După ce s-a aprins focul, eparhul a poruncit ca să toarne peste muceniță untdelemn, untură și smoală; și astfel, arzând Sfânta mult timp, străluceau legăturile și lanțurile cele de fier ca un cărbune aprins. Iar Sfânta a rămas nevătămată și, fiind în rouă răcoroasă, cânta, slăvind pe Dumnezeu.
În vremile acelea, când poporul trăia în întuneric și în umbra morții, prin închinarea la idoli păgânești, a început a străluci lumina sfintei credințe prin propovăduirea apostolilor. Atunci era un împărat cu numele Liciniu, care viețuia în cetatea ce se numea Maghedon. Acela avea împărăteasă de un nume cu sine, pe Licinia, care a născut o fiică și a numit-o Penelopi. După ce a început a veni în vârstă, ca de șase ani, s-a arătat foarte frumoasă la față, încât pe multe fecioare le întrecea cu frumusețea ei. Deci, tatăl ei a zidit pentru ea un stâlp, afară din cetate, departe, într-un loc frumos și deosebit, care avea diferite camere, toate împodobite cu toată bunăcuviința și îndestulate cu multă bogăție, în care erau: scaune, mese, sfeșnice, paturi și toate vasele ferecate cu aur.
Pe acel stâlp a așezat pe fiica sa, Penelopi, împreună cu treisprezece fecioare frumoase și a adus acolo pe zeii săi de aur, ca să păzească pe fiica lui. După ce a închis-o acolo, până la vârsta cea desăvârșită, cuviincioasă nunții, a pus lângă ea o cinstită bătrână, cu numele Caria, ca să-i fie învățătoare, care ședea și mânca împreună cu ea, fiind mai mare peste celelalte fecioare. A mai pus încă și pe un bătrân, bărbat cinstit și înțelept, cu numele Apelian, ca s-o învețe carte în toate zilele. Acolo a petrecut astfel fecioara șase ani și trei luni și după al doisprezecelea an al vârstei ei, tatăl ei gândea s-o însoțească cu vreunul din cei mai luminați fii împărătești.
În acea vreme, fecioara, șezând pe stâlpul cel înalt în camera sa, un porumbel a zburat prin fereastra de la răsărit, având în cioc o ramură de măslin, pe care lăsând-o pe masă, a zburat afară. După un ceas a intrat înăuntru un vultur, aducând o cunună făcută din diferite flori, pe care lăsând-o pe masă, a zburat și el afară. Pe altă fereastră a intrat un corb, aducând în cioc un șarpe mic, pe care l-a lăsat pe masă și a zburat afară. Fecioara căuta spre acelea împreună cu învățătoarea ei și se minunau amândouă, nepricepând ce să fie aceste semne.
După ce Apelian, învățătorul s-a suit la dânsele, la vremea sa, i-au spus lui cele ce văzuseră. Apelian, fiind creștin în ascuns și mai înaintevăzător, a socotit în minte și a zis către fecioară: „Ascultă, Penelopi, fiica împăratului, să știi că porumbelul înseamnă obiceiul tău cel bun, adică blândețea, alinarea și întreaga înțelepciune feciorească; iar ramura de măslin înseamnă darul lui Dumnezeu, care, prin Botez, se va da ție. Vulturul cel înalt înseamnă împărat biruitor, adică vei împărăți peste patimi și te vei înălța prin gândirea ta la Dumnezeu și vei birui pe vrăjmașii nevăzuți ca pe niște păsări proaste. Iar cununa cea de flori este semn al răsplătirii, pe care, pentru nevoințele tale, o vei lua de la împăratul Hristos în cereasca Lui împărăție, unde ți se gătește cununa nestricăcioasă a slavei celei veșnice. Iar corbul cu șarpele înseamnă vrăjmașul diavol, care vrea să aducă asupra ta scârbă, mâhnire și izgonire, ca un balaur cumplit. Deci, să știi, o, fecioară, că Împăratul cel mare, Care stăpânește cerul și pământul, vrea să te logodească, spre a-i fi mireasă Lui, și ai să suferi pentru Dânsul multe ispite”.
Auzind fecioara o tâlcuire ca aceasta, a pus la inimă cuvintele lui Apelian și a început cu dorință dumnezeiască a se bucura în inima ei. A doua zi s-a suit la dânsa pe stâlp tatăl ei, împăratul Liciniu, cu împărăteasa și cu boierii, vrând s-o vadă și s-o sfătuiască pentru nuntă. Văzând fața ei strălucind ca raza luminii soarelui, s-a bucurat și a zis către dânsa: „Iată, iubita mea fiică, ai ajuns acum la vremea nunții. Deci, spune-mi, care fiu de împărat îți este plăcut, ca să te logodesc cu dânsul?”. Și-i spuneau ei despre mulți fii ai împăraților celor dimprejur. Atunci ea a zis către dânsul: „Tată, dă-mi șapte zile să mă gândesc și după aceea îți voi răspunde”.
Crezând tatăl cuvintele ei, s-a dus acasă. Atunci Penelopi, apropiindu-se de idoli, le-a zis: „De sânteți zei, ascultați-mă pe mine. Tatăl meu vrea să mă logodească, iar eu aș fi voit să petrec întru feciorie, pentru că grijile vieții sunt piedică pentru slava lui Dumnezeu. Deci, spuneți-mi, oare să merg după bărbat sau nu?”.
Idolii cei muți tăceau, fiind fără de suflet. Deci, scuipându-i, fecioara s-a întors spre răsărit și, căutând spre cer, a zis: „Dacă Tu ești Dumnezeul cel adevărat, pe care galileenii te propovăduiesc, mă rog Ție, arată-mi, este bine să-mi iau bărbat sau să petrec totdeauna în feciorie?”.
Fiind seară, a adormit și a văzut în vedenie pe îngerul lui Dumnezeu, grăind către dânsa: „Penelopi, de acum nu te vei mai numi așa, ci Irina, și vei fi multora scăpare și pașnică adăpostire; și prin tine multe suflete omenești se vor mântui, întorcându-se la Dumnezeu. Numele tău va fi mare și minunat în toată lumea, iar ceea ce ți-a spus bătrânul Apelian de păsările văzute este adevărat, că Duhul lui Dumnezeu a grăit prin gura sa. Iată, va veni la tine în această noapte omul lui Dumnezeu, Timotei, cel ce de la Sfântul Pavel, Apostolul lui Hristos, a luat învățătură și preoție și poartă scrisorile lui. Acela te va boteza și te va învăța ce vei face”. Zicând îngerul acestea, s-a făcut nevăzut.
Venindu-și fecioara în sine, s-a umplut de bucurie și aștepta venirea preotului. După puțină vreme a venit la stâlpul acela omul lui Dumnezeu, Timotei, povățuindu-se de îngeri și, suindu-se pe acel stâlp, a fost primit cu bucurie de fecioară. Astfel, șezând el, o învăța pe ea, pe povățuitoarea ei și pe toate slugile ei, care-l ascultau cu plăcere. După ce a învățat-o din destul despre adevăratul Dumnezeu, Iisus Hristos și despre sfânta credință cea întru Dânsul și despre tainele creștinești, a botezat-o în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh și i-a pus numele Irina, în loc de Penelopi.
Asemenea a botezat pe Caria, învățătoarea ei, și pe toate celelalte slugi; iar pe Irina a făcut-o mireasa lui Hristos, ca să-și păzească fecioria neîntinată până la sfârșitul său. Și a întărit-o pe ea, să fie vitează întru nevoința cea pătimitoare, în care avea să intre pentru Domnul său Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu, Mirele cel fără de moarte. După ce a învățat-o din destul, a binecuvântat-o pe ea și pe cele ce erau cu dânsa și, dându-le scrisorile apostolești și încredințându-le darului lui Dumnezeu, s-a dus la locul său.
Fericita Irina împreună cu acele fecioare, ziua și noaptea lăudau și mulțumeau lui Dumnezeu și se învățau neîncetat de dânsa scrisorile apostolești. Iar pe zeii părintești cei de aur, i-a aruncat pe câte unul jos, zicând către dânșii: „De sunteți zei, mântuiți-vă singuri!”. Căzând idolii de la o așa înălțime pe pământ, se sfărâmau și se risipeau ca praful; iar Sfânta batjocorea neputința lor și se bucura întru Domnul său Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu.
După ce au trecut cele șapte zile, tatăl și mama ei împreună cu boierii s-au suit pe stâlp la ea și i-au zis de nuntă. Iar ea le-a răspuns: „Cu adevărat să știți că eu sunt roaba lui Hristos, în Care am crezut. Pe Acela L-am iubit, pentru că este Împărat ceresc și veșnic, și Aceluia m-am făcut mireasă, ca unui Mire curat, nestricăcios și fără de moarte; iar alt bărbat nu voiesc să cunosc, nici nu mă voi închina altui dumnezeu, pentru că nu este alt dumnezeu afară de Acela. Nu vedeți oare pierzania zeilor voștri, care, căzând la pământ prin fereastră, nu au putut să-și ajute lor? Apoi cum vor fi ajutători vouă? Deșartă este nădejdea voastră, pe care o aveți spre dânșii și deșartă este osteneala și cheltuiala voastră la idoli, pentru că aurul și argintul se cădea a-l împărți celor ce au trebuință săracilor, sărmanilor și văduvelor. Iar voi, chemând lucrători, vă făuriți zei fără de suflet și ați lipsit pe săraci de trebuințele lor și v-ați făcut vrăjmași Dumnezeului Celui viu și slugi ai diavolilor.
Până când vă veți zbate ca o juncă neînvățată, înjugată la jug? Cunoașteți pe adevăratul Dumnezeu și înțelegeți pe Cel ce poate a omorî și a învia. Și, când va străluci lumina lui Dumnezeu în inimile voastre, atunci va fugi de la voi diavolul, care trage pe oameni din lumină la întuneric și îi scoate din cetatea lui Dumnezeu la pierzare și îi mută din cei de-a dreapta la cei de-a stânga. Deci, voi mai întâi sârguiți-vă să fugiți de dânsul, că amar este și cumplit. Acela este satana, cel ce acoperă ochii inimilor voastre, ca să nu cunoașteți adevărul. Mai ales către tine, o, părinte, îmi este îndreptat cuvântul, ca să cunoști pe Dumnezeu cel ce a alcătuit toate cu cuvântul. Tu, când ai voit să zidești acest stâlp pentru mine, ai pus la lucru mulți oameni, căci erau trei mii și cinci sute de lucrători și trei sute de conducători, și abia în nouă luni au putut săvârși această zidire. Iar Dumnezeul tuturor veacurilor, cu un cuvânt al Său a făcut cerul, soarele, luna și stelele, lumina și întunericul, și a numit lumina ziuă, iar întunericul l-a numit noapte.
