, cea cantată de heruvimi;

Bucură-te, că ești slăvită într-un glas de serafimi;

Bucură-te, că bucurie nespusă la nașterea Fiului tău ai primit;

Bucură-te, că la patima Lui pe cruce Maica tuturor te-a numit;

Bucură-te, că har de a mîngîia pe cei îndurerați de la El ai luat;

Bucură-te, apărătoare milostivă prin care bucurie întregii lumi s-a dat;

Bucură-te, cea plină de har, care neîncetat te rogi lui Hristos pentru noi.

Condacul 2

Văzîndu-te pe tine, Născătoare de Dumnezeu Curată, Fiul Tău şi Dumnezeu, stand langa Crucea Sa şi cu durere împreună pătimind cu El, te-a numit Maică a iubitului Său ucenic Ioan şi prin acesta ţi-a înfiat întreg neamul creştinesc, ca să fii cu adevărat Maica tuturor celor necăjiţi, care se roagă Lui, cantandu-I: Aliluia.


Icosul 2

Nepătrunsă şi neînţeleasă de minte a rămas pentru ucigătorii de Dumnezeu iudei pătimirea cea de bună voie a lui Hristos; noi însă, văzîndu-te înfăţişată pe sfînta icoană langa Crucea Fiului tău, credem din adîncul sufletului, că tu primeşti suspinele îndurerate ale celor ce se roagă ţie şi pentru aceasta cu mulţumire grăim:

Bucură-te, Maică preamilostivă;

Bucură-te, mîngîierea celor ce în boli suspină;

Bucură-te, acoperirea celor orfani;

Bucură-te, ocrotirea celor sărmani;

Bucură-te, Preacurată, Maica tuturor;

Bucură-te, sprijin în vremea necazurilor;

Bucură-te, îngrădirea noastră de rele;

Bucură-te, păzitoare ce înlături smintelile;

Bucură-te, ajutătoarea celor ce se roagă cu credință;

Bucură-te, întărirea celor slabi în nevoință;

Bucură-te, apărătoarea acestui sfînt locaș;

Bucură-te, că l-ai ales ție sălaș;

Bucură-te, cea plină de har, care neîncetat te rogi lui Hristos pentru noi.

Condac 3

Cu puterea lui Dumnezeu, prin arătarea sfintei tale icoane, nu încetezi să ne ocrotești pe noi, Atotbună Stăpînă, căci precum de demult, așa și acum, în locaşul nostru, ai arătat purtarea ta de grijă față de noi, pentru care închinîndu-ne ție cu dragoste, cantăm lui Hristos Dumnezeu: Aliluia.

Icosul 3

Purtînd grijă de neamul omenesc, care a fost răscumpărat cu Cinstitul Singe al Fiului tău, Preacurată Stăpînă, icoana ta cea plină de har ai binevoit a o arăta smeritului şi înţeleptului preot Vasile şi pe aceasta cu minuni multe ai preaslăvit-o, ca toţi credincioşii cu cantări de laudă să cante ţie:

Bucură-te, Fecioară ce ai dat nouă cinstita ta icoană;

Bucură-te, curată Maică fără de prihană;

Bucură-te, izvor pururea curgător al milei dumnezeiești;

Bucură-te, nădejdea celor pămîntești;

Bucură-te, ocrotirea noastră, a celor care chemăm ajutorul tău;

Bucură-te, izbăvirea de cursele celui rău;

Bucură-te, făclie purtătoare de lumină;

Bucură-te, că mulțimea dreptcredincioșilor cu dragoste ți se închină;

Bucură-te, potolirea întristărilor celor obijduiți;

Bucură-te, ridicarea celor deznădăjduiți;

Bucură-te, apărătoare neadormită; Bucură-te, ușa cea însuflețită;

Bucură-te, cea plină de har, care neîncetat te rogi lui Hristos pentru noi.

Condac 4

Furtuna nedumeririi l-a cuprins pe preotul Vasile cînd a aflat sfînta ta icoană, Preacurată, însă, cu frică rugîndu-se, a strigat către tine, ca să-i fii în viaţa aceasta Ajutătoare, iar în ceasul morţii Mijlocitoare; noi însă urmînd acestuia, îndrăznim aceeaşi rugăciune ție să înălţăm, iar lui Hristos Dumnezeu să-I strigăm: Aliluia.

