În această lună, în ziua a şaptesprezecea, pomenirea sfântului sfinţit mucenic Simeon, episcopul Persidei, cu însoţitorii săi Avdela preotul, Gotazat, Fusic şi alţii o mie o sută cincizeci.
Ctesifon şi Salic care domneau în cetăţile Persidei, pe când împărăţea în ţara Persidei Sapor, au scris împăratului că arhiereul creştinilor Simeon şi alţi mulţi nu vor să se supună împărăţiei şi să dea dajdie, ci îşi aleg mai degrabă a muri pentru Hristos, decât să slujească cu ponos şi cu necinste. Mâniindu-se pentru acestea împăratul, a poruncit să fie adus sfântul Simeon legat cu două lanţuri, şi trimis la temniţă. Acolo sfântul a întors la credinţa în Hristos pe prepozitul Gotazat, care fusese mai înainte creştin, dar pentru cinstea ce avea la împăratul şi de frică se închinase soarelui după legea perşilor; pe care prinzându-l, i-a tăiat capul, în locul binelui ce-i făcuse acesta, căci el crescuse pe împăratul, de când fusese înţărcat de la sân. Auzind de dânsul, în temniţă, sfântul Simeon se bucura şi se ruga lui Dumnezeu cu ceilalţi, ca şi el să se săvârşească în acelaşi chip. Scoţându-i şi pe dânşii din temniţă, li s-au tăiat capetele, fiind la număr o mie o sută cincizeci. Au tăiat întâi pe sfântul Simeon, îndemnând la aceasta şi pe ceilalţi. Se zice că unul din cei ridicaţi s-a înfricoşat, iar îngrijitorul palatului care se numea Fusic, îl îmbărbăta să nu se sperie nicidecum, ci să închidă ochii şi să primească tăierea, că este grabnică moartea; dar fiind pârât pentru aceasta, şi mărturisind cu îndrăzneală că crede în Hristos, i s-a tăiat limba, şi i s-a jupuit pielea, şi aşa şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Acachie, episcopul Melitinei.
Acest preacuvios a fost din Melitina Armeniei, din părinţi binecredincioşi, temători de Dumnezeu care, fiind neroditori, prin rugăciune şi prin înfrânare au cerut loruşi de la Dumnezeu această roadă binecredincioasă, pe cuviosul Acachie, pe care crescându-l întru învăţătura cărţilor, l-au dus la episcopul cetăţii aceluia, şi l-au dat spre slujba lui Dumnezeu, căci aşa s-au fost făgăduit când au cerut de la Dumnezeu să le dea acest rod. În acea vreme era episcop fericitul Otrie cel ce a fost unul din cei o sută cincizeci de sfinţi, la Sinodul al doilea, împotrira eresului lui Machedonie, luptătorul în contra Duhului Sfânt. Cunoscând darul lui Dumnezeu ce era întru Acachie încă din pruncia lui, l-a făcut cleric bisericesc; şi trecând Acachie din putere în putere, întru faptele cele bune şi întru osteneli bisericeşti cu viaţa cea plăcută lui Dumnezeu, s-a suit la treapta preoţiei şi făcân-du-se vas ales Sfântului Duh, s-a învrednicit de treapta arhieriei ca un vrednic, şi a fost episcop al cetăţii Melitinei, după moartea episcopului Otrie, fiind ales de toţi cu un glas. Acesta a fost la Soborul al treilea ce s-a ţinut la Efes, dimpreună cu sfântul Chiril patriarhul Alexandriei, împreună şi cu ceilalţi sfinţi părinţi, împotriva lui Nestorie patriarhul Constantino-polului, care hulea pe preacurata Fecioară de Dumnezeu Născătoarea; pe acesta surpându-l, l-au dat anatemei, ca pe un eretic şi păgân. Şi aşa Acachie, fiind iubit de toţi sfinţii părinţi şi lăudat, încă şi de împăratul cel binecredincios, Teodosie cel Mic, mult a fost lăudat şi întru mulţi ani păstorind Biserica lui Hristos, şi multe minuni făcând, s-a mutat către Domnul, punându-se sfintele lui moaşte lângă mormântul sfântului mucenic Polieuct, cu care împreună acum stă în cetele sfinţilor.
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Adrian.
Şi acest mucenie Adrian era unul din cei ce oarecând au fost prinşi şi au fost puşi la felurite închisori. Fiind scoşi din închisoare, în vremea când grecii se aflau în rătăcire şi jertfeau zeilor celor mincinoşi, era silit şi acesta să se apropie de jerfelnic şi să aducă tămâiere. Dar el nu numai că nu s-a plecat a face aceasta, ci tare fiind cu trupul şi viteaz, a răsturnat jertfelnicul, şi jertfele ce erau deasupra lui le-a vărsat şi focul l-a împrăştiat. Pornind prin aceasta spre urgie pe guvernator şi aprinzând mânia închinătorilor la idoli a fost prins şi bătut fără cruţare, şi l-au aruncat într-un cuptor ars cu foc, şi aşa s-a săvârşit cu pace.
Tot în această zi, pomenirea celui între sfinţi părintele nostru Agapet, papă al Romei.
