Legenda spune

 

Legenda spune că trei surori, fetele unui nobil sărac, nu se puteau mărita datorită situației financiare precare. Se spune ca atunci când fata cea mare a ajuns la vremea măritișului, Nicolae, ajuns deja episcop, a lăsat noaptea, la ușa casei nobilului, un săculeț cu aur.

Povestea s-a repetat întocmai și când a venit vremea de maritiș pentru cea de a doua fată. Când i-a venit vremea și celei de a treia fete, nobilul a stat de pază pentru a afla cine era cel care le-a făcut bine fetelor sale. În acea noapte l-a văzut pe episcopul care lăsa săculețul cu aur. Se spune că Sfântul Nicolae s-a urcat pe acoperiș și a dat drumul săculețului prin hornul casei, într-o șoseta pusă la uscat, motiv pentru care a apărut obiceiul agățării șosetelor de șemineu.

După ce tatăl fetelor a văzut cele întâmplate, Nicolae l-a rugat să păstreze secretul, însă acesta nu a rezistat tentației de a povesti mai departe. De atunci, oricine primea un cadou neașteptat îi mulțumea lui Nicolae pentru el. Cei trei săculeți cu aur făcuți cadou fetelor de nobil au devenit simbolul Sfântului Nicolae sub forma a trei bile de aur (în iconografia apuseană).

 

Sfântul Neculai (Nicolai, Nicolae, și cărturește : Nicolae) se mai numește prin unele părți din Transilvania și Sân-Nicoară sau Sân-Micoară.

Prin Bucovina, se crede că Sf. Nicolai este al doilea sfânt făcut de Dumnezeu, că stă alături de Părintele ceresc în stânga Lui, și că în noaptea de către Sf. Vasile, Dumnezeu și cu Sf. Neculai stau la masă, arătându-se lumii în lumină mare, atunci când cerurile se deschid de trei ori.

Sf. Neculai orânduiește soarele : cu privire la acest rost însemnat, iată ce scrie d-l G. Coșbuc, sprijinindu-se pe credințele poporului nostru :

„Soarele e pus de Dumnezeu să lumineze pământul, dar el îngrozit de răutățile câte le vede pe pământ și sătul de acest drum veșnic, întruna vrea să fugă și să scape de vederea pământului. Așa cum umblă el de-a curmezișul peste pământ, de la răsărit spre asfințit, tot își schimbă drumul și fuge cu răsărirea, când spre miazăzi, când spre miazănoapte, că doar-doară va putea ajunge odată să facă sfârșit pământului și el să stea să se odihnească pe cer și să nu mai aibă de înconjurat pământul. Iar sfârșitul pământului va fi atunci când soarele va ajunge să răsară de la sfințit și să sfințească la răsărit, adică tocmai întors de cum e astăzi.

Dar Dumnezeu nu voiește lucrul acesta și de aceea a pus stăjer la miazănoapte pe Sân-Nicoară și la miazăzi pe Sân-Toader, ca să ție calea soarelui și să-l abată din cale.

Și cică primăvara ajunge soarele în fuga lui pe la Sân-Toader și atunci ia cu el nouă babe rele și aduce ploi, și ninsori și prăpădenii de vreme rea, că doară-doară va scăpa nevăzut de Sân-Toader pe o vreme ca aceea. Și mai-mai să-l scape Sân-Toader, căci soarele apucă să fugă înainte : dar atunci Sân-Toader cu nouă cai are să se ia după soare și-l fugărește, îl aleargă să-l prindă. Și fuge după soare treisprezece săptămâni, și abia îl ajunge colo departe-departe, spre miazăzi. Și cum îl ajunge, îl și întoarce de la miazăzi spre răsărit.

Și se întoarce soare și merge, merge spre răsărit, dar când ajunge la locul lui cel cel orânduit de Dumnezeu nu se astâmpără ci fuge înainte spre miazănoapte, că doară va putea fugi pe de cealaltă parte. Și atunci îi iese în cale Sân-Nicoară și-l prinde, și-l trimite îndărăt. Și soarele iarăși face ce a făcut, și tot așa o parte întruna cu Sân-Toader și cu Sân-Nicoară.

Dar odată și odată tot o să scape el de păzitorii lui : dacă nu de Sân-Toader, dar de Sân-Nicoară tot o să scape, că Sân-Toader e tânăr și are cai, dar Sân-Nicoară n-are cai și e bătrân. „

Ziua dată de Dumnezeu în stăpânire este joia.

Cu privire la acest sfânt, poporul nostru cunoaște următoarea povestire care se aude prin Bucovina:

„Dumnezeu a făcut contract cu Nifărtache, ca cei vii să fie a lui Dumnezeu și cei morți ai lui Nifărtache. Dar văzând Dumnezeu că e rău, a trimis pe Sf. Neculai să întrebe cine poate lua contractul acela de la el. Sf. Neculai a stat treizeci de ani la poarta iadului. Îl vede Nifărtache și trimite pe un drăcușor la dânsul, să-l întrebe ce vrea. Când a ajuns drăcușorul departe, Sf. Neculai la făcut praf.
– Ei, da mânios e, zice Nifărtache : – ian du-te tu, dară să nu te apropii de el, a zis altui drac.

Acesta l-a întrebat de departe și Sf. Neculai i-a spus. Atunci Nifărtache i-a răspuns:
– Numai acel ce se va naște din Duh sfânt va putea să-l ia.