Icosul 4 Auzind preotul cel cu frică de Dumnezeu în vis porunca ta, Preacurată Fecioară, ca să spele cu apă sfîntul tău chip de pe icoană şi s-o împodobească cu bună cuviinţă, s-a grăbit să împlinească cu evlavie voia ta, cantandu-ți unele ca acestea:



Bucură-te, Maică, Stăpîna tuturor;

Bucură-te, că ne cercetezi în timpul necazurilor;

Bucură-te, Fecioară preacurată;

Bucură-te, că ai dăruit nouă icoană în har bogată;

Bucură-te, că ai proslăvit-o cu facere de minuni;

Bucură-te, izbînda multor creștini;

Bucură-te, grabnică ascultătoare și izbăvire de cel rău;

Bucură-te, că Îl pleci spre noi pe Hristos Dumnezeu;

 Bucură-te, întărirea tuturor creștinilor;

Bucură-te, mîngîierea străinilor;

Bucură-te, că ne porți de grijă în timpul vieții;

Bucură-te, mijlocitoarea noastră în ceasul morții.

Bucură-te, cea plină de har, care neîncetat te rogi lui Hristos pentru noi.

Condac 5

Stea purtătoare de lumină s-a arătat sfînta ta icoană, Stăpînă, în casa înțeleptului preot, iar apa cu care a spălat icoana ta s-a învrednicit de a primi putere tămăduitoare, pentru care cei ce au băut din ea cu credință au primit vindecare plină de har, slăvind pe Dumnezeu și cantandu-I: Aliluia.

Icosul 5

Arătîndu-te, Stăpînă, în vedenie cinstitului preot Vasile, în chip prealuminos, i-ai poruncit ca apa cu care spălase cinstita ta icoană să o dea celor bolnavi spre vindecare, din care ei gustînd și vindecîndu-se, au strigat ție cu umilință:

Bucură-te, stea purtătoare de lumină;

Bucură-te, preabinecuvîntată Stăpînă;

Bucură-te, ajutătoare grabnică în grele încercări;

Bucură-te, că de la cinstita ta icoană primim felurite vindecări;

Bucură-te, izvorul tămăduirilor;

Bucură-te, mîngîierea tuturor oamenilor;

Bucură-te, izbăvirea de duhurile rele;

Bucură-te, prin care se înlătură patimile;

 Bucură-te, trezirea glasului conștiinței;

Bucură-te, limanul bunei chibzuințe;

Bucură-te, scularea celor căzuți în grele păcate;

Bucură-te, mîntuirea noastră de veșnica moarte;

Bucură-te, cea plină de har, care neîncetat te rogi lui Hristos pentru noi.

Condac 6

Propovăduitoare a minunilor tale s-a arătat mulțimea vindecată, căci așezată în sfîntul locaș, cinstita ta icoană s-a arătat tuturor ca o arvună plină de har, Preacurată, de care bucurîndu-se ca de o vistierie dată de Dumnezeu au cantat Lui : Aliluia.

Icosul 6

Prin multe minuni ai preaslăvit sfînta ta icoană, Maica lui Dumnezeu, iar pe cel ce a aflat-o ca pe un ales al tău l-ai însemnat, ridicîndu-l la fericirea raiului pe calea cea strîmtă a suferinţelor şi a necazurilor, pentru care învredniceşte-ne şi pe noi de cereștile bunătăți, cei ce-ți cantăm ție cu credinţă şi dragoste:

Bucură-te, dătătoarea bunătăților celor cerești;

Bucură-te, că nu ne lipsești nici de cele pămîntești;

Bucură-te, izvorul cel nesecat al nemuririi; Bucură-te, cea plină de har – te fericesc creștinii;

Bucură-te, luminoasă cunoștință a Duhului Sfînt;

 Bucură-te, că ne chemi a viețui în sfințenie pe pămînt;

Bucură-te, corabia mîntuirii tuturor;

Bucură-te, mustrarea necredincioșilor;

Bucură-te, liman al bunătăților celor adevărate;

Bucură-te, săturarea celor înfometați de dreptate;

Bucură-te, chemarea la cereasca împărăție;

Bucură-te, vas care dai nouă adevărata bucurie;

Bucură-te, cea plină de har, care neîncetat te rogi lui Hristos pentru noi.