Acest între sfinţi părintele nostru Agapet a trăit pe vremea împărăţiei lui Justinian, crescut fiind prin sihăstrie şi virtute şi învrednicit de cinstea preoţiei. Purcezând să meargă la Constantinopol, ca să se întâlnească cu împăratul Justinian, îndată pe cale a dat dovadă de virtutea sa şi de îndrăzneala către Dumnezeu, căci ajungând în Grecia, văzând un om cuprins de două neputinţe, căci nici nu putea vorbi, nici nu putea umbla, apucându-l de mână, l-a făcut cu picioare noi, şi băgându-i în gură sfântă părticică din stăpânescul Trup, I-a arătat bine grăitor. Dar şi după ce a ajuns la Poarta de aur, punând mâna pe un orb ce s-a apropiat de el, i-a dăruit puterea vederii. Drept aceea după vrednicia virtuţii sale, fiind primit de cei în dregătorii şi de senat şi de însuşi împăratul şi de toată cetatea, şi izgonind din Scaunul Constantinopolului pe Antim episcopul Trapezuntei, care rău trecuse la acel scaun, ca cel ce cugeta ale lui Eutihie şi ale lui Sever, l-a dat pe el anatemei şi a hirotonit pe preacucernicul preot Mina al preasfintei bisericii celei mari, încuviinţat cu viaţa şi cu cuvântul, şi care avea drepte cugetările credinţei. Pe acesta aşezându-l în scaunul patriarhicesc, după câtăva vreme s-a mutat către Domnul.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.
Viața pe scurt - Sfântul Sfințit Mucenic Simeon, Episcopul Persiei (sinaxar)
Sfântul Sfinţit Mucenic Simeon, Episcopul Persiei, face parte dintre creștinii care au suferit în timpul persecuțiilor declanșate de regele persan Șapor al 2-lea (309-378).
Contextul istoric
În primele veacuri din istoria Bisericii, creștinismul s-a întins prin Mesopotamia, spre est în Persia și spre sud-est în regiunea caldeiană, unde s-au înființat comunități creștine la Seleucia și Ctesifon, având episcopi, preoți și diaconi.
Din opoziție față de romani, care îi persecutau pe creștini, perșii îi tolerau. Mai târziu după Edictul de la Milan (313), creștinii au început să fie considerați de către perși spioni ai Imperiului Roman. La această poziție a autorităților, ce a dus la persecutarea creștinilor, s-a adăugat influența slujitorilor cultului mazdeean și evreii care trăiau în această zonă, încurajând declanșarea persecuțiilor.
Mai întâi au fost puse impozite mari și grele asupra creștinilor și au fost numiți vameși necruțători pentru a le aduna, obosind cu mari greutăți pe credincioși. După aceea, s-a trecut fără reținere la uciderea preoților și a slujitorilor Bisericii, la jefuirea averilor și chiar la distrugerea lăcașelor de cult.
Persecuția - Sfântului Sfințit Mucenic Simeon, și a celor împreună cu el
Învățătorii credinței persane, care se închinau la soare, mai întâi, l-au vorbit de rău pe Sfântul Sfințit Mucenic Simeon, Episcopul de Seleucia și Ctesifon, despre care au zis că este vrăjmaș al împăratului Persiei și prieten al împăratului din Constantinopol, pe care îl înștiințează de toate câte se întâmplă în Persia. Mai apoi, au fost învinuiți de trădare toți creștinii din acel ținut.
Sfântul Sfințit Mucenic Simeon a fost prins și a fost adus înaintea împăratului, împreună cu doi preoți, Avdelae și Anania. Legat cu lanțuri de fier, Sfântul Simeon nu numai că nu s-a înfricoșat de mânia împăratului, dar nici nu i s-a închinat. Întrebat fiind pentru ce nu se închină împăratului căruia de atâtea alte ori i s-a închinat, Sfântul Simeon a răspuns că mai înainte nu a fost adus la împărat în acest fel, și se închina, dând vrednică cinste împărăției lui. Dar acum, de vreme ce este adus ca să se lepede de Hristos, nu poate să se închine vrăjmașului Dumnezeului său.
Iar împăratul îl îndemna să se închine soarelui și-i făgăduia pentru aceea multe daruri și cinste; iar de nu se va închina soarelui, apoi se lăuda că va pierde toată creștinătatea din împărăția lui. Însă sfântul a rămas viteaz, neplecat nici de îmbunări, nici de îngroziri, iar împăratul l-a trimis în temniță.
Împăratul mâniindu-se, a poruncit ca pe toți creștinii cei ce erau în temniță și în lanțuri (peste 100 la număr) să-i scoată la moarte, în ziua mântuitoarelor Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos, să fie uciși toți cu sabia înaintea ochilor lui Simeon, iar la sfârșit și Simeon să fie ucis.
Toți fiind duși la moarte legați, mai marele vrăjitorilor cu mare glas zicea: „De voiește cineva din voi să fie viu și cu împăratul să se închine soarelui, acela îndată va fi lăsat liber!” Nici unul n-a grăit împotriva lui, dar nici nu a răspuns; pentru că nimeni dintre dânșii nu vroia să-și aleagă viața cea vremelnică, ci fiecare dorea cu osârdie a muri pentru Hristos, Dătătorul de viață.
Mărturisirea - Sfântului Sfințit Mucenic Simeon, și a celor împreună cu el
Iar Sfântul episcop îi întărea pe dânșii, ca să nu se teamă de moarte, spunându-le multe din dumnezeieștile cuvinte ale Scripturii și mângâindu-i cu nădejdea vieții celei veșnice întru Împărăția Cerului. Și așa i-au tăiat pe toți. La sfârșit și Sfântul Sfinţit Mucenic Simeon, păstorul turmei celei cuvântătoare, trimițându-și turma sa înaintea lui Hristos, Începătorul păstorilor, și-a plecat capul său sub sabie și a trecut la Domnul, în Vinerea Mare a anului 341.
