Sinaxar 10 Martie

 

În această lună, în ziua a zecea, pomenirea sfântului mucenic Codrat, cel din Corint, şi a celor împreună cu dânsul: Ciprian, Dionisie, Pavel, Anecton şi Crescent.

În timpul unei persecuţii împotriva creştinilor, în secolul al III-lea, o creştină evlavioasă cu numele Rufina a fugit din Corint să se ascundă în munţi, ca să scape de urmăritori. Acolo a născut un fiu, Codrat, după care ea a murit. Prin grija Domnului, copilul a fost ţinut în viaţă, fiind hrănit în mod miraculos: un nor apărea deasupra lui şi îi picura rouă dulce în guriţă.

Sf. Codrat şi-a trăit copilăria şi tinereţea în sălbăticie. În adolescenţă el a cunoscut nişte creştini de la care a învăţat despre adevărata credinţă. Codrat a studiat gramatica şi arta medicinii, având mare succes. Dar, cel mai mult timp şi-l petrecea în singurătate, prin munţi, în rugăciune şi meditaţie la Dumnezeu. Anii treceau şi mulţi prieteni şi ucenici îl căutau pentru un cuvânt de învăţătură. Printre aceştia erau Ciprian, Dionisie, Anecton, Pavel, Crescent şi mulţi alţii.

Din porunca păgânului împărat Decius (249-251), prefectul militar Iason a sosit la Corint ca să tortureze şi să ucidă pe creştini. Fiind cel mai în vârstă dintre ei, Sf. Codrat a vorbit în numele tuturor, apărând cu demnitate credinţa în Hristos Mântuitorul, după care a fost supus torturii. În ciuda suferinţelor inumane, el îi încuraja pe alţii, spunându-le să nu le fie frică şi să-şi apere cu tărie credinţa.

Iason, văzând că nu-i poate convinge pe nici unul să se lepede de Hristos, i-a aruncat pe toţi la fiarele sălbatice să fie sfâşiaţi de vii. Însă fiarele nu s-au atins de ei. Atunci, Iason a dat ordin să-i lege de picioare la trăsuri şi să-i tragă prin tot oraşul şi mulţi oameni din mulţime aruncau în martiri cu pietre. În cele din urmă aceştia au fost condamnaţi la decapitare cu sabia. La locul execuţiei, aceştia au cerut puţin răgaz pentru rugăciune şi unul câte unul şi-au plecat capetele sub sabie.

Discipolii sfântului Codrat care au mai rămas, au suferit şi ei pentru Hristos: un alt Dionisie a fost înjunghiat noaptea; Victorin, Victor şi Nichifor au fost zdrobiţi într-o presă mare de piatră; lui Claudiu i s-au tăiat mâinile şi picioarele; Diodor a fost aruncat în foc; Serapion a fost decapitat iar Papiu şi Leonid au fost înecaţi în mare. Luând exemplul lor, multe femei creştine au ales să sufere de bună voie pentru Hristos.

Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei maicii noastre Anastasia patriciana.

În zilele împăratului Iustinian (527-565) trăia la Bizanţ o femeie, cu numele Anastaşia, temătoare de Dumnezeu, care se trăgea din părinţi de neam ales şi bogaţi. Era cea dintâi patriciană a împăratului şi având adânc înrădăcinată în ea teama de Dumnezeu, umbla mereu pe căile Domnului. Avea o înfăţişare frumoasă şi era plină de bunătate aşa încât toţi erau încântaţi de purtările ei frumoase, chiar şi împăratul. Dar, pentru că semănătorul neghinelor, diavolul, obişnuieşte întotdeauna să zavistuiască ceea ce este bun şi să dea asalturi împotriva oamenilor de ispravă, neîngăduindu-şi niciodată odihnă, a făcut în aşa fel ca Anastasia să fie urâtă de împărăteasă. Cunoscând prin cineva ura pe care i-o purta împărăteasa şi fiind cu adevărat plină de cunoştinţă dumnezeiască, Anastasia şi-a zis întru sine: O, Anastasia, la vreme potrivită vine împrejurarea aceasta; caută deci de-ţi mântuieşte sufletul tău şi vei scăpa şi pe împărăteasă de ura aceasta necugetată şi-ţi vei dobândi şi ţie împărăţia cerurilor. Şi cugetând acestea întru sine, a tocmit o corabie şi adunându-şi o parte oarecare din averea ei, iar pe toată cealaltă lăsând-o, a pornit la drum şi a ajuns la Alexandria. Şi construind acolo, în locul care se cheamă Pempton, o mănăstire mică, a rămas în ea, ţesând veşminte sfinte şi sârguindu-se să placă lui Dumnezeu. Mănăstirea aceasta a rămas până în zilele noastre, purtând numele de Mănăstirea Patricienei.

