,,Tăcere,

te respirăm în suferința sunetelor nevindecate de cuvântul ,,dacă " când nu găsim un alt drum. Tălpile goale pășesc imperial la fereastra divinității. Mi-s ochii primăvară și ating mugurii ca lemnul sfințit. Vrei să trăiești într-o poveste în care soarele răsare doar dacă îl plătești?! Lumea nu este doar un manual cu multe definiții și formule ce mereu trebuiesc aplicate pentru a reuși la olimpiade. În chilia unui visător obiectele devin mituri universale. Unele mor bine, căci mor adormind, spre a învia în lumină. Oricând începe timpul într-o rasă albă cu pajiștile ce au același verde perfect. Suflu în păpădie și îmi pun o dorință...Astăzi nu am nici sirop, nici dulceață. Cu mâinile sub cap privesc spre cer. Toți oamenii sunt trecători, dar nu toți trecătorii oameni. Zburând prin timp, crezând, râd și mă simt infinit...

Vântul mă lovește puternic peste față amintindu-mi de adâncurile tăcerii. Reaprind candela în căscioară. Am multe litere scrise în palmă, ce fluturii nu le-au putut culege și stau să le ud cu ploaia cristalelor mele. Cana de ceai aburind îmi topește lacrima curajoasă ce nu a mai avut răbdare și a sărit drept în ea. Nu doar privirea mi-e blândă, sau zâmbetul ce știe să însenineze durerile nevindecate. Crenguțe de busuioc."

Protosinghel Hrisostom Filipescu (Puține cuvinte, multă iubire)