Mărturisirea credinței a mii de creștini
Martiriul Sfântului Sfințit Mucenic Simeon, și a celor împreună cu el a întors la credință pe cei rătăciți și i-a îndârjit pe cei slabi. Atunci când a fost aruncat în temniță, l-a văzut Husdazat famenul, care era foarte bătrân, crescuse pe împăratul Șapor din copilăria lui și era cinstit, având cel mai dintâi loc în casa împărătească.
Acela șezând lângă palatul împărătesc și văzând pe Sfântul Sfințit Mucenic Simeon, trimis în temniță, îndată s-a sculat de la locul său și s-a închinat până jos arhiereului lui Dumnezeu. Iar Sfântul Simeon și-a întors fața de la el și cu mânie ridicându-și glasul, l-a ocărât ca pe un călcător de lege, de vreme ce mai înainte a fost creștin, iar după aceea se închinase soarelui, de frica împăratului.
Iar Husdazat zdrobit cu inima, a început a plânge și a se tângui și, dezbrăcându-și hainele cele de mare preț, s-a îmbrăcat într-o haină neagră și proastă și șezând lângă ușile palatului plângea, zicând în sine: „Vai mie ticălosul, cum mă voi arăta Dumnezeului meu, de care m-am lepădat! Iată Simeon și-a întors fața de la mine, pentru călcarea legii mele! Cum va căuta spre mine Ziditorul meu?”
Aceasta zicând, se mângâia greu. Și, înștiințându-se despre aceasta împăratul Șapor, îndată a chemat la sine pe Husdazat și, văzându-l plângând, l-a întrebat: „Care este pricina unui necaz ca acesta, și ce ți s-a întâmplat, că atât de mare îți este mâhnirea?”
Iar Husdazat i-a mărturisit adevărul: „Și am cinstit zidirea mai mult decât pe Făcătorul. Însă am făcut-o cu fățărnicie, nu cu adevărată inimă, făcând după plăcerea ta, și m-am făcut pentru amândouă pricinile vrednic de pedeapsa morții. Pentru că m-am lepădat de Hristos Dumnezeul meu și pentru că m-am făcut necredincios ție, la bătrânețile mele. Însă mă jur pe Dumnezeu, Ziditorul cerului și al pământului, că de acum nu voi mai face un păcat ca acesta; nu voi mânia mai mult pe Domnul meu și Dumnezeu Iisus Hristos, Împăratul cel fără de moarte, pentru împăratul cel muritor. Nu-mi voi pleca de acum genunchii mei soarelui, zidirii lui Dumnezeu, ci de acum mai bine mă voi închina la singur Ziditorul în veci”.
După multe și felurite sfătuiri, împăratul văzând pe Husdazat neplecat spre voia lui, l-a osândit la tăiere cu sabia. Deci, Husdazat s-a întors la credința și a mărturisit pe Hristos în ultimele clipe ale vieții sale, primind moarte martirică.
Sfântul Sfințit Mucenic Simeon, și cei împreună cu el, aflând despre un sfârșit ca acesta al lui Husdazat, șezând în temniță cu preoții și cu ceilalți creștini, s-au umplut cu toții de negrăită bucurie și preamăreau pe Dumnezeu că l-a întors pe Husdazat de la rătăcire și cu cunună mucenicească l-a încununat.
Istoricii Sozomon și Nichifor povestesc în cărțile lor că au fost uciși în acea vreme mulțime de creștini în ziua Patimilor lui Hristos și la praznicul Paștilor. Pentru că atunci când a ieșit porunca păgânului împărat Șapor, ca toți creștinii din pământul lui să se piardă, atunci credincioșii bărbați și femei, bătrâni și tineri, singuri ieșind cu sârguință din casă, se dădeau pe dânșii cu osârdie la moarte și mureau cu bucurie pentru Domnul lor.
Surse: Basilica, ActiveNews.
Icoana Sfântului Sfințit Mucenic Simeon, Episcopul Persiei
Sfântul Mucenic Simion, [Episcopul Persidiei], bătrân prin sabie primește sfârșitul [însoțit cu ai săi: Avdila preotul, Huzadat, Fusic și alții 1150 de mucenici (cu haine persane)].
Cartea în format fizic o găsiți apăsând aici ➡ Dionisie din Furna - Erminia picturii bizantine, (p. 151)
Etimologia / semnificația numelui Simeon - Simion - Simona
În primul rând „La mulți ani!“ tuturor celor care poartă numele Sfântului Sfințit Mucenic Simeon, Episcopul Persiei!
Simeon sau Simion / Simona - purtat de multi sfinți creștini, numele Simeon (Simion) e de origine ebraică (Shim[e]on), și vine de la verbul shama, „a auzi“ și înțelesul lui ar fi „Dumnezeu a auzit“ „Dumnezeu a ascultat” „Dumnezeu a împlinit rugăciunea făcută”.
Acesta a fost purtat de Sfântul și Dreptul Simeon, serbat astăzi, dar și al celui mai vârstnic dintre Apostoli (Simon Petru/Chefa). Din acest nume se trag și: Sima, Siman, Simin, Siminic, Simina, Simona etc.