Condac 7

Maica lui Dumnezeu, în chip minunat, ai ascultat rugăciunea văduvei ce s-a rugat ție în fața cinstitei tale icoane, prin care a cerut să porți grijă de fiicele ei, apoi te-ai arătat în vis împărătesei Elisabeta, poruncindu-i să poarte de grijă copiilor orfani și astfel, văzînd milostivirea ta, să cante Celui Preaînalt: Aliluia.



Icosul 7

Porunca ta cea minunată împlinind-o, evlavioasa împărăteasă pe amîndouă copilele cu grijă le-a crescut şi ea însăşi s-a grăbit să vină la închinare înaintea chipului tău celui făcător de minuni, poruncind să se zidească pentru acesta un preafrumos locaş, unde toți să te slăvească așa:

Bucură-te, povățuitoarea orfanilor cea nevăzută;

Bucură-te, că izbăvești pe cei cu inimă împietrită;

Bucură-te, ocrotitoarea fecioarelor celor neajutorate;

Bucură-te, veghetoare în zi și în noapte;

Bucură-te, rîu de vindecări pururea curgător;

Bucură-te, mare ce îneci mulțimea patimilor;

Bucură-te, că te pleci spre rugăciunile celor smeriți;

Bucură-te, adîncul milei față de cei căzuți;

Bucură-te, noian de daruri bogate;

Bucură-te, scăldătoare ce afunzi necazurile toate;

Bucură-te, ridicarea celor zdrobiți și împovărați;

Bucură-te, ușurarea celor apăsați;

Bucură-te, cea plină de har, care neîncetat te rogi lui Hristos pentru noi.

Condac 8

Maica lui Dumnezeu, străini şi pribegi suntem noi pe acest pămînt, plini de dureri şi de boli şi, ispitiţi fiind de înşelăciunile lumii acesteia şi de uneltirile duhului răutăţii, am aflat în tine izvorul nesecat al darurilor pline de har, prin care nădăjduim să dobîndim Împărăția cea Cerească, unde vom canta Domnului: Aliluia.

Icosul 8

Toată lumea slăvește preabinecuvîntatul tău nume, Născătoare de Dumnezeu, şi cu evlavie cinsteşte înfăţişarea dumnezeiescului tău chip, prin care negrăite minuni în întreaga lume ai săvîrşit. Pentru aceasta şi noi, văzînd icoana ta cea făcătoare de minuni, Maica lui Dumnezeu, cu umilinţă strigăm ţie:

Bucură-te, Fecioară prealăudată;

Bucură-te, că întărești prin minuni credința cea adevărată;

Bucură-te, zid nesurpat și strajă neadormită;

Bucură-te, nădejdea mîntuirii cea neclintită;

Bucură-te, risipirea întunericului ereziilor;

Bucură-te, nimicirea și înlăturarea schismelor;

Bucură-te, dătătoarea a tot binele și a bunătății;

Bucură-te, izgonitoarea duhurilor răutății;

Bucură-te, risipirea gîndurilor spurcate;

Bucură-te, smerirea inimilor învîrtoșate;

Bucură-te, că ai dăruit locașului nostru icoana ta cea sfîntă;

Bucură-te, Preamilostivă – într-un glas obștea noastră te cantă;

Bucură-te, cea plină de har, care neîncetat te rogi lui Hristos pentru noi.

Condac 9

Toată oştirea ingerească slujeşte ţie, Stăpînă a lumii, slăvindu-te în Sionul cel Ceresc şi, cinstindu-te cu dragoste, înalţă glas fără tăcere Unuia Celui ce te-a preaslăvit, Singurului Dumnezeu: Aliluia.

Icosul 9

Firea omenească nu poate după vrednicie să te preaslăvească, Maica Fecioară; cetele ingereşti se minunează şi cantă ţie cu glas de laudă, Născătoare de Dumnezeu, iar noi, păcătoşii, cu mulţumire cinstindu-te, aceste cantări aducem ție:

Publicitate
Setări pentru confidențialitate

Bucură-te, scară care ai unit cerul și pămîntul;

Bucură-te, chivot ce ai născut pe Dumnezeu-Cuvîntul;

Bucură-te, carte în care S-a scris Cuvîntul întrupat;

Bucură-te, că prin tine Dumnezeu asemenea nouă S-a arătat;

Bucură-te, Maică, Născătoare de Dumnezeu;

Bucură-te, că mijlocești pentru noi la Fiul tău;

Bucură-te, că înaintea Lui se cutremură puterile iadului;

Bucură-te, prin care se nimicesc lucrările diavolului;

Bucură-te, slava puterilor cerești;

Bucură-te, că ești cantată de oștile ingerești;

Bucură-te, acoperămînt și îndestulare a mănăstirilor;

Bucură-te, ocrotitoarea caselor creștinilor;

Bucură-te, cea plină de har, care neîncetat te rogi lui Hristos pentru noi.

