Când nu ne pocăim, când lipsește binele, când nu ne folosim în chip bun puterile nostre sufletești și trupești, când lipsește virtutea, atunci „există” răul, păcatul, patimile, ca lipsă a binelui și a virtuții. Un păcat care se repetă de multe ori și pentru care omul nu se pocăiește crează un obicei rău. Obiceiul cel rău îl împinge pe om să săvârșească păcatul tot mai ușor cu fapta, tot mai mult, într-o măsură cât mai mare. Obișnuința aceasta rea, obiceiul de a săvârși păcatul, se numește patimă. De exemplu, un om care s-a mâniat fără un motiv întemeiat, a căzut în păcatul mâniei iraționale. Dacă în continuare cade de multe ori în același păcat, se creează înlăuntrul lui un obicei rău (obișnuința), care se numește patima mâniei. În acest fel, de fiecare dată când este nedreptățit, se tulbură. Foarte ușor, din cea mai mică pricină se mânie și se clatină, pentru că lucrează înlăuntrul lui patima mâniei. Și cu cât mai mult lucrează patima mâniei, cu atât mai ușor cade în aceasta, su cu atât mai mult este înrobit. Este nevoie de o mișcare hotărâtă a voinței omenești, care în conlucrare cu harul dumnezeiesc, îl va conduce pe om la pocăință, încât să ucidă patima concretă. Omul a folosit de multe ori în chip rău puterea lui sufletească (darul lui Dumnezeu), care se numește mânie, pentru că a îndreptat-o într-o direcție greșită. A dobândit în acest fel patima mâniei neîndreptățite. Astfel din pricina acestei patimi, omul se întoarce împotriva celor pe care trebuia să-i iubească nu doar ca pe sine însuși. În același timp îi lasă nerăzboiți pe cei care în mod adevărat îl chinuiesc ( pe demoni și gândurile pofticioase pe care i le strecoară ), nemâniindu-se în chip drept împotriva lor, după cuvântul Scripturii: „Mâniați-vă și nu păcătuiți”! Când mânia este folosită pentru apărarea lui Dumnezeu ( de exemplu când este hulit Numele lui Sfânt) sau pentru apărarea aproapelui nostru, când acesta este nedreptățit, atunci mânia este indispensabilă, lipsită de păcat și justificată.
ACEST BLOG ARE ZERO VENIT FINANCIAR -Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos: Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Cel mai citit articol Formarea corpului haric https://viataeundans.blogspot.com/2023/06/formarea-cor
-
Infectia cu virus hepatitic C (VHC) reprezinta o importanta problema de sanatate publica globala. Prevalenta viremica actuala estimata ...
-
Pielita de ou pentru prepararea acidului hialuronic natural Domnul Ioan Marcus din Aiud, cititorul nostru fidel, ne-a trimis spre publicar...
-
Am primit reteta unui nou preparat natural din partea domnului Ioan Marcus din Aiud, cititorul nostru fidel. Cu siguranta, vor fi multi di...
-
"1. FRICA micsoreaza diametrul vaselor de sange, ca urmare a unei varsari excesive de adrenalina in sange. Acest fapt duce la o subali...
-
Cred ca nu mai trebuie sa va spun cat de gustoase si de sanatoase sunt aceste uleiuri. Le folosesc in bucatarie cu drag . Atat salate...
-
RO.aliment organizeaza , in premiera nationala, campania de informare, educare si constientizare a beneficiilor consumului inteligent ...
-
In perioada 2-5 aprilie 2020, in cadrul Centrului Expozitional Romexpo , se desfasoara 5 manifestari cu tematica home & deco: Const...
-
Majoritatea oamenilor privesc boala fie ca pe un ghinion în viaţa lor, o nedreptate, fie ca pe ceva ereditar, o moștenire genetică nemer...
-
Chiar daca nu ati vazut sau nu ati cultivat niciodata un rodiu ( Punica granatum ), cu siguranta ati gustat, macar o data, din fructul sau...
-
Conacul boieresc cunoscut localnicilor sub numele de Stupina lui Christoph este situat la marginea Brasovului, intr-o zona linistita ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.