Când își post serba ziua de nume cei care poartă numele de Simion, Simona? Conform cu calendarul ortodox, aceștia își pot serba ziua de nume în date de 1 septembrie când se face pomenirea Sfântului Simeon Stâlpnicul, pe data de 3 februarie de în ziua de prăznuire a Sfântului și dreptului Simeon, în data de 12 martie în ziua de prăznuire a Sfântului Cuvios Simeon Noul Teolog sau în ziua de 17 aprilie când se face pomenirea Sfântului Sfințit Mucenic Simeon, Episcopul Persiei.
Rugăciune către Sfântul Sfințit Mucenic Simeon, Episcopul Persiei
Cel ce te-ai încununat cu cununa
nestricăciunii și stai înaintea Scaunului Domnului, prin rugăciunile
tale, preafericite, păzește pururea pe cei ce cu credință cinstesc
pătimirea ta cea luminată.
Purtătorule de Dumnezeu Sfințite Mucenice
Simeon, arătatu-te-ai vas cinstit al Dumnezeiescului Duh, din care
ungându-te, ai păstorit poporul cel ales la apa cunoștinței, prin
toiagul Dumnezeieștilor dogme, mucenice.
Strălucit-ai în lume cu
fapta și cu cuvântul întru viață luminată și ai păstorit poporul la
verdeața cea dătătoare de viață, cuvioase, care cinstește Dumnezeiască
pomenirea ta, mucenice.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Purtat-ai
pe mâini pe Cel Ce poartă toate și ai alăptat ca pe un Prunc pe
Dătătorul de lapte; roagă-L pe Dânsul, Fecioară, să se milostivească
spre tot poporul Lui, care cu credință te laudă pe tine.
Cântări Liturgice
Troparul Cuvioșilor Mucenici, glasul al 4-lea
Și părtași obiceiurilor și următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ați aflat, de Dumnezeu insuflaților, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învățând și cu credință răbdând până la sânge, sfințiților Mucenici, rugați-vă lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Condacul Cuvioșilor Mucenici Simeon și Acachie, glasul al 2-lea
Ca un soare a răsărit nouă credincioșilor sfântă pomenirea voastră, pe care astăzi o săvârșim, preaînțelepților, Sfințite Simeoane și Acachie, strigând: Rugați pentru noi pe iubitorul de oameni Dumnezeu.
Viața completă - Sfântul Sfințit Mucenic Simeon, Episcopul Persiei (Viețile Sfinților)
Înmulțindu-se creștinii în Persia și având biserici, episcopi, preoți și diaconii lor, s-au pornit spre mânie și iuțime vrăjitorii cei ce-și trăgeau seminția lor din vrăjitorii cei mai de demult, care erau învățători, povățuitori și apărători ai păgâneștii și mincinoasei credințe persane. S-au pornit împreună cu ei spre zavistie și evreii, care sunt vrăjmașii cei de-a pururea ai creștinilor, căci unindu-se cu vrăjitorii, au îndemnat pe Savorie, împăratul Persiei, să ridice prigonire asupra creștinilor. Dar mai întâi au clevetit pe Sfântul Simeon, care era episcopul cetăților ce se numeau Salic și Ctesifon, cum că acel episcop al creștinilor ar fi fost vrăjmaș al împărăției persane și prieten al împăratului grecesc, și că îl înștiințează de toate cele ce se lucrează în Persia.
Deci, Savorie mai întâi a pus dajdie mare și grea asupra creștinilor și au rânduit bărbați vameși sălbatici peste dăjdiile acelea, obosind cu mari greutăți pe credincioși. După aceea, au început fără sfială a ucide pe preoții și slujitorii Bisericii, a jefui averile Bisericii și chiar a dărâma bisericile și a le face una cu pământul. Iar pe Sfântul Simeon, ca pe un vrăjmaș al împărăției persane și al mincinoasei credințe păgâne, a poruncit să-l prindă și să-l aducă la el. Și fiind Sfântul Simeon adus înaintea împăratului, împreună cu doi preoți, Avdelae și Anania, prins și legat cu lanțuri de fier, nu numai că nu s-a înfricoșat de mânia aceluia, dar nici nu i s-a închinat lui. Pentru aceasta mai cumplit mâniindu-se împăratul, a întrebat pe sfântul: „Pentru ce nu te închini mie, precum te-ai închinat mai înainte?”. Sfântul a răspuns: „Mai înainte n-am fost adus la tine astfel, precum sunt adus acum și mă închinam, dând vrednica cinste împărăției tale. Iar acum, de vreme ce sunt adus ca să mă lepăd de Dumnezeul meu și să mă depărtez de credința mea, de aceea nu mi se cade să mă închin ție, fiindcă ești vrăjmaș al Dumnezeului meu!”.