Condac 10

Vrînd ca toţi credincioşii să se mîntuiască, reverşi din belşug darurile ajutorului tău celui plin de har peste toţi cei ce scapă la tine, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, şi cu acoperămîntul tău de Maică de uneltirile şi cursele diavoleşti îngrădeşti pe tot omul, care cu credinţă cantă lui Dumnezeu: Aliluia.

Icosul 10

Zid eşti fecioarelor, Preabinecuvîntată Fecioară, şi tuturor credincioşilor Acoperămînt şi Apărare de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi. Drept aceea, nici pînă acum nu încetezi să ne arăţi ajutorul tău cel bun de la sfîntul tău chip, înaintea căruia căzînd, cu umilinţă îţi grăim:

Bucură-te, Maica Celui Preaînalt;

Bucură-te, prin care am cunoscut pe Dumnezeu Cel adevărat;

Bucură-te, ușa Împărăției Cerești;

 Bucură-te, cîrmuirea vieții pămîntești;

Bucură-te, ancoră tare și zid neclintit;

Bucură-te, dumnezeiesc acoperămînt;

Bucură-te, îngrădirea noastră de rele;

Bucură-te, rouă care potolești patimile;

Bucură-te, grabnică scăpare celor ce aleargă la ajutorul tău;

Bucură-te, mijlocitoarea lumii la Dumnezeu;

Bucură-te, că nu încetezi să porți grijă de noi;

Bucură-te, ajutătoarea noastră în nevoi;

Bucură-te, cea plină de har, care neîncetat te rogi lui Hristos pentru noi.

Condac 11

Cantare de mulţumire aducem ţie, Stăpînă Preacurată, ceea ce ne-ai dăruit nouă mult-tămăduitorul tău chip, la care cu umilinţă căutînd, te rugăm: inima noastră cea împietrită în fărădelegi o adapă cu har din belşug și lacrimi de umilinţă ne dăruiește, ca prin ele curăţindu-ne de mulțimea păcatelor să ne învrednicim împreună cu toți sfinţii a canta Împăratului Slavei: Aliluia.

Icosul 11

Candelă purtătoare de lumină şi plină de untdelemnul milei, te-ai arătat în Biserica lui Hristos, Stăpînă, luminînd toate marginile pămîntului cu lumina adevăratei vederi de Dumnezeu şi aducînd la fericirea veşnică pe cei ce-ţi cantă ţie unele ca acestea:

Bucură-te, bucuria noastră cea negrăită;

Bucură-te, mireasă ce nu știi de nuntă;

Bucură-te, comoara bunătăților celor cerești;

Bucură-te, bogăția darurilor duhovnicești;

Bucură-te, chipul rugăciunii curate;

Bucură-te, întărirea celor prigoniți pentru dreptate;

Bucură-te, veșmînt dumnezeiesc al Celui Preaînalt;

Bucură-te, locaș sfințit și preacurat;

Bucură-te, stîlp și îngrădire a fecioriei;

Bucură-te, tărie neclintită a căsătoriei;

Bucură-te, cămara Luminii cea neînserată;

Bucură-te, Fecioară binecuvîntată;

Bucură-te, cea plină de har, care neîncetat te rogi lui Hristos pentru noi.

Condac 12

Ca pe o arvună de mîntuire ne-ai dăruit nouă cinstita ta icoană, Stăpînă, şi la ea căutînd, cu dinadinsul ne rugăm ţie: primeşte închinarea adusă ţie şi în necazurile noastre dăruieşte-ne ajutor şi ocrotire, ca totdeauna să strigăm Celui născut din tine, lui Hristos Dumnezeu: Aliluia.