După o oarecare vreme împărăteasa mutându-se din viaţa aceasta (548), împăratul şi-a adus aminte de Anastasia patriciana şi a trimis să fie căutată cu multă stăruinţă pretutindeni. Iar mieluşeaua lui Dumnezeu luând cunoştinţă de acest lucru, părăsind în timpul nopţii mănăstirea ei, s-a dus în pustia Schetia la avva Daniil, şi istorisind ea preafericitului bătrân cele cu privire la ea, acesta a îmbrăcat-o cu haine bărbăteşti şi i-a pus numele Anastasie eunucul. Şi aşezând-o într-o peşteră, la o oarecare depărtare de lavra lui, a zidit-o acolo, punându-i ca rânduială să nu iasă niciodată din chilie şi nici pe altcineva să nu mai primească la ea de atunci înainte. De asemenea el a mai rânduit pe unul din fraţi să-i aducă o dată pe săptămână un ulcior cu apă şi să i-l pună afară lângă peşteră, după care să primească binecuvântare şi să plece.

Această femeie vitează şi neînduplecată petrecând acolo neajunsă de nimeni douăzeci şi opt de ani, a păzit rânduiala bătrânului Daniil neştirbită. Ce minte sau ce limbă ar putea să înţeleagă, să povestească sau să scrie virtuţile dumnezeieşti ale celor douăzeci şi opt de ani pe care aceasta singură le-a înfăţişat lui Dumnezeu în fiecare zi: lacrimile, suspinele, durerile, vegherile, rugăciunile, citirile, şederile în picioare, îngenuncherile şi postirile? Şi mai înainte de toate şi după toate încăierările şi răzvrătirile demonilor, plăcerile trupeşti, poftele cele rele şi toate celelalte pe potriva acestora? De altă parte faptul că ea, care fusese patriciană şi care fusese obişnuită întotdeauna să se întâlnească în palatul împărătesc cu mulţime de bărbaţi şi femei, să rămână cu totul neajunsă de nimeni în decursul atâtor ani, depăşeşte orice minte şi orice cuget. În toate acestea însă ea s-a nevoit cu bine şi a ajuns vas ales al Duhului Sfânt.

Când a cunoscut de mai înainte mutarea ei spre Domnul, a scris pe un hârb către bătrânul Daniil, următoarele cuvinte: "Părinte cinstite, ia cu tine în grabă pe ucenicul care îmi aduce apă şi uneltele trebuitoare pentru îngropare şi vino ca să îngropi pe Anastasie eunucul". După ce a scris acestea, a aşezat hârbul afară, la uşa peşterii. Iar bătrânul încunoştiinţându-se de acestea printr-o vedenie în timpul nopţii, i-a zis ucenicului său: "Du-te, frate, la peştera în care se găseşte fratele Anastasie eunucul şi vezi că la uşa peşterii vei găsi un hârb cu scriere pe el; luându-l de acolo, întoarce-te cât poţi mai degrabă aici". După ce acesta s-a dus şi l-a adus, bătrânul citindu-l a lăcrimat. Şi luând în grabă pe frate cu el şi uneltele trebuitoare pentru îngropare au pornit la drum. Şi deschizând peştera au găsit pe Anastasie eunucul cuprins de fierbinţeală. Deci, bătrânul căzând la pieptul lui a plâns, zicând: "Fericit eşti, frate Anastasie; că gândind mereu la ceasul acesta, ai dispreţuit împărăţia cea pământească; roagă-te acum pentru noi Domnului!"