Deci, îl îndemna împăratul să se închine soarelui și-i făgăduia pentru aceea multe daruri și cinste; iar de nu se va închina soarelui, apoi se lăuda că va pierde toată creștinătatea din împărăția lui. Însă după ce a văzut pe sfântul viteaz, neplecat nici de îmbunări, nici de îngroziri, a poruncit să-l arunce în temniță. Și fiind dus sfântul din palatul împărătesc, l-a văzut Husdazat famenul, care era foarte bătrân și crescuse pe împăratul Savorie din copilăria lui și era cinstit, având cel mai dintâi loc în casa împărătească. Acela șezând lângă palatul împărătesc și văzând pe Sfântul Simeon episcopul ieșind afară, îndată s-a sculat de la locul său și s-a închinat până jos arhiereului lui Dumnezeu. Iar Sfântul Simeon și-a întors fața de la el și cu mânie ridicându-și glasul, l-a ocărât ca pe un călcător de lege, de vreme ce mai înainte a fost creștin, iar după aceea se închinase soarelui, de frica împăratului. Iar Husdazat zdrobit cu inima, a început a plânge și a se tângui și, dezbrăcându-și hainele cele de mare preț, s-a îmbrăcat într-o haină neagră și proastă și șezând lângă ușile palatului plângea, zicând în sine: „Vai mie ticălosul, cum mă voi arăta Dumnezeului meu, de care m-am lepădat! Iată Simeon și-a întors fața de la mine, pentru călcarea legii mele! Cum va căuta spre mine Ziditorul meu?”.
Aceasta zicând, se mângâia greu. Și, înștiințându-se despre aceasta împăratul Savorie, îndată a chemat la sine pe Husdazat, hrănitorul său și, văzându-l plângând, l-a întrebat: „Care este pricina unui necaz ca acesta, și ce ți s-a întâmplat, că atât de mare îți este mâhnirea?”.
Răspuns-a Husdazat: „Niciodată ceva nenorocit, sau de mâhnire nu mi s-a întâmplat să văd în casa ta cea împărătească. Aș fi voit mai bine ca toate nenorocirile din lumea aceasta, mâhnirile și primejdiile să le sufăr, decât aceea de care acum mă doare inima și plâng. Căci până acum trăiesc pe pământ, fiind atât de bătrân; deși eram dator a muri demult, totuși încă mai privesc la soare, căruia m-am închinat ca unui Dumnezeu și n-am murit mai întâi, decât să mă fi lepădat de Dumnezeu, Ziditorul a toată făptura.
Și am cinstit zidirea mai mult decât pe Făcătorul. Însă am făcut-o cu fățărnicie, nu cu adevărată inimă, făcând după plăcerea ta, și m-am făcut pentru amândouă pricinile vrednic de pedeapsa morții. Pentru că m-am lepădat de Hristos Dumnezeul meu și pentru că m-am făcut necredincios ție, la bătrânețile mele. Însă mă jur pe Dumnezeu, Ziditorul cerului și al pământului, că de acum nu voi mai face un păcat ca acesta; nu voi mânia mai mult pe Domnul meu și Dumnezeu Iisus Hristos, Împăratul cel fără de moarte, pentru împăratul cel muritor. Nu-mi voi pleca de acum genunchii mei soarelui, zidirii lui Dumnezeu, ci de acum mai bine mă voi închina la singur Ziditorul în veci”.
Aceasta auzind-o Savorie împăratul, s-a mirat foarte mult de acea schimbare a lui Husdazat și a început a se mânia mai mult asupra creștinilor, socotind că aceia cu vrăji au amăgit și au schimbat pe Husdazat. Și, fiindu-i milă de bătrân, îl ruga ca pe un tată, să nu facă o defăimare ca aceea zeilor lui, iar lui necinste și casei împărătești mâhnire. Și-l sfătuia uneori cu îmbunări, iar alteori cu îngroziri. Iar Husdazat grăia: „Destul îmi este nebunia ce am făcut-o până la bătrânețile mele, iar mai mult decât acum nu voi mai face aceasta, ca să cinstesc pe făptură, mai mult decât pe Făcător”.
Deci, după multe și felurite sfătuiri, împăratul văzând pe Husdazat neplecat spre voia lui, l-a osândit la tăiere cu sabia. Fiind dus la moarte fericitul Husdazat, a chemat la dânsul pe un oarecare prieten credincios al său, famen împărătesc și l-a rugat ca, mergând la împărat, să-i spună cererea lui, zicîndu-i: „Împărate, așa grăiește Husdazat: adu-ți aminte de slujba mea, cu care din tinerețile mele, mai întâi tatălui tău, după aceea ție ți-am slujit până acum cu toată cuviința și nu este trebuință de martori pentru cele grăite. Tu singur bine știi. Iar pentru toate acelea un dar cer de la tine; fă cunoscut tuturor pentru ce mor. Poruncește propovăduitorului să strige cu mare glas, ca să știe domnii și boierii și tot poporul, că nu pentru o necredință și neprimită slujbă a împăratului moare Husdazat; ci pentru aceea că fiind creștin, n-a voit să se lepede de Dumnezeul său”.
După ce Savorie s-a înștiințat de aceasta, îndată a poruncit să se facă după cererea lui Husdazat, pentru că nădăjduia că în mare frică va duce pe toți creștinii, când cei ce vor auzi că nici pe Husdazat, bărbatul bătrân, cinstit și iubit, pe hrănitorul împărătesc nu l-a cruțat; ci pentru mărturisirea numelui lui Hristos, fără de milă l-a dat morții. Iar Sfântul Husdazat într-alt chip se gândea în sine: că creștinii, pe care i-a înfricoșat și i-a mâhnit, auzind de întoarcerea și de muceniceasca lui moarte pentru Hristos au să se bucure și către pătimire vitejească au să se întărească. Astfel sfântului muce-nic i s-a tăiat capul, strigând propovăduitorul cu mare glas că nu pentru altceva, decât numai pentru Hristos și-a dat capul Husdazat.