Icosul 12

Cantînd minunile tale, Maica lui Dumnezeu Preacurată, propovăduim mila ta faţă de noi, căci de multe ori semnele minunate ale milostivirii tale arătîndu-se aici de la cinstita ta icoană, care doar prin credinţă se înţeleg, credincioşii nevoindu-se, îndrăznesc să-ţi cante ţie:

Bucură-te, apărătoare Doamnă nebiruită;

Bucură-te, Maică sfîntă;

Bucură-te, îți cantă obștea monahiilor;

Bucură-te, te laudă ceata creștinilor;

Bucură-te, cereasca noastră ocrotitoare;

Bucură-te, către Domnul pururea mijlocitoare;

Bucură-te, te slăvește mulțimea toată;

Bucură-te, Fecioară binecuvîntată;

Bucură-te, Maică ce ne arăți calea desăvîrșirii;

Bucură-te, pricinuitoarea noastră de mîntuire;

Bucură-te, pod care duci la cele cerești;

Bucură-te, mulțimea bunătăților dumnezeiești;

Bucură-te, cea plină de har, care neîncetat te rogi lui Hristos pentru noi.

Condac 13

O, întru tot cantată Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, primeşte cu milostivire această puţină rugăciune a noastră, pe care o aducem ție cu dragoste, şi cu atotputernica ta ocrotire şi mijlocire izbăveşte-ne de chinurile cele veşnice, ca la sfîrşitul vieţii noastre să ne învrednicim împreună cu toţi sfinţii să cantăm lui Dumnezeu: Aliluia. (de 3 ori)

Icosul 1

Preacurată Fecioară de Dumnezeu Născătoare și a toată făptura Stăpînă, stînd langa crucea Fiului tău și privindu-I suferințele, cuprinsă ai fost de nespusă durere și sufletul de multă întristare; noi însă, privind la chipul tău cel îndurerat, cu umilință îți strigăm:

Bucură-te, Maica dumnezeiescului Cuvant;

Bucură-te, sălaș al Duhului Sfînt;

Bucură-te, vas ales al Celui Preacurat;

Bucură-te, palat neîntinat;

Bucură-te, mirarea oștirilor ingerești;

Bucură-te, înălțarea celor pămîntești;

Bucură-te, cea cantată de heruvimi;

Bucură-te, că ești slăvită într-un glas de serafimi;

Bucură-te, că bucurie nespusă la nașterea Fiului tău ai primit;

Bucură-te, că la patima Lui pe cruce Maica tuturor te-a numit;

Bucură-te, că har de a mîngîia pe cei îndurerați de la El ai luat;

Bucură-te, apărătoare milostivă prin care bucurie întregii lumi s-a dat;

Condacul 1

Celei alese din toate neamurile, Maicii lui Dumnezeu și Împărătesei, cantare de laudă să-i aducem; care, în chip minunat, a arătat icoana sa cea făcătoare de minuni, pe care este închipuită Apărătoarea noastră langa crucea lui Hristos răstignit privindu-L. Tu dar, Stăpînă atotmilostivă, cu mijlocirea ta cea caldă, din toate nevoile și neputințele ne slobozește, pe cei ce cu umilință te chemăm: Bucură-te, cea plină de har, care neîncetat te rogi lui Hristos pentru noi.

Rugăciune către Născătoarea de Dumnezeu

Împărăteasa mea preabună, și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor, ajutătoarea străinilor, bucuria celor mâhniți, acoperitoarea celor necăjiți, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul, ajută-mă ca pe un neputincios, hrănește-mă ca pe un străin. Necazul meu îl știi, ci-l dezleagă precum voiești, că n-am alt ajutor afară de tine, nici altă folositoare grabnică, nici altă mângâietoare bună, ci numai pe tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă ajuți, și să mă acoperi în vecii vecilor. Amin. Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, bucură-te, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvîntată ești tu între femei și binecuvîntat este Rodul pîntecelui tău, că ai născut pe Mîntuitorul sufletelor noastre. Amin.

Publicitate
Setări pentru confidențialitate

Troparul icoanei Akhtyrskaya, glasul 4:

Preabinecuvîntată Fecioară Născătoare de Dumnezeu Curată, stînd langa Crucea Fiului Tău şi Dumnezeului nostru, ai răbdat mare suferinţă şi ai primit de la El harul de a mîngîia pe cei aflaţi în suferinţe. Pentru aceasta căutînd cu evlavie la preacuratul tău chip şi văzîndu-te înfăţişată langa Crucea Mîntuitorului nostru, cu umilinţă strigăm către tine: Folositoare grabnică, bună şi milostivă, grăbeşte să ne izbăveşti de tot necazul, nevoia şi boala şi mîntuieşte sufletele noastre, ca să te slăvim cu mulţumire în veci.