Iar aceea a răspuns: "Eu, mai degrabă, părinte, am nevoie de multe rugăciuni în ceasul acesta". Şi bătrânul a adăugat: "De aş fi luat-o eu înaintea ta, atunci aş fi putut ruga pe Dumnezeu!" Deci stând pe rogojină a îmbrăţişat capul bătrânului, rugându-se. Iar bătrânul luând pe ucenicul său l-a pus în genunchi la picioarele ei, zicând: "Binecuvintează pe ucenicul meu şi fiul tău!" Şi ea a zis: "Dumnezeul părinţilor mei, Care stă înaintea mea în ceasul acesta al despărţirii mele de trup, Cel ce cunoaşte toate nevoinţele mele din peştera aceasta, pentru numele Tău şi pentru slăbiciunea şi chinul meu, să odihnească duhul părinţilor asupra lui, precum a odihnit duhul lui Ilie asupra lui Elisei". Şi întorcându-se către bătrân, eunucul i-a zis: "Pentru numele lui Dumnezeu, părinte, să nu mă dezbrăcaţi de zdrenţele cu care sunt acoperită şi nimeni să nu cunoască cele cu privire la mine". Apoi, împărtăşindu-se cu Sfintele Taine, a zis: "Daţi-mi pecetea lui Hristos şi rugaţi-vă pentru mine!" Şi privind către răsărit a strălucit ca şi cum ar fi primit în peşteră o rază de foc asupra feţei ei. Şi făcând semnul cinstitei cruci, a zis: "Doamne, în mâinile Tale îmi încredinţez duhul meu". Şi zicând acestea şi-a dat duhul.

Atunci, au săpat o groapă înaintea peşterii, iar bătrânul Daniil, dezbrăcând haina pe care o purta, a zis ucenicului: "Îmbracă pe frate, fiule, pe deasupra celor cu care este îmbrăcat". Iar ucenicul îmbrăcând pe fericita Anastasia, sânii acesteia au fost văzuţi de el, întocmai ca nişte frunze veştejite, dar nu a spus bătrânului nimic despre aceasta. După ce s-a terminat înmormântarea, în timp ce ei se coborau către chilia lor, ucenicul a zis bătrânului: "Ştiai, părinte, că eunucul era femeie?" Dar bătrânul a răspuns: "Ştiam şi eu, fiule, dar pentru ca acest lucru să nu se afle pretutindeni pentru aceasta am îmbrăcat-o cu haine bărbăteşti şi i-am dat numele Anastasie eunucul, ca să nu bănuiască nimeni. Căci multă cercetare s-a făcut de împărat pentru ea, în toată ţara şi mai ales în locurile acestea. Ci, iată, cu harul lui Dumnezeu, ea a fost păzită de noi". Şi atunci, bătrânul a început să-i povestească ucenicului cu de-amănuntul viaţa ei.

Tot în această zi pomenirea sfântului Marcian, care cu lemne fiind lovit s-a săvârşit din viaţă.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Mihail din Agrafa, cel ce a mărturisit în Tesalonic în anul 1544, care prin foc s-a săvârşit.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici Codrat, Ciprian, Dionisie şi către cei împreună cu dânşii

Troparul Sfinţilor Mucenici Codrat, Ciprian, Dionisie şi al celor împreună cu dânşii, glasul al 4-lea

Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

 

Cântarea 1

glasul al 4-lea

Irmosul

Pe voievozii cei tari, pe cele trei părţi ale sufletului, te rog, îneacă-i întru adâncul nepătimirii, Cel ce Te-ai născut din Fecioară, ca întru omorârea trupului, să-Ţi cânt Ţie ca dintr-o alăută cântare de biruinţă.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Sosit-a sfântul şi minunatul praznic al sfinţilor mucenici, care s-au nevoit cu sfinţenie, lu­minând pe toţi cu raza Duhu­lui. Deci adunându-ne, iubito­rilor de praznic, după datorie să-i fericim pe dânşii.

Stih: Sfinte Mucenice Codrat, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un soare luminos, cu strălucirea faptelor bune, ne-ai răsărit nouă, Sfinte Codrat, pătimitorule, alungând, cu strălucirile tale cele pline de lumină, întune­ricul închinării la idoli, fericite şi luminând adunările credin­cioşilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe Piatra vieţii, pe Iisus Mân­tuitorul propovăduindu-L Dum­nezeu, aţi luptat cu vitejie şi pia­tra care a primit curgerea sân­gelui vostru aţi făcut-o izvor de sfinţenie, plin de lumină, mu­cenicilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Din noroiul patimilor, din furtuna gândurilor, de săgeţile vicleanului şi de orice pornire potrivnică izbăveşte, Preacu­rată Născătoare de Dumnezeu, sufletele celor ce laudă naşterea ta cea de negrăit, Preacurată.

 

Cântarea a 3-a

Irmosul

Pentru că Biserica cea stearpă a născut fii din păgâni şi adunarea cea cu mulţi fii a slăbit, Minunatului Dumnezeului nostru să-I strigăm: Sfânt eşti, Doamne!

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cei tari în credinţă ca dia­mantul, ucişi fiind cu sabia şi pătimind cu răbdare felurite dureri, Minunatului nostru Dumnezeu au strigat: Sfânt eşti, Doamne!

Stih: Sfinte Mucenice Codrat, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu înţelepciunea cea dată de Dumnezeu a nimicit Sfântul Codrat împotrivirile înţelepciunii elineşti şi pătimind în propriul său sânge, s-a înfrumuseţat în Dumnezeiescul Duh.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Împreună cu Mucenicul Codrat, pe Sfinţii Anecton şi împreună cu Pavel, pe Crescent şi pe Dumnezeiescul Ciprian şi pe Dionisie laolaltă, să-i lăudăm cu cuget dreptmăritor întru cântări, pe cei ce s-au nevoit în dreaptă credinţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Nici mintea celor cereşti nu poate să tâlcuiască naşterea ta cea mai presus de minte, Curată Fecioară, că ai zămislit în pân­tece pe Cuvântul Minţii Celei dintâi, pe Cel Ce a alcătuit toate cu cuvântul.

Irmosul

Pentru că Biserica cea stearpă a născut fii din păgâni şi adunarea cea cu mulţi fii a slăbit, Minunatului Dumnezeului nostru să-I strigăm: Sfânt eşti, Doamne!

 

Cântarea a 4-a

Irmosul

Cel Ce şade în slavă pe scaunul dumnezeirii, pe nor uşor a venit, Iisus Cel mai presus de toate şi a mântuit cu palmă curată pe cei ce strigă: Slavă, Hristoase, puterii Tale!

Stih: Sfinte Mucenice Codrat, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cuvântul înţelepciunii tale, pe cei neînţelepţi i-ai ruşinat şi cu îndemnul învăţăturilor tale celor Dumnezeieşti, Sfinte Mucenice Codrat, pe dumnezeiescul Anecton vânând, l-ai adus Stăpânului Tău ca pe un mucenic răbdător.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Din scutece te-ai apropiat de Cel Ce a zidit toate şi din copilă­rie ai ales cugetul bărbatului celui desăvârşit şi înţelepciu­nea dorind, te-ai făcut cu totul locaş preacurat, mucenice al lui Hristos.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfeşnicul cel cu şase lumini al mucenicilor Tăi, Doamne, cu untdelemn tainic fiind adăpat a împuţinat noaptea închinării la idoli şi a luminat pe cei ce strigă: Slavă, Hristoase, Puterii Tale!

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, întru care, ca într-o Cămară cu bun miros a binevoit a locui Cuvântul Cel de o fiinţă cu Tatăl, nu i s-a ars pântecele şi nici nu a avut dureri; căci a născut pe Emmanuel, Dumnezeu şi Om.

 

Cântarea a 5-a

Irmosul

Luminarea Ta, Doamne, trimite-o nouă şi ne izbăveşte din negura greşelilor, Bunule, din cer pacea Ta dăruindu-ne nouă.

Stih: Sfinte Mucenice Codrat, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu lumina cunoştinţei alun­gând negura necunoştinţei, ai adus Domnului mulţime de pătimitori, Înţelepte Codrat, împreu­nă cu dânşii încununându-te.

Stih: Sfinte Mucenice Codrat, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Prin nevoinţe arătându-te mai întâi biruitor asupra patimilor răzvrătirilor, după aceea ai sur­pat puterea celor nelegiuiţi, Mu­cenice Codrat, luptându-te vi­tejeşte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Piatra cea uscată se umple acum de curgerea cinstitului tău sânge, Sfinte Mucenice Codrat şi izvorăşte izvorul limpede, care sfinţeşte pe cei credincioşi cu Dum­nezeieşti chemări.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce a zidit pe Eva din coas­tă, din pântecele tău se zideşte, Preacurată, vrând să mântu­iască pe Adam, din milostivire, ca un Iubitor de oameni.

 

Cântarea a 6-a

Irmosul

Strigat-a, închipuind mai înainte îngroparea Ta cea de trei zile, profetul Iona, rugându-se în chit: din stricăciune scoate-mă, Iisuse, Împărate al Puterilor.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ceata cea cu numărul de şase a purtătorilor de chinuri, ca nişte stele ne-a stră­lucit nouă pe firmamentul Bise­ricii cel cinstit, luminând pe credincioşi şi risipind întuneri­cul înşelăciunii.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Fără învăluire aţi trecut no­ianul chinurilor, mucenicilor şi aţi dobândit liniştea cea de sus, făcându-vă limanuri şi solitori preafierbinţi pentru cei credincioşi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Să lăudăm împreună cu Mucenicul Anecton şi pe Sfinţii Codrat Măritul şi cu Pavel pe Ciprian, pe Dionisie şi Crescent, vlăstarele cele pline de rod ale viei lui Hristos.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Firea oamenilor cea pămân­tească ai făcut-o cerească, Preacurată şi stricată fiind ea, ai îndumnezeit-o. Pentru aceasta, toţi cu glasuri neîncetate te mărim.

Irmosul

Strigat-a, închipuind mai înainte îngroparea Ta cea de trei zile, profetul Iona, rugându-se în chit: din stricăciune scoate-mă, Iisuse, Împărate al Puterilor.

 

CONDAC, glasul 1

Podobie: Ceata îngerilor...

Mărirea cea de şase ori numă­rată a mucenicilor lui Hristos să o lăudăm noi credincioşii, cu cântări: pe Sfinţii Mucenici Codrat şi pe Ciprian, pe Anecton şi pe Crescent, pe Pavel şi pe Dionisie. Că aceştia s-au nevoit până la tăiere şi moarte şi primind cununile nestricăciunii, se roagă pentru sufletele noastre.

 

Cântarea a 7-a

Irmosul

Cel Ce ai mântuit în foc pe tinerii lui Avraam şi ai ucis pe haldeii care vânau fără dreptate pe cei drepţi, Prealăudate Doamne, Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

În focul chinurilor primind vitejii roua de sus a răbdării, împreună cu tinerii, mucenicii au strigat: Prealăudate Doamne, Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu vărsarea cinstitului vos­tru sânge, purtătorilor de chi­nuri, piatra cea uscată mai îna­inte s-a umplut, vărsând râuri de tămăduiri celor ce cântă: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Racla moaştelor tale, Sfinte Mucenice Codrat, ca un vas duhovnicesc purtător de mir, izvorăşte miruri de tă­măduiri, care îndepărtează mi­rosul urât al patimilor şi arde, cu Dumnezeiasca pronie, tabe­rele demonilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Binecuvântat este Rodul pântecelui tău celui Binecuvântat, Fecioară, pe Care-L binecuvân­tează Puterile cerurilor şi adunările oamenilor. Binecuvântat eşti, Cel Ce ne-ai mântuit pe noi de blestemul cel de demult.

 

Cântarea a 8-a

Irmosul

Mântuitorule al tuturor, Atotputernice, pe cei ce în mijlocul văpăii s-au arătat plini de dreaptă credinţă, pogorându-Te, i-ai rourat şi i-ai învăţat să cânte: toate lucrurile, binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul!

Stih: Sfinte Mucenice Codrat, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Luminându-te cu străluci­rile pătimirilor, purtător de cunună stai înaintea Dom­nului, Mărite Mucenice Codrat, împreu­nă cu cei ce au pătimit laolaltă cu tine, cântând: toate lucru­rile, binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul!

Stih: Sfinte Mucenice Codrat, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înfrumuseţându-te cu lumi­na virtuţilor, la sfârşit ai moş­tenit tu strălucirea mucenicilor, Preaînţelepte Codrat, cântând: toate lucrurile, binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul!

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Ca nişte ziduri întărite a do­bândit Corintul moaştele voas­tre cele cinstite şi ca o casă de sănătate fără de plată Biserica voastră, în care oricine vine cu credinţă scapă de dureri şi de patimi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Izbăvindu-ne noi din bles­temul strămoaşei, prin tine, Maica lui Dumnezeu cea Cu­rată, te binecuvântăm cu cre­dinţă, Binecuvântată Stăpână şi cântăm: Binecuvântaţi, toate lucrurile, pe Domnul!

Irmosul

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne în­chinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Mântuitorule al tuturor, Atotputernice, pe cei ce în mijlocul văpăii s-au arătat plini de dreaptă credinţă, pogorându-Te, i-ai rourat şi i-ai învăţat să cânte: toate lucrurile, binecuvântaţi şi lăudaţi pe Domnul!

 

Cântarea a 9-a

Irmosul

Eva, cu adevărat, prin boa­la neascultării a adus în lume blestemul; iar tu, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, prin Odrasla sarcinii tale ai înflorit lumii binecuvântare. Pentru aceasta toţi te mărim.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Rănile voastre cele muceniceşti împrăştie mireas­mă plină de har şi sângele lor varsă izvoare prin Dumnezeies­cul Duh şi vindecă patimile su­fletelor; pe care, cu vrednicie, să le lăudăm.

Stih: Sfinte Mucenice Codrat, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu frumuseţile rănilor fru­mos făcându-te, te-ai asemănat îngerilor şi pe sângele pe care l-ai vărsat urcându-te, întocmai ca pe un car, Sfinte Codrat, ai zburat către Împărăţia cea de sus, pri­mind răsplătirile ostenelilor.

Stih: Sfinte Mucenice Codrat, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Picurând Dumnezeiască dul­ceaţă din gură, ai plecat ceata purtătorilor de chinuri, care s-a nevoit împreună cu tine, Sfinte Mu­cenice Codrat, pe Sfinţii Anecton şi pe Pavel, pe Crescent şi pe Ciprian împreună cu Dionisie, cu care împreună dănţuieşti, vrednicule de laudă.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Toţi prăznuim pătimirea voastră ca pe o zi de sărbă­toare, purtătorilor de chinuri; căci, întru aceasta cununa nestricăciunii primind vă faceţi fii ai Luminii şi ai zilei, dănţuind în jurul Scaunului Împăratului tuturor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Născătoare a Ziditorului tu­turor arătându-te, mai presus de toată mintea, Preacurată, te-ai arătat mai Înaltă decât cerurile şi Stăpânitoare a tutu­ror, Fecioară, Născătoare de Dumnezeu Prealăudată. Pentru aceasta toţi te mărim.

Irmosul

Eva, cu adevărat, prin boa­la neascultării a adus în lume blestemul; iar tu, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, prin Odrasla sarcinii tale ai înflorit lumii binecuvântare. Pentru aceasta toţi te mărim.

 

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat...

Cu răbdarea chinurilor omo­rând pe vrăjmaşul cel mândru, pătimitorule, ai suferit moartea cea prin sabie, Sfinte Codrat, laolaltă cu preaînţelepţii cei ce au pă­timit împreună cu tine. Pentru aceasta, prăznuim cinstită po­menirea voastră, strigând: pomeniţi-ne pe noi înaintea Stă­pânului, nebiruiţilor mucenici.

 

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat...

Nu vom tăcea niciodată, noi, nevrednicii, a grăi puterile tale, Născătoare de Dumnezeu. Că, de nu ai fi stat tu înainte rugându-te, cine ne-ar fi izbăvit pe noi din atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom îndepărta de la tine, Stăpână, că tu izbăveşti pururea pe robii tăi din toate nevoile.

 

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat...

Pe Cel Născut din Tatăl Cel fără de început, Ceea ce Te-a născut în cele mai de pe urmă Trupeşte, pe Cruce văzându-Te pe Tine, Hristoase Răstignit, a strigat: Vai mie, Preadorite Iisuse! Cum, Cel Ce este Preaslăvit ca Dumnezeu de îngeri, voind, este Răstignit acum de cei fărădelege, Fiule? Te laud pe Tine, Îndelung Răbdătorule.