Sfântul Simeon episcopul, aflând despre un sfârșit ca acesta al lui Husdazat, șezând în temniță cu preoții și cu ceilalți creștini, s-au umplut cu toții de negrăită bucurie și preamăreau pe Dumnezeu că l-a întors pe Husdazat de la rătăcire și cu cunună mucenicească l-a încununat. După aceasta Simeon a fost chemat a doua oară la împărat și a vorbit mult înaintea împăratului cu mare îndrăzneală despre credința creștină; dar a se închina soarelui și împăratului nu voia. Deci, împăratul mâniindu-se, a poruncit ca pe toți creștinii cei ce erau în temniță și în lanțuri să-i scoată la moarte, în ziua mântuitoarelor Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Numărul celor scoși era o sută, între care erau mulți preoți, diaconi și alți clerici, osândiți fiind de împărat, ca toți să fie uciși cu sabia înaintea ochilor lui Simeon, iar la sfârșit și Simeon să fie ucis.
Toți fiind duși la moarte legați, mai marele vrăjitorilor cu mare glas zicea: „De voiește cineva din voi să fie viu și cu împăratul să se închine soarelui, acela îndată va fi lăsat liber!”. Nici unul n-a grăit împotriva lui, dar nici nu a răspuns; pentru că nimeni dintre dânșii nu vroia să-și aleagă viața cea vremelnică, ci fiecare dorea cu osârdie a muri pentru Hristos, Dătătorul de viață. Iar sfântul episcop îi întărea pe dânșii, ca să nu se teamă de moarte, spunându-le multe din dumnezeieștile cuvinte ale Scripturii și mângâindu-i cu nădejdea vieții celei veșnice întru Împărăția Cerului. Și așa i-au tăiat pe toți. La sfârșit și Sfântul Simeon, păstorul turmei celei cuvântătoare, trimițându-și turma sa înaintea lui Hristos, Începătorul păstorilor, și-a plecat capul său sub sabie și a trecut la Domnul.
Și au fost tăiați și amândoi preoții prinși împreună cu dânsul, Avdelae și Anania, amândoi bătrâni. Dar pe când Anania se pleca sub sabie, a început a tremura de frică. Și era acolo un oarecare boier, cu numele Fusic, care era mai mare peste lucrurile din casa împărătească. El era creștin tăinuit, dar văzând pe preotul Anania că se teme de tăiere, a strigat către dânsul: „Nu te teme, bătrânule! Închide-ți ochii și fii viteaz, că îndată vei vedea lumina cea dumnezeiască”. Iar dacă a zis aceasta bătrânul acela, îndată s-a cunoscut că este creștin. Deci, l-au prins și l-au dus la împărat, iar el fără de frică a zis înaintea împăratului că este creștin, și de necurăția persană se leapădă. Deci, umplându-se de mânie împăratul, a poruncit ca nu cu sabia, ci cu altă moarte mai cumplită să-l omoare și tăindu-i grumajii pe dinapoi, i-a scos limba prin ceafă și i-a tăiat-o. După aceea i-a jupuit pielea de pe tot trupul și așa a omorât pe sfânt. În același ceas a prins și pe o fiică a lui, fecioară, anume Askitreia și, după o tirană chinuire, a ucis-o pentru Hristos.
Și mulți alții au fost uciși în acel timp, pentru mărturisirea numelui lui Hristos. Iar după ce a trecut un an, a fost ucis în Vinerea Mare, Sfântul Azad, eunucul împărătesc cel preaiubit, și împreună cu dânsul și o mie de sfinți mucenici, pe care, adunându-i Biserica, îi numără o mie o sută și cincizeci.
Iar istoricii Sozomon și Nichifor povestesc în cărțile lor că au fost uciși în acea vreme mulțime de creștini în ziua Patimilor lui Hristos și la praznicul Paștilor. Pentru că atunci când a ieșit porunca păgânului împărat Savorie, ca toți creștinii din pământul lui să se piardă, atunci credincioșii bărbați și femei, bătrâni și tineri, singuri ieșind cu sârguință din casă, se dădeau pe dânșii cu osârdie la moarte și mureau cu bucurie pentru Domnul lor. Iar după ce a fost ucis Sfântul Azad, a plâns după dânsul împăratul, fiindcă îl iubea foarte mult și a poruncit să se înceteze acele ucideri; dar numai pe învățătorii și povățuitorii creștini, pe preoți și pe episcopi, i-a încredințat vrăjitorilor, ca să-i caute pentru muncire; iar pe celălalt popor creștin a poruncit să-l cruțe. Iar noi, cinstind pomenirea sfinților mucenici celor numărați și celor fără de număr, slăvim pe Punătorul de nevoință și Dătătorul de cununi Hristos Mântuitorul nostru, Cel împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, slăvit în veci. Amin.
Calendar Ortodox – Sfinții de astăzi - 17 aprilie
În această lună, în ziua a
șaptesprezecea, pomenirea sfântului sfințit mucenic Simeon, episcopul
Persidei, cu însoțitorii săi Avdela preotul, Gotazat, Fusic și alții o
mie o sută cincizeci;
Tot în această zi, pomenirea preacuviosului Acachie, episcopul Melitinei;
Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Adrian;
Tot în această zi, pomenirea celui între sfinți părintele nostru Agapet, papă al Romei.