A întemeiat greutatea pământului pe nimic, iar apelor le-a poruncit să curgă spre slujba noastră și multe feluri de copaci au crescut. A așezat vremile, anii și lunile și a făcut fiarele și dobitoacele pământului, păsările cerului și peștii în ape, iar la sfârșit a făcut pe om, cu preacuratele Sale mâini, luând țărână din pământ și l-a pus pe el stăpân a toată lumea, pe toate supunându-le sub picioarele lui. Toate acelea în șase zile le-a săvârșit Dumnezeu, prin Cuvântul Său, Care este Unul născut, Fiul, Iisus Hristos, Care fără de maică dintr-Însul S-a născut mai înainte de toți vecii, Cel de o ființă și de un ipostas cu Dânsul, Care, în anii cei mai de pe urmă, S-a întrupat fără de tată și S-a născut din Curata și pururea Fecioară, cu lucrarea Sfântului Duh, și cu oamenii a petrecut și minuni fără de număr a făcut. Orbilor le-a dat vedere, pe cei bolnavi i-a curățit, pe cei slăbănogi i-a ridicat și pe morți i-a înviat.
Pe Acesta iudeii L-au răstignit din zavistie, voind astfel singur a pătimi pentru mântuirea noastră. Dar, după moartea și după îngroparea Sa, a înviat a treia zi, cu puterea dumnezeirii Sale, și S-a înălțat la cer și a șezut de-a dreapta lui Dumnezeu Tatăl, trimițând Duhul Sfânt la sfinții Săi ucenici. Pe aceia i-a trimis în toată lumea, ca să lumineze pe cei întunecați, să întoarcă pe cei rătăciți și să mântuiască pe cei pierduți; pentru că voiește ca toți să se mântuiască și nu va lipsi mila Lui spre neamul omenesc până în veac”.
Acestea grăindu-le Sfânta, toți o ascultau cu dulceață; apoi, luând împăratul și împărăteasa pe iubita lor fiică, au adus-o în cetate. Aici au ieșit întru întâmpinarea fiicei împăratului toate fetele cetății și, dănțuind, i se închinau ei. Tot poporul, alergând la locuri înalte, suindu-se pe ziduri și pe case, îi cânta laude, fericind pe Penelopi fecioara cea frumoasă. Deci, când s-a apropiat Sfânta Irina de palatele împărătești, a văzut diavolul, care striga către dânsa: „Nimic nu-ți este de obște ție și mie în cetatea aceasta, fecioară; du-te de la cetatea noastră, căci aici nu viețuiește nimeni din creștini”. Iar Sfânta i-a zis: „În numele lui Iisus Hristos îți poruncesc ție, ca să-mi spui cine ești tu!”. Iar el a zis: „Eu sunt demonul care petrec în idolul Apolon, învățătorul desfrânării și al preadesfrânării, ajutătorul vrăjitorilor, povățuitorul tâlharilor, prieten al desfrânaților, făcător de glume al bețivilor, cel ce mă bucur de vărsările de sânge; sunt povățuitor a toată nedreptatea și minciuna și tată a toată răutatea și îți zic să pleci din cetatea noastră, ca să nu pornesc asupra ta pe tatăl tău, aprinzându-l pe dânsul cu mânie spre a te ucide”.
Acel glas al demonului mulți l-au auzit, iar pe el nu l-au văzut. Deci, fericita fecioară l-a certat pe el, zicându-i: „Eu îți poruncesc ție: În numele lui Iisus Hristos, să ieși din cetatea aceasta!”. Și cutremurându-se demonul, s-a făcut nevăzut. După aceasta diavolul a răzvrătit inima împăratului și l-a pornit pe el cu mânie și cu iuțime asupra fiicei sale și, chemând pe împărăteasă, i-a zis: „Ce am făcut, căci fiica noastră este amăgită? O, de n-aș fi zidit turnul acela; căci, vrând să păzesc pe fiica mea, am pierdut-o și m-am lipsit de nădejdea mea”. Iar împărăteasa a zis către dânsul: „Neînțelepte cuvinte grăiești tu, căci, cu ce s-a înșelat fiica noastră? Și ce răutate vezi într-însa? Împăratul a răspuns: „Crede în Hristos și de zei se leapădă”. Zis-a împărăteasa: „Zeii cei ce n-au făcut cerul și pămîntul, să piară; iar fiica mea s-a învrednicit slavei împăratului Hristos, Cel ce a chemat-o la viața veșnică”.
Atunci împăratul, mâniindu-se, a poruncit să dea afară din palat pe împărăteasă, iar una din slujnice, alergând, a spus fecioarei Irina. Ea, sculându-se, a mers și a stat înaintea tatălui său. Deci, dacă a văzut-o pe ea împăratul, s-a plecat în jos, căci îi trecea mânia din inima sa, fiind pornit de diavolul, și a zis Sfânta Irina către tatăl său: „Pentru ce este întristată fața ta, o, tată? Împărăția ta este în pace, război nu ai înaintea ta, eu, fiica ta, am venit la tine. Deci, de unde este asupra ta această mâhnire?”. Iar împăratul i-a răspuns: „Mai bine mi-ar fi fost mie, de nu te-aș fi născut, pentru că pentru tine am făcut acel prealuminat stâlp; iar pe zeii mei cei de aur i-am pus ca să te păzească. Asemenea am pus mese, paturi și scaune împodobite cu aur, iar tu mi-ai răsplătit cu rele în loc de bune”.
Iar ea a zis: „Spune-mi, tată, ce rău ți-am făcut eu?”. Și a zis împăratul: „Oare nu puțin rău este acesta, că numești pe Hristos Dumnezeu, iar de zeii mei te lepezi?”. Zis-a Sfânta: „Nimic n-am făcut rău, tată, căutând spre Hristos, adevăratul Dumnezeu și punându-mi nădejdea spre El, iar nu spre idolii tăi”. Împăratul cu glas groaznic, a zis: „Penelopi, jertfește zeilor!”. Răspuns-a Sfânta: „Nu-mi întoarce numele meu, că nu sunt Penelopi, ci mă numesc Irina; căci acest nume mi s-a pus mie de înger în vedenie și de preot, prin Sfântul Botez”. Iarăși i-a zis împăratul cu mânie: „Rod străin, iar nu al meu, jertfește zeilor!”. A răspuns Sfânta Irina: „Nu voi jertfi diavolilor celor ce te pornesc pe tine la mânie și care sunt pricinuitori focului veșnic, cel pregătit păgânilor”.
Iar împăratul s-a tulburat de mânie mare și a poruncit s-o arunce legată în picioarele unor cai sălbatici, ca s-o calce. Fecioara fiind aruncată, a mers împăratul singur la cai, vrând să-i vadă moartea ei. Dar iată un cal mai sălbatic decât ceilalți, dezlegându-se din legături, deodată s-a repezit asupra împăratului și, apucându-i cu dinții mâna cea dreaptă a împăratului, a smuls-o din umăr și sfâșiindu-l, l-a omorât. Iar după aceea a stat blând la locul lui; asemenea s-au făcut blânzi ca mieii și ceilalți cai, fără a vătăma pe Sfânta Irina.
Calul care omorâse pe împărat, din porunca lui Dumnezeu, luând glas omenesc, fericea pe Sfânta Muceniță, astfel: „Fericită ești tu, porumbița lui Hristos, care ai călcat pe vrăjmașul șarpe. Tu ești minunată pe pământ, la ceruri vei fi cinstită cu dragoste; tu te vei număra cu drepții, unde te așteaptă lumina cea veșnică și cămara Mirelui Celui fără de moarte, ca pe o fecioară înțeleaptă și vitează. Deși ești femeie cu trupul, dar cu duhul arăți lupta cea bună”.
Deci, dezlegându-l din legături, Sfânta Irina cu rugăciunea a înviat pe tatăl său cel mort și a tămăduit mâna lui. Atunci împăratul, împărăteasa și toată casa lor și mult popor, ca la trei mii, au crezut în Hristos. Nu după multă vreme, împăratul, lăsându-și împărăția ca să poată sluji mai liber lui Hristos, s-a așezat cu soția și cu casnicii săi în acel turn, pe care l-a zidit pentru fiica sa. Iar Sfânta Irina a rămas în cetate, învățând poporul și aducând pe mulți la Hristos Dumnezeu, petrecând în casa celui dintâi învățător al său, bătrânul Apelian.
După acestea a luat împărăția cetății Macedoniei alt împărat, cu numele Sedechie. Acela, înștiințându-se despre Sfânta Irina, a chemat pe bătrânul Apelian și l-a întrebat: „La tine este fecioara, fiica împăratului?”. Răspuns-a Apelian: „La mine este, împărate”. Împăratul a zis: „Nu știi ce gândește ea?”. Răspuns-a bătrânul: „Gândul ei este ca și al meu și al tuturor celor ce știu pe Dumnezeu Cel adevărat. În toate zilele postește până seara, iar seara mănâncă o bucată mică de pâine și bea un pahar de apă. Altă masă nu știe. Pat nu are, ci se odihnește puțin pe pământ, ziua și noaptea petrecând în rugăciuni către Dumnezeu și îndestulându-se cu citirea dumnezeieștilor cărți”.
Auzind împăratul acestea s-a minunat și, trimițând pe eparhul său, a adus-o la sine cu cinste. Venind fecioara la el, i-a zis: „Bucură-te, împărate!”. Răspuns-a împăratul: „Bucură-te și tu, fiică luminată”. Zis-a fecioara: „Pentru ce m-ai chemat?”. Împăratul a răspuns: „Să ședem și să vorbim cele de pace și de dragoste”. Fecioara a zis: „Eu citesc în Sfânta Scriptură că: În adunarea deșertăciunilor nu voi ședea și cu călcătorii de lege nu voi umbla”.