Condacul icoanei Akhtyrskaya, glasul 8:

Veniţi credincioşilor la izvorul milei şi al îndurărilor, la chipul cel făcător de minuni al Preacuratei Fecioare: căci acesta ne-a fost dat nouă de sus, pentru mîntuirea sufletelor şi al trupurilor; acestuia închinîndu-ne cu dragoste, să strigăm către Născătoarea de Dumnezeu: o, Întru tot cantată Maică, o Împărăteasă Atotmilostivă, acoperă-ne şi ne păzeşte de tot răul cu mijlocirea ta de Maică înaintea lui Dumnezeu.

ISTORIA ICOANEI MAICII DOMNULUI AKHTYRSKAYA (din Ahtîr) ( 2/15 iulie )

Această icoană are chipul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu înfăţişat pînă la jumătate, avînd mainile la piept pentru rugăciune. În stînga Ei – Domnul Iisus Hristos, răstignit pe Crucea de pe Golgota.

Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului, numită „din Ahtîr” fost descoperită în ziua de 2 iulie 1739 în oraşul Ahtîrka, gubernia Harikovului (în prezent – regiunea Sumsk, Ucraina). Chipul care strălucea a fost aflat de către preotul bisericii „Acoperămîntul Maicii Domnului” – Vasile Danilov în iarbă, în timpul cositului. Icoana a fost adusă în casa sa. După trei ani de la aducerea icoanei în casă, în ziua sărbătoririi Acoperămîntului Maicii Domnului, preotul a intrat în camera unde era icoana şi a rămas mirat de lumina neobişnuită care izvora din icoană. Acest lucru a început să se întîmple adesea, dar preotul se ruga cu evlavie și nimănui n-a spus nimic despre aceasta. Odată, în vedenie, preotul a văzut-o pe Maica Domnului și a auzit porunca Ei ca să şteargă praful de pe icoana găsită de către el și s-o spele cu apă curată. Trezindu-se din somn, preotul imediat a împlinit acest lucru și a adunat apa într-un vas ca s-o ducă dimineaţa să o arunce la rîu. Adormind din nou, a văzut în vis cum mergea la rîu, purtînd vasul cu apa care spălase icoana, dar pe drum el a auzit glasul Maicii Domnului: „întoarce-te acasă și păstrează această apă; ea va vindeca pe toți cei care suferă de febră”. Preotul avea o fiică care de mult timp era bolnavă de febră. Cînd s-a trezit, i-a să bea din această apă și fata s-a însănătoşit imediat. Apoi preotul Vasile i-a încredinţat iconografului Ioan să restaureze icoana. Cunoscînd despre vindecările minunate, iconograful a spălat icoana cu apă și i-a dat fiului său, care suferea de febră, să bea din ea: acesta de asemenea s-a însănătoşit. Pregătindu-se să înceapă munca noaptea, iconograful a auzit o voce ce venea din icoană: „Ridică-te! A venit timpul să duci icoana înapoi de unde ai primit-o. Tu nu poţi s-o refaci”. Iconograful s-a rugat înaintea icoanei pînă dimineață, și dis-de-dimineaţă a întors icoana preotului Vasile, care, fiind convins de puterea ei făcătoare de minuni, a aşezat-o în biserica „Acoperămîntului Maicii Domnului”, după care cei care sufereau de febră au început să se roage înaintea acestei icoane și primeau vindecare în chip minunat. Vestea despre o nouă icoană făcătoare de minuni s-a răspîndit foarte repede. Cu binecuvîntarea mitropolitului Antonie (Cernovski; 1742-1748) al Moldovei în 1743 au fost efectuate mai multe cercetări ale vindecărilor minunate. După obţinerea confirmărilor în scris de la martori a fost alcătuit un raport pentru Sfîntul Sinod. Din porunca împărătesei Elisabeta Petrovna din 26 noiembrie 1744 a fost efectuată o nouă investigaţie, iar mai apoi, în 1746 – încă una, aceasta fiind prezidată de către arhiepiscopul Ambrozie (Dubnevici; 1742-1750) al Cernigovului şi arhimandritul Lavrei Kievo-Pecerska Timotei (Şcerbatski, ulterior mitropolitul Kievului)