Calendar Ortodox – Sfinții de mâine - 18 aprilie
În această lună, în ziua a optsprezecea, pomenirea sfântului preacuviosului părintelui nostru Ioan, ucenicul sfântului Grigorie Decapolitul;
Tot în această zi, pomenirea sfântului părintelui nostru Cosma, episcopul Calcedonului;
Tot în această zi, pomenirea preacuvioasei Maicii noastre Atanasia;
Tot
în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Ioan cel din Ianina,
care a suferit mucenicia în Constantinopol, la anul 1527 și care de foc
și de sabie s-a săvârșit;
Tot în această zi, pomenirea sfântului noului mucenic Ioan Culica, cel care a suferit în anul 1564 când s-a săvârșit.
Pe Sfântul Sfințit Mucenic Simeon să îl rugăm să ceară de la Dumnezeu pentru noi mântuire sufletelor noastre: Sfinte Sfințit Mucenic Simeon roagă-te lui Hristos pentru noi! Cu ale lui sfinte rugăciuni și cu ale tuturor Sfinților pomeniți astăzi, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește-ne pe noi. Amin.
Canon de rugăciune către Sfântul Sfinţit Mucenic Simeon, Episcopul Persiei
Troparul Sfântului Sfinţit Mucenic Simeon, Episcopul Persiei, glasul al 4-lea
Şi părtaş obiceiurilor şi următor scaunelor Apostolilor fiind, lucrare ai aflat, de Dumnezeu insuflate, spre suirea privirii la cele înalte. Pentru aceasta, cuvântul adevărului drept învăţând şi cu credinţa răbdând până la sânge, Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.
Cântarea 1
glasul al 5-lea
Irmos: Calul şi pe călăreţul...
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cel ce te-ai încununat cu cununa nestricăciunii şi stai înaintea Scaunului Domnului, prin rugăciunile tale, preafericite, păzeşte pururea pe cei ce cu credinţă cinstesc pătimirea ta cea luminată.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Purtătorule de Dumnezeu Sfinţite Mucenice Simeon, arătatu-te-ai vas cinstit al Dumnezeiescului Duh, din care ungându-te, ai păstorit poporul cel ales la apa cunoştinţei, prin toiagul Dumnezeieştilor dogme, mucenice.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Strălucit-ai în lume cu fapta şi cu cuvântul întru viaţă luminată şi ai păstorit poporul la verdeaţa cea dătătoare de viaţă, cuvioase, care cinsteşte Dumnezeiască pomenirea ta, mucenice.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Purtat-ai pe mâini pe Cel Ce poartă toate şi ai alăptat ca pe un Prunc pe Dătătorul de lapte; roagă-L pe Dânsul, Fecioară, să se milostivească spre tot poporul Lui, care cu credinţă te laudă pe tine.
Cântarea a 3-a
Irmos: Cel Ce ai înfipt...
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Frumos făcându-ţi mişcările sufletului şi umblând pe calea cea care duce sus, de la toată calea cea rea te-ai abătut, şi te-ai adus către Uşa Vieţii, mărite, spre odihna cea veşnică.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Depărtându-ţi cugetul de patimile cele trupeşti, ai adus jertfă fără de sânge Celui Ce S-a jertfit pentru noi şi vestind Dumnezeiasca Lui Întrupare cea mai presus de cuvânt, te-ai junghiat ca un miel fără de răutate, părinte.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca o jertfă curată şi fără de prihană te-ai adus la Masa lui Dumnezeu, fericite, fiind junghiat de voia ta pentru credinţă, ca o ardere de tot bineprimită, lăudat fiind cu mărire de cinste, pururea pomenite.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Izbă vi tu-ne-ai pe noi de blestemul cel strămoşesc, ca Ceea ce ai Întrupat pe Cuvântul Cel ce a încununat pe toţi cu binecuvântări, pururea Binecuvântată, Podoaba pătimitorilor şi Curăţitoarea păcătoşilor, Preacurată.
Cântarea a 4-a
Irmos: Dumnezeiască deşertarea Ta...
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ducându-te legat, sfinţite învăţătorule, ai dezlegat uneltirile celui viclean şi vitejeşte luptându-te, ai primit cununile nestricăciunii, preafericite.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu săgetările cuvintelor tale, Preasfinţite Mucenice Simeon, ai rănit adunările celor fărădelege şi cu focul sângiurilor ai ars înşelăciunea mulţimii zeilor.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Suferinţele tale picură vindecări celor ce sunt bolnavi la suflet, căci te-ai arătat de faţă, asemenea cu Apostolii la obiceiuri şi râvnitor Dumnezeieştilor purtători de lupte.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Mai presus de cuget răsărind din tine Soarele dreptăţii, a luminat lumea şi a topit iarna înşelăciunii, Fecioară de Dumnezeu Dăruită, Preacurată.
Cântarea a 5-a
Irmos: Cel Ce Te îmbraci cu lumina...
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca unul ce prin pătimirea ta te-ai arătat stâlp şi întărire a Bisericii lui Hristos, păzeşte-o pe dânsa neclintită şi nemişcată în veacuri, prin mijlocirile tale, preafericite.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu cântări fericim vieţuirea ta şi prigoanele şi luptele tale, prin care te-ai învrednicit sfârşitului celui fericit, Preafericite Mucenice Simeon.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu credinţă cinstind o Dumnezeire în Trei Ipostasuri, ai risipit înşelăciunea mulţimii de zei şi prin chinuri ai primit cununa, părinte.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Eu, cel ce cu credinţă măresc Naşterea ta cea de Netâlcuit, să te aflu Mântuitoare din osândă în ceasul judecăţii, Stăpână, Fecioară.
Cântarea a 6-a
Irmos: Marea patimilor...
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Plin de Dumnezeiască veselie te-ai arătat, Fericite Simeon, primindu-ţi fericitul sfârşit prin sabie, împreună cu o sută de Dumnezeieşti mucenici.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Tineri şi bătrâni, monahi şi preoţi, săvârşindu-vă lupta cea bună pentru Hristos, v-aţi jertfit ca nişte miei.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Vieţuind fericit, cu adevărat aţi dobândit sfârşit fericit întru Hristos, săvârşindu-vă bucuroşi prin sabie, purtătorilor de chinuri.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Răsărit-a din tine, Preasfântă, Ziditorul şi cu Razele Dumnezeieştii cunoştinţe a luminat pe cei din noaptea necunoştinţei, Fecioară Curată.
CONDAC
glasul al 2-lea
Ca un soare a răsărit nouă credincioşilor sfântă pomenirea voastră, pe care astăzi o săvârşim, Preaînţeleptilor, Sfinţiţilor Simeon şi Acachie, strigând: rugaţi pentru noi pe Cel Singur şi Iubitor de oameni.
Cântarea a 7-a
Irmos: Domnul părinţilor...
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sfeşnic te-ai cunoscut, arătând lumina cunoştinţei şi prin străduire minunat ai risipit întunericul necunoştinţei de la oamenii care fără minte se închinau focului, cuvioase.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Arătatu-te-ai înaintemergător adunării pătimitorilor, cu care împreună săvârşindu-te prin sabie, de Dumnezeu Cugetătorule Mucenice Simeon, strigai: Dumnezeule, bine eşti cuvântat.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Poporul cel de mult număr al mucenicilor şi al Dumnezeieştilor preoţi şi al celor împreună nevoitori ce s-au adunat din multe cetăţi, cu cuviinţă să-l cinstim.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Vindecă patimile inimii mele, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, linişteşte tulburarea care-mi înviforează mintea şi mă miluieşte pe mine, cel ce strig: Dumnezeule, bine eşti cuvântat.
Cântarea a 8-a
Irmos: Ţie, Făcătorul a toate...
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Arătându-tejăratec înţelegător, Părinte Simeon, nu te-ai închinat focului, ci arzând materia cea amară a credinţei în mulţi zei, după vrednicie te-ai mutat către Lumina Cea Neajunsă, preafericite.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Vindecă neputinţele noastre, mucenice, alungă întunericul inimilor noastre şi ne arată părtaşi vieţii celei veşnice, prin mijlocirile tale cele către Domnul, cugetătorule de Dumnezeu.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Chinurile tale, părinte, ne picură nouă veselie sufletească şi alungă multe feluri de patimii şi bolile trupurilor celor ce cu credinţă năzuiesc la racla ta.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Arătatu-s-a rugul nears, ca să însemne mai înainte Cinstită Naşterea ta Preacurată, că primind în pântecele tău pe Focul Cel Dumnezeiesc, nicicum nu te-ai ars. Drept aceea te lăudăm pe tine, Fecioară.
Cântarea a 9-a
Irmos: Isaie, dănţuieşte...
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Adusu-te-ai Împăratului tuturor ca o tămâie bine primită, ca o junghiere sfinţită, ca un mir, ca un prinos preafrumos, ca un trandafir cu bun miros, ca o veselie a mucenicilor, Înţelepte Simeon.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Făcându-te întărire tuturor credincioşilor, Ierarhe, Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, te-ai jertfit ca un berbec şi te-ai mutat la Curţile Împărăteşti cele Înţelegătoare şi strălucindu-te de Dumnezeiasca Slavă stai înaintea Dumnezeului şi Împăratului tuturor, bucurându-te.
Stih: Sfinte Sfinţite Mucenice Simeon, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Tabăra cea cinstită a mucenicilor, propovăduind pe Hristos în mijlocul păgânilor, a prăpădit mulţimea demonilor celor vrăjmaşi şi s-a împreunat cu Oştile cele îngereşti, lăudaţi cu Dumnezeiască mărire.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Preasfântă Maica lui Hristos Dumnezeu, cu străluciri prealuminate luminează cugetul meu cel cuprins de întunericul cel rău al necunoştinţei ca, dobândind luminare Dumnezeiască, să vestesc măririle tale, pururea Fecioară.
SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...
Ca soarele ne-a răsărit nouă sfântă pomenirea ta, Înţelepte Ierarhe Simeon şi a mucenicilor celor dimpreună cu tine, luminând pe cei credincioşi. Pe care săvârşind-o astăzi strigăm: rugaţi-vă pentru noi Celui Singur şi Iubitor de oameni, purtătorilor de chinuri.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...
Nu s-a despărţit de Firea Cea Dumnezeiască, făcându-Se Trup în pântecele tău, ci făcându-Se Om a rămas Dumnezeu, Cel Ce după naştere te-a păzit pe tine, ca mai înainte de naştere, Fecioară, Maică Preacurată, Însuşi Domnul. Roagă-L pe Elneîncetat să ne dăruiască nouă mare milă.
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...
Mieluşeaua Cuvântului cea Nespurcată, Fecioara Maica cea fără de stricăciune, văzând pe Cruce spânzurat pe Cel Ce a Răsărit dintru dânsa fără de dureri, tânguindu-se precum se cădea ca unei Maici, striga: vai mie, Fiul meu! Cum pătimeşti, vrând să mântuieşti pe om din necinstea patimilor!