A zis împăratul: „Dar oare noi suntem călcători de lege?”. Sfânta a răspuns: „Tot păgânul, care nu știe pe adevăratul Dumnezeu și se închină idolilor, este călcător de lege”. Zis-a împăratul: „Mă silești să te muncesc fără voia mea, necruțându-te pe tine, care ești fiica împăratului”. Sfânta Irina a răspuns: „Apoi pentru ce mai zăbovești, îndeletnicindu-te cu vorba? Ci începe a mă munci, căci sunt gata de toate muncile pentru Dumnezeul meu”. Împăratul a zis: „Fecioară, lasă toată bârfirea și jertfește zeilor”. Sfânta a răspuns: „În zadar te mânii, împărate, întărâtat fiind de satana. Să știi cu adevărat, că nu voi sluji diavolului, nici nu-mi voi cruța trupul meu pentru Hristos Domnul meu!”.
Împăratul, umplându-se de mânie, s-a sfătuit cu eparhul cum ar putea s-o omoare. Deci, mai întâi săpând o groapă adâncă și umplând-o de șerpi, de vipere, de vasiliști și de tot felul de târâtoare, a aruncat pe Sfânta fecioară acolo, unde a petrecut zece zile vie și sănătoasă, pentru că îngerul Domnului s-a pogorât cu ea în groapă și a păzit-o nevătămată, iar târâtoarele toate au murit.
Înștiințându-se împăratul că mucenița este vie în groapă, s-a minunat și i se părea căci cu vrăjile a fermecat și a omorât pe acei șerpi. Deci, poruncind s-o scoată din groapă, a șezut la judecată și a zis către dânsa: „Jertfește zeilor, care te-au cruțat, pentru că au omorât șerpii, iar pe tine te-au păzit vie, ca să cunoști puterea și bunătatea lor și să te închini lor”. Sfânta a răspuns: „O, nebunule, și amăgitule de satana, cel călcat de mine, crezi că zeii cei de lemn sau de piatră pot să omoare șerpii? Ci, tu degrabă vei cădea în groapa cea de dedesubt a iadului, împreună cu zeii tăi, cărora le slujești și te vei afunda în întunericul cel mai dinafară, cel pregătit ție și diavolului, unde va fi plânsul și scrâșnirea dinților”. Împăratul, suflând cu mânie, a chemat un lucrător de lemn, și a poruncit s-o taie cu un fierăstrău de fier.
Deci, după ce a legat-o de un lemn s-o taie, fierăstrăul nu se atingea de trupul ei cel fecioresc, ci se îndoia ca de o piatră, apoi s-a frânt prin mijloc. Și a adus alt fierăstrău, dar și acela s-a frânt; iar cei ce tăiau, căzând singuri pe frânturile fierăstrăului, s-au tăiat și au murit. După aceea, împăratul a poruncit să aducă al treilea fierăstrău mai ascuțit și mai tare și să taie pe fecioară peste coapsele ei. Deci, legând-o, au pus-o la pământ pe spate, punându-i o piatră mare pe piept, și au început a-i tăia sfântul ei trup cu fierăstrăul; iar împăratul a râs și a zis către muceniță: „Unde este Dumnezeul tău? Să vină acum și să-ți ajute, dacă este putere într-Însul”.
Zicând împăratul acestea, deodată s-au făcut fulgere și tunete înfricoșate și tulburare în văzduh; iar slujitorii care o tăiau cu fierăstrăul au murit. Împăratul de frică a fugit în palat, iar poporul a fugit și s-a vărsat ploaie mare ca un râu, cu grindină cumplită, și mulți dintre oameni au căzut morți, fiind uciși de fulger, de tunet și de grindină. În acel timp îngerul Domnului, pogorându-se, a prăvălit piatra aceea de pe pieptul sfintei, i-a tămăduit rana și a ridicat-o sănătoasă. Această minune văzînd-o poporul, opt mii de oameni au crezut în Hristos.
După aceea, împăratul, iarăși fiind pornit de diavolul, a prins pe Sfânta și s-a sfătuit cu eparhul cum s-o piardă. Deci, au hotărât s-o omoare astfel: au legat-o de roata morii ca, întorcându-se roata s-o sfarme; după ce au dat drumul apei sub roată, apa s-a oprit ca împietrită și n-a curs nici o picătură, rămânând Sfânta fără de vătămare. Iar împăratul cu boierii lui strigau: „O, cât de mare este puterea acestei fermecătoare! Iată, a prefăcut firea apei într-o altă fire”. Poporul, care privea la o minune ca aceea, s-a ridicat împotriva împăratului și a strigat cu glas mare, ocărându-l și certându-l. Și, luând pietre, a aruncat asupra lui și l-a izgonit din cetate. El, ducându-se în patria sa, a mai trăit șapte zile și a murit acolo de necaz, de mânie și de rușine.
După moartea lui Sedechie, Savah, fiul lui, vrând ca să răzbune necinstea adusă tatălui său, a adunat mare putere de oaste, ca la o sută de mii, și a mers cu război asupra cetății Macedoniei. Auzind cetățenii că se apropie împăratul Savah, s-a temut și a închis cetatea, și au zis către Sfânta Irina: „Pentru tine pierim”. Iar ea, poruncindu-le să nu se teamă, a ieșit împotriva împăratului celui ce venea, rugându-se lui Dumnezeu și zicând: „Cel ce ai auzit oarecând pe robul Tău, Prorocul Elisei, ascultă și rugăciunea mea, și lovește nevăzut oștirea aceasta ce vine să piardă cetatea; orbește pe vrăjmașii tăi, ca să cunoască că tu ești adevă-ratul Dumnezeu!”.
Ascultând Domnul rugăciunea ei, îndată a lovit cu orbirea pe împărat și pe toți ostașii ce erau cu dânsul. Înțelegând împăratul, că Irina a adus aceea orbire asupra lui și a ostașilor săi, a trimis cu rugăciune la dânsa, zicând: „Acum cunosc că este nebiruită puterea Dumnezeului tău. Deci, mă rog ție, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine și pentru ostașii mei, ca să ne dea vederea”. Plecându-se Sfânta spre milă, a făcut rugăciuni către Stăpânul tuturor și a căpătat vederea împăratul cu toți cei ce erau cu el. Atunci a făcut pace cu cetățenii, grăindu-le: „Să mă aveți pe mine împărat, precum l-ați avut pe tatăl meu; iar eu voi ierta necinstea ce ați făcut tatălui meu”.
Văzând cetățenii puterea cea mare a împăratului, au făcut pace cu dânsul și, deschizând cetatea, i s-au închinat lui, primindu-l ca împărat al lor. După ce împăratul Savah a dobîndit împărăția și s-a întărit într-însa, s-a pornit cu mânie contra Sfintei Irina, pentru că diavolul îl îndemna la acelea; și, chemând pe muceniță la dânsul, i-a zis: „Iert cetății greșeala aceea; iar asupra ta mă mânii, deoarece pentru tine s-a sculat poporul asupra tatălui meu cu ură și l-a ucis cu pietre; însă de voiești ca să fii și tu iertată, fă-mi voia mea, adică, să aduci jertfe zeilor”. Iar Sfânta a ocărât pe împărat pentru nebunia lui și l-a pornit mai mult spre mânie. Deci, a poruncit împăratul ca s-o arunce în temniță, sfătuindu-se cu boierii cum să o muncească.
Sfânta, șezând în temniță șapte zile, i s-a arătat Hristos, zicându-i: „Nu te teme, fiică, că Eu, întărindu-te, sunt cu tine”. După aceea, împăratul, scoțând pe muceniță din temniță, a poruncit ca să-i bată în tălpi piroane de fier ascuțite și, punându-i un sac plin de nisip în spate, să o izgonească până la un anumit loc, care era departe de cetate ca la cinci stadii. Deci, slujitorii punând frâu în gura sfintei, au dus-o acolo, izgonind-o iute ca pe un dobitoc. Sfânta alerga și zicea către Dumnezeu: „Cu adevărat sunt ca un dobitoc la Tine, Doamne, și eu pururea cu Tine; ținutu-m-ai de mâna dreaptă, cu sfatul m-ai povățuit și cu slavă m-ai primit”.
Căutând sfânta de-a dreapta sa, a văzut pe îngerii Domnului călătorind împreună cu dânsa și s-a bucurat foarte. După ce a ajuns la locul numit și, cînd se întorcea spre cetate, slujitorii cu batjocură târau cu frâul pe muceniță și popor mult urmând, a văzut Sfânta înaintea sa pe un înger bătând pământul cu toiagul și a zis în sine: „Iată, va să fie pierzarea vrăjmașilor lui Dumnezeu!”.
După ce a ajuns la locul cel bătut de înger, deodată, desfăcându-se pământul, a înghițit pe slujitorii muncitorului, cei ce duceau pe sfânta; iar ea a rămas dezlegată de frâu, sacul i-a căzut din spinare, piroanele i-au ieșit din picioare și, vindecându-se, umbla slăvind pe Dumnezeu. Înștiințându-se împăratul de aceasta, a zis: „Zeii au deschis pământul și au pierdut pe slujitori de la această fermecătoare”. Însă unii se împotriveau, zicînd: „Dumnezeu cel viu este cu Sfânta Muceniță Irina!”. Iar alții batjocoreau pe Sfânta fecioară.
Venind îngerul cel ce deschisese pământul, a ucis cu moarte năpraznică pe mulți necredincioși, ca la zece mii, iar cei ce rămăseseră, strigau: „Dumnezeul Irinei, miluiește-ne pe noi, pentru că credem în Tine și scăpăm la Tine!”. Deci, au crezut în acea vreme ca la treizeci de mii de suflete. Împăratul, necrezând, l-a lovit și pe el îngerul lui Dumnezeu și a pierit cu sunet, ticălosul. Sfânta făcea în cetate multe minuni cu puterea lui Hristos, pentru că nu numai pe bolnavi îi tămăduia, curăța leproșii și izgonea diavolii din oameni. Ci și pe un tânăr mort, ai cărui părinți plângeau cu amar, l-a înviat cu rugăciunea și a adus la Hristos cam cincizeci de mii de suflete.