Dumnezeu a trimis duhul său de s-a născut Domnul Hristos.

Când a fost Domnul Hristos de treizeci de ani, a mers și l-a luat și de atunci au rămas oamenii să fie judecăți după păcatele lor. „

Prin Bucovina se mai spune că Sf. Neculai (înainte de a fi sfânt, desigur), era bețiv mare, dar avea multă putere : la Sf. Neculai se roagă oastea când merge la bătălie, că Sf. Neculai șade călare pe un tun, – așa se vede scris. Pe Sf. Neculai și turcii îl țin și s-a luat obiceiul în armată ca să se roage la Sfântul cel țin turcii.

Un bocet ne arată pe Sf. Neculai cu unele rosturi în soarta sufletelor pe lumea cealaltă.

Draga noastră mămicuță
Iubita noastră miluță!
Eu ți-aș mai spune ceva :
Roagă-l pe cene-i ruga,
Roagă-l pe Sân-Neculai
Să-ți facă parte în rai!

Prin munții Sucevei și prin unele părți din Bucovina, se crede că hoții se roagă acestui sfânt, ca să le ajute în isprăvile lor, de aici poate a ieșit și numele de Sfântu-Niculae din cui sau Sf. Niculae de pe coardă, ce se dă biciului sau vărguței, – nănașei, – cu care părinții amenință pe copii prea obraznici, arătând biciul sau nuiaua numai cu degetul.

Gospodinele se roagă lui Sf. Neculai pentru ajutor, iar fetele pentru noroc. O rugăciune care se aude și prin jud. Dolj e aceasta :

Sfinte Nicolae, chiabur mare,
Pune munților hotare
Și dă ruble ferecate
Fetelor nemăritate!

Bărbații duc lumânări la biserică și dau liturghii.

Prin unele părți din Oltenia, Sf. Neculai se serbează pentru ajutor la boale, dar mai ales la lovituri.

Prin județul Muscel se fac praznice.

Iarna, după spusa multora, începe la Sf. Neculai. Sf. Neculai e un moș bătrân cu barbă albă. Atunci trebuie să-și scuture negreșit Sf. Neculai barba lui cea albă, adică trebuie să ningă neapărat. Iar când se întâmplă câteodată ca la Sf. Neculai să fie locul negru, atunci se zice :
– Hei, a-ntinerit Sf. Neculai.

La Sân-Ion se duce neaua (se înfrânge iarna) dacă a adus-o Sân-Nicoară cu cal alb, sau cu alte cuvinte, dacă a venit Sân-Nicoară pe cal alb, Sân-Ion va merge pe cal negru, atunci se vaduce iarna.

Prin județul Suceava se zice că atunci când Sf. Neculai găsește Bistrița neânghețată pune pod peste ea.

Ziua începe să se mărească puțin : „La Sf. Neculai se întoarce noaptea la ziuă cu cât se sucește puiu-n găoace”, zice poporul.

Sărbătorile românilor,

 

Colindul ardelean ne spune despre rosturile Sf. Neculai pe ape:

„Sfântul Nicolae

Praznic și-a făcut.

Pe cine-a chemat?

Tot oameni bătrâni,

Tot de sama lui.

Și și-a mai chemat

Pe Sfântul Ion,

Naș lui Dumnezeu,

Și a mai chemat

Pe bun Dumnezeu.

Da el n-a voit,

Că el a fost dus,

Jos pe mare-n jos.

La mijloc de mare,

Nouă corăbioare,

Cinci sunt de creștini,

Patru de păgâni.

Cele de creștini

Tare se rugau,

Tare se-nchinau,

Ș-apoi pomeniau

Pe bun Dumnezeu.

Cele de păgâni,

Nici nu se rugau,

Nici nu pomeniau

Pe bun Dumnezeu.

Domnul că vedea,

Și se mânia,

Și mi le-neca!"

 

Dragilor, voi știți ce reprezintă nuielușa dăruită de

Moș Nicolae?

In noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii, dar și cei mari îl așteaptă pe Moș Nicolae, sfântul bland, unul dintre cei mai îndrăgiți, care le aduce în cizmulițele și ghetuțele curățate cu grijă un mic dar, alături de o nuielușă.

Legendele și tradițiile dedicate lui Moș Nicolae vorbesc despre puterea lui neobișnuită, invocată de soldații care porneau la luptă, de ajutorul dat ca stăpân al apelor, marinarilor, de grija purtata sufletelor, de sprijinul acordat fetelor sărace la măritat. De aici, de la legenda potrivit căreia Sf. Nicolae a lăsat noaptea la ușa sau fereastra casei trei fete sărace, trei pungi cu aur, pentru ca acestea să se mărite după cuviință și să nu ajungă să se vândă, s-a ajuns la obiceiul de a face daruri, pe ascuns, în noaptea de Ajun a Sf. Nicolae.

Nuielușa sau bățul Sf. Nicolae este o interpretare și preluare a unui fapt din istoria bisericeasca. Sf. Nicolae, episcop al Mirelor Lichei, lângă Sion, a făcut parte dintre cei 318 părinți episcopi care, la Sinodul Ecumenic de la Niceea din 325, au combătut erezia lui Arie, ce negă esență divina a Mântuitorului.

Se spune că, în focul disputei, Sf. Nicolae, altfel de o blândețe ieșită din comun, l-ar fi pălmuit pe eretic, amintirea gestului sau pedepsitor dăinuind în conștiința populara prin „bățul lui Mos Neculai”.