Înainte de a-ți trimite crucea pe care o duci, Dumnezeu a măsurat curajul tău

Înainte de a-ți trimite crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoși, a examinat-o cu rațiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreapta Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o cu mâinile Sale pline de afecțiune, ca nu cumva să fie mai grea decât o poți duce.

„Înainte de a-ţi trimite crucea pe care o duci, Dumnezeu a privit-o cu ochii Săi cei preafrumoşi, a examinat-o cu raţiunea Sa dumnezeiască, a verificat-o cu dreapta Sa neajunsă, a încălzit-o în inima Sa cea plină de iubire, a cântărit-o cu mâinile Sale pline de afecţiune, ca nu cumva să fie mai grea decât o poţi duce. Şi după ce a măsurat curajul tău, a binecuvântat-o şi ţi-a pus-o pe umeri. Deci o poţi duce! Ţine-o bine şi urcă Golgota spre Înviere!”

Sfântul Ierarh Nectarie de Eghina

 

 

 

Chiar trebuie să ne ducem crucea? Nu putem scăpa de ea?

În această duminică, exact la mijlocul Postului Mare, auzim în biserici o Evanghelie scurtă. E o „rețetă” pentru o viață trăită după voia lui Dumnezeu.  

 

Iisus îi chemă pe ucenici și pe cei în mijlocul cărora se afla și începe să le spună tuturor: „Oricine voiește să vină după mine, să se lepede de sine.” Nu le-a zis că e obligatoriu să Îl urmeze. Și nici măcar că le recomandă să facă acest lucru. Cuvintele Sale arată că – întâi de toate – cineva trebuie SĂ ALEAGĂ (deci „să voiască”) să își dăruiască viața lui Hristos.

Dar lucrul acesta nu e simplu deloc, pentru nimeni.  

De ce? Pentru că asta înseamnă ca un om SĂ SE LEPEDE DE SINE, adică să renunțe la egoism și la păcate. SĂ ÎȘI IA CRUCEA și, abia după aceea, SĂ ÎL URMEZE pe Mântuitor.

 

*

 

Din ce sunt făcute crucile noastre?

 

Din sarcinile care ne-au fost încredințate. Din calea pe care o avem de urmat. Din necazurile de zi cu zi. Din suferințe sau dintr-o soartă nefericită. Din lupta cu ceea ce este rău în noi.  Din ceea ce suntem datori să facem – pentru noi și pentru ceilalți. Din responsabilități. Din renunțări. Din micile sau din marile jertfe ale fiecăruia.

 

*

 

Iisus îi mai învață pe cei prezenți ceva: că sufletul este mai important decât orice pe lume („Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul?”). De aceea, să avem grijă de suflet, ascultând și urmând cuvântul lui Dumnezeu: „Cine va pierde sufletul Său pentru Mine și pentru Evanghelie, acela îl va scăpa”.

 

În fața celorlalți, un om mai trebuie să aibă curajul să își mărturisească credința, să nu se rușineze de Hristos, ca nici Iisus să nu se rușineze de el „când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinții îngeri”.