„Doamne, mulţumescu-Ți Ţie, Doamne, că m-ai adus să stau de vorbă cu Tine, pe mine… omul cel mai păcătos!”.

 

Du-te în camera ta, în cămara ta, în inima ta și, întâi de toate, gândește-te bine cu Cine stai de vorbă și spune apoi cum te-nvăţ eu, om bătrân:
„Doamne, mulţumescu-Ți Ţie, Doamne, că m-ai adus să stau de vorbă cu Tine, pe mine… omul cel mai păcătos!”.

Și pe urmă stai și grăiește cu Dumnezeu. Că ce vrea El de la noi? Să scoatem dinlăuntrul nostru toate păcatele care ne-ntinează. La miezul nopţii – ori chiar la miezul zilei, că noi toată ziua păcătuim –, intră în cămara sufletului tău și stai de vorbă cu „Cel ce curăţește toate fărădelegile tale!”. Și zi atunci:

„Iartă-mă, Doamne, iartă-mă, că n-am știut că în faţa ochilor Tăi toate s-au petrecut! Iar eu nesimţitor eram și la Tine deloc nu mă gândeam!”.

Și fă așa zi de zi și învaţă să stai înaintea lui Dumnezeu, că așa te vei curăţi și te vei pregăti pentru judecata viitoare. Și tot așa îţi vei vedea treptat micimea ta și mulţimea păcatelor tale, dar și mărinimia lui Dumnezeu, Care "nu voiește moartea nici unui păcătos, ci să se întoarcă și să fie viu”!

Toate rugăciunile sunt frumoase – și bine este să citiţi și pe cele din Ceaslov, ori Psaltirea, sau Paraclisul Maicii Domnului –, dar, dacă vremea vă este puţină, staţi înaintea lui Dumnezeu cum v-am învăţat eu și grăiţi-I din preaplinul inimii voastre! Așa să faceţi și o să ajungeţi să-L simţiţi viu în inimă pe Dumnezeu! Și o să fiţi conștienţi că toate câte le faceţi, înaintea Lui le faceţi! Și iarăși să v-aduceţi aminte că atunci când rugăciunea voastră încetează, atunci începe păcatul! Chiar și încetarea rugăciunii e păcat, că Dumnezeu a spus: „Fiţi sfinţi!” –, și eu de sfinţi fără de rugăciune nu am auzit a fi! Iar apostolul Pavel spunea să ne rugăm neîncetat! Așadar, neîncetat, nu doar din când în când. În veacurile acelea nu erau nici preoţi, nici Biserici, nici călugări: era doar o comunitate de creștini într-o lume păgână. Lor le spunea Apostolul să se roage neîncetat și îndemnul este bun și pentru voi, cei care n-aveţi vreme de rugăciune, că nici cei din timpurile apostolice nu știau câtă vreme de rugăciune mai au, pentru că erau tot timpul sub prigoană. Faceți din viața voastră rugăciune și stați ca în fața Domnului neîncetat!

Se întâmplă câteodată ca oamenii credincioși să se scandalizeze din cauza celor rău-voitori sau celor necredincioși. Într-adevăr, dacă am arunca o privire în jurul nostru și dacă am judeca după logica noastră umană, am putea zice că Dumnezeu își împarte uneori darurile Sale într-un mod nedrept. Acolo unde ar trebui mai degrabă să dăruiască fericire, El nu rânduiește decât nefericire. Unde ar trebui să rânduiască bunăstare, El dă sărăcie, iar acolo unde ar trebui să fie prezentă sărăcia, El rânduiește bogăție. Atunci când așteptăm binecuvântarea Sa, El “ne răsplătește” cu o suferință, în timp ce pe alții îi menține într-o continuă stare de bine. Suntem tentați să spunem, utilizând o expresie modernă, că Dumnezeu face discriminări. Suntem scandalizați de acest lucru. De ce?
 
Pur și simplu fiindcă inima noastră este întoarsă spre toate aceste lucruri, se lipește de ele, ajunge să le iubească. Dar ar trebui să căutăm în altă parte soluția la această dramă. N-ar trebui să căutăm să suprimăm această aparentă discriminare de nedreptate aparentă. În noi înșine ar trebui să se producă schimbarea. Trebuie să ne înstrăinăm de ceea ce este omenesc, în tot cazul să ne întoarcem de la logica și gândirea umană comună, să ne îndepărtăm de dorința de posesie a tuturor acestor lucruri materiale. Trebuie să fim indiferenți față de toate acestea. Atunci când ne înstrăinăm de toate aceste lucruri, în acel moment Dumnezeu poate totul pentru noi, fiindcă doar Dumnezeu rămâne permanent cu noi. Acest lucru ne oferă o pace interioară adevărată. În caz contrar, dacă există în inima noastră vreun lucru care ne lipește de viața asta trecătoare și nu e orientat spre Veșnicie, nu vom înceta să fim dezorientați. 

 ,,Deoarece, cu adevărat, iubiții mei, oamenii voștri dragi care au plecat în Cer și au fost îndreptați, adică cei ce se află acum în Biserica biruitoare, socotiți că ei se gândesc la ogoarele pe care le-au avut aici pe pământ, la rudele, la femeia sau la copiii lor? Iubiții mei, ei sunt atât de ocupați acolo în Cer! Nu le rămâne vreme să se gândească la nimic altceva, la nimic altceva! Nu e loc pentru altceva! Și apoi cele pământești sunt atât de sărace... atât de sărace!

Ce-și va aminti soțul tău care a plecat? De tine? Și copilul tău, care a plecat din viața prezentă, de tine și vă aminti, de tine, mama, care plângi și te îndurerezi? Copilul tău, bărbatul tău, tatăl tău, mama ta și dacă, firește, sunt în Biserica biruitoare, acolo nu au timp pentru nimic altceva; ei se desfată necontenit de slava dumnezeiască".