Cei care au dansat au fost judecați nebuni de cei care nu au auzit muzica.

Să fii ca ceilalți este ușor.
Să fii tu însuți e nevoie de curaj.

Când cineva îndrăznește să iasă din cutia cu "așa trebuie, altceva nu există", se întâmplă trei lucruri: o parte din cei de acolo vor și ei afară pentru că nu mai pot rămâne unde nu mai rezonează, alții vor rămâne nepăsători ca și cum nimic nu îi poate mișca, iar o altă parte începe să se agite, să înjure, să amenințe, să jignească, să ridiculizeze, să denigreze, neputând să accepte că mai există și alte variante decât cele știute.

Cei care nu au nicio reacție sunt cei care supraviețuiesc fiecărei zile, nu trăiesc conștient fiecare zi. Viața și oportunitățile trec pe lângă ei. Ei acceptă tacit tot ce li se spune, tot ce li se impune. Nu au păreri personale, doar aprobă ce spun alții.

Cei care denigrează, amenință, ridiculizează, batjocoresc, sunt cei care s-au trezit și care își dau seama că au voce, doar că încă nu o știu folosi corect. Pentru ei este vital să aibă o părere, orice părere, doar să nu tacă, să nu se facă liniște, altfel ar rămâne cu ei înșiși, în gălăgia gândurilor și a emoțiilor lor nerezolvate.

Cel mai ușor îi este omului să arate cu degetul, să râdă, crezând că asta îi dă un ascendent, îi dă vreun grad de superioritate.
Iar când în remarcile acide legate de subiectul comentat se strecoară și atacuri personale la adresa autorului (legate de vărstă, aspect fizic, adică lucruri care nu au nicio legătură cu subiectul discutat), îți dai ușor seama că cel care comentează vrea doar să jignească, să râdă de alții (așa cum au făcut, probabil, alții cu el), și nu să înțeleagă.

Și apoi mai sunt cei care simt că nu mai rezonează cu ceea ce este în cutia gândirii impusă de societate, simt că acolo, afară, mai sunt și alte lucruri nedescoperite, dar încă nu au curajul să facă pasul, neștiind ce este dincolo. Iar atunci când întâlnesc pe cineva care povestește din afara cutiei, ascultă fascinați, gândindu-se „aha, am știut eu că mai este ceva!”. Și citesc, și ascultă tot ce rezonează cu ceea ce simt în interior dar nu au îndrăznit să spună. Încetul cu încetul prind curaj și acceptă că nu sunt așa cum li s-a spus, cum li s-a impus. Iar după un timp își găsesc vocea cu care să spună ceea ce simt cu adevărat.
Iar când vor face asta, vor fi atacați, ridiculizați, batjocoriți de cei cărora încă nu le-a venit timpul să iasă, mai au de crescut.

Pentru ca omul să se trezească, să iasă în afara cutiei, trebuie să treacă, mai întâi, prin primele două stadii.

Totul este un proces. Este drumul regăsirii, iar pe acest drum omul începe să vadă și dincolo de ceea ce este evident, de planul material palpabil, demonstrabil.

Să fii ca ceilalți este ușor.
Să fii tu însuți e nevoie de curaj.

Ai curajul de a te regăsi, și cu cât vor fi mai mulți care te vor denigra folosind injurii personale pentru a-și spune părerea despre un subiect, cu atât ai trezit mai mulți, le-ai fisurat zidul și ai aruncat sămânța în interior. Altfel de ce te-ar înjura fără să te cunoască atât timp cât te pot ignora?

Omule, ai curajul să fii tu, și nu mai da vina pe alții. Ieși în afara cutiei pe care o impune societatea.

A comenta poate oricine, nu e nevoie să fii original, e ușor să fii copie.
Dar să ai curajul de a ieși în afara cutiei arată că ești creator. Felicitări!

Fii tu însuți!

Fi un Om curajos!