Vestea despre minunile săvîrşite de la această icoană s-a răspîndit şi la Curtea împărătească, întrucît Maica Domnului s-a arătat în vis baronesei fon Veydel, care era văduvă şi bolnavă; aceasta vizitase oraşul Ahtîrka în anul 1748. Maica Domnului i-a descoperit ziua cînd în curînd va răposa şi i-a poruncit să împartă averea şi moşia celor nevoiaşi, făgăduindu-i că va avea grijă de cele două fiice ale ei minore. Baroneasa a împărţit averea și, într-adevăr, peste cinci zile a murit. Vestea despre toate acestea a ajuns pînă la împărăteasă şi Elisabeta Petrovna a luat copilele orfane la curte, le-a crescut şi le-a căsătorit: pe una cu contele Panin, pe cealaltă cu contele Cernîşov. Ambele pînă la moarte au făcut donaţii generoase catedralei în care se afla icoana. În 1751 Sfîntul Sinod, finalizînd îndelungata „investigație despre minunile sfintei icoane”, a decis ca icoana „din Ahtîr” să fie cinstită ca făcătoare de minuni. În oraşul Ahtîrka Sfîntul Ierarh Ioasaf al Belgorodului a fost pusă temelia unei măreţe catedrale potrivit proiectului arhitectului Rastrelli. În 1768 din donația împărătesei Elisabeta pe locul unde s-a arătat icoana a fost zidită Catedrala de piatră în cinstea Acoperămîntului Maicii Domnului, în care icoana s-a aflat pînă la răpirea ei în 1903 în timpul cînd a fost dusă pentru restaurare în oraşul Sankt-Petersburg. În 1766, cu binecuvîntarea episcopului Porfirie (Kraiski; 1863-1768) al Belgorodului – a fost rînduit ca icoana Maicii Domnului, numită „din Ahtîr” să fie sărbătorită în ziua de 2 iulie. Din 1844 în fiecare an în sîmbăta Treimii (Cincizecimii) se făcea litanie solemnă cu icoana de la biserica Acoperămîntul Maicii Domnului la mănăstirea Sfintei Treimi din apropiere. În Duminica Tuturor Sfinţilor icoana era readusă în catedrala Acoperămîntul Maicii Domnului. Potrivit unei tradiţii, această icoană a fost cu Petru cel Mare în lupta de la Poltava în 1709, adică încă înainte de cea de a doua aflare a ei în anul 1739.

După 1917 icoana s-a pierdut. Mai apoi s-a aflat, că prin căi necunoscute sfînta icoană a ajuns în oraşul Harbin, fiind cumpărată de către S. A. Stepanov. Potrivit mărturiei protoiereului N. Trufanov din Harbin, care de mai multe ori s-a închinat la icoana din Ahtîr cînd ea se afla în biserica din oraşul Ahtîrka, icoana dobîndită de Stepanov era anume acea făcătoare de minuni. În anii 1950, fiul lui Stepanov a dus icoana în Brazilia, iar mai apoi în San-Francisco, unde a transmis-o Comitetului de tineret ortodox rus ca o binecuvîntare. După aceasta icoana din Ahtîr a fost preluată de către arhiepiscopul de Sidney Ilarion (Capral) (în prezent mitropolit al Americii de Răsărit şi de New-York, Întîi-stătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse de peste hotare). În 1975 informaţia despre faptul că icoana pierdută din Ahtîr se află în San-Francisco a ajuns şi în U.R.S.S. În 1995 mitropolitul de Harikov şi Bogoduhov Nicodim (Rusnac) a adus o copie a sfintei icoane şi a aşezat-o în catedrala „Acoperămîntul Maicii Domnului” din Ahtîrka. În cinstea acestui eveniment a treia zi după sărbătoarea Sfintei Treimi (Duminica Cincizecimii) a fost reluată litania pe locul mănăstirii Sfintei Treimi din apropiere. Această procesiune se săvîrşea încă din anul 1844 în sîmbăta Treimii (Cincizecimii), icoana fiind adusă înapoi în Duminica Tuturor Sfinţilor. La 15 iunie 1999 în oraşul Ahtîrka au avut loc solemnităţi cu ocazia celei de-a 260-a aniversări a aflării icoanei făcătoare de minuni, numită „din Ahtîr”. O copie făcătoare de minuni a icoanei „Ахтырская” se află în mănăstirea de maici Sfînta Fericita Xenia din satul Bănceni, regiunea Cernăuți, la care credincioșii, închinîndu-se cu credință, primesc tămăduiri de boli și neputințe.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor