SCARA RAIULUI ESTE ÎNLĂUNTRUL NOSTRU

 

Orice virtute, orice faptă bună, este o treaptă pe scara Raiului. Când eşti pe o treaptă a scării, de fapt eşti pe toată scara. Când faci o faptă bună, eşti de fapt îndreptat spre toată fapta bună.

Toate virtuțile sunt unite între ele, aşa precum toate treptele unei scări sunt unite între ele. Dacă o faptă bună nu ai făcut atunci când s-a ivit ocazia, de fapt ai căzut de pe toată scara virtuților. De aceea trebuie mereu şi mereu să o iei de la capăt. Treapta cea mai de jos este Smerenia. Treapta cea mai de sus este Dragostea. Dar ele sunt egal unite între ele prin toate celelalte virtuți care le susțin.

Nu trebuie să-ți admiri proprii paşi pe această scară a Raiului, pentru că rişti să te poticneşti. Adică să nu te făleşti cu binele pe care îl faci, pentru că vei cădea sub treapta smereniei ... şi vei fi nevoit să o iei din nou de la început. Dar nu deznădăjdui vreodată.

Şi nici nu trebuie să priveşti cu ochi critic la căderile celorlalți de pe această scară a Raiului, ca să nu ajungi să osândeşti pe cineva şi să cazi cel mai de sus, să cazi din Dragostea dumnezeiască.

Nu văzând şi sancționând mereu căderile celorlalți, te vei îndrepta tu pe scara virtuților, ci ridicând şi luând în inimă pe cel împreună călător cu tine pe scara către Cer, te vei bucura de viața cea veşnică, oferită în Dar de Mântuitorul lumii.

Să fim însetați mereu de mântuirea celorlalți, că aşa ne vom mântui şi noi. Pentru că mântuirea nu e meritul nostru, ci Darul lui DUMNEZEU, ce ne aşteaptă mereu cu brațele deschise dincolo de scara Raiului, dincolo de meritele noastre, dincolo de orice faptă bună, pentru a ne transforma pe toți cu iubirea Lui în sfântă Asemănarea Lui pentru totdeauna, ca fii ai lui DUMNEZEU după har, ca fii după asemănarea Fiului Său după fire - IISUS HRISTOS - Mântuitorul lumii întregi.

__________________________

* un text de Protosinghelul Dimitrie Ivaşco de la Schitul Straja

 

Scara virtuților – Sfântul Ioan Scărarul

a) Viața Sfântului Ioan Scărarul;
b) Scara dumnezeiescului urcuş;
c) Sfântul Ioan Scărarul – dascăl al virtuților.

În călătoria noastră cu Hristos prin Duminicile Postului Mare am comemorat, pe lângă învățăturile şi minunile cuprins în mesajul dumnezeiesc al Sfintei Evanghelii, şi Ortodoxia credinței noastre. Am început călătoria noastră cu Duminica Ortodoxiei sau a biruinței asupra necinstitorilor Sfintelor Icoane. În a doua duminică, numită şi Duminica Sfântului Grigorie Palama, l-am prăznuit pe teologul „luminii taborice”, un model reprezentativ al credinței ortodoxiei. Duminica a treia a fost închinată cinstirii deosebite pe care Ortodoxia o aduce Sfintei Cruci. Duminica de astăzi, e numită şi a Sfântului Ioan Scărarul, care a fost un teolog şi mare trăitor al credinței ortodoxe. În Duminica a cincea vom cinsti pe Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca, un model de convertire şi despătimire.

a) Viaţa Sfântului Ioan Scărarul

În această Duminică, a patra a Postului Mare, Sfânta Biserică ne apropie de sufletele noastre, spre întărire în nevoințele spirituale, măreția sfințeniei vieții unui ales nevoitor de la sfârşitul secolului al VI-lea şi începutul secolului al VII-lea, Sfântul Ioan Scărarul, care a câştigat, prin post, prin rugăciune, prin pocăinţă, prin lacrimi, toate virtuţile care ne înalță spre cer.

După sinaxarele păstrate de Sfânta Tradiție, memoria vie a Bisericii, Sfântul Ioan s-a născut într-o familie de oameni foarte înstăriți în Siria sau Palestina, primind o educație aleasă. Deosebita lui pregătire în ştiințele vremii avea să-i aducă mai târziu numele de Ioan Scolasticul (cel învățat). La vârsta de numai 16 ani, tânărul Ioan, cu sufletul aprins de dragostea pentru Dumnezeu, cu multă râvnă pentru cele duhovniceşti, a lăsat în urmă toate avuțiile familiei, perspectiva dregătorească pe care o avea înainte, toate plăcerile tinereții şi a bătut la porțile renumitei mănăstiri din Muntele Sinai. Monahii l-au primit cu bucurie şi au înțeles de la început faptul că acest tânăr care fugea de viața sa nobilă era binecuvântat de Dumnezeu cu multe daruri sufleteşti. Îndrumător sufletesc i-a devenit bătrânul Martirie, de la care a deprins tainele vieții şi luptei duhovniceşti împotriva păcatelor şi a gândurilor pătimaşe, ca ridicare anevoioasă pe treptele sfințeniei, spre asemănarea cu Dumnezeu. După 4 ani de noviciat, Ioan a fost primit în rândul călugărilor. Lăuntrica chemare care l-a determinat să-şi îndrepte paşii către Sinai, muntele unde Moise a vorbit cu Dumnezeu şi unde a primit Tablele Legii, nu l-a părăsit vreodată. După moartea părintelui său duhovnicesc Martirie, la 19 ani de la venirea sa în mănăstire, râvnitorul monah Ioan alege să se dedice şi mai mult rugăciunii şi contemplaţiei interioare, retrăgându-se în pustnicie, într-o chilie săpată în munte, la o distanţă de câţiva kilometri de mănăstire. Despre această perioadă din viaţa sfântului nu se cunosc detalii. Deşi era ultimul lucru pe care şi l-ar fi dorit, faima monahului Ioan a crescut într-atât, încât a devenit o adevărată autoritate duhovnicească în timpul său. După 40 ani de viaţă în singurătate, întreruptă doar de călătoriile la mănăstire pentru primirea Sfintei Îm- părtăşanii şi de vizitele unor monahi care căutau sfaturi duhovniceşti, Sfântul Ioan a fost ales de călugării de la mănăstirea din vârful Muntelui Sinai şi de sihaştrii care trăiau prin împrejurimi, să le fie stareț. Avea atunci 75 de ani. Apăsat de povara bătrâneţilor, după patru ani de stăreţie la mănăstirea de pe Muntele Sinai, Sfântul Ioan, în vârstă de aproape 80 ani, hotărăşte să se retragă la chilia sa pustnicească, unde îşi petrecuse cea mai mare parte a vieţii sale, pentru a se pregăti de mutarea sa la cele veşnice, care s-a petrecut pe la anul 649.

b) Scara dumnezeiescului urcuș

Sfântul Ioan, pe care Biserica noastră Dreptmăritoare îl pomeneşte cu multă evlavie în Duminica a patra din Postul Mare, şi-a primit apelativul Scărarul de la lucrarea sa deosebită intitulată Scara virtuților sau Scara Paradisului. Aşa cum arată Părintele Dumitru Stăniloae, Sfântul Ioan a alcătuit scrierea Scara la rugămintea egumenului Ioan al Mănăstirii Raith de lângă Marea Roşie, cu scopul de a da monahilor, mai ales celor tineri, o regulă scrisă, după care viețuind, să urce spre cer ca pe o „scară”, asemenea celei văzute de Patriarhul Iacov în vis. Lucrarea realizată de Sfântul Ioan în timpul stăreției sale – Scara – a devenit, de-a lungul timpului, un adevărat „manual” pentru formarea şi creşterea du- hovnicească a călugărilor, fiind citită în mănăstiri ca o lectură obligatorie, mai ales în perioada Postului Mare. În cartea sa, Sfântul Ioan exprimă în cuvinte simple, dar de o mare profunzime spirituală, propria sa experiență duhovnicească. „În cartea aceasta, se vede că Sfântul Ioan a scris cum a trăit şi a trăit precum a scris” – apreciază Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Autorul ne arată taina „luptei” duhovniceşti din suflet, din minte şi din inimă a celui care se străduieşte să urce spre Dumnezeu, prin împlinirea poruncilor dumnezeieşti şi prin curăţirea de patimi. Scara Sfântului Ioan Scărarul are treizeci de trepte, după numărul anilor vieţii Mântuitorului nostru Iisus Hristos la începutul propovăduirii Sale, iar urcarea pe fiecare treaptă înseamnă dobândirea unei virtuți sufleteşti. Asemenea scării văzute de Patriarhul Iacov, ea se sprijină cu un capăt pe pământ, ca să putem ajunge la ea, noi pământenii, iar cu celălalt capăt pe cer, arătând care este menirea şi chemarea noastră, prin împreună-lucrarea cu harul dumnezeiesc, şi anume aceea de a ne înălța, de a fi părtaşi la slava Împărăției Cereşti. Pe scara lui Iacov urcau şi coborau îngeri, înțelegând, astfel, simbolic, că virtuţile creştineşti sunt lucrări ale harului ceresc în inima curată a omului credincios.

În capul scării, Sfântul Iacov vede pe Dumnezeu. La Dumnezeu duce şi scara virtuţilor creştine ilustrată în cuvinte alese de Sf. Ioan, prin care fiecare om luminat de credință poate urca treaptă cu treaptă, virtute cu virtute, înălțându-se spre Viața cea adevărată, preschimbând întunericul păcatului în lumina cerescului chip şi neasemănarea întru asemănare cu Dumnezeu. Autorul Scării arată că preocuparea principală a călugărului în ceea ce priveşte trecutul trebuie să fie pocăința pentru păcate, iar grija lui în prezent şi în tot viitorul trebuie să fie ascultarea de Dumnezeu, singura care îl fereşte de alte păcate. Sfântul Ioan arată că adevărata pocăință este izvor de bucurie netrecătoare, deoarece lacrimile pocăinței umplu inima omului de bucuria harului dumnezeiesc, care învie sufletul din moartea spirituală a păcatului.

În această lume a veacului XXI, în care ştiința şi tehnologia permit omului să exploreze mai mult înălțimile cosmosului şi să constate imensitatea lui, Duminica de astăzi, prin prăznuirea Sf. Ioan Scărarul, ne cheamă să înțelegem că la Dumnezeu, Cel nemărginit, se poate ajunge pe calea virtuţilor sufleteşti. Aceasta este scara dumnezeiescului urcuș, pe care nu trebuie s-o căutăm în afară de noi, ci înlăuntrul nostru. Mântuitorul Iisus Hristos ne învață că „Împărăția lui Dumnezeu este înlăuntrul nostru” (Luca 17, 21), adică în adâncul inimii omului este ascunsă taina învierii şi a vieții veşnice. În acest sens, cuvântul profetic al Psalmistului David exprimă minunat: „Fericit este bărbatul al cărui ajutor este de la Tine, Doamne; suişuri în inima sa a pus” (Psalm 83, 6). Suişurile spre Dumnezeu, treptele care ne urcă spre viața cerească sunt virtuțile sufleteşti pe care omul este chemat să le cultive în inima lui, cu ajutorul harului dumnezeiesc, după modelul sfinţilor, ale căror trăire lăuntrică şi înţelepciune le sintetizează şi le exprimă Sfântul Ioan în Scara virtuților. Sfântul Ioan descoperă, aşadar, frumusețea vieții omului trăită în lumina credinței şi a iubirii față de Dumnezeu, care poate deveni scară de virtuţi care urcă spre Împărăția Cerurilor. Pocăinţa, smerenia, lacrimile, toate nevoinţele care sunt amintite în Scara Sfântului Ioan au ca scop încurajarea şi întărirea noastră în lucrarea de curăţire de patimi şi de creştere în virtuţi.

În această perioadă de nevoințe spirituale, cu sme- renie şi lacrimi ale pocăinței să-I cerem lui Dumnezeu ajutor ca viețile noastre să nu devină scări care coboară spre întunericul şi moartea necunoaşterii Lui, ci scări care urcă spre rai, prin ascultare, prin rugăciune, prin postire, prin înfrânare şi, mai ales, prin iubire jertfelnică.

c) Sfântul Ioan Scărarul – dascăl al virtuţilor

Întreaga viață a Sfântului Ioan Scărarul este o icoană luminoasă a frumuseții neasemuite a trăirii interioare a sfințeniei, dobândită prin împreună-lucrarea omului cu harul dumnezeiesc, prin rugăciune, postire şi deprinderea virtuților. Învățăturile duhovniceşti pe care Sfântul Ioan le-a trăit şi le-a sintetizat în Scara virtuților constituie o veritabilă comoară pentru spiritualitatea ortodoxă, dar, în acelaşi timp, şi o călăuză a inițierii şi ridicării omului credincios pe scara urcuşului dumnezeiesc. Pentru învățăturile lăsate în scris, ca urmare a vieții lui duhovniceşti alese, Sfântul Ioan a rămas în conştiința vie a Bisericii nu numai ca un chip al monahului desăvârşit, ci şi ca un mare dascăl al virtuților sufleteşti. Sfântul Ioan Scărarul este şi va rămâne pentru spiritualitatea ortodoxă un experimentat îndrumător de suflete şi învățător al tainei unirii sufletului cu Dumnezeu, prin nevoință şi rugăciune neîncetată. Deşi a fost scrisă inițial pentru monahi, Scara este la fel de folositoare şi pentru mireni.

Biserica îl cinsteşte în mod special, în Duminica a patra din Postul Mare, pe Sfântul Ioan Scărarul, el fiind pomenit, obişnuit, în 30 martie, pentru ca viața şi opera lui să constituie pentru noi o chemare şi încurajare în lucrarea duhovnicească de postire şi în lupta cea nevăzută împotriva patimilor. Fiecare cititor al Scării, monah, cleric sau simplu credincios, se regăseşte cu siguranță în nenumăratele stări sufleteşti prezentate şi analizate de Sf. Ioan. Astfel, fiecare poate afla leac potrivit pentru propriile neputințe şi căderi sufleteşti; ajutor şi călăuzire pentru biruirea gândurilor viclene; înțelepciune pentru asumarea diferitelor ispite şi încercări; vindecare de rănile păcatelor şi ale poftelor; sprijin sufletesc pentru paza minții, pentru vindecarea egoismului, a lăcomiei, a răutății şi a tuturor celorlalte patimi.

Aşadar, cu credință şi smerenie să ne folosim sufleteşte de minunatele învățături duhovniceşti lăsate nouă de Sfântul Ioan Scărarul, rugându-l, totodată, ca din ceruri, din ceata sfinților, să ne fie tuturor mijlocitor de har şi binecuvântare de la Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.