Cu porunca lui Dumnezeu a venit în cetate Sfântul Timotei preotul, cel care a botezat-o pe Sfânta Irina, pe care văzându-l, Sfânta s-a bucurat și i s-a închinat. Luând pe acel preot și pe tot poporul cel ce crezuse în Hristos, s-a dus la turnul unde locuia tatăl și mama sa, slujind în liniște lui Dumnezeu și acolo au primit Sfântul Botez toți cei ce crezuseră în Hristos.
Sfânta Irina a petrecut în cetatea Macedoniei trei ani, învățând și încredințând popoarele. După aceea s-a dus la altă cetate ce se numea Calinic, (sau Calipoli) unde era împărat Numerian, ruda lui Sedechie și a lui Savah, împărații cei dintâi. Când Numerian făcea praznicul spurcatei zeițe Artemida, aducând jertfe idolului ei, Sfânta Irina, stând în fața lui, l-a mustrat pentru păgânătatea lui și a mărturisit pe Hristos adevăratul Dumnezeu. Atunci împăratul a zis către boierii săi: „Această fecioară este asemenea la față și la stat cu tatăl său, Liciniu, dar fiii cei răi mâhnesc pe părinți; pentru că după răutățile acestei fecioare, tatăl ei cel bun s-a lipsit de împărăție. Aceasta a fost pricinuitoare de moarte a fratelui meu, Sedechie, și pe Savah, fiul lui, după cum am auzit, l-a omorât cu vrăjile ei. Deci, fecioara aceasta este cu adevărat pierzătoare de împărați”.
Apoi s-a întors către Sfânta și a zis: „Ce zici, vrăjitoare, vei jertfi oare zeilor, sau încă vei mai petrece în socoteala ta cea pierzătoare?”. Sfânta, însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci, a răspuns: „Eu voi jertfi jertfă de laudă Dumnezeului Celui de sus, iar diavolilor tăi și idolilor celor neînsuflețiți ai tăi, nu voi aduce jertfă. Cele ce le grăiești pentru împărați, să știi cu adevărat că Dumnezeul meu, Cel ce stăpânește viața și moartea, le-a poruncit lor să moară, iar nu mie. Teme-te și tu de Dumnezeul meu, că puține sunt zilele tale și degrabă te va ajunge sfârșitul tău”.
Auzind împăratul acestea, s-a aprins de mânie și, scrâșnind din dinți, a răcnit ca un leu și îndată a poruncit să se ardă trei boi de aramă, zicând: „Dacă într-un bou va birui puterea focului cu vrăjile, apoi să se arunce în celălalt, iar dacă și într-acela aceeași va face, apoi să se arunce întru al treilea!”. Și s-a făcut așa. După ce au ars acei boi de aramă și i-a roșit ca pe un cărbune, a aruncat pe Sfânta într-un bou, și se ruga în dânsul, strigând: „Dumnezeule, grăbește spre ajutorul meu, ceea ce pătimesc pentru numele Tău cel sfânt!”.
Și s-a arătat ei îngerul Domnului, spunându-i să nu se teamă și răcorindu-i acea văpaie. Iar poporul cârtea contra împăratului, zicând: „În zadar ai pierdut tinerețile cele frumoase ale fecioarei acesteia”. Deci, după ce s-a răcorit arama, s-a aflat Sfânta vie și sănătoasă, neavând nici o vătămare de foc. Și a zis împăratul către cei ce stăteau de față: „Au nu v-am zis vouă că este fermecătoare fecioara aceasta! Oare cum a stins focul? Aruncați-o pe ea în celălalt bou”.
Și a aruncat pe Sfânta în al doilea bou. Dar și acela răcorindu-se, a aruncat-o în al treilea și îndată acel bou, cu porunca Atotputernicului Dumnezeu, s-a pornit din loc, ca fiind viu, și a umblat un sfert de stadie. Și iarăși s-a întors la locul său și a crăpat; și dintr-însul a ieșit Sfânta Muceniță întreagă. Poporul, văzând o minune ca aceea, cu mare glas strigă: „Mare ești Dumnezeul Irinei, miluiește-ne pe noi după mare mila Ta, Tu ești Dumnezeul nostru Cel tare și puternic, Care faci minunate și preaslăvite minuni!”.
Și au crezut în Hristos ca la zece mii de suflete. Deci, împăratul petrecea nu numai întru necredință, ci și pe Dumnezeu Cel Preaînalt hulea și, fiind lovit de îngerul cel nevăzut a lui Dumnezeu, s-a îmbolnăvit de moarte. Iar mai înainte de a muri, a poruncit eparhului său, Babodon, ca în multe feluri muncind pe Irina, să o ucidă cu cumplită moarte. Și a pierit acel ticălos împărat, iar Sfânta a petrecut în cetatea aceea câteva zile, învățând poporul credința cea întru Hristos, tămăduind toate neputințele; iar preotul Timotei, mergând acolo, a botezat pe cei ce credeau.
Eparhul, văzând cum că tot poporul cetății ține cu Sfânta Irina, s-a temut să o muncească acolo, ca să nu se facă gâlceavă și tulburare în popor pentru dânsa. Deci, s-a dus într-altă cetate, care se numea a lui Constantin; iar pe muceniță a poruncit ostașilor să o prindă și legată să o ducă după dânsul. El, mergând în cetatea aceea, a șezut la judecată și, punând pe Sfânta în fața sa, a zis către dânsa: „Oare știi, că putere îmi este dată mie asupra ta? Deci, apropie-te de zeii noștri și adu-le jertfe, ca să nu te muncesc cu cumplite munci”.
Răspuns-a Sfânta: „Ascultă, eparhule! Toate muncile câte vei putea să le afli, pune-le asupra mea, și vei vedea puterea Dumnezeului meu!”. Atunci eparhul a poruncit ca să aducă un grătar de fier și, punând pe muceniță pe grătar, s-o lege cu lanțuri de fier și să-i pună împrejur mulțime de lemne și să le aprindă. După ce s-a aprins focul, eparhul a poruncit ca să toarne peste muceniță untdelemn, untură și smoală; și astfel, arzând Sfânta mult timp, străluceau legăturile și lanțurile cele de fier ca un cărbune aprins. Iar Sfânta a rămas nevătămată și, fiind în rouă răcoroasă, cânta, slăvind pe Dumnezeu.
După aceea s-a dezlegat de înger din fiarele acelea și a ieșit sănătoasă, lucru care, văzându-l eparhul și cei ce erau cu dânsul, s-au mirat foarte mult. Deci, eparhul, căzând la picioarele ei, i-a zis: „Roaba Dumnezeului Celui adevărat, mă rog ție, să nu mă pierzi pe mine, precum ai pierdut pe ceilalți împărați; căci și eu cred în Fiul lui Dumnezeu și voiesc să fiu creștin”. Astfel, a crezut eparhul Babodon și împreună cu dânsul popor mult și a adus acolo îngerul lui Dumnezeu pe Timotei preotul și s-a botezat de dânsul toți cei ce au crezut.
Sfânta Irina, petrecând în cetatea aceea cincizeci de zile, a ieșit de acolo și a fost prinsă de ostașii împăratului Savorie, care împărățea în Mesemvria, cetate a Traciei, și au dus-o la dânsul, căci acel împărat, auzind de cele făcute de dânsa, căuta să o prindă. El, văzând pe Sfânta, s-a umplut de mânie și a ucis-o cu sabia. Și a fost îngropată afară din cetate. Deci, a zis împăratul: „Lucruri înfricoșate s-a auzit de fermecătoarea aceea; căci pe împărați i-a ucis cu farmecele sale, iar acum pentru ce n-a putut să mă ucidă pe mine, ci eu am ucis-o pe ea? Unde este dar Hristos, ajutorul ei? Pentru ce nu a izbăvit-o din mâinile mele?”.
Astfel, ocăra necredinciosul împărat puterea lui Hristos și se lăuda, ca unul ce a biruit. Dar puterea cea mare a lui Dumnezeu, ce lucru nu poate să facă? Deoarece, în vremea morții Sale celei de voie și ocărâtă de iudei, multe trupuri ale sfinților celor adormiți le-a înviat și a intrat în sfânta cetate și s-a arătat multora. Acela, au nu putea și pe această Sfântă s-o învieze din morți, ca să intre în Mesemvria și să se arate împăratului? Însă, cu adevărat, puternic este Hristos, Dumnezeul nostru în cer și pe pământ și toate câte le voiește le face, fiindcă a trimis pe îngerul Său și a sculat-o pe ea vie din groapă și a zis către dânsa îngerul Domnului: „Măcar că ți-ai sfârșit nevoința pătimirii tale și ți se cădea de acum să te odihnești, pentru că fericită ești și desăvârșită la cer, dar ca să nu se laude păgânătatea și fărădelegea, ca și cum ar fi biruit puterea Dumnezeului nostru, să intri în cetate ca să te vadă pe tine vie și să se rușineze toți ocărâtorii cei păgâni și să cunoască pe Dumnezeul nostru Atotputernic! Și nu vei mai pătimi de acum înainte nici un rău de la nimeni”.
Deci, Sfânta a intrat în cetatea Mesemvria, ținând o stâlpare de măslin în mâinile sale. Iar când au văzut-o cetățenii, s-au umplut de negrăită spaimă și de mirare și au alergat la dânsa tot poporul, strigând cu glas mare: „Minunat este Dumnezeul Irinei și nu este altul afară de Acela!”. Și a spus împăratului că Irina s-a sculat din morți; iar el s-a temut foarte și, văzând-o pe ea, a căzut la picioarele ei, zicând: „Acum am cunoscut, că mare Dumnezeu ai! Deci, mă rog ție să petreci în cetatea noastră și să ne faci pe noi creștini”.
Sfânta a petrecut între dânșii șaptezeci de zile, învățându-i sfânta credință și toți au crezut în Hristos. Deci, venind cu porunca lui Dumnezeu fericitul Timotei preotul, a botezat pe împărat și pe tot poporul lui. După aceea s-a dus de acolo în patria sa, în cetatea Macedoniei, unde a aflat pe tatăl său adormit întru Domnul; și a plâns lui Dumnezeu, rugându-se pentru dânsul.
Acolo a petrecut vreme puțină cu maica sa și s-a răpit de un nor, care a dus-o în Efes. Și, umblând apostolește prin cetate, propovăduia pe Hristos, făcând minuni prin tămăduirea a diferite neputințe și pe mulți îi întorcea de la idoli către Hristos. După multă vreme a venit acolo la dânsa bătrânul Apelian, fiind trimis de Dumnezeu, cel ce i-a fost ei altădată învățător și de care Sfânta s-a bucurat mult. După câteva zile a zis către popor: „Bucurați-vă, frații mei, și pacea lui Iisus Hristos să fie cu voi! Mângâiați-vă, veseliți-vă întru Domnul nostru și să fiți tari în credință; iar eu mă voi duce de la voi, mulțumindu-vă că m-ați primit pe mine cea străină. Dar să știți, că tot cel ce primește pe cel străin, prieten se face cerescului Dumnezeu”. Și cetățenii grăiau între dânșii: „Unde se duce învățătoarea noastră?”. Unii ziceau: „Au doară vrea să se odihnească întru Domnul?”. Iar alții grăiau: „Vrednică este aceasta lui Dumnezeu și de aceea se va lua de la ochii noștri, deoarece noi suntem păcătoși”.
A doua zi, Sfânta Irina, luând pe bătrânul Apelian și pe șase bărbați cucernici, s-a dus cu dânșii după cetate și, aflând într-o piatră un mormânt nou deșert în care nimeni n-a fost pus niciodată, a intrat în acel mormânt și a zis către Apelian și către ceilalți bărbați: „Acoperiți-mă bine deasupra cu această piatră, ca nimeni altul să nu mă poată descoperi, până a patra zi”. Sărutând, cu cea mai de pe urmă sărutare, pe Apelian și pe bărbații cei ce erau cu dânsul, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci și s-a culcat; iar bărbații au pus piatra cea mare deasupra mormântului și s-au întors în cetate.
A patra zi, mergând la mormânt Apelian cu aceiași bărbați, n-au mai găsit trupul Sfintei Irina și s-au gândit între dânșii, cum că a mutat-o pe ea Hristos Dumnezeu în Rai. Ducându-se în cetate, au spus aceasta poporului. Atunci, au alergat mulți la mormânt și, văzându-l deșert, s-au minunat și au slăvit pe Dumnezeu cu spaimă. Astfel a fost viața și pătimirea fecioarei Irina, cea de neam bun; în acest fel au fost nevoințele miresei lui Hristos.
După cum s-a zis, ea a stat la întrebare mai întâi înaintea tatălui său Lichinie, apoi a lui Sedechie și a lui Sedah fiul lui; după aceea înaintea lui Numerian și a eparhului Babodon; iar la sfârșit, înaintea lui Savorie. Cetățile în care a pătimit sunt acestea: Macedonia, patria sa, Calinica sau Calipoli a lui Constantin și Mesemvria cea din Tracia. Și s-a odihnit întru Domnul în Efes, în cinci zile ale lunii mai și, stând înaintea lui Hristos, se roagă pentru toată lumea.
Acestea le-a scris bătrânul Apelian, slăvind pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfîntul Duh, pe Dumnezeu Unul în Treime, Căruia I se cuvine cinste și închinăciune de la oameni, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Notă - Este de trebuință a se ști și aceasta, cum că tatăl Sfintei Irina, împăratul Liciniu, nu a fost acel Liciniu, care mai pe urmă a fost părtaș la împărăție cu marele Constantin, cel ce a avut de soție pe sora lui Constantin și a stăpânit toate părțile răsăritului, ci altul cu același nume, care a fost mai înainte cu mulți ani, împărat al unei cetăți ce se numea Maghedoe, care este în hotar cu Macedonia, precum și Sfânta Scriptură s-a obișnuit a numi împărăți pe stăpânitorii fiecărei cetăți. Acest lucru este arătat în cartea Facerii, în capitolul paisprezece. Niște împărați ca aceștia sunt mai ales împărăței, decât împărați, precum a fost și acest Liciniu, tatăl Irinei, deoarece în prolog, este scris Vasilisc, iar nu Basileus, adică împărăței iar nu împărat. Deci, cum că acest Liciniu este altul decât Liciniu cel care a împărățit împreună cu Constantin, este arătat aici. Acela avea de soție pe sora lui Constantin, cea cu numele Constanția, iar acesta avea pe cea de un nume cu dânsul, Licinia. Acela petrecea în cetatea Nicomidiei, iar acesta în Maghedon. Acela a pierit întru păgânătate, iar celălalt s-a sfârșit cu cinste întru creștinătate. Acela a fost după trei sute de ani de la nașterea lui Hristos, iar acesta a petrecut la întâia sută de ani, aproape de zilele apostolilor, pentru că preotul Timotei, cel ce a botezat pe fiica lui, Sfânta Irina, a luat învățătura și preoția de la Sfântul Apostol Pavel.
Acatistul Sfintei Mari Muceniţe Irina
De este preot, zice: Binecuvântat este Dumnezeul nostru totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin, iar de este diacon, monah sau mirean, zice: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție!
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și pe toate le împlinești; Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și Te sălășluiește întru noi și ne curățește pe noi de toată întinăciunea și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluiește-ne pe noi (de trei ori).
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Preasfântă Treime, miluiește-ne pe noi. Doamne, curățește păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează și vindecă neputințele noastre, pentru numele Tău.
Doamne, miluiește (de trei ori), Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh. Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău.
Preotul: Că a Ta este împărăția, puterea și slava, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.
Cântărețul: Amin. Doamne, miluiește (de 12 ori). Și troparele:
Miluiește-ne pe noi, Doamne, miluiește-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un răspuns, această rugăciune aducem ție, ca unui Stăpân, noi, păcătoșii robii Tăi, miluiește-ne pe noi.
Slavă...
Doamne, miluiește-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută și acum ca un Milostiv și ne izbăvește pe noi de vrăjmașii noștri; că Tu ești Dumnezeul nostru și noi suntem poporul Tău; toți lucrul mâinilor Tale și numele Tău chemăm.
Și acum..., al Născătoarei de Dumnezeu:
Ușa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu Fecioară, ca să nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu ești mântuirea neamului creștinesc.
Apoi:
Cred întru unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor.
Și întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut;
Care pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara și S-a făcut om;
Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;
Și a înviat a treia zi, după Scripturi.
Și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui;
Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.
Și întru Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și cu Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin proroci.
Întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică;
Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor;
Aștept învierea morților.
Și viața veacului ce va să fie. Amin.
Doamne, miluiește (de 12 ori).
Apoi:
Psalmul 142
Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioșia Ta, auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmașul prigonește sufletul meu și viața mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morții cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine și inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Întins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoșat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slăbit duhul meu. Nu-ți întoarce fața Ta de la mine, ca să nu mă asemăn celor ce se coboară în mormânt. Fă să aud dimineața mila Ta, că la Tine mi-e nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmașii mei, că la Tine alerg, Doamne. Învață-mă să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povățuiască la pământul dreptății. Pentru numele Tău, Doamne, dăruiește-mi viață. Întru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpește pe vrăjmașii mei și pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.
Slavă..., și acum..., Aliluia (de trei ori).
(Troparul)
Doamne, miluiește (de trei ori).
Apoi:
Psalmul 50
Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea și de păcatul meu mă curățește. Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este pururea. Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, așa încât drept ești Tu întru cuvintele Tale și biruitor când vei judeca Tu. Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit și în păcate m-a născut maica mea. Că iată, adevărul ai iubit; cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop, și mă voi curăți; spăla-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie și veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fața Ta de la păcatele mele și toate fărădelegile mele șterge-le. Inimă curată zidește întru mine, Dumnezeule, și duh drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpânitor mă întărește. Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale și cei necredincioși la Tine se vor întoarce. Izbăvește-mă de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide și gura mea va vesti lauda Ta. Că de ai fi voit jertfă, Ți-aș fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit, inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bună-voirea Ta, Sionului, și să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptății, prinosul și arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viței.
(Apoi, urmează Condacele și Icoasele)
Condacul 1
Cu veselie duhovnicească să prăznuiască astăzi Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare pe făclia cea mult luminoasă, pe Sfânta slăvita fecioară Irina, care, prin strălucirea faptelor şi a cuvintelor ei, multora s-a făcut lumină; pe care lăudând-o, cu evlavie aşa să-i strigăm: Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!
Icosul 1
Îngerilor asemănându-te cu curăţia şi cu râvna, apostoleşte te-ai nevoit pentru dragostea Mirelui tău, Hristos; multe necazuri şi osteneli ai răbdat şi cu dumnezeiescul dor după El ai murit; pentru care şi noi, smeriţii, cu evlavie pe tine te lăudăm aşa:
Bucură-te, mlădiţă cerească din vlăstarul lui Hristos;
Bucură-te, vlăstarule tânăr cu rod preafrumos;
Bucură-te, sămânţă aleasă şi mult roditoare;
Bucură-te, porumbiţă sfântă şi mult cuvântătoare;
Bucură-te, a multor suflete rază de mântuire;
Bucură-te, curată şi blândă mieluşea din turma lui Hristos;
Bucură-te, că învăţăturile tale multora au fost de folos;
Bucură-te, că prin strălucirea vieţii tale Hristos S-a proslăvit;
Bucură-te, sămânţa cea bună cu rod însutit;
Bucură-te, a nemuritoarelor bucurii veşnică moştenitoare;
Bucură-te, a nevăzuţilor vrăjmaşi biruitoare;
Bucură-te, rază mult luminoasă a tainicului Soare;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!
Condacul al 2-lea
Văzând tatăl tău, împăratul Licinius, frumuseţea cu care înfloreai, ţi-a ridicat un turn şi acolo cu mare grijă ca pe un crin preafrumos te creştea. Dar tu, înţeleaptă fecioară, cunoscând acolo pe Ziditorul lumii, I-ai cântat laudă: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Înţelegerea dumnezeiască a strălucit în inima ta, sfântă fecioară, când fericitul bătrân Apelian ţi-a tâlcuit taina celor trei păsări şi cu toată dorirea inimii te-ai supus proniei şi dumnezeieştii chemări; pentru care după cuviinţă te lăudăm:
Bucură-te, crin preafrumos, peste care Duhul Sfânt S-a odihnit;
Bucură-te, trandafirul cel preagingaş, care în mijlocul crinilor ai înflorit;
Bucură-te, stea prealuminoasă, care Biserica lui Hristos ai luminat;
Bucură-te, că pentru dragostea lui Hristos slava şi bogăţia cea muritoare ai defăimat;
Bucură-te, că spre veşnica slavă şi bucurie cu mare sârguinţă ai alergat;
Bucură-te, că din toată inima pe Mirele Hristos L-ai iubit;
Bucură-te, că pentru dragostea Lui în mare sfinţenie ai vieţuit;
Bucură-te, că pe Adevăratul Dumnezeu cu mare îndrăzneală L-ai propovăduit;
Bucură-te, că pe mincinoşii dumnezei foarte i-ai batjocorit;
Bucură-te, că sămânţa cea bună în lume o ai semănat;
Bucură-te, că prin credinţă, nădejde şi dragoste, pe Hristos, Mirele tău, L-ai urmat;
Bucură-te, că împreună cu fecioarele cele înţelepte în cămara nestricăciosului Mire ai intrat;
Bucură-te, crin preafrumos peste care Duhul Sfânt S-a odihnit;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!
Condacul al 3-lea
Puterea Ziditorului a toate din frumuseţea rânduielilor ai cunoscut-o, preaînţeleaptă fecioară, şi foarte minunându-te de înţelepciunea cea neajunsă de minte ai strigat: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Având tu, fecioară, dascăl pe fericitul bătrân Apelian şi prin ale lui învăţături primind lumina, nu ai ascuns-o sub obroc, ci prin propovăduirea adevărului, pe mulţi de la slujirea de idoli i-ai chemat; pentru care te rugăm, primeşte această cântare:
Bucură-te, că pronia Celui preaveşnic pe tine spre lumină te-a chemat;
Bucură-te, că minunată chemare spre tine s-a arătat;
Bucură-te, că trei păsări spre tine au venit;
Bucură-te, că acele păsări taina vieţii tale au închipuit;
Bucură-te, că şi corbul cel cu şarpele în cioc mâhnire şi ispită ţie îţi vestea;
Bucură-te, că pe sufletul tău cel tare aceasta nu-l înspăimânta;
Bucură-te, mireasă logodită cu veşnicul împărat;
Bucură-te, că pentru dragostea Lui multe necazuri ai răbdat;
Bucură-te, că prin a Lui putere şi dar pe corbul întunericului l-ai defăimat;
Bucură-te, porumbiţă a lui Hristos care pe şarpe l-ai călcat;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!
Condacul al 4-lea
Vifor de spaimă şi tulburare a cuprins inima împăratului Licinius, tatăl tău, când te-a auzit pe tine, fiica sa, defăimând pe mincinoşii săi dumnezei şi mărturisind cu mare îndrăzneală pe Hristos, adevăratul Dumnezeu, şi strigând: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Auzit-ai în vedenia somnului pe îngerul Domnului, Irina numindu-te pe tine, în loc de Penelopi, şi ai primit cu bucurie schimbarea numelui tău, urmând voii Celui ce te-a chemat; pentru care şi noi îţi zicem aşa:
Bucură-te, fecioară aleasă de Mirele-Cuvântul;
Bucură-te, cea chemată spre nestricăcioasă nuntă;
Bucură-te, că îngerul a fost trimis spre a ta chemare;
Bucură-te, că şi numele tău ţi l-a schimbat, spre a multora mirare;
Bucură-te, că, prin schimbarea numelui, lui Petru te-ai asemănat;
Bucură-te, că Timotei preotul taina credinţei te-a învăţat;
Bucură-te, că acest bătrân apostol pe tine te-a botezat;
Bucură-te, că, prin sfătuirea dumnezeiescului Timotei, adâncul învăţăturilor tale s-a luminat;
Bucură-te, că de la sfinţitul preot binecuvântare ai luat;
Bucură-te, că după luminare ziua şi noaptea întru rugăciuni petreceai;
Bucură-te, că pe Mirele Hristos Îl slavosloveai;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!
Condacul al 5-lea
Stea înţelegătoare de dimineaţă te-ai arătat, sfântă fecioară, multe suflete luminând şi către Soarele dreptăţii povăţuindu-le, le-ai învăţat a-I cânta Lui această laudă: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Văzând vechiul vrăjmaş al firii omeneşti că prin tine, aleasă fecioară, din multe cetăţi şi inimi va fi alungat, se împotrivea ţie spre a nu intra în cetatea Macedoniei; iar tu, cu arma crucii întrarmându-te, veneai. Auzi-ne şi pe noi, care cu smerenie te lăudăm:
Bucură-te, că din turn pogorându-te spre cetate ai plecat;
Bucură-te, că în cetatea Macedoniei cu mare cinste ai intrat;
Bucură-te, că diavolul, văzându-te, foarte a strigat;
Bucură-te, că tu cu puterea lui Hristos l-ai certat;
Bucură-te, căci cu numele lui Hristos l-ai legat;
Bucură-te, că „cine eşti” l-ai întrebat;
Bucură-te, că, după ce a spus, cu hotărâre i-ai poruncit;
Bucură-te, că din cetate cu puterea lui Hristos l-ai izgonit;
Bucură-te, că diavolul văzându-se biruit a fugit;
Bucură-te, că asupra ta alte rele a uneltit;
Bucură-te, că şi tu cu pavăza credinţei te-ai întrarmat;
Bucură-te, că toate uneltirile lui foarte le-ai sfărâmat;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!
Condacul al 6-lea
Mărturisit-ai cu mare îndrăzneală numele lui Hristos înaintea împăratului Licinius, tatăl tău, şi arătându-i a sa rătăcire, l-ai învăţat pe el a cânta laudă adevăratului Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Strălucit-a mai mult lumina adevărului în inima maicii tale, împărăteasa Licinia, şi a început a mustra pe împăratul Licinius pentru a sa orbire. Iar el, foarte mâniindu-se, spre chinuire pe tine, fiica sa, te-a dat; pentru care noi te întâmpinăm cu aceste cântări:
Bucură-te, că pentru a sa nedumerire pe împăratul Licinius l-ai mustrat;
Bucură-te, că pentru mărturisirea adevărului de tatăl tău la chinuri ai fost dată;
Bucură-te, că sub picioarele unor cai sălbatici ai fost aruncată;
Bucură-te, că a ta moarte de tatăl tău era aşteptată;
Bucură-te, că în aceste munci cu suflet viteaz ai intrat;
Bucură-te, că prin unul din aceşti cai minune s-a arătat;
Bucură-te, că, dezlegându-se, calul asupra împăratului cu furie s-a aruncat;
Bucură-te, că mâna dreaptă a împăratului calul cu dinţii a scos-o;
Bucură-te, că din această rană împăratul mort a rămas;
Bucură-te, că acest cal a vorbit cu glas omenesc;
Bucură-te, că, prin vorbirea dobitocului, Dumnezeu S-a proslăvit;
Bucură-te, că „porumbiţă a lui Hristos” calul pe tine te-a numit;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!
Condacul al 7-lea
Vrând să arăţi, o, porumbiţă a lui Hristos, nerăutatea inimii tale, ai făcut rugăciune cu multă căldură a inimii şi ai înviat pe împăratul, tămăduindu-i mâna lui; iar el, înviind, cu trei mii de oameni a crezut în Hristos, cântând: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Arătatu-te-ai, sfântă fecioară, cu mare îndrăzneală şi înaintea împăratului Sedechie, care după tatăl tău luase împărăţia, şi a lui necredinţă tu, fecioară, ai numit-o fărădelege. Iar el, de furie umplându-se, cu felurite munci pe tine te-a chinuit; pentru care, te rugăm, primeşte aceste smerite cântări:
Bucură-te, că în groapa cu şerpi te-a aruncat, pentru mărturisirea Domnului Hristos;
Bucură-te, că dintre târâtoarele veninoase, cu puterea lui Hristos, sănătoasă din groapă ai ieşit;
Bucură-te, că ieşind de acolo, pe nebunul împărat cu gheena l-ai îngrozit;
Bucură-te, că el, nesuferind mustrarea, foarte s-a sălbăticit;
Bucură-te, că a poruncit cu ferăstrăul să fii tăiată;
Bucură-te, că, ferăstrăul sfărâmându-se, ai rămas nevătămată;
Bucură-te, că alt ferăstrău muncitorii spre tăierea ta au adus;
Bucură-te, că şi pe acela, cu puterea lui Hristos, l-ai distrus;
Bucură-te, că trupul tău cel curat cu al treilea ferăstrău l-au tăiat;
Bucură-te, că acum sângele tău cel feciorelnic pământul l-a adăpat;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!
Condacul al 8-lea
Văzând păgânul împărat că a reuşit cu al treilea ferăstrău să taie feciorelnicul tău trup, râzând, a început a huli pe Hristos; iar tu, înţeleaptă şi vitează fecioară, în acele dureri, slavă ai dat lui Dumnezeu-Hristos, cântând: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Cu totul întru mare frică şi spaimă s-a întors bucuria împăratului, atunci când, odată cu hula lui, tunete şi fulgere din cer s-au pogorât şi pe mulţi din cei necredincioşi a omorât; pentru care şi noi, slăvind pe Dătătorul minunilor, către tine, sluga Sa cea înţeleaptă, zicem aşa:
Bucură-te, că peste cei ce te tăiau cu ferăstrăul pedeapsă de sus a venit;
Bucură-te, că, deodată căzând la pământ, rău au pierit;
Bucură-te, că nebunul împărat, de frică fiind cuprins, la palat a fugit;
Bucură-te, că piatra cea mare de pe pieptul tău au aruncat-o jos;
Bucură-te, că rana trupului tău s-a vindecat;
Bucură-te, că apoi, de acolo de jos, sănătoasă te-ai ridicat;
Bucură-te, că toate aceste minuni de cei ce erau de faţă au fost văzute;
Bucură-te, că, prin a lor vedere, opt mii de suflete au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos;
Bucură-te, că aceasta văzând-o, şi nelegiuitul împărat s-a tulburat;
Bucură-te, că de roata unei mori pe tine strâns te-a legat;
Bucură-te, că roata morii, oprindu-se, nemişcată a rămas;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!
Condacul al 9-lea
Toată adunarea poporului, văzând aceste minuni, cu furie s-a ridicat împotriva blestematului împărat, cu pietre asupra lui aruncând şi strigând: „Mare este Dumnezeul Irinei!”, şi cântând: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Ritoricească de laudă cântare se cade a aduce ţie, Sfântă Mare Muceniţă Irina, căci multă vistierie duhovnicească pentru Împăratul cerurilor ai adunat prin lumina propovăduirii tale. Dar noi, nepricepându-ne, în loc de cele cuviincioase, prin sărace cuvinte îţi zicem aşa:
Bucură-te, că pe Sedechie împăratul l-ai ruşinat;
Bucură-te, că şi împotriva lui Sabeh împăratul cu rugăciunea te-ai întrarmat;
Bucură-te, că pe Sabeh şi oştile lui cu orbirea i-ai lovit;
Bucură-te, că Sabeh, tiranul împărat, înfuriat foarte asupra ta s-a pornit;
Bucură-te, că pe tine, legată în obezi, te-a băgat în închisoare;
Bucură-te, că acolo venind Hristos, Mirele tău, te-a veselit cu a Sa arătare;
Bucură-te, că „fiica Sa” Domnul numindu-te, foarte te-ai bucurat;
Bucură-te, că, după închisoare, cu ascuţite cuie picioarele tale păgânii le-au spart;
Bucură-te, că un sac de nisip în spate ai purtat;
Bucură-te, că în picioare cu acele cuie cinci stadii de loc ai umblat;
Bucură-te, că în această călătorie tu pe Dumnezeul slavei Îl slavosloveai;
Bucură-te, că pe îngerii Domnului împreună cu tine i-ai văzut pe când călătoreai;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!
Condacul al 10-lea
Văzând Atotputernicul toate chinurile tale şi voind să facă izbăvirea ta, roaba Lui cea vrednică, a trimis un înger al Său, care cu toiagul a despicat pământul şi îndată a înghiţit pe cei care te chinuiau; iar tu, răbdătoare de chinuri, ai dat slavă lui Dumnezeu, cântând: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Ziditorul tuturor zidirilor, al celor simţite şi al celor gândite, iarăşi a trimis pe îngerul Său spre ajutor ţie, care cu a sa venire zece mii din cei necredincioşi cu năprasnică moarte a omorât. Pentru care şi noi, slăvind pe Dumnezeul izbândirii tale, pe tine te lăudăm aşa:
Bucură-te, că îngerul Domnului pe împăratul Sabeh l-a pierdut;
Bucură-te, că, după a lui pierzare, zece mii de suflete în Hristos au crezut;
Bucură-te, că, prin a ta rugăciune, pe tânărul cel mort la viaţă l-ai întors;
Bucură-te, că, în cetatea Macedoniei, cincizeci de mii la Hristos ai adus;
Bucură-te, că Timotei preotul această mulţime a botezat;
Bucură-te, că din Macedonia spre cetatea Caliopi ai plecat;
Bucură-te, că acolo pe Numerian împăratul l-ai mustrat;
Bucură-te, că şi acest tiran spre a te munci s-a pornit;
Bucură-te, că aici ai fost aruncată în trei boi de aramă încinsă;
Bucură-te, că şi din aceste chinuri ai ieşit biruitoare;
Bucură-te, că în munci cu tine era mâna lui Dumnezeu cea tare;
Bucură-te, că prin al Lui ajutor multora le-ai făcut spaimă şi mirare;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!
Condacul al 11-lea
Împăratul veacurilor şi Dumnezeul puterilor minune preaslăvită a arătat, căci al treilea bou de aramă, în care se pregătea arderea şi în care ai fost aruncată, pornindu-se din loc ca unul viu, a mers cale ca la jumătate de stadie şi acolo, desfăcându-se bucăţi, cu mare sunet pe tine, slăvită fecioară, sănătoasă jos te-a lăsat. Iar poporul, aceasta văzând şi pe adevăratul Dumnezeu cunoscând, a strigat: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Duhovnicească făclie cu multe raze în lume ai strălucit şi întunericul slujirii de idoli foarte l-ai risipit şi mulţime mare de suflete ai adus la cunoştinţa Dumnezeului Cel adevărat. Pentru care cu credinţă te lăudăm, zicând:
Bucură-te, că îngerul Domnului a pierdut pe necredinciosul împărat Numerian;
Bucură-te, că iarăşi zeci de mii de suflete s-au botezat;
Bucură-te, că eparhului Babodan spre chinuire trimisă ai fost;
Bucură-te, că acolo focul grătarului l-ai suferit pentru Hristos;
Bucură-te, că, din această chinuire, sănătoasă, cu darul lui Hristos, ai scăpat;
Bucură-te, că eparhul Babodan, cunoscând pe Dumnezeu, cu mult popor s-a botezat;
Bucură-te, că după încreştinarea lui Babodan, spre cetatea Memsevriei ai plecat;
Bucură-te, că şi acolo pe Savorie împăratul l-ai biruit;
Bucură-te, că din a lui poruncă ostaşii cu sabia te-au tăiat;
Bucură-te, că Hristos-Viaţa pe tine din morţi te-a înviat;
Bucură-te, că în cetatea Memsevriei după înviere te-ai arătat;
Bucură-te, că acolo Evanghelia lui Hristos şaptezeci de zile ai predicat;
Bucură-te, că, văzând aceasta, Savorie împăratul, cu tot poporul, crezând în Hristos, s-a botezat;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!
Condacul al 12-lea
Vrând tu, o, fericită fecioară, să cercetezi pentru ultima oară pe părinţii tăi şi părăsind Memsevria şi întorcându-te în Macedonia, cetatea ta, ai găsit adormit pe fericitul tău tată şi, plângând, ai cântat lui Dumnezeu laudă: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Cântare şi slavoslovie aduci acum lui Dumnezeu-Hristos, Mirele tău, în Biserica Sa cea biruitoare şi în soborul fecioarelor celor înţelepte te veseleşti. Adu-ţi aminte şi de noi, cei păcătoşi şi smeriţi, care ne rugăm cu umilinţă către tine, lăudându-te aşa:
Bucură-te, că la Memsevria puţine zile ai vieţuit;
Bucură-te, că de acolo la cetatea ta ai venit;
Bucură-te, că de acolo un nor pe tine te-a răpit;
Bucură-te, că pe acel nor la cetatea Efesului ai sosit;
Bucură-te, că acolo în linişte întru Domnul te-ai săvârşit;
Bucură-te, că într-un mormânt nou bătrânul Apelian pe tine te-a îngropat;
Bucură-te, că a patra zi sfântul tău trup în mormânt nu s-a mai aflat;
Bucură-te, că Mirele tău Cel fără de moarte pe pământ pe tine te-a preaslăvit;
Bucură-te, că în cămara Sa cea de Mire, pe tine, mireasa Sa, te-a primit;
Bucură-te, că pentru dragostea Lui multe chinuri ai suferit;
Bucură-te, că multe suflete cu învăţăturile tale ai luminat;
Bucură-te, că pentru turma Păstorului Cel Mare multe oi cuvântătoare ai adunat;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!
Condacul al 13-lea
O, Sfântă slăvită Mare Muceniţă a lui Hristos Irina, auzi-ne pe noi păcătoşii şi smeriţii, cei ce alergăm cu credinţă la tine; fii mijlocitoare pentru noi, nevrednicii, care prin tine cerem ajutorul lui Dumnezeu; ajută-ne nouă, prin sfintele tale rugăciuni, la vremea sfârşitului nostru şi în ziua Judecăţii de Apoi, ca, fiind mântuiţi, împreună cu tine să cântăm lui Dumnezeu în veci laudă: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zic iarăşi Icosul 1: Îngerilor asemănându-te cu curăţia şi cu râvna…, Condacul 1: Cu veselie duhovnicească să prăznuiască astăzi Biserica lui Hristos…,
Icosul 1
Îngerilor asemănându-te cu curăţia şi cu râvna, apostoleşte te-ai nevoit pentru dragostea Mirelui tău, Hristos; multe necazuri şi osteneli ai răbdat şi cu dumnezeiescul dor după El ai murit; pentru care şi noi, smeriţii, cu evlavie pe tine te lăudăm aşa:
Bucură-te, mlădiţă cerească din vlăstarul lui Hristos;
Bucură-te, vlăstarule tânăr cu rod preafrumos;
Bucură-te, sămânţă aleasă şi mult roditoare;
Bucură-te, porumbiţă sfântă şi mult cuvântătoare;
Bucură-te, a multor suflete rază de mântuire;
Bucură-te, curată şi blândă mieluşea din turma lui Hristos;
Bucură-te, că învăţăturile tale multora au fost de folos;
Bucură-te, că prin strălucirea vieţii tale Hristos S-a proslăvit;
Bucură-te, sămânţa cea bună cu rod însutit;
Bucură-te, a nemuritoarelor bucurii veşnică moştenitoare;
Bucură-te, a nevăzuţilor vrăjmaşi biruitoare;
Bucură-te, rază mult luminoasă a tainicului Soare;
Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!
Condacul 1
Cu veselie duhovnicească să prăznuiască astăzi Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare pe făclia cea mult luminoasă, pe Sfânta slăvita fecioară Irina, care, prin strălucirea faptelor şi a cuvintelor ei, multora s-a făcut lumină; pe care lăudând-o, cu evlavie aşa să-i strigăm: Bucură-te, Sfântă slăvită Mare Muceniţă Irina, preaînţeleaptă fecioară!
şi această
Rugăciune către Sfânta Mare Muceniţă Irina
Cu umilinţa inimii şi cu evlavie venim noi, păcătoşii, către tine, Sfântă slăvită fecioară şi Mare Muceniţă Irina, albina lui Hristos cea multlucrătoare, care pe cuvintele Sfântului Duh, cele luminate şi mai dulci decât mierea şi fagurele, pe buzele tale le-ai purtat şi prin a lor dulceaţă şi lumină multe suflete ai îndulcit şi ai luminat; auzi-ne şi pe noi, nevrednicii, cei întristaţi şi apăsaţi de conştiinţa mulţimii păcatelor noastre, care, prin a noastră nesimţire şi lenevire, sporesc şi se întăresc, şi ca o rugină veche, prin obişnuinţă, cheltuiesc şi strică în toată vremea tăria şi frumuseţea sufletelor noastre. Şi de aceea, te rugăm pe tine, porumbiţa lui Hristos cea curată şi preablândă, care prin sfântă neprihănire ai zburat de pe pământ către acoperământul cerescului Vultur, nu ne uita pe noi, cei nemernici şi cu totul neputincioşi, care ne zbatem, zăcând jos în această vale a plângerii şi a ispitirii, şi care îndrăznim a te pune pe tine mijlocitoare, sfântă fecioară, către Preabunul şi Preacuratul tău Mire, Hristos. Ia aminte la toţi cei care cu credinţă şi cu dragoste alergăm la tine în vreme de necaz şi de primejdii.
