Postul pentru suflet
Sfântul Ioan Gură de Aur a spus că-i uşor să te abţii de la mâncare, “dar e mai greu să-l ierţi pe altul pentru răul pe care ţi l-a făcut, e mai greu să nu răsplăteşti cu rău pe acela care ţi-a făcut rău şi-i greu să nu-i întorci altuia vorba urâtă”. Iar Sfântul Vasile cel Mare îndeamnă să nu postim doar ca să ne curăţăm trupul, căci “îngerii, păzitorii vieţii noastre, stau cu plăcere lângă cei care-şi curăţă sufletul cu post”.
Iată că sfinţii vorbesc despre cele două mari virtuţi ale postului: curăţarea sufletului şi a trupului, dar tot ei ne spun că postul pentru suflet este taina pe care-o avem de dezlegat, de înţeles şi, mai ales, de practicat atunci când vorbim despre post.
Postul pentru suflet este însoţit de îngerii păzitori ai vieţii, iată ce taină minunată ne-au dezvăluit sfinţii.
Postul pentru suflet înseamnă “să ierţi”.
Postul pentru suflet înseamnă să nu-i întorci altuia răul.
Postul pentru suflet înseamnă să nu întorci vorba rea către cel care ţi-a spus-o.
Postul pentru suflet înseamnă să nu mai hrăneşti mintea cu gânduri distructive, să nu mai ripostezi cu emoţii negative la ura altuia şi să renunţi, în acelaşi timp, la comportamentele născute din trufie, mândrie sau ură.
Să te îngrijeşti de sentimentul tău, de gândul tău, de emoţiile tale, ca şi de comportamentele tale; iată ce înseamnă postul pentru suflet, cel însoţit de îngerii păzitori ai vieţii.
Acesta-i cel mai greu post şi încă unul care nu trebuie musai legat de “vremea postului de mâncare”, căci nu se poate să te scufunzi în răutăţi nenumărate zi de zi şi, când începe postul, să devii un om bun.
Drumul către omul bun din noi înşine este, poate, cea mai puternică, cea mai provocatoare şi mai grea dintre toate alegerile vieţii.
Pe de o parte, greul se naşte din faptul că lumea care ne înconjoară pare a trăi pe coordonate opuse bunătăţii.
Că succesul omenesc pare a veni tocmai dintr-un surplus de inteligenţă închisă în bălăriile urii, ale agresivităţii şi ale îndrăznelii diabolice.
Viaţa pare rânduită invers îndemnurilor pe care ni le repetă sfinţii şi binele omenesc pare a fi aşezat tocmai pe partea opusă a potecii sufletului bun.
Dificultatea “postirii pentru suflet” se mai naşte şi din faptul că pentru orice fiinţă omenească-i la îndemână să simtă, să gândească, să vorbească şi să facă rău, pe când pentru bunătate ai nevoie de efort, de căutare, de înţelegere, de lupta cu ispita, de acceptarea înfrângerilor în planul Eului omenesc, de surparea mândriei şi de nenumărate renunţări.
Drumul omului către sufletul său curat este presărat cu ciulini, cu mărăcini, cu obstacole, cu încercări şi eforturi pe care nu le putem face fără ajutor divin.
Postul pentru suflet este însoţit de îngeri mângâietori, dar şi de demoni care ne atacă, aşa cum spun sfinţii părinţi. Şi ei nu ne atacă altfel decât prinzându-ne mintea, inima şi fapta în emoţii distructive, în sentimente tulburătoare, în gânduri negative, în resentimente şi-n fapte urâte.
A posti pentru suflet este, în fapt, o atitudine umană şi este însăşi starea naturală, normală a omului.
Postul pentru suflet nu trebuie ţinut doar în timpul postului pentru trup, cât în fiecare zi a existenţei noastre, după înţelegerea, priceperea şi nivelul nostru de putere.
Nu spune nimeni că omul trebuie sau poate fi perfect. Nu spun nici sfinţii, nici Iisus n-a spus că omul este un sfânt ori că viaţa îi dă cuiva prins în vârtejurile ei prilejul să vieţuiască în desăvârşire.
Dar a încerca să fii puţin mai bun decât ieri înseamnă mult mai mult decât a lăsa răul să curgă nestingherit prin tine.
A ţine post înseamnă, iată, “să ierţi, să nu întorci fapta rea şi să nu întorci vorba urâtă!”.
Aceste trei virtuţi ale postirii pot intra în experienţa vieţii de zi cu zi împreună cu postul de mâncare. Probabil că am putea să le ţinem măcar în minte şi-n suflet, am putea să le practicăm intenţionat în perioada următoare şi, chiar dacă eşuăm uneori, chiar dacă alteori suntem încercaţi să abandonăm, încercarea şi dorinţa înseamnă mai mult decât nimic.