Ştim că tu ai mare îndrăzneală către Preabunul nostru Mântuitor, pentru a Cărui dragoste ţi-ai pus sufletul tău; de aceea credem fără de îndoire că la toată cererea spre folosul nostru vei fi ascultată de Preamilostivul Dumnezeu, pe Care roagă-L să ne povăţuiască pe noi pe calea mântuirii şi să ne sprijine cu darul Său la vreme de ispite şi de încercări şi să ne acopere cu a Sa milă de toate primejdiile văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi. Să ne trimită frica Sa în inimile noastre, ca prin ea să vieţuim cu trezvie şi cu luare aminte, spre a scăpa de veşnicele munci şi a dobândi bucuria cea necuprinsă de minte şi fără de margini şi să slăvim împreună cu tine, sfântă fecioară, pe Dumnezeul nostru, Cel închinat în Sfânta Treime, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!
Şi se face otpustul.
Canon de rugăciune către Sfânta Mare Muceniţă Irina
Troparul Sfintei Mari Muceniţe Irina
Glasul al 4-lea
Mieluşeaua Ta, Iisuse, Irina, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc, și împreună mă îngrop cu Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană, primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuiește sufletele noastre.
Cântarea 1
Glasul al 4-lea
Irmos: Cânt Ţie Doamne...
Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cunună fiind apărătoarei de chinuri Hristoase, dăruieşte cu rugăciunile ei pace lumii şi slava cea neveştejită celor ce Te laudă pe Tine.
Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Strălucind cu lumina muceniciei, şi împodobindu-te cu frumuseţea fecioriei tale Irina, ceea ce eşti cu nume mare, stai înaintea Mirelui tău.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Roagă-te Mirelui tău, Irina, cugetătoare de Dumnezeu, să fie milostiv Bisericii, şi să dea iertare de greşeli celor ce te laudă pe tine.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Preasfântă Fecioară, născut-ai în chip de negrăit pe Dumnezeu Cuvântul, Care S-a făcut trup, şi S-a arătat asemenea cu noi, mai presus de cuvânt şi de cuget.
Cântarea a 3-a
Irmos: Arcul celor puternici...
Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Primind simţirea mirului ce s-a deşertat, care a umplut lumea de bun miros cu harul, te-ai întraripat către dragostea Lui, mărită.
Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ai avut pe Dumnezeu ajutor, şi părtinitor întru luptele tale, preaînţeleaptă. Pentru aceea încununându-te, ai biruit pe tirani.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Făcutu-te-ai turn nemişcat al virtuţilor, şi locaş cinstirii de Dumnezeu, şi sălăşluire bărbăţiei şi curăţiei, prealăudată.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Până la tine moartea a încetat întâmpinându-se cu Cel ce S-a născut din tine, preacurată. Pentru aceea te numim pe tine pârga nemuririi.
Irmosul
Arcul celor puternici a slăbit şi cei neputincioşi s-au încins cu putere. Pentru aceasta s-a întărit întru Domnul inima mea.
Cântarea a 4-a
Irmos: Venirii Tale pe pământ...
Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cel ce-ţi dă ţie pacea, ceea ce eşti cu nume de pace, văzându-te că te lupţi pentru Dânsul, te-a umplut de cuget bărbătesc şi de putere, muceniţă.
Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu osârdie neîncetată, ai întrecut slăbiciunea femeiască, preafericită, şi cu tărie ai înfruntat pe cei ce slujeau înşelăciunii, muceniţă.
Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Preaîndumnezeită răbdare ai arătat, şi semeţia tiranilor o ai surpat, strigând Mirelui tău: Slavă puterii Tale, Doamne.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Arătatu-ţi-a ţie Domnul prin vis chinurile şi muncile şi semne de biruinţe, frumoasă fecioară, precum Apelian ţi-a tâlcuit.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Glas de bucurie veselindu-ne preacurată, strigăm ţie cei ce prin tine ne-am mântuit: Bucură-te, Fecioară, prea cinstită; bucură-te, Născătoare de Dumnezeu prealăudată.
Cântarea a 5-a
Irmos: Lumina Ta, Doamne...
Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu cuget foarte bărbătesc arătat-ai mărturisit pe Hristos Dumnezeul tuturor, şi cu cuvânt întărit ai ruşinat pe vrăjmaşi, tu purtătoare de chinuri, mărită.
Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dorit-ai a urma patimii lui Hristos şi cu căldură urmând, cu nevoinţă te-ai chinuit pentru Stăpânul, preafericită.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Ceată de mucenici ai adus lui Hristos, mărită, cu înţelepciunea ta şi cu binecuvântarea, învăţându-i pe ei întru adevăr, şi cu cuvântul harului.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Fiind învăţaţi taina zămislirii şi naşterii tale, celei de negrăit şi dumnezeieşti, acum cu toată buna cinstire te lăudăm pe tine, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti pururea lăudată.
Cântarea a 6-a
Irmos: Strigat-a mai înainte...
Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Îndreptat-ai căderea strămoaşei Eva, ceea ce eşti purtătoare de chinuri, surpând puterea vrăjmaşului şi doborând sprânceana aceluia cu dumnezeiescul har.
Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Având cugetul viteaz, Irina, ai stat împotriva tiranilor cu vitejie sufletească, şi te-ai încununat de la Hristos Dumnezeu cu cununa biruinţei.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu sângele chinuirii muceniţă, ai făcut mai luminoasă frumuseţea firii cea curată, cu tărie suferind nevoinţe vitejeşti, frumoasă fecioară.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Arătat-a taina naşterii tale văzătorul de Dumnezeu, văzând că arde rugul şi nu se pârjoleşte, Născătoare de Dumnezeu curată, pururea Fecioară.
Irmosul
Strigat-a mai înainte închipuind îngroparea Ta cea de trei zile proorocul Iona, în chit rugându-se: Din stricăciune mă mântuieşte Iisuse, împărate al Puterilor.
CONDAC
Glasul al 3-lea
Podobie: Fecioara astăzi...
Fiind împodobită cu frumu seţile fecioriei, Fecioară, şi încununându-te cu stema mucenicilor, Irina, şi stropită fiind cu sângele muceniciei, şi strălucită cu minunile tămăduirilor, cu dreaptă credinţă muceniţă ai primit harul de biruinţă pentru chinuirea ta.
Cântarea a 7-a
Irmos: Tinerii cei din Avraam...
Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Muceniţă purtătoare de cunună, care stai înaintea scaunului Stăpânului tău, păzeşte pe cei ce strigă cu credinţă: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
În corturile cele cereşti, te-ai învrednicit a dănţui, muceniţă vrednică de minune Irina, strigând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Dorind să afli frumuseţea iubitului tău, ai suferit durerile chinurilor, Irina, strigând: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Urmând graiul buzelor tale, cu credinţă te fericim pe tine, Maica lui Dumnezeu, strigând Celui ce S-a născut din tine: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Cântarea a 8-a
Irmos: Pe tinerii cei binecredincioşi...
Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Luptatu-te-ai cu bună vitejie, preafericită Irina, şi ai surpat pe tirani, având împreună-lucrătoare şi ajutătoare, puterea cea nebiruită a Stăpânului tău, strigând: Pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Tânără Irina, preamărită, fiind tu rănită de dragostea Mirelui tău, ai mers pe urma Lui, purtând în trupul tău patimile Lui şi cântând: Pe Domnul lucrurile lăudaţi-L, şi-L prea înălţaţi întru toţi vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Răbdarea ta cea întru chinuri, Irina, purtătoare de cunună, şi-a râs de cei ce părtineau deşertăciunea şi necredinţa, şi cu credinţă cântai, strălucită: Pe Domnul lucrurile lăudaţi-L, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Înţelepciunea lui Dumnezeu, meştera tuturor lucrurilor, sălăşluindu-se în pântecele tău, Maica lui Dumnezeu, şi-a zidit ei-şi casă înţelegătoare şi însufleţită, şi a mântuit lumea care strigă: Pe Domnul lucrurile lăudaţi-L, şi-L prea înălţaţi întru toţi vecii.
Irmosul
Să lăudăm, bine să cuvântăm, şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Pe tinerii cei binecredincioşi în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit. Atunci fiind închipuită, iar acum lucrată, pe toată lumea ridică să-ţi cânte ţie: Pe Domnul lucrurile lăudaţi-L, şi-L prea înălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a
Irmos: Eva prin boală...
Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dănţuind la cele dintru înălţime, împrejur pe lângă iubitul tău, frumoasă fecioară, cere lumii pace şi iertare greşelilor, Irina, celor ce cu credinţă săvârşesc pomenirea ta cea purtătoare de lumină şi preasfinţită.
Stih: Sfântă Muceniță Irina, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Înăuntrul cămării celei de mire te-a sălăşluit Hristos pe tine, ca pe o muceniţă şi fecioară, unde te veseleşti împreună cu cetele fecioarelor şi ale mucenicilor, Irina, purtătoare de cunună. Pentru aceea toţi te fericim, prealăudată.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Însuşi împăratul tuturor şi ocârmuitorul dreptăţii, deschizând uşile cerurilor, a primit sufletul tău cel preacurat, Irina, ceea ce eşti numită cu numele dumnezeieştii păci; pentru aceea toţi te fericim.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Având îndrăzneală către Fiul tău, preacurată, roagă-L pe Dânsul, preasfântă, să dea lumii pace, şi tuturor Bisericilor unire, ca să te mărim cu toţii.
Irmosul
Eva prin boala neascultării, blestem înăuntru a adus. Iar tu Fecioară, de Dumnezeu Născătoare, prin Odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântare ai înflorit; pentru aceasta toţi te mărim.
SEDELNA
Glasul 1
Podobie: Mormântul Tău...
De frumuseţea Ta, Hristoase, rănindu-se fecioara, a părăsit degrab toate cele ce se văd, şi toată frumuseţea trupului o a dat torturilor şi amarelor chinuri ca să se strice. Pe care o ai adus în frumoasele cămări de mire, Stăpâne.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Introdu adresa de email pentru a te abona la blog și